Viata implica o suferinta activa pentru implinirea anumitor dorinte, iar implinirea dorintelor provoaca placere.

Tu fiind adeptul unei negari a placerilor, in esenta negi rolul activitatii in viata.

"teama asta morala" de care vorbesti e defapt o frica a necunoscutului, vrei defapt stabilitate in contradictie cu viata lumeasca care este nesigura si schimbatoare.

Cei mai evlaviosi pot sa-si traiasca viata in curatie alaturi de sotia care doreste acelasi lucru, sau sa aiba relatii exact numai in zilele ingaduite marti si joi cu scopul de a avea un copil. Dumnezeu spala acest pacat prin nasterea de prunci si tocmai prezenta lui implineste si desavarseste relatia dintre soti nu actul sexual.Un pacat nu poate sa desavarseasca o relatie, Dumnezeu o desavarseste. Eu ma includ intre cei mai mici si lumesti, nu vreau sa dau lectii, dar daca studiem ceea ce a scris parintele Arsenie Boca despre casatorie, "Ridicarea casatoriei la rangul de taina" putem sa vedem o parere avizata cu privire la aceasta problema.
Am cunoscut si cunosc preoti si persoane evlavioase care traiesc bucuria de a avea o casatorie de genul acesta(fara relatii sexuale) si m-am rusinat ca om fiind nu ma pot ridica nicicum la nivelul lor si am cunoscut de asemenea oameni care plang mult cand savarsesc acest pacat pentru ca, ziceau ei, se simt intinati.

Nu stiu de unde tot apare ideea asta falsa ca viata intima a sotilor este de fapt pacat sau un 'pis aller', adica un rau mai mic, ca de, tre sa facem copii, nu?
Ba stiu, este o idee de origine catolica pietista, din secolul 19 mai ales. Noi ca de obicei luam din occident chestiile de categoria a treia, pe care occidentalii nu le mai vor.
Sunt indignata, de-a dreptul.

Ati citit ca la sinodul al treilea un sfant, Pafnutie, care era de altfel calugar, s-a ridicat impotriva celor care spuneau astfel de lucruri si a criticat vehement ideea ca viata unui cuplu casatoruit ar fi de fapt pacat?

Dar iarasi, nu asta este tema acestui topic. Facem ce facem si tot la asta revenim. Nici nu este neaparat vorba aici de placerea sexuala. Este vorba de bucurie, dulceata, placerea care nu vine DIRECT din contemplarea lucrurilor dumnezeiesti.

Eu mai cred si ca tu, Traditie, interpretezi viata noastra ca si cum noi am fi deja aproape de indumnezeire, la un pas. Sa zicem ca cineva care a ajuns deja aproape de rugaciunea continua a inimii, nu mai are nevoie de anumite 'distractii' - de odihna, o plimbare in parc, o conversatie la o cafea cu o prietena, un moment de ragaz cu sotul seara, la o ceasca de ceai etc. Nu are nevoie, dar, zic eu, poate le traieste pe toate cu adevarat in Dumnezeu, dandu-le jertfa Lui, altfel ca noi muritorii de rand, care pur si simplu ne bucuram de ele, uitand adesea si sa-i multumim lui Dumnezeu.
Sau alt exemplu: un aproape-indumnezeit nu are nevoie sa citeasca o carte comica - lucru de care o mama incarcata de griji si indatoriri este bine sa il faca pentru echilmibrul ei mintal. Si pe care chiar un duhovnic experimentat i-l va recomanda la un moment dat, spre sporul ei duhovnicesc.

Cred, Traditie, ca tu uiti dreapta socotinta in ceea ce spui. Si ea este o virtute, unii zic ca e cea mai mare pentru ca le gereaza pe celelalte. Suntem pe o cale, si in unele stadii ale acestei cai este chiar recomandat de catre parintii duhovnicesti sa facem si anumite lucruri care pur si simplu ne alina, ne odihnesc - ca pe urma sa ne facem si datoria, sa ne si rugam, sa citim biblia etc.
Stiu, eu merg si mai departe si zic: chiar facand lucrurile alea ne putelm sfinti, daca ajungem sa le facem cu multumire. Aici nu vom fi deacord, tot timpul ne lovim aici pe forum de aceasta diferenta.

Ma gandesc si ca in lumea in care traim suntem adesea atat de stresati si mereu pe fuga ca uitam pur si simplu sa ne bucuram de clipa pe care o traim. A trai bucuria clipei poate da pace, putere si seninatatea - necesare pentru a face lucrurile care trebuie facute. Si pentru a invata sa ne bucuram de Dumnezeu, trebuie sa invatam mai intai sa primim cu bucurie ceea ce Dumnezeu ne trimite. Este poate un fel de exercitiu care cere si smerenie din partea noastra.

Topcat, pentru tine ce inseamna libertatea? Nu este nicidecum o intrebare provocatoare :).

Relatia intima intre soti nu este pacat. Nu am intalnit nicaieri o asemenea abordare. Nu este pacat, este un lucru binecuvantat prin taina cununiei. Si prin asta, cei doi soti ajung sa se cunoasca mai profund, mai intim.

Aceasta conceptie dainuie din primele secole ale erei crestine. Ideea este intalnita mai ales la ereticii montanisti iar mai apoi la bogomili. Din nefericire o intalnim sub o forma sau alta si in zilele noastre chiar in randul crestinilor ortodocsi.

Tu chiar vezi totul in lume murdar? Cum poti spune asta?Murdar devine in ochii tai si daca tu vrei sa vezi asta...dar cum poti afirma acest lucru ca si cum asa si este?

Doamne, dar eu vad si stiu ca sunt lucruri ca o posibila sursa de intinaciune dar de asemenea vad o multime de lucruri frumoase si nu vad legatura intre ele si murdar sau intinaciune...dar chiar deloc. Doamne dar este atat de frumos totul, atat de frumoasa creatia lui Dumnezeu!!!!

Dar nu inteleg cum pot sa mai afirme ca e Taina si stiu ca Dumnezeu a lasat-o asa, si in acelasi timp sa afirme ca e ceva intinat si murdar... in loc sa spuna sincer ca ei o murdaresc si nu au capacitatea de a o privi ca pe o Taina si cu atat mai putin viata intima ca pe ceva normal.

Asa este. Multi dintre noi reducem Taina Casatoriei doar la aspectul sau liturgic, slujba savarsita de preot. Aceasta randuiala a Bisericii prin care se face insotirea barbatului cu femeia este doar un inceput. De noi depinde sa pastram de-a lungul vietii caracterul de Taina al acesteia sau sa o transformam intr-o caricatura a ei.

Indiferent de ce opinii au altii, casatoria este o cale spre sfintenie cu tot ce presupune ea, inclusiv relatia trupeasca, atat timp cat intre soti exista iubire jertfelnica, fiecare vazand in celalat un partener si nu un obiect.

Intru totul de acord ;)...mie imi este clar ca aceasta este o componenta psihologica ce ii determina sa vada viata intima ca pe ceva murdar din start, insa asa ceva este abominabil. In primul rand acesti oameni trebuie sa fie sinceri cu ei insisi si sa recunoasca ca au niste obsesii si pentru a nu accepta ca trebuie sa se trateze se exprima la modul ca totul este murdar si intinat, cand de fapt ei nu isi pot controla pornirile, si nu pot avea o viziune echilibrata si crestineasca asupra vietii cu tot ceea ce implica ea.

In opinia mea este inadmisibil ca cineva sa jigneasca aceasta Taina doar pentru ca o intineaza el personal cu gandirea sa si nu stie cum sa abordeze anumite aspecte ale vietii asa cum este natural si firesc.