|
Emigrarea?! Hm...
Deschideți ochii ca să nu greșiți! Tomescu Ionuț |
DE CE SĂ LUĂM ATITUDINE?
Țara, viitorul ei și al nostru ne privesc pe toți. Nu e ușor să iei atitudine pentru că vei fi copleșit cu tot felul de invective. Cineva trebuie totuși s-o facă... Viața e o luptă. Cine nu luptă nu merită să trăiască. Renunțarea la tăcere e o datorie pentru că în prezent a tăcea înseamnă a trăda. Renunțarea la tăcere mai înseamnă și refuzul terfelirii a tot ce e românesc. Nu trebuie să ne lase indiferenți o Românie ale cărei valori sunt călcate în picioare. Cel care ia atitudine este un element esențial în mecanismul redresării unei națiuni. El este simbolul ireproșabil de care se teme o lume coruptă. Cel care ia atitudine e prezent, hotărât, motivat și aducător de speranță în marasmul organizat în care trăim. Afirmarea hotărâtă a propriului punct de vedere în sensul apărării valorilor noastre naționale, a identității noastre este un act simplu și onorabil. Ea reprezintă exteriorizarea sentimentelor celor mai profunde de apartenență la națiunea noastră. Ea este totodată o reacție, un contraargument la teze antiromânești și false ideologii. Transmiterea unui mesaj pe un sait nu e anodină, aceasta înseamnă transmiterea părerilor proprii, a argumentelor proprii, te faci auzit într-un „schimb” de idei. Nu trebuie să-ți strigi sus și tare părerile ci trebuie să convingi. Argumentarea eficientă se face într-un limbaj corect, clar, civilizat și potrivit temelor abordate. Puterea argumentației e dată și de puterea convingerilor. Trebuie să-ți iubești sincer țara și neamul și să dorești să transmiți mai departe moștenirea de la strămoși în ciuda tuturor loviturilor pe care le primești. N-ai nevoie de violență ci de forță. Pârvu Ana Maria |
PENTRU ROMÂNIA!
Redau mai jos un pasaj din scrisoarea lui Coteanu Mircea, medic militar, adresată soției sale, Elena: "22 noiembrie 1941 Draga mea, [...]E uimitor de cât eroism și spirit de sacrificiu dau dovadă soldații noștri! Ieri, la trei după-miază, regimentul nostru a atacat o poziție sovietică bine întărită: tranșee, cuiburi de mitraliere, artilerie de câmp, sârmă ghimpată pe o adâncime de vreo zece metri, stâlpi de beton de peste doi metri înfipți oblic în pământ și arici din șine de cale ferată împrăștiați peste tot. Pe la două artileria noastră a declanșat o canonadă intensă. Totul se cutremura. La trei comandantul lansează o rachetă de semnalizare ca artileria să înceteze focul și să ne permită să înaintăm. Din păcate poziția sovieticilor a rezistat destul de bine tirului nostru. Până la ora două oamenii au dormit liniștiți, fiecare pe unde a apucat, frânți de oboseală după o săptămână de lupte continue. Unul dintre ofițeri spunea: "Mi-e milă de ei, nu îndrăznesc să-i trezesc". E dat semnalul de atac. Din toate părțile se aud voci strigând: "Înainte!", "La atac!", "Pentru România!" și unii cântă "Trei culori" de răsună și cerul și pământul. E sublim să vezi un astfel de elan la oameni în campanie de mai multe luni de zile! Ofițerii cad unul câte unul, oamenii la fel, dar continuă să înainteze. Un pluton ajunge la sârma ghimpată. Mai mulți oameni mor încercând să taie o breșă prin ea. Ce-i de făcut? Înainte? Pare imposibil! Înapoi? Exclus... În vremea asta de la adăpostul poziției lor sovieticii trag în noi cu tot armamentul din dotare. Oamenii se adăpostesc cum pot. Văzând dificultățile cu care se confruntau ai noștri comandantul le trimite un agent de legătură pentru a le spune să se retragă, dar acesta cade secerat de o rafală de mitralieră. Alți doi agenți de legătură trimiși de comandant au aceeași soartă. Atacul continuă, ai noștri ajung în tranșeele sovieticilor și spre seară, luptând exemplar, reușesc să le ocupe. După luptă sunt aduși cincizeci de răniți. Admirabil stoicism! Niciun rănit nu se plânge de soarta sa deși mulți dintre ei au răni foarte grave. Unul agonizează pe o targă scuipându-și plămânii. Altul, alături de el, zace inconștient cu resturi de creier pe gât și pe umeri. Un altul rănit în trei locuri și rănit din nou în timp ce era transportat, pierde abundent sânge. Făceam eforturi ca să-mi rețin lacrimile și aproape fără voia mea am exclamat: "Doamne, câtă suferință!" "Nu contează dom' doctor. Luptăm pentru România." mi-a spus unul dintre răniți cu o voce slabă. Acest erou obscur e mort acum, dar ce mărețe și sublime sunt aceste cuvinte în gura unui om simplu care s-a sacrificat în floarea vârstei.[...]" Pasaj reprodus de Tomescu Ionuț |
Un mare român a murit...
TRĂIASCĂ ROMÂNIA! TRĂIASCĂ ROMÂNIA de Adrian Păunescu Daca ne-nfruntă munții cu munții ne vom bate Pentru lumina țării și pentru libertate. Aici ne e cuvântul când îl avem de spus, Decât slujirea țării nimic nu-i mai presus. Jurăm credință luptei oricât ar fi de grea, Jurăm că pentru țară și viața ne-o vom da, Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia. Trăiască libertatea! Trăiască România! Dar țara nu se face cu lași, cu apatrizi, Nimica nu te scuză când ochii îi închizi. Sa curățăm tot răul din viața României Că noi suntem poporul și țara omeniei.(...) Avem contract pe viață cu visul si cu glia, Trăiască libertatea! Trăiască România! Trăiască muncitorii, țăranii, cărturarii! Trăiască demnitatea cea fără de avarii! Dacă renunți la luptă n-ai ce să mai aștepți, Nimica nu se face în poziție de drepți. Să facem România, prin toți și pentru toți, Un teritoriu liber de-orice prejudecăți. Să fie al nostru dreptul și-a noastră datoria. Trăiască libertatea! Trăiască România! Jurăm din milioane de inimi si destine, Din orice fel de sânge ne murmură în vine, Jurăm bătrân și tânăr, femeie și bărbat, Credință României necondiționat. Că țara-i bogăția ce veșnic ne rămâne Și glasul ce ne-ndeamnă Deșteaptă-te, române! Nu ne-nspăimântă nimeni cu forța sau pustia, Trăiască libertatea! Trăiască România! Suntem de e nevoie o țară de soldați, Suntem de e nevoie un lanț de munți Carpați. Durerea țării noastre făcută-i să ne doară, Ne place libertatea ca oameni și ca țară. Și soarele dreptății să lumineze sfânt O țară-n roșu, galben și albastru pe pământ. Aceasta ni-i voința, aceasta ni-i tăria! Trăiască libertatea! Trăiască România! |
PANSEURI
În crize globale grave singura forță care rezistă e națiunea, restul se năruie. Un popor cu conștiință națională slabă sau nulă este împins inexorabil în afara istoriei. Războiul împotriva unei națiuni pașnice e o crimă. Războiul pentru apărarea patriei e o datorie sfântă. Egoismul, lăcomia și viciul generează despotism. Fericit cel ce are patrie! Și mai fericit cel ce moare pentru apărarea ei! Când țara și neamul sunt amenințate, ce ne diferențiază nu mai contează, toți suntem români. Doar forța poate garanta unei națiuni independența, prosperitatea și progresul. Păstrarea naționalității noastre depinde de păstrarea limbii române. Popescu Angela |
CITATE
„Nimic nu rezistă unei înverșunări de furnică.” – Victor Hugo „Lupta ideologică dusă împotriva patriilor și patriotismului are toate șansele să pară ceea ce e, o ispită imperială.” – Jean Daniel „Altădată sclavii erau legați cu lanțuri. Astăzi oamenii sunt puși să stea în fața televizorului.” - Franz Schmidberger „Sparta este un stil pe care starea actuală a lucrurilor o impune unei generații.” - Maurice Bardèche Culese de Mareș Bogdan |
Citat
" Cel care are toate darurile lui Dumnezeu , iar DRAGOSTE nu are , nimic nu-i foloseste " ( APOSTOLUL PAVEL )
|
[quote=TINERI PENTRU ROMANIA;279821]"CAPACITATEA DE APĂRARE
Soarta unei țări [quote] Soarta , destin , predestinare . . . NU ! |
INFANTERIȘTII
de maior (r) Vasile Tomescu Ne îndreptăm spre inamic, Călcând bărbătește! Nu ne înspăimântă nimic, Nimic nu ne-oprește! Nu ne pasă de schije, Gloanțe, explozii și rafale. Înaintăm fără grije Și nu ne abatem din cale. Pe unde trecem dușmanul să se dea la o parte Căci Iisus e cu noi și ne dă biruință. Luptăm pentru a țării integritate, Onoarea noastră se numește credință! Mărșăluim cântând spre glorie și izbândă Pe un drum ce-n zare se pierde. Pe flanc, într-o pădure, stau tancuri la pândă, Ascunse de frunzișul verde. Blindatele ne atacă în forță, Scrâșnind din șenile, Dar curând toate ard ca o torță, Iar tanchiștii fug ca să scape cu zile. Pe unde trecem tancurile ard ca paiele uscate Căci Iisus e cu noi și ne dă biruință. Luptăm pentru a țării integritate, Onoarea noastră se numește credință! Când ne vom întoarce acasă, Vă vom reda încrederea în ziua de mâine Și vom munci din nou la coasă Ca s-avem pe masă pâine. Vom reclădi satele și orașele vandalizate Căci Iisus e cu noi și ne dă biruință. Vom apăra a țării integritate, Onoarea noastră se numește credință! 15 octombrie 1941 |
Citat:
|
Firma , nu gluma !
Aveti firma , nu gluma , vizibila de la o posta !:TINERI PENTRU ROMANIA:105:
|
BRAVO tinere ! Tine-o tot asa !
|
Despre poporul roman,in cateva cuvinte
Poporul roman e inzestrat cu o putere transfiguratorie ce-i permite sa preschimbe intregul univers si sa patrunda in cosmosul liturgic (sa participe la celebrarea liturghiei cosmice ar spune Maxim Marturisitorul).Ciobanul isi transforma nenorocirea intr-o taina mistica,da un sens fast nefericirii,asumand-o nu ca eveniment istoric,personal,ci ca taina.Intocmai ca si crestinismul,romanismul poate anula urmarile aparent iremediabile ale unei tragedii,dandu-le valori nebanuite.
|
MĂREȚIA SUFLETEASCĂ
Omul nu-și dă adevărata măsură prin forța trupului, prin avere sau prin geniu ci prin măreția sufletului. Astfel și cel mai umil dintre oameni, dacă are măreție sufletească, poate realiza lucruri extraordinare. Astfel și cel mai neînsemnat soldat devine erou. Vaslui 10 ianuarie 1475. Se face ziuă. Armatele stau față în față. Stindardele se desfășoară în vânt, panașele flutură pe coifuri, fierul și aurul scânteiază. Călare pe cal Ștefan trece printre ai săi și le vorbește. Pe chip îi strălucește o lumină tainică și îngerul victoriei îl învăluie nevăzut cu aripile sale. În scurt timp se lasă o tăcere adâncă: oastea îngenunchează înălțând rugă către acela care l-a doborât pe Goliat prin mâna lui David. Deodată goarna sună, ostașii se ridică și însuflețiți de Dumnezeul armatelor pornesc la luptă. 40.000 de români, cei mai mulți țărani sau ciobani, fac una cu pământul 120.000 de turci, cei mai mulți soldați căliți în lupte. Chiar cronicarii turci recunosc că rareori s-a văzut o înfrângere mai dezastruoasă. Mihail Gh. Bujor (Ghebu) |
sa ne trezim frati intru HRISTOS
Acest popor va invia,asa cum a fost proorocit,numai ca e nevoie de discernamant,trebuie sa avem momente de tacere si momente cand trebuie sa marturisim cu indrazneala crezul nostru,pt. ca altfel vom raspunde.In acesti ani grei care vor veni,trebuie sa facem cu totii tot ce este omeneste posibil,iar ceea ce nu se poate,sa lasam in seama lui Dumnezeu,numai astfel vom avea constiinta linistita ca am facut tot ce s-a putut.Daca nu vom reactiona,se vor scula stramosii nostri din morminte,care au suferit atatea pt. patrie,iar noi ce facem pt. ea?(scuzati-ma dar se pare ca doar hranim simturile),Daca crestinii nu marturisesc cu adevarat pe HRISTOS si BISERICA ORTODOXA,si nu se impotrivesc ereticilor de orice fel,acestia vor face mult mai mult rau.Dar daca se vor impotrivi,aceia se vor mai gandi.Sa nu uitam dragi frati intru HRISTOS(cel adevarat,purtator de cruce),ca primii crestini erau nuci tari,schimbau o lume intreaga.In epoca bizantina,daca se incerca scoaterea unei icoane din Sf.Biserica,se impotrivea toata lumea.Sa luam cu totii aminte,ca HRISTOS s-a rastignit pt. noi ca sa inviem,iar noi sa ramanem nepasatori?
|
iubesc acest popor
Cu totii trebuie sa avem curajul sa murim pentru HRISTOS,Acum,cand va scriu aceste randuri,vin de la mormantul parintelui ARSENIE BOCA,si sa stiti ca nu suntem pierduti,am vazut o multime de tineri acolo(acesta e semnul ca acest popor nu va pieri niciodata,gena stramosilor nostri care au murit pentru HRISTOS si pt. apararea patriei si a obiceiurilor noastre stramosesti,o poarta ei,noi,cu totii,acum suntem doar adormiti,dar va veni timpul atunci cand Dumnezeu va hotari trezirea).Nu trebuie sa stam cu mainile-n san,crezand ca Dumnezeu va face totul,si sa nu uitam sa ,,punem mana'' cum se spune,deci sa nu uitam ca,Dzeu ajuta pe marinar in vreme de furtuna,dar timonierul sa fie la carma,Dzeu da maini,dar nu construieste poduri,Dzeu e bun dar nu-i prost
|
AVEȚI CUVÂNTUL!
Ne clădim țara cu mintea, cu sudoarea frunții, cu bătăile inimii. O creăm zi de zi pe ogor, în fabrică, în amfiteatre. O reinventăm iar și iar din visele noastre. În ciuda vicisitudinilor prezentului care macină sufletul națiunilor, arde în noi mândră și vie acea scânteie care ne dă puterea să mergem mai departe: suntem români și avem vocație de creatori. În ciuda tuturor evenimentelor potrivnice, a sărăciei și a lipsei de perspective am rămas aici dând lucrurilor existente un alt sens. Pentru că a tăcea noi nu știm! Facem din dureri, doine, din singurătăți, poeme, din șicane, glume. Să tăcem? Niciodată! Să plecăm ochii, să încetăm să mai fim noi înșine? Niciodată! Am 20 de ani! Am scris un poem! Am 20 de ani! Sunt mamă. Am 20 de ani! Am fost cu robotul meu la o expoziție internațională și am obținut acolo o medalie. Am 20 de ani! Am inimă de haiduc. Recit imnul legii cuantice. Escaladez munții. Fiecare din realizările noastre aduce un plus de frumusețe României și această frumusețe se conjugă în românește. Limba pe care o vorbim, fragilă în fiecare din gesturile noastre zilnice, în fiecare pas pe care-l facem spre celălalt are nevoie de toată creativitatea noastră. Oameni ai țării! Țărani lucrători răbdători ai pământului chinuiți de ierni uscate și veri toride. Oameni ai țării! Magicieni ai spiritului iscoditori ai veșniciei. Români și românce din toate județele și orașele! Oameni ai viitorului aveți cuvântul. Pârvu Ana Maria |
Parerea mea
Cred ca voi,cei care postati sub acest nick-name nu ati trait cu adevarat suferinta birocratiei si coruptiei din Romania care a existat cel putin in epoca moderna si contemporana.Suna foarte frumos ceea ce spuneti dar...Cat este ancorat in realitate?Cum stau lucrurile de fapt?Ati suferit vreodata de foame?Ati fost nedreptatiti de sistem?Ati "servit patria" cu mancare mucegaita prezentata ca si delicatesa?Luati drept prosti pe motiv ca si parmezanul este mucegait deci..de ce nu ar fi si branza?Ati incercat sa fiti cei mai buni din patriotism ,vazand ca persoane care-l "cunosteau" pe comandant erau pusi in fatza desi erau incompetenti pur si simplu?Pentru a simti ceva pentru tara..noi cei fara o prea mare cultura trebuie sa simtim ca avem pentru cine lupta.Iar lupta nu se rezuma la cuvinte scrise sau vorbite.Vorbeste cineva in numele ciobanului:cati ditre voi au stat o luna macar la stana sa simta viatza ?Sa vada ce vrea respectivul?Cum gandeste?Si ce vrea?Cum si in cine crede?Si de ce?Uneori teoria nu se potriveste cu practica de loc..Astept raspuns..
|
Prea multe sloganuri ....amintind de epoci trecute si prea putine fapte...Parca am fi cocosi pe un gard si-am cucuriga poporului de......gaste....
|
IUBESC, CÂNT ȘI CRED
de Théodore Botrel Rătăcind singur și întristat Prin codrul întunecat, Am strigat pătimaș: Viața-i tristă-n țară și-n oraș! Ecoul mi-a răspuns: aș! Ecoule,aici traiu-i greu și nu mă încântă! Și cu vocea-i ce spre zări se avântă Ecoul mi-a răspuns: cântă! Ecou, ecou din pădurea deasă și verde, Povara crucii ce-o port mă apasă, mă pierde. Ecoul mi-a răspuns: crede! Deznădejdea în mine înmugurește, Trebuie să plec unde soarele asfințește? Ecoul mi-a spus: iubește! Am urmat îndemnul ecoului sfătos Și cu siguranță n-am greșit. Iubesc, cânt, sunt credincios Și alături de ai mei sunt fericit! Traducere de Pârvu Ana Maria |
VIS ȘI REALITATE
De ce cea mai mare parte a popoarelor sunt mândre de țările lor în ciuda relelor prezente sau trecute? De ce popoarele se simt profund rănite când țările lor sunt desfigurate sau amputate de război, de politică, de delăsare, de suferință? Răspunsul e simplu. Țările, care nu sunt doar petice de pământ, se identifică cu popoarele lor. Țara noastră e ca noi. Înțeleaptă, cuminte, blândă, statornică în ale ei. Ea e ceea ce e și ceea ce facem noi să fie. E iarnă geroasă, vară caniculară, dar, pe măsura strădaniilor noastre, poate fi și câmp acoperit de holde și casă și uzină și sfântă biserică. La fel ca noi care suntem ceea ce suntem și ceea ce devenim sau mai degrabă ceea ce facem noi din noi. Asta e lege și nu cunoaște excepții. Viața e vis și realitate în același timp. Ea trebuie să fie și vis și realitate. Dacă evadează în vis, încetează să mai fie viață. Dacă e doar realitate dură și brută încremenește, moare, sau, mai rău, se distruge în convulsii interminabile. Așa trăiesc popoarele. Așa trăiesc țările. Au nevoie de un mare vis care să le înalțe sufletul și să le țină unite. Căci viața nu se poate clădi doar pe interes. În același timp e nevoie ca în fiecare zi să ne întoarcem la plug, la servici sau la școală. Totul trebuie reluat și clădit iar și iar. Așa și nu altfel o țară poate fi prosperă, puternică și liberă. Un pic de noroc în viață nu strică, dar prosperitatea, puterea și libertatea se obțin prin eforturi zilnice. Astfel o țară poate fi soartă și fericire. Soarta ți-o faci. Fericirea ți-o clădești cu trudă zi de zi. Țara e a noastră și trebuie să rămână a noastră pentru că noi și numai noi am visat-o. Noi și numai noi o facem după chipul nostru. Ar fi o greșeală dacă am renunța la vis pentru a deveni slugi apatride dispensabile fără rădăcini, fără trecut și fără viitor. Ar fi o greșeală la fel de mare dacă ne-am lăsa în voia soartei. Soarta pe care nu ne-o facem noi, ne-o vor face alții. Viitorul se construiește azi. Popescu Angela |
FOCUL SACRU
Vlad mergea repede. Gândul că peste câteva zile se va însura îi provoca o neliniște plăcută, un fel de beție. Avea din când în când impresia că a plecat deja. Nu se va rupe de ai săi, nu va vedea pentru ultima dată țara fără să-i sângereze inima. Își dădea seama de asta, dar pentru Jane, pe care o iubea atât de mult încât n-ar fi putut trăi fără ea, sacrifica totul. Se simțea rușinat la gândul că, de dragul lui, ea ar vrut să vină aici fără să-i pese că se desparte de părinți și că va duce o viață grea, trudnică și plină de privațiuni. El părăsea o țară sărăcită, bântuită de fantomele unui trecut nu prea îndepărtat și se ducea într-o țară civilizată și prosperă. Îi părea că acest gând îi va alina mamei sale durerea despărțirii. Amintiri dragi din copilărie îi reveneau în minte. De nenumărate ori mama sa îi vorbise, ținându-l pe genunchi, despre patrie, pământ al doinelor și vitejiei. Străbunicii săi, bunicii săi luptaseră ca s-o apere pe fronturile celor două războaie mondiale nutrind pentru ea o iubire profundă. Acum că patria nu mai era ce-a fost, cine putea să-l condamne că pleacă? Ajungând la biserică îi ieși în cale preotul cel tânăr care-i spuse: - Bine că ai venit! Părintele tocmai m-a trimis să te caut. Te așteaptă pe băncuța de sub nuc. - Ce bine! șopti Vlad, mai degrabă mulțumit decât surprins. De când fusese numit la biserica din cartier domnul Petrescu se arătase interesat de evoluția lui. Cum de nu se gândise să-i anunțe nunta? Puțin stânjenit de faptul că uitase asta, se duse să-l vadă. Domnul Petrescu era un preot în vârstă de o rară distincție și de o blândețe încântătoare. Vlad, care se știa iubit creștinește de el, ar fi vrut să-l îmbrățișeze, să-i spună fericirea sa. Ceva din expresia feței sale îl opri însă: - Mă așteptați părinte? spuse el. - Da. Ți-a luat cam mult ca să ajungi. - Nu știam că sunt așteptat și vizita pe care v-o fac nu e o vizită obișnuită, răspunse Vlad cu ochii strălucind. Preotul, emoționat, privi îndelung chipul frumos al tânărului: Vlad încarna pentru el sufletul neamului românesc. - Așadar e adevărat, te însori cu domnișoara Jane Thomson și pleci din țară, spuse el trist. - Păi ce-ar trebui să fac părinte? - Ce să faci, copile? Fă-ți datoria de om și de român. - Dumneavoastră nu ați pleca dacă v-ar fi mai bine în altă parte? Ați rămâne aici? - Dumnezeule! ce s-ar întâmpla cu credința noastră creștin ortodoxă dacă preoții ar pleca... Voi muri aici. De plecat nu plec decât dacă sunt luat pe sus cu forța. Dezertarea lașă, fuga, nu-s de mine. Dar timpul trece. Vino, adăugă el ridicându-se, preoteasa ne-a pregătit un pui la frigare. Îi turnă tânărului un pahar de vin și așezându-se în fața lui la masă îi spuse: - Diseară se împlinesc trei ani de când am primit parohia. M-a surprins mereu plăcut că tu și prietenii tăi veneați în fiecare duminică la slujbe, că vă arătați atașați de credință. Vlad se gândi o clipă și răspunse: - Ne plăceau, pacea, liniștea care ne cuprindeau venind la biserică. Ne plăcea cum slujeați... Chipul palid al bătrânului preot se ilumină: - M-am rugat de multe ori pentru voi, pentru tine. Voi, tinerii sunteți speranța, viitorul nostru... Și ne părăsiți!!! Ce gol și ce regrete lăsați în urmă! Ne e greu să nu vă mai vedem. Vlad îl asculta vizibil tulburat. - Nu vreau să arunc o umbră asupra fericirii tale, dar hotărârea pe care ai luat-o e atât de gravă... Mi se pare că iubirea te orbește. Mi se pare că plecarea ta e o mare greșeală. - Țin prea mult la ea ca s-o condamn la o viață de privațiuni. - Te cunosc. Crede-mă, ești o plantă care se aclimatizează greu. Nu respiri bine în altă parte. Rădăcinile tale sunt aici și angajându-ți cuvântul te vei condamna la un exil irevocabil. - Dar mă duc într-o țară civilizată și prosperă. - Amintirile din sărmana noastră țară te vor urmări acolo. Îți va fi dor de ea, vei trăi cu sentimentul că ai trădat, că nu ți-ai făcut datoria. Cândva, discutând de una de alta, mi-ai spus o vorbă care mi-a mers la suflet. Vlad păstră tăcerea. Preotul reluă: - Spuneai: „Trebuie să iubești în sărăcie, suferință și durere pentru a putea spune că iubești cu adevărat.” Atunci focul sacru ardea în inima ta. Predescu Virgil |
ȚIE, PATRIE DRAGĂ
de maior (r) Vasile Tomescu Câmpii nesfârșite, Munți cu frunți mohorâte, Repetați-ne cântecele îndrăgite! Ție, patrie dragă, Românie dragă, Sângele și viața noastră întreagă! Vrem să ne unim, Vrem să murim, Ca să te slujim. Mamă de eroi Vei fi mândră de noi, Un pas nu vom da înapoi! Dumnezeu e mare! Vom înfrunta moartea cu nepăsare, Cu încântare. Frați mereu, La război, la greu, Și el, și tu, și eu, Umăr la umăr vom merge. Soldați de frunte, Vom fi stânci neclintite În lupte. Dumnezeule bun, Ajută neamul român Să-și elibereze pământul străbun Unindu-i inimile, brațele! Dumnezeu, ca pe strămoși, Ne va face și pe noi curajoși, Victorioși. Spre El se înalță A noastră speranță. Biruință Ne va fi dată din cer! 18 iunie 1941 |
BĂTRÂNUL
de maior (r) Vasile Tomescu Pe drumul cenușiu și prăfuit Pe care soldații noștri au trecut Doar un bătrân mai umblă gârbovit, Visând la ținutul pierdut. Uneori de pe buzele-i pălite Gemete se înalță către cer E regretul zilelor trecute E povestea lui de om stingher. Am vrut să știu povestea sa Și el mi-a spus-o printre lacrimi. Ține-o bine minte, n-o uita! E a unei inimi simple, fără patimi. Într-o dimineață, zise el, la școală, Pe când cântam copiilor „Balada” la vioară, Dușmanii în sat au dat năvală Distrugând tot ca o hoardă barbară. Lumea se ferea din fața armelor lor Roșii, vai, de sânge românesc. Îndurerat, fără să-mi pese c-aș putea să mor, I-am întâmpinat încercând să-i opresc. „Cine ești tu care ne sfidezi?” Întrebă unul din ei trăgând în aer două salve, „Sunt, după cum vezi, Dușmanul popoarelor sclave!” „Îți bați joc de noi bătrâne?! Cântă Imnurile dragi tătucului Stalin Și fă-o cu patos, cu pasiune sfântă, Altfel vei sfârși în suferință și chin.” Am cântat, ce puteam să fac, Însă nu ce-a zis el ci „Trei culori”. Atunci mi-a spart vioara ca să tac Apoi m-a lovit cu pumnul de câteva ori. Mi-au spart vioara pradă mâniei, Pentru că am suflet românesc Și pentru că, în ecourile câmpiei, Am cântat un cântec ce toți îl îndrăgesc. 10 iunie 1944 |
AVERTISMENT
Cei care ne văd ca sursă de profit, ca sclave salariate, Cei care vor să ne ia feminitatea, Cei care ne vor sterile și egoiste, Cei care ne vor pervertite și imorale SĂ ȘTIE CĂ: Vom fi feminine nu feministe, Vom fi leoaice nu pradă, Vom fi luptătoare nu târfe lobotomizate, Vom fi angajate nu decerebrate, Vom fi războinice, soții și mame. Suntem românce și am ales rezistența. Ne vor drăguțe și docile, suntem frumoase și rebele. TINERE PENTRU ROMÂNIA |
Citat:
|
cristiboss56,
Mesajul nostru e un strigăt de revoltă. Nu ni s-a părut potrivit să facem referire la divinitate și credință în conținutul lui. TINERE PENTRU ROMÂNIA |
NOI NU TACEM
de Andrei Ciurunga Cu dinții strânși de aspra suferință urcăm pe brânci Golgotele, cădem, ne ridicăm, scrâșnind de neputință și iar ne prăvălim - dar nu tăcem. Pe-a țării noastre darnică moșie târâm de-un car de ani același jug. Cum oare să tăcem, când de sub glie răcnește osul dezgropat de plug? De-a lungul zării noastre de cărbune paharul plin ne-am învățat să-l bem, dar gura știe bine-o rugăciune și-o geme printre dinți - căci nu tăcem. Cum să tăcem când fiecare ghindă căzută din stejarul secular se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă tot plânsul țării într-un nou stejar? Noi nu tăcem, căci urlă de pe roată în trupul nostru oase ce s-au frânt și strigă morții ce-au tăcut odată cu gura caldă plină de pământ. De s-ar surpa în ceasul neființei pe toate-aceste guri câte-un Negoi, l-am sfărâma necruțători cu dinții și-ar da navală răcnetul din noi. Urcăm Golgote aspre de credință, venim spre piscuri tari, îngenunchem și iar ne scuturăm de neputință cu pumnii strânși în trup - dar nu tăcem. |
MANIFEST
Suntem tineri care au ales să se ridice și să fie în prima linie. Suntem tineri care între delăsare, renunțare și Thermopyles ar alege mai degrabă Thermopyles. Suntem tineri care își petrec vara vacanțele și concediile în corturi, care fac lungi ascensiuni pe munte, care învață arte marțiale. Suntem tineri cărora le place efortul, sudoarea și depășirea de sine. Suntem tineri care apreciază cultura noastră națională, trecutul nostru de luptă, țara și frumusețile ei. Suntem tineri care refuză distrugerea ca viitor al generației lor și ca orizont al națiunii noastre. Suntem tineri care pun mai presus de bunurile lumești credința în Dumnezeu. Suntem tineri care pun mai presus de reușita personală dăruirea de sine. Suntem tineri care preferă performanței economice dimensiunea eroică a vieții. Suntem tineri care refuză drogurile, perversiunile sexuale și imoralitatea în general. Vrem să înfruntăm în deplină cunoștință de cauză relele societății noastre și să ne privim destinul drept în ochi. Suntem tineri care au ales să rămână alături de națiune și să construiască împreună cu ea viitorul patriei noastre. Suntem tineri care înțeleg să transmită un mesaj clar tuturor celor care ne decid soarta peste capul nostru: am fost și vom fi! Suntem tineri ca tine, fii ca noi! TINERI PENTRU ROMANIA |
Citat:
|
Mda..hai pe campul de lupta!.Tara abia se mai tine si asa,ce facem,ne ridicam impotriva ei?
Noi am ajuns asa din cauze istorice,ne vindecam foarte incet,de fapt abia mai rezistam,iar solutia nu este sa luptam cu noi insine |
Pentru Opeth
Citat:
|
Citat:
Uneori femeile prin insusi faptul ca au fost smerite si nu s-au revoltat sa lupte odata or contra barbatului au dovedit chiar mai multa tarie (in ciuda naturii slabe) caci puterea lor vine din iubire si delasare de sine Apoi sa nu uitam ca dincolo de moartea naturala nu vom fi intrebati daca am fost barbati sau femei ci cum am luptat impotriva pacatului nostru..nu impotriva sexelor.. |
Mulțumesc
Citat:
|
Citat:
Noi suntem inca in regenerare caci Poporul Roman a muncit mult sa isi pastreze adevarata credinta,sa se protejeze pe sine si nu numai,in timp ce alte tari isi îmbogățeau cultura,a noastra isi invata oamenii sa lupte,sa moara,sa fie rezistenti.Apoi peste ceva vreme a venit si comunismul,iarasi noi cautam untul si nu cartile caci erau vremuri foarte grele si literatura ori evolutia economiei erau foarte departe de acest sistem social.Deci oricat vor mai posta tinerii astia o fac fara minte caci lupta contra unui proces natural.M-am bucurat tare mult cand am aflat ca 70% din Romania citeste,este un progres semnificativ fata de acum cativa ani.Trebuie sa avem credinta si rabdare:).. Multumesc de aprecieri.Si dumneavoastra sa aveti ganduri bune si un somn lin! |
Citat:
|
Ce este cu acest protest? Unele treburi nu se potrivesc cu feminismul.
|
Sa curga mai departe versurile!!!:))
|
O p e t h, blackswan, vintage, cristiboss56,
Vă mulțumesc că ați postat aici. Îngăduiți-mi o remarcă. Ce afirmați se bazează pe ce considerați am fi vrut să spunem, nu pe ce am spus efectiv. Cu alte cuvinte ne faceți, probabil involuntar, proces de intenție. Primiți vă rog expresia întregului meu respect. Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu) |
PRIETENI,
Tocmai am făcut o călătorie prin țară. Îngăduiți-mi să v-o povestesc. Simt încă mirosul pământului reavăn proaspăt despicat de fierul plugului și al livezilor înflorite. Vă aud vorbind, vă revăd zâmbetele. România poartă și numele noastre: Ion, Ioana, Gheorghe, Gherghina, Petre, Petra, Victor, Victoria... Suntem unii pentru alții insulă, comoară, izvor și călăuză. Tată, mamă, soră, frate, vecin, prieten, iubit, iubită, fiu, fiică. Suntem o mare familie. Râdem la fel, plângem la fel. Avem aceleași vise și iubim aceeași limbă. Limba pe care o vorbește un popor e sufletul lui, e cheia libertății lui. Limba e mai mult decât niște cuvinte, e pământul și marea, e portul și nava. Limba vorbește despre anotimpurile inimii: ruginiul octombrie, verdele aprilie. Ea ia un lac drept ocean și scânteile drept stele. În prezent limba noastră are nevoie de mai mult spațiu, de mai mult respect. Are nevoie să ne batem pentru ea, are nevoie s-o iubim cu adevărat. Româna trebuie să se conjuge la prezentul și viitorul copiilor noștri. Cu subiectele, cu predicatele și cu complementele noastre creatorii noștri scriu, cântă și-și proiectează imaginile pe ecran. Pentru ca arta să continue să ne jaloneze istoria trebuie să dăm creatorilor noștri mijlocul de a o transpune în lucrările lor. Pentru că lucrările lor sunt ale noastre, ale tuturor și pentru că un popor fără istorie e un popor fără speranță. Călătoria mea s-a terminat cu ce mai frumoasă dintre imagini. 22.000.000 de români stând alături, umăr la umăr. 22.000.000 de români stând în picioare fericiți și mândri că pot spune: aici e acasă! Pârvu Ana Maria |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 13:32:03. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.