Dianami, m-a impresionat postarea ta. Dumnzeu sa iti ajute si sa iti dea pace -tie si familei tale.
Eu personal cred ca intr-o asemenea situatie sunt acceptabile metodele de contraceptie care nu presupun pierderea vietii... Dar sigur conteaza si sfatul duhovnicului.

Este departe de mine gindul de a-mi construi viata pe vorbe celebre. Da, daca asa vezi tu, ca bijbii in intuneric, intradevar eu nu pot spune decit:
"Doamne tine-mi mintea intreaga pentru a NU ajunge la "intelegerea lucrurilor" de care se vorbeste aici" si in privinta asta ajuta-ma sa continui ca pina acum. Amin

Intr-adevar ,prescurtat,aceasta este problema: Daca nu mai vrem sa facem copii ,mai putem face sex?
Ce voi spune in continuare,nu vor fi citate ,ci ceva din proprie experienta si gandit de mine.
Se spune foarte limpede ca unirea este pentru nastere de prunci.
Este greu de admis acest cuvant in vremurile noastre care vad sexul ca pe o placere necesara,si o despart de nasterea de copii,sau altfel spus,nasterea de copii sa fie acolo,printre ...
Vor fi perioade cand nu vom putea accepta aceasta si vom trece peste constiinta,si vom face dragoste,fara sa vrem sa facem si copii in acel moment.Si,desi va fi acest lucru un pacat ,Dumnezeu il va ierta cu usurinta,deoarece vede slabiciunea noastra.

Insa,daca vom ajunge la un moment dat,sa crestem in noi viata duhovniceasca,vom vedea ca nu mai e nevoie sa facem sex,ca putem gusta o alta dragoste,cea de Dumnezeu.Pana atunci Dumnezeu ne asteapta,ne ingaduie...

E greu cuvantul pe care l-am spus ,dar e adevarat...

Eu nu inteleg ce variante iti mai poate oferi duhovnicul intr-o problema unde totul se rezuma la a folosi metode anticonceptionale sau nu, caz in care esti invitat sa faci copii citi da Domnul.
Eu de ex vorbesc cu Duhovnicul la o cana de ceai, suc , la masa, mai vedem si cite un film impreuna cind are timp, este ca un amic, care nu adopta o fata prelunga sau isi da ochii peste cap ca este mai cunoscator ca mine sau ca un doctor. Spunem impreuna o rugaciune ,discutam si de regula ..apreciez intuitia lui fantastica in anumite chestiuni de relatii cu oamenii dar nu lucruri concrete ca metodele de contraceptie.

Andrei, imi pare rau ca ai resimtit cele spuse, ca pe o lovitura sub centura. Repet: nu e nimic obligatoriu. Continua linistit ca si pana acum. :108:

Potrivit doctrinei catolice, căsătoria are trei scopuri: un scop principal şi două scopuri secundare.
Scopul principal al căsătoriei este naşterea de prunci şi creşterea lor în Cristos.
Scopurile secundare ale căsătoriei sunt:
- canalizarea impulsurilor sexuale în curăţie ("matrimonium remedium concupiscentiae est")
-ajutorul mutual

Deci, când unul ditre soţi (sau ambii) nu poate avea copii din cauze obiective, actul matrimonial este permis în virtutea faptului că este remediu al concupiscenţei şi întăreşte legătura dintre cei doi. Cazul cel mai comun este cel al femeilor de după menopauză. Mai mult, nici unul dintre soţi nu trebuie să îl priveze pe celălalt de actul matrimonial, afară de cazul în care există motive obiective. Este ceea ce doctrina catolică tradiţională numeşte "datoria conjugală".


A opera în termeni de "mai moral" şi "mai imoral" este un drum periculos pentru suflet. (Amintiţi-vă de "Da ? Da. Nu ? Nu.")

Mai întâi, din câte înţeleg, duhovnicul nu v-a dat dezlegare sacramentală, ci a fost doar o discuţie. Mai apoi, chiar dacă, prin absurd, v-ar da dezlegare sacramentală, ar fi invalidă (potrivit criteriilor catolice), doarece duhovnicul nu poate dezlega ceva care este în mod obiectiv păcat. Cu alte cuvinte, duhovnicul poate dezlega în materie de ceea ce este al Bisericii, nu în materie de ceea ce este a lui Dumnezeu. Spre exemplu, duhovnicul nu poate da dezlegare unui om ca să fure. Dar poate dezlega pe cineva de datoria de a plăti taxa la biserică, sau de datoria de a frecventa Sf Liturghie, ori de a posti vinerea. Acestea sunt comandamente ale Bisericii, nu comandamente ale lui Dumnezeu.

În cazul dv, situaţia este obiectiv suficient de gravă (după părerea mea, dar este preferabilă opinia unui preot, altul decât soţul) ca să practicaţi metodele de planificare familială naturală permise în asemenea cazuri. Sunteţi medic şi, desigur, ştiţi că metoda simptotermică este practic la fel de sigură ca şi prezervativul, având şi mari avantaje colaterale pe care prezervativul nu le are. Metodă 100 % sigură, în afară de abstinenţa totală, nu există. Ligatura trompelor sau sterilizarea masculină oferă 99,5 % protecţie.

În Cristos, Domnul nostru,
M.D.

Unde se spune asta? Te rog arata-ne. In Biblie si Sf Parinti.

Dle Dragomir, este totusi cam absurd sa ii dati sfaturi care tin de doctrina catolica unei ortodoxe practicante sotie de preot.. ;-)

Dianami a spus doar ca metoda simtotermica nu ar functiona pentru ca are cicluri foarte neregulate (sau poate nu cunosc eu destul de bine aceasta metoda.. am citit ca este mult mai nesigura cand ai cicluri neregulate).

:71: Good point!

Ia uite ce zice Eclesiastul:

"Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare." Ecl 9:9

Iar Sf Ap Pavel pune punctul pe I:

" din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia
Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre." 1 Corinteni 7

Deci singurul motiv de oprire a relatiilor intre soti sunt anumite perioade de post si rugaciune , dupa care Sf Ap Pavel recomanda din nou impreunarea, nu pentru a naste prunci, ci "ca sa nu va ispiteasca satana".

oameni nepregatiti pt. misiuni asumate superficial !
 

Am citit si eu postarea doctoritei preotese sau a preotesei doctorite si m-a surprins f. mult. Eu personal am incercat o senzatie amara ,,ascultind-o" in sensul ca multa ei carte precum si multul timp pierdut cu aceasta nu i-a oferit profunzimea necesara unui ,,post" de preoteasa. Nici timpul petrecut alaturi de preot nu l-a folosit prea serios sau poate ca insusi preotul nu a stiut ce sa-i spuna ca sa o aduca la o traire superioara . Rasufla calm dar sesizabil egoismul propriu antitetic daruirii lui Hristos sau trairii reale in duh si adevar.
Eu insa am sa va spun o alta poveste si am sa va arat o alta cale de a implinii mai inti poruncile lui D.zeu si mai pe urma a ne gindi la noi.
In orasul meu exista o mica comunitate de moldoveni (romani din Moldova si nu romani din Republica Moldova !) iar dintre acestia exista 8-10 familii avansat de credincioase si sub obladuirea unor buni duhovnici. Una din aceste familii a avut o fata suferinda de diabet inca de tinara dar care a fost descoperit ceva mai tirziu , adica dupa ce a reusit sa produca anumite complicatii . Datorita acestora a fost depistata boala de fond si a inceput tratamentul. Complicatiile insa au marcat sanatatea fetei . Ajunsa la virsta adultului tinar (24 ani) a cunoscut un baiat cu care s-a si casatorit incepindu-si astfel si viata sexuala . A fost avertizata cu brutalitate de catre medici ca nu are voie sa ramina gravida si cu atit mai mult sa nasca . Datorita educatiei religioase, a trairii curate ortodoxa, nu a folosit nici un contraceptiv sau cu atit mai mult abortiv. A ramas si gravida... Medicii au certat-o , au jignit-o , au amenintat-o ca isi pune viata in pericol procedind astfel si ca cel mai bine este sa avorteze deoarece exista chiar sansa sa adoarma pe vecie. A refuzat categoric sa-si omoare copilul raspunzind tuturor ca daca nici macar nu s-a impotrivit aparitiei unei sarcini cum ar crede acestia ca ar putea sa-si ucida pruncul. A avut o sarcina f. grea, cu citeva intrari in coma , cu aparitia insuficientei renale si trecerea pe rinichiul artificial (dializa), cu scaderea pronuntata a acuitatii vizuale , s.a.m.d. Medicii o sfatuiau zilnic sa avorteze deoarece va muri continuind asa plus ca copilul va iesi in cel mai fericit caz mort daca nu cumva cu mari malformatii sau cu avort spontan . Copilul a fost nascut la 27 de saptamini si cu 680 grame, adica total prematur si toti medicii au fost convinsi ca va muri in scurta vreme.La 10 saptamini dupa nastere , din cauza complicatiilor majore, mama a adormit in Domnul lasind in urma un sot absolut indurerat si un copil sanatos si frumos, bine recuperat si atit de viguros ca si cind ar fi fost nascut la termen. Asezata in sicriu mamica avea culoarea cerii , era moale si flexibila (rigiditatea cadaverica nu s-a instalat) si era usor calda. Dupa terminarea prohodului a schitat pe fata un discret zimbet sesizat de toata lumea. La doua zile dupa inmormintare tatal si bunica (mama fetei) au mers de au scos din maternitate copilul pe care medicii , fara de D.zeu, au dat asigurari ca nu va trai mai mult de 48 de ore dupa nastere.

Cine a pierdut sau cine a cistigat din acest mod de vietuire poate fi lesne sau din contra anevoie de dedus. Daca s-a mintuit sau nu aceasta tinara sotie , daca era nevoie de mintuire la virsta atit de frageda, daca era nevoie de un asa de mare pret pt. o mintuire, daca este nebunie , inconstienta sau viata in Hristos... sunt intrebari serioase care merg pina la a ne intreba daca exista D.zeu sau ce folos avem ca exista ? Adevarului i se raspunde cu adevar iar vietii cu viata in Hristos ... deoarece El exista, viu si adevarat pina in veacul veacului !

Tu ai fi facut cum a facut fata aceasta? Sau ti-ar fi placut sa-ti vezi sotia in sicriu si copilul ramas fara mama?

Mi se pare totusi ciudata ideea ca numai postul te scoate din ale tale.
Dar liturghia si celelalte slujbe? Dar rugaciunea (ai zis ca te rogi si patru ore pe zi, lucru admirabil.. eu nu)? Dar incercarea de a da de la tine pentru sot si copii sau prieteni, sau chiar pentru necunoscuti (de ex. pe acest forum)?
Cand faci curat in casa, faci mancare sau speli vasele, pentru tine asta este doar o actiune 'a ta', nu ar trebui sa fie si o actiune facuta pentru Dumnezeu?

Oricum, Anna, cine sunt eu sa iti spun ce sa faci in casa ta? Poate am devenit prea personala fara sa imi dau seama, dar ideea impotriva careia ma lupt eu este ca o regula generala ar fi valabila pentru toata lumea in acest domeniu atat de personal si intim. Exista poate persoane pentru care o astfel de asceza foarte dura (din cate zici tu, se intelege ca aproape ti-ai ales ca metoda de contraceptie metoda cea mai sigura, vorba bancului: un NU hotarat! ;-)) este poate cea potrivita, din diverse motive (Dumnezeu le stie). Dar nu pentru toata lumea.

Exact ce spuneam mai sus. Daca tie ti se pare (si daca asa ti-a spus duhovnicul) ca trebuie sa tii toate abstinentele de care zici fara exceptie cu toate ca tu si sotul tau si asa nu prea va intalniti, atunci asta este valabil pentru tine, nu insa si pentru oricine altcineva.

Aici, vorba Sophiei, chiar nu te inteleg.
Adica, dupa tine, daca tinem toate posturile, inseamna ca nu ar trebui sa ne mai ocupam de cum aratam ca sa ii placem sotului? In post ar trebui sa ne neglijam complect? Cum ramane cu 'trupul sotiei nu ii apartine, ci apartine barbatului, ci viteversa?' (citat liber din sf. Pavel) Si cum ramane cu 'cand postiti, s anu faceti ca fariseii care isi pun cenusa in cap si iau o mina mohorata, ci sa va ungeti capulvostru etc' din Evanghelie citire? Asta nu este valabil si pentru micile artificii femeiesti din restul timpului (vorba ta, fara exagerari)?
Chiar nu inteleg, si multe femei crestine cred ca ar fi de acord cu tine, de ce faptul de a avea grija de tine, de a fi frumoasa pentru sot, nu se pupa cu viata crastina. Dimpotriva, mi se pare ca intra in taina cununiei.

De altfel, nu recunosc nici in viata mea nici in ceea ce ai scris de a ta aceasta necestiate speciala, care ar lua cine stie cat timp, mai mult chiar decat statul fe forum ;-). Tu scriai undeva ca din experienta ta si a prietenelor tale, a te face frumoasa pentru sot poate sa conteze ioc pentru el. Din experienta mea, daca sotul te iubeste, el nu va vedea mare lucru din toate aceste eforturi femeiesti, se va uita in ochii tai si iti va zice ca esti cea mai frumoasa chiar daca tu ai cearcane la ochi de oboseala, burta si riduri si nu ai curajul sa te uiti in oglinda. El va trece peste amanunte si va vedea esentialul - ce l-a facut sa se casatoreasca cu mine, banuiesc.

Pai sa ma ierti draga Anna, dar este problema ta ca nu vezi asta. Stiu ca am mai discutat si alta data despre asta si nu am reusit sa iti transmit ce am inteles eu despre importanta multumirii si a bucuriei in viata crestinului.

De ce ispitesc? Spun ce am inteles eu.
Nu aveam aceste pareri inainte sa citesc toate cartile pe care le-am citit.

Nu sunt de acord ca postirea este starea fireasca a omului. Postirea este un mijloc nu un scop in sine. Scopul este 'sa ne bucuram intru Domnul' - si spiritual, dar si trupeste, caci omul este si trup si suflet, iar Dumnezeu l-a facut pentru bucurie. Dar nu ne putem bucura daca nu invatam si sa renuntam, mai intai, ca sa nu devenim sclavii acestor bucurii ci sa il punem pe Dumnezeu inainte. Asta este sensul postului.
In Rai, Dumnezeu i-a spus omului ca poate manca din toti pomii in afara de unul... Nu ca in principiu nu ar trebui sa manance din nici unul dar hai, ca trebuie sa se hraneasca, ii da voie sa pape dintr-unul.
Sigur, in starea cazuta postul are si alt sens decat in Rai, pentru ca omul si-a pierdut echilibrul initial si tinde sa aiba o relatie pasionala cu creatia,
dar si atunci mi se pare ca Pastele este mai important decat postul Mare, este tinta calatoriei postului.
Sau dupa tine faptul ca de Paste mancam de toate si ne bucuram este o greseala? Ar trebui sa avem remuscari sau sa mancam tot paine uscata?

Daca ne bucuram ca putem manca de toate, as zice nu ca e o greseala, dar ca nu prea am priceput mesajul Sarbatorii. Iar daca l-am priceput, ne putem bucura si cu aceeasi pita uscata si sa fie diferenta de la cer la pamant intre vineri si duminica, chiar si avand acelasi posmag intre dinti :)

:13:
Zaharia,
sunt pur si simplu indignata de acest pasaj. Te rog reciteste-l si da-ti seama ce ai spus unei mame care era sa moara deja de cateva ori si care scrie din inima si sincer.
Cine esti tu ca sa o judeci? Nici chiar daca ai fi tu mama de care vorbesti mai jos nu ai avea dreptul.

Bun, aceasta femeie poate fi considerata martira, si-a dat viata pentru copil.
Bravo ei. Insemana insa ca toate femeile ar trebui sa procedeze la fel, ca ar fi singura cale?
De altfel ce scria Dianami mai sus nu se referea la avort, a spus chiar ea ca ar fi exclus. Si ar fi vorba la ea de al patrulea copil, nu de primul.
Nici eu, cat de pacatoasa ma vedeti, nu as avorta daca as trai asa ceva. (cel putin asa cred acum, Dumnezue sa ma pazeasca)
Ea se referea la o noua sarcina, cara ar putea-o costa viata de data asta, lasand in urma in afara de eventualul copil daca scapa, inca trei...
Si spunea cu sinceritate ca i se pare ca nu are curajul de a mai trece printr-o asemenea incercare.
Tu esti necasatorit si probabil nu iti dai seama prin ce poate trece o familie. Eu iti pot spune ca pentru o mama, ideea de a-si lasa copiii timp de luni de zile cu altii, pentru ca ea este obligata sa stea la spital cu o sarcina cu probleme, este deja un cosmar.. Lasand la o parte celelalte.

In fine, ma abtin de la alte comentarii.

Nu bucuria ca putem manca de toate ar trebui sa primeze, desigur. Dar bucuria mancarii se adauga peste bucuria duhovniceasca, se uneste cu ea.
Eu asa simt.

Ciudat... Chiar ciudat.
Mie nu mi se pare ca este incompatibila rugaciunea cu dragostea trupeasca.
Sigur, sunt de acord ca este buna si abstinenta dar nu vad de ce nu m-as uita la icoane.
Traim lucruri diferite, fiecare dintre noi.

Fanyei
 

Indignarea ta nu iti foloseste la nimic, este doar stratagema, o atitudine ... mai mult de atit , ce ?Si daca te indignezi , ce ? Putem face fiecare ce dorim . De poftesti asa, atunci te rog indigneaza-te , desi sunt mult mai multe alte lucruri bune de facut ! Dar este alegerea ta !
Lucrurile sunt simple, poruncile si vietuirea in adevar este la fel de simpla si clara iar pe deasupra tuturor Hristos nu a obligat pe nimeni la ceva . In evanghelia de la ziua crucii , de fapt de la zilele crucii, El spune clar : ,,... de voieste cineva sa-mi urmeze..." Numai de voieste cineva, nu obligatoriu ! Mai apoi spune si la Matei ca ,, strimta este calea si ingusta poarta mintuirii..." Deci ce nu este clar ? Tu impotriva cui ... sau pe cine te indignezi ? Pe mine ? Pai ce rost am eu in povestea mintuirii ??? A, ca reamintesc conditiile pe care cei din ziua de astazi nici nu mai vrem sa le auzim binecuvintindu-ne cu cine stie ce motivatii individuale , asa ca un fel ce ,,corban" antic care de fapt este grija si iubire de sine mai presus de orice, adica egoism !! Desi accept postarea ta , ma surprinzi tare mult ! Eu stiu ca ar trebui sa fiu umanitar sau manitarist , antropocentrist, hedonist si avangardist ... dar atunci ar trebui sa aruncam sau sa ardem Evanghelia. Dar de vom arde pe aceasta atunci vor ,,vorbi pietrele" peste individualismul si egoismul nostru !!!!

Mintuirea nici nu este obligatorie si nici nu se face in conditiile impuse de noi. Altcuiva ii este data puterea aceasta si nu noua !! Omului ii este data iubirea hristica si ascultarea ... doar daca voieste . Sa nu uitam asta !!

Biserica Ortodoxa nu are acelasi mod de functionare ca cea catolica. La ei, daca a spus magisteriul ceva cu aprobarea Papei, apoi aia e. Si daca maine spune altceva, apoi aia e.

La noi, exista dogmele, traditia, sinoadele, canoanele - si constiinta credinciosului care se manifesta liber in acest cadru, in mod sinodal, fapt care se manifesta si prin fenomenul 'duhovnic' - care reprezinta comunitatea (nu ne bazam numai pe ce gandim noi, cerem sfatul altuia mai experimentat in credinta). Nu exista hotarare general valabila in probleme de morala. Sau nu ar trebui sa existe, acest lucru contrazice credinta ortodoxa.
Daca maine sinodul BOR (NB, alt sinod poate spune altceva) hotaraste ca 'anticonceptionalele fara exceptie sunt pacat si sunt interzise', eu nu recunosc aceasta hotarare ca general valabila, crestina ortodoxa fiind.
Acum cateva saptamani, de altfel, acest sinod a scos o declaratie purs si simplu eretica (filetista) (despre 'demintatea si unitatea romanilor), in care erau scrise lucruri de-a dreptul aberante. Dupa acest apel, eu ar trebui acum sa imi parasesc parohia in care sunt inradacinata (care tine de Constantinopol si de o episcopie de traditie ruseasca), si sa ma duc la cea care tine de BOR. Inseamna ca are dreptate si ca eu ar trebui sa-l urmez? Nicidecum.
(asta este doar un exemplu)

In ceea ce priveste contraceptia, exista principii, nu pot exista interdictii absolute.
Principiile le-am mai enumerat pe scurt si mai sus: scopul casatoriei, deschiderea la viata, respectul vietii, raspunderea fata de copii si sot sau sotie, ... din toate astea fiecare cuplu ar trebui sa poata lua hotararea cea mai buna pentru el.

Pe mine ma preocupa problema pentru ca eu voi fi in pozitia sa le spun oamenilor, suferiti de boala X, luati tratamentul Y, se recomanda evitarea unei sarcini. Sau, suferiti de boala X, luati tratamentul Y, sunteti insarcinata. Now what?
Si vorbesc de oameni care de multe ori n-au discernamant si nu stiu ce sa faca cu viata lor, nu au mijloace si au ajuns accidental in situatia aceea. Eu ce atitudine voi avea? Pentru ca niciodata posibilitatea ca lucrurile sa mearga prost nu e de 100%. Cu ce suflete o sa ma intalnesc la Judecata de Apoi, sa facem cunostinta, stiti, dvs i-ati spus mamei in 2014 sa ma avorteze ca era bipolara si era sub tratament cu psihotrope.

Am zis intre 0 si patru ore! Depinde foarte mult de cat postesc. Fara gluma.
Cu cat am burta mai plina si viata mai fericita, cu atat ma rog mai putin.

O concluzie la care am ajuns eu: este mult mai usor sa faci un lucru daca te hotarasti din start ca nu-l faci pt tine. O zi buna in care fac multe este o zi in care nu ma gandesc la ce vreau eu.
Daca ma gandesc la ceea ce-mi doresc eu.. gata, toata ziua va trece aiurea, ma voi simti nedreptatita ca de ce numai eu fac aia si ailalalta, de ce nu sunt apreciata etc..
Deci spalatul vaselor, gatitul, spalat pe jos, strans jucarii, spalat copii, teme cu ei, citit carti copiilor (ca totusi le citesc, dar nu povesti).. astea sunt datorie. Asta am eu de facut, pur si simplu.. nu mi se pare firesc sa ma gandesc ca e ceva ce fac pentru Dumnezeu (ca ar implica sa ma mandresc ca fac ceva. Dar in realitate este de ras..)


Si revin.. eu nu fac asceza. Eu abia ma straduiesc sa indeplinesc niste porunci acolo. Si cele mai importante nu le implinesc. (Chiar am un stil de viata foarte confortabil.)

Duhovnicul mi-a pus in fata propria constiinta.Atat.
Depinde foarte mult cum prezinti lucrurile duhovnicului. Te plangi? Duhovnicul te mangaie, spui ca nu mai poti, duhovnicul iti va usura povara. Dar in final esti tu fata de tine. Si ramane intrebarea: te-ai indreptatit pe tine in fata duhovnicului?
(etc.. nu cred ca are rost sa elaborez. )
Sa nu crezi ca nu ma ingrijesc.. ba da. Merg la sala, imi vopsesc parul, port doar lucruri care imi "vin bine" etc...
Dar pur si simplu am obosit de astea si ma intreb ce rost are. Toate inghit timp, bani, energie. Si astea le facem pt Dumnezeu, zici?
Eu zic ca nu.


Deci postim ca sa ne bucuram apoi de aceleasi lucruri?
Cum vine asta sa renunti la ceva ca sa te poti bucura apoi de acel lucru? Ca daca ai renuntat presupun ca acel lucru a devenit indiferent, nu?
Nu-l mai cauti apoi.. ca stai ca-i miercuri, ca-i joi, ca in fond nu conteaza ziua, important e sa fii cu sotul. Pai esti patimas sau nu?
Si sa stii ca nu ma bucura mancarea in sine de sarbatori.. deci argumentul acesta nu tine. Mai degraba e cum zice Jane.
Tu pornesti de la premisa ca altii sunt aceia pasionali (relatie pasionala cu creatia, cum ai zis). Aceia care fac excese, aceia care fac cine stie ce lucruri ciudate.
Dar de ce nu suntem chiar noi? Eu si tu?

Apropo de scopul vietii.. obosita de atatea discutii pe thread despre cum trebuie sa ne bucuram (sau nu!) de cele lumesti.. in drum spre gradinita mi-am intrebat copilul: " Ma gandesc oare.. de ce traiesc oamenii atat de multi ani?"
Si copilul mi-a raspuns prompt: "oamenii traiesc multi ani ca sa aibe timp sa-L cunoasca pe Dumnezeu"
Si mi-am iscodit copilul: "Si daca omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu toata viata?"
Copilul:"A trait degeaba."

Foarte simplu. (sper sa nu uite si el asta pana creste mare)
De ce oare adultii se complica ingrozitor cautand acolo unde nu este nimic de gasit?

Imi pare rau ca postarea mea a nascut dispute, oarecum. Nu acesta a fost scopul ei ci doar am vrut sa va arat o situatie concreta. Cum spuneam acolo, e usor sa judeci si sa spui ce ar trebui facut, din afara.

Fani71, iti multumesc pt. cuvintele frumoase.

Nu, problema nu se reduce doar la ce ai scris tu. Implicatia si urmarile sunt mult mai profunde. Cum am mai spus, din afara lucrurile stau altfel.

Mihnea Dragomir, duhovnicul ne-a spus ce ar trebui sa facem. Pana acum l-am ascultat si toate deciziile luate la sfatul dumnealui ne-au fost de folos. Ne cunoaste de 11 ani, ne-a "urmarit" in evolutia noastra ca familie. Nu e preot de mir. Cand ne-a sfatuit a facut-o tinand cont de f. multe lucruri, el ne stie slabiciunile si punctele slabe pe care trebuie sa le intarim.
Metoda simptotermala nu se poate folosi in caz de menstruatii care apar intre 40-55 zile, aleatoriu. De exemplu, eu nu am mereu ovulatie (deficit hormonal dovedit), iar acum alaptez exclusiv, am bebe mic.

Imi pare rau ca ti-am lasat a asemenea senzatie. Nu stiu ce legatura are pregatirea mea profesionala cu ceea ce ar trebui sa fiu in calitate de sotie de preot.
Nu stii ce povara apasa pe umerii nostri, nu stii cum este sotul meu ca preot, cum isi duce misiunea, nu stii cum sunt eu.
Nu am vrut sa am o "postare de preoteasa". Doar am fost sincera si am dezvaluit pe un forum public niste framantari personale.
Daca as fi stiut ca viata mea poate fi pusa in pericol dand nastere unui copil, primul, te asigur ca nimeni nu m-ar fi convins sa nu nasc acel copil. Insa cand acest lucru se poate intampla dupa ce ai deja 3, nu poti sa te mai gandesti doar la tine.
Aici as vedea eu un pic de egoism, sa nu ma intereseze ce se intampla cu mine, imi fac datoria crestina de a naste un copil cu riscul pierderii vietii sau al copilului. Numai o femeie care naste si-si tine pruncul in brate din prima clipa poate intelege prin ce trec si cat de greu este.
Daca Dumnezeu ne va da si al patrulea copil, voi duce sarcina si voi face tot ce imi sta in putinta pt. copil.
Insa in mod constient nu-mi pot asuma riscul unei noi sarcini, stiu ca de fapt ma impotrivesc voii Domnului si gresesc. Dar asta ma priveste doar pe mine, in fond. Poate voia Domnului este sa nu mai avem copii. Nu am cum sa stiu.

Exemplul dat de tine e o situatie particulara. Ce a fost in sufletul femeii, al sotului ei, daca ea s-a mantuit facand asta...doar Dumnezeu stie. Noi doar o privim admirativ. Si totusi, si in acest caz, poti vedea ce inseamna inima de mama si sacrificiul. In ciuda tuturor greutatilor, s-a gandit la copilul ei si a facut totul pentru el. Sa stii ca asta e valabil si pentru copiii nascuti pe care ii ai acasa, esti responsabil si pentru ei.

Te inteleg perfect. Ca medic poti fi pus in situatia in care esti intrebat ce metoda contraceptiva sa folosesti. Este o responsabilitate uriasa din punctul meu de vedere, pentru ca, desi eu n-as recomanda niciuna, pt. ca nu sunt de acord cu ele, pacienta poate merge la alt cabinet pana gaseste ceea ce isi doreste.
Sau ca ginecolog: iti vine o pacienta si vrea sa faca intrerupere de sarcina. Tu ii spui ca nu faci si incerci sa o convingi sa nu faca un asemenea pacat. Ea pleaca din cabinet si pana la urma tot va gasi pe cineva care sa-i faca.
Tu, ca medic, te simti cu contiinta impacata ca tu n-ai facut crima, insa ea tot se va produce? Eu n-as putea...de-aia nici n-am vrut sa fiu ginecolog, responsabilitatea este mult prea mare si eu prea slaba sa mi-o pot asuma.


In fine, i-ar m-am intins prea mult. Concluzia e doar una: trebuie sa acceptam voia Domnului si sa ne ducem crucea. Viata de familie si nasterea de copii implica mai multe responsabilitati decat pot crede unii. Nu mai ai doar grija pt. propriul tau suflet ci si pt. altele. De aceea unii se mantuiesc prin casatorie, iar altii prin celibat.
Drumul casatoriei este anevoios, e bine daca ai un sot credincios care iti poate fi sprijin in momentele de slabiciune. Daca nu il ai, e si mai greu, trebuie sa te ridici si pe tine si pe el/ea.
Casatoria este binecuvantata, nunta este o Taina, nasterea copiilor o minune, o comuniune a omului cu Dumnezeu.
Mi se pare ca noi, oamenii, ne plafonam si avem nevoie de directive clare, de genul: martea si joia, nu in posturi, nu de sarbatori, nu inainte de Sf. Liturghie, etc. Avem/nu avem voie si daca vrem copii sau nu putem sa-i facem.
Nu cred ca Biserica Ortodoxa va spune vreodata, negru pe alb, ce este sau nu este voie. Nici Sf. Parinti nu s-au pus de acord, unii zic intr-un fel, altii in altul...de aceea avem constiinta, pana la urma, deciziile le luam singuri sau cu sotul, cu ajutorul duhovnicului. Responsabilitatea alegerilor noastre o purtam singuri si vom da socoteala fiecare pt. tot ceea ce facem. Pana in momentul acela nu ne poate spune nimeni daca drumul este corect, tot ceea ce putem face este sa ne rugam si sa speram ca am ales bine.

Asta este genul de situatia de care discutam cu dl. M.D. acum cateva zile cand, consider eu, sterilizarea este necesara si justifciata medical.

Dumnealui sustine ca dpdv teologic ar fi o greseala, insa mai ramane de dezbatut chestiunea, probabil va intelege pana la urma.

Personal, consider ca sunteti f. in masura sa decideti pentru acest lucru si nu exista nici un motiv moral pentru care sa riscati sa lipsiti cei 3 copii de o mama si pe sotul dvs. de sotie + foarte probabil sa luati si al 4lea copil cu dvs.

Este o situatie diametral opus fata de a celui care a dechis topicul care ar fi apelat la astfel de metode pentru ca pur si simplu nu (mai) vroia copii..

Nu vad de ce ar fi potrivita abstinenta in cadrul casatoriei cand motivul principal pentru care Sf. Ap. Pavel recomanda casatoria celor care nu pot alege celibatul este culmea - nu facerea de copii ci ferirea de curvie.

Asta binenteles nu ofera o scuza celor care ar putea face copii dar se feresc pentru a avea o viata cat mai usoara.

A alege abstinenta in cadrul casatoriei cred ca pune pe cei doi intr-o situatie mai rea decat celibatul, cand cel putin se pot feri de prezenta persoanei care il/o pot tenta.

Ma refer binenteles la persoane active sexual, daca ambii sufera de lipsa de apetit sexual, fara doar si poate nu exista astfel de problema.

Da Dianami, uite, asta tot incerc si eu sa spun. Tu ai spus-o mai in rezumat decat mine.
Parintii si scripturile ne dau orientari, diverse situatii, principii, dar hotararile trebuie sa le luam singuri, dupa constiinta noastra.
Pana la urma, cum spune Anna, chiar sfatul duhovnicului cand il cerem este orientat de ceea ce simtim, gandim si hotaram noi inainte. Un duhovnic bun cred ca tine seama de asta si nu forteaza prea tare. Ne poate da cate un bobarnac daca o luam razna, ne poate orienta incet si sigur spre o directie, dar nu ne forteaza.

Sunt de acord cu tine, numai ca nu cred ca singurul motiv pentru care a alege abstinenta totala in cadrul casatoriei ca metoda de contraceptie este evitarea curviei. Este unul din motive, dar cred cacei casatoriti care isi iubesc sotul sau sotia ma vor intelege. Asa cum spune si Dianami mai sus, cand iubesti pe cineva vrei sa i te daruiesti din toate punctele de vedere, trup si suflet.
Poate nici sf. Pavel nu a vazut asta - el fiind necasatorit. El a vazut doar unul din motive, dar exista si altele mai vizibile oamenilor casatoriti.

Eu sunt de acord cu tot ce a zis Alin dar nu vad de ce lipsa apetitului sexual e ceva de care se sufera :) Nu ma refer la impotenta, depresie si frigiditate ci strict la aceasta lipsa a apetitului.

Cineva a scris ceva gresit aici..
Ceea ce am vrut eu sa zic este ca tocmai, abstinenta totala in cadrul casatoriei impinge spre curvie cu exceptia cazului mentionat..

A vazut existenta instinctului sexual, asta este suficient.
Daca vrei sa-l transfigurezi printr-o anumita formulare, e bine..dar realitatea este ca atunci cand nu-l ai, nu prea reusesti sa te "daruiesti" sub forma asta, "fizica"..

Ai dreptate, nu respetivul sufera ci partenerul, daca nu are si el lipsa in cauza, caz in care situatia e ceva mai simpla si mai putin..problematica. :1:

Nuuu Anca, nu am resimtit ca o lovitura ci ca pe o sperietoare. Stiu foarte bine ce inseamna sa "scapi boii in aratura" si sa te ia apa dind in habotnicie si fanatism mascat de o falsa smerenie...de ai stii cite exemple negative vad in jurul meu si cum mi-a dat tircoale si mie...lumea, religia si mai ales MINTEA NEPAZITA devine o combinatie foarte periculoasa si misterioasa

Stii de fapt ce ne tine sanatosi, treji si cu adevarat induhovniciti?..parerea mea dupa multe experiente de viata si observatii directe

..este sa ai o existenta NORMALA, echilibrata, complementata de o viata sexuala normala si viguroasa in cadrul familiei si ferirea de abuzuri de tot felul si exagerari mistice si inchipuiri
Inradacinarea noastra echilibrata in aceasta realitate este ca un colac de salvare de la a lua-o razna.

Viata mea a fost si este din multe puncte de vedere - cu totul neconforma cu principiile crestine, am pacatuit fara numar, m-am casatorit dupa 7 ani etc.
Dar chiar si din mijlocul mormanului de pacate - sau poate tocmai din cauza lui, cine stie - eu chiar cred ca se poate. Trebuie sa se poata. Trebuie sa existe dragostea aceea fata de sexul opus care totusi trece dincolo de apetit, trebuie sa fie insotiri de suflete curate care se sprijina unul de celalalt si se implinesc chiar fara a face amor vreodata, care se casatoresc si traiesc feciorelnic si-si gasesc si asa bucurie unul intr-altul.
Eu n-am trait asta dar nu mi se pare imposibil si nici un ideal de neatins, pentru ca stiu de un cuplu de tineri [ 30 si ceva de ani ] care traiesc asa, cred ca sunt amandoi asa cum i-au facut mamele lor. O sa intrebati de ce s-au mai casatorit atunci, daca nici copii nu fac si nici sex nu vor.

Simplu: pentru ca s-au intalnit si s-au indragostit unul de altul si se iubesc. Se poate trai si asa si cred ca e foarte frumos chiar daca nu o sa mi se intample mie niciodata, cred ca se arata slava lui Dumnezeu in ei. Daca au avut amandoi dorinta asta, de a trai impreuna fara a avea relatii sexuale, Dumnezeu i-a ajutat, ca numai prin harul Lui se poate, nu cu de la noi putere.

Si-apoi si in vietile noastre, ale astora impamanteniti, exista momentul acela de primavara la inceputul unei relatii, cand ne indragostim, cand totul parca straluceste in jur, cand ne cuprinde asa o duiosie si un drag fata de persoana aceea si fata de intreaga zidire.. si e o perioada relativ scurta in care ne sfiim si cand ne tinem de mana, din spusele unor apropiati si din proprie experienta stiu ca in vremea aceea nici macar nu au dorinte fizice, e o apropiere si o dorinta casta de prezenta celuilalt, cand suntem curiosi sa stim ce gandeste ce viseaza cum i-a fost copilaria vrem sa impartasim cu el/ea nori, dealuri, locuri din copilarie, mirosul pajistii proaspat cosite, carul mare, carti iubite, muzica, totul la el/ea ne incanta si ne adapam din persoana respectiva si parca privim intreaga lume cu ochi noi. Se naruie curand dupa primul sarut, cand incepem sa exploram fizic dar ramane faptul ca a fost, pentru cateva zile, pentru o saptamana, poate mai mult, starea aceea de ceva ce nu pot defini, trebuie trait dar cred ca stiti si singuri la ce ma refer. Ei, de ce nu ar putea fi starea aceea permanentizata de unii? Si de ce nu ar putea fi temei pentru cununie, de ce ca sa te cununi musai sa ai apetituri si sa eviti curvie sau sa faci copii?

Mai exista si situatiile acelea de nedorit in care se ajunge totusi la acelasi lucru: un partener bolnav, paralizat.. daca il iubesti nu stiu, eu cred ca Dumnezeu poate da putere si unui barbat si unei femei si poate "ridica" apetitul asta de la ei, lasand doar dragostea sufleteasca, nestirbita de nimic. Daca ne gandim ca din cauza postului am putea fi tentati sa calcam pe alaturi, pai atunci ce am face intr-o situatie ca asta?

Uite ceva foarte frumos"

Tre' sa se poata, am eu convingerea asta si Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ea :) Pentru convingere si aspiratie macar, ca realitatea implinirii ei am ratat-o intr-un hal fara de hal.

Ti-am mai spus si iti repet: faci cum vrei. Dar de unde desprinzi tu ideea de falsa smerenie? Nu ai cum sa ma compari cu exemplele din jurul tau, pentru simplul motiv ca nu am avut inca placerea sa ne cunoastem. De aceea sa ne limitam la ceea ce scriem, nu sa ne imaginam verzi si uscate despre cel care scrie.
As vrea sa imi spui daca tu iti imaginezi ca la 60, 70, 80 ani vei avea o la fel de "normala si viguroasa viata sexuala" ca acum. Sau poate ca nu-ti faci ganduri in ceea ce priveste viitorul si crezi ca nu vor interveni schimbari pe masura ce trec anii?!?

Oamenii casatoriti mai au si perioade de boala, in care se impune restrictia. La fel si in cazul in care apare un nou copil. Oare atunci sotii nu se mai iubesc? Oare iubirea se exprima doar prin relatii sexuale? Cu siguranta, nu!
Sf. Apostol Pavel a vazut ceea ce e necesar mantuirii.

Mereu ai tendinta sa-ti croiesti raspunsurile in avantajul tau intelegind cu totul altceva.

Nimeni nu a afirmat ca sanatatea si vigoarea vietii sexuale ramine la fel de intensa la 60-70 80 de ani. Cit ne tine Dumnezeu sanatosi, Bog-da-prosti!!!.. cind nu o mai merge, pui stop si o sui in pod, cum se zice.... Dar sa incepi pe la 25-30 de ani sa eviti si sa te abtii de la avea o viata de cuplu normala, bazat pe niste inchipuiri ale unor minti deseori bolnave este nebunie sau ..asa cum am vazut la cei din jurul meu DUCE LA NEBUNIE

cei mai purii de pe aici stiu dar nu vorbesc despre faptul ca abstinenta temporara sau totala in casnicie( mai ales din inchipuire /habotnicie si fanatism pseudomonahal hahaha) duce clar la racirea relatiei si la divort nicidecum la intarirea ei prin "virtutea pastrarii ei la naftalina"...mori de ris nu alta!

Stai draga linistita , mai citeste o data si ai sa vezi ca vorbeam despre altii pe care-i cunosc si carora li se potriveste manusa, nicidecum despre tine

Jane, nu zic ca nu s-ar putea la unii o astfel de dragoste platonica.
Pentru unii, foarte rari, o fi o cale cununia alba. S-a vorbit de asta pe alt fir. Din moment ce au existat cupluri de sfinti care au adoptat calea asta, ea exista, pentru unii.
Dar pentru majoritatea oamenilor cred si eu ca andreicozia ca este foarte periculoasa, poate duce la inchipuiri bolnave, la mandrie, la angelism, la platonism (platonismul nu este crestin - crestinismul nu considera ca trupul este rau in sine, o inchisoare pt suflet, ca Platon)
Si gandindu-ma la experienta mea, mie nu mi se pare ca vraja aia de care vorbesti de la inceputul unei relatii, cand lipseste dorinta fizica, este neaparat mai frumoasa decat ce urmeaza, decat primul sarut, atractia fizica, casatoria, viata in comun, cu copii si greutati.. Cred ca ceea ce descrii tu ca posibilitate este un fel de romantism, un fel de reverie. Pentru ca acele clipe au o vraja anume, da, dar a vrea sa le pastram asa, cred ca ar fi fals. Crestinismul este religia intruparii. Tot ce este trup trebuie sa participe la mantuire. Daca ne oprim la indragosteala, nu putem forma un cuplu crestin. Putem forma altceva, o prietenie spirituala daca vrei, dar nu un cuplu crestin, cununat la Biserica.

Poate si experientele pe care le traim fiecare ne fac sa avem in fata ochilor experiente diferite. Eu am trait singuratate si feciorie si dragoste cerebrala mult prea multa vreme ca sa nu-mi sau seama de calitatea acestor lucruri descoperite tarziu in viata - nu pura indragosteala (pe care am trait-o de mai multe ori), ci casnicia normala este calea spre un anumit fel de evolutie, si chiar o cale duhovniceasca, daca o urumezi consecvent toata viata.
Si nu este de loc vorba numai de partea sexuala, care este doar un element al ecuatiei: este vorba de faptul ca un cuplu care isi imparte si viata cotidiana nu mai poate trai numai starile alea diafane de care spui, cand se concentreaza impreuna la calcularea bugetului lunar, la bucatarie, spalatul vaselor, curatenie etc. Si astea fac parte din viata de cuplu, si de aici porneste indumnezeirea, din concretul material, cotidian, nu numai de la sentimente diafane si pura spiritualitate. Iar din concretul material face parte si sexualitatea. Daca o punem intre paranteze si vrem sa vedem in ea numai satisfacerea unui apetit, sau un mijloc de a face copii, sau o parte oarecum rusinoasa si de nedorit a existentei noastre, eu cred ca nu am inteles ceva din sensul cununiei crestine.

Da, exista astel de situatii, eista si vaduvia, cand est despartit fizc de sot sau sotie dar relatia ramane pe alt plan (asa se spune in ortodoxie), si pe cei care sunt in ele Dumnezeu ii ajuta si ii sprijina sa depaseasca partea trupeasca a dragostei lor pe alt plan, probabil.
Si intr-adevar, postul este important si ca sa ne dam seama ca aceste lucruri nu sunt vesnice, ci numai o posibilitate existenta in lumea actuala de a ne trai dragostea, care nu va mai exista sub aceasta forma in Imparatie.

Eu nu am spus ca iubirea se exprima doar prin relatii sexuale ci si prin.
Daca boala sau varsta te impiedica sa le mai ai, este totusi altceva decat daca renunti la ele in floarea varstei si a sanatatii.

Cine le-a cerut ceva acestora?!? Cred ca ai inteles gresit. Sau ai uitat ca avem liber arbitru si putem face ce vrem, suportand insa urmarile actiunilor noastre?!? Tocmai de aceea ni se cere intelepciune in deciziile pe care le luam. Totul e permis, dar nu totul este de folos. Dumnezeu nu constrange pe nimeni. Dar ne invata de bine.

Asta se stie. Dar daca putem sa ne exprimam afectiunea si intr-alt fel, de ce nu o facem, atunci cand nu putem prin apropiere fizica?
Dar nici nu trebuie sa renunti in floarea varstei la ceva, daca nu vrei. Ai liberul arbitru, pe care si Dumnezeu il respecta. Fiecare va suporta consecintele propriilor fapte. Decizia daca este individuala, si raspunderea e individuala.
Se spune insa ca pentru dragoste nu exista lege.

Da, cu siguranta NU, din punctul de vedere al femeii care, bine-mersi nici nu simte nevoia prea acut de atata sex. Dar, intreaba barbatul cum sta treaba, intreaba barbatul care face treispe-paispe pe langa femeia ce-l tot refuza si-i indruga tot felul de pretexte in acelasi timp in care-i umple capul de cuvinte dragastoase, caci, doar asta-i iubirea.
Este adevarat ca se impune de la sine o abstinenta in perioadele necesare si neputincioase. Pe mine m-a inteles sotul mai bine de un an de zile cat a tinut sarcina si lahuzia, dar, apoi, nu prea le intelege pe toate, sau, se face ca le intelege afisand un zambet plin de revolta, o privire care , parca piteste un strop de razbunare in perspectiva si un neinteles instinct de iubire.
Deci, iubirea se manifesta si la nivelul instinctului si, nu doar al afectiunii sentimentale , ori a unui rationament plauzibil.
si totusi, cand abstinenta se impune, atentie !, se impune prin diferite motive care nu sunt consimtite de ambele parti, nu-i nici o problema, sotii se mai iubesc...cu alte persoane, in multele cazuri de incapatanare " religioasa " si absolut individuala.
Sotii se iubesc oricum, abstinenta apare oricum, totul este sa fie un echilibru intre acestea, dar, mai ales sa fie compatibilitate intre personalitatile fiecaruia.

Niste rapsunsuri la intrebari puse aici:
1. Cand un partener din cuplu are sarcina, sau boala si nu poate sa se exprime trupeste, dupa mine, iubirea nu mai este la fel.
In acele,cazuri iubirea se indreapta in alte directii, spre alte persoane: prunc, respectiv persoana proprie (in caz de boala).
Celalalt partener pierde din iubire si chiar din respect.
In cazul pruncului, exista atatea cazuri cand tatii sufera si sunt cuprinsi de gelozie cumplita, pentru ca mamele se dedica f.mult, poate prea mult pruncului. Mi se pare cumva firesc. Iubirea se imparte, in loc de 100%, sotul primeste numaim 50%, sau daca sunt mai multi copii, chiar mai putin...
In caz de boala, acel partener, indiferent daca este sotul sau sotia, se vede numai pe sine, nu poate sa mai daruiasca nimic. Nu mai are ce (daca boala este grea), apare chiar un egoism. Partnereul sanatos devine doar...sora medicala, sau adult-sitter.
Iubirea omeneasca are nevoie si de trup. Sigura ca anumite limite, dar are nevoie de trup. Este modul de exteriorizare al focului intern.

Mai exista in afar de acestea doua, inca o situatie speciala in care unul din partenerii de cuplu ofera mai putina iubire, prin abstinenta: preotii.
Ei isi impart iubirea cu...Dumnezeu si profesia, enoriasi, iar preoteasa si copii primesc f.f.putin. Acolo nu cred ca mai este iubire de cuplu, ci un trai de ...frate si sora, sau ...unul pe langa altul. Mai ales ca un preot si lipseste f.mult de acasa.

Mai exista in acest sens si "iubirea" celor dedicati profesiei, carierei (medic, militar, politician), si care abia isi mai intalneste partenerul(a) si copiii. Aia este si mai putin iubire adevarata...

2. Ce spune Jane, legat de acei tineri ce traiesc o casnicie alba.
- nu este normala
- nu este nici macar permisa (in credinta) din cate am inteles dintr-un articol pe site
Sa nu vrea nici sa aibe copii?
Atunci ma intreb de ce s-au casatorit si cum traiesc ei impreuna. Ce hormoni au? Nu., aia nu este iubire. Ei sunt frate si sora. Dorm in paturi diferite, camere diferite... Nu se ating, nu se saruta, nu se mangaie.
Ori sunt...impotenti.
Ca si atunci cand cazi sufleteste, o imbratisare iti face atata bine si atunci...ii simti si trupul celuilalt si chiar sa nu-ti spuna nimic...
Este la fel de anormal ca si cazul invers, cand doua rude apropiate au si relatii trupesti (si isi fac o familie).
Aud adeseori ca iubirea dispare in casnicie dupa o vreme si intervine obisnuinta, indiferenta, traiul unul pe langa celalalt, etc. Am auzit si de cupluri care locuiesc in case diferite deja, desi sunt casatoriti.
Eu nu pot intelege asemenea lucruri si ma rog la Dumnezeu sa nu se intample asta si la noi.
Si primul pas este...abstinenta, sa nu-ti mai doresti partenerul langa tine. Sa-ti fie bine departe de el.
Acela este inceputul sfarsitului.
La fel cum nu pot intelege un cuplu care traieste "unul aici si altul peste ocean" si copilul...eventual...prin posta.
Este genul de casnicie moderna din cate am inteles.
Dar deprinde f.mult si de oameni, de modul in care traiesc sentimentele, de cat de interiorizati sunt, de nevoile lor.

Da, exista oameni reci din fire, si chiar mai frigizi, mai retinuti, mai singuratici chiar si in cuplu, care isi sunt suficienti lor insisi daca pot sa spun asa. Exista, recunosc.
Asa cum exista oameni care au avut din totdeauna multa afectiune de la cei din jur /familie, prieteni, etc. si nu simt asa nevoia de afectiune in cuplu. Ei pot trai acea casnicie moderna, de mai sus.

Si in fine exista si acei avizi de afectiune si caldura, care nu au avut asa parte de ea si o cauta atunci in casnicie.