În prealabil postat de MihaiG (Post 487870)

Domnule Dragomir, eu nu vorbeam despre un "tată" generic. Eu vorbeam, chiar dacă ipotetic, despre tatăl meu.

În prealabil postat de AlinB (Post 488047)

Nu-l condamna, este alegerea lui (a pacatosului).

În prealabil postat de AlinB (Post 488047)

Mai incearca.
De exemplu ai putea sa incerci sa vezi cum defineste Biblia viata si moartea, dar vezi tu, dintr-o perspectiva mai 3D, pe cont propriu, fara ochelarii de adventist.

În prealabil postat de Patrie si Credinta (Post 487978)

frumoasa idee.

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 488053)

Desigur, credinciosul și necredinciosul fac alegeri; însă verdictul și aducerea la îndeplinire a condamnării n-o face nici omul nici diavolul, ci Dumnezeu.

Chestiunea nu e legată de ochelarii mei de adventist, ori de ochelarii tăi de ortodox, ci de termenii de netăgăduit ai Scripturii: a pieri și a mistui.
Diferă cumva definițiile?... în ce dicționar voiești tu să alegi...

În prealabil postat de AlinB (Post 488063)

Prezenta termenilor e de netagaduit (in masura in care si traducerea este corespunzatoare), interpretarea lor de catre adventisti lasa de dorit.

În prealabil postat de AlinB (Post 488047)

Mai incearca.
De exemplu ai putea sa incerci sa vezi cum defineste Biblia viata si moartea, dar vezi tu, dintr-o perspectiva mai 3D, pe cont propriu, fara ochelarii de adventist.

În prealabil postat de Mihailc (Post 487876)

Încă persistă eroarea asta de interpretare, cum că Origen ar fi susţinut o mântuire generală, inclusiv a duhurilor răzvrătite şi că această poziţie ar fi adoptat-o ca să tranşeze o contradicţie asemănătoare cu cea propusă pe acest topic de MihaiG. Povestea este mult mai complicată decât pare la prima vedere.
În primul rând, apocatastaza lui Origen nu prea are nicio treabă cu mântuirea în sensul căpătat ulterior în creştinism de acest termen. Apocatastaza înseamnă restaurare, revenire la o stare perfectă iniţial dar pierdută printr-un proces degradare ontologică. Povestea lui Origen porneşte de la ideea neoplatonică a unităţii divine primordiale (henada) din care sufletele s-au desprins cândva prin individualizare şi la care se vor întoarce altcândva, după ce accidentele numite Creaţie şi Istorie îşi vor fi consumat rolurile, într-un scenariu metafizic cu multe tangenţe la mitologii gnostice încâlcite şi total neverosimile. Prin urmare, nici vorbă de o mântuire a persoanelor în teoriile lui Origen, ci o reintegrare a spiritelor individuale în Unul neoplatonic, un epilog semănând mai mult cu nirvana decât cu eshatonul Bisericii.
Condamnarea lui Origen este alt episod interesant şi controversat al istoriei ecleziale. Ca să nu lungesc foarte mult postarea de faţă, amintesc doar faptul că intervenţia sinodală nu a avut neapărat în vizor opera lui Origen în ansamblul ei (apreciată inclusiv de Părinţii Capadocieni), ci anumite interpretări ale scrierilor filosofice ale alexandrinului care au produs tulburări grave printre monahii palestinieni (la început), şi care riscau să degenereze în schisme şi scindări sectare.
Dacă o să abordaţi în mod serios povestea condamnării selective a lui Origen şi împrejurările în care s-a produs, o să găsiţi multe apucături evlavioase ale origeniştilor condamnaţi atunci indirect, foarte răspândite în creştinismul contemporan. Printre ele, spiritualismul habotnic, mortificarea extremă a simţurilor, dispreţul faţă de trup şi, desigur, demonizarea sexualităţii.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 487859)

Intre fericirea de pe pamant si fericirea din Rai este nu numai o deosebire de grad (de "intensitate a fericirii") ca sa zic asa, ci o deosebire de natura: fericirea de pe pamant este o fericire naturala, pe cand fericirea din rai este o fericire supranaturala. Sau, cum s-a mai spus, o "fericire infuza". Atunci cand spiritul nostru se va impartasi din "pleroma" divina, nu va mai fi loc de nicio suferinta. Nu vom suferi la cunosterea suferintei celor din iad mai mult decat sufera Dumnezeu cu care vom fi in partasie.

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 487885)

Dacă înţelegem corect sensul ideii de Iad şi diversele grade de chin veşnic, atunci problema e rezolvată. Cel din Rai va accepta alegerea celui care de bunăvoie a preferat calea depărtării de Hristos, prin mîndria proprie, prin înlocuirea iubirii cu ura, prin răzvrătirea împotriva Lui Dumnezeu şamd.