Cred ca suntem incapabili sa tinem post din cauza micimii noastre sufletesti.
Cred ca daca am intelege starea jalnica in care ne aflam am posti neincetat..
Eu cred ca am postit cu adevarat doar cand am avut necazuri. Cand ai necazuri nu te intereseaza ce mananci, painea este f buna. Si cand intelegi ca necazul a venit din cauza pacatelor.. simti si ca painea este mai mult decat meriti.

Postul nu ne este dat ca are Dumnezeu nevoie de El. Noi avem nevoie de post! Ca altfel ajungem sa credem ca traim pentru burta (cum imi spunea cineva cu convingere: traiesti ca sa mananci, adica sa te bucuri si de aia si de ailalta).

Si cu postul la gravide.. nu stiu ce sa zic. Dar stiu ca eu am avut necazuri cand eram gravida si in unele zile nu mancam nimic (de suparare), traiam mai mult din cafea si vitamine prenatale. Si nu m-am imbolnavit.Cred ca starea de a fi insarcinata este una binecuvantata. Eu m-am bucurat de fiecare clipa, am considerat copilul un dar de la Dumnezeu. Nu am considerat ca ar fi o corvoada, asceza sau mai stiu eu ce.
La fel..perioada alaptarii.. Am avut suparari (ce ciudat suna) si nu puteam manca nimic, uneori trecea cate o zi si traiam doar din cafea (la care nu pot renunta). Dar nu m-am imbolnavit, nu am pierdut laptele, copilul s-a ingrasat f bine, chiar daca eu nu mancam.
Asa ca nu as baga mana in foc ca nu ai voie sa postesti cand esti gravida sau daca alaptezi.

Citatul mie mi-a placut. Este vorba despre maximalismul credintei crestine, si sunt foarte de acord ca avem nevoie de acest maximalism.
Vrei sa spui ca l-ai citat ca sa arati ca Léon Bloy nu e de incredere, fiind increzut, ca nu inteleg? ;-)

Eu drept sa spun cred ca nu am citit nimic de Léon Bloy, citatul l-am luat dintr-un text al parintelui Placide Deseille (unn staret al unei manastiri din Franta care este cunoscut prin cele cateva carti de ascetica (mai ales) pe care le-a scris, precum si prin cele cateva brosuri catehetice. Textul era despre 'Problema raului'. Este un text interesant.
Mie mi se pare ca putem cita pe oricine. Exista oare o lista de tip index (a Vaticanului) in Biserica Ortodoxa? :25: Cum spuneam, 'cercetati totul, si cele bune alegeti'.

Unii citeaza Biblia ca sa demonstreze lucruri neortodoxe. Eu cred ca noi ortodocsii dimpotriva putem cita orice ca sa scoatem in evidenta credinta ortodoxa. Asa facea de ex. Steinhardt pe care eu il admir, chiar atunci cand are interpretari foarte personale.

Dar poate nu am fost clara: eu cand l-am citat nu am vrut sa aduc un argument prin insusi acest fapt. Adica: uitati-va ce spune Léon Bloy, deci asa este. ;-) Ci: uitati-va ce spune Léon Bloy, pare sa mearga in aceeasi directie cu alte idei care s-au spus aici, dar le spune foarte frumos.'

In orice caz, mie asa mi-a spus duhovnicul, ca postul meu acum este sa nu postesc (alimentar), ci sa duc sarcina.

Daca tie ti-a dat Dumnezeu ajutor la necaz si te-a ajutat sa nu patesti nimic nici tu nici copilul, cu atat mai bine. (Se pare insa ca se recomanda sa bem foarte putina cafea in timpul sarcinii, ca poate face rau cresterii copilului)
Chiar daca exista numai riscul de a pai ceva copilul, eu nu mi l-as lua ca sa postesc.
M-ai inteles gresit, nu am vrut sa zic ca sarcina nu este bucurie sau ca ar fi o povara.
De altfel de aici se vede ca intelegi asceza in sens negativ, ca o suferinta si o povara. Nu cred totusi ca asa gandesti, nu? Asceza este spre bucurie. In orice caz, mie postul imi aducea mare cand il tineam, ma simteam mai usoara, mai senina. Asceza este o nevointa pentru un lucru bun. Tot asa, sarcina este o nevointa (eventual cu suferinta) spre un lucru bun.

Mai e ceva: femeilor insarcinate li se recomanda sa isi urmeze instinctul in ale mancarii, caci corpul stie ce face, este mai sensibil.

Anna, nu uita ca in ortodoxie ceea ce spune parintele duhovnic primeaza asupra regulilor generale. El stie cine suntem si in ce stadiu duhovnicesc ne aflam. El ne va sfatui deci 'personalizat' si pentru post.

Multumesc, Fani; acum am inteles ce vrei sa spui cu forma postului. Dar nu vad noutatea, caci nu se cere nici femeii insarcinate sa tina post, nici omului bolnav. Asta o spune si Sf. Vasile, care are doua omilii despre Post.
Nu ti se reproseaza in nici un caz, ca ai mancat de dulce fiind in lunile de sarcina; chiar dimpotriva, esti indemnata sa iti vezi de sarcina, acesta fiind Postul tau, asa cum pentru bolnav, suportarea bolii e Postul lui.
Ma intreb, oare cine nu a inteles cum trebuie cand si cum se tine postul?!?
Iarta-ma, dar argumentele tale imi par doar nod in papura.

Foarte adevarat!

Care dintre argumente?
Sarcina a fost doar un exemplu, dar se pot gasi si altele.
Orcium, am spus si ca nu regula primeaza, ci duhul. Regula este acolo ca sa ajute, dar daca devine scop in sine dauneaza.
Ca dovada, tot despre post vorbim aici, cand era vorba de pacate si influenta lor asupra urmasilor. Pentru multi, nerespectarea unei reguli de post este un pacat echivalent cu rautatea, barfa etc.
Eu tot incerc sa va amintesc de Evanghelie.. Uitati-va ce spune Hristos despre Sabat, despre Lege si Har, despre libertatea crestinului.. Am sa fac o colectie de pasaje intr-una din zilele astea.

Nu stiu, Fani, daca asceza este suferinta sau bucurie.. eu incerc doar sa fac ce trebuie si o sa vad ce iese. :)

Revenind la sarcina, eu am ajuns la concluzia ca este ceva cu totul iesit din comun. Este o stare de gratie, ca sa zic asa. Evident ca trebuie sa ne pazim sa nu pateasca ceva copilul. (Dar eu inteleg prin asta nu alcool, nu tutun, nu medicamente, nu vaccinare aiurea..) Si eu m-am lipsit de mancare nu ca am vrut, ci pentru ca nu puteam manca..si iti spun doar ca este un mit ca ar suferi copilul din post. Tot mama sufera, copilul ia ce-i trebuie din organismul mamei. Si sa stii ca eram sanatoasa tun chiar daca nu mancam.
Si ca tot veni vorba, despre gravide, o sa-ti povestesc ceva ce in general nu este crezut. Am nascut prin cezariana si apoi mi s-au dat pain killers (medicamente) care ma moleseau. Imi era teama ca as putea scapa copilul din brate, asa ca am preferat sa nu iau medicamentele. Deloc. Lucru fenomenal: de cate ori alaptam imi trecea durerea! Asa ca pana la urma eram doar cu copilul in brate: mai manca, mai motaia.. cum il puneam in patut, iar incepea sa ma doara operatia. Nu-mi venea sa cred. Si acest fenomen s-a generalizat apoi: daca eram trista, suparata, daca aveam durere de cap, alaptam si totul imi trecea. (Pana a ajuns copilul un dolofan.)
Stiu ca se spune despre eliberarea de endorfine in alaptare (sau doar la contactul cu copilul). Este foarte adevarat.

Eu stiam de litera si duhul...
Postul consta din retinerea de la anumite alimente si infranarea de la cele rele, printre care si barfa; si imbinarea cu rugaciunea. Deci a tine post de dragul postului, fara a ne retine de la fapte, vorbe si ganduri rele, precum si fara rugaciune, inseamna ca ne chinuim trupul inutil si nu obtinem nimic. Un castig tot este, caci corpul are nevoie de pauze de refacere. Deci POST, INFRANARE si RUGACIUNE.
Dar pentru a sti acest lucru e nevoie doar de a citi Sfintii Parinti referitor la Post. Pe mine scrierile vest-europene ma deruteaza si ca limbaj si ca continut, si de aceea agreez scrierile ortodoxe din rasarit, caci au o unitate de vedere si un limbaj simplu si precis.

Anna, esti al doilea caz de care aud, ca nu a putut manca in timpul sarcini. Dar acest lucru e clar o exceptie, caci mamele de obicei mananca de "sting". Deci nu le poate nimeni imputa ca mananca. Tocmai in acest sens nu se impune femeii gravide sa posteasca. Dar, iti multumesc ca ne-ai atentionat si asupra acestui fapt, ca femeia gravida, fortata de imprejurari, poate sa posteasca, fara ca copilul sa sufere.

Da, este o stare de gratie si sarcina si alaptatul, ni se dau forte nebanuite.
Eu mai alaptez inca, dar tocmai sunt pe cale sa-l dezobsnuiesc. Primele sase luni era mereu la san si al meu.
Cum spune Anca, femeile insarcinate sunt mereu flamande, in general. Eu, de exemplu ;-) Si chiar daca sa spounem ca fatului nu-i face rau daca mancam putin sau ne lipsim de carne si laptate, ne poate face rau noua pentru ca ne seaca de resurse. Si a ne face noua rau nu este de loc sensul postului. In plus avem nevoie de forte pentru copil.

Revenind la post in general: Da, sigur, anna, sa stii ca eu nu vreau de loc sa ii descurajez pe cei care tin postul dupa toate regulile (desi pun pariu ca nu se gandesc sa manance in sambata mare 'doua curmale si trei smochine', ca asa scrie in tipic (pot sa va citez si canonul)) si stiu ca poate fi o cale buna si ascultarea aproape oarba aregulilor, la inceput mai ales.
Dar exista multe situatii si multe feluri de crestini.

Pai, fiecare cu ce i se potriveste mai bine, numai de folos sa fie.
Si eu am citisc si citesc din Sf Parinti, dar mie personal imi foloseste si un limbaj vest-european modern, mi-au facut bine si multi autori din zilele noastre.
Important este sa nu ne denigram unii pe altii pentru ceea ce citim, daca rezultatul este bun (folosul pe care il tragem).

despre orice nevointa !
 

Citesc si vad cum lucruri si porunci ale lui Dumnezeu ,lasate noua tocmai pt. intarirea in lupta cu ispititorul , in lupta cu patimile si pacatele, in invatarea si progresarea in viata duhovniceasca si nu in ,,viata noastra",in stringerea faptelor celor de ,,tarie' pt. plata la vami , sunt luate in discutie si considerate ca pe orice reteta medicala destinata unei stari oarecare . Pai toate aceste lucruri nu au fost poruncite de D.zeu ca sa ne chuinuie, cu toate ca el a stiut din tot deauna ca femeia va si rodi, ca sa ne constringa , ca sa ne supuna la mici suplicii , ca sa ne batjocoreasca un pic pt. a ne invata supunerea fata de el in orice moment . Nu, nici pomeneala ! Toate acestea ne sunt de mare folos duhovnicesc. Pai ce sa zicem de gravida care in mod firesc pierde apetitul sau chiar face o forma de disgravidie si are varsaturi cu inapetenta... ati auzit ca ar fi murit vreuna sau copilul, ca nu maninca (sau sa zicem mai extins : ca nu posteste ?) ? De ce amestecam lucrurile duhovnicesti cu cele lumesti cind ele nu au un numitor comun ? Mai ales cind se poate posti in felurite chipuri si cu felurite tarii ! Ce usor este sa ne gasim o motivatie si sa ne lepadam de nevointe invocind stiinta si traiul lumesc ! Ma repet : nevointele proprii ne folosesc noua insine si nu lui D.zeu sau sotului sau cine mai stie cui !

Dar la urma urmei aceasta parere a mea este ... o parere si bine inteles ca nevoitorii vor cauta ,,mai intii imparatia si dreptatea lui D.zeu " convinsi ca apoi toate celelalte li se vor adauga lor ,dupa cuvintul Celui ce ne tine pe noi toti : Dumnezeu ! Ceilalti, ne-vroitori vor avea grija mai intii de ei , din sute de motive, si mai apoi de cuvintul Lui , ca nu cumva sa le piarda pe ale lor. Nu pare, si nici nu este, un lucru matur duhovniceste . Dar mintuirea nu este obligatorie... si fiecare face cum crede de cuviinta . Ca doar acesta este izul forumului si al libertatilor lumesti. In incheiere :

,,Binecuvintat este cel ce vine intru numele Domnului; binecuvintatu-v-am pe voi, din casa Domnului. " (Ps. 117/26).

Sigur ca da, stiinta ne spune sa mincam bomboane pina ne doare burta, sa stam cu ochii in monitor pina ne lacrimeaza ochii, sa bem pina cadem sub masa, sa injuram si sa aruncam coji de seminte pe jos.

In Sambata Mare se tine post negru, in schimb dupa Inviere se ciocneste un ou rosu.

Nu prea stiu la ce e buna relativizarea in ceea ce priveste Postul, canoanele si altele. Daca era buna relativizarea, o faceau si Sfintii de mult; dar ei au respectat cu strictete, ceea ce Ii e bineplacut lui Dumnezeu. Pentru asta au ajuns in Rai si vegheaza acum asupra noastra, raspunzand la chemarile si rugamintile noastre fierbinti. Ei au putut face acest lucru pentru ca au renuntat cu totul la ei. Erau constienti ca adevarata viata abia in rai va fi si s-au comportat ca atare si i-au invatat si pe altii sa duca acest stil de viata intelept. Dar de ce au facut ei asa? Din dragoste.

Si noi ne laudam mult cu dragostea noastra, dar uite ce spune Sf. Maxim Marturisitorul despre dragoste:

1. Dragostea este o asezare a sufletului intru care nu se cinsteste nimic mai mult, din cele ce sunt, decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar e cu neputinta sa deprinda aceasta dragoste desavarsita cel ce e impatimit fata de ceva din cele pamantesti.
2. Dragostea se naste din nepatimire; iar nepatimirea din nadejdea in Dumnezeu; si nadejdea din rabdare si indelunga rabdare; pe acestea le naste infranarea cea atot cuprinzatoare; infranarea se naste din frica de Dumnezeu, iar frica, din credinta cea intru Domnul.
3. Cel ce crede in Domnul, se teme de munca (iadului); iar cel ce se teme de munca, se infraneaza de la patimi; rabda necazurile si cine rabda necazurile va avea nadejdea in Dumnezeu, cea care desface mintea de toata impatimirea pamanteasca si despartindu-se de aceasta, mintea va dobandi dragostea cea catre Dumnezeu.
( din capetele cele pentru dragoste ale Sf. Maxim Marturisitorul)

E cineva dintre noi, care nu se simte iubit de Sfintii nostri? care a strigat dupa ajutor si nu a primit?!? Cred ca nu...
Cand ajungi sa le vezi si sa le simti ajutorul la tot pasul, nu poti decat sa incerci sa le asculti sfaturile duhovnicesti, pe care ni le-au lasat, respectand dupa puteri Postul si celelalte.

Asta e traiul lumesc! Ai incurcat borcanele!

in sensul ca?

Frumos citat. L-am printat sa ma mai gandesc la el.
De mult timp caut o definitie a iubirii. Fiecare intelege astazi altceva prin iubire, vorbim de lucruri diferite.
Eu cred ca iubirea vine doar de la Dumnezeu, omul este incapabil sa iubeasca cu putere de la sine (nu stiu daca gresesc, la concluzia asta m-a dus experienta de viata). Un ateu mi-a spus acum vreo 2 ani ca iubirea este doar un cuvant. Nu am gasit argumente bune sa-l contrazic (este un ateu f inteligent). De ce? Pana la urma a trebuit sa inteleg ca daca nu ne intemeiem iubirea in Dumnezeu, iubirea nu exista (adica nu are nici un fundament: vorbim de toleranta, instincte etc., dar nu iubire).

Las-o balta, Topcat! Ne aruncam si noi in discutii ca nu avem ce face...

Ar fi pacat sa ne denigram unii pe altii. Nu ar avea nici un sens, caci eu nu am ceva cu Fani, ci eventual cu ideile , pe care le vehiculeaza.

Nu este vorba de nici o relativizare in ceea ce spun eu.
Este vorba de duh si litera, cum spuneai mai sus.

Povestea din Pateric o stii? Un batran cu doi ucenici mergeau in pustie intr-o zi de post mare. Se intalnesc cu niste pastori, care de bucurie ca i-au intalnit pe acesti sfinti parinti, pe loc taie un ied si ii invita la masa. Ucenicii se uita spre parinte, care le face semn discret sa manance, spunandu-te in soapta ca este dupa legea dragostei. Dupa ce pastorii pleaca, ucenicii, dupa aceasta masa buna, vor sa bea apa dintr-un rau. Batranul ii opreste, zicand: am mancat carne dupa legea dragostei, insa acum nu bem apa, dupa legea postului.

Ati inteles ce vreau sa spun?

Intr-adevar, singura sursa a dragostei este Dumnezeu.
Asa este!
Dragostea pe care o traim noi este adevarata in masura in care se apropie de aceasta dragoste. Este o cale de o viata...
A se vedea si Corinteni 13.

Cum asa, "sunt luate in discutie si considerate ca pe orice reteta medicala destinata unei stari oarecare"? Pai nu am spus eu de nu stiu cate ori ca postul este bun, este indispensabil, este minunat? Vad ca tot nu se intelege ce vreau sa spun.:20:

Inteleg eu bine, sau vrei sa spui ca femeile insarcinate ar trebui sa tina post?
Eu nu am auzit pana acum vreun duhovnic sa recomande asa ceva.
Ai vazut ce scrie Anca, ca sfantul Vasile insusi spune ca femeile insarcinate sa nu posteasca.

Mai spui: "Ce usor este sa ne gasim o motivatie si sa ne lepadam de nevointe invocind stiinta si traiul lumesc ! Ma repet : nevointele proprii ne folosesc noua insine si nu lui D.zeu sau sotului sau cine mai stie cui !"

Nu stiu cui anume este usor, eu nu spuneam sa facem ce este usor, nici vorba.
Fiecare sa se cerceteze si sa vada de ce face un anumit lucru. Dumnezeu ne-a dat constiinta, dreapta socoteala, libertate. Noi ce facem cu ele?
Ne-a mai dat in ortodoxie si parinti duhovnici care adapteaza regulile la viata fiecaruia si il ajuta sa se maturizeze duhovniceste, ca mai apoi sa aiba un simt foarte acut care sa le arate mereu de vor sa faca un lucru sau altul.

Postul foloseste si aproapelui, nu numai noua. Altfel ar fi un post individualist.
De altfel suntem in topicul in care este vorba de urmarile faptelor noastre si asupra celorlalti.

Am o curiozitate: Tu ce faci, daca duhovnicul tau iti spune sa o lasi mai moale cu o anumita regula? Tii regula, ca asa ai citit in carti, sau faci ce spune el? Sau schimbi duhovnicul, ca ala nu este destul de ortodox pentru tine daca iti propune o asemenea derogare?

Felicitări , pentru trezirea ta la realitate ! Niciodată nu-i prea târziu . Bine ai venit pe forum ! Acum deja eşti alt om !

Iubirea umana a fost implementata în noi prin nenumărate generaţii de selecţie naturală.

Fiecare dintre strămoşii noştri au supravieţuit destul de mult pentru a procrea şi de cele mai multe ori ei au procreat printr-o relaţie de dragoste. Fiecare dintre strămoşii noştri a fost crescut - pentru ani şi ani - de către o mamă sau un tutore iubitori.

Înţelegerea modului în care acţionează mecanica dragostei nu ar trebui să diminueze maretia sau misterul fenomenului pe care il simtim noi ca fiind dragoste, mai mult decât a şti cum functioneaza un proiector ar diminua entuziasmul de a urmări un film bun.
A intreba cum un ateu traieste dragostea trădează o practică josnica comisa de biserici. Ani şi ani de zile au spus membriilor ca numai ei au cheia de a iubi, ca tipul lor de dragoste este singura dragoste adevărată şi că orice altă dragoste este falsa. Cu toate acestea, "iubirea" despre care care vorbesc bisericile, dragostea lui Dumnezeu, se reduce la ascultare: "Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită." (I Ioan 2:5). Dragostea dintre creştini este una calculata, ca răspuns la o poruncă; în timp ce dragostea calculata poate, prin intermediul emotiilor umane naturale, să conducă la o autentica si din inimă dragoste, ea nu poate fi văzută ca provenind de la o pura si spontana emotie umana.

Pentru mine, dragostea a fost, la început, o descoperire. Mai târziu, ea devine, in plus, un sentiment de loialitate - cu speranta ca nu isi pierde latura interesanta, care este iubirea tinereasca. O relaţie, în mod ideal, este mai mult decât o poveste de dragoste.

Este, de asemenea, o prietenie, o unitate in familie, precum şi un parteneriat de afaceri (printre altele).

Aceasta este tot ce pot să vă spun.

Cliff Walker,

"Positive Atheism" Magazine

Greturile femeii insarcinate ne spun ca evolutia ne da un sfat: ceea ce maninca femeia in timpul sarcinii e foarte important pentru copil ;)

Asta-mi aminteste de Dawkins care spunea intr-un interviu ca ateii au sentimente mai "religioase" decat crestinii atunci cand contempla.. minunatiile naturii, cerul instelat, mai stiu eu ce.
Dar cand imi vorbesti despre evolutia sentimentelor umane (care au evoluat dimpreuna cu speciile, nu?) .. incep si eu sa cred ca iubirea este un cuvant.. :))

Nu a spus nimeni ca un ateu este incapabil de iubire etc.
Dar cand iubesti cu adevarat (= jertfelnic!), iubesti cu iubirea lui Hristos. Restul sunt doar afecte prezente si la animale.

Depinde numai de noi sa depasim acest handicap, al cuvintelor

Frumos ai punctat, Ana ! Topcat face clasica confuzie , dragoste = sex , la asta se rezumă dragostea ce o propovăduieşte !

Iubirea lui Hristos e un ideal, la care multi dintre noi incearca sa ajunga. E necesar insa sa ne cunoastem limitele fiziologice, sa nu le negam, sa nu le ignoram, pentru a stii cum sa profitam cel mai mult de pe urma lor.

Doar frustratii sexual se gindesc numai la sex

Îmi pare rău că eşti frustrat, este problema ta personală !

Daca ai cunoaste un pic din puterea lui Dumnezeu (ca nici eu nu stiu multe), nu ti-ai mai pune problema asa (a limitelor fizice). Unde nu poate omul, poate Dumnezeu. Acum vreo doua saptamani citisem despre minuni din inchisorile comuniste, cand gasesc iar linkul, postez (asta ca sunt mai recente, poate le crezi adevarate).
Dumnezeu face lucruri exceptionale.
Si nu le face in mod exceptional, ci da cu generozitate oricand, celor care cred.
Chiar daca suntem nevrednici!
(Si chiar daca avem credinta putina. Cum a vindecat copilul demonizat, al carui tata a zis: "cred, Doamne. Ajuta necredintei mele")

Era o minune daca ieseau din inchisoare pe gaura cheii. Desigur, sint cinic.
Am mai discutat despre generozitatea dumnezeiasca, povesteste asta parintilor cu copii pe moarte.

Intr-adevar, este aproape imposibil sa consolezi un parinte in asemenea situatie...si cred ca este foarte foarte greu sa-ti pastrezi credinta. Dar am intalnit familii care sunt la biserica si cimitir in fiecare zi dupa ce-au pierdut un copil - ii vad, ne intalnim aproape de fiecare data cand merg si eu dimineata.
Si sunt calzi, prietenosi, te trateaza cu dragoste, desi este vizibil cat de mult sufera.

Pentru ca dragostea umana e reala

Pe unii , suferinţa, îi îmbunează, îi înţelepţeşte, îi schimbă radical în bine, dar tot atât de adevărat că unii devin de nerecunoscut . Fiecare om, fiecare suflet e un unicat , nu putem generaliza , la suferinţă răspundem diferit , după firea şi tăria omului , dar nu în ultimul rând , după legătura ce o are fiecare cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie Decapolitul , s-a rugat pentru a primi SUFERINŢA , şi după un an de boală cumplită, a plecat la Domnul. S-a întrecut pe sine , dar a fost sfânt , un mare Sfânt . Să ne dea Dumnezeu fiecăruia după puterea noastră , să ne putem duce CRUCEA cu demnitate şi credinţă până la sfârşit . Aşa să ne ajute Dumnezeu ! Amin ! +

Nu esti cinic, esti lumesc.

Nu, o minune este tocmai experienta lor, viata lor in inchisoare.
Am gasit articole in care cei care au trecut prin astfel de experiente relatau un "dor" de inchisoare. De fapt este dorul dupa trairea duhovniceasca ce o aveau in acele momente si la care nu puteau ajunge intr-un trai linistit!

Cred ca majoritatea celor de pe forum pot sa-ti confirme ca au invatat credinta in suferinta.
La credinta nu cred ca se poate ajunge pe o cale intelectuala (cum faci tu).

Si acum, ca mi-esti drag, o sa-ti spun la ce concluzie am ajuns eu privitor la "frica de credinta".
Cred ca exista o frica de credinta care ne tine departe de Dumnezeu.
Si eu obisnuiam sa ma rog mai intens cand aveam probleme. Uneori primeam raspuns, chiar foarte repede. Alteori, Dumnezeu imi cerea staruinta si rabdare. Iar eu credeam ca primesc raspuns, dar credeam cu jumatate de inima (adica, ma gandeam: care este probabilitatea statistica sa mi se intample asta pur intamplator?). Adica lasam o portita deschisa intamplarii si-mi traiam viata in credinta confortabila.
Si iata ca intr-o zi se intampla ceva rau si eu m-am rugat Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Domnului nostru Iisus Hristos. Si lucrurile se schimba in fata ochilor mei.
Este clar, am primit raspuns IMEDIAT.
Nu pot sa-ti spun ce neliniste m-a cuprins!
Ma gandeam: care este probabilitatea sa fie o intamplare... NICI UNA.
Care este explicatia stiintifica? NICI UNA, nu exista asa ceva!
Nici nu am stiut pana in acel moment ca eu intotdeauna m-am rugat cu jumatate de inima. De ce? Pentru ca imi era teama ca Dumnezeu este mai aproape de mine decat propriile mele ganduri.
Exista o teama de existenta lui Dumnezeu, am descoperit si eu. Pare un paradox, ca oricum eu credeam ca exista din moment ce ma rugam.
Dar exista si ne face bine.. de ce? Pentru ce suntem? Pentru ce am putea deveni?
Responsabilitatea iubirii este uriasa! Inspaimantatoare, chiar. Este un gand confortabil sa crezi ca Dumnezeu nu exista. Sau sa crezi ca nu asteapta nimic de la tine.

Un ateu mi-a spus odata cu naduf: "crezi ca eu nu m-am rugat niciodata?!"
Acum stiu ca da, s-a rugat. Dar isi dorea (inconstient, poate) sa nu i se raspunda la rugaciune. Deoarece este foarte, foarte greu sa dai ochii cu iubirea lui Dumnezeu.

1. Aprecierile tale despre post sunt ca de obicei ,ondulante si dependente de parerile personale, de starile psihoemotionale in care te gasesti atunci cind postezi ,dar in general primeaza dragostea pt. om si nu pt. Dumnezeu. Mi-ai mai spus ca sunt scrupulos asemeni fariseilor vechiului testament si ca nu ma intereseaza decit legea si nu omul . La momentul potrivit iti voi raspunde si la aceasta . Nu caut timp ca sa-mi adun ,,material" ci astept doar o stare sufleteasca potrivita. Nu se compara starea omului din VT cu cea din NT, nici toate poruncile din VT cu cele din NT, nici dragostea ,nici dreptatea, nici adevarul, nici nevointele si nici ,,legea" cu ,,canoanele' .Dar asta pe curind.Crezi tu ca Cel care ne-a dat porunca dragostei ,daca o intelegea liberal, ca multi topicisti,ne mai spunea si la Matei ,,cautati mai intii imparatia si dreptatea lui D.zeu si restul vi se va adauga voua" . Si mai sunt multe altele de discutat . Am propus doar o savarina ...pina la tort mai este mult !
2. Oricine are ingaduinta si recomandarea de post indiferent de starile in care se afla . De curind , intr-un topic al unei sore despre zilele de post din saptamina, am spus cuvintul parintelui Cleopa care spunea , de exemplu, despre bolnavi si batrini ca se desleaga de la post doar acei bolnavi care stau in pat si nu se pot intoarce singuri de pe o parte pe alta , altminteri nu. Nu oricine care-si spune siesi ,,gata , sunt batrin, ce mai post" a scapat de o porunca. A se vedea pericopa evanghelica de acum 2 saptamini despre bogatul care i-a rodit tarina mult, a stricat hambarele facindu-le si mai mari si care si-a spus in barba ca de acum poate trai si petrece ca de ... are destule ,sau in cazul nostru ca este batrin sau ca este gravida sanatoasa . O femeie gravida, asemenea, care duce sarcina bine si care voieste si ea si care nu are decit tulburari minore ii este recomandat sa posteasca . Chiar am spus in postarea mea ca postul este de multe feluri si de multe tarii . Nu te grabi sa postezi pina nu intelegi bine ce scriu, eu nu scriu pt. mine deoarece cunosc deja f. bine recomandarile teoretice si si preactice ale postului . Asemenea si pe cele ale regimului alimentar ,adica tot ale postului desbracat insa de conotatia duhovniceasca . De ce te miri asa ca o femeie insarcinata sa posteasca . Am vazut cazuri, eu zic ca sunt destule, in care cer ele sa posteasca . Acestea sunt cele care asa cum am zis ,, fac mai intii cele ale lui D.zeu si cauta dreptatea lui " . Inca o data , nu te repezi la postat ... stai si intelege sau chiar gindeste la ce postez ...este o invitatie si o rugaminte , tu fa cum crezi de cuviinta !! Nu doresti decit din gura sa accepti ca postul este folositor pt. cel care il practica si nu daunator ! Si cum zici ca postul personal este folositor si aproapelui ?
3. Despre duhovnic : nu este asa de mult de cind tu ,tulburata de ascultarea magistrala care o dau crestinii practicanti duhovnicului te rasvrateai si spuneai : dar cine este acest duhovnic ca sa-ti conditioneze viata in asemenea masura ? ce este un papa al ortodoxilor,de care trebuie sa asculti neconditionat ? Acum vi cu parerea opusa si o dai ca ,, de mare pret" !
Raspunsul meu despre duhovnic l-am postat de mai multe ori: acesta nu este doar spovadaru, iertatorul de pacate , nu, ci este cel care iti conduce toata viata ta din punct de vedere duhovnicesc si lumesc ,pt. ca lumescul se subordoneaza duhovnicescului fie ca vrem fie ca nu vrem noi . Chiar am mai adaugat intro discutie cu sora Dorina ,tot pe un topic, ca apropiati mie au ramas stupefiati cind au vazut ca dau importanta capitala duhovnicului in viata ortodoxului chiar atacindu-ma si reprosindu-mi ; ,, tu ca medic , preocupat de viata, de stiinta ar fi trebuit ca sa-ti alegi ca mentor un academician sau macar un profesor universitar si nu un inchinoviat de minastire care nu stie nimic !" Dar duhovnicul versat sau imbunatatit de multe ori cauta sa afle si parerea ta despre puterile tale ,infara de parerea care si-a facut-o ascultindu-te , daca voiesti sa cresti un pic nevointele si sa mergi la lucruri mai sporite. Din asemenea discutii si pareri el iti stabileste cit sa-ti puna in circa si nu cauta sa te menajeje apriori, sa se puna bine cu tine, sa-si faca o parere buna despre el in tine,sa fie cumsecade cu tine ca sa mai vi si mai apoi pe la el,etc,etc. El cauta numai si numai folosul tau .
Despre parerile tale pot sa-ti spun ca sunt f. atent la ele din clipa in care am constatat ca nu sint constante , fixe, despre aceleasi subiecte in general . De aceea tin minte si uneori notez ceea ce postezi pt. ca de multe ori vi in contradictie tu cu tine insuti. Cind ai neclaritati spune-mi si am sa postez integral propria-ti parere, ca depilda contradictia cu privire la ,, ce este de fapt si ce vrea sa fie duhovnicul " Nu doar la tine am luat seama pt. ca mai sunt si altii care au atitudini aleatorii si ondulante dar care posteaza cu tarie. Nu am spus aceasta decit pt. a intelege ca nu orice postare ,,ma atrage" spre a-i acorda atentie .
Ca in totdeauna spun si acum : este parerea mea, tu fa cum crezi de cuvinta si ma combate cu corectitudine .

Zaharia, ce fel de medic esti? Adica generalist, medicina de familie, cardiolog, ob-gyn...etc?

Cred ca esti primul medic de care am auzit sa recomande postul unei femei insarcinate! Inteleg sa recomanzi moderatia, evitarea mancarii nesanatoase, chimicalelor, cafelei, fumatului -- dar evitarea laptelui??? Mama mea din cauza lipsei destul de mari a calciului din timpul a doua sarcini la diferenta destul de mica intre ele, a trebuit sa isi inlocuiasca o parte din dantura. Nu, nu postea, dar pe vremea comunistilor nici branza si lapte nu prea era, nu aveam rude la tara cu vaca, si nici tot felul de suplimente nu se dadeau femeilor insarcinate cum se dau acum. Sau spui ca e mai bine ca femeile sa ia suplimente de calciu din pastile decat sa manace branza sanatoasa si lapte? Hai sa fim seriosi. Sa nu facem dintr-un exemplu de evlavie prost inteleasa (postul in timpul sarcinii) un model, fiindca s-ar putea sa citeasca unele femei mai slabe intr-ale credintei si sa ia in serios.

Sau spunea cineva mai sus ca ea in timpul sarcinii mai mult a baut cafea decat a mancat! Eu spun ca ar trebui sa multumesti Bunului Dumnezeu in fiecare zi ca totusi, desi te-ai neglijat crunt, ti-a dat un copil sanatos, putea sa fie mult mai rau. Cofeina creste tensiunea, agitatia, nelinistea -- cum sa fie buna unui bebelus?? Apoi cafea pe inima goala...ce greseala, chiar si pentru cineva care nu e insarcinata. Lucrurile astea nu se pun in lista la lucruri bune de facut si incercat, ci la greseli demne de evitat, fiindca ulciorul nu merge de multe ori la apa.