Sa nu ne pierdem nicicand nadejdea in Domnul
 

In primul rand nu era un sfat...

Ory, dupa spusele ei, a cunoscut manastirea tangential, mergand la spovedanie acolo, nu ca calugarita, la fel ca si mine, dealtfel. Remarca mea se referea la faptul, ca daca mergi ca mirean la o manastire si ti se intampla lucruri neplacute, preferabil e sa nu te mai duci pe acolo. Acesta era continutul mesajului meu. Atat si nimic mai mult. Nu m-am referit la calugarii sau calugaritele care au depus voturile si care au anumite indatoriri fata de manastire si fata de Domnul, caci nu ma pot pune in pielea lor, pentru asta existand scrierile bisericesti, care reglementeaza viata in manastire.

Exemplul de curatenie al Maicii Domnului era o contrareplica la afirmatia lui Ory, precum ca in manastiri ar domni pacatul si curatia nu si-ar mai avea locul acolo. Atunci, daca e asa, cum de se mai nasc sfinti si azi?!?
In ceea ce ma priveste m-am casatorit de tanara si nu am intentionat sa intru in manastire; dar si in familie se poate pastra curatia, din cate stiu, daca vrei.

Cei de pe forum in nici un caz nu au latitudinea de a stabili cine se mantuieste si cine nu. Avand oarecare cunostinte teoretice, nu ma refer la mine, se pot constata unele greseli in afirmatiile unor colegi; a-i atentiona asupra acestora, nu constituie o condamnare la munca vesnica, ci un semn de dragoste fata de fratele sau sora aflata in greseala. De cele mai multe ori acestia recunosc singuri ca au gresit din nestiinta... de unde si indemnul spre studiu.

Dar daca mandria impiedica pe cineva sa ia in considerare sfatul bun si dezinteresat, preferand propriul punct de vedere, care contravine credintei noastre ortodoxe, atunci, pentru acestia nu avem decat sa ne rugam, nu sa-i condamnam si nici sa-i incurajam in ceea ce fac gresit, pentru a nu ne face partasi si a-i sminti; dar le putem spune ce spun Sfintii Parinti despre situatia respectiva. Acestia trebuie incurajati sa lase pacatele, nu sa le inmulteasca.

P.S. Arata-mi si mie te rog o postare in care cineva ii spune lui Ory ca si-a pierdut raiul, ca eu citesc mesajele de peste 3 ani si nu am gasit asa ceva.
Ory m-a declarat soacra ei virtuala", iar eu am acceptat-o pe Ory drept "nora mea virtuala", asa ca, fiind in "familie", gandurile rele nu-si au locul aici...

Simplu, nu simplist! Cu varsta renunti la tot ce e de prisos... daca ajungi sa intelegi acest lucru.

Oricum, sunt de prisos atatea explicatii...mai ales virtuale.
Anca, crede-ma, orice ti-as spune si oricum m-as exprima, pentru tine as fi, as gandi si m-as comporta la fel de " necrestineste " sau mult prea liberal, sau mai stiu eu cum . Astfel, prefer sa raman cu " fantasmele " mele . Mi-as dori sa pot avea incredere si in judecata ta, nu doar in judecata cartilor pe care le-ai citit, dar nu se poate si nici nu-ti doresti acest lucru. Stiu ce scriu cartile, aveti dreptate sa le invocati intr-o anumita masura, insa, trebuie sa ne folosim si de propriul rationament, tocmai de aceia reprezentam o individualitate fiecare , tocmai de aceia vom fi judecati dupa trasaturi particulare. Ma doare atata subiectivism, atata insensibilitate, indiferenta si raceala...atata diferenta intre teorie si realitate, o diferenta pe care nu o deduc din fantasme si nici dintr-o natanga generalizare .
Dar, chiar nu mai conteaza, apa trece, pietrele raman !
Ma bucur, totusi, ca suntem " in familie ".

Or, sa facem in fiecare zi un inceput bun. Ce sens are sa rumegam trecutul, cand avem azi prezentul si maine viitorul. Trecutul sa ne intelepteasca, iar viitorul sa ne sfinteasca.

Nu este vorba de trecut, este vorba de realitate, sau este vorba de principii...pana la urma.
Nu contest sfintenia, insa ,si aceasta a devenit atat de relativa datorita atator interpretari si realitati controversate.

Poate că definiţia eroismului şi a sfinţeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil. (acelasi Steinhardt)

Existenta atator sfinti proveniti din pacatosi, ne indreptateste sa credem, ca avem sansa sa ne sfintim, daca vrem.
Acest lucru cere si eroism, caci dusmanul intinde cursele cele mai abile, punandu-ne in situatii imposibile.

Cu indrumare din partea unui bun duhovnic ne putem asterne la drum; cu efort propriu, prin infranare, post, rugaciune si milostenie; si cu ajutorul lui Dumnezeu, Care, vazand efortul nostru, ne va ajuta cu restul, caci fara El nimic nu putem face. "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. (Matei 11,29) Si cat ajutor ne da!

Dar daca tinem cont de ce spune lumea, daca ne bazam exclusiv pe ce gandim noi si pe stiinta si inspiratia proprie, pe interpretarile altora, aflati in deriva ca si noi, pe "realitatile controversate" cum spune Ory, ne afundam si mai tare, umbland dupa himere.

Tocmai de aceea e necesar studiul scrierilor Sfintilor Parinti, a Folocaliei in 12 volume, a Patericelor: ca sa putem judeca cu mintea noastra! Aceste carti ne dau stiinta necesara pentru a ne descurca in aceasta lume, fara a fi vatamati si indusi in eroare de cel viclean.

Cine crede ca poate judeca bine si in folosul lui, doar cu mintea sa, fara sa faca apel la Intelepciunea lui Dumnezeu, data oamenilor prin Duhul Sfant, se inseala.

Fiecare se foloseste cum vrea de liberul arbitru. Toate sunt permise, dar nu toate ne sunt de folos. Poti merge pe poteca ingusta , ca sa ajungi la Dumnezeu, sau poti cadea ...

Sa nu ne amagim: intelepciunea, care vine de la altcineva decat Domnul Iisus Hristos, nu e decat iluzie, caci traim in vremea proorcilor mincinosi.

Subiectul este atit de frumos si de interesant incit am putea discuta cu folos suficient de mult desi de cele mai multe ori este o mare diferenta intre aparenta si esenta. Noi o facem pe aceasta .
1. Citeam undeva, la unul din parintii incepatori ai monahismului , ca un tinar se duce in calugarie din 3 cauze pe care nu le descopera decit f. tirziu:
- ca sa se sminteasca pe sine(prin ginduri si intimplari de tot felul) si sa considere ca nu este de el calugaria,ca a gresit si sa iasa din minastire;
- ca sa sminteasca si pe altii ,cu comportamentul si ideile sale si indemnindu-i la cugetari vrasmase ducind pina la iesirea din minastire;
- ca sa se mintuiasca pe el vietuind cu mare cinste in chipul ingeresc sau chiar imbracind ,,Marea Schima" si ca astfel sa mintuiasca si inca 9 neamuri le la el in sus si in jos (dupa cuvintul batrinului Cleopa care la fel il cita pe sf. Pahomie cel Mare)
2. Din toate calitatile pe care le intilnim la oamenii de pe pamint exista una f. importanta ,cea mai mare dintre toate : puterea de a iubi pe D.zeu ,,din toata inima sa, cu toata puterea sa, cu tot cugetul sau ,cu toata taria sa ".Acesta este un lucru f. rar, atit de rar incit si printre calugari doar numai unii il au. Aceasta consider eu ca fiind calitatea ,,prima", restul pot fi povesti. Am sa fac o asemanare cam fortata dar suficient de intuitiva : ca si in familie, in legaturile dintre soti,in mod asemanator . Daca esxista dragoste adevarata este famile, daca nu...casnicie.
Cineva ,am uitat cine, a si postat un cuvint al parintelui Teofil Piriian despre calitatile si scopul tinerilor la intrarea in calugarie. Consider ca este un cuvint expresiv alturi de altele multele.
3. Desi slujba tunderii in monahism este ierurgie iar cea a ,,tunderii" in casatorie este taina(precum corect a precizat un alt frate),desi ambele cai de parcurgere a vietii asigura mintuirea si sunt la fel de ,,onorabile" oamenii au inclinatii, afinitati si dragoste in mod diferit pt. cele 2 alternative. Nu asta creaza vreo dificultate ci refuzul de a cunoaste cel putin teoretic modul de vietuire in fiecare dintre stari. Totusi nu am intilnit pina acum nici la sf. Ioan Hrisostom ,nici la ceilalti capadocieni si nici la parintii contemporani ideea ca mintuirea in casatorie ar atrage dupa sine mintuirea si a altor generatii de rude (precum in calugarie) cu toate ca pacatele mari ale unei generatii pot merge pe alte 9 generatii inainte, asta ca o observatie personala. Deasemenea nu am auzit ca vietuirea curata in casatorie sa fie asemuita cu chipul ingeresc ,asemenea calugariei.Dar ma repet, acestea sunt observatii strict personale.

In concluzie, dupa parerea mea este necesara o singura calitate, atotcuprinzatoare,pt a intra si a iesi din monahism in bratele lui D.zeu, cea aratata mai sus .

Eu am o legatura f. strinsa de f. multi ani cu lumea monahala,careia ii acord mult timp din cel liber pe care il am,atentie si rivna. Cunosc si am vazut f. bine ca in minastiri exista munca multa, prietenii, intrigi,spirit revendicativ,nedreptate, nesupunere, homosexualitate ,intrare si abandonare permanenta a calugariei dar nu aceasta ma intereseaza pe mine (si nici nu mi-a tinut atentia blocata, peste tot unde sunt oameni exista si greseli omenesti chiar daca nu te astepti !). Ci doar Hristos si vietuirea in chipul ingeresc. Am vazut si aici pe thread ,ca si pe celelalte care au vizat un aspect sau altul al calugariei, frati care simpatizeaza cu monahismul, tineri inca nematurizati(nu o spun peiorativ !)dar atrasi de acesta, frati indiferenti , frati impotriva monahismului dar si frati cu o aversiune si un venin nesperata,pe care nu credeam sa o pot intilni vreo data . Intro zi ,intro minastire fiind, am vazut 2 adolescente trecute (cred ca in jur de 28 de ani)imbracate in blugi mulati, vopsite ,machiate bine,una avea o ,,perla" mica infipta intro aripa nazala ,cu gesturi de fite si aer de superioritate si care mi-au atras atentia ca umblau prin minastire ca la ele acasa,cunoscind-o bine. Chiar au purtat citeva discutii zgomotoase cu o maica. La citeva ore dupa aceasta aratare o maica mi-a spus despre ele ca vietuisera in minastire 6 ani fiecare dar renuntasera iar acum venisera sa-si recupereze buletinele de la asezamint. M-a surprins intimplarea ,contrastul si ineditul intr-un mod neplacut... dar asta este !
Consider insa casatoria la fel de cinstita si vrednica ca si calugaria, la fel de mintuitoare daca traiesti dupa legile ei,la fel de frumoasa si de intensa , la fel de imbucuratoare si de nobila! Insumi am fost casatorit multi ani ,am copii mari ,conform virstei mele si am dus acest jug pina cind in viata mea a aparut Iuda iscarioteanu. Si pt. ca el marturisea altceva decit mine am plecat fiecare cu dumnezeul lui.
La fel le apreciez deci, numai ca inima mea este la... monahism !

Mi-am spus parerea si am raspuns astfel la intrebarea threadului, la intrebarile celor care ma apostrofau ca as considera familia inferioara, intimitatea sotilor ca fiind spurcata, spurcaciunea corpului ori venerarea neconditionata a icanelor,conceperea copiilor in general sau in zilele interzise, la intrebarile sorei care credea ca nu am fost nici o data casatorit si ca nu stiu ce este aceea si ca atare sa nu vorbesc despre asa ceva, la intrebarile aceleiasi ca nu as avea copii si ca astfel cu ce drpt vorbesc despre ei vis-a-vis de esecurile ei in domeniu ,la intrebarile si jignirile celor care au trecut o perioada prin minastire ,nu au putut duce acest jug iar in cele din urma arunca cu ,,filosofii sterile" si cu fronda (ca sa nu spun ura ,desi...). Parerea mea este ca toti acesti frati si surori care sub o forma sau alta isi aduc aminte ca au gresit asa cum am aratat sa fie mai retinuti pe viitor,mai calmi si sa nu mai fie ,,degrab varsatori de scandal" pina ce nu afla toate amanuntele ca sa ma ,,evalueze'' deoarece risca onoarea lor. Dupa propriile-mi pareri, ma puteti judeca oricare dintre voi fratilor,ma supun judecatii voastre ,cind si cum voiti dar sa cautati sa puneti si ceva obiectivitate in aceasta pt. a va feri de sesizarea Mintuitorului : ,,...cu judecata cu care veti judeca cu aceea veti fi judecati iar cu masura cu care masurati cu ceea vi se vamasura voua" !
In rest, pace si bucurie tuturor iar de este cineva printre noi care ascuns sau fatis ar dori sa imbrace chipul ingeresc sa le ajute mai marii cetelor ingeresti ,sfintii voievozi si arhangheli Mihail si Gavriil, nu numai sa imbrace acest chip ci si cu multa vrednicie sa si adoarma in el !

Zaharia...am inteles destul de bine aluziile.
Asadar, te rog, du-te la manastire, daca " inima ta este la...monahism ", si pe urma mai discutam, asa, gratios cum iti permiti sa faci tu si sa judeci, poate ca mult mai aspru decat o fac cei " plini de ura ", dupa cum ii numesti.
Si iarasi ajung la vorbele lui Eminescu ; " e usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune ! "...cam asta fac multi, mai ales cand este vorba de calugarie.
O spun de un milion de ori, nu este vorba de esec, nu este vorba de trecut, nu este vorba de experiente proprii...ci de un fapt in sine, real, care daca ramane acoperit prin minciuna de elogiile voastre mistice, va continua sa sufere in tacere si sa nu aiba prea mult de-a face cu Dumnezeu, invocandu-se in mod nedrept acelasi Dumnezeu, in meschinaria umana.
Cat despre domnisoarele " nonconformiste " care au trait in manastire, in loc sa le judeci, cred ca ar trebui, mai degraba , sa aprofundezi situatia si sa-ti pui un semn de intrebare, sa te intristeze, nu cumva comportamentul lor reprezinta si o latura a ignorantei cu care sunt tratate cand stau in manastire, a lipsei de educatiei, a varstei mult prea imature sub care imbratiseaza viata monahala, a unei supuneri irationale care nu tine cont absolut deloc de trasatura individuala si nici de cele psihologice firesti ale omului. Nu cumva aceasta latura negativa reprezinta in sine un putregai mult mai profund al vietii de manastire care prezinta in sine destule erori, erori care in zilele noastre ies in evidenta mai usor, fiindca ne-am dezvoltat mai bine latura intelectuala.
Din pacate, multe persoane care parasesc viata monahala, si sunt intr-un procent de peste 30 % in ultimii doua zeci de ani, nu mai prezinta acea credinta care odinioara le-au insufletit intr-atat fiinta, incat sa fie gata de atata sacrificiu .Ele sunt, oricum de admirat, pentru tendinta initiala de a se dedica intru totul Lui Dumnezeu .
In loc sa fie ajutate intr-o oarecare masura sa se reintegreze in societate, sa se reintegreze in educatia scolara pe care au intrerupt-o, in loc sa fie ajutati sa se reintegreze intr-un loc de munca, intr-o familie, aceste persoane sunt huiduite si respinse...cat de crestineasca vi se pare aceasta atitudine ? Si, cum ramane cu faptul ca numai Dumnezeu este in masura sa le judece , iar omul are datoria sa le sprijine .
Si stiti de ce ajung sa nu le mai pese ? Datorita asupririi firii lor cu acele legi obtuze ca ; " este pacat sa pleci ", " esti ratacit daca pleci ", " esti un nimeni "...astfel, in loc sa se teama si sa-si intareasca credinta, sfarsesc prin a se deznadajdui si se simti cu adevarat pierduti, a se comporta ca niste rataciti, precum sunt considerati. Si aceasta, nu datorita credintei celor ce altadata i-au calauzit, ci mai degraba a ignorantei acestora, care nu doresc sa faca nici un fel de concesiune in virtutea iubirii si a sprijinului aproapelui, fiindca, in realitate nu le pasa de acest aproape a lor.
Toata lumea stie sa judece de suprafata, insa toata eroarea sta in insasi doctrina acelei vieti, care tinde sa se departeze de atasamentul fata de om, sub pretextul atasamentului de legi si canoane, invaluite mai degraba intr-o ideologie egoista care se simte vrednica de a asupri si judeca si chinui omul..."pentru Dumnezeu " .
Toata lumea stie sa judece de suprafata, chiar si cei care fac parte din aceasta viata, fiindca sunt neputinciosi, nu pot sa aprofundeze trasaturile in asa masura incat sa-si asume toate influientele si lucrurile negative care determina un om sa-si piarda credinta de odinioara .
Nu traim singuri pe pamant, nici in cadrul social si nici in cel monahal...astfel ca suntem raspunzatori, in primul rand pentru educatia celor din jur, pentru formarea lor ca oameni pentru oameni si pentru Dumnezeu.
Buba este mult mai adanca, iar aparentele atat de subiective.
Daca, chiar il iubim pe Dumnezeu, trebuie sa ne pese, trebuie sa ne pese de om mai presus de orice . Trebuie sa iubim adevarul prin aceasta dragoste fata de om. Suntem direct responsabili de cei care stau in manastire, de cei care pleaca din manastire...suntem responsabili fata de oamenii din jur , pentru ca intr-un fel sau altul ne influientam reciproc.
Chiar vi se pare ca un calugar care a ramas in manastire si care judeca si huiduieste pe cel care a plecat din manastire, este mai placut inaintea Lui Dumnezeu, decat cel care a plecat, doar pentru faptul ca a ramas acolo ?
Eu nu cred, tocmai pentru ca Dumnezeu judeca inima omului si nu haina, Dumnezeu nu voieste jertfa ci duh umilit....
Imi pare nespus de rau pentru raceala si rigiditatea cu care s-a imbracat Cuvantul Domnului , impotriva insasi Legii Acestuia, a iubirii fata de semeni. Cea mai primitiva, cea mai habotnica si cea mai fara sens, cea mai ilogica teorie in ceea ce priveste plecarea din manastire este ca ; " daca pleci din manastire Il parasesti pe Dumnezeu ! " O mare inselare asupra careia nu exista dubiu in ceea ce priveste lipsa discernamantului crestinesc . Dumnezeu salasluieste , mai cu precadere, in inima omului, iar acolo poate fi vadit cel mai bine, si tot acolo poate cunoaste Dumnezeu totul . Insa, daca nu credem acestea, inseamna ca, de fapt, NU CREDEM !
N-o sa intelegeti niciodata, NU EXISTA IUBIRE FATA DE DUMNEZEU, FARA IUBIRE FATA DE APROAPELE !

orisicui real interesat
 

1. Pornind de la o cimilitura am sa redau o povestioara cu o pilda simpla. Deci se spune ca:
- pt. omul credincios nu sunt necesare dovezi ca Dumnezeu exista ,ca este viu si ca este adevarat !
- pt. cel necredincios dovezile sunt de prisos !
Un cunostut mi-a sugerat ca ar fi bine si in ton oarecum cu topicul sa spun urmatoarea pilda, si o spun :
dupa ce Luter capatase notorietate,infiintase prima biserica protestanta(NB: dupa cea englezeasca)de pe continent, dupa ce corupsese o calugarita si si-o impropriase ca nevasta si i-a facut citiva copii a ajuns intr-un moment delicat al vietii sale . Mama acestuia ,catolica raminind, inaintind in virsta si judecind la apropiata trecere la Domnul si-a intrebat fiul : ,,ce sa fac ca sa-mi fie bine,sa ramin catolica sau sa devin protestanta ? Acesta i-a raspuns : daca vrei sa-ti fie bine in ceruri si sa fi in rai ramii catolica, dar daca vrei sa-ti fie bine aici pe pamint si sa placi prietenilor fa-te protestanta" ! Aceasta este o povestioara desprinsa din viata si activitatea lui M. Luter.

2. Acelasi cineva m-a rugat sa inserez si urmatorul verset... cine stie pt. ce ?:
,,Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit;inima infrinta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi"(Ps 50/18) !!!!!