Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
(Post 634634)
Merg pe mâna ta , sa-mi spui cine este vrednic.
Vorbesc extrem de serios !
|
Ia seama, te rog... Pur si simplu... nu stii cu cine vorbesti!... In schimb el pare ca stie exact slabiciunile fiecaruia... Aversiunea fata de preotii ortodocsi ma face sa cred ca e cu mult mai complicat decat spune!
Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
(Post 634581)
Prof. univ. dr. Litarczek: Toata imunitatea organismului tine de credinta.
„SĂ TE ȚII DE PRAVILĂ CĂ DACĂ NU, TE ÎNDRĂCEȘTI!”.
— E bine să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea, dar ca să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea trebuie SĂ AVEM ȘI UN PROGRAM CARE SĂ NE PUNĂ ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU: un program de rugăciune de dimineață, să începem ziua cu Dumnezeu, un program de rugăciune de seară, ca să mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. Este necesar lucrul acesta pentru că fără asta nu există o legătură cu Dumnezeu, datorită faptului că OMUL, MAI ALES ÎN RUGĂCIUNE, CONȘTIENTIZEAZĂ PREZENȚA LUI DUMNEZEU.
|
...Bine-ar fi... dac-ar fi!!! Marea majoritate de pe-aici ne consideram buni-crestini... Dar cati avem o pravila adevarata? Evident, cel mai penibil ar fi ca fiecare sa-si trambiteze pe forum, inima smerita, osteneala duhovniceasca, mataniile sau timpul de rugaciune. Stie Dumnezeu pentru fiecare in parte si ostenelile si incercarile... Si-apoi, putem sa ne tocim genunchii pana la os, tot nu-i de-ajuns daca nu dobandim macar o farama de har, dupa cum spune Sf. Serafim de Sarov.
Probabil ca multi spun ca si mine, la final de rugaciune: "Sa nu-i lasi, Doamne!... Sa nu-i lasi, Maicuta?" Nu-i treaba mea, cum ar orandui Dumnezeu (pentru rugaciunile sfintilor dar poate si a marilor rugatori de prin biserici, manastiri si intunericul codrilor), dar nadajduiesc sa-si faca mila de neamul asta, chiar daca asta ar aduce de la sine o seama intreaga de grele incercari. Tot cu mila si ajutorul lui Dumnezeu le vom trece. De fapt totul porneste de la "lasarea in voia lui Dumnezeu", dar cine poate? Fiecare om are propriile incercari si metehne, extrem de greu de trecut, din moment ce si-au facut demult culcus in suflet.
In principiu, si cu homosexualii se intampla cam acelasi lucru, doar ca si ei si noi, avem tendinta sa le confundam si sa le dam alte contururi. Sunt doua feluri de suferinte si incercari: cele care vin de la Dumnezeu (boli trupesti, necazuri, dureri), si cele care se nasc in om: betia, trufia, desfraul, hotia, invidia, zgarcenia, mandria, etc. Peste toate trecem cu mila lui Dumnezeu. Boala provoaca altfel de suferinta si este o consecinta, pe cand viciul si slabiciunea sunt
consimtite la modul constient, iar asta-i uraciune in fata lui Dumnezeu. Cred ca marea majoritate dintre noi a trecut prin asa ceva. Cand fumatorul vrea sa renunte la tigara, i se inmoaie genunchii la gandul unui fum tras in piept. Cand inpatimitul in bautura se trezeste dimineata, primul gand al lui este ce va bea in ziua aceea. La fel si drogatul si desfranatul: gandul la patima lui il face sa nu-i mai pese nici de rusine, nici de consecinte... Sunt ei demni de mila si de plans? Cu siguranta, fiindca in locul lor puteam fi oricare dintre noi. Iar daca nu suntem, nu-i meritul nostru. Dar NU asta-i consecinta, ci abia cauza. Iar daca vorbim de cauza, sta in puterea noastra sa o blocam.
Exista mai multe metode de a scapa de patimi, iar cele mai multe sunt superficiale si inselatoare, pentru ca tin doar de propria noastra ambitie in care nu incape Dumnezeu. Desigur, prin ambitie ne putem lasa si de fumat si de baut si de desfranat, dar... nu primim harul. Daca insa ajungem la duhovnic si-i marturisim deznadejdea fata de neputinta, nadajduind sincer in ajutor, se intampla sa ne trezim dimineata ca obiectul slabiciunii noastre ne lasa rece! Iar asta nu ne mai da dreptul sa ne semetim cum ca ambitia noastra a stat la baza inlaturarii viciului.
Nu sunt de acord ca, daca am pacate grele pe constiinta, Dumnezeu nu ma aude si nu ma asculta. Dimpotriva, cele mai mari minuni pe care le-a facut Dumnezeu cu mine, s-au intamplat cand rataceam in toate directiile. In Pateric, cred, se vorbeste de o rugaciune facuta de o desfranata care tocmai isi consumase pacatul, si care impresionata de lacrimile unei mame careia tocmai ii murise pruncul, s-a rugat cu atata convingere incat pruncul a inviat sub ochii lor. Si inca mai multe astfel de cazuri. Oare nu era Saul/ sf apostol Pavel, plin de pacate pe constiinta? Oare nu era Maria egipteanca incarcata de o imensa povara? Si totusi... smerenia!...
Sa ne rugam, deci, fiecare in patratica lui. Si pentru mai marii Bisericii, si pentru intelepciunea alesilor tarii, si pentru cei ce ne tulbura cu sau fara de voie... Uneori, modul nostru de a ne manifesta dezaprobarea fata de pericole care ameninta stabilitata Bisericii, lasa de dorit si eventual putem fi usor catalogatati fanatici, primitivi, habotnici! Totusi, sa cautam scopul si nu metoda pe care-o foloseste fiecare!
