Cu privire la tema topicului sper sa va placa,este o captura dintr-o emisiune Trinitas - Printii Bisericii Invatatorii Nostri,foarte buna emisunea,o gasiti dealtfel in programul radioului Trintas :

Aici este captura, linkul are si player si buton de download : http://www7.zippyshare.com/v/53857516/file.html

Incepeti singura, de va jeneaza alte persoane. Si intrebati, desigur, pe duhovnic. Intrucat e o randuiala anume in Biserica.
Incepeti, insa! Ravna spre matanii e a sufletului care Il cauta pe Domnul.
Incepeti, asadar. Apoi... mataniile singure va vor invata ce aveti de facut!

P.S. Insingurarea insa, indiferent de motiv, ferirea de ascultare si de comuniunea cu fratii crestini, in mod cert sunt semnul bolii nostre sufletesti. Nu exista nici un motiv bun care sa ne indreptateasca sa fugim de ascultare. Oricat de multe nereguli sau nemultumiri avem fata de nivelul vietii noastre actuale in biserici, nu putem lepada smerenia decat de voim sa cadem in pacat. Mantuire in afara Bisericii nu e, deoarece, cred eu, in primul rand taiem iubirea de sine si trufia atunci cand pasim cu inima infranta si smerita in Casa Domnului. Iar de ne inchipuim ca dobandim mantuirea fara smerenie, in chip vadit ne exprimam doar trufia mintii si impietrirea inimii. Bun lucru pentru osinda. Sa nu fie!!!

Capetele morale ale lui Simeon Evlaviosul- filocalia 6

"Acest sfînt şi fericit Simeon , întrebat odată cum trebuie să fie preotul, a răspuns zicînd :«Eu nu sînt vrednic să fiu preot. Dar am cunoscut, fără îndoială, cît de vrednic trebuie să fie cel ce va avea să slujească tainele lui Dumnezeu. în primul rînd, să fie curat nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul ; pe lingă acestea, trebuie să nu fie părtaş la nici un păcat. în al doilea rînd, să fie smerit atît în purtarea din afară, cît şi în simţirea din lăuntru a sufletului. Apoi cînd stă înaintea sfintei şi sfinţitei Mese, trebuie să vadă, fără îndoială, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simţurile, Sfintele aşezate înainte. Dar nu numai acestea ci e dator să-L aibă în chip conştient , sălăşluit în inima sa, şi pe în*suşi Cel prezent în chip nevăzut în daruri, ca să poată aduce cererile cu îndrăznire. Şi ca prieten care vorbeşte cu prietenul, să zică : «Tatăl nostru Care eşti în ce*ruri, sfinţească-se numele Tău», rugăciunea arătîndu-l ca avînd pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, sălăş*luit în sine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt Aşa am cunoscut eu pe preoţi. Iertaţi-mă părinţi şi fraţi».

Aici un frumos exemplu (marturia unei fiice duhovnicesti)!

http://www.rostonline.org/rost/oct20...marturia.shtml

Responsabilitati si limite
 

Mantuitorul le-a spus apostolilor Sai : "tot ce veti lega pe Pamant va fi legat si in Ceruri si ce veti dezlega pe pamant dezlegat va fi si in Ceruri"
Asta ce poate inseamna ?

1. Daca preotul duhovnic te iarta (dezleaga) de un pacat sau de toate, eventual pe patul de moarte, automat esti iertat si de Dumnezeu?

2. Daca preotul iti iarta un pacat prea usor, sau daca nu meritai iertarea din varii motive (nu te caiai indeajuns, nu aveai de gand sa parasesti pacatul daca nu te imbolnaveai sau mureai), sau daca ti-ai "cumparat" dezlegarea cu bani sau alte mijloace, iti iei si tu osanda si isi ia si el?

3. Daca un preot iti da un canon (te opreste de la Sfanta Impartasanie) pe o anumita perioada, si pana la sfarsitul acestei perioade moare fara sa iti dea dezlegare, e adevarat ca nici alt preot nu te mai poate dezlega? Ce poti face in atare situatie?

4. E adevarat ca pe patul de moarte poate primi oricine dezlegare de pacate si Sfanta Impartasanie? Chiar si condamnatii la moarte,cum am vazut in filmele de epoca?

5. Daca ai un canon de la duhovnicul tau, si in ceasul mortii esti la mare departare, iti poate da dezlegarea si ultima imparatasanie orice alt preot? Chiar si un preot de alta confesiune (dar tot crestin, evident)?

Va multumesc pentru eventualele lamuriri!

completare
 

- Care este diferenta intre iertare si dezlegare ? Adica, daca te spovedesti si nu primesti dezlegare la Sfanta Impartasanie pentru un anumit pacat savarsit, sau pentru mai multe, inseamna ca acele pacate iti sunt totusi iertate sau nu ?

Da. Fiindcă cel care iartă este chiar Dumnezeu. Preotul este delegat al Său.

Sunt situaţii deosebite. Astfel: dacă preotul îţi iartă un păcat prea uşor, osânda şi-o ia numai el, în vreme ce penitentul este iertat. Acest lucru este din cauză că preotul nu a făcut ceea ce trebuia să facă (spre îndreptare), pe când penitentul a făcut ceea ce trebuia să facă.
Dacă, însă, penitentul nu s-a căit în inima sa, căinţă care cuprinde în ea hotărârea de a nu mai păcătui (cel puţin privind specia sau speciile de păcate confesate), atunci iertarea obţinută este nulă, adică nu este iertat. În general, pentru ca un Sacrament să funcţioneze, sunt necesare pe lângă condiţiile din partea celui care îl administrează (materia prescrisă, formula prescrisă, intenţia sacramentală şi capabilitatea de administrator) şi condiţiile de dispoziţie necesară a sufletului din partea primitorului. Pentru Sacramentul Penitenţei, spunem că sufletul se află în dispoziţie necesară atunci când există căinţă sinceră şi cel puţin în formă imperfectă (adică din frică de pedeapsă şi nu din dorinţa de a nu-L supăra pe Dumnezeu). Aşadar, dacă spovada a fost validă, dar sufletul nu a fost în dispoziţie necesară, ea nu funcţionează, tot aşa cum o împărtăşire nu funcţionează asupra unui suflet căzut. Fiindcă în ceea ce priveşte Sacramentul Comuniunii (Împărtăşania sau Cuminecarea) condiţia de dispoziţie necesară a sufletului este să nu existe păcate grave care să îl ţină legat.

Nu, nu este adevărat. Fiincă canonul şi dezlegarea nu sunt pendinte de persoana preotului, ci de oficiul său de preot. Toţi preoţii valid hirotoniţi şi care au primit de la capul Bisericii locale hirotesirea de a spovedi au aceeaşi capabilitate de a ierta păcatele. Chiar şi în cazul în care cel care a dat canonul este episcop, adică se află pe treapta deplinei preoţii, în condiţii normale numai succesorul său poate dezlega. Dar, in articulo mortis, oricare preot o poate face.

Da. Penitentul pe patul de moarte (dar încă viu) poate primi dezlegare chiar dacă nu mai are puterea de a se spovedi, o asemenea dezlegare fiind deplin validă.
Condamnaţii la moarte (din societăţile creştine) au suficient timp la dispoziţie pentru examenul de conştiinţă şi pentru spovadă, iar statele creştine au obligaţia morală să permită accesul unui preot. Dacă pot vorbi şi sunt în toate minţile, ei trebuie să se spovedească ca să primească dezlegarea.

Da, după cum am spus orice preot, chiar redus la starea laicală (caterisit, răspopit) poate da dezlegare. În faţa unei situaţii de urgenţă, el are nu numai capabilitatea, ci şi datoria de a face acest lucru, tot aşa cum un medic căruia Colegiul Medicilor i-a retras dreptul de practică şi de a se numi "medic" are datoria de a îngriji un bolnav, dacă nici un alt medic nu este în apropiere. Potrivit canoanelor catolice, chiar dacă este de altă confesiune, cu condiţia ca preoţia lui să fie autentică (altfel spus, dacă este ortodox, stilist, non-calcedonian, anglican din High Church, vechi catolic etc, dar nu dacă este protestant ori de altă confesiune la care preoţie sacramentală nu există).

Aici, este o deosebire între practica ortodoxă şi cea catolică. Din câte înţeleg, în practica ortodoxă se poate să fii amânat de la Împărtăşanie până la îndeplinirea canonului. La noi, "iertare" şi "dezlegare" sunt cuvinte diferite pentru acelaşi lucru: te poţi împărtăşi imediat după ce te spovedeşti şi auzi formula de dezlegare ("Eu te dezleg...."), rămânând obligaţia îndeplinirii ulterioare a canonului. Cel care a primit dezlegare, eventual s-a şi împărtăşit, dar nu şi-a făcut canonul se află în stare de graţie, dar este urmărit de debitele sale. Dacă nu le va plăti în timpul vieţii, le va plăti în decursul stagiilor purgatoriale, ori va plăti un suflet caritabil pentru el. Nimeni nu intră în rai cu datorii. Noi am vrea să intrăm direct în rai, iar nu în purgatoriu, de aceea trebuie să ne luăm canoanele în serios. Cu alte cuvinte, rezultatul spovezii este: fie penitentul primeşte dezlegarea, ceea ce înseamnă că se poate împărtăşi, fie penitentul nu o primeşte, fiindcă preotul constată că nu o poate da, de exemplu când constată că există motive temeinice de îndoială asupra căinţei, sau asupra calităţii examenului de conştiinţă sau constată că e în faţa unui excomunicat pentru care nu are capabilitate de dezlegare.

Multumesc.

Sa inteleg ca si daca marturisesti un pacat mare, grav (avort, desfranare, sodomie, furt, omor, etc) poti sa te imparatsesti imediat si sa faci canonul ulterior, sau in astfel de situatii nu mai poti sa te impartasesti de loc, niciodata? In practica ortodoxa stiu ca ti se da un numar de ani (= canon) in care nu ai voie sa te impartasesti daca ai savarsit astfel de fapte, si doar daca in acesti ani te tii de canon (postesti, iti faci rugaciunile care ti se dau, si mai ales nu mai repeti pacatul respectiv) la sfarsitul perioadei poti primi sfanta impartasanie. Iar pe parcursul acestei perioade, daca dai dovada de ascultare si ravna, aceasta se poate scurta (la fel ca si in cazul pedepsei penale, cu inchisoarea). Daca insa repeti pacatul, sau faci altul la fel de mare, risti sa ti se dea "pedeapsa maxima" pentru amandoua. N-am auzit la noi in biserica de "excomunicare", am auzit doar in scrieri mai vechi termenul de "anatema' sau "afurisire", dar care se aplica mai mult in cazul prelatilor, clericilor care pacatuiau si mai ales recidivau in pacat. Ceva de genul prima data era iertat, dar daca recidiva se caterisea si se si afurisea. N-am auzit insa ca vreun mirean sa se afuriseasca pentru vreo anume pricina, dar probabil ca exista si astfel de posibilitati.
Presupun ca si preotul pus in fata unei astfel de decizii are de facut o alegere grea: dezleaga un pacatos si il trimite in rai fara sa merite, sau trimite in iad un om nevinovat. La fel ca si un judecator, doar ca sentinta acestuia nu e atat de definitiva. Oare nu e prea mult pentru un om sa ia o astfel de decizie ? Sau sentinta definitiva o da abia Dumnezeu la Judecata de Apoi? Daca un om moare si preotul nu ajunge la timp, sau dintr-un motiv sau altul nu ii da dezlegare si nu-l impartaseste, nu mai exista totusi speranta de mantuire, de iertare din partea lui Dumnezeu pentru omul acela, mai ales daca rudele se roaga pentru el si ii fac pomeni?

Este valabila si situatia inversa, adica daca muribundul nu mai poate comunica din motive fiziologice, si nu se poate sti carei confesiuni ii apartine? Am auzit ca in razboi, pe placutele de identificare ale soldatilor, pe langa nume scria si religia careia ii apartine, dar totusi nu cred ca aveau cu ei pe front cate un preot din fiecare religie a statului respectiv (mai ales americanii, care au atat de multe) si presupun ca in aceasta situatie orice preot ("adevarat", cum ati precizat, nu pastor) putea dezlega si imparatsi orice credincios (sau presupus credincios). Sau daca muribundul nu mai poate comunica in nici un fel, nici nu mai poate fi dezlegat? ( ca de impartasit e evident ca nu poate, daca e inconstient sau in coma, din motive fizice).