Dăunescu
 

Toată lumea care conta sau nu conta, toată lumea cu carte sau fără carte, toți cei ce și-au dorit-o și toți cei ce nu și-au dorit-o, tot ce s-a scris și tot ce n-ar fi trebuit scris, toți și toate au fost atinse de suflul taurin al acestei turbine colosale de produs vorbe în versuri, adeziuni și coeziuni de masă, emoții simple și nutrețuri poporale pentru un ego nesfîrșit....
Ar trebui mai întîi remarcat că Eminescu a fost un detractor doctrinar al epocii istorice și politice în care a trăit. Păunescu nu se face vinovat de vreo crîcnire sau cugetare critică. Propulsat și amanetat de mașina de propagandă comunistă, Păunescu a făcut un zgomot aluvinoar cu voie de la toate polițiile și, încă mai mult, a primit în antrepriză cîteva din adevărurile incomode pentru politrucii partidului: existența Occidentului liber și prosper, existența culturii înalte a României pre-comuniste și, chiar, calitatea superioară a culturii din afara lumii comuniste. Păunescu a preluat toate aceste sarcini și le-a rezolvat cu o demagogie irezistibilă pentru oamenii care credeau că vor găsi în cenaclul ambulant al lui Păunescu un refugiu sau poteca spre cultura liberă.


”De la Bîrca la Viena”, o carte de propagandă mascată reportericește, a avut un succes colosal. Așa cum are o gură de aer sau un pachet cu mîncare într-un dormitor de penitenciar. Cartea lui Păunescu a explicat tuturor celor ce au fost împiedicați să iasă vreodată din țară, că, da!, Occidentul, există, e interesant și chiar simpatic dar n-are voința și, mai ales, altitudinea viitorului plenar al socialismului românesc. Cu asta, Păunescu a înlocuit, dintr-o carte și un foc, zece ani de propagandă. Sinceritatea trucată, scrisul lizibil și curajul bine dozat cu care Păunescu ”a spus lucrurilor pe nume” au convins sute de mii de oameni, altfel sătui de discursurile de partid.
...
Toate erau spuse și admise, cu o condiție: adeziunea scandată la Ceaușism, sub îndrumarea răcnită a unui Păunescu transformat în direcție și conștiință de grup. Păunescu a fost cel mai important și cel mai eficient motor de propagandă al aparatului de propagandă comunist. Așa-zisele lui acte de dizidență literară, nu trebuie confundate cu actele de conștiință. Poeme ca Analfabeților s-au născut numai pentru că și numai cînd instituția Păunescu avea neplăceri: înlesniri incomplete pentru revista Flacăra, favoruri refuzate unui om care cerea mult mai mult decît prevedea contractul cu Partidul și, în sfîrșit, dizgrația oficială, după un Cenaclu farsă soldat cu mai multe vieți pierdute, la Ploiești. În rest, cîtă vreme apetitul grandios al lui Păunescu a fost răsplătit, totul a fost bine și România lui Ceaușescu a făcut figură de paradis în opera lui Păunescu.
...
Toxicitatea lui Păunescu poate fi măsurată în curbura care strîmbă, și astăzi, gîndirea comună a milioane de români, îndreptînd-o spre provincialism, mediocritate și kitsch. Căderea acestor oameni și, odată cu ea, înapoierea României sînt culpa directă a lui Păunescu. În fond, Păunescu i-a cerut și i-a avut pe mînă. Magistrat și educator de mulțimi, Păunescu a stîlcit cel puțin o generație. Acolo unde suflete și minți încă proaspete cereau un alfabet de sinceritate minimă, Păunescu a turnat cisterne de provincialism, patriotism pro-comunist, mîndrie pentru rugina industrială a ceaușismului și mistică anti-modernistă. În toată această operație de îndoctrinare colectivă, poezia lui Păunescu a jucat rolul de pivot sentimental. Păunescu are reputația unui mare poet, dar acest mit nu e altceva decît reflexul deplin al unei epoci de degradare culturală pilotată energic de chiar fabrica de rime Păunescu.
...
Păunescu poetul a fost complet anihilat de un automatism care a ștanțat prozodic covoare de proză sau jurnalism banal. Păunescu a doborît coregrafia rimată grațios de Topîrceanu sau Minulescu și a coborît-o pînă la tembelismul cîntat al textelor de brigadă. Ce e permis folclorului de terasă sau agitatorilor de meserie nu poate trece, însă, drept poezie. Sau, dacă trece, e semnul unei derute culturale grave.

Păunescu a demisionat înainte de a descoperi poezia mare. Cei ce îi evocă, astăzi, geniul poetic, nu știu despre ce vorbesc și pentru că tot nu știu depre ce vorbesc insultă o generație superbă de poeți pe care Păunescu a acoperit-o, suflînd în megafoanele propagandei comuniste. A-l face pe Păunescu mare poet înseamnă a-i condamna la uitare și dispreț pe Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru, Daniel Turcea, Ilie Constantin, Ileana Mălăncioiu, Șerban Foarță. Anii ’60 și ’70, anii pe care Păunescu pretinde că i-a definit literar, ne-au dat o suită de poeți vecină cu miracolul.
...
Într-o epocă de mizerie tragică, poeții generației ’80 au creat un mod de cunoaștere tragică și au refuzat să se predea festivismului de traforaj întreținut public și săptămînal pe șantierele lui Păunescu.
...
Deplasarea percepției culturale românești spre rudimentar, folcloric și kitsch provincial e cea mai de seamă ispravă a masacrului poetic păunescian.


Adrian Păunescu s-a agitat, într-un delir politico-literar grandios și egal cu propria sete de mărire. Marele declamator a fost, însă, o conștiință mică, un zgomot menit să acopere groaza de luciditate. Sentimental, gata de vorbe mari în fața oricărei întîmplări, Păunescu a fost autorul unei psihoze de elan permanent care și-a propus să ia locul realității și să scuze prostia, indolența și opresiunea la putere. Păunescu a înșelat toate sufletele, a mințit toate generațiile și a dăunat pe toate planurile.
http://traianungureanu-tru.blogspot....si-are-ce.html

Comunicat de presă - Sorin Ilieşiu
 

Comunicat - Sorin Ilieşiu Pentru a contribui la o justă evaluare a operei pro-totalitare a lui Adrian Păunescu, prezint mai jos un paragraf din teza mea de doctorat susţinută în 2005.
'În 1982 am realizat imaginea filmului 'documentar-artistic' de lung-metraj 'Cenaclul Flacăra', scenariul şi regia - Cornel Diaconu, film comandat de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist. Imprevizibil însă, filmul a fost suspendat şi finalizat abia prin 1985, fără a fi însă difuzat întrucât animatorul Cenaclului Flacăra, fals-nonconformistul Adrian Păunescu, intrase într-o prudentă dizgraţie, aparent stranie. După revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 filmul a fost difuzat într-o versiune de montaj din care au fost eliminate secvenţele de osanale la adresa comunismului, şi în mod special cele de cult al personalităţii dictatorului Ceauşescu.
Am filmat aproximativ 25 de spectacole din cadrul unui turneu al Cenaclului Flacăra. Spectacolele aveau loc pe stadioane sau, dacă vremea nu permitea, în marile săli ale 'Caselor de cultură a sindicatelor'. Audienţa era incredibilă. Spectatorii care nu mai aveau loc pe scaune sau pe bănci, stăteau pe jos sau în picioare. Datorită harismei de necontestat a poetului de curte al dictatorului, în conştiinţa pervertită şi-n sufletul hipnotizat al spectatorilor înghesuiţi până la refuz, se năştea realmente câte ceva din omul nou comunist. Nu-mi venea să cred că acesta era chiar omul nou din viaţa reală, nu omul nou din ficţiunea cinematografică despre viaţa reală.
Filmând zeci de mii de spectatori naivi, neştiutori, înspăimântaţi, înfriguraţi, înfometaţi, îndoctrinaţi, lipsiţi de speranţă, veniţi de bună-voie şi nesiliţi de nimeni în tribunele arhipline ale stadioanelor fără instalaţie de iluminare nocturnă dar iluminate de către noi (echipa de filmare) cu o sută de mii de waţi, spectacolele prelungindu-se până în zori, am fost realmente uimit să văd cum în aceşti oameni, aflaţi parcă în transă, se năştea cu adevărat ceva din esenţa sufletului corupt al omului nou.
Povestea omului nou povestită nefiresc în filmele de 'ficţiune' de falsă actualitate, se derula în faţa ochilor mei - nu ca o poveste inventată şi comandată politic, ci ca o poveste ireală şi totodată un neverosimil coşmar preschimbat într-o realitate uimitoare în nopţile Cenaclului Flacăra.
....
http://www.agerpres.ro/media/index.p...in-Ilieiu.html

Mai , frate Andrei comparativ cu Daniel , tu esti un om inteligent , cu bun simt , dar nu inteleg de cand ai inceput sa citesti "operele lui Tismaneanu " ! Draga frate , cine este acest Tismaneanu , pentru ca mie nu-mi spune nimic , ci imi aminteste doar de Tismana , atat si nimic mai mult !:1:

Jurnalist din 1992, a absolvit Facultatea de Drept (Iasi) si Facultatea de Comunicare si Relatii Publice (Bucuresti). A fost redactor-sef al citorva publicatii din Bacau si a lucrat multi ani pentru Radio Europa Libera, "Ziua", "Evenimentul zilei", "Cotidianul", "Jurnalul National", "Gardianul". Astazi este director al revistei "ROST", pe care a fondat-o in anul 2002, si redactor al saptaminalului "Formula AS".

si . . un Traian Ungureanu ! Groaznic , Andrei spre ce se indreapta cultura ta actuala !:76:

Sunt sute , mii de directorasi , corespondenti , jurnalisti . . . Ti-ai dat cu firma-n cap ! :24:

Am dat aceste citate fiindcă sunt ceva deja scris și care exprimă bine ideile pe care le am despre Păunescu. Nu contează cine le-a formulat ci dacă sunt adevărate sau nu.

Păunescu a fost un impostor, un prefăcut care a reușit să înșele mulțimile că ar fi un om sincer și patriot, când de fapt totul era menit să-i hrănească dorința de popularitate și putere.

Cenaclul Flacăra a fost o monstruozitate care a imbecilizat o generație de tineri cu un surogat de cultură și patriotism. Păunescu a fost un comunist și a insuflat adepților lui gândirea primitivă și deviantă tipic comunistă, i-a zombificat și ei nu-și dau seama ci prin aprecierea acordată lui Păunescu și comunismului perpetuează virusul nebuniei. Comunismul, ca și islamul, este o doctrină totalitară care înșeală sufletele fără repere în care se instaurează cu forța unei psihoze (ceea ce și este de fapt) și îi închide judecății realiste și dezvoltării personale. Există ideologii, inclusiv religii, care alterează facultățile intelectuale ale omului, îi răpesc libertatea și luciditatea. Între acestea sunt islamul, comunismul și necredința (ateismul).

Păunescu a fost un primitiv, un promotor al kitschului și prostiei naționalismului de tip ceaușist care a contribuit cel mai mult la desfigurarea intelectuală a țării.

Ajunge, omule, cu rautatea! Nu este de la Dumnezeu, ce faci!

Gata m-am linistit ! Acum am inteles , postezi in mistocareala , cu mistocareli , scrise de niste mistocari ! Multumesc mult pentru precizarea ta !:58:

Nu e răutate. E reacție la minciună și impostură. Păunescu avea o mare forță de seducție, așa cum avea și Hitler, Lenin și alți mincinoși, nu pentru că ar fi avut vreun rafinament (Hitler măcar avea o coerență) ci fiindcă acest popor, românii, sunt foarte puțin educați și sunt înșelați ușor de aparențe.

Atât timp cât nu fac diferența între adevăr și minciună, cât nu conștientizează că pe lumea aceasta sunt oameni diferiți de noi, care înșeală fără remușcare, vom fi mereu victime, îi vor vota dacă sunt politicieni, îi vor aplauda dacă sunt pretinși poeți etc și vor lua kitchul drept cultură.

Nici eu nu am scris la mișto și nici acei oameni, sunt articole care exprimă convingeri sincere într-o formă precisă.

. . .
 

Nuuuuu , e muuulta iubire , iertare , dragoste , bunatate , intelepciune . . . :44:

Nu sunt de acord cu tine, Traditie. De bine, de rau, pe vremea Cenaclului Flacara, oamenii citeau / recitau poezie. Ia du-te-acum pe strada, alege 3 insi la intamplare si vezi care stie vreun vers (in afara de "Catelus cu parul cret" recitat vreunui copil / nepot)?
Care rau e mai mic, sa ai un stadion plin de oameni inganand versuri sau o sala de isterizati la un concert Ozzy Osbourne? Verticalitatea carei generatii e mai compromisa, cea care l-a avut pivot pe Adrian Paunescu sau cei care isi traiesc adolescenta in zilele noastre, cu versuri / injuraturi din "La Familia" pe buze?

Citeam undeva ca forta de a darama poate parea un act creator in ochii unora, dar totusi (iubirea...), ce punem in loc?

Despre afinitatile politice ale lui Paunescu, nu comentez. Insa mi se pare dureros de actual mesajul poemului sau "Soferul si nevasta-sa", unde reda cu precizie microscopica degringolada in care se afla Romania.
Pentru cei care vor sa-l citeasca: http://poezii.ro-versuri.ro/Soferul-...-Paunescu.html

Erau alte vremuri, Coralina. Oamenii nu prea aveau ce face cu timpul liber: nu aveau programe tv si jocuri video. Cititul tinea loc de divertisment.

Redactat de Sorin Ilieşiu – membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Raportul final pentru condamnarea regimului comunist
ca ilegitim şi criminal a prezentat ADEVĂRUL DESPRE ADRIAN PĂUNESCU

Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, asumat de Preşedintele României Traian Băsescu, arată că „nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu”, precum Adrian Păunescu.

Prezentăm paragrafele referitoare la Adrian Păunescu preluate din Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie coordonată de prof. Vladimir Tismăneanu, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

«Cel ce se substituise partidului şi se identificase cu ţara aceea jinduită, binecuvântată, demnă de toate superlativele imaginabile, şi-a găsit un instrument excepţional de fortificare a puterii în persoana lui Adrian Păunescu, poet relativ tânăr, de un talent incontestabil şi care, la prima vedere, nu se număra printre cei uşor de manevrat. Pentru că şi-a dorit ca poezia lui să mişte sufletele şi să agite mulţimile, acest poet a recurs, cu sau fără ştiinţă, la o bună parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emoţional al cititorilor, la şantajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se însă să dea poeziei sensul negator şi înverşunarea anilor 1950. Adrian Păunescu a reuşit – cu argumente pe care le bănuim – să obţină aprobarea clanului Ceauşescu pentru ca cenaclul revistei „Flacăra” să se transforme într-o manifestare grandioasă şi, mai apoi, într-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreţi, cântăreţi, mişcându-se, toţi, fără şovăire, la comandă, ca vrăjiţi de bagheta lui magică. La rândul lor, tinerii spectatori cărora li se adresa – în săli, în pieţe sau pe stadioane – intrau într-un soi de bizară frenezie. Li se părea că, faţă de atmosfera sumbră în care erau obişnuiţi să trăiască, participă la un eveniment epocal, la un moment astral.

Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute. A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului.»

«Cultul personalităţii conducătorului suprem a devenit, mai ales după 1968, fundamentul ideologic al sistemului. Ceauşescu era prezentat drept călăuză vizionară, erou între eroii neamului, fiinţa providenţială, personalitate de vârf a vieţii internaţionale, demiurg, arhitect, strateg de geniu şi câte altele. La rândul ei, Elena Ceauşescu, o persoană cu slabe înzestrări intelectuale, însă animată de o ambiţie nemăsurată, a devenit şi ea subiectul unui deşănţat cult. S-au întrecut în această privinţă barzii oficiali ai ceauşismului, poeţii de curte Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. Un întreg aparat de propagandă a contribuit la crearea unui climat al linguşelii, ipocriziei şi duplicităţii universalizate. În atari condiţii, simpla decenţă devenea un act de rezistenţă, iar sfidarea pe faţă a dictatorului şi a aparatului pe care se sprijinea devenea o formă de curaj etic exemplar.»

«Patronaţi şi încurajaţi de conducerea PCR, o serie de scriitori, critici literari, artişti plastici, compozitori şi sociologi au inventat în spirit jdanovist ideologia „protocoronismului românesc”, alibiul teoretic al omniprezentului cult al personalităţii lui N. Ceauşescu. Desfigurând ideile esteticianului Edgar Papu, aceştia au susţinut poziţii autarhice şi profund antiliberale, xenofobe şi antiintelectuale. Printre exponenţii protocronismului s-au remarcat prin vehemenţă: Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru etc. Publicată sub egida Comitetului pentru Cultură şi Artă al capitalei, revista „Săptămâna” a fost principala tribună de manifestare a pseudonaţionalismului manipulator al perioadei ceauşismului târziu. Revista a publicat adeseori documente ale Securităţii menite să atace şi să compromită exilul literar anticomunist.»

Răul mai mic este al doilea, pentru că artiștii respectivi (mă rog, eu consider hiphopul o caricatură) prezintă o artă în care cred, nu sunt niște falsificatori așa cum sunt (a fost) Păunescu sau maneliștii și ei lasă libertatea ascultărilor, nu urmăresc manipularea lor așa cum fac ceilalți. Sinceritatea actului artistic contează decisiv fiindcă un om care minte prin arta sa și se mai întâmplă să-și găsească și un număr mare de admiratori stâlcește conștiințele respectivilor. Maneliștii gâdilă atracția spre patimile grosiere, bogăție, sex, băutură, Păunescu profita de pustietatea culturală din anii 70-80 pentru a-și propulsa personalitatea dar metoda era asemenea cu a maneliștilor: el nu era preocupat de a-i eleva pe ascultători ci dimpotrivă, de a-i coborî, de a-i înșela, de a-i aservi mișcării pe care o inițiase și care îl făcea un personaj influent.

Aprecierea de care se bucură Păunescu este o isterie de masă, oamenii sunt victimele unei păcăleli pentru că lipsiți de reperele culturii adevărate (comunismul i-a privat) se mulțumesc cu kitschul produs de un ipocrit.

Kitschul e un fenomen complex și periculos social, fiindcă promovează prostia prin intermediul falselor valori. Arta are o influență socială foarte mare, ea modelează conștiințe, doctrine, idealuri de viață și dacă arta e un surogat produs de oameni rău intenționați ea are efecte grave asupra mentalităților și manifestărilor umane.

Noi cei pacaliti !
 

Mai bine sa fim niste "victime" si niste "pacaliti" ./ decat niste golani razvratiti ! / ai unei epoci de inculti . . .:10:

ok !
 

trebuie sa avem respect pentru semenii nostri care trec in lumea de dincolo, avand de infruntat vamile vazduhului,cele pe care si noi le vom trece la vrema destinata noua !
insa totusi ,in relativul meu de traitor pamantesc ,nu pot sa nu imi imaginez o imensa comparatie :

PAUL GOMA- adrian paunescu !

as dori, sa va imaginati si voi, desigur,cunoscand si ascultand ambele parti !

Eu as zice sa va masurati cuvintele. Mai ales cand vorbiti despre o intreaga generatie.
O multime de oameni in generatia mea, (neimbecilizata si nezombificata), l-a apreciat pe Paunescu macar ca a dezavuat comunismul.

Traditie, ceea ce promoveaza hip hop-ul nu e realitatea goala-goluta, ei hranesc mintile crude ale copiilor cu idei de genul: munca e pentru prosti; fa-te fotbalist, nu inginer; trage o linie pe nas si viata va fi mai frumoasa, etc.
Din orice unghi ai privi situatia, Paunescu si toata miscarea culturala declansata de el sunt la ani lumina distanta de mizeria sub-culturala din ziua de azi. C-o fi facut toate lucrurile acestea pentru a se slavi pe sine, nu stiu, insa stiu si este unanim recunoscut faptul ca in anii '60-70-80, Paunescu era unul din numele grele ale literaturii, el fiind un scriitor nu numai prolific ci si unul extrem de talentat.
Eu nu cataloghez poeziile lui Paunescu drept kitsch in nici un caz.

... si oare nu erau mai bune vremurile alea cand oamenii isi umpleau timpul liber cu lectura?
Eu la tv nu ma uit, de jucat nu ma joc, insa pe Internet stau in nestire. :( Cred ca ar trebui sa-mi impun ca in anumite zile sa inlocuiesc calculatorul cu o carte, as fi mult mai castigata.

Un om pervertit gândește prin filtrul deformat al rațiunii sale afectate și nu se vede pe sine ca pervertit. Justificarea de sine poate fi un indiciu că această stare e prezentă. Desigur, sunt și alte cauze ale pervertirii decât cea despre care se discută aici.

Și fiindcă veni vorba, dezvolt puțin acest subiect: tendința naturală a omului este a-și clădi viața și a interpreta realitatea pe baza instinctului, a luării după aparențe ceea ce are ca rezultat faptul că majoritatea oamenilor au o percepție deformată despre lucruri. Putem numi aceasta nebunie, în sensul de deviere de la realitate. Vindecarea poate veni dacă omul găsește înțelepciunea de a se tăgădui pe sine, de a nu se mai lua pe sine ca reper în discernerea adevărului, de a se raporta la o instanță superioară. Vestea despre această instanță ne-a fost adusă prin Întruparea Mântuitorului și de aceea în afara teologiei creștine (ortodoxe) mă tem că omul nu poate ieși din capcana judecăților false. Fără conștiința necesității smereniei și a condamnării de sine omul va căuta mereu să se justifice și aprecierile lui vor fi deformate de această atitudine.

Aici nu vorbim de hip-hop ci de Păunescu. Păunescu a avut un efect nociv așa cum am explicat, prin oferirea unor surogate de cultură și patriotism care în conștiințele victimelor au afectat capacitatea distingerii adevăratelor valori, stare care s-a perpetuat la unii până în prezent.

Faptul că Păunescu era apreciat nu înseamnă că e o valoare, este o eroare de logică.

Iar kitschul îmbracă forme mai subtile decât crezi și discernerea între kitsch și valoare autentică implică o cunoaștere a filozofiei artei. Poți vedea din pagina de pe wikipedia care sunt indiciile kitschului:

-Opus față de operele de artă (care chiar cer interpretare), kitschul nu este interpretabil;
-Kitschul propagă și repetă stereotipuri și clișee și îi lipsește originalitatea;
-Kitschul este deseori ușor reproductibil (articole de masă).

Adică exact ceea ce se poate spune despre creațiile lui Păunescu.


Pentru o analiză mai extinsă a ceea ce reprezintă kitschul poți citi această carte:
http://www.scribd.com/doc/24522715/P...-Abraham-Moles

Acolo vei afla de pildă că opere la care nu te-ai fi așteptat sunt de fapt kitschuri. Autorul spune că două din cele mai vestite castele europene, Neuschwanstein în Germania și Peleș în România, sunt niște capodopere ale kitschului.

Si viceversa stimabile, si viceversa.

,,Lasati pe D.zeu sa intre" !
 

Impuneti-va ca in tot timpul liber sa va ginditi la Dumnezeu, din ce in ce mai mult, sa cugetati, sa va bucurati, sa va plingeti pacatele, sa va marturisiti lipsa se rivna si de sirguinta adevarata, sa va ,,piriti" lipsa de statornicie in gindul si lucrul bun ; impuneti-va sa respirasti Hristos, sa mincati Hristos , sa doriti Hristos , sa cintati Hristos, sa adormiti cu Hristos ... sa va ocupati inima , sufletul si mintea numai cu Hristos !
De ce tocmai asa ? Deoarece doar El este Calea , Adevarul si Viata !
Nu-i dati Lui doar minute sau ore din zi , nu-i dati Lui doar anumite zile din saptamina si doar anumite slujbe ale bisericii , nu il faceti partas pe El doar la bucatele, la frinturi pt. ca cu aceiasi masura cu care masurati voi vi se v-a masura si voua , iar El va v-a bucura doar cu bucati sau freagmente din miluire si mintuire si nici decum dupa dorintele voastre !
Sa nu va temeti ca facind astfel lumea va v-a face HABOTNICI si v-a ride de rivna voastra caci inaintea voastra au fost altii care s-au numit chiar nebuni pt. Hristos fara a fi nebuni de-adevaratelea . Habotnici va v-a face satan care uraste tot lucrul bun si rivna cea pt. Hristos . Invatati sa ii descoperiti lucrarea si prezenta puturoasa si sa nu-i mai cadeti in plasa !

Iar cind din mila lui D.zeu (caci numai astfel veti obtine sporirea rivnei si a dragostei !) veti avea timpul liber ocupat de Hristos incepeti ca si ,,timpul neliber" sa-l daruiti tot lui Hristos deprinzind sa rostesti rugaciunea inimii neintrerupt. Astfel ajungi la limanul cel bun si sa alungi de la tine toata inselarea prin care te vezi deja a fi ajuns ,,cineva" cit de mic dar , ,,cineva" ! Abia dupa toate acestea sa te intrebi frate intru duhul , ce cistig ai reusit sa faci ?

Socotiti deci, voi surorilor si fratilor cum voiti acest indemn si aceasta propunere a mea ! Uneori ma intreb : daca as fi scris toate acestea in versuri , ati fi fost mai silitori intr-ale duhului ?

Hristos va judeca!
 

Iar cind din mila lui D.zeu (caci numai astfel veti obtine sporirea rivnei si a dragostei !) veti avea timpul liber ocupat de Hristos incepeti ca si ,,timpul neliber" sa-l daruiti tot lui Hristos deprinzind sa rostesti rugaciunea inimii neintrerupt. Astfel ajungi la limanul cel bun si sa alungi de la tine toata inselarea prin care te vezi deja a fi ajuns ,,cineva" cit de mic dar , ,,cineva" ! Abia dupa toate acestea sa te intrebi frate intru duhul , ce cistig ai reusit sa faci ?



Sa ne propunem acest castig:IERTAREA si IUBIREA!...altminteri fara ele vom putea spune ca traieste in noi Hristos? Nu vom demonstra decat asa iertand si iubind...in restul ne macelarim "spiritual"unii pe altii nefiind detinatorii Adevarului suprem...dar daca unii oamenii spun sau simt ceva frumos despre altii de ce sa-i impiedicam?! Pt. ca stim noi mai bine? Doar El Mantuitorul stie!

In cautarea adevarului: Cine este Dl.Tismaneanu?
 

/devanewyork.blogspot.com/2010/02/dece-l-am-denuntat-pe-vladimir.html

Iata cine este Dl.Tismaneanu!
 

Vladimir Tismaneanu a mintit in iterviul cu Inspectorul de Imigratie ca si in formele de intrare declarand ca nu a fost membru al Partidului Cominist si nu a scris sau a fost avocatul schimbarii prin violenta a sistemului american.
Iata dovada contrarie.
(Fragment )
Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Braşov), este un politolog american născut în România. Specialist în teoria sistemelor politice şi politici comparate. Până în 1981, propagandist al Comitetului Central al UTC, colaborator la “Amfiteatru”, “Viaţa Studenţească”, “Convingeri comuniste”. În prezent, profesor de ştiinţe politice şi director al “Centrului de Studii ale Societăţilor post-comuniste” la University of Maryland, Statele Unite. Viaţa Vladimir Tismăneanu este fiul activiştilor comunişti Leonte Tismăneanu şi Hermina Marcusohn; tatāl originar din Basarabia, iar mama din Botoşani. Tatal sau este arestat la Bucureşti în 1935 pentru activitate subversivă. Ambii părinţi au participat în războiul civil din Spania, tatăl ca voluntar în Brigazile Internaţionale (unde îşi pierde un braţ) iar mama sa ca soră medicală. În 1939 se refugiază în URSS unde produc emisiunea in limba româna a Radio Moscova, Leonte redactor iar Hermina crainică. Cei doi se stabilesc în România în martie 1948 şi sunt naturalizaţi Tismăneanu [1] Leonte devine profesor universitar, şeful catedrei de marxism-leninism al Universităţii din Bucureşti şi director adjunct al Editurii PMR (Editura Politică). Hermina devine conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină Bucureşti şi şef de cadre în Ministerul Sănătăţii. [1],[2].
Vladimir Tismăneanu a urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu fiul dictatorului Ceauşescu.[3]. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, specializarea Sociologie în anul 1974 ca şef de promoţie. Lucrarea sa de licenţă, “Noua Stângă şi Şcoala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată într-un articol din ziarul Washington Post drept un “rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale”. [4]. In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: “Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal.” Teza de doctorat (Universitatea Bucureşti, 1980) are titlul “Revolutie şi Raţiune Critică. Teoria politică a Şcolii de la Frankfurt şi radicalismul de stânga contemporan”.
Între 1974 şi 1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de sociologie urbană al Institutului de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. În acea perioadă a fost lector cu propaganda la Comitetul central al UTC si a publicat, de pe pozitii marxist-leniniste, diverse materiale in sprijinul regimului comunist în reviste precum “Amfiteatru”, “Convingeri comuniste”[5], “Viaţa Studenţească”[6] “Revista de Filosofie”, “Contemporanul”, “Viitorul Social”[7], “Tînărul leninist” [8].
În 1981 a participăt la redactarea “Micului dicţionar social-politic pentru tineretul comunist "
T

"Sa nu faci tot ce poti, sa nu spui tot ce stii, sa nu crezi tot ce auzi".
Parintele Paisie Olaru - imi pare de actualitate si potrivita situatiei.

Sunt binevenite aceste precizari pentru a sti exact cine-l vede pe Paunescu mai negru decat pe necuratul. Poate aflam si de ce...

intre andrei cornea (cel la tvr),tismaneanu si ungureanu exista un element comun...sunt evrei.

cred ca e suficient
 

Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)


În veci ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei,
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

Şi m-am opus căderii în neant
şi celor care dărâmau altare
şi clopote-n Ardeal am construit
şi calendare pentru fiecare.

Şi 'Noul Testament de la Bălgrad'
eu l-am crezut aducător de leacuri
şi m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Şi-am fost convins că nici un leninism
credinţa ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la Bucureşti să crească
un demonism bogat şi indecent,
ce-ameninţă credinţa strămoşească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,
îi tot mânjesc şi culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolşevism,
îi umplu de lehamite şi groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei reţete,
noi suntem ortodocşi definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
'Ortodoxia naşte comunism!'
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanţi,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocşi,
cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credinţa însăşi în pericol,
îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă şi iubesc,
pe credincioşii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromanizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzaţii se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la fraţi asediul vine,
permite-ne să fim în veci creştini,
ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

Din toata inima iti multumesc, frate Zaharia, pentru acest mesaj. Aproape ca nu-mi cred ochilor cand vad atata schimbare in strafundul sufletului tau.
Marturisesc ca am fost tentat sa trec superficial peste el, asteptandu-ma ca si altadata la acele lungi teorii fara substanta. De data asta am descoperit blandetea vorbelor tale, fluidul intelepciunii, liantul de legatura intre bietul om prins in capcana propriilor sale hatisuri si Dumnezeu... Ne risipim in orgolii si drepturi la replica, vorbim despre kitsch ca si cum am fi fost investiti de cineva sa ne spunem parerea in acest sens. Ne ascundem in fata unui monitor si vorbim de arta inteleasa dupa puterea noastra de perceptie; suntem bolnavi de ignoranta, de grija fata de capra vecinului, de impresia ca avem pareri pertinente, si dreptul omului liber de a-i judeca pe ceilalti... Dar libertatea inseamna sa nu-i ingradesti nimanui... libertatea... Libertatea este sa-ti (re)cunosti limitele, iar daca nu vrei sa-i accepti meritele celuilalt, macar nu te cocota in corcodus sa strigi ca-s khitsc-uri, cand nimeni nu stie sa fi scris in viata ta doua versuri mai de duh... Ne pomenim facand valuri pe mormantul unui roman care a scos in strada mii de oameni sa-l conduca pe ultimul drum, si alte cateva milioane care-au urmarit cu lacrimi in ochi pe posturile de televiziune. Aratati-mi o alta persoana daca ar fi sa moara maine si care sa aiba atata putere in Romania, astazi... Am vazut pareri si pareri, am citit pe Cristian Tudor Popescu, caruia nimeni nu-i poate reprosa partinirea politica sau lipsa de cultura... Si totusi... unii sunt mai catolici decat papa si doresc neaparat sa puna sub microscop cateva boabe de neghina in hambarul de grau... Doar in Romania se poate intampla asa... In loc sa ne apreciem contemporanii asa cum face orice popor civilizat, cautam tot felul de gogorite, le extindem la nivel macro, sau inventam altele ca sa para mai credibil... Si pentru ce, cand nimeni nu ne da si nu ne ia, dar ne inversuneaza unii impotriva altora, in timp ce din exterior suntem considerati o natie de circari de duzina, fara caracter si fara principii?!... Am uitat si de Dumnezeu si de respect fata de noi insine, desi avem pretentia sa fim respectati si sa ni se acorde preferential drepturi nemeritate...
Vai de mamaliga noastra... Suntem un popor de plans, in cadere libera...
Eu... mi-am asumat obligatia de a-l pomeni pe Adrian Paunescu timp de un an de zile in pomelnicul celor adormiti. Si am constatat ca multi procedeaza la fel... Daca toti cei care au participat fizic sau cu sufletul la inmormantarea lui au spus un "Dumnezeu sa-l ierte", cred ca va conta un pic la judecata ce va sa fie in curand. Cat despre cei care si-au propus sa nu-l ierte... Dumnezeu sa aiba mila de ei si sa le aduca intelepciunea in cele din urma!...

Multumesc inca o data pentru indemnul tau la schimbare si vreau sa cred ca te vom redescoperi mereu mai aproape de sufletul omului!...

Acum cativa ani am avut sansa sa-l vad si mai ales sa-l ascult recitand pe domnul Adrian Paunescu. Daca imi amintesc bine era tot toamna, nu mai stiu anul , in Focsani.....era destul de multa lume, am sta pret de cateva ore si mi-a placut mult....a spus multe poezii , s-a cantat....nu m-am putut abtine si am cumparat repede o floare pe care i-am daruit-o ....mi-a zambit , mi-a multumit si m-a pupat......am plecat din piata Unirii cu sentimentul ca am mai invatat un pic din limba si literatura romana....ptr mine omul de rand, poeziile domnului Adrian Paunescu inseamna sa invat sa vorbesc cat mai corect romaneste......si mai recunosc cu tristete, ca avand internet nu am cumparat niciodata o carte cu poezii....sper sa reusesc intr-o zi.....imi sunt dragi , sunt frumoase.....

Romania -ultimul bal de Adrian Paunescu
 

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
27 mai 1997, Bucureşti - Urziceni – Tecuci

Ca un om care are drumuri zilnice între casă şi pădure (la Paşti şi la Crăciun şi pe la Biserică), întreb următoarele:
1) Rugă pentru părinţi sau Mor duşmanii mei?
2) Dor de Eminescu sau Shoot yourself?
3) Niciodată sau Of, duşmanii mei?
4) Cenaclul Flacăra sau Paraziţii?
5) Adrian Păunescu sau Nicolae Guţă?

Aştept răspunsuri!!!!

S-au spus si bune si rele despre Adrian Paunescu. Cred ca noi trebuie sa fim precum albinele, dupa cum spunea un sfant parinte, sa luam din floare doar ce este necesar. Si as mai adauga un lucru - in ochii unui om curat, toate lucrurile sunt curate.

Cenaclul Flacăra a reuşit să scoată din monotonia cotidiană tinerii generaţiei în blugi.
Generaţia în blugi care s-a întâlnit "la o cană cu vin", care ştiau că dicolo de greutăţile vieţii învinge "totuşi, iubirea" şi le era "dor de Eminescu". Frumos ne-a îndemnat ca "niciodată să nu uităm de cei mai trişti ca noi". Dar noi, acum după moartea lui tot "suntem răi şi aroganţi".

Doamne, odihneşte în pace sufletul adormitului robului Tău, Adrian, şi-l aşează pe el în ceata drepţilor Tăi!!!