![]() |
Citat:
Din punctul meu de vedere, viața unui creștin, purtat constant, în gând și faptă, de rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul" este "supus" mântuirii fără să fi citit Biblia măcar o dată. Nu e importantă citirea Bibliei decât pentru cei avizi de argumente, avizi de explicații, avizi de raționalitate și exemple care să satisfacă curiozitatea fără margini a omului, curiozitatea datorată păcatului originar. Nu e nimic mai firesc să ne dorim argumente, dar natural e să nu ți le dorești , natural este să-l vezi pe Dumnezeul Cel Viu peste tot și să te închini Lui la ceas de masă, la ceas de culcare, la fiecare ceas al zilei, în genunchi sau prin fiecare faptă a ta. Dar suntem imperfecți și de aceea, cred că Prea Sfânta Treime a hotărât și altfel: citiți și Scripturile, puțin credincioșilor. Cei cu adevărat credincioși în jertfa Mântuitorului nu au nevoie nici de Sfintele Scripturi, nici de Sfânta Tradiție, nici de Sfinții Părinți fiindcă ei îl au pe Dumnezeu Cel Viu în inimă și în viața lor. Doamne ajută! P.S. Deci, singura condiție obligatorie mântuirii: Să te împărtășești de Dumnezeu Cel Viu prin Biserica Sa, adică cea creștin ortodoxă. |
,,Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine" (Ioan 4:26)
Citat:
Urmeaza un dialog de o profunzime greu de inteles la nivelul nostru uman dar daca cineva doreste sa vada scena intr-un mod mai clar,fie si pe un singur aspect, poate proceda in urmatorul mod:sa puna pe o foaie,pe doua coloane,ce a spus femeia si ce i-a raspuns de fiecare data Mantuitorul.Un aspect va fi observat cu fara putinta de tagada:femeia il descopera gradual,progresiv,pe masura ce EL o ridica prin cele spuse.In prezenta Luminii omul incepe precum un copil sa se ridice pe picioarele intelegerii.Femeia samarineanca il percepe in urmatorul mod: 1.,,Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii" 2.,,Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui?" 3.,,Doamne, văd că Tu ești prooroc" 4.,,Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate". Prima data l-a vazut ca pe un iudeu legalist.La fel cum sunt oameni care asa percep si Cuvantul si Invataura Sa.Ca pe o invatatura a unui iudeu si atat.A doua oara chiar a fost putin ironica,nu cumva Cel din fata sa se credea chiar mai mare si decat Iacov? La fel cum multi l-au intrebat daca este Fiul lui Dumnezeu.A treia oara,pusa in fata evidentelor din propria viata,femeia deja cade pe ganduri?Sa fie cumva si un prooroc? Pentru ca asa suntem multi,credem doar cand avem dovezi concrete.Pentru ca asa il considera unii si azi,doar un prooroc.Ultima data,se refera direct la Mesia,la fel cum le va spune si celor din cetate:,,Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?".La acest moment,Hristos ii vorbeste direct,fara pilde,fara exemple ajutatoare,fara alte dovezi: ,,Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine" Asa suntem si noi in citirea The Holy Bible.La inceput unii il vad ca pe un om obisnuit,unii cred ca isi asuma o conditie mai presus de natura Sa,apoi unii il considera doar un profet,un mare invatator,dar la final,cu ajutorul Lui,precum femeia,ajungem sa realizam despre cine este vorba si cine ne sta in fata:Mantuitorul.Intelegerea,ca si in cazul acestei femei,vine cu timpul pentru ca Duhul Sfant,in Scriptura,nu a pus ceva ce sa intelegem cand avem ,,dinti de lapte".Vine cu timpul,cu ajutorul Lui si mai ales cand incepi sa intelegi despre cine este vorba.Atunci iti apar aceste cuvinte in fata ochilor mintii: ,,Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine" Scuze pentru digresiunea mea.Ma alatur si eu parerii tale.God be with us. |
Citat:
Un om echilibrat , normal ca intai citeste Biblia....Abia apoi cauta sa vada si mai departe , sau altfel....Daca nu ar fi asa , e ca si cum ne-am vrea academicieni , fara sa fi trecut de scoala primara....Doamne ajuta!:25: |
Citat:
|
Citat:
|
ai dreptate
Citat:
|
Citat:
|
Dumnezeu este IUBIRE! Si S-a revelat desavarsit in Domnul Iisus Hristos.
Biblia nu trebuie sa mai contina Vechiul Testament. Legea talionului nu e o lege a iubirii. Doar nu s-a schimbat Dumnezeu, la inceput era drept (VT) si apoi a devenit Bun(NT)? Nu a fost BUN si Iubitor de la inceput? Sau cel putin, trebuie sterse pasajele cu crimele si razboiele. Dumnezeu e prezentat ca fiind dur, razbunator si baga frica in oameni. Nu are de a face cu iubirea! Pasajele astea trebuie lasate in seama evreilor sa se spele pe cap ei cu ele, ca doar ale lor sunt. |
se mai indoieste cineva ca pentru binele omenirii nu este necesara exterminarea tuturor jigodiilor si javrelor de jidani spurcati?
Jidovii nenorociti trebuie urati cu tot sufletul si cu toata fiinta![/quote] florica_severin, tu esti mai buna decat "jidovii"? |
florica_severin
Se zbarleste pielea pe mine cand vad atata ura.
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 20:14:55. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.