paradosis |
10.08.2010 00:52:35 |
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
(Post 275684)
Domnule, când dumneata spui "Ana are mere", nu înseamnă că negi că Ana ar avea și pere. Este evident, cum poți susține contrariul și cum poți susține că suntem ilogici ?
Când, în Efeseni 2:8 Apostolul spune "prin Har ați fost mântuiți", asta nu înseamnă că suntem mântuiți NUMAI prin Har sau DOAR prin Har. Religia dumitale, ca și religia mea, nu crede în mântuirea NUMAI prin Har (sola Gratia). Ce e așa de greu de acceptat ideea că afirmația "de la cutare vine" este noncontradictorie cu afirmația "de la cutare și de la cutare vine" ?
Și, dacă este noncontradictorie, atunci de unde ideea aceasta obstinată că "Filioque" ar contrazice ceea ce Biserica noastră (nedespărțită) a stabilit la Niceea și Constantinopol ? A, că este o adăugare față de formularea de acolo, cu asta suntem absolut de acord. Mereu Biserica a găsit de cuviință să adauge ceva în interesul clarificării. După cum desigur știi, Crezul de la Constantinopol prezintă multe adăugiri față de Crezul de la Niceea, care era pe jumătate, și totuși nu ai îndrăzni să susții absurditatea că sinodul al doilea l-ar contrazice, astfel, pe primul. Și atunci, pentru ce crezi dumneata că dorința de clarificare dogmatică s-ar opri la Constantinopol și nu ar continua și azi ? Crezi, ori nu crezi că Biserica este o instituție vie, călăuzită de Duhul Sfânt ? Odihnitu-S-a Duhul Sfânt deasupra Bisericii la Niceea ? S-a odihnit și la Constantinopol și credem că se odihnește și azi ca și ieri, ferind-o de eroare. Nu eu spun asta, ci Isus Cristos, Domnul nostru.
|
Evident ca afirmatia “Ana are mere” nu inseamna negare a posibilitatii de a avea si pere, dar nu asta se discuta aici! Colegul dumneavoastra, Erethorn, sustine ca propozitia “Ana are mere” implica “Ana are mere si pere”, ceea ce este o ineptie din punct de vedere logic. Deci, eu nu sustin ca dumneavoastra si Erethorn sinteti ilogici, ci doar Erethorn, despre dumneavoastra numai ma limitez, deocamdata, la a spune ca mai aveti de lucrat la semantica pentru ca “a implica” nu inseamna niciodata si “a presupune”.
Daca ar fi sa va acuz de ceva impreuna, aceea ar fi lipsa de onestitate, dar asta este o caracteristica comuna tuturor ereticilor si, de aceea, nu cred ca v-as spune nimic nou. Timpul are un anumit sens si istoria este strict o structura de timp, ceea ce nu-ti permite sa te plimbi prin istorie ca “voda prin loboda” si sa iei numai ce-ti convine. In Biserica lui Hristos nimeni nu mai adauga, scoate, schimba sau dezvolta la dogma dupa cel de-al 7 Sfint Sinod Ecumenic. Ca Biserica Papei crede altceva, pe noi nu ne intereseaza fiindca de aproape o mie de ani a incetat de a mai fi Biserica lui Hristos.
Primul sinod ecumenic (325) a definit crezul, al doilea sinod (381) l-a dezvoltat pentru a-l face foarte explicit in confruntarea cu marile erezii ale vremii, cel de-al treilea sinod (431) l-a facut dogma de neschimbat, iar cel de-al saptelea sinod (787) “a batut in cuie” intreaga ortodoxie:
“După ce s-au citit acestea, sfantul sinod a orânduit (hotărât) ca nimănui să nu-i fie îngăduit să dea la iveală, sau să scrie, sau să întocmească (alcătuiască) altă credință, afară de aceea care s-a orânduit (hotărât) de către Sfinții Părinți, care, împreună cu Sfântul Duh s-au adunat în cetatea Niceenilor.” (Efes, 431, aprobat de Sf. Papa Celestin)
"...„Ai poruncit ca mărturiile tale să fíe dreptate în veac; înțelepțeste-mă, și viu voi fi" (Ps. 118, 138, 144). Și dacă glasul proorocesc (profetic) ne poruncește nouă să păzim în veac mărturiile lui Dumnezeu și să viețuim întru ele, este învederat (evident) că ele rămân neclătinate si nestrămutate, căci si văzătorul de Dumnezeu Moise zice astfel: „Acestora nu este a li se adăuga (nimic) și nici nu este să se scoată (ceva) dintr-însele" (Deut. 12, 32). Și dumnezeiescul apostol Petru, proslăvindu-se întru ele, strigă: „Spre care și îngerii doresc să privească" (1 Petru 1, 12), și Pavel zice: „Chiar dacă noi, sau înger din cer de ar binevesti vouă, în afară de ceea ce v-am binevestit noi vouă, să fie anatema" (Gal. 1,8). ... Și pe acei pe care ei [Sfinti Parinti de dinaintea lor] îi supun anatemei, și noi îi dăm anatemei; și pe cei care îi supun caterisirii, și noi îi caterisim; și pe cei care îi supun afurisirii, și noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării (epitimiei), și noi așijderea îi supunem." ( Nicaea , 787, aprobat de Papa Adrian ) Dar pentru ca si pe vremea aceia ereticii faceau pe niznaii au trebuit Sfintii Parinti sa se mai adune o data la Constantinopol in 879 ca sa le-o spuna pe sleau ca nimeni nu mai adauga, scoate si explica nici chiar la Crez:
“Asa socotim si asa credem ca in aceasta marturisire am fost botezati si am devenit vrednici de ordinele clericale. De aceea ii consideram pe cei care cred altfel decit aceasta ca vrajmasi ai lui Dumnezeu si ai adevarului. Daca cineva indrazneste sa scrie un alt Simbol de Credinta in afara acestuia, sa adauge la el, sa elimine din el sau sa inlature ceva din el si sa arate indrazneala de a-l numi dogma, acela va fi osindit si aruncat afara din adunarea crestinilor. A scoate sau a adauga la definitia pe care pina astazi am avut-o a Sfintei, Consubstantialei si Indivizibilei Trinitati arata ca aceasta marturisire nu a fost perfecta. Un asemenea fapt discrediteaza Traditia Apostolica si doctrina Parintilor. Daca cineva a ajuns la un asemenea grad de nesocotinta incit sa faca ceea ce am aratat mai sus si vine cu un alt Simbol zicindu-i dogma, sau adauga sau scoate de la Crezul pe care l-am primit de la Sfintul Sinod Sobornicesc de la Nicaea, sa fie Anatema.” (semnat si de Papa Ioan al VIII-lea) MD si Erethorn, de ce discreditati Traditia Apostolica si doctrina Parintilor? De ce urmati papii apostati si nu va supuneti Sfintilor Papi ai Bisericii Ortodoxe (Catolice)?
|