" Nici o dorinţă pământească n-ar fi încăput în extazul acelei clipe atât de clare. Am simţit cum trupu-mi începe să răspândească lumină şi a fost ca atunci, în tinereţe când pe muntele Athos, cel al sfinţilor călugări, am văzut în întunericul nopţii strălucitoarea lumină nepământească pe care căsuţele eremiţilor o revărsau peste sălbaticile coaste ale înălţimilor. Poate că nu este niciun sacrilegiu în acestă comparaţie, fiindcă în momentul acela miracolul reapariţiei chipului ei a fost un lucru sacru.

Cât timp, nu ştiu. Poate doar clipa aceea, când sufletul se desprinde din trupul care moare. "

..."eram la doi pasi unul de altul, ca pe taisul unei spade, in timpul acelei rasuflari in pragul dintre etern şi muritor. Apoi m-am intors in timpul marginit si am simtit ca trebuie sa-i vorbesc."...

L-ai dibuit...poţi sa-i spui şi numele, eventual cartea (de o calitate surprinzătoare, recomand)

Imi aminteste de ceva din Creanga de aur de Sadoveanu dar nu cred ca era vorba de Athos acolo... Ca inca nu se infiintase cand se petrece actiunea cartii, daca nu ma Insel.

...de Mika Waltari. Hai cu o propunere!

"Iar cand e vorba de iubire aproape totul este ingaduit".

Dostoievski ?

Nu, ne e contemporan.

Cam greu totuşi, dă-ne măcar fraza să vedem de unde vine la concluzia aceea şi cam pe unde vrea să ajungă!