Am înțeles că face parte din tradiția rusească, să fie cântat Crezul.

Aproape întotdeauna cei care se plâng de alţii ar trebui să se plângă de ei înşişi, căci fiecare e artistul vieţii sale şi viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră.

ps: să-mi fie cu iertare, nimeni nu te invinuieşte atâta timp cât tu nu te simţi invinuită (chiar dacă noi toţi am face acest lucru)

Sunt de acord cu tine, frate! Nu te poţi plânge de crucea ta că e grea, şi să dai vina pe alţii că ţi-o îngreunează pe nedrept. Ia-ţi crucea, şi poart-o cu nădejde, responsabilitate, şi mai ales cu smerenie. Dacă ştii că Domnul îţi dă ceea ce trebuie, şi când trebuie, spre îndreptarea ta, înseamnă că toate scârbele şi nedreptăţile trebuie să le înduri cu bucurie, de vreme ce Dumnezeu vrea să fii viu, şi să te lepezi de patimile ce-ţi încleştează sufletul. Dumnezeu e Drept, şi nu-ţi dă mai mult decât poţi duce, şi nici ceva pe nedrept. Este foarte greu de înţeles lucrul ăsta de către cei mai mulţi dintre noi, şi, pare că, şi mai greu de înfăptuit voia Lui.

Iată un cuvânt, cred eu foarte folositor, cules de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Sfinţii Părinţi:

<<Zis-a un bătrân:“Obişnuieşte-ţi inima ta câte puţin să zică pentru fiecare din fraţi aşa: “Acesta mă întrece după Dumnezeu!” Iar pentru altul să zici: “Acesta este mai osârduitor decât mine!” Şi aşa vei dobândi smerita cugetare, socotindu-te pe tine dedesubtul tuturora. Atunci să ştii că locuieşte întru tine Duhul lui Dumnezeu.

Iar de vei defăima pe cineva, atunci se depărtează darul lui Dumnezeu de la tine şi te aruncă întru întunecimi trupeşti. Atunci ţi se împietreşte inima şi nici o umilinţă nu se află întru tine”.>>

da, si ei, slavii, il canta minunat.

Intr-adevar, e o problema. Nici eu nu stiu ce-as face daca ar trebui sa ma mut din cartier/oras/tara si n-as mai putea ajunge la biserica mea, iar in alta nu m-as integra. Probabil,ma gandesc, daca as fi in America, as merge la cea mai apropiata biserica, chiar si de alta confesiune (catolica sau protestanta, nu chiar orice ciudatenie), si cand as avea mai mult timp si posibilitati as merge la o biserica ortodoxa, chiar si mai departe, daca as sti pe cineva acolo sau mi-ar place. Daca as mai putea veni in tara, macar la cativa ani, as incerca sa-mi mai intalnesc duhovnicul, daca nu mi-as cauta unul acolo. Ar fi posibil sa reusesc, sau nu. Depinde si de "religia" celor cu are am sa fiu acolo, important ar fi totusi sa nu ne lepadam de Cristos si, daca se poate, sa practicam si Sfintele Taine. Din pacate, daca te casatoresti cu un protestant, de exemplu, chiar daca nu ti se cere sa te convertesti, biserica ortodoxa cred ca nu iti recunoaste casatoria si nici nu-ti mai da sfanta impartasanie...

Ei, nici chiar asa. N-avem motive sa sarim gardul in bisericile altora. Btw, in America sunt mii de biserici ortodoxe.

Am citit parerile si sfaturile tuturor. Va multumesc.
As dori sa raspund la unele dintre problemele ridicate si la unele idei.
Nu dau numele autorilor, pentru ca nu mi-i amintesc si nu am timp sa derulez topicul si pentru ca nu nu autorii sunt importanti, ci ideile/parerile lor.

1. Exista doua pareri care m-au socat.
Ca numai noi insine suntem vinovati de problemele noastre, ca trebuie sa ne purtam crucea si sa acceptam/inghitim tot, chiar si raul, ca nu trebuie sa ne plangem de altii, ci de noi insine.
Eu cred ca adevraul este, ca de obicei undeva la mijloc.
Dumnezeunu ne cere sa fim masochisti, iar autoglagelarea nu se practica in ortodoxie.
ba dimpotriva, undeva Dumenzeu ne invata ce avem de facut cand unii frati ai nostri (la propriu-adica rude, prieteni- sau la figurat, alti oameni) ne supara in mod repetat.
Ne invata sa vorbim cu ei in patru ochi, apoi daca nus e indreapta, sa le mai spunem o data, si mai apoi sa-i aratam (in discutie) altora, in comunitate, sa cerem ajutorul in judecata.
Exact asta incerc eu sa fac. Am vorbit cu unul sau altul, inclusiv cu preotul privat, apoi am cerut sfat la unul sau altul, si am ajuns sa spun si altii, cerand sfatul.
Pacat ca altii nu fac la fel , caci altfel s-ar rezolva totusi conflictele, ar mai auzii oameni ce greseala fac/au facut si ar primi sfaturi si ajutor ca sa se indrepte. Includ ai si pe preoti.

Nu stiu daca ideea (in ortodoxie) este ca preotul este infailbil si nu trebuie corectat. Sau ca nu trebuie/putem sa facem ca in biserica sa fie mai bine, sau sa rezolvam probleme/conflicte.
Cel mai adesea exista peste tot probleme in biserica, ele insa se rezolva numai unilateral: unul decide si ceilalti trebuie sa asculte si sa plece capul.
Preotul nostru a citat candva de nu stiu unde, ca la o judecata nu s-a putut gasi solutie, ambele parti aveau argumente solide, si atunci s-a hotarat sa decida cel mai mare (nu stiu, in V.T sau asa ceva).
Dar in general (si la noi in special) nici nu se ajunge la ascultarea partilor).

2. Probleme apar des la strana/cor, asa cum spuneau mai multi aici.
Pentru ca nu exista in biserica, sau nu se cunosc, niste reguli: cine si cum vine si canta la strana (sau e ca la gara vine si pleca fiecare cum vrea), exista selectie sau nu, se fac repetitii, cine poate citi din carti la diferitele slujbe speciale, cine ce are de cantat la fiecare slujba (mai ales la cele speciale) etc. Si mai ales se fac nedreptati din aceste motive.
Ca multi doresc sa cante, multi doresc sa citeasca si numai unul sau altul este mereu numit de preot, sau se autonumeste si etc.
Exista regulile acestea scrise undeva?

Mai apar probleme in biserica atunci cand exista o comunitate formata (mai ales in diaspora) si unde se mai organizeaza si alte activitati (sau dimpotriva, nu se face nimic social), cand biserica nu are numai caracter religios, de rugaciune si slujba, ci si de nucleu al comunitatii.
In tara se fac multe: se construiesc biserici (mai ales la tara participa toti cu bucurie, preotul este trup si suflet), se fac si preotii se ocupa si de multe lucruri in social: spitale, copii orfani, batrani si saraci, publica lucrari, reviste, au coruri bine organizate, etc.
Dar in afara este mai greu cu lucrurile astea. Motive exista si nu intru acum si aici in amanunte. Doar atat: in diaspora nu toti preotii apartin de tara (BOR).

3. Exista si probleme de natura umana/privata si legate de particularitatile locului.
Nu sunt bani, sunt multi enoriasi la putini preoti, biserici putine pe raze mari, transportul nu tine seama de orarul slujbelor ortodoxe (ca la altii slujbele sunt din ora in ora).
Oamenii au mare nevoie de biserica si preot in diaspora, pentru ca se lupta cu mari greutati, au nevoie de comunitate care sa-i ajute practic, sau macar moral (sufleteste) ca sa se mentina la suprafata. Si atunci orice nedreptate, sau pierdere de loc (la propriu si la figurat) doare inzecit fata de cum se intampla in tara.

- va urma-

Si de ce te-a socat? Ca nu suna asa cum ai fi dorit sa sune? Oare de ce nu toti oamenii l-au acceptat pe Iisus? De ce mai toti sfintii parinti au fost prigoniti? Iti raspund eu: pentru ca ei inca de pe pamant au fost oameni ai lui Dumnezeu, pentru ca ei s-au lepadat de lume si L-au urmat pe Hristos. Ei nu au mai fost placuti lumii, insa au fost placuti lui Dumnezeu. Cei care i-au urmat pe sfintii parinti sau care îi urmeza sunt cei care se straduiesc sa fie placuti lui Dumnezeu.

Pai ori e alba, ori e neagra? Hotaraste-te. Nu-ti dezvalui slabiciunea celui de langa tine (daca poti sa o faci), arata pe cat poti ceea ce e placut lui Dumnezeu si nimic mai mult.

Indreapta-te pe tine mai inainte de al indrepta pe altul.
Sunt ucenici ai Domnului în care Cerul a prins rădăcini. De aceştia a ascultat chiar şi firea neînsufleţită. Secretul este acesta: prin nevoinţă şi dar au făcut mai întâi linişte în firea lor şi, zic părinţii: „Cine ascultă de Dumnezeu şi Dumnezeu ascultă de acela”. În preajma lor, fiarele şi valurile îşi uită sălbăticia. Acultarea aceasta restabileşte omul şi natura în starea străveche, de Rai: „Fiule (zice Sfântul Serafim de Sarov), adună Duh de pace în sufletul tău şi mii de inşi se vor mântui în jurul tău”.