Sa nu te amarasti peste masura nici sa nu deznadajduiesti si sa abandonezi..
Mergi in continuare pe calea asta si Dumnezeu o sa-ti.. nu stiu, o sa-ti curete si o sa-ti alcatuiasca intr-un fel sufletul.
In Acatistul Sfantului Duh zicem: Vino si lumineaza intunecata netocmire a sufletului meu.. E ceva prin care toti trecem la un moment dat, o stare de nedumerire si.. cred ca netocmire e cel mai bun cuvant, de altfel.
Partea buna e ca.. repet, tuturor ni se intampla. Sau ma rog, multora, majoritatii.. Suficient de multi dintre noi trec prin asa ceva incat sa fie scrisa intr-un acatist problema asta :) Pe care Dumnezeu o cunoaste si o ingaduie cu un scop.
Deci, ai incredere in Dumnezeu si roaga-L sa rearanjeze El puzzle-ul sufletului tau.
Si o va face, chiar daca nu azi sau maine, insa va veni si ziua in care o sa-ti dai seama ca defectul asta a fost tamaduit. Si-atunci o sa vezi mai clar si situatiile concrete de viata, pentru ca un suflet care nu-i chiar bine "intocmit", nici lumea n-o poate oglindi si simti cu acuratete.

jane, sigur ca am credinta si nu abandonez, nu se pune problema! doar ca trag singura in directia ce am ales-o si desi urmaresc sa ma curat de toate si ma lupt cu mine si cu cele rele ale mele, imi e greu sa manifest pt cei din jur binele, frumusetea, pacea si iubirea. nu e vorba ca nu ma curat ori ca nu caut sa devin o oglinda curata, ci doar faptul ca imi e greu sa fac asta de una singura, asa cum ma simt! dar am sa merg inainte, cu siguranta! multumesc!

anaecaterina in ce domeniu lucrezi?iti place ,esti multumita de ceea ce faci? te intelegi bine cu colegii de munca?

Anaecaterina,starea de multumire iti lipseste si pentru ca nu te poti accepta si iubi cu tot ceea ce reprezinti si nu ai suficienta incredere in tine.
Lucrurile de care spui trebuie sa vina natural si nu fortat.Relatia ta cu Dumnezeu este unica si o poti descoperi doar permitandu-ti sa fii tu insati si nu cum ti-au spus altii ca trebuie.Aici nu exista retzete universale,totul se leaga de simtire.
Deasemenea,orice ai fi trait in trecutul tau,nu are sens sa te culpabilizezi,ci sa o iei ca pe o experienta,sa inveti din ea.Dumnezeu nu sta cu o condica in mana pe care ne noteaza toate greselile si cu o joarda,El ne intelege natura umana,cu siguranta mai mult decat ne intelegem noi si asteapta cu o iubire parinteasca sa venim catre El,asa cum suntem noi.El nu ne cere perfectiunea,ne cere doar IUBIREA...
Nu fa absolut nimic din ceea ce nu simti si nu te reprezinta!
Raspunsurile pe care le cauti doar sufletul tau le are: pune-i intrebari si cauta pana vei descoperi cine esti si care este calea pe care trebuie sa mergi in toate aspectele vietii tale.

Ana, ... vezi tu ..., relatia dintre om si Dumnezeu este, oarecum, cea a pestelui cu oceanul. Pestele este in interiorul oceanului, in el se naste, prin el respira, din ce gaseste in el se hraneste, in el traieste, fara el nu poate trai. Asadar, tu nu ai cum sa te apropii de Dumnezeu, pentru ca El nu este undeva, in afara ta, ci este peste tot, in afara ta si in tine, in El existi, in afara Lui nu poti exista. Iarta-ma ca intervin din nou in acest dialog. Nu prea imi place sa bat pe cineva la cap, dar mi s-a parut ca ai o perceptie, hai sa-i spunem ... speciala, asupra relatiei tale cu Dumnezeu.

PS:Vroiam sa mai spun,asa cum a mentionat si Jane ca rugaciunea iti va fi de un mare folos pe langa dialogul interior pe care eu ti l-am propus.

adrian, ma bucur ca intervii...nu am nici o perceptie, nu cunosc absolut nimic despre el..doar simt in inima mea ca vreau nespus de mult sa fiu f aproape de El, ori sa Il cunosc...nu stiu cum sa ma exprim.

armanda...lucrez in domeniul bugetar, la birou...ma inteleg f bine cu colegii desi nu imi place f mult ceea ce fac, dar caut sa fac bine ce fac.

jane, o sa urmez si sfatul tau. multumesc.

heaven, am sa realizez si o introspectie, desi am mai facut-o. multumesc!