Posibilitati

Toate fenomenele se transforma.

Transformarea fenomenelor este posibila pentru ca acestea nu au o natura proprie, intrinseca.

Pentru ca le lipseste o esenta proprie orice transformare este posibila.

Este posibila orice creatie si distructie, orice geneza si apocalipsa.

Mantuirea de acum

Daca nu intelegem cum Dumnezeu ne mantuie acum, in mijlocul razboiului, nu vom intelege nici cum ne mantuie dincolo.

Daca nu intelegem ce inseamna mantuirea de acum, nu vom intelege nici ce este mantuirea de dincolo.

Daca nu intelegem corespunzator mantuirea, nu realizam cat de important este sa ne adancim mintea in Dumnezeu in fiecare clipa, sa fim in El si El in noi tot timpul.

Daca nu intelegem (apofatic) infinitatea, bunatatea si libertatea pe care El o ofera, lauda noastra este doar pe buze, nu este o lauda izvorata din adancul intelegerii, din adancul fiintei noastre.

Sfinteasca-se "Numele" Tau

Sfintirea Numelui inseamna, din partea omului, aducerea tuturor sensurilor nascatoare de virtuti intr-un singur cuvant, iar din partea Lui Dumnezeu, revelarea acestor sensuri in inima omului.

Inseamna concentrarea tuturor esentelor, luminilor curate, tuturor mangaierilor si patrunderilor, in Nume.

Toate teologiile, descoperirile si intelesurile suprafiresti, puritatea, dragostea arzatoare si toate puterile,
pot fi cuprinse in Nume.

Un singur cuvant.

Caci atunci Numele se sfinteste si devine bogatia noastra adevarata - Imparatia.

Caci prin Nume, omul launtric se uneste cu Dumnezeu si primeste Imparatia.

Un singur cuvant pentru tot ceea ce trebuie cunoscut, ca sa fim cu adevarat fericiti.

Urmarea Lui Dumnezeu

----

Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine.

Cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine.

Si cel ce nu-si ia crucea sa-Mi urmeze Mie, acela nu este vrednic de Mine.

-----


Orice forma de iubire obisnuita este o iubire contaminata, fie ca este indreptata catre parinti, fie catre copii.

Nu este o iubire perfecta, ci este amestecata cu patimile active dinlauntru.

Iubirea desavarsita o manifestam in exterior numai dupa ce ne unim in interior cu Dumnezeu.

Putem iubi curat numai dupa ce devenim noi insine vase ale Duhului.


Atunci toti devin mamele si tatii nostri, toti devin copiii nostri, caci Duhul ne uneste in mod curat, desavarsit cu toata faptura.
---


Cand omul nu-L are inlauntrul sau pe Dumnezeu, orice atractie fata de zidire este patimasa.

Daca omul nu lasa atractiile fata de fenomene, ii este cu neputinta sa-L intalneasca inlauntrul sau pe Dumnezeu.


Atractiile sunt ca niste lanturi puternice care-l tin pe om departe de Dumnezeu.

Urmarea Lui Dumnezeu este in mod esential o miscare spre centrul fiintei noastre.

Atasarea de orice forma de confort ne trage cu putere din drumul nostru, ne trage inafara, nu ne lasa sa-L imbratisam pe Dumnezeu in inima noastra.

Aceste atasari pot fi grosiere atunci cand sunt manifestate fata de cele ce cad sub simturi, dar si atasari mai subtile, fata de mangaierile care apar in inima odata cu apropierea de Dumnezeu.


Urmarea Lui Dumnezeu presupune un efort sustinut pentru a realiza succesiv toate "decuplarile", atat fata de cele din afara, cat si fata de cele dinlauntru, pentru a ne preda cu totul Duhului.

Purtarea crucii, in esenta, este actul voluntar de disociere fata de patimi si stabilizarea, prin rabdare, a slobozeniilor launtrice dobandite pana la unirea deplina cu Dumnezeu.

Invatatori si invatatori

Invatatorii sunt de doua feluri,
unii care dezvaluie finalitatea iar altii care dezvaluie calea.

Dintre acestia, cei din urma sunt mai valorosi.

Iar dintre cei care dezvaluie calea,
cei ce elibereaza creativitatea si originalitatea sunt supremi.

Iubirea adevarata este cea care priveste la fata celuia pe care-l iubeste

Pana nu-L vedem pe Dumnezeu,
nu-L putem iubi cu adevarat.

Pana nu vedem Fata Celui pe care-L iubim,
iubirea noastra este una cautatoare, nevazatoare,
o iubire in umbra nevederii.

Important / neimportant


Ceea ce este important de priceput - ca toate cele ale lumii sunt neimportante.

Cand iubesti...

Cand iubesti, iubeste cu cea mai frumoasa iubire de-a ta.

Frumos îndemn! Temerară alegere....

O cerere întru deplinătate. Râvnirea la simplitate, la neamestec. Ruga pentru smerenia cea mai adâncă.
Cine o poate purta?
*
Îmi amintesc din lecturi: cum Sfântul Siluan, încercat prin retragerea Harului, s-a surprins pe sine rugîndu-se cu un fel de rânjet interior... Monahul Siluan, omul marii simplităţi, avea să se cunoască pe sine în ipostaza cea mai bicisnică cu putinţă: un râs neserios, de drac, îl seconda lăuntric la rugăciune... Îl lua peste picior pe Dumnezeu, în sufletul său, acest mare bărbat... Sau, poate, doar se dezicea, cumplit, de sine însuşi...
Şi atunci mă întreb: suntem, oare, dispuşi cu adevărat să Se sfinţească Numele Domnului în noi?
Experienţa marelui Siluan mă sperie, mărturisesc. Mă copleşeşte. Meditaţia la întâmplarea Sfântului e una din formele mele, minoră şi meschină, de deznădejde - dacă îmi e îngăduit să folosesc la propriu acest măreţ cuvânt, rezervat, îmi pare, doar marilor bărbaţi ai lui Dumnezeu.