| DAMIAN |
26.09.2010 15:58:50 |
Lume sau manastire?
Clerici nevrednici, monahi nevrednici, preoti nevrednici slujesc in pacatele lor fara nerusinare, la liturghie, iar rasplata asta este. Rugaciunea lor este ca putoarea si ca noroiul si nu va atinge nici o data slava lui Dumnezeu, iar acest lucru nu va fi cu ratat decat prin foc. Iata deci invatatura direct de la Sfintii Parinti, legata de feciorie si de curatie: Sfantul Grigorie Taumaturgul arata clar ca cel ce vrea sa slujeasca lui Dumnezeu trebuie sa fie ca floarea de crin despre care se vorbeste in Scripturi: "Nici nu tese, nici nu coase si, in toata stralucirea ei, este mai frumoasa si mai imbracata si mai stralucitoare decat toata podoaba lui Solomon".Rugaciunea liturgica a Heruvicului spune asa: "Nimeni dintre cei cu pofte trupesti sa nu vina sa slujeasca Tie". Este clar si categoric ca aceasta invatatura despre feciorie nu este doar un simbol, o arta sau un joc de cuvinte. Este un lucru real si cert ca rugaciunile care strabat cerul sunt rugaciunile monahilor si clericilor, fratilor, pustnici lor care traiesc cu adevarat starea feciorelnica a mintii, nepatimirea de la trup si, in primul rand, neintinarea de la trup. Ca sa poti sa urci la Dumnezeu trebuie sa ai trupul curat, sa ai inima lepadata de cele lumesti. Si aici am sa va dau o pilda concreta. Un pustnic a murit cu oala de bani sub rogojina din pustie, unde se nevoia. Si–n clipa cand murea, foc din cer a mistuit si pe pustnic, si oala, si tot. Si atunci fratii au cazut la rugaciune si au intrebat: "Oare ce semn a fost acesta?" Si s–a auzit un glas din cer spunand: "Unde a fost comoara acolo a fost si inima", deci cu tot cu oala de bani s–a dus pustnicul in fundul iadului. Si o alta invatatura, tot din Pateric, unde unul arata ca s–a lepadat de sine si a intrat la saracia de bunavoie. Dupa ce staretul l–a primit in pustie i–a spus asa: "Frate, mergi si te nevoieste". Si a mers la parinte si a zis: "Rogu–te, da–mi voie sa pun acoperis la chilie ca o sa inceapa ploile si o sa ma ude." "Pleaca in lume, ca nu te–ai facut monah, leapada–te de tine si apoi sa mai vii." A venit din nou si a stat o vreme in pustie si a zis: "Parinte, da–mi voie sa fac un gard macar imprejurul chiliei, ca sa nu ma manance fiarele!Pleaca in lume, ca inca nu te–ai lepadat de sine." A venit si a treia oara si s–a dus la staretul lui si zis: "Da–mi voie macar o usa sa–mi fac la chilie, sa nu vina talharii peste mine." "Du–te in lume, ca inca nu te–ai lepadat de sine, du–te si ajungi la adevarata saracie." Si cand a vazut ca nu merge nici asa, s–a apropiat de staretul lui si a spus: "Acoperamantul meu este Tatal, Fiul si Sfantul Duh, asta e toata nadejdea mea. Rogu–te, da–mi voie sa ma fac calugar". "Mergi sub cerul liber care–ti va fi acoperis, pune–ti capul pe pamant care–ti va fi perna, acopera–te cu cerul instelat si Duhul Sfant te va pazi pe tine. Acum cu adevarat te–ai facut calugar. Asta e adevarata stare de calugarie, a unirii cu Dumnezeu". Si mai este o intamplare si mai frumoasa, cand un pustnic, dupa ce au venit talharii si i–au luat totul din chilie, in loc sa–i certe, s–a apropiat si le–a spus: "Fratilor, ati uitat punga aceasta, luati–o, nu cumva sa ramana si sa va para rau dupa ea". Si atunci de rusine au adus toata averea inapoi. Unui alt pustnic mai sporit, ce avea un banut pentru pesmetii lui de zi cu zi, din rogojinile pe care le impletea, un frate ii fura la inceput cate putin; si batranul scria de fiecare data pe un biletel: "Multumesc ca ma izbavesti de iubirea de arginti." Si batranul muncea, si facea rogojini, si punea acolo bani ca sa–i satisfaca fratelui pofta pacatoasa. Fratele, cand a vazut asa, a inceput sa ia tot. Si, cand a vazut batranul indrazneala fratelui, a zis: "Frate, ia totul, numai lasa–mi si mie cat de putin, ca sa am din ce sa tra iesc." Si s–a rusinat fratele si i–a adus inapoi toti banii.
|
