Buchia din carte, precum si vorba de invatatura, dospesc pe nesimtite in ogorul sufletesc al invatacelului. Pilda aluatului e relevanta foarte in acest sens...
La timpul potrivit urmeaza si celelalte: simtirea, subtirimea intelegerii, trairea, practica imbunatatita etc.
Asa imi pare, asa cunosc. Desigur, se poate si altfel, cel putin teoretic...

Poate puterea de a sterge pacatele, de a milui, de a zadarnici lucrarea iadului.
Iar asta nu nauceste, ci, dimpotriva: in sfarsit clarifica, lumineaza, intremeaza si invie pentru totdeauna sufletul omenesc.

Nu orice contrazicere este suparatoare sau daunatoare ! Avem nevoie de aceste dialoguri , si sa dea Bunul Dumnezeu ca numai astfel sa se dialogheze pe acest spatiu virtual , pe acest forum .
Iti multumesc pentru cuvantul tau si pentru rabdarea de a ma citi .
Doamne ajuta !

Eu cred ca am devenit mai credincioasa citind carti, observand cum se purtau mama si bunicii si mergand la biserica. Nu pot zice ca am avut un moment de revelatie....au fost momente care m-am apropiat mai mult sa zic asa de Hristos/Biserica (momente de intelegere a realitatii, de intelegere a celorlalti, de percepere a pacatelor pe care omul in general nu le constientizeaza, le ignora sau le minimalizeaza importanta).
Mi s-a parut o perioada ca esti obligat sa fii crestin si ca ma luptam cu morile de vant...de fapt ma luptam cu renuntarea la unele chestii pe care mi le doream (cam multe si f greu le-am depasit pe unele)
Am avut multe perioade de parasire de catre cei apropiati si desi cred ca intr-un fel am facut unele progrese...am momente de groaza de viitor sau prezent (in special viitor) care sterg parca orice urma de credinta.

Pe mine, ca fost lucrator al iadului, o astfel de putere m-a naucit, atunci cand am aflat de ea. Caci eu nu o aveam si nu o intelegeam. Imi parea nebunie crunta.

Sper numai sa nu fi abuzat de cuvantul "fost"!

Interviu cu Mihai Pleșa, un băiat de 16 ani, olimpic la Religie - elev al Seminarului Teologic Ortodox din București.

Tu cum l-ai găsit pe Dumnezeu?

Eu de mic am fost dus la biserică de bunica mea. Nici eu nu credeam în Dumnezeu, dar mă duceam pentru că-mi plăcea la biserică şi mi-a rămas în minte imaginea vie a părintelui, cum predica pe Hristos. Şi atunci mi-am dat seama că e imposibil ca un anume Hristos, care se spune că e Dumnezeu, să adune în jurul lui atâta lume. E imposibil ca el, ca persoană, să creeze ceea ce este astăzi. De existenţa lui istorică nu mă îndoiam, mă îndoiam cum poate face el ca astăzi învăţătura lui să fie răspândită în toată lumea, şi că sunt lăcaşuri de închinare la tot locul şi mai ales că oamenii şi-au dat viaţa tocmai pentru el de 2000 de ani încoace.

Atunci s-a petrecut aşa ceva în mine care m-a făcut să-l caut, să văd cine e şi ce vrea de la mine. Am ascultat predicile părintelui, am mai luat şi câte o carte, am mers la slujbă şi am început să citesc din Vieţile Sfinţilor Părinţi - oamenii care şi-au dedicat viaţa lor lui Hristos. Am vrut să văd ce au scris oamenii ăia, care sunt crezuţi că aveau ochelari de cal, care vedeau numai înainte, numai la Hristos şi atâta. Mi-am dat seama că ei descriau nişte lucruri, nişte fenomene, care culmea erau cât se poate de reale şi cele ce spuneau în cărţile respective era de fapt realitatea la care am ajuns uitându-mă la viaţa altor oameni. Aşa mi-am dat seama că există Dumnezeu, că totul e pus în ordine.

sursa : http://www.gandul.info/interviurile-...xista-12745176

E multa profunzime in mintea acestui copil. Din pacate, comentariile de dupa,(https://www.facebook.com/Gandul.info...403143/?type=1 - multe dintre ele) ne lasa fara grai. Si cand ne gandim ca sta totusi in puterea noastra sa schimbam firea lucrurilor!...
Multumim pentru link!

Intrebarea mea nu vrea sa te contrazica . Dar in ce religii mai intalnim 'iubirea de vrasmasi"?
Esenta celorlalte religii imi pare a fi mai degraba :ochi pentru ochi dinte pentru dinte. Adica sa ne fie bine noua si la ai nostril . Iar ceilalti ... sa nu ne tulbure

Eu cred ca iubirea de vrajmasi e o chestie total noua adusa de crestinism ,si depaseste firea umana ,care lasata singura,nu ar fi fost in stare sa emita o asemenea invatatura.
Este o invatatura dumnezeiasca a singurului Dumnezeu adevarat , graita noua prin Fiul Sau.

Si intradevar este foarte greu de implinit aceasta porunca ,dovada ca este intradevar o porunca dumnezeiasca in lupta cu patima noastra ,careia deseori ii subestimam puterea

Ca sa implinim o asemena porunca,asa cum ni se precizeaza si in Noul Testament, e nevoie sa ne curatim sufletul,si aici se face legatura cu cele subliniate de tine :adica,ca ne este necesara o inima infrinta si smerita
Cuvantul nu se exclude cu inima ci se completeaza . Fara cuvant nu se poate ,iar cuvantul fara inima e mort

Prima intalnire cu credinta in Dumnezeu a fost auzind sau vazand pe altii . Aceasta m-a facut curios sa vad ce scrie in Biblie.
Desi,si inainte de asta, mai eram dus la Biserica ,mi se parea ceva infricosator , si neinteles.
Nu intelegeam nimic, dar nici nu ma intrebam ce se face acolo
De abia cand am inceput sa imi arunc eu insumi ochii prin Biblie,am ramas fascinat.
Deci la mine,intalnirea cu Dumnezeu s-a produs prin Cuvant
De abia apoi,am inceput sa inteleg si sa accept Biserica.
Iar dintre cuvinte , cel mai mult m-a fermecat Predica de pe munte.Noroc ca era situate la inceputul evangheliei :)
Atata dragoste intense razbatea de acolo,si atata dezvaluire simpla a lui Dumnezeu ,incat am exclamat si eu uimit ca eevrei " Omul acesta vorbeste ca Unul care are putere !"
Parca ma intalneam cu mine insumi, si cu Dumnezeul cel simplu si adevarat

Eu L-am descoperit pe Dumnezeu si L-am descoperit pe Isus la date diferite. Spun asta, ca sa arat ca am inceput prin a fi, cum se spune "teist". Ecuatia fundamentala "Dumnezeu este Isus", fara de care cineva nu poate decat adera la o religie a filozofilor, iar nu la Religia Vietii, mie mi-a fost ascunsa ani de zile. Desigur, din cauza solzilor de pe ochi si a induratiei inimii.
Mai in detaliu am vorbit despre asta in acest mai vechi articol.