Doamne ajuta!
am citit cu interes aproape tot topicul si probabil il voi citi pe tot in cele din urma, nu am prea mult timp sa caut acum toate punctele la care vreau sa ma lamuresc mai bine, insa o sa incerc cu cele pe care mi le amintesc:
1. referitor la situatia cand bolnavul se duce singur la psihiatru/psiholog: de cele mai multe ori acest lucru nu se intampla in momentul cand se afla "in plina criza"(de panica, furie, depresie, disperare, etc) ci la interval de cateva ore/zile dup[a aceasta, cand s-a mai adunat. Astfel, patologia povestita, relatata de el insusi pare mai putin credibila, mai ales daca intre timp s-a mai calmat si e aparent normal; poate chiar sa dea impresia ca ar cauta o scuza de la un comportament necuviincios, sau o "scutire medicala" de la niste responsabilitati??? ar fi mai edificator daca ar veni insotit de martori oculari eventual ai incidentului, evenimentului? (unii spun "ar trebui sa iti filmeze/inregistreze cineva iesirile")
2. m-ar interesa sa partcip si eu, daca se poate, la vizita cu studentii la spital (acum mi-a venit ideea chiar sa ma interes daca m-as putea inscrie si eu la psihologie, cat m-ar costa, daca se mai poate face la frecventa redusa, etc);
3. am auzit si eu, si bune si rele, pe langa legendele cu persoane inchise la psihiatrie fara voia lor, si de persoane care au beneficiat de tratament medicamentos fara rezultate favorabile (ia pastilele astea si du-te acasa, ne vedem peste o luna), si de medici care sustin ca psihotropele nu ar avea capacitatea (chimica ) de a reprima (inhiba ) selectiv doar procesele patologice din mintea omului, si ca nu toate manifestarile psihice, emotionale sunt neaparat dereglari chimice, ci pot fii si urmari ale interactiunilor sociale (uneori "gresite") pe care le are individul cu familia in prima instanta, apoi cu restul lumii, si care nu intodeauna se rezolva (doar) "chimic", insa cred ca daca partea de terapie si consiliere ar fii accesibila pentru toti cei vizati, ar putea face minuni ( bineinteles, cum spunea un parinte, cuvantul nostru, oricat ar fii de bine "plasmuit" nu are putere deplina prin el insusi, daca nu este intarit de Harul divin, acesta fiind de fapt cel care convinge si totodata tamaduieste).

Despre Bolile Psihice. Sfaturi de la Părintele Serghie Şevici

http://lataifas.ro/gaduri-idei-citat...erghie-sevici/

"Mulţi bolnavi psihici sunt atraşi de religie. Simţindu-se pierduţi pe acest pământ, caută ceva de care să se lege. Şi pentru că în lumea asta, întunecată pentru ei, nu-şi află rost şi leac, îşi caută scăparea şi viaţa în lumea de dincolo.
La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud, ci Centrarea pe sine este începutul bolii mintale. Boala mintală se întemeiază pe socotirea propriei persoane drept centru al lumii întregi.
Boala minţii vine aşadar din mândrie. Cel cu minţile rătăcite se crede centrul întregii lumi. Asta nu înseamnă însă că bietul om e vinovat de boala sa. Pentru că mândria nu ţine numai de voia omului, ci ea se mai şi moşteneşte. Mai ţine şi de creşterea primită, de tovarăşii şi de întâmplările vieţii.
Psihanaliza şi toate celelalte psihoterapii sunt terapeutici potrivite pentru omul firesc. Om firesc e omul care nu ştie de cer, ci e cu totul pământesc, lipit de această lume. Ferecat în sine, omul firesc n-ajunge la plinătatea fiinţei sale. Şi acest om firesc, chip al normalităţii pentru psihiatrie, e de fapt un om bolnav, cu duhul pietrificat.
Omul firesc are pământul drept hotar, lipsit de zare. E numai trup. El are duh, dar duhu-i dormitează. Omul duhovnicesc, în schimb, e plin de duh treaz, e ager, pătrunzător, cu multe laturi şi e viu.
Catolicii adepţi ai psihanalizei spun că în viaţa duhovniceacă e nevoie de un psihic sănătos şi deci, pentru ca omul duhovnicesc să se poată dezvolta, trebuie mai întâi restabilită sănătatea şi normalitatea psihică. Or, ideea unui om sănătos psihic e o idee falsă. Omul sănătos psihic, adică omul firesc, este în stare de boală prin simplul fapt că nu este duhovnicesc. Numai devenind duhovnicesc, printr-o terapeutică duhovnicească; el se poate tămădui. Normal şi firesc pentru duh este să trăiască în unire cu Dumnezeu.
Duhovnicul e şi psihiatru. Până la urmă, rădăcina bolii mintale e o neputinţă a sufletului. Totul are un sens duhovnicesc, duhovnicescul le curpinde pe toate. Şi tratamentul duhovnicesc poate tămădiui, adesea, boala mintală. Un psihiatru care nu-i şi om duhovnicesc poate să aline boala, îl poate aduce pe om din nou în lume pe bolnav, îl poate face să trăiască alături de ceilalţi oameni. Dar n-are ce-i da sufletului său, nu-i poate arăta sensul existenţei sale. Asta numai duhovnicul poate s-o facă.Nu-i om pe lume cu psihic sănătos. Tot omul are în el toate bolile. Cel care pare sănătos şi normal, este cel care ajunge să-şi stăpânească boala şi s-o ţină în frâu. Bolnavul mintal însă nu-şi mai poate controla boala, şi ea iese la iveală.Toţi sunt bolnavi. Nu-i nici unul teafăr cu sufletul. Că tot păcatul e boală. Şi chiar de par voioşi şi zdraveni, în faţa veşniciei sunt toţi nişte betegi, că nu ştiu de Dumnezeu.”

Jean-Claude Larchet, ” Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie “

Antiecumenism: deşi suntem amândoi credincioşi, deşi suntem mădulare ale Bisericii, tu faci constant o mişcare care pe mine mă miră şi mă supără chiar: nesocoteşti specificul fiecărui domeniu în parte şi reduci totul, absolut totul, la un singur domeniu. Ignori complexitatea lucrurilor. Şi cauţi să distrugi ceea ce nu cunoşti, de fapt.

Or, dragă Antiecumenism, îţi atrag iarăşi atenţia că realitatea nu constă în stăpânirea despotică a unui domeniu peste toate celelalte ci, aşa cum se poaet lesne constata, în con-vieţuirea tuturor nivelelor şi formelor realităţii, toate avînd însă o ierarhie (atât înlăuntrul domeniilor cât şi între ele).
Sunt paliere şi paliere, fiecare cu nivelul lui.
Una e durerea de unghie, alta e durerea de cap, una e sfinţirea apei, alta e sfinţirea credincioasului....

"La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud" - scrie acolo în textul la care ai trimis.
Mai întâi, atrag respectuos atenţia, că Freud NU ZICE NICĂIERI CĂ BAZA BOLILOR MINTALE ESTE SEXUALITATEA. Aceasta este o vulgarizare a teoriei psihanalitice.

Acum, dacă ar fi adevărat că toate bolile sufleteşti (psihice şi comportamentale) vin din mândrie (teorie spre care, mărturisesc, eu însumi înclin cu putere),
va trebui să explicăm cel puţin următoarele:

a) de ce uneori copiii mici, de 2-3 anişori, sunt autişti, depresivi, psihotici, epileptici etc. Din mândrie? Au ei mândrie, micuţii care abia au învăţat să meargă şi să gângurească?...
b) de ce oameni foarte smeriţi, unii chiar cuvioşi de-a dreptul, au suferit în timpul vieţii de unele sau altele dintre cele pe care le numim tulburare psihică, de un fel sau altul;
c) de ce după tratamentul corect, psihologic şi/sau psihiatric o mulţime de oameni care mai înainte fuseseră chiar exorcizaţi (fără folos) s-au făcut bine şi chiar au practicat mult mai profund viaţa de credinţă (unii dintre ei fiind chiar preoţi, eu cunosc pe câţiva şi îi poate cunoaşte oricine ţine morţiş să afle - să caute şi va afla)

Cât priveşte treaba cu sexualitatea ca origine a bolilor psihice, orice persoană care se încumetă să dea dispreţuitor la o parte un material uriaş adunat în ultima sută de ani pe această temă - ar trebui să îşi facă o analiză mai serioasă la capitolul Frica de Dumnezeu.
Nu putem minţi cu uşurătate o lume întreagă doar pentru că ni se pare nouă, în cămara minţii noastre, că suntem pricepuţi la tot ce mişcă sub soare.

A hotârât vreun sobor bisericesc, sinodal sau nu, spunînd "Părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfânt" că opera lui Freud este mincinoasă şi că trebuie să ne ferim de ea? Ne învaţă Biserica să fugim de psihoterapeuţi şi de psihanalişti atunci când avem anumite probleme sufleteşti? Unde? Cine? Când?

Nu voiesc să contrazic nici o faţă bisericească legat de etiologia bolilor mintale. Din dragoste pentru sfinţiţii slujitori, mai întâi, precum şi din frică de Dumnezeu.
Dacă m-aş întâlni cu vreun autor bisericesc şi ar afirma că Freud a minţit atunci când a tratat nevrozele cu etiologie sexuală infantilă, aş dialoga atunci cu persoana respectivă şi sper că ne vom lămuri cumva.

Dar aici discut cu tine.
Şi îţi voi spune ţie câteva lucruri de care sunt sigur, atât cât poate fi un om sigur de ceva:

1) Toţi practicanţii psihoterapiei ortodoxe (Avdeev, Larchet etc. - sunt mulţi azi în lume care sunt terapeuţi ortodocşi) dau mare atenţie unui amănunt crucial în diagnosticul şi tratamentul afecţiunii sufleteşti. Acesta se numeşte "diagnostic diferenţial".
Ei fac cu grijă deosebire între etiologia care ţine de mândrie, demonizare etc., pe de o parte şi etiologia strict naturală, provenind din funcţionarea complexă a corpului (printre ale cărui organe se numără şi creierul).

2) Unele boli sunt de origine demoniacă; altele nu (ţin de zeci şi sute de factori naturali, biologici şi psiho-sociali, de obicei co-intricaţi în sisteme complexe de factori cu acţiune morbidă, pe care îi vei cunoaşte doar când vei pune mâna serios pe carte, pe foarte multe cărţi grele, deloc comode).

3) În timpul lui Freud, mare parte din nevrozele isterice se datorau educaţiei foarte stricte, pline de tabuuri, ale societăţii austriace şi europene (precum şi americane), cu influenţă religioasă din partea BC şi mai ales din partea modului defectuos în care lumea răstălmăcea învăţătura BC (precum şi la noi mulţi rătălmăcesc învăţătura BO).

4) Freud a făcut distincţie clară şi extrem de fină (nu pricepe chiar oricine) între, de exemplu, paralizia cu etiologie organică şi paralizia isterică cu origine în sexualitatea infantilă a pacienţilor. În "Omul cu şobolani", vei afla chiar cum e cu nevroza obsesională generată de o proastă dezvoltare în stadiul numit "anal" (pe care l-ai traversat şi tu, sper, cu succes, deşi nu ştii despre ce-i vorba şi dealtfel nici nu e obligatoriu să cunoşti pentru a fi un om sănătos - merge de la sine, dacă l-ai traversat corect când erai micuţ).

5) Freud şi-a revizuit teoriile într-un sens ascendent: a adus tot mai multe argumente aasupra ravagiilor pe care le face sexualitatea neconştientizată şi prost interpretată, luptînd toată viaţa să elibereze pe oameni de sub influenţa duhului sexualităţii morbide şi încercînd să arate că omul e o fiinţă culturală care îşi poate controla frumos, între anumite limite, natura. Doar că nu ştie s-o facă, mai întâi pentru că se ţine la ignoranţă şi superstiţie.

6) Arătînd fără putinţă de tăgadă că el însuşi, mai întâi, îşi controlează libidoul sexual (şi încă în limitele ascultării de Biserică!), Freud:
a) nu a avut relaţii sexuale cu logodnica lui, deşi logodna a durat mulţi ani, din motive expuse pe larg în cărţile cu caracter biografic;
b) după oficierea căsătoriei a avut mai mulţi copii, fiind un înverşunat luptător împotriva utilizării prezervativului şi a altor contraceptive (a arătat mereu cât este de nesănătos prezervativul, prin influenţă atât asupra psihicului bărbatului cât şi asupra femeii);
c) după ce soţia lui a născut ultimul copil, Freud şi soţia au stabilit de comun acord să se abţină de la relaţiile sexuale. Şi aşa au făcut, până la sfârşitul vieţii, trăind zeci de ani în curăţie, în dragoste sufletească.

Cine mai face azi, fie şi în ţara cu atâta dispreţ pentru Freud, ceea ce a făcut el în timpul Logodnei? Câţi tineri mai fac azi logodna şi câţi ascultă de cele bisericeşti în timpul logodnei? Cugetă singur, de voieşti...
Cine mai practică azi abstinenţa, deşi a făcut deja 4-5 copii, deşi e încă tânăr şi sănătos, deşi e căsătorit, deşi îi iubeşte soţia etc. Cu renunţare clară la prezervativ şi orice alt mijloc contraceptiv. Cugetă singur, de voieşti....

Aşadar, Freud nu a fost un adept al libertinajului sexual, nici un obsedat sexual, cum cu neruşinare spun ignoranţii şi cei cu probleme sexuale evidente
ci, dimportivă, a fost un om care, prin geniul lui şi cu harul lui Dumnezeu, a făcut lumină asupra sexualităţii, arătînd cum poate fi corect dirijată pentru a nu conduce la boli, arătînd cum poate ea îmbolnăvi pe oameni şi cum trebuie tratate bolile care au origine sexuală (întrucât nu toate tulburările sufleteşti au etiologie sexuală), arătînd că abstinenţa poate fi practicată fără probleme, arătînd că spiritul omenesc poate şi trebuie să se elibereze de seducţia uneori morbidă a sexualităţii, arătînd că omul poate sublima energia sexuală pentru a-şi atinge alte scopuri, mai înalte, în familie, cultură, societate etc.
Freud nu a robit pe om sexualităţii, cum spun detractorii şi ignoranţii, ci i-a arătat omului cum să fie liber faţă de pulsiunile sexuale, pentru a nu deveni cu totul pământ ci, cu sau fără viaţă sexuală, să devină om.

Psihoterapia ortodoxă este un domeniu de graniţă, interdisciplinar, care cere un mare simţ al discernământului la cel care o practică. Precum şi la cei care o comentează.
Realitatea, aşa cum o crează şi cum o îngăduie Bunul Dumnezeu în toată marea ei complexitate, nu permite nimănui să dea mereu cu barda, retezînd după plac şi eliminînd ce vrea şi cum i se pare.
Puţină prudenţă, totuşi...

"Psihanaliza şi toate celelalte psihoterapii sunt terapeutici potrivite pentru omul firesc."
Scrie în textul care l-ar avea ca autor pe Părintele.

M-aş bucura să-i pot spune Părintelui:
1) Aşa este, sfinţia voastră, şi tocmai din acest motiv vă rugăm să îi ajutaţi pe unii dintre detractorii domeniilor psi să lase pe oamenii fireşti, cum sunt majoritatea pe pământ, să traiască şi ei sănătoşi, aşa fireşti cum sunt. Ne e mai de folos să trăim printre oameni fireşti sănătoşi, decât printre oameni fireşti dar bolnavi. Nu de alta, dar unii dintre oamenii fireşti ne sunt profesori ai copiilor noştri, doctori, şoferi, constructori de maşini şi de case (chiar şi de biserici) etc.
Cum e mai bine, oare? Să trăim (cei care sunt înduhovniciţi, suprafireşti) printre oameni fireşti bolnavi, deşi tratabili, ori să trăim printre oameni fireşti sănătoşi pe căi fireşti?
Apoi, să nu uităm că până şi cei înduhovniciţi aleargă uneori la doctor.

2) Fiecare om poartă în el un om firesc (exceptînd pe cel cu totul şi cu totul înduhovnicit, cum se considera - şi cred că şi era - Apostolul Pavel). Pe acela, firescul din noi, nu e folositor să-l tratăm? Când ne doare stomacul sau suntem miopi, ce facem? Nu mergem la doctor? Nu primim ochelari? Durerea de stomac, miopia, ameţeala, visul urât, insomnia etc. se vindecă doar duhovniceşte? Nu şi fireşte?

3) Dacă un om firesc are să zicem o boală grozavă (de pildă este violator de copii sau chiar ucigaş), cum vom face: îl vom lăsa în ale lui, aşteptînd să treacă la pocăinţă? Pe câţi să nenorocească? Sau mai bine, deoarece nu ascultă de Biserică şi întrucât pe de altă parte astfel de boli sunt azi tratabile, îl vom ajuta să se vindece de nebunie şi astfel, însănătoşindu-se omul firesc, ulterior poate se va pocăi cu adevărat de multele grozăvii (precum de multe ori se şi întâmplă, din fericire).

4) Uneori, e lucru dovedit, psihanaliza şi celelalte terapii nu sunt potrivite ... tocmai pentru omul firesc! Prin minune Dumnezeiască mulţi oameni fireşti beneficiază, de fapt, de ajutorul inegalabil al Sfintei Biserici.
Multe exemple găsim, de voim.

Ce este depresia?
 

Am recitit topicul şi aş vrea să ridic o serie de întrebări tuturor:
Poate careva, fără să deschidă vreo carte sau să utilizeze altă sursă de informaţii decât propriile cunoştinţe:

a) să definească depresia, precizînd cel puţin 3 caracteristici definitorii (esenţiale, care ţin de toate formele sub care se manifestă depresia) şi minim 2 secundare?

b) să distingă depresia de tristeţe, deprimare, akedia? (sau, poate, consideraţi că sunt acelaşi lucru....)

c) să precizeze clar legătura dintre depresie şi factorii declanşatori ai ei?

d) să enumere principalele consecinţe ale netratării tulburării atât în planul vieţii sufleteşti subiective cât şi în planul relaţiilor interumane? (eventual să schiţeze principalele complicaţii)

e) să arate legătura dintre religie şi depresie?

f) să arate cum vindecă Biserica pe oamenii care nu fac terapie medicamentoasă ori psihoterapie dar suferă de depresie?

g) să descrie propria tulburare depresivă (dacă a experimentat)?

h) să facă diagnostic diferenţial între depresie şi alte tulburări (care au şi o componentă "depresivă" sau care mimează depresia)?

i) să precizeze comorbiditatea dintre depresie şi: stres, tulburare anxioasă, varii dependenţe (alcoolism, droguri etc.), şoc posttraumatic, doliu, tulburări apărute în cursul gravidităţii, naşterii şi alăptării, demenţă senilă (Alzheimer) etc.etc.


Eu cred că dacă nu putem răspunde la aceste întrebări, măcar la acestea elementare, ar fi foarte folositor, pentru fiecare şi pentru toţi, să fim mai atenţi cum selectăm propriile afirmaţii şi citatele.
S-au strâns foarte multe neadevăruri şi învăţături înşelătoare pe topic.
Din păcate, au apărut iarăşi muguri de dispută sterilă şi de opoziţie între psihoterapie şi Biserică, luptă care nu aduce nimic bun.

De ce or fi unii atât de conflictuali acolo unde nu e de fapt conflict?
Între Biserică şi medicină (ori ştiinţe ori alte domenii profesionale umane) nu trebuie să fie o luptă şi dispută pentru supremaţie.
Ci o conlucrare pentru sănătatea sufletească şi trupească a omului, cu sens ascendent spre mântuire şi desăvârşire.

mesaj sters la cererea lui cezar, desi nu am scris nimic rau inainte.

Sophia, eu nu intru in amanunt acolo unde nu ma pricep.
Fraza de mai sus ce am ingrosat-o, m-a facut sa scriu.
Problema nu este in a disparea cauzele ca sa te poti vindeca ci in a schimba mintea si felul cum privesti si cum te raportezi la aceste cauze. Asa poti preveni si boala.
Eu nu am suferit niciodata de depresie. Nu stiu cum este exact, sau ce simti.

Privind in urma pot vorbi despre doua perioade a vietii: cea inainte de dorinta de cunoastere de Dumnezeu si cea de dupa , cand am dorit cu tot sufletul sa il gasesc pe Dumnezeu.

Inainte de a ma indrepta spre Dumnezeu am avut un fel de sistem de aparare impotriva acestor boli, acum privind in urma imi dau seama. Intotdeauna cand am fost intru-un mare impas, (exemplu, pierderea casei, lipsa unei locuinte, sau furtul masinii, sau pierderea serviciului tinand cont ca ai copiii de crescut) am simtit alunecarea spre deznadejde, si cand simteam ca nu vad solutie concreta, si ma invarteam cu mintea zile in sir, spuneam singura: stop, nu ma mai gandesc de loc acum la aceste probleme, am nevoie de odihna si de linistirea mintii. Si abandonam cu voie a ma mai gandi la solutii , dormeam mult, si imi acordam cateva zile de pauza totala. Dupa aceea simteam limpezirea mintii si vedeam clar calea si ma avantam pe ea cu multa speranta si determinare. Cred ca Dumnezeu lucra indirect. Ai mei stiau deja: si intotdeauna la momente dificile ma lasau sa ma odihnesc . De multe ori parintii imi spuneau, tu intodeauna te descurci, nu imi fac griji pentru tine. Poate si acest indemn a lucrat inconstient - eu intotdeauna trebuie sa ma descurc. In tinerete ma revoltam si spuneam parintilor, uite cat ajutor daruiti fratilor mei iar mie mai putin. Iar ei imi spuneau: nu vezi ca nu se descurca, tu te descurci intotdeauna, ei au nevoie de ajutor , nu sunt ca tine.

Dupa ce am decis sa imi indrept pasii spre Dumnezeu am descoperit ca nimic pe acest pamant nu este fara solutie, daca ai nadejde in Dumnezeu. Si astfel la momente grele, (exemplu moartea tatalui) mi-am indreptat mintea la Dumnezeu. Doamne sunt la pamant, stiu ca exista cale dar nu o vad eu, ajuta-ma. Si asa am putut sa trec peste singurul gand care de fapt atunci , ex . moartea tatalui , ma macina. Gandul ca nu am sa il mai vad, sa il mai aud in aceasta viata, ca omul care ma iubea a murit. Tot prin schimbarea gandurilor si a mintii, acceptarea situatiei si gandul ca toti trecem prin asta, ca asta este ceva normal ce face parte din insasi viata noastra. Toti urmam mai devreme sau mai tarziu.
Poate si firea conteaza, mostenirea genetica, eu sunt o fire saritoare, adica in situatii tragice nu imi pierd cumpatul si judec lucid ce e de facut. Niciodata nu am ajuns la starea aceea in care sa simt ca am nevoie de doctor. Astazi sunt sigura ca orice porblema, de orice natura , are rezolvare, si cale de iesire daca crezi cu adevarat in Dumnezeu.

Sunt de acord ca multe cauze vin din mandrie, insa nu chiar toate, dar majoritatea da.
exemplu: decadere pe plan material sau al carierei. Daca suferi din mandrie , aceasta situatie te va termina psihic. Nu suporti decaderea lumeasca. Ex. mi-am dat demisia din functia de director economic la o firma , din propria alegere si am ales sa plec in strainatate. Primul job, spalator de vase intr-o taverna in Grecia. A fost o decadere si am simtit o suferinta din mandrie. A venit gandul , cine am fost si ce-am ajuns. Am lucrat insa cu mintea. Primele zile au fost foarte grele. Dar apoi mi-am schimbat mintea si gandurile. Munca nu este injositoare, am spus, oamenii toti au suflet deci si spalatorul de vase are un suflet, iata ca iti castigi existenta. in final de ce am nevoie>? de apreciere sau de a trai decent pe pamant? caci si in primul caz si in al doilea imi castigam existenta doar ca in primul caz aveam in plus apreciere , iar in al doilea nu.
E vorba de cum gandesti si cum te raportezi la situatia data. Iar rezolvarea este schimbarea mintii si a gandurilor, din negative in pozitive.

Discutia despre moarte este foarte importanta. Caci asa poti realiza ca nu ai nevoie de aprecieri lumesti. Chiar nu ai nevoie. maine poti muri, ceasul urmator poti muri si nu ajuta aprecierea oamenilor la nimic. Asa intelegi ca e suficient sa castigi cat ai nevoie sa nu doresti mai mult, ca si aceasta este o cauza de depresie, dorinta de a avea mai mult. Gandul la moarte te ajuta sa fi multumit cu ce ai si cu ce ti-a dat Dumnezeu. Daca nu ai copii, schimba mintea , poate asa trebuie sa fie, bucura-te de copiii din jur, ai altora. Poti sa te bucuri de ei si fara sa ii fi nascut tu. Zambetul de copil si fericirea din ochi e la fel indiferent al cui e copilul.

Deci Biserica poate ajuta omul sa previna, sa se vindece sau sa accepte o anumita situatie, prin schimbarea mintii si a gandurilor din negative in pozitive si bineinteles dobandirea credintei si nadejdii in Dumnezeu. daca crezi cu adevarat in Dumnezeu si ai nadejde in ajutorul Lui nu poti fi depresiv. orice s-ar intampla exista solutii si Dumnezeu ti le va arata, prin alti oameni, prin ganduri bune, etc.

Cezar are totusi dreptate ca este un domeniu complex ce nu poate fi tratat chiar simplist.

Uneori poate este prea tarziu. Se intervine prea tarziu. cand mintea nu mai poate fi schimbata din diferite cauze. Nu vorbim acum de vindecari miraculoase, caci acestea sunt doar anumite cazuri caci nu toata lumea se vindeca miraculos.

sa nu sariti acum, ca am spus de la inceput ca nu ma pricep indeajuns.

absolut tot ce ni se intampla in viata are o cauza. Nimic nu este din senin.
Nasterea unui copil cu probleme. Desigur nu mandria este cauza, la acesti copilasi, insa daca te duci in familie, pe arbore, chiar si pana la 8 generatii gasesti cauza. Mi-a placut mult aici, pe acest subiect, cuvintele Par. Arsenie Boca. Merita citit. Pe blogul lui Cristi a fost postat cam acum un an parca, intregul text. Foarte folositor.

Ma refer acum la ambele postari de acum ale tale.
In prima postare tu ai cumva dreptate, dar vezi lucrurile prin prisma ta, asa cum eu o vad prin a mea, si altul prin a lui. Incearca insa sa te pui si in pielea altuia.

Tu se pare (asa cum spui) ca esti un om foarte puternic si psihic si fizic. De aceea tu te descurci intotdeauna si mai ales nu ajungi la faze de depresie.

Eu cel putin, nu sunt ca tine, sunt mai slaba, mai sensibila sufleteste si de aici mai vulnerabila spre probleme sufletesti.

Dar! Si eu sunt mai puternica decat unul care ajunge sa se sinucida din depresii si alte boli sufletesti. Si eu gandesc despre ei, cam cum gandesti tu acum despre alti..
Cum?! Daca tu esti cu Dumnezeu nu poti sa te prabusesti. Vai, cum sa ajungi sa te sinucizi?

Si este asa. Credinta iti da puteri mari si este exact ce spuneam si eu. Cu ajutorul credintei si a unui preot bun, capeti putere si poti trece peste multe greutati si probleme.
Dar problema in sine nu se rezolva. Capeti putere, nu te macini poate as atare, stiu eu, este un sprijin moral.
Sunt cazuri cand Dumnezeu te ajuta si iti rezolva niste probleme: de sanatate, iti da copil sau mai stiu eu. Dar nu intotdeauna.
El are Voia lui si deciziile lui.
Sunt oameni care sunt amarati si saraci toata viata, sau care nu au copii toata viata, cu toata credinta. Este un plan al lui Dumnezeu.

Eu spuneam ca nu este asa simplu, ca te duci la biserica si preotul gata te ajuta si capeti de lucru, sau un copil, sau iti invie vreun parinte.
Doar te intareste, sau te face sa vezi altfel lucrurile, sa te linistesti.

Medicul (terapeutul) te mai ajuta si in alt fel. Vorbind cu el poti sa gasesti niste cauze lumesti poate la problemele tale, sa intelegi niste lucruri mai bine, sau chiar cu ajutorul unor medicamente te face sa te simti mai bine, iti indreapta un echilibru in organism. Sau te invata cum sa actionezi in anumite imprejurari (frica, panica, manie etc.).

Fiecare din cei doi (preot si terpeut) te ajuta intr-un anume fel.

Si asa cum am spus eu (nu stiu de ce nu intelegi, sau nu esti de acord): daca dispar cauzele te faci si bine. Daca tratezi o boala, cauzele ei, se vindeca.
Te doare o masea si te simti rau. Daca te duci la dentist sa ti-o trateze nu te mai doare si te simti mai bine.

Sau: ai un serviciu potrivit, unde te duci cu drag, ai asigurata o situatie materiala, te simti si sufleteste mai bine. Poti face fericita si familia, poti sa-ti faci niste hobbiuri, sa mergi la biserica, sa vizitezi ceva, sa ai prieteni (ca si pentru ei iti trebuie o bruma de bani ca sa intertii niste relatii) etc. Te simti bine sufleteste intr-un cuvant.

Nu ai serviciu - te parasesc prietenii (esti un ratat pentru ei), ai griji de viitor, pierzi casa, n-ai cu ce sa-ti iei medicamente, materiale medicale (ochelari, proteze etc.), n-ai cu ce sa-ti iei o carte sau sa mergi la un teatru, n-ai haine, te apasa si presiunea din partea celor de la "fortele de munca".
Si intri in depresie, te afunzi tot mai rau.

Si crede-ma ca nici WC-uri sau farfurii in alte tari nu poti spala toata viata. Nu este o solutie pe termen lung. Ca nu-ti asiguri o pensie, o familie si ai lispuri, la un moment dat nu te mai ajuta nici sanatatea.

Si mandria. Partial de acord, dar dupa ce ai muncit o viata si ai renuntat la multe ca sa faci o facultate, sa lucrezi pe un post potrivit, nu se mai cheama mandrie cand iti doresti sa nu mai speli WC-uri si vase.
Pana la urma iti bati joc si de talentul dat de Dummezeu, ca el ti-o fi dat sa fii actor, sau inginer priceput, sau scriitor si nu spalator de WC-uri si vase.
Sigura ca si aia este o munca pe care cineva trebuie s-o faca.
Eu am facut si asta la un moment dat si ma gandesc si acum ca ori aceste munci le fac oameni care nu pot mai mult, ori le pot face toti combinat. De ex. cel care lucreaza la birou poate sa-si faca curat la locul lui, sa faca si el cu randul curat la WC (la serviciu). Si atunci nu mai tinem numai pe unii la facut munci murdare. Le facem cu totii.
Nu e vorba de mandrie, ci ca toate sunt munci si activitati respctabile, dar trebuie masura in toate. Fiecare are o menire pe lumea asta, si daca unul este trimis in lume sa vindece oameni de ex., sau sa fie preot, atunci nu va avea de ce sa spele WC-uri sau vase prin cantine.

Problema cu lipsa de copii, sau nasterea unuia cu probleme, sau chiar pierderea lui, nu o inteleg si nu-ti dau dreptate.
Este voia Lui, e drept si nu o stim noi. Dar ca sa spui din cauza unei rude la a nu stiu cata spita nu e corect.
Undeva (mi se pare ca la pilda cu orbul), ca el nu sufera pentru pacatele altora dinainte, deci este clar. Copiii nu au pacatele lor proprii. Si atunci?
Platesc ei pentru altii? Eu nu stiu si nici care ar fi sensul.

Tot ceea ce se intampla in viata are un sens, o explicatie, nu o cauza. Este o diferenta. Si eu am ajuns la concluzia ca nimic nu este intamplator in viata si nici persoanele care iti ies in cale. Numai ca nu stim noi intotdeauna, sau poate nu imediat motivul, fiindca nu putem vedea in viitor.

Te rog frumos să separi postarea mea CU NUMĂRUL 65, care îmi poartă numele
de postarea ta, cu numărul 66. Ai pus în postarea mea, sub numele meu, cuvinte care îţi aparţin (cu bold).
Separă te rog, nu suntem una şi aceeaşi persoană!

Dă, te rog, edit şi şterge din postarea pe care ai pus-o cu numele meu TOATE ADĂUGIRILE CARE ÎŢI APARŢIN.
Dacă nu reuşeşti, întreabă, te rog, adminul forumului.