Multumesc La petite !
La manastirea Cucos am fost acum un an de zile, se afla la Tulcea, sincer, am ramas putin dezamagita pentru ca era foarte neingrijita, spuneai ca este o manastire parasita, nu tu flori, nu tu poteci ingrijite sau iarba taiata, gunoi peste tot....Nici macar vre-un preot sau calugar nu s-a zarit.
Ce-i drept, am vizitat-o dupa ce vizitasem Manastirea Celic Dere, care este o frumusete...
Ce-nseamna diferenta intre locul unde vietuiesc barbatii si cel al femeilor, o diferenta evidenta.
Oricum, o manastire ramane o manastire si este frumoasa prin sensul ei, ideea era ca Manastirea Cucos este foarte cunoscuta si ma asteptam sa fie pregatita in mod estetic pentru turisti, cat de cat...Pur si simplu, ma gandeam ca trebuie sa fie administrata de cineva, cumva.

Ieri, pe o ploaie torentiala, urc in tramvai. Era putina lume. Sezand pe un scaun, ma cuprinde un duh de tristete. Lumea primeste din ce in ce mai putin dragostea lui Dumnezeu, adica o respinge tot mai mult.

O doamna urca la alta statie si intreaba pe un domn unde ar putea cobora pentru... Acela, binevoitor incepe sa'i explice cu lux de amanunte. Cred ca era si putin baut. Dar nu rau. In acel moment, o batranica de pe un scaun din dreapta mea [COLOR=darkred]se uita la mine si zambeste[/COLOR]. Daca era deoseama cu mine, puteam intelege altceva, dar asa, a fost tare odihnitor. A fost natural, gratuit. Acel zambet a fost atat de minunat si de bineprimit, incat mi'a ramas in minte toata ziua.

M'a bucurat si s'a dus mahnirea.

Sincer, windorin, si daca acea batranica ar fi fost de-o seama cu tine nu ar fi trebuit neaparat sa intelegi altceva...chiar si daca ar fi fost altceva, pentru ca , tocmai datorita acestor crispari si acestor prejudecati ne infranam zambetele de orice natura ar fi ele si incepem a ne zgarci in a le afisa. Un zambet ramane un zambet, indiferent de natura lui...un zambet nu violeaza si nici nu bruscheaza in vre-un fel, astfel trebuie tratat ca o mangaiere.
Doar cuvintele pot emite tot felul de intelesuri, zambetul este o binecuvantare.

Da, ai dreptate. Insa nu de putine ori, zambetele pot ascunse ganduri. Batranica avea un zambet curatat de suspiciunea oricarui gand. Stiu, gresesc mult ca nu am suficienta incredere in naturaletea oamenilor. Aceasta este din cauza multimii acelora care nu mai sunt naturali, sau mai bine spus din cauza mea, ca nu mai am incredere.

Oare trebuie sa ajungem batrani pentru a fi curati, oare trebuie sa ajungem lipsiti de patimi pentru a ne considera curati ? ! Si atunci, unde mai este infranarea si nevointa luptei cu trupul si instinctele acestuia ? Unde mai este virtutea conferita acestor lupte ?
Daca un om nu mai afiseaza o frumusete ispititoare, un trup tanar si plin de energie si posibilitati, daca zambetul nu mai detine posibilitatea unei priviri patimase din cauza batranetii...asta nu inseamna curatie, ci curatie de la sine inteleasa, care, zic eu, este o mica mare diferenta.
Daca avem tendinta de a crede in lucrurile bune, doar ca ele nu au cum sa fie altfel si sunt bune pentru ca sunt vlaguite de timp de posibilitatea raului, aceasta nu inseamna ca noi credem in bine. Binele se dobandeste cu efort, binele se slefuieste in mijlocul ispitelor si a avantajelor, binele capata stralucire atunci cand lupta si-si dobandeste meritele...
Un om ipotent nu se poate numi desavarsit pentru ca nu umbla dupa femei...un om plin de vigoare se poate numi virtuos atata timp cat lupta pentru a fi curat si moral. Trebuie sa ne atraga zambetele si lucrurile trecute prin complexitatea atator factori care le determina, nu prin statutul cuminte si inert de la sine inteles.

Ory ! ! !
 

De preferta era, să nu fi scris nimic la subiectul ăsta . Topicul este unul optimist, Ory ! ! ! Când lacrima-ţi îţi stă mai tot timpul în orbraji , semânând tristeţe celor din jurul tău, nu ştiu dacă mai este oare loc de-un simplu zâmbet ? Nu, nu cred Ory ! ! !

Sincer, Cristi, nu stiu ce-ai vrut sa spui aici....
Si, chiar sunt destul de optimista, iar lacrimile imi curg tot mai rar de cativa ani...
Mai sus, am raspuns, de fapt, lui windorin...si, nu mi se pare deloc, cu o tenta pesimista.
Chiar nu stiu ce ai vrut sa spui, Cristi...seman tristete in jur ? ? ? Oh my God !

Intr-o zi, eram intr-un autobuz foarte aglomerat. Eram cufundata in ganduri si unul era negru, probabil s-a vazut pe fata mea. Deodata, o doamna de langa mine se uita la mine insistent si imi zambeste. Am intrebat-o daca ne cunoastem (credeam ca asta vroia sa spuna zambetul ei) si a zis: Nu. V-am zambit pentru ca aveati un aer necajit si preocupat. Vroiam sa va spun ca viata e frumoasa. Si iar mi-a zambit.
Mi-a facut foarte bine aceasta doamna si nu o sa o uit. Sa ii dea Dumnezeu sanatate!

Foarte frumos, Fani....
La mine, intr-o zi plangeam pe strada, neincetat, fiindca picasem un examen...aveam vre-o 19 ani. Si cum plangeam eu suparata, a venit deodata la mine o fata plina de zambet, vibra a viata si bucurie, s-a indreptat spre mine si m-a intrebat daca stiu unde se afla un anume magazin.
Acea fiinta, acea fata detinea un handicap fizic sever, era cocosata, extrem de cocosata, cu fata putin stramba, schimonosita in propriul trup. Insa. avea un zambt care m-a smerit instantaneu...mi-a smerit lacrimile ce curgeau pentru un motiv atat de efemer.
Dupa ce am indrumat-o spre adresa cu pricina, mi-am sters lacrimile si mi-am spus ca nu se poate sa fiu atat de mahnita pentru o banalitate, in timp ce acea fiinta vibra de bucurie si era multumita cu ceea ce-i daduse Dumnezeu.
Ulterior am facut contestatie si am fost trecuta in randul celor "admisi" .
Trebuie sa zambim indiferent de situatie, fiindca pozitivismul ne arata si calea spre rezolvarea problemelor, practic, ne-o lumineaza.

Cred ca de-aia am adormit eu azi noapte tarziu, fiindca tu te gandeai de ce-mi permit a ma afla in treaba in randul "zambaretilor", eu, o nevrednica nemultumita...Si, probabil te gandeai intens, de vreme ce trecuse de "00 ; 00... "
....Cristi, tristetea nemasurata nu sta in lacrimile de pe obraz, ci mai degraba in lipsa acestora....In lacrimi, exista intotdeauna o compozitie absoluta intre tristete si bucurie, intre decadere si viata...simtirea vietii. In lipsa acestora exista o mutenie incremenita de atata haos de durere si neinteles, de resemnare si intriga.