Ok, deci sa rezumam ce ai spus: Iisus ne-a oferit un model pentru noi, sa Il urmam, si sa ne desavarsim fiinta; putem sa ne dam seama ce desavarseste fiinta, "despartim duhurile". Apoi spui ceva frumos de dragostea dintre soti.

Eu sunt de acord ca Iisus - ca om - nu a avut niciun pacat si a fost cu totul desavarsit; filozofic, deci teoretic, tot as putea sa scriu tone de hartie despre relatia mea cu El, despre incercarea de a-L imita, dar daca as avea o mica doza de pragmatism, deci sa fiu practic, as putea sa spun foarte simplu si corect ca eu nu o sa Il ajung, chiar daca asta incalca tocmai tona aceea de teorie. Pentru Iisus - ca Dumnezeu - cred ca a fost destul de usor sa cunoasca duhurile; pentru el toata lumea s-ar fi impartit in rau si bine, in iubire de semeni si rezistenta la Satan. Insa, pot sa fiu si eu asa? Pot sa fiu atat de... nu stiu cum, incat lumea sa mi se para in alb si negru, in rau si bine? Eu sunt de parere ca... nu. Pentru un om, dat fiind ca este om, si nu dumnezeu, atotputernic, lumea este perceputa mai mult ca o scala gradata de culori gri, de la negru (si nici ala curat) pana la celalalt capat, alb, dar nici ala un alb pur. Cred ca aceasta scala gradata difera de la om la om (vb de oameni obisnuiti ca mine si ca tine). Pentru ca unui fumator, care fumeaza (tocmai mi-am adus de-aminte de topicul "preotul fumator" - exemplu concret cum unii oameni nefumatori judeca si exagereaza pacatul celor fumatori - adica sunt subiectivi) i se pare acest pacat mai mic, mai ales ca il face zilnic, decat unuia care nu fumeaza, si a tras o singura data din tigara, la un chef. Adica, orice om e subiectiv in felul sau, astfel incat se pare ca prostituata se inchina Dumnezeului prostituatelor, hotul isi are Dumnezeul sau, al hotilor, fumatorul etc. Nu exista doi oameni obisnuiti care sa perceapa lumea la fel de gradata; toti sunt... unici. Am vb despre oameni obisnuiti; de oamenii speciali ma refeream la sfinti, pustnici, calugari, oameni sporiti etc, care au ajuns la un anumit consens orizontal, ce e rau e rau, ce e bine e bine; ei nu mai sunt asa de subiectivi. Ei au un singur Dumnezeu, caci Il cunosc mai bine decat prostituata, hotul si fumatorul, care cred ca ii iarta. Practic, gradatia lor, a popilor, care contine probabil cele mai putine nuante de gri, este aceeasi; insa rar ajunge cate unul chiar la o 2 culori: negru si alb, rar ajunge cineva chiar sa desparta duhurile cu adevarat: acela e rau, acela e bun, si poate ca nu tot timpul, ci doar are niste perioade extaziatice spirituale. Totul este relativ; nu exista absolut, aici, pe pamantul acesta muritor, noi suntem doar o incercare de apropiere spre absolut. Nici chiar oamenii speciali de mai sus, au si ei momente cand incearca sa desparta duhurile, si se impotmolesc si spun: nu stiu daca e bine sau rau; e neutru. E undeva la mijloc.

Deci, daca ai inteles ceea ce voiam sa spun mai sus, care e parerea mea personala, subiectiva, cred ca intelegi ca eu nu cred doar in rau si bine, in negru si alb. Eu cred ca pe langa asta mai sunt si alte lucruri netru, lucruri care exista acolo, nu sunt o piedica pentru mantuire, dar nici ispita. Sunt doar acolo. Eu cand ascult muzica, tocmai am ascultat alternativul asta: http://www.youtube.com/watch?v=pmej-clcqA4&NR=1 (sa nu imi spui ca ti se pare satanic :24:). Faptul ca nu m-a ajutat spre mantuire, dar nici nu m-a coborat sa fac ceva rau... nu cred ca am gresit, nu sunt dependent de aceasta melodie; imi face doar placere sa ascult si atat. Ma binedispun. Tu poti sa despartesti duhurile? :1: Eu nu. Dar ma mahnesc cand vad atata comunism in capul unor smintiti care spun: cafeaua rau, ceaiul rau, televizor spala creierul, calculatorul dependenta, rockul rau, petrecerea rau, iesirea in oras rau, femeie/barbat rau, moda rau, gluma rau... Acesti nefericiti nu ajung sa guste bucurie, o stare de pace a sufletului; ci isi creeaza o lume utopica care-i canoneste cu imputari, un comportament utopic, in care se inchid si raman seriosi, darzi, mahniti, iar cand pe cineva care chiar se bucura de un lucru anume, cum ar fi o melodie, automat il critica din invidie: vei ajunge in iad.

Tocmai azi am trecut printr-o aventura foarte deprimanta pentru mine. Parca m-ar fi lovit cineva in cap, parca as fi aflat de moartea unei persoane dragi mie. Am intrat in magazin de birotice cu cumnatul meu ca sa incarcam un cartus de imprimanta. Eu am ramas langa vanzatoare, in timp ce un angajat incarca cartusul. Cumnatul meu a trecut interesat de toate articolele din magazin. Cand am iesit, am intrat in masina si am pornit spre casa. Pe drum, cumnatul meu mi-a aratat un stick nou, in valoare de 68 de lei si m-a intrebat daca e bun. Eu am stiut ce a facut si doar mi-a scapat un "haaai no, Danee". Am fost destul de mahnit, insa nu am vrut sa ii arat, ca sa nu il mahnesc sau sa il smintesc si pe el. Am tacut un timp si apoi am incercat sa il iau nu chiar asa de brutal, foarte scurt si foarte detasat, cu prostii despre "respectul de tine" etc, apoi, cu greu am scos de la mine si argumentul "Dumnezeu", pentru ca el merge la biserica de fiecare data cand poate. "Mi-a spus ca Dumnezeu ma iarta, ca si eu am iertat destul". Eu stiu prin multe ce a trecut; cum l-am scos afara din casa taica-so, cum a plans inainte de casatorie fata de mama mea, ca era un golan si stie asta, ca trebuie sa se schimbe etc Cum a plans la casatoria lui... Il stiu pe un om sensibil, nu un om rau, ci doar un om care incearca sa fie rau, sa se schimbe odata cu ceilalalti oameni profitori si rai. Insa nu cred ca va ajunge rau. Si iarasi am tacut si i-am dat pace, desi recunosteam greseala ce a facut-o spunand asta. Ba chiar am avut un impuls de a-i spune:"corect!" insa mi-a venit repede mintea la cap, caci nu puteam sa il incurajez. Si asa s-a terminat. I-am dat pace. Stie Domnul ce va face cu el, nu e treaba mea sa il judec, si, de bunaseama ca nu e treaba mea sa ii amaresc sufletul. Eu ma rog lui Dumnezeu sa il ierte. Probabil mai incolo voi mai incerca sa vb cu el, mai ales ca acesta intamplare nu e singura. Probabil ca ii voi spune ca noi acum avem alta viata... el e casatorit, deci aproape ca are familie, avem amandoi servicii onorabile, stabile, care ne permit sa traim decent, nu merita sa ne mustre constiinta pentru ce? Niste gainarii. Niste prostii. Mai bine ma simt liber si usor, decat pentru o bucata de mai stiu eu ce sa imi amaresc tot sufletul. Daca ar fi fost alta situatie, probabil ca i-as fi dat dreptate. Probabil ca daca nu as fi avut unde sa lucram, acum am fi cu ditamai pistoalele in maini (tocmai am scris pe un topic ca nu sunt de acord cu stilul Robin Hood, sa iei de la altii care au si sa dai la cei saraci - pentru ca furtul tot ramane furt si nu se poate justifica). Dar daca ar fi alta situatie, decat cea actuala... Poate ca da. Poate ca acum l-as fi nenorocit pe ticalosul care a profitat de bunavointa mea si nu mi-a platit chiria, iar eu am pierdut 600 de lei din banii mei. Poate ca i-as fi incendiat masina si batut pe cel care mi-a furat bratara de argint, etc. Dar cum am spus, am destule lucruri care sa imi permita traiul fara pacate, si ceea ce imi mai ramane si revine e sa dau lauda Domnului pentru asta.

Cat despre ce ai spus despre dragoste, sunt doar informatii, nu un raspuns. Problema e de ce nu ne putem ruga cand facem sex? Pentru sexul e blestemat? Vine de la dracul? Din cate imi amintesc eu, cand Domnul i-a scos pe primii oameni din rai, Evei a blastamat-o ceva de genul: "in durere vei naste copii", insa nu a specificat nimic de sex. Deci, sexul e urmarea blestemului lui Dumnezeu, pentru ca oamenii sa se poate inmulti? Faptul ca e un lucru patimas, dar totusi, dat de Dumnezeu, e pacat? De ce e binecuvantat de Biserica?

Desi nu imi place autorul, uite ce spune Danion de cei la care le-am spus eu "nefericiti" in postul de mai sus:

[SIZE=3][/SIZE]

e destul de riscanta absolutizarea aceasta a ideei ca noi nu ne putem desavarsi, ca nu Il putem lua pe Hristos intru totul ca model. NU are nimic de-a face cu o supozitie viitoare, daca ne vom desavarsi sau nu. A te gandi prea mult la asta e ca si cum ai lua o pauza de la drumul mantuire. Noi crestinii credem in URGENTA CLIPEI. La Dumnezeu exista un prezent continuu, in vesnicie. Aceasta are ecou si spre noi, tocmai in aceasta lupta din fiecare clipa. Nu inseamna ca trebuie sa ne rupem de trecut si sa nu ne gandim la viitor. Este strict legat de mantuire, de clipa pocaintei. Eu acum sunt un pacatos, acum trebuie sa ma rog, sa lupt SI SA AM SFINTENIA IN FATA OCHILOR CA MODEL. Daca eu voi ajunge acolo intr-o zi nu stiu, dar nici nu am de ce sa contemplu in mod PUR RATIONAL aceasta. Sa ne luptam cu pacatul de ACUM. Si pacatul sa nu-l comparam la scara cu altii. Eu fac aia da uite la criminalu ala cum omoara oameni. NU! Cineva l-a intrebat odata pe parintele Cleopa care e cel mai mare pacat - mandria, desfranarea, lenea, etc. si parintele i-a raspuns in stilul caracteristic: BA! Cel mai mare pacat e ala pe care il ai tu!
Legat de deosebirea duhurilor - daca nu o putem face acum desavarsit inseamna ca nu trebuie sa o incercam deloc? Inseamna sa aruncam toata stradania la gunoi pentru ca noi ACUM suntem niste patimasi?
Ai spus asa: "Totul este relativ; nu exista absolut, aici, pe pamantul acesta muritor, noi suntem doar o incercare de apropiere spre absolut.". Mai citeste de 1000 de ori ce ai scris. Si gandeste-te bine. Aici pe pamant exista pacatul, exista domnia stapanitorului acestei lumi, DAR NOI TREBUIE SA ADUCEM HARUL LUI DUMNEZEU SI AICI. asta este o invatatura ORTODOXA de capatai! Intruparea lui Hristos a adus si DESAVARSIREA FIRII. E acelasi lucru cu ideea de desavarsire ca scop. Nu o avem, DAR O PUTEM AVEA, si spre asta tindem. Daca nu am putea avea acest scop, atunci care ar fi altul???
Legat de relatiile trupesti - Parintele Staniloae era odata in tren cu un prieten teolog. iar in fata loi erau doi tineri care se tineau in brate. Si acel teolog i-a atras atentia parintelui ce diferenta enorma era intre discutia pe care o purtau ei si gestul acelor tineri. Iar Parintele Staniloae i-a raspuns: "SE ROAGA SI EI IN FELUL LOR". In Scriptura ni se spune "rugati-va neincetat". este o porunca! numai monahii pot face asta? numai prin rugaciunea inimii ne putem ruga neincetat? oare nu orice fapta bineplacuta inaintea lui Dumnezeu este intr-un fel o rugaciune? nu indraznesc sa duc aceasta idee pana la relatia trupeasca. dar cred ca atata timp cat este rodul dragostei si nu al patimii, al perversitatii, nu avem de ce sa ne facem griji ca este pacat.
Spui - "Faptul ca e un lucru patimas, dar totusi, dat de Dumnezeu, e pacat? De ce e binecuvantat de Biserica?". In postarea trecuta am spus ca este un lucru patimas dar nu un pacat. Urmarile caderii se pot vedea peste tot in jurul nostru. Mai usor de explicat este la copii - cred ca ai vazut copii care pot parea foarte rautaciosi, care isi dau cate una peste cap unul altuia, chiar aud cateodata: "ce rai poti fi si copiii". acestea nu pot fi pacate pentru care vor fi judecati, ci sunt actiuni care poarta pecetea caderii.

sunt de acord cu ce scrie, dar nu are legatura cu cea am spus. Se refera la negare, fara a oferi o solutie. De fapt - la negare ca cel dintai act. Cand de fapt, intai vine credinta si dupa aceea ne putem da seama ce e bine si ce nu pentru noi. Niciodata nu poti convinge pe cineva prin NU-uri. Tonul pe care l-am folosit a fost unul negativ datorita cadrului discutiei, nu trebuie absolutizat. Si totusi, de ce nu iti place Danion Vasile? :)

inca o mica completare- cand spunem ca Il vedem pe Hristos ca model, ca ii avem pe Sfinti ca modele, ca avem sfintenia ca model, se poate intelege ceva gresit. Nu inseamna ca ne uitam in Scriptura si zicem - aha, deci asta a facut Hristos, hai sa fac si eu asta si asta si asta. eu ma duc la servici, dar Hristos nu s-a dus la servici.. hmm, oare e pacat sa mergi la servici? Nu asa, fratilor, fereasca Dumnezeu! A-L urma pe Hristos inseamna a-I face loc in sufletul nostru, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru. Si asta se face greu, in timp indelungat, prin rugaciune si silire, prin lupta impotriva patimilor. Si cu cat Ii facem loc mai mult loc lui Hristos in noi, cu atat ne va arata chiar El ce trebuie sa facem in viata de zi cu zi, cum trebuie sa judecam fiecare actiune si fiecare situatie, cum trebuie sa "deosebim duhurile". Spunea un preot ortodox strain, Pr.John Breck ca scopul rugaciunii este ca "Dumnezeu sa se roage lui Dumnezeu in Biserica inimii noastre".

Chiar imi place ceea ce schimbam intre noi. Am invatat multe lucruri, si singurul lucru care ma ingrozeste e ca odata si odata mi-ai accepta parerea, dupa cum ma stiu ca sunt un om convingator (iar in cazul in care nu as avea dreptate, ar fi o catastrofa pentru amandoi si cu posibilii cititori). Atentie la toate strategiile pe care le folosesc, caci le cunosc, desi nu sunt invatat cu ele, mai ales argumentam ad nauseum; sunt foarte persuasiv, si te-as putea zapaci de cap sa nu iti mai vezi drumul inapoi. Sa nu uiti si ca eu cateoadata critic caracterul persoanei, nu afirmatiile sale, ca sa am dreptate. Chiar sper sa nu te conving.

Eu am studii ingineresti. Primul lucru de care mi-am dat seama in facultate (desi in anul 4 m-am trezit numai :1:) a fost ca iginerii nu dau doi bani pe teorie. Cred ca un inginer adevarat arunca manualul de folosire la gunoi; apoi porneste spre aparat si ii da drumu; vede rezultatele, apoi strange la suruburi. Teoria e ceva ce ai trebui sa ai habar, ce-i drept, macar sa dezbati niste chestii curioase cu colegii, dar nu e deloc importanta. E obligatorie totusi, pentru cunostiinte generale.

Eu nu ma pot abtine sa fiu inginer, un fel de om mai pragmatic, mai cu picioarele pe pamant, pamantul acesta. Cred ca teoria e ceva absolut. Deci imposibil. Cred in practica, si asta ma face un om realist.

Tu spui: ca nu Il putem lua pe Hristos intru totul ca model; eu te intreb logic: ce sanse ai sa ajungi Hristos la sfarsitul vietii tale? Peste 50 de ani, vei putea spune ca Sf. Petru, Hristos traieste in mine? Bineinteles ca nu. :1: Mai incolo tu spui, cred ca pentru ca sa scot din discutie acest pragmatism logic, NU are nimic de-a face cu o supozitie viitoare, daca ne vom desavarsi sau nu. Si apoi vb de un non-timp, sau un timp continuu. Pai eu iarasi sunt practic: orice se face in timp; toate evenimentele au nevoie de timp; mantuirea se face in timp. Faptul ca nu cunosc viitorul, ca exista o mica sansa de a se intampla orice, chiar ca tu sa ajungi profetul Romaniei, nu ma stopeaza de a estima logic si rational ca tu nu o sa fii shit. Asta nu inseamna neaparat o cedare a bataliei; nu inseamna sa il excluzi pe Iisus ca model. Ba chiar inca sa crezi asta, sa crezi ca vei ajunge un fel de Hristos. Si tocmai asta inseamna credinta pentru mine; sfidarea legilor pamantene, firesti. Cred in creatie pentru ca cred asta, si nu cred in evolutionism chiar daca se sprijina pe 4-5 stiinte cu metode stiintifice diferite; cred intr-un Dumnezeu pentru ca cred asta, desi eu gasesc logic si rational (poate de asta a zis Cleopa ca de 3 ori mintea omului e 666) gasesc mai multe argumente in defavoarea Lui. Dar eu cred. Aici e punctul in care ma ridic peste practica si cred, practic, in teorie. Cred in imposibil. Insa asta nu inseamna, totusi, ca pot sa cred chiar asa de mult ca altii, ca pot muta muntii de la loc. Nu cred ca voi ajunge Hristos, insa cred ca daca lupt, voi avea locul meu in rai; si cateodata ma gandesc canu voi ajunge acolo, insa nu vad nimic rau in asta, ba chiar incep sa ma speri de iad (oarecum) si sa imi vina nadejdea la loc si sa lupt iarasi. Dar nu cred ca il voi ajunge sa il imit pe Hristos intru totul; El e absolut, eu nu, si estimez inginereste ca nici nu voi fi, insa odata dupa judecata mea, si daca El ar vrea, prin puterea Lui, ar fi joaca sa imi stearga pacatele si sa ma faca atunci absolut. Daca voi ajunge in rai, probabil voi ajunge absolut ca Iisus, si si asta e ceva discutabil, odata ce am citit undeva ca in rai fiecare are cortul sau si umbra de la pomii sai si vor avea fructe si nestemate in pom, dar diferite intre ele de la om la om, dupa nevointele fiecaruia in viata.

Cat timp de ce a zis Cleopa si Staniloae, asta nu face altceva decat sa imi dea dreptate "subiectivismului" meu, cel de care am vb mai sus, scala aceea grada de bine, mai putin bine, netru, mai rau, rau, care difera de la om la om; si ca nu exista rau si bine absolute pe pamantul asta. Insa is de acord cu tine cu ce ai spus de Hristos: el era absolut pe lumea aceasta. Sunt de acord cu asta. La El era bine si rau - cand traia intrupat; la noi, oamenii, nu chiar. Si nici nu Il vom ajunge (ingineresc vb, adica practic). Teoretic, tu nu ai decat sa faci teorie si sa filozofezi ca ce tare vei ajunge tu; pt mine, ca inginer, e destul sa iti spun:tii minte cand Iisus a spus ca cine are credinta (deci se referea la oameni) si muntele acesta se va arunca in mare. Foarte bine, muta muntele.
tu vei spune povesti de genul, nu sunt sporit nu sunt sfant etc.
eu spun: dar de ce crezi ca vei putea muta muntele?
tu spui: nu cred asta, eu sunt doar un om pacatos, eu imi vad de ale mele.
eu spun: ok... tocmai ai contemplat rational ca nu poti muta muntele, asa cum eu contemplam rational ca tu nu vei ajunge la absolut in lumea aceasta. (bineinteles, nu ma pierd in contemplare cum spui tu; eu sunt... practic :1: nu ma gandesc la asta, continui sa sper ca voi avea un loc un rai, ca lupt etc; dar nu afirm ca voi ajunge ca Hristos pe pamantul asta - asta e o prostie.)

Si inca ceva ce ma roade. Ceea ce ai citat tu din Cleopa si Staniloe e subiectiv. Deci nu putem sa cunoastem obiectiv, deci corect, binele de rau. Nu putem desparti duhurile intr-un mod absolut; ci mai degraba subiectiv; si atunci sunt toti oamenii astia pe un site ortodox spunand ca le e scarba de un preot fumator si ca cei care asculta rock sunt satanisti si vor ajunge in iad?

Ai spus: Iar Parintele Staniloae i-a raspuns: "SE ROAGA SI EI IN FELUL LOR". In Scriptura ni se spune "rugati-va neincetat". este o porunca! numai monahii pot face asta? numai prin rugaciunea inimii ne putem ruga neincetat? oare nu orice fapta bineplacuta inaintea lui Dumnezeu este intr-un fel o rugaciune?
Intrebarea mea este: si daca o melodie ti-e bineplacuta, asta nu poate sa fie considerata o fapta bineplacuta lui Dumnezeu?
nu indraznesc sa duc aceasta idee pana la relatia trupeasca. - bineinteles ca nu; eu numesc asta tantra.

fratele meu, drept spui ca poti sa aburesti omu. a trebuit sa iti citesc de 3 ori postarea si nici acum nu stiu exact cum sa o iau. :)) problema este ca rationalizezi prea mult. subiectivismul asa cum il prezinti tu tine mai mult de filosofie. Ori noi aici avem filosofie (teologie) si traire - NEDESPARTITE. Noi putem sa intelegem CU MINTEA ce inseamna sa zicem - lumina si energiile necreate la Sf. Grigorie Palama, dar pana cand nu ajungem la rugaciunea inimii nu putem sti CU ADEVARAT. Asta nu inseamna ca trebuie sa capitulam. Spunea fratele windorin intr-o postare mai veche ca si atunci cand te rogi cu mintea imprastiata, nu esti atent mai la nimic, doar spui cuvintele cu buzele, totusi TOT RUGACIUNE ESTE. nu prea exista delimitare - de aici e rugaciune, pana aici nu..
Nu am spus ca nu Il putem lua pe Hristos drept model, ci ca trebuie sa cugetam la aceasta cu multa smerenie. Si sa contemplam mai putin cu ratiunea, caci contemplatia adevarata este la rugaciunea inimii, si pana acolo e cale luuunga lunga. :)
Faptul ca eu spun in mod rational ca sunt pacatos, ca nimic nu fac bun, tocmai aceasta este un rod al pacatoseniei mele. Dar un crestin adevarat care seara la rugaciune isi plange pacatele cu lacrimi si se roaga curat, oare nu spune acestea cu adevarat? atat cu ratiunea cat si cu inima, caci deja ratiunea lui se indreapta spre inima.. Tocmai asta imi ofera mie un model, un scop. Nu abandonez lupta pentru ca eu ACUM rationalizez mai mult decat trebuie,ca spun lucruri care suna bine, dar nu le simt cu adevarat. Trebuie sa avem multa rabdare ca sa putem trai cu adevarat ce spunem. Rugaciunea este cel mai bun exemplu. De cate ori nu o spunem rational, cu mintea, iar inima ramane impietrita? Dar cu timpul insasi rugaciunea ne invata, trebuie sa ne luam sufletul cu asalt, sa ii batem la usa, sa venim si cu un berbec daca e nevoie ca sa spargem poarta patimilor. Sf.Ap.Pavel a spus ca traieste Hristos in el, doar pentru el? numai sa se auda el? sau oare a spus-o rational? daca raspunsul este nu, atunci avem de lucru, fratele meu. caci nimic in ortodoxie nu este separat. nu exista vietile sfintilor si vietile noastre si intre ele o mare bariera, EXISTA VIETILE SFINTILOR SPRE CARE SUNTEM CHEMATI PERMANENT!!!

legat de subiecte mai vechi - de muzica rock, de preoti fumatori si tot asa, aici s-a incercat un schimb de pareri, de sfaturi, iar daca cineva a spus ca rockerii sau preotii fumatori ajung automat in iad inseamna ca acela se crede Dumnezeu, sa faca el Judecata. Eu poate nu am spus-o, dar sunt convins ca in sufletul meu asta am simtit, caci ma lupta mandria in fiecare moment. tu doar ai luat niste pozitii anti-rock, anti-fumat si le-ai transformat, le-ai absolutizat astfel incat sa iti sune tie absurd, ca sa te poti indeparta de ele cu constiinta curata. treaba nu sta deloc asa. E vorba in primul rand de RUGACIUNE. de silire, de atentie permanenta. Sa ne silim sa ajungem la dragoste, sa Il iubim pe Hristos si atunci ne va spune El daca melodia pe care o ascultam ne primejduieste mantuirea, sau o face tigara, sau orice altceva. Cele mai multe discutii de pe forumuri poarta o tenta in general negativa. poate ca asta se cere, sau poate asta e in sufletele noastre. dar nu asta e ordinea in care ajungem la Dumnezeu. Intai ne atrage ceva la Hristos, ceva negrait, ceva tainic, ne pridem de El, Il prindem de picior si incercam sa ne mantuim. acesta este primul pas. apoi vin gandurile vechi, obiceiurile vechi, OMUL CEL VECHI. Si vine cu bune si cu rele. Insa daca nu i-am gatit loc lui Hristos in noi mai intai, ne vom raporta gresit la acestea. Ori vom primi orice e rau, ori vom condamna ce e bun. Sau si mai rau - vom avea perspectiva de care scria Danion Vasile, a crestinilor care condamna si nu ofera nimic bun in schimb. IN PRIMUL SI IN PRIMUL RAND SA IL AVEM PE HRISTOS IN FATA OCHILOR. Sa nu ne intoarcem spre ispite pentru a le condamna, ci sa ramanem cu ochii pe Hristos, iar cand ispitele vin, sa ne "scuturam spatele" de ele, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Inca o data iti spun, frate - rationalizezi prea mult. Nu e frumos.. doar esti ortodox. Noi avem ideea de taina, de traire tainica a sufletului. cand vrei sa vorbesti despre orice, sa imbraci in cuvinte trairi sufletesti, sa absolutizezi, normal ca vei plasmui totul subiectiv, astfel incat sa-ti sune tie bine. Cum spunea Eminescu - "E usor a scrie versuri, ce din coada au sa sune". Doamne ajuta!

Din fatalitate nu am timp sa iti raspund, ca trebuie sa ma duc la cumnatu-meu. Cand il vad... ma gandesc ca mai trebuie sa trec printr-un inca alt chin, acela sa nu ii spun nimic la sora-mea, sa cred (chiar daca nu ar fi adevarat) ca ea ar fi rezolvat problemele. Oricum, mor sa iti raspund cat mai repede, am citit doar prima propozitie, si deja suna bine. Mesi! :24:

O mica adaugare - daca e sa ne luam dupa asta, inseamna ca tot ce este bineplacut omului este bineplacut lui Dumnezeu.

?
 

In biblie, atat cat este ea de vasta, se mentioneaza ceva de muzica rock? sau de muzica in general? Eu chiar am crezut ca profesorul acela de religie s-a bazat pe ceva cand a spus faptul ca a asculta rock e ceva satanic. Sunt foarte multe filme americane in care asa zisii satanisti in fac ritualurile pe muzica hard rock... Deci fostul meu prof s-a bazat pe biblie sau pe filme ori conceptii proprii?