Scrisoare către mamă ! ( fără comentarii . . . ) : http://www.crestinortodox.ro/comunit...&video_id=1784

E...........tulburator!............

Dumnezeu este iubire, nu pedepseste. Faptul ca noi murim, se datoreaza faptului ca venim din Adam care a imbolnavit firea omeneasca. Asa si aici, daca avem anumite inclinatii spre anumite patimi, putem spune ca sunt rezultatul venirii dintr-o fire cu astfel de inclinatii. Dar sa retinem: suntem liberi de a da un raspuns ispitei si avem puterea de a o inlatura. Asa ca trebuie sa inlaturam credinta ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele parintilor. Ar fi nedrept si ar inceta sa mai fie iubire.

Nu, nu, orbului Bartimeu i-a spus Hristos ca el nu este orb din cauza pacatelor parintilor lui, asa cum credeau evreii, nici din cauza pacatelor lui, ci ca sa se arate slava lui Dumnezeu prin el, ceea ce s-a si intamplat.

Citind ce scrie Sophia, mi-am adus aminte de niste situatii care ma pun pe ganduri.

Chiar in seara asta vorbeam cu mama mea despre o familie, nu mai stiu cum a venit vorba despre asta totusi. Pe vremea lui Ceausescu nevasta a ramas insarcinata, am impresia ca mai avea copii. Sotul, nu foarte dornic, i-a adus acasa un felcer, un asistent veterinar care i-a dat ceva sa bea pentru a scapa de sarcina, si femeia a murit in chinuri greu de imaginat. Dupa aceea barbatul s-a recasatorit, noua nevasta a ramas insarcinata si a dat nastere unui copil cu retard mintal si fizic sever, bunicii mei, Dumnezeu sa-i ierte, l-au botezat. Poate coincidenta, dar...

Apoi in satul in care preda mama, un barbat a trecut la penticostali. Avand o troita -- cruce -- in gradina spre drum, a luat un topor, a lovit-o si a dat-o jos. Nevasta a ramas insarcinata si baietelul s-a nascut pur si simplu fara mana dreapta de la cot. Povestea este adevarata, l-am vazut eu pe baiat, acum tanar. Hmmmm.

In blocul in care am locuit pana acum vreo 8 ani cand ne-am mutat, statea la etajul 10 o familie cu 3 copii, doi gemeni, baiat si fata, Alin si Alina, si un baiat mai mare, ne sunt si rude mai indepartate. Tatal familiei nu a fost niciodata un om bun, era betiv, foarte violent cu nevasta si copiii , curvar, necinstit, intr-un final s-a ajuns la divort, s-au mai linistit apele. Amandoi gemenii erau tineri foarte de treaba, mai mari decat mine cu vreo 6 ani, baiatul frumusel, mi-l amintesc tot timpul cu gel in par si cochet, era elev la liceul sportiv, deci atletic. Au dat amandoi bacalaureatul, l-au luat, mama super fericita, mai ales pentru baiat care nu a fost niciodata un elev prea bun. Fata si-a gasit de lucru, baiatul in schimb s-a imbolnavit dintr-o data, chiar in vara de dupa bac, de o boala mintala foarte grava, era apropate de nerecunoscut, a slabit foarte tare, nu mai aveai cu cine vorbi, avea tot felul de crize violente, dar si momente de luciditate in care plangea si spunea "mama, ce se alege de viata mea, eu mor si-s fecior." In fine, situatie foarte trista, l-a dus mama lui pe la ce doctori a aflat, preoti, dezlegari, nici un fel de ameliorare, si se invatase cu ideea ca baiatul ei asa va fi de acum. Intre timp fata a capatat un nodul la sub-brat, a crezut initial ca e de la deodorant, cand s-a dus la medic, era de fapt cancer. Nu avea decat 22 de ani. Citostatice, operatie, suferinta, o vedeam cateodata atata de palida si de slabita...s-a dus saraca, Dumnezeu sa o ierte, cam dupa nici un an. Mi-aduc aminte inmormantarea ei intr-o zi de duminica de toamna foarte frumoasa, cu muzica de nunta, si pe Alin, fratele geaman si el foarte bolnav care o plangea... Dupa nici un an, a murit si el, a facut o complicatie de la boala lui. Mi-l aduc aminte mort, neinchipuit de slab, fara dinti fiindca si i-a spart lovindu-se singur, in costum de mire si cu muzica de fanfara de nunta (stiu, asa se obisnuieste la noi cand moare un tanar/a necasatorit/a, i se face un fel de nunta). Si mi-o aduc aminte si pe mama lor care si-a ingropat doi copii, care au fost copii perfect normali si sanatosi, intr-un an. A fost foarte trista mult timp, a purtat doliu mult. Acum o vad mai linistita si senina, are un nepotel frumusel de la baiatul cel mare care e insurat, bine si sanatos in Timisoara, si o vad ca vine la biserica cu cel mic.

Am lungit povestea mai mult decat trebuia, dar ideea este ca niciodata, si au trecut de atunci cam 10-11 ani, nu mi-am putut explica rational ce s-a intamplat. Cum se poate ca doi tineri pe care i-am cunoscut, si care erau sanatosi, voiosi, plini de viata, cuminti si la locul lor sa pateasca asa ceva, sa se imbolnaveasca atat de grav, ambii la varste foarte tinere, de boli ne-contagioase, sau care in mod normal nu sunt provocate de ceva care au facut, sau stil de viata nesanatos, ci pur si simplu din senin. Sigur, au avut traumele lor din copilarie cu tatal lor, dar nu cred ca provoaca cancer dupa 10 ani. Sigur, erau gemeni, si gemenii au o legatura speciala, dar s-au imbolnavit de boli diferite si independent unul de altul. Si, fiind baiat si fata, nu erau macar gemeni univitelini, deci nu erau chiar asa de uniformi din punct de vedere genetic. Deci ce altceva poate explica tragedia asta??? Vraji? Blestem? Poate fi totusi o pura coincidenta?

Si daca totusi intr-adevar exista o pedeapsa care se poate rasfrange asupra copiilor? Sigur, nu pentru ca au fost conceputi in post, ci pentru pacate mai grave asupra credintei sau semenilor ale parintilor lor? Si totusi, nu toti cei care fac sacrilegiu sunt pedepsiti asa de aspru, au mai fost barbati care si-au presat nevasta sa faca avort si ea a murit, au mai fost barbati care si-au batut joc de orice si oricine le aparea in fata, dar nu toti au fost loviti asa! Sau poate, prin pedepsele aparent la intamplare Dumnezeu incearca sa ne invete ca pentru pacate grave de care nu iti pare rau si de care nu te spovedesti, nu stii de unde iti vine pedeapsa, si daca va fi pe lumea asta, sau pe cealalta, dar ca e posibil sa fie si pe lumea asta si prin copiii tai? :(

Asta cred si eu - uite, cazul unui baiat student, foarte bun la matematica, o tanara speranta. Acest baiat avea o sora foarte desteapta, care a intrat de prima data la medicina. Mama acestui tanar a gasit, se pare (dupa multe cautari), un preot dintr-un sat care sa-i faca rau femeii cu care credea ea ca este incurcat sotul ei (nu stiu daca acesta calcase sau nu stramb, este mai putin important). In mai putin de doi ani, acest baiat - lumina ochilor ei - a murit de leucemie galopanta...

Elisabeta, cum poti sa crezi ca un preot ar fi vreodata de acord sa faca rau unui om? Eu nu pot sa cred sa ceva.

Eu cred ca nu este vorba de pedeapsa, ci de urmare, pur si simplu, de tip genetic (insa pe plan spiritual si psihic), a pacatelor parintilor asupra copiilor. Aceasta urmare este acelasi lucru cu pacatul originar, este o forma speciala a lui, cum spuneam mai sus.
Unii psihologi si medici 'alternativi' studiaza acest fenomen.

Asta nu inseam ca este vorba de vreo pedeapsa de la Dumnezeu! Dumnezeu nu pedepseste. Dumnezeu lasa sa vina asupra noastra si asupra umanitatii (in cazul asta, a umanitatii in cerc restrans, a familiei) urmarile raului din noi, si chiar urmarile suferintelor nerezolvate, ascunse in noi.
Pentru ca Dumnezeu nu opreste inca cercul vicios al raului, il lasa sa se defasoare.

Acesti copii de care vorbesti nu sunt pedepsiti, si nici parintii prin ei, ci poarta pur si simplu suferintele care vin din suferintele si pacatele parintilor, ca un fel de victime. Le pot purta inconstient sau constient.

Sigur, poate sa para nedrept ca Dumnezeu nu opreste mai des acest cerc vicios al raului. Asdta este problema raului in lume, pentru care exista raspunsuri (mai ales cea a libertatii omului, si a unitatii naturii umane), dar care ramane si invaluita in mister.

Cred ca cineva care incepe sa constientizeze raul care este in umanitate, mai intai, si apoi in familia lui, - adica, pacatul originar concret - poate lupta impotriva urmarilor lui in el insusi si in jurul lui, daca traieste aceste lucruri in Hristos. Uneori, el va suferi mult, va avea ppate de dus boli, nenazuri, accidente, dar daca le va duce cu credinta asta il va intari si il va ajuta sa repare intr-un fel raul din jur. Viata lui va fi poate mai implinita decat a cuiva care nu a avut probleme mari in viata, si mai folositoare celor din jur.

La urma urmelor, ganditi-va ce ar fi putut gandi anturajul (necrestinat) al unora dintre apostoli, care au murit martiri. Vaaai, saracul baiat, cuminte, si care promitea, de ce i se intalmpla o asemenea nenorocire? Pacatele parintilor... Da, intr-un fel! In orice caz ale protoparintilor! Eu i-au urmat lui Hristos si au imprastiat mesajul Evangheliei, al invierii si al bucuriei, si au luptat deci impotriva 'pacatului originar', si de aceea au suferit o moarte violenta si nici viata prea usoara nu au avut.

Prototipul este bineinteles Hristos.. Care a murit torturat pe cruce pentru pacatele noastre.

Sunt de acord cu tine. Nu este in nici un caz vorba de pedeapsa, sunt convinsa, este vorba doar despre pacatul originar, concretizat in familia noastra, si impotriva caruia avem liberatea si puterea de a lupta, daca vrem, fiecare dintre noi.

Daca Dumnezeu nu ar lasa sa se nasca copii din parinti cu pacate, nici Adam si Eva nu ar fi avut copii, si nu s-ar mai naste nimeni, pentru ca nimeni nu este fara pacat.
Dumnezeu da viata, creaza, viata insa intra intr-o lume deja corupta, si poarta si urmarile acestei lumi, in afara de imaginea lui Dumnezeu.

:) Da, Fani, ai dreptate, ce frumos spui, multumesc, acum imi explic mai multe.

Si totusi, tot un fel de pedeapsa este. Sigur, in intelesul pe care il dai tu: cu cat esti mai departe de harul lui Dumnezeu prin tot felul de rautati si pacate, cu atat mai putin beneficiezi de harul lui Dumnezeu. Cu cat este mai departe de sursa de lumina, cu atat esti mai in intuneric. In alte cuvinte, pedeapsa in sensul de urmare fireasca? Parca Sf Apostol Pavel spune undeva ca "pedeapsa pentru pacat este moartea." Adica urmarea fireasca a pacatului este moartea sufleteasca, indepartarea de Dumnezeu.Sigur, Dumnezeu nu are nici o intentie sa ne pedepseasca, nu e ca profa aia rea care de abia asteapta sa te prinda la cotitura si sa iti sa puna un 3 in catalog.

Pacatul originar nu este sters prin botez? Sau vorbesti de urmarile lui...aha.

Dar da, ce spui tu explica multe. Si totusi este o revelatie pentru mine. Sintagma pedeapsa lui Dumnezeu imi este atat de inserata in minte incat imi e greu sa ma gandesc altfel. Si de aici imi dau seama de unde si multe contradictii pe care le aveam/am in mintea mea. Pe de o parte sunt convinsa ca Dumnezeu e bun si numai bun. Dar atunci cum explic situatiile pe care le-am expus mai sus? Daca Dumnezeu e bun, atunci de ce pare sa pedepseasca oameni care nu au nici o treaba cu pacatul? Bun, inteleg sa fie pedepsiti cei care sunt rai, dar cum explic, mai ales cuiva care nu crede in bunatatea lui Dumnezeu, de ce sufera oameni nevinovati? Refuz sa cred in vraji si superstitii, si atunci ce ramane? Ma speria ce imi dadeam seama ca ramane daca ma gadeam mai bine, asa ca nu ma mai gandeam sau imi spuneam ca de fapt in tot raul este si un bine, chiar daca ascuns si nepatruns de mintea omeneasca. Unii raspund la aceasta problema cu "Dumnezeu este bun, dar este si drept, si pentru fiecare fapta este si rasplata." Dar totusi aceasta exlicatie nu mi s-a parut niciodata suficienta. Sigur, Dumnezeu este drept, dar cum se impaca cruzimea cu bunatatea?

Acum cativa ani, cand eram in facultate, un foarte bun prieten de-al meu, profesor de istorie la universitate, m-a intrebat, sincer contrariat si fara ironie, cum pot sa cred in Dumnezeu, si sa mai si fiu practicanta, si in acelasi timp sa studiez istoria cu pasiune, sa citesc in mod curent carti peste carti si sa fiu in perfecta cunostinta de cauza si cu multe detalii despre tot felul de cruzimi si dezastre abatute asupra lumii, despre rautatile pe care le pot face oamenii altor oameni, despre halul in care natura umana se poate dezlantui...etc. Unde este Dumnezeu in toate astea? (El spune ca este agnostic) Nu prea am stiut ce sa ii raspund exact. I-am spus ca stiu, prin credinta, ca Dumnezeu este, chiar daca nu il vedem, si ca credinta in Dumnezeu imi da putere sa cred ca binele exista, ca putem sa avem o varianta mai buna a lumii, doar ca trebuie sa ne dam seama cum si unde sa o gasim. Si apoi istoria nu este numai despre razboaie si omoruri. Bineinteles, raspunsul era in doi peri, si am lasat-o amandoi balta.

Dar ce spui tu, Fani, poate explica raul si la nivelul macro. Trebuie sa mai studiez chestiunea. Multumesc! :)

Sigur, cand il elimini pe Dumnezeu din ecuatie si judeci doar prin prisma rationalitatii umane, a omori 6 miliarde de oameni nu mai e chiar asa o chestie de extraordinara, si raul devine, cum spune Arendt, banal. Justificari se gasesc nenumarate, chiar foarte bine documentate si argumentate. La fel ca si Raskolnikov din Crima si Pedeapsa. Sigur, baba aceea este un jeg al societatii, o ciuperca, un parazit, si sunt destule argumente pro, deci chiar faci o favoare societatii daca scapi de ea. Cum poate un om sa gadeasca asa? Da, este posibil intr-o societate in care valorile materiale sunt mult mai pretuite decat cele spirituale, in care ratiunea si gandirea rationala are precedent fata de orice altceva. Dar cred ca m-am indepartat putin de subiect... :)