[quote=ioan cezar;422530]Dar mai ales din simtire , din acea simtire launtrica . . . , in fine , mai vorbim pe tema asta . . . !

Sunt de acord cu aceasta spusa cu un singur amendament: cel care spune cuvantul sa il si traiasca, ca altfel mesajul pare fals. Toti cei care au propovaduit cuvantul lui Dumnezeu l-au si trait, altfel ar fi fost doar arama sunatoare si chimval rasunator. Nu poti transmite ceva cuiva daca nu-l ai tu mai intai. Asa cred eu, dar e posibil sa ma insel. Si nu spun ca toti ateii au patit la fel.
Doamne ajuta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

De acord, da. Pe de alta parte, credinta vine si cand persoana e dispusa sa o primeasca. Daca oamenii nu sunt in starea de receptivitate, daca nu simt nevoia decat de putere, bani, distractii si placeri, daca sunt cu totul orientati spre lumesc, conform diktatului mediului lor (vezi consumismul actual, painea si circul), atunci e greu de crezut ca vor primi samanta.
Ogorul, aici la tara la mine, trebuie mai intai destelenit, arat, cum bine imi aminteai candva...:) Apoi va fi si semanare si incoltire...
Poate nu intamplator Mesia a venit cand era multa suferinta si boala in popor, cand priceperea omeneasca isi cam dovedise falimentul.
Domnul cu noi! AMIN+

Da, sunt de acord ca important e si solul pe care cade samanta. La mine a cazut in inima si doar acolo a gasit solul fertil. Au incercat unii sa mi-o semene in minte, dar acolo n-a intalnit solul bun, era prea multa mandrie. Chiar si acum este, de aia pastrez inca samanta, sau o fi planta(?) deja, in inima, sa nu o stric cu mandria mea. De asta mi se pare foarte important, ca cel care arunca samanta sa o scoata din inima sa, ca atunci ea se prinde mai usor. E si umezita si incalzita. Doamne ajuta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu am spus taios, mi se pare ca d-voastra sunteti foarte taios mai bine zis aveti un ton de Inchizitie si nu pot crede ca exista oameni care cauta in postarile oamenilor pentru a vedea unde exista contraziceri!

Se vede cat de colo ca nu cunoasteti suferinta oamenilor de pe strada, care nu au nimic, nu au familie, nu are cine sa ii ajute, mie imi pare tare rau de ei, si cu toate ca sunt fumatori nu ar trebui sa ii judecam chiar asa de aspru ca nu stim prin ce au trecut, poate ca in tigara isi gasesc alinarea, avand o viata grea si fara bucurii.

Care sunt acele cuvinte marete pe care le-am spus daca nu va suparati?

Inca afirm ca oamenii pacatosi merita salvati, nu sunteti de acord? Inca spun ca e greu sa traiesti in Lumina, e mult mai usor sa traiesti in lume, e adevarat ca omul acela nu face bine ca fumeaza dar cine sunteti d-voastra sa il judecati?

D-voastra nu pacatuiti, d-voastra nu va contraziceti, si de unde aveti caderea sa imi spuneti ca slujesc la doi stapani?

Adică îşi găsesc alinarea sinucigându-se încet-încet?

Tuns !
 

Greşit, foarte greşgit gândeşti , eşti pripită, repezită , şi mai toate le înţelegi cu josul în sus . Da, prin felul în care te exprimi , şi gândeşti , eşti cu fundul în două luntrii , slujeşti la doi stăpâni. Fătucă dragă, tu dacă desfrânezi , musai să propovăduieşti acest păcat ? Sau dacă eşti o fumătoare înrăită , musai să-i îndemni pe alţii la fumat ? Habar nu ai ce vorbeşti , sincer eşti complet aeriană şi mult mai mult de atât ! Eu însumi am trecut prin mari suferinţe, iar ortodoxia o fac mai mult printre oameni , cu oameni şi pentru oameni, inclusiv pentru oamenii nevoiaşi. Oricum, gândeşte de o mie de ori, înainte de a vorbi , şi te rog renunţă la fumat şi nu numai. Să-ţi dea Dumnezeu mai multă minte , pentru a înţelege mai lesne ce ţi se spune !

"Prietenia"
 

Oare ce inseamna a fi prieten cu cineva? E frumos sa cred ca eu sunt prietenul Mantuitorului, dar oare El ce parere are? Oare care este atitudinea pe care trebuie s-o aiba un prieten adevarat, fata de cel pe care il iubeste si ii doreste tot binele din lume? Acceptandu-i greselile, riscam in primul rand sa ni le facem propriile greseli, sau sa traiasca cu falsa impresie ca facem parte din aceeasi tabara. Ce poate face un prieten adevarat ca sa spuna adevarul fara sa supere pe nimeni?
De ce il tot respingem pe Hristos? Uneori din prea multa mandrie, alteori cica din dragoste... E un intreg amalgam in capul nostru ca habar nu avem in ce tabara ne aflam. Pacatul "la vedere" prezinta un oarecare avantaj. Il cunoastem si ne rugam la Dumnezeu sa scapam de el intr-o zi. Ne straduim si ni se pare ca suntem demni de toata osanda fiindca inca nu ne-am rupt definitiv de el. Pacatul ascuns, este inmiit mai grav, fiindca nici nu vrem sa acceptam ca il avem. Cat despre smerenie... nu avem motiv, din moment ce suntem vrednici de Sfanta Taina...
Vad cativa oameni pe acest forum pentru care am toata admiratia si consideratia? Nu stiu cum reusesc, dar nu se manjesc niciodata cu laturile improscate de diavol in toate directiile. Binecuvantati sa fiti voi, pentru lectiile pe care ni le serviti in fiecare zi, cu smerenie, har si... jertfa de sine...

Vedeti ca nu e bine sa judecati daca nu cunoasteti?
Eu nu fumez nici nu am fumat niciodata! Nu inteleg de unde ati dedus asta!
Doar pentru ca am compatimire pentru acel om ati sarit sa ma faceti in toate felurile si sa ma judecati!
V-ati suparat ca am indraznit sa va spun ca si d-voastra sunteti pacatos, recunoasteti ca de asta va ambalati asa.
Daca faceti munca cu nevoiasii nu trebuie sa va laudati cu asta si sa ajungeti sa credeti ca sunteti fara pacat.
Sa va dea si d-voastra Dumnezeu mai multa minte sa nu judecati pripit.

Moşule, toţi suntem păcătoşi. Ştii asta. Smerenia fiecăruia, nu o ştie decât Dumnezeu. Fiecare dintre noi vom da socoteală pentru fiecare gânduleţ, fiecare cuvinţel, vorbit sau scris, faţă-n faţă sau pe internet, orice sminteală, orice tulburare adusă fraţilor noştri, orice bine pe care l-am fi putut face şi nu l-am făcut.

Indiferent ce spun ei, fraţii noştri, indiferent cum se proclamă, cum se afişează, să-i iubim aşa cum sunt! Nu-ţi dau o lecţie, frate! M-am regăsit în cele scrise de tine. Mie împietritul, pare-mi se că-i cam mult cuvântul iubire, şi încerc să nu-i supăr, să nu dau curs gândurilor nebune. Nu-mi iese, ce-i drept. Dar mai încerc, aşa când îmi aduc aminte...prin mintea asta plină de lecţii şi paralecţii ce-mi sunt predate şi, din bogata-mi lipsă de smerită cugetare, vreau şi eu să le predau.

Nu-mi iese deloc, moşule. Sunt tare nemulţumit de mine. Şi ce bine şade tastatura şi se uită la mine, tocmai bine să mă încep să dau lecţii şi să mă simt şi eu mulţumit. Dar de unde să dau lecţii? De la mine, nu pot, că văd că sunt un ciot putrezit. Aş putea să mai găsesc câte-o porţiune sănătoasă, şi s-o şlefuiesc, s-o lustruiesc cu atâta grijă drăcească până i-aş scoate acel luciu fals cu care sigur o să mor în braţe... amăgit şi prostit de propria-mi ticăloşenie. Fac asta, moşule, de multe ori. Îţi spun, că poate te-oi feri de aste lucruri necăcioase. Nu greşi ca mine, frate! Atâta ştiu şi eu, că un cuvânt dumnezeiesc, te ridică din mocirlă. Cu un gram de credinţă, te ridică.

Să ne rugăm, moşule! Hai să ne rugăm! Hai să găsim o secundă, aşa cum am găsit acuma să scriem aici. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii! Hai s-o spunem aşa uşor uşor din buze. Căci dacă inima-mi e rece, o spun ş-aşa cu mintea, şi cu gura la nevoie, că altfel mă ia valul prostiei degrabă...şi mă trezesc plecat pe tărâmul născocirilor lumeşti. Hai s-o spunem până obosim! Să învârtim la manivelă acolo...

Fraţii noştri fac şi ei ce pot şi ce ştiu. Să nu-i supărăm, frate!

Iertaţi-mă, fraţilor, că sigur v-am greşit!