Prima întâlnire între minte si diavol e la linia momelii pe care o fluturã el în vãzul mintii. Dacã mintea nu bagã momeala în seamã, vrãjmasul stãruie cu ea, o ceartã mai sclipitoare, ca sã facã iubitã mintii. Aceasta e a doua înaintare a rãzboiului, sau a doua înaintare a rãzboiului, sau asupreala. Dacã la asuprealã a reusit sã fure mintea cu momeala si sã o facã sã vorbeascã împreunã, avem înaintare la unire.

Mintea însã se trezeste cã a fost furatã de gândul strãin si cã se aflã în altceva decât în ceea ce-i era dat dupã fire, iar când îsi dã seama de ea însãsi si de cele în care se aflã, avem lupta cea de gând la o clipã hotãrâtoare. Se va învoi mintea sã meargã dupã momealã mai departe, sau se va întoarce la dânsa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata întreagã a unui sau a mulþime de insi atârnã de lupta nevãzutã a câtorva clipe. Dacã întârziem sã ne luptãm se poate întâmpla ca fãrã de veste sã fim învãluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra cãrora încã aruncã vrãjmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie sã fie datã grabnic si dupã lege.

Dumnezeu nu te-a pãrãsit, chiar dacã pe ecranul mintii tale au apãrut gânduri si imagini de hulã împotriva lui Dumnezeu si te vezi în imposibilitatea de a te mai ruga chiar. rãbdarea însãºi a rãzboiului e ultima ta rugãciune.
Vicleanul are douã feluri de momele, dupã iubirea omului, care înclinã, fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este si o ispitã a mântuirii în care au cãzut mulþi înselaþi, zicând cã-s mântuiþi, când de fapt ei n-au sãvârsit nici alergarea si nici dupã lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este ºi ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu , precum este si ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, minþile înguste, care spun cã nu mai au nimic de fãcut, decât sã creadã si sã se socoteascã a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte nãluci ale minþii înºelate.

Au si ei o ostenealã: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci, nu-i de mirare cã-i dã în robia înselãtorului de minte, ca sã-i chinuiascã.

Câte unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor dupã daruri mai presus de fire, îmbulziþi nu de vreo virtute, ci de unirea de sine. Având acestia iubire fãrã minte pe care vor sã o cinsteascã cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu îngãduie sã o cinsteascã cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu îngãduie duhul rãului sã-i amãgeascã desãvârsit (II Tesaloniceni 2, 11) ca pe unii ce îndrãznesc sã se apropie de Dumnezeu, necurati la inimã. De aceea, pentru îndrãznealã îi dã pe seama vicleanului sã-i pedepseascã. Astfel, când atârnã de la Dumnezeu o atare pedeapsã pentru oarecare, îl cerceteazã Satana luând chip mincinos al lui Hristos si, grãindu-i cu mare blândete, îi trânteste o laudã, cu care-l câstigã fulgerãtor si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strâmtã (Matei VIII, 19) si cu chinuri ce duce la Împãrãtie, umblã dupã plãceri duhovnicesti . Iatã-l cu momeala de gât. De-acu, dupã oarecare scoalã a rãtãcirii, când încrederea îi va fi câstigatã desãvârsit si-i va fi întãritã, prin potriviri de semne prevestite ajunge încrezut în sine si în Hristosul lui, încât si moarte de om e în stare sã facã, întemeindu-se pe Scripturã.

Iatã cum puiul de drac al iubirii de sine, fãcându-se bãrbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatãl sãu, tatãl minciunii, strâmbã bietului om mintea, i se va pãrea pãcatul virtute dumnezeiascã. Ba încã, omorând pe cei ce nu cred ca el, i se va pãrea cã face slujbã lui Dumnezeu (dumnezeu care l-a înºelat pe el) (Numeri XXV, 7-13).

Când stai de vorbã cu câte unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori legãtura cu judecatã a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede cã stai de vorbã cu un înselat si un sãrit din minte. Asta, pânã nu-i afli prima spãrturã a mintii, de la care apoi toate mestesugurile vicleanului trebuie sã-si dea arama pe fatã. Trebuie sã-i prinzi momeala pe care a înghitit-o si care, de cele mai adesea, e cãderea la laude, cu care tatãl minciunii si-a mângâiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atâta osârdie cel amãgit de minte.

si nu e mare mirarea, cãci zice un filosof: e destul sã primesti în minte o singurã prejudecatã, ca apoi sã nu fii prãpãstenie, la care sã nu ajungi în chipul cel mai logic cu putinþã. De aceea Biserica enumerã printre pãcatele mintii si prejudecãtile.

Pânã nu vom ajunge de aceeasi pãrere cu Dumnezeu despre viata noastrã pãmânteascã, precum si despre cealaltã, de pe celãlalt tãrâm, nu vom avea liniste în suflet, nici unii cu alþii ºi nici sãnãtate în trup si nici în orânduirea omeneascã.

Trebuie sã ne plecãm întelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care în tot ce face, urmãreste înteleptirea noastrã, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Când plecãm capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu în clipa aceea cãpãtãm linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre.
Din CARAREA IMPARATIEI de Arsenie Boca

Am repostat textul fara diacritice, pentru a fi mai usor lizibil.
Este un text important pentru cel care vrea sa lupte cu gandurile si care vrea sa cunoasca si mecanismul prin care satana ne atrage de partea lui prin intermediul gandurilor.

Svovi, impresia ta, precum ca cele scrise de pr. Arsenie Boca ar fi gresite, este ea insasi gresita. Ar fi bine pentru tine sa nu pleci urechea in stanga si dreapta, ci sa studiezi singur din carti problemele care te intereseaza, caci altfel risti sa tragi concluzii gresite, precum cea de fata si sa induci si pe altii in eroare, ceea ce nu cred ca intentionezi.

-domnule in primul rand noua creshtinilor stiu ca ni s-a cerut sa nu luptam in sensul ca atragerea in lupta este prima ispita, ca doar noi trebuie sa ducem lupta cu pacatele noastre sa devenim desavarshitzi intru lauda Domnului Iisus Hristos... eu asha tzin minte din povetzele "Marelui Batran shi inca cineva" catre cei care l-au intrebat
-iar cei ce totushi lupta, lupta cea buna, trebuie degraba sa-l cheme pe Hristos in ajutor ca nu cumva sa fie inshelat definitiv ca a mai shi reushit sa-l alunge sau invinga pe nepomenitul despre care nici nu e frumos a se povesti, ca sunt destule patzaniile noastre cam la fel de urate a ale lor...
-deci lupta nu e lupta ci te face domnule ca ei, nepomenitzii ashtia, vrei nu vrei o sa fi la un moment dat exact ca ei... singura shansa este ca in timpul asta tu sa te stradui la ale tale, pe care le cere Domnul de la tine shi sa le dai pace cu prostiile lor...


Maria55, shi Ancah, poi ce zice Maica Siluana, ca trebe abea apoi sa te iertzi shi tu, poi sensul este de a-tzi da pace, a-tzi vedea de viatza mai departe shi nu sa te mai iertzi shi tu ce a iertat aproapele sau celui caruia i-ai greshit sau Domnul... Ce rost are sa mai faci shi tu ce au facut ei, adica ce rost are sa te mai iertzi?... cred ca zice eventual sa nu te apuci shi sa te autoinvinovatzeshti apoi fara nici un rost, deshi acest lucru tzine oarecum de indreptare... deci cred ca Maica se refera cum e shi firesc la orientarea spre pace duhovniceasca a indreptarii ca un fel de acceptarea iertarii...

Efectiv nu pot sa cred ca vrea sa spuna alceva... asha cum insinuatzi voi ca ar zice shi eu trebuie sa o citesc shi sa ma mir, cum ca trebuie sa te iertzi tu pe tine, cum credeam shi eu la un moment dat, inshelandu-ma totushi...

Deci vretzi sa spunetzi ca ni se cere ca shi noi sa ne iertam pe noi inshine? Nu cred asha ceva. Unii pe altzii da, dar pe noi inshine nu cred, fiindca faci un pacat shi te apuci shi te iertzi ca n-o fi bai prea mare, ca shi asha nu se vede, shi tot asha ajungi nu sa traieshti in duh de iertare ci sa te rataceshti de la dreapta credintza. Tu vei fi iertat de catre tine, vei fi pashnic shi linishtit, in schimb totzi cei carora le-ai greshit te vor uri, si tu pe ei inca mirandu-te cum de ei te urasc shi-i vei desconsidera shi ura la randul tau, shi Dumnezeu atunci ce sa mai faca? va face asha cum a spus, te va trimite intai sa te impaci shi sa te iertzi cu cei carora le-ai greshit...

am intrat un pic acolo shi uite un citat concludent care tzine sa confirme ce ziceam shi eu dupa ce m-am razgandit cu ajutorul lui Clausemi care shi ea stia de pe la manastirile shi Maicile cu care a discutat...

deci uite un citat din Maica Siluana:
"Numai daca am inaintat pe calea vindecarii putem spune ca inima noastra e pregatita pentru darul iertarii. Pentru ca, iertarea, cu adevarat nu ne apartine, ea este intotdeauna darul lui Dumnezeu, fie ca stim, fie ca nu; fie de credem in Dumnezeu, fie ca nu."

deci de aici rezulta ca noi ne pregatim sa primim iertarea... in dar...

vsovi,

Daca asi sti ca intr-adevar esti interesat sa stii ceva in legatura cu iertarea asi mai zice ceva , dar cum de obicei esti un om "glumet" sau mai discuti si din placerea de a contrazice , ma abtin . Si totusi :

Citeste tot, nu pe sarite ! E drept iti ia ceva timp .
Iertarea e primita in dar de la Dumnezeu dar eu trebuie sa spun , da Doamne , vreau sa iert ,ajuta neputintei mele .
Toate-s de la Dumnezeu , daruri , eu trebuie sa fiu deschis , sa vreau sa le primesc .

In legatura cu iertarea personala , Maica dadea un exemplu de o discutie cu un fost criminal :
Il intreba :"ce crezi ca-ti va zice Iisus la Judecata?" (din amintiri) .
Si el a raspuns : " ma va trimite in iad " .
Raspunsulei era " te va ierta " , la care el raspunde speriat
"nu ,nu vreau sa fiu iertat , vreau in iad " .
Deci nici el nu voia sa fie iertat , in cazul asta (de refuz ) nici Domnul nu te iarta .

Eu cand ma iert pe mine , de fapt Dumnezeu iarta in mine , (pe mine ).
Daca eu nu ma iert (Dumnezeu nu iarta ) inca , asteapta si bunavointa mea.

Dar mai citeste daca esti interesat .Iertarea este medicamuntul nostru de vindecare , spun si din experienta .

Orice pacat ,al tau sau vina altuia e o tensiune care-mi macina sufletul .

Mult succes la lectura apoi mai zi ceva , dar nu din spirit de contradictie , OK ?

maria

Ms Maria,m-ai linistit.:)

:D
sa incercam cu totii sa facem lumina , e un subiect foarte important , se merita !
asa ca ziceti fiecare , nu se stie in ce glas pune Dumnezeu cuvantul "minune" care
sa-i miste pe multi (spre lectura).

maria

Iubirea e cararea

Potrivnicul L-a incercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinta trupului, prin slava desarta si prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse in ele momeala placerii, sau acul pacatului, insa in chip felurit. Toate la un loc alcatuiesc chipul dintai al vrajmasului, sau, dupa Sf. Maxim, ispita prin placere. Tot razboiul potrivnicului acesta a fost: ca sa-L faca pe Domnul sa calce dragostea catre Dumnezeu ca Tata. Caci stia vrajmasul ca placerea pamanteasca, pentru cine umbla dupa ea, are draceasca putere ca sa desfaca pe om de dragostea lui Dumnezeu si sa i-o intoarca spre placerea a orice altceva afara de Dumnezeu. Prin urmare, daca mai avem inima prinsa de ceva de pe pamant, stapanitorul lumii acesteia inca ne mai tine legati in imparatia lui, de vreme ce dragostea noastra catre Dumnezeu inca n-a ars si aceea.

Dupa ce Domnul l-a batut pe diavolul in Pustia Carantaniei, a venit ca sa-l bata si intre oameni. Satana i-a rasculat impotriva Mantuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, carturarii si fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doara-doara Iisus ii va blestema sau ii va uri, si asa va gresi macar impotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni. Aceasta e, cum zice Sf. Maxim, ispita a doua, prin durere, care e starnita de potrivnicul, cu menirea de a invrajbi pe Iisus cu oamenii si pe oameni inreolalta. Iata cuvintele Sf. Maxim Marturisitorul despre acest numit al doilea fel de ispita, pe care l-a avut Mantuitorul de invins:

"Dupa ce asadar, prin biruinta asupra primei ispite, cea prin placere, a zadarnicit planul Puterilor, Capeteniilor si Stapaniilor celor rele, Domnul le-a ingaduit sa-si puna in lucrare si al doilea atac, adica sa vina si incercarea ce le mai ramasese, ispita prin durere".

Sa urmarim deci uneltirile protrivnicului, sa vedem metoda lui si metoda lui Dumnezeu, tot dupa cuvintele Sf. Maxim:

"Neputand vrajmasul sa-l faca pe Domnul sa calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a fagaduit in pustie, s-a straduit pe urma, dupa ce-a venit in lume, cu ajutorul nelegiuitilor iudei, sa-L faca sa calce porunca iubirii de oameni. Satana (care insemneaza potrivnic) ii indemna pe carturari si farisei la felurite mestesuguri impotriva lui Iisus, ca, neputand rabda incercarile, cum credea el, sa fie adus sa-i urasca pe cei ce-I intindeau curse si asa sa calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscand gandurile potrivnicului, n-a urat pe fariseii pusi la lucru de el (caci cum ar fi facut-o fiind din fire bun?) ci, prin iubirea fata de ei, batea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purtati de el, nu inceta sa-i sfatuiasca, sa-i mustre, sa-i infricoseze, sa-i planga, ca pe unii ce puteau sa nu se lase condusi de el. Blestemat de ei, se purta cu indelunga rabdare.

Mantuitorul, e drept, i-a mustrat si i-a certat ce nimeni altul, insa nu i-a urat nici o clipa, de vreme ce diavolul din ei il certa si-l umilea dandu-l la iveala si arzandu-l cu adevarat, iar pe ei ii iubea si-i invata inainte. Patimea cu indurare si le arata toate faptele iubirii, ii invata caile vietii si zugravea prin fapte chipul vietuirii ceresti; vestea invierea mortilor si fagaduia viata vesnica si Imparatia Cerurilor celor ce cred; iar necredinciosilor (ateilor) le vestea infricosatele pedepse vesnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) ii batea cu iubirea de oameni, iubindu-i si pe ei desi-i ducea acela.

O, minunat razboi! In loc de ura Iisus arata iubirea si rapune pe tatal rautatii prin bunatate. In acest scop, rabdand atatea rele de la ei - mai adevarat vorbind, pentru ei - S-a straduit pana l-a moarte, in chip omenesc, pentru porunca iubirii, si dobandind biruita deplina impotriva diavolului, a primit cununa invierii pentru noi. Astfel Adam Cel nou a innoit pe cel vechi."

Trairea acestor porunci arde pe diavol asa de cumplit, incat acesta rascoala puterile iadului si cu ele atata pe oamenii lumii acesteia, care-s biruiti de el, si-i napastuieste impotriva lui Iisus si a oricarui ucenic al Lui. Iar prin lege, prin stapanitorii lumii acesteia, prin slujitorii templului: arhiereii Ana si Caiafa, prin Iuda vanzatorul, diavolul nu-L mai putea rabda sa-i faca imparatia de jaf, si-I cere nedreapta rastignire pe cruce, in rand cu talharii.

Cand razboiul nevazut intre iubire si ura a ajuns aci, Iisus bate pe diavol - tot ca om, sa nu uitam - prin neputinta si nepretul trupului, adica prin desavarsita lepadare de sine, sau prin primirea de bunavoie a mortii. Placerea a alungat-o cu hotarare puternica, durerea insa a primit-o cu dorire mare. Amin.

Arsenie Boca

Maria55:
"Citeste tot, nu pe sarite ! E drept iti ia ceva timp .
Iertarea e primita in dar de la Dumnezeu dar eu trebuie sa spun , da Doamne , vreau sa iert ,ajuta neputintei mele .
Toate-s de la Dumnezeu , daruri , eu trebuie sa fiu deschis , sa vreau sa le primesc ."

poate ca am sa citesc, dar imi este deocamdata suficient, shi da, asha cred shi eu ca e precum ai explicat si dumneata

Maria55:
"In legatura cu iertarea personala , Maica dadea un exemplu de o discutie cu un fost criminal :
Il intreba :"ce crezi ca-ti va zice Iisus la Judecata?" (din amintiri) .
Si el a raspuns : " ma va trimite in iad " .
Raspunsulei era " te va ierta " , la care el raspunde speriat
"nu ,nu vreau sa fiu iertat , vreau in iad " .
Deci nici el nu voia sa fie iertat , in cazul asta (de refuz ) nici Domnul nu te iarta ."

exemplul e foarte bun pentru a sublinia traumele de neiertat ale pacatelor, atat de mari sunt cand itzi dai seama, ca nici nu vrei a fi iertate ci vrei sa fie osandite, fiindca itzi dai seama ca meritzi shi tu ceva pentru relele respective, nici nu potzi sa-ti inchipui ca vei putea scapa, nu vrei nici tu sa scapi, nu te lashi fara sa-tzi iei pedeapsa, de aceea e shi greu a primi iertarea cu atat mai mult cu cat uneori nicimacar n-o ceri shi totushi o primeshti...

Maria55:
"Eu cand ma iert pe mine , de fapt Dumnezeu iarta in mine , (pe mine ).
Daca eu nu ma iert (Dumnezeu nu iarta ) inca , asteapta si bunavointa mea."

deci vrei sa spui ca te smereshti sa nu te osandeshti pentru a putea cere iertarea de la Dumnezeu "... asha cum shi noi iertam greshelile greshitzilor noshtrii..."

Maria55:
"Dar mai citeste daca esti interesat .Iertarea este medicamuntul nostru de vindecare , spun si din experienta .

Orice pacat ,al tau sau vina altuia e o tensiune care-mi macina sufletul .

Mult succes la lectura apoi mai zi ceva , dar nu din spirit de contradictie , OK ?

maria "

nu ash vrea sa te contrazic Maria55 ca nu am de ce shi nici nu e cazul sa-tzi produc traume fiindca mesajele dumitale sunt apropiate de ce stiu shi eu, chiar daca mai o iau pe aratura cateodata, insa pe altzii da-mi voie sa-i mai shi contrazic fara a fi totushi in spirit de contrazicere... ca asha doar ca sa contrazici pe cineva e ca un fel de umor negru... unii practica din pura simpatie iar cei mai ciudatzi o fac chiar fara sa-shi dea seama...

ei, asta-i buna, mai sus reiese din text altceva, ca shi cum Maria55 ar lua-o pe aratura, poi nu vroiam sa spun asha ceva ci cu totul altceva :
"chiar daca mai o iau pe aratura cateodata" se referea la mine shi postarile mele???