Hristos S-a inaltat!

La subiect am scris de la a doua postare,dupa parerea mea topicul nu mai trebuia sa continue.Dar replicile nu au lipsit :)

Si uite asa, dupa cinci pagini, doar un singur user a avut curajul sa povesteasca o intamplare pnibila din viata lui si a fost cat de cat on-topic. E drept ca e un lucru extrem de greu sa treci prin astfel de situatii, nici atat nu-ti mai vine sa le reamintesti sau sa le si povestesti. Personal, nici eu nu as avea curajul sa povestesc ceva pe forum. Insa pot spune ca m-au afectat mult, as fi vrut sa le pot sterge cu buretele , sa pot intoarce timpul inapoi si sa iau alta decizie pentru a evita penibilul situatiei.

Cel mai mult regret vorbele pe care le-am spus desi nu ar fi trebuit sa le spun, era atat de usor sa-mi musc limba sau sa ies din camera inainte de a nu fi prea tarziu. Dar, cum nu aveam ce sa mai fac, m-am rugat Domnului: "Doamne, am fost nechibzuita, am stricat atat cand puteam sa zidesc...Te rog repara tu ce am stricat eu si indreapta ce am strambat!" Iar Dumnezeu a facut in asa fel incat s-a rezolvat si problema si a disparut si durerea amintirii penibilului.

on topic
 

Cand s-a infiintat acest topic, credeam ca fiecare va povesti cate o intamplare penibila la care a fost actant sau participant. Sa va povestesc o intamplare cu adevarat penibila, dar la care eu rad cu lacrimi, de fiecare data cand imi aduc aminte:

Eram la inceputul primului an de facultate, in a doua sau a treia saptamana. Aveam un curs cu un profesor foarte sever, Dumnezeu sa-l ierte! Si voiam eu sa ma remarc la cursul acela, sa il impresionez cu cunostintele mele. Stiam ca am ora cu el la 8 dimineata. Vin la 8 dimineata in facultate, mi se parea mie ceva ciudat. Noi eram o grupa mai numeroasa si cand colo, gasesc doar vreo cativa studenti pe care nici nu ii cunosteam... ma tot gandesc eu, mai, ce sa fie? or fi tot colegi de-ai mei si nu i-am cunoscut eu pana acum. Sala era aceeasi, ora era aceeasi, profesorul era acelasi, doar ca mi se parea mie ca se poarta mai familiar cu noi. :39: Era ceva ciudat la mijloc si eu, la ora aceea a dimineatii, nu imi dadeam seama. Ne intreaba: v-ati adus nu stiu ce carte? Toti: daaa! Si mai ciudat, nu imi aminteam deloc sa ne fi spus asta, dar, cum de felul meu sunt o zapacita si jumatate, ma gandeam ca oi fi uitat... :39: Apoi: v-ati pregatit tema? Ei, asta mi-a pus capac! Eram sigura ca nu avusesem nicio tema! Asa incat am sarit din banca, foarte uimita: "Dar nu ne-ati dat nicio tema!" Colegii inlemnisera. Era cel mai sever profesor si ei isi aveau tema facuta. Parca traiam in lumi paralele: "Ba da, ne-a dat tema..." "Ba nu ne-ati dat nicio tema. Si nici cartea nu ne-ati spus sa o avem la noi!" Eram total picata din luna. Se uita la mine asa, minunat de indrazneala mea, caci in fata lui nu clinteau nici studenti, nici profesori, si ma intreaba: "Dumneata ce an esti?" "anul 1." "Atunci se explica. Eu am acum curs cu alt an. Cu anul 1 am de la 10." Vaaai, cand am auzit, s-a facut lumina in capul meu! Intelesesem eu de ce era totul atat de ciudat si de ilogic, nu era locul meu acolo, la ora aceea... dar nu stiam apoi cum sa imi cer scuze pentru prostia mea... :49: Toti erau inlemniti, nici macar nu radeau. Spre si mai marea mea uimire, profesorul s-a uitat iar in ochii mei si a inteles, mi-a spus ca nu face nimic, pot sa asist si eu la curs, dar data viitoare sa am grija sa imi iau orarul cum trebuie si sa il mai si memorez :P. Cand se termina ora, ne spune ca suntem liberi. Toti se ridica din banci. Ma ridic si eu si profesorul ma opreste dintr-o data: "Nu, nu, dumneata stai aici! Acum am ora cu anul 1!" Rugaciunea mi se implinise - fusesem remarcata! :16:
Ma duc eu la pauza la orar si vad ca, de fapt, incurcasem borcanele: a doua zi aveam curs de la 8 cu acelasi profesor, in aceeasi sala... Dumnezeu sa il ierte, ca tare bun om si crestin era, in spatele aparentei de la catedra!

amintiri studentesti
 

:24::24::24:

Eiii, dulcica, intamplarea ta mi-a amintit si mie una.

Urma sa avem un curs inainte de un examen de teoria literaturii cu un alt profesor decat cel cu care facusem (Dumnezeu sa-l ierte!). Cu o zi inainte de curs, o colega da fuga pe le mine sa-mi spuna ca nu departe de blocul meu se vinde pateu. Eveniment mare, inainte de '89. Ii spun ca trebuie sa facem cu randul la coada ca sa cautam intre timp si cartile cerute de prof a doua zi (trebuia sa fie si citite, nu doar gasite). Colega imi spune "Stai fara grija, rezolva fetita tot si inca ce frumos, ai sa vezi!" Ne ducem la coada cu pricina si colega mea, fara prea multe remuscari, se strecoara vorbareata in fata si cumpara pateu. Evident ca au inceput comentariile in urma.

A doua zi la curs: intram in sala si fara sa apuc sa-mi dau seama ce se intampla o vad pe colega mea taman in ultimul rand jumatate intrata sub banca. Ma duc dupa ea si intreb ce s-a intamplat (de obicei noi eram mot in fata, in primul rand). "Il vezi pe prof? Era ieri la coada la pateu!"

Incepe domnul profesor discutia despre teoriile formalismului rus in literatura si la un moment dat spune, cu o seriozitate impecabila: "Poate domnisoarele din spate care au mancat aseara pateu ne pot lamuri teoria lui Bahtin."

Greu de inteles ce gasiti de admirat la un saltimbanc ca puric.
Faptul ca face echilibristica pe fir aparent subtire? Doar aparent subtire, ca e gros, gros, la fel de gros cum ii e si obrazul.
Scalambaiala lui penibila (cea de pe scena) nu poate impresiona un crestin autentic.
Iar scalambaiala cu masca crestina e nu doar penibila, ci de-a dreptul vrajmasa, batjocoritoare. Oare nu vedeti masonul, in spatele mastii surazatoare? Nu vedeti vanzarea, Iuda, in spatele vorbelor "spirituale"? Doar o batjocura. Veti vedea la vremea potrivita ce fel de "crestin" e acest puric. Nu este puricul un parazit, un traitor din viata si sangelele altei vietuitoare? Uitati-va putin mai de aproape si veti vedea. Bine, daca aveti ochi de vazut, urechi de auzit...
Sa va ajute Dumnezeu sa ajungeti la Adevar!

Hristos s-a inaltat!
 

Mie mi se pare penibila acea persoana care iti reproseaza ca se roaga pentru tine, tu cel care esti incercat de Dumnezeu, si ca merge special pe la biserici sa PLATEASCA pomelnice pentru neputinta ta-reprosindu-ti asta. Singur ajungi sa devii penibil din momentul in care creezi situatia cu pricina, din prea multa fatarnicie, asteptand ceva in schimb- o plecaciune, un sarut de mana sau vesnicele multumiri. Asta mi s-a intamplat mie din partea unora si le pot numi momente penibile, pentru ei ca au devenit penibili.

Doamne ajuta!

Asa se intampla de multe ori cand o persoana vrea sa te ajute. Poate ca intentia respectivului(ei) este buna initial, dar dupa aceea vine ,,cel cu cornite´´si isi baga coada. Si eu am avut multe dezamagiri in viata la capitolul asta. De aceea am devenit f reticenta cand mi se intinde o mana de ajutor. Nu zic ca nu primesc( daca am neaparata nevoie), dar am eu niste rezerve...
Nu stiu de ce unii oameni simt nevoia sa umileasca pe cei carora le ofera un ajutor...

In cea mai mare parte sunt de acord cu tine. Dan Puric, inainte de toate este clar un actor, cam prea plin de sine in haina smereniei care demult nu-l mai incape. Printre adevaruri indiscutabile, razbate aroganta si zeflemeaua ieftina, care nu are nimic comun cu ortodoxia. Cine sesiseaza asta, sunt convins ca-i evita conferintele care - culmea! - au efect dezbinator si de ura fata de semenii din alta categorie. Sunt convins ca dupa o seara in prezenta lui, nu-ti mai vine sa te mai rogi pentru dusmani...

Mi-am amintit acum de un alt moment penibil. Plecam in Londra si aveam avion la 4 dimineata. Cand am facut rezervarile, am pendulat mult timp pentru data intoarcerii intre luni si marti. Am ales intr-un final marti, dar in cap - nu stiu de ce - mi-a ramas luni, si n-am mai verificat biletele. Am plecat de-acasa cu catel, cu purcel (adica cu sotia si doi copii) inainte cu o zi. Am ramas pana noaptea pe la 2 la cineva din familie, in Bucuresti, apoi am luat un taxi si am purces la aeroport. Fetele de la chek-in erau cu ochii umflati de somn... Mi-a venit randul si mi-am pus bagajele senin si plin de... incredere. Fata verifica, verifica, verifica si ceva nu-i iese. La un moment dat, intoarce capul la colega: "Draga, ia mai zi-mi o data in cat suntem azi, ca io am luat-o razna!"
La 5 dimineata sunam din nou la usa celor de la care ne luasem ramas bun cu cateva ore mai devreme: "Vaai, de cand nu ne-am vazut! Nu va era dor?"
In ciuda acestui lucru, toti ne-am amuzat teribil. Probabil nu acelasi lucru s-ar fi intamplat daca am fi intarziat cu o zi!