O Poezie a Părintelui Cleopa : Taina Sfintei Spovedanii
 

Vă rog să-mi permiteţi ca la acest topic , să postez o poezie ( îndemn-rugăciune ) a Părintelui Cleopa Ilie:
Taina Sfintei Spovedanii / O cunoaştem din predanii, / Cât de mare rol anume / Are, pentru-ntreaga lume / Pentru ea, Mântuitorul / A vorbit la-ntreg poporul, / Că nu este mântuire / Fără de mărturisire. / Penru că Hristos ne-nvaţă, / Sfinţii Apostoli dau povaţă / Să ne spovedim mereu / Slugilor lui Dumnezeu. / Pentru taina pocăinţei / Au grăit, de-asemeni sfinţii / Ei canoane au fixat / Să ne spovedim curat. / Şi Biserica ne cheamă, / Şi ne-nvaţă ca o mamă, / Şi cu multă umilinţă / Să venim la pocăinţă. / Pocăinţa-i taină mare / Dată pentru fiecare / Pentru drept şi păcătos / Care crede în Hristos. / Pentru tânăr şi bătrân / Pentru slugă şi stăpân / Pentru cel de la amvon / Pentru cel ce stă pe tron. / Pentru turmă şi păstori, / Pentru cei din închisori, / Pentru cel ce zace-n pat, / Pentru tot cel botezat. / Şi precum ne-nvaţă Crezul / Spovedania-i botezul / Care spală , care curmă / Tot păcatul, fără urmă. / De voiţi mai mult să ştiţi / În Scriptură să citiţi , / Veţi găsi exemple multe / De-ar fi cine să le-asculte. / Oare frate, n-ai văzut / Pe David când a căzut, / Cum s-a spovedit curat / Lui Nathan ce l-a mustrat? / Chiar şi Petru, râvnitorul, / Ba şi-n public s-a jurat : / "Nu-l cunosc, cu-adevărat" ! / Iar când Domnul l-a privit / Petru, jalnic s-a căit / Şi a plâns în toată viaţa / Umezindu-şi zilnic faţa. / Apoi Pavel, tot la fel / Nu a plâns destul şi el ? / Când pe mulţi creştini lega / şi la Templu-i aducea ? / Şi câţi sfinţi şi cuvioşi / N-au iesit din păcătoşi ? / Care-au plâns şi-au suspinat/ Pentru orişice păcat. / Tot mereu părinţii noştri / Şi părinţii dragi ai voştri, / Post de post se spovedeau / Şi mereu se-mpărtăşeau. / Ei nu amânau cu anii / Taina Sfintei Spovedanii, / Ci făceau cu pregătire / Sfânta lor mărturisire. / Şi n-aveau atunci ca noi / Viaţă bună , ci nevoi / N-aveau cărţi de rugăciune, / Nici biserici mari şi bune. / N-aveau preoţi mulţi în sate, / Dar vezi, nici aşa păcate, / Nu cântau ca noi frumos, / Ci trăiau după Hristos. / Nu spuneau din gură multe / Ci doreau mai mult s-asculte, / Orice, vorbă, orice sfat / Le primeau cu-adevărat. . . . . . . . . << Părintele Cleopa >>

Rugaciunile suferintei:Radu GYR, Valeriu GAFENCU
 

RADU GYR

Identitate

Esti Doamne bun, eu pamantean si rau!
In dragoste nu-Ti seaman, nici in mila,
Dar, dupa rani, sunt chip din chipul tau,
De par dospit din cer, nu din argila.

Nu Ti-am ravnit nici razele subtiri,
Nici talpile strapunse de piroane,
Dar Tu ma faci partas la rastigniri
Sa-Ti tot ingan osanda la icoane.

Sfintit de cruci pe care nu le-am vrut
Si de-nvieri pe care nu le-as cere,
Nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,
Sau eu ma urc spre raiul Tau, band fiere?

Cu necersita slava Tu ma-ncarci
Si-n cuie cand sfintenia ma frange,
Oftand, ma uit la ranile prea largi
Si-Ti cresc alaturi, sange dupa sange...


VALERIU GAFENCU

Dor

Traiesc flamand, traiesc o bucurie
frumoasa ca un crin din Paradis.
Potirul florii e mereu deschis
si-i plin cu lacrimi si cu apa vie.
Potirul florii e o-mparatie.

Cand raii ma defaima si ma-njura
si-n clocot de manie ura-si varsa,
potirul lacrimilor se revarsa
si-mi primeneste sufletul de zgura.
Atunci Iisus de mine mult se-ndura.

Sub crucea grea ce ma apasa sanger,
cu trupu-ncovoiat de neputinta.
Din cand in cand, din cer coboar-un inger
si sufletul mi-l umple cu credinta.
M-apropii tot mai mult de biruinta.

Ma ploua-n taina razele de soare,
m-adapa Iisus cu apa vie,
grauntele zvarlit in groapa-nvie,
cu viata imbracata-n sarbatoare:
Traiesc flamand, traiesc o bucurie.

Sub flacara iubirii arzatoare,
din zori de zi si pana-n noapte-astept.
Te chem si noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Incet ma mistui, ca o lumanare.

" Arde Doamne , Te rugam, cu lumina Ta/ Tot raul din jurul nostru/ Si lumineaza intunericul cu Dumnezeiasca-Ti lumina/ Iti multumim. Amin" .

-Parintele Vasile de la biserica din Nefliu-( 17 ani de temnita grea)

Mulţumire ţie Doamne !
 

Din adâncul meu mă bucur, Dumnezeule Preasfinte, / Că-auzi glasul gurii mele, rugăciunea mea fierbinte / Că apleci a Ta ureche înspre mine, dimineaţa ; / Eu Te voi chema, Stăpâne, cu iubire, toată viaţa ! / Lanţul morţii mă-ncinsese, flăcări mă ardeau în iad, / Şi durerii, şi-ntristării, pradă-n veci eram să cad, / Daq în noaptea mea, chemat-am numele lui Dumnezeu : / "Doamne, rogu-Te fierbinte, scapă şi sufletul meu ! " / Milostiv şi drept e Domnul-Dumnezeul nostru mare ; / Şi nemărginită este a Lui sfântă îndurare ! / El păzeşte totdeauna pe cei slabi, fără de vină, / Şi - al meu suflet, izbăvire a primit şi Lui se-nchină ! / Suflete al meu, te-ntoarnă la odihna ta, căci bine / Fără margini săvârşit-a Milostivul, pentru tine ! / El m-a izbăvit din moarte ; mi-a oprit din gene plânsul / Şi picioarele-n cădere, mi-a oprit pe veci tot Dânsul ! / Drept aceea, cu dreptate şi nespuse bucurii, / Voi umbla-nainte-Ţi, Doamne , în pământul celor vii !

Rugăciunea din amurg - Nichifor Crainic
 

Mă rog şi pentru vii şi pentru morţii mei . / Tot una-mi sunt acuma părtaşii şi duşmanii, / Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii, / Şi dragostea şi vrajba le-am împărţit cu ei. / Pe morţi în rugăciunea de seară mi-i culeg. / Aceştia sunt, Doamne, iar eu printre morminte . / Au fost în ei avânturi şi-au fost şi pogorămite. / Puţin în fiecare, în toţi am fost întreg. / De viforele vieţii ei sunt acum deşerţi, / Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne ? / Zdrobita rugăciune la mila ta , Stăpâne , / Sunt şi eu printre morţi rugându-mă să-i ierţi. / Şi adunându-mi viii , la mila ta recurg, / Când crugul alb al zilei pământul încunună: / Tu dă-le, Doamne , dă-le cu toată mâna bună / Târzia-nţelepciune din tristul meu amurg.

Sincer rugaciunea asta mi-a mers direct la inima. Multumim Cristi pentru efortul depus, sa traiesti.

Întru numele Tău ( după un psalm a lui David - 53 )
 

Întru numele Tău, Doamne , mântuieşte-mă, când pier / Şi dreptate fă-mi , Stăpâne , cu puterea Ta din cer ! / Doamne-ascultă rugăciunea ce trimit la Tine-n stele / Şi aminte ia , cu milă , la grăirea gurii mele ! / Că s-au năpustit vrăjmaşii care vor sufletul meu / Şi-naintea lor , aceştia n-au nicicând pe Dumnezeu / Iată însă că Tu , Doamne , ajutorul meu sfânt eşti / Şi-al meu suflet ce te cheamă, cu a Ta dreaptă-l sprijineşti / Să se-ntoarcă , Doamne , răul peste toţi vrăşmaşii mei / Şi-n credincioşia-Ţi sfântă, nimiceşte-i azi pe ei ! / Jertfe mari îţi vor aduce, cât voi sta pe-acest pământ / Şi voi preamări de-a pururi numele Tău bun şi Sfânt ! / Că din toată-a mea restrişte, să mă izbăveşti Tu vrei / Şi-ai mei ochi , fără de teamă, cată la vrăjmaşii mei !

Rugăciunea mea fierbinte
 

Din adâncul meu mă bucur, Dumnezeule Preasfinte, / Că-auzi glasul gurii mele, rugăciunea mea fierbinte ! / Că apleci a Ta ureche înspre mine, dimineaţa; / Eu Te voi chema , Stăpâne , cu iubire, toată viaţa ! / Lanţul morţii mă-ncinsese, flăcări mă ardeau în iad , / Şi durerii, şi-ntristării, pradă-n veci eram să cad , / Dar în noaptea mea, chemata-am numele lui Dumnezeu : / "Doamne, rogu-Te fierbinte, scapă şi sufletul meu"! / Milostiv şi drep e Domnul-Dumnezeul nostru mare ; / Şi nemărginită este a Lui sfântă îndurare ! / El păzeşte totdeauna pe cei slabi, fără de vină, / Şi-al meu suflet, izbăvire a primit şi Lui se-nchină ! / Suflete al meu, te-ntoarnă la odihna ta, căci bine / Fără margini săvârşit-a Milostivul , pentru tine ! / El m-a izbăvit de moarte ; mi-a oprit din gene plânsul / Şi picioarele-n cădere, mi-a oprit pe veci tot Dânsul ! / Drept aceea, cu dreptate şi nespuse bucurii, / Voî umbla-nainte-Ţi , Doamne , în pământul celor vii !

Stiu, nu-i o rugaciune...dar imi pare atat de profunda, ca o rugaciune !



Iisus în celulă -Radu Gyr


Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Superbă !
 

Mulţumim din suflet !