1. Daca nu stii in ce lucrare, macar nu mai face afirmatii din acestea la adresa Maicii Domnului, chiar punandu-le in gura Sf. Ioan Gura de Aur. Iti dai seama cu ce pacat te incarci? Te rog nu mai repeta acest lucru absolut nefondat, caci nu putea Sf. Ioan Gura de Aur sa spuna asa un neadevar despre Maica Domnului, care s-a invrednicit tocmai datorita curateniei sale sufletesti si trupesti sa devina Nascatoare de Dumnezeu.

2. Care sfant? De exemplu Sf. Apostol Pavel. Cum altfel s-ar fi putut include in Biblie parerea "personala" a apostolului?!?
Am dat de doua ori citatul din Sf. Ioan Gura de Aur, in care acesta explica acest lucru; deci nu e cazul sa reiau.

Fani, eu aici vin cu afirmatii si citate, nu cu bibliografie. Deci, daca ai citit ceva, care este interesant, te rog sa expui ideile, intrucat nu se stie daca acele carti sunt la indemana oricui. Mi-am notat autorii, dar nu stiu cand voi gasi cartile. Si apoi, nu conteaza cati afirma aceeasi idee. Ca sa mi-o insusesc trebuie sa ma si convinga.

Poate ca Pr. Staniloae este poate mai greu de citit, dar nu imposibil. Ceea ce imi place la acesta este, ca trateaza o problema in mod exhaustiv, la fel ca si Sfintii Parinti. Poate ca unii nu ii considera exhaustivi, nu este insa si parerea mea. Si fac aceasta afirmatie pentru ca am citit cate ceva din acesti autori bisericesti.
In rest, suflu si in iaurt, ca doar ne aflam in vremuri de apostazie, in care valorile s-au inversat.

Interesant! Te rog aprofundeaza.

Anca, poae nu m-am facut inteleasa. Eu nu am zis despre Maica Domnului asa ceva, ci ca sf. Ioan Gura de Aur ar fi zis. Promit ca atunci cand o voi gasi referinta o voi da.
Exemplu nu l=am dat ca sa il denigrez pe acest mare sfant, ci ca sa arat ca si un mare sfant se mai poate insela.

Pai spune acolo sf. Pavel ca el nu se inseala? Nu inteleg argumentul tau.
Oricum, cu Scrittura e altceva. Eu vorbeam de sfintii parinti, care comenteaza scriptura, nu fac parte din ea.

Ai dreptate, ar trebui sa dau si citate din cartile de care vorbesc. Problema e ca nu am timp. Si Romanides il am in engleza, si pe hartie, deci nu pot copia usor. Dar daca o sa am timp zilele astea, o sa citez ce scrie despre chestiunea in discutie.
De multe ori, cartile la care am eu acces nu sunt pe romaneste. de asta este mai greu sa dau citate direct.
Si recunosc ca nu am o memorie prea buna pentru a gasi la cerere referintele.
Am tendinta sa integrez ce am citit si sa spun cu cuvintele mele. De multe ori simplific poate, defect de profesor la scoala.
Ai dreptate sa sufli in iaurt. Dar sa stii ca si tu faci interpretari, ca si ceilalti. deci si tu te folosesti in felul tau de darul de 'preot imparatesc' al fiecarui om botezat. Nu inseamna ca daca citezi, nu o faci.

In cadrul fiecarui ciclu, indiferent de lungimea acestuia, femeia are, grosso modo, o perioada de fertilitate, urmata de una de infertilitate, care se termina la urmatoarea menstruate. Aceasta însăşi (perioada de menstruaţie) reprezintă o perioadă infertilă în proporţie de 99,8%, într-o lungime variabilă (de la 4 la 6 zile, aprox, care se suprapun cu sangerarea). Sunt informatii cunoscute in detaliu, nu exista nici un dubiu asupra acestor realitati.

Ori, tocmai din această cauză mi-am pus întrebarea despre sensul pentru care, totuşi, Dumnezeu a dorit să fie aşa. Despre multe alte lucruri ne întrebăm sau ne minunăm, zicând: "Oare de ce a făcut Dumnezeu acest lucru în acest fel?". De ce, aşadar, să nu extindem această întrebare şi asupra alternanţei de fertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu al femeii?

Oricum ai suci-o este unul si acelasi lucru.
Sfintii Parinti au autoritate aproape ca si Scriptura pentru ca au trait conform cu ea si de aceea credinta ortodoxa se bazeaza si pe Sfintii Parinti si pe Scriptura.

P.S. Referinta aceea nu o vei gasi pentru ca nu exista; n-are rost s-o cauti.

Pai tocmai din acest motiv am pus si semnatura: pentru cazurile cand mi-o ia iritarea pe dinainte si imi acopera mesajul...
Fiind, asadar, constient ca uneori imi ies din pepeni. Ce sa fac..., mai am de lucru inca.
Multumesc pentru apostrofare! O primesc cum se cuvine sa fie primita mustrarea de la frati in credinta si nevointa crestina. Cu recunostinta, adica.

"Ce inima ai avut, omule, cand ai facut aceasta "
Cezar I.:9:

Perioada de infertilitate este perioada de predominanţă progesteronică. După cum arată însăşi denumirea de "progesteron", este vorba de un hormon care pune organismul femeii în condiţii optime pentru "prinderea", creşterea şi dezvoltarea sarcinii (=gestaţiei). Acest hormon produce numeroase efecte, care converg în direcţia acestui scop. Spre exemplu, temperatura bazală a corpului femeii creşte peste palierul de 37 de grade, pentru eficienţa clocirii. Oricum femeile au dorinţă de căldură mai mare decât bărbaţii. Spermiilor le convin temperaturi mai joase, de aceea locul lor de formare este oarecum în afara corpului; dimpotrivă, oălor fecundate le convin temperaturi mai înalte. Uterul însuşi suferă modificări în această perioadă, interiorul lui devine mai "stufos", mai "afânat", mai capabil să primească embrionul. Femeia devine mai susceptibilă la retenţia de lichide (uneori, de exemplu, apare umflarea ciclică a picioarelor). Pe de altă parte, faza progesteronică o predispune spre mai multă irascibilitate, uneori fiind mai puţin dispusă spre actul matrimonial, deoarece organismul "presupune" că fecundaţia este în curs sau foarte recent constituită. Când lucrul acesta nu se întâmplă, are loc menstruaţia şi ciclul se reia cu faza estrogenică.

Deci, venirea menstruaţiei reprezintă, de fapt, eşecul unei sarcini. Cu fiecare ciclu, organismul se pregăteşte, cu răbdare şi speranţă, pentru o sarcină.

Acum înţelegem de ce Dumnezeu a aşezat o perioadă naturală de infertilitate. În vederea sarcinii şi nicidecum, aşa cum ar putea sugera unii în mod empiric, în vederea contracepţiei.

In Christo,
M. Dragomir
medic de familie
atestat în planning familial.

Pentru a pune capăt controverselor sterile cu unii colegi de forum, o să încerc să fac câteva precizări de ansamblu asupra poziţiei, în mod vădit ingrate, adoptate de subsemnatul pe acest forum.

Am spus că o să încerc, deoarece observ că e foarte dificil pentru unii dintre noi să citească în mod corect şi onest exprimarea unei atitudini în propriul ei sistem de referinţă.

Într-un studiu de teorie a lecturii, Umberto Eco observa că majoritatea cititorilor manifestă o tendinţă de a compensa subiectiv aparenta incompletitudine a unui text cu o contribuţie proprie prin care lectorul încearcă să-şi lămurească, cu mijloacele culturale din dotare, fapte şi idei lăsate deliberat în suspensie de autor. Consecinţa aceste carenţe de percepţie este o înţelegere (auto)falsificată asupra mesajului, urmată de eroarea de opinie şi, în caz că opinia este exprimată public, dispersia în cascadă a unei întregi suite de minciuni cu efect de infecţie informaţională asupra altora.

Din abundenţa de variaţiuni a compensaţiei subiective în lectura unui text, evidenţiez doar două modele generice, foarte "bine reprezentate" pe forumul acesta:

1. Lectura de tip oglindă. Acest mod eronat de a citi este propriu persoanelor care sunt captive unui sistem închis de idei. Aceştia nu caută să înţeleagă ceea ce vrea să spună interlocutorul textual, ci urmăresc doar dacă mesajul lui încape, fără să rămână ceva pe dinafară, în propriul lor lagăr mentalitar. Dacă autorul are o credibilitate obligatorie, cum este cazul sfinţilor pentru unii creştini, textul este ajustat/amputat în aşa fel încât orice detaliu care nu poate fi înghesuit în cămaşa de forţă a propriei înţelegeri să pară că-i nesemnificativ sau subordonat părţii "arestabile". Protagoniştii acestei autoînşelări perceptive sunt oameni fragili care-şi construiesc în timp un mic templu numai a lor, ticsit cu idoli mentali cărora le aduc constant jertfe şi închinare la orice confruntare cu alteritatea, întrucât pentru ei mediul exterior este totuna cu haosul infernal al nesiguranţei şi a lipsei de sens. Partea proastă al acestui mod handicapat (în sens pur "tehnic", nu peiorativ) de relaţionare cu semenii este faptul că victimele acestei erori fac eforturi uriaşe să dea un sens universal micii lor religii individuale, fiindcă formele folosite în devoţiunea lor idolatră sunt adesea preluate dintr-o reţea vastă de informaţii care au realmente o relevanţă universală, cum este Tradiţia Bisericii.

(Întrerup aici postarea din criză de timp, dar revin.)

Omilii la Evanghelia după Ioan, cap. 21.