Sunt de acord cu tine, dar nu inteleg care e prima categorie in care ne incluzi. Eu cred ca niciun om nu este complet rau, chiar si unii care sunt considerati mai rai isi iubesc copii sau familia. Nu cred ca putem sa-i spunem cuiva ca e rau pentru ca in primul rand nu stim cum e el in interior (unii au un caracter mai impulsiv si se supara repede si apoi uita, altii se supara mai greu dar uita la fel de greu) si in al doilea rand devenim judecatori si inseamna ca noi ne consideram buni fata de acea persoana.
Apoi tot n-am inteles ce intelege fiecare prin corectitudine. In sensul de tipic nu prea are legatura cu adevarul de credinta. Tipicul in sensul folosit de farisei ar insemna de exemplu sa pasesti cu dreptul in biserica, sa saruti toate icoanele din biserica, sa mergi cu spatele pana la iesirea din biserica, etc. Adica inventiile omenesti. Corectitudinea ca o exagerare a unui credincios inseamna sa faca cineva observatie pentru fardare, nepurtat batic, imbracat necuviincios, etc. Nici nu stiu daca judecarea pacatelor aproapelui intra la asta.
Dar sensul de la care s-a pornit in discutiile de aici nu e acesta, ci prin corectitudine se intelege adevarul. In sensul ca cel corect, un fel de opus al celui bun e cel ce afirma dreapta credinta si din cauza lipsei de iubire fata de alti oameni critica alte credinte gresite. Din ce mi-am dat seama asta spune de fapt MariS. Eu nu am nimic cu MariS, nici nu stiu daca e suparat pe cineva, il cunosc de pe forumul catolic si n-am avut nimic nici acolo. Am observat doar ca a inceput sa spuna teoriile acestea cand era vorba de adevarurile de credinta si raporturile cu alte credinte. N-am avut niciodata o suparare pe el, cand a fost cazul i-am raspuns, nu stiu daca e suparat pe altcineva sau pe ceva.
Toate cele bune.

Dumnezeu a creat lumea din bunatate, nu din corectitudine, Dumnezeu si-a jertfit Fiul pentru noi, pacatosii, din bunatate, nu din corectitudine, Dumnezeu ne mantuieste pe noi, firele de praf, din bunatate, nu din corectitudine. De asta am spus ca la Dumnezeu predomina bunatatea. Dar ... nu sunt eu cel ce are adevarul, deci posibil sa ma insel. Spun doar ceea ce simt si ceea ce cred. Foarte probabil ca pentru asta sa ajung la ... butoiul cu smoala.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

P.S. Delia draga, imi place cum scrii, chiar si cand suntem, partial, in dezacord. O faci cu caldura si asta se simte. Continua, ca e nevoie de tine pe forum.

Aveti perfecta dreptate. exact asa e. Eu am simt asta pe pielea mea. Intru si cateva zile ma prinde, ma tine acaparata, apoi realizez ca risipesc timp si iar ma retrag. Asa e. Te prinde ca intr-o valtoare , cu replici, si contrarii, care nu mai de folos nu sunt.

Este smoala si in Paradis ??? Aflam imediat... :100:

Revin fiindca am impresia ca din cauza unei proaste exprimari n-am fost suficient de clar si, de aceea, am fost inteles doar pe jumatate. Imi cer scuze pentru defectele de exprimare.
Eu nu contest desavarsirea lui Dumnezeu, adica faptul ca ESTE si corect si bun, pe langa toate celelalte atribute supreme, ci spun ca dintre acestea doua se foloseste sau uzeaza mai mult de bunatate decat de corectitudine. O mama poate fi si corecta si buna dar ea decide sa fie mai mult buna decat corecta cu copiii sai. Copiii pot fi si ei, la randul lor, si buni si corecti dar ei decid sa fie mai mult buni decat corecti in relatiile dintre ei. Deci poti avea foarte bine ambele calitati dar sa le utilizezi diferit. Asta nu inseamna sa-i negi acele calitati, insa, per ansamblu, poti spune despre acea persoana ca este mai mult buna decat corecta, nu in sensul ca n-ar avea corectitudine, ci in sensul ca ea decide sa se foloseasca mai mult de bunatate decat de corectitudine. Asa si Dumnezeu, cred ca se foloseste mai mult de bunatate decat de corectitudine si de aceea si noi trebuie sa ne asemanam cu El si sa ne folosim mai mult de bunatate decat de corectitudine. Corectitudinea da o nota impersonala, bunatatea e pur personala. Si un robot poate fi corect (si, mare atentie, asta va fi provocarea urmatoare, ca vor aparea roboti corecti ce vor inlocui oamenii, la serviciu sau casnici, de companie, la menaj, la educatie chiar, etc, etc si ei vor constitui ETALONUL corectitudinii) dar nu poate fi si bun. Sa incercam sa fim buni unii cu altii, sa nu ne transformam singuri in roboti, ca si asa vor veni aceia peste noi.
Toata consideratia, Delia draga, pentru cuvintele, gandurile si simtamintele tale. Tu esti un exemplu cel mai clar pentru mine de bunatate. Eu doar mimez bunatatea, dar mi-ar place s-o obtin.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS, om bun, n-as zice dezacord, ci mai degraba faze de intelegere, faze complementare. Sau ca dizacordul aparent vine dintr-un fel de disociere (cam artifciala) intre mila si dreptatea lui Dumnezeu. Ele nu pot fi nicicum despartite. Sunt ca fata si verso-ul unei foi.
O sa-ti zic o interpretare interesanta, dar nu acum. Sa vad cand am timp sa o caut.

Acuma, e adevarat ce spui ca Dumnezeu a creat lumea din bunatate si iubire. Cine ar putea contrazice asta? Dar mai adaugi ca nu a creat-o din corectitudine.
Daca ai un pic rabdare, hai sa despicam un pic firu’n 4 si sa vedem care e intelesul “corect” (sau bun) al termenului “corectitudine” in contextul creatiei de care zici.
Iti zic cam ce am inteles eu pana acum fara sa am pretentia ca detin eu intelesul deplin si duhovnicesc.

Actul creatiei, fiind facut din bunatate si deci fiind bun, a avut ca rezultat un cosmos. Cuvantul “kosmos” in greaca e extraordinar de bogat si plin de sensuri: e si frumusete, si armonie si ordine si tot ce tine de perfectiune.
Cosmosul creat din bunatate si iubire e tocmai armonia lucrului drept si bine-facut. “Corectitudine” inseamna fara greseala.

Cosmosul, asa cum l-a creat initial, e fara fisura, fara greseala, deci nu putem exclude cu nici un chip, dreptatea si corectitudinea din actul creatiei.
Putem chiar nuanta: a facut lumea din bunatate si iubire, adica avand ca imbold si motivatie iubirea si bunatatea. Iar ca rezultat a iesit ceva fara fisura, fara greseala, adica corect, in armonie cu El.

Mai departe, nu putem neglija un lucru evident. Ne-a lasat si pe noi in peisaj ca fiinte libere, iar noi ce am facut din kosmos? Am stricat armonia si ordinea create de El, din noi insine si din natura.

Pentru a ramane lucru al lui Dumnezeu, (pe langa toate calitatile ce presupun armonia), lucrul/creatia trebuie sa fie si sa ramana drept, ne-strambat, in armonie cu Cel-ce-nu-poate-fi-stramb.
Daca ceva/cineva e nedrept, tocmai ne-dreptatea lui e cea care cere in-dreptarea lui.
Creatia s-a strambat si trebuie in-dreptata, armonizata din nou.

Dreptatea/corectitudinea tine de lucrul drept, fara devieri. Atunci cand ceea ce e drept prin creatie, devine stramb, intervenţia dreptatii divine e solicitata tocmai de firea lucrului, care tanjeste sa redevina drept, adica firesc.

Omul ne-drept, (stramb) sufera din cauza strambatatii lui, pt. ca ne-dreptatea e improprie firii, e ne-fireasca. Adam, dupa pacat, s-a „strambat” pe dinlauntru.
Noi l-am mostenit. Aveam nevoie sa fim in-dreptati. Hristos ne-a in-dreptat prin jertfa Lui, dar noi iar ne-am strambat. Sper sa nu ne prinda sfarsitul ne-indreptati.

Dumnezeu drept fiind, isi manifesta dreptatea nu pentru ca ar fi fost ofensat de strambatatea (nedreptatea) lumii (Dumnezeu nu poate fi limitat de nici o ofensa), ci pentru ca lumea are nevoie de dreptatea Lui, are nevoia sa fie in-dreptata, sa fie din nou facuta dreapta. Cosmosul/creatia are nevoie sa i se restabileasca armonia, corectitudinea, lipsa de greseala.

Eu inteleg dreptatea / in-dreptarea ca o necesitate pt. ca omul sa poata fi din nou in comuniune cu Cel drept. Cu precizarea ca prefer in-dreptarea aici si acum, decat dupa ce va fi prea tarziu.
Stii doar ce zic ortodocsii in multe rugaciuni: “pedepseste-ma Doamne, insa cu mila si indurare.. in sensul de in-drepteaza-ma, corecteaza-ma, in-dreapta-ma, fa-ma partas dreptatii Tale, nu ma lasa stramb.

Omul cazut e o creatura suferinda care nu stie ca tocmai din pricina ca s-a strambat si nu e drept, tocmai de aceea ajunge sa-si provoace mai mult rau si sa sufere.
Iar in-dreptarea (facerea unui lucru stramb sa fie din nou drept) o face Dumnezeu nu ca pedeapsa, ci ca leac de vindecare, spre in-dreptare, tocmai din multa milostivirea si bunatatea Lui.
Eu nu le vad deloc separate – bunatatea si corectitudinea lui Dumnezeu.

Situatia e cam ca si a unei mame care din iubire pt. copilul care s-a jucat cu focul si a ars casa, il cearta, il pedepseste ca sa-i fie de leac, sa-l in-drepte, nu asa, ca se simte ea ofensata de pagubele materiale. Iar daca mama nu-l va certa spre in-dreptare, copilul va mai repeta experimentul si isi va provoca mai mult rau.

A zice ca Dumnezeu e bun si primeste pe oricine in Imparatia Lui e foarte corect si adevarat, ca doar El a zis “pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara”.
Iar ortodoxia precizeaza raspicat: cel ce vine la Hristos, daca nu vrea sa fie scos afara, trebuie sa se lase in-dreptat daca cumva e stramb (si cine nu e?), nu de alta dar sa nu ne trezim ca in pilda cu cel ce a fost dat afara pentru ca nu avea haina de nunta.
A venit omul la Hristos, bazandu-se ca nu-l va scoate afara si totusi a fost dat afara ca nu avea haina de nunta. Cum vine asta? Se contrazice Hristos? Prima data ii zice cu bunatate ca nu-l va scoate afara iar apoi totusi il scoate afara. Cum e? E corect sau nu ca l-a dat afara?

Cred ca aceluia i s-a dat un rastimp la dispozitie sa se pregateasca de nunta, sa-si schimbe tinuta launtrica, ca doar nu putea aparea asa oricum.
Nu stiu ce o fi facut in rastimpul ala, dar se pare ca vesmantul lui sufletesc era in disonanta cu nunta kosmica la care fusese invitat (unde kosmos = creatie in armonie cu Creatorul; lucru care, desi a fost stramb, s-a lasat in-dreptat, facut drept).

Bunatate-Corectitudine
Pe un forum poti spune cu bunatate lucruri corecte si sa PARI ca le spui cu ura.
MariS,multi poate nu suntem crestini-ortodocsi cum ar trebui sa fim,dar nu ne dezicem de numele de ortodox din cauza asta.
La un sfant au venit niste oameni si au inceput sa-l faca ba desfranat,ba hot,ba lacom;la toate el raspundea ca "sunt",cand i-au spus ca este si eretic a spus NU,eretic nu sunt.

Mi-a placut mesajul tau, asa vad si eu lucrurile chiar daca nu stiu sa explic asa frumos ca tine.
Am doar o mica remarca: in greaca cuvantul κοσμος - kosmos inseamna "lume".

Cred ca topicul ar trebui sa se intituleze altfel...,vad ca si-a atins scopul si incep sa fie dezbatute alte subiecte...

Exemplu de sfant care a fost bun dar a si certat pe cei necredinciosi
 

Astazi 10 iunie pomenim pe Sfantul Mucenic Timpotei, episcopul Prusiei

Cetatea Prusiei este în partile Bitiniei si se învecineaza cu Frigia si Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. In aceasta cetate a fost episcop Sfântul Timotei, iar pentru curatenia si sfintenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, caci pe un balaur ce se încuibase sub un chiparos într-o pestera si care vatama dobitoacele si oamenii, el 1-a ucis cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci, arun-cându-i în gura un acoperamânt cu care se acoperea sfintita pâine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împarat cu numele Areta, care zacea de o boala foarte grea si care era aproape de portile iadului. Asemenea si pe o împarateasa oarecare a întors-o de la moarte la viata si, din întunericul închinarii de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinte.

El toate bolile le-a tamaduit cu darul cel dat lui si alte multe minuni a facut, cu puterea lui Hristos. Si a luminat turma sa cu învatatura si pe multi din cei necredinciosi i-a întors la cunostinta adevaratului Dumnezeu. Iar dupa ce a venit împarat Iulian Paravatul, care, lepadându-se de Hristos, s-a închinat idolilor si a început a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfântul Timotei si mai mult se ostenea în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, întarind pe cei credinciosi în credinta; iar pe cei necredinciosi certându-i pentru ratacirea lor. Si aflând despre dânsul pagânul Iulian, a trimis sa-1 prinda si, aducându-1, 1-a aruncat în temnita. Iar pe când sfântul sedea legat, multi veneau la el si-i învata despre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Si s-a înstiintat de aceasta Iulian, ca episcopul cel crestin, chiar si legat, învata credinta sa pe cei ce se duc la dânsul, si a trimis sa-1 opreasca, ca sa nu mai propovaduiasca numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe împaratul cel pagân si fara de lege, ci facea fara de temere cele cuviincioase lui.

Si aflând iarasi împaratul despre Sfântul Timotei ca propovaduieste fara de frica numele lui Hristos, s-a mâniat si, trimitând un calau, i-a taiat capul în temnita. Si luând credinciosii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste; iar de la mormântul lui se dau tamaduiri de neputinte si de boli, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Iata un sfant bun prin vindecarile bolilor oamenilor dar si corect prin certarea celor rataciti.