În prealabil postat de ioanna
(Post 442252)
Spatiul neoprotestant este desacralizat total si aici ma refer la incetarea raporturilor referentiale dintre acest tip de spatiu si traditia simbolica a arhitecturii sacre dintotdeauna. Faptul ca ei resping misterul Euharistiei, resping „Taina” din iconomia mantuirii, adica increderea ca Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei in general si asupra altor persoane, are drept consecinta evacuarea oricarui mister al spatiului interior si exterior, biserica (lacasul) penticostala neavand dimensiune spirituala si simbolica, nu este un spatiu sacru in sine, ci se vrea un spatiu sacralizat prin forta spirituala a comunitatii. Accentul e pus exclusiv pe adunare in spatiul interior, ceea ce confera spatiului un caracter public, ce respecta in general regulile auditorium-ului de mari dimensiuni, deci biserica e privita ca un loc al consumarii emotiilor reprimate.
Spatiul cultic ortodox este o realitate vie divino-umana, un mediu de sacralizare si transfigurare treptata a intregii lumi. Simbolismul cosmic al templului iudaic se regaseste potentat in lacasul bisericii, in care intreg spatiul devine sacru pe masura indumnezeirii omului, o mare „catedrala” in care este prezent Dumnezeu, un trup cosmic al lui Hristos indumnezeit prin participare. Accentul este pus pe traire, spatiul fiind astfel compus incat sa-ti deschida ochii, insa nu ochii trupesti, ci ochii spirituali, prin contemplarea lucrurilor sensibile si lucrarea simturilor. Scriptura ne spune: “acum vedem ca prin oglinda, in ghicitură, atunci vom vedea față către față” (I Corinteni 13, 12), deci acum cunoasterea este mediata de lucruri create, insa in Eschaton nu va mai fi mediata de nimic creat. In Ortodoxie, Dumnezeu este venit printre oameni, aici si acum. Crestinul conlucreaza cu Dumnezeu spre indumnezeire, impartasindu-se in orice moment din El, dar mai ales prin insusi *trupul si sangele Sau prin care anticipeaza finalitatea, iesirea din “aici” si “acum”, din spatiu si timp in eshaton, in transcendent. Simbolismul bisericii te ajuta sa intelegi caracterul ei profetic si dimensiunea sa atemporala.
Acest topos simbolic lipseste din lacasul de cult penticostal, care nu e conceput ca un spatiu al anticiparii eshatologice,ci e un spatiu asemeni unei sali de teatru, in care credinciosul e relativ static, ascultand ceea ce se spune dinspre podium. In spatiul ortodox spatiul e liber, credinciosul poate interactiona cu „sacrul”, cu corpul vizibil al Cuvantului divin (fresce, icoane) are libertatea de miscare si parcurgere, biserica fiind spatiu public dar si cel mai privat loc cu putinta, al rugaciunii in fata icoanei, locul intimitatii cu Dumnezeu. Limbajul artei bizantine (limbajul experientei bisericesti) functioneaza cu valoare apofatica , constitue o cautare metafizica a credinciosului, este prelucrarea revelatorie, alegorica, ce trimite la sensul existentului, aducator de bucurie. El nu are rol reprezentativ, nu urmareste impresionarea omului prin valoarea estetica, nu-s imagini menite sa te desfete, ci sa te elibereze de eu, deci limbajul slujeste comuniunea persoanelor.
|
