eliza-georgiana |
17.12.2012 23:38:51 |
Vocațiile proprii bărbatului și ale femeii se formulează prin două limbaje: un limbaj trinitar pe de o parte, pentru că ființa umană este după chipul lui Dumnezeu, masculinul reflectând mai curând Logosul, iar femininul Pneuma; pe de altă parte, un limbaj hristic, pentru că Hristos recapitulează umanul integral, masculinul găsindu-și arhetipul în Ioan Înainte-Mergătorul (și
familia lui spirituală de la Ilie la martorii Apocalipsei), iar femininul în Maica lui Dumnezeu și Femeia înveșmântată în soare...
Dumnezeu a creat omenescul - ha adam - masculin și feminin. Luând nu o coastă (fr. côte), ci o parte (fr. côté), o jumătate a acestei realități încă insuficient diferențiată, El pune femeia față în față cu bărbatul. Și aceasta este descoperirea unui altulia, ce suna cunoscut - „os din oasele mele și carne din carnea mea”. Se văd corespondentele teologice: taina Treimii, Dumnezeul inaccesibil care se face împărtășibil. Iubirea omenească, în plenitudinea ei originară, reflectă Comuniunea Trinitară; alteritatea lui Dumnezeu este cea care întemeiază alteritatea umană, alteritatea celuilalt iar harul Său întemeiază întâlnirea...
Harul care il daruie Hristos ca celula inițială se plasează în inima căsătoriei - „Taină a iubirii”, după minunatul cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur: Comuniunea conjugală este înălțată la rangul de imagine profetică a Împărăției lui Dumnezeu: unitatea universală refăcută, comuniunea Masculinului și Femininului devenite una în Dumnezeu.
Scopul vieții creștine este de a face din orice ființă umană o mamă, predestinată
tainei nașterii: „până ce Hristos va lua chip în voi”. Sfințirea este lucrarea Duhului care înfăptuiește nașterea minunată a lui Iisus în adâncul sufletului....
http://www.parohiaortodoxatrento.com...na-Iubirii.pdf
Tatal mai reprezinta si capul familiei - autoritate suprema - iar femeia o vesnica iertare (care mama nu iarta totul copiiilor ei?)
spor la lectura :)
|