Da, despre dansul era vorba. Ai onoarea, urmatorul citat. :)

Pana vine Annyta, postez si eu un citat:

"Logica il chinuie pe om. Spun, de pilda: aceasta trebuie sa se faca asa, si o fac, pentru ca asa trebuie sa se faca. Dar nu o fac cu inima, ci pentru ca asa imi dicteaza logica. Logica si politetea spun: trebuie sa cedez locul meu. Insa nu o spune si inima. Altceva este sa tresara inima si sa cedez din dragoste locul meu. Atunci voi simti bucurie.
In actiunile noastre sa nu existe eul nostru. Sa nu cautam odihna noastra, caci aceasta impiedica venirea lui Hristos. Fiecare sa caute sa odihneasca pe semenul sau. Adevarata odihna se naste prin odihnirea celuilalt. Atunci Se odihneste si Dumnezeu in om, iar omul se indumnezeieste si inceteaza sa nu mai fie om rational. Altfel lucreaza numai mintea si atunci toate sunt trupesti, omenesti [...]. Ratiunea este un dar. Dar aceasta ratiune trebuie sa o si sfintim."

Am căutat după ultimele propoziții și l-am găsit pe Sf. Paisie Aghioritul. El este autorul, nu-i așa ? :)
(la prima vedere eram gata să zic părintele Teofil Pârâianu)

Da, asa este, Mirela!
Poti posta urmatorul citat.

"Creştinul trebuie să se socotească părtaş (vrednic) chemării cereşti şi să se poarte în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos."

Sf. Vasile cel Mare

Propunerea mea:

"Datorită bucuriei, frumuseţea lumii ne pătrunde în suflet. Datorită durerii, ne pătrunde în corp."

Simone Weil, citată-n "Jurnalul Fericirii".

Corect! Preia ştafeta :-)

Ceva simplu:
"Ăştia din clasa politică nu sunt fantomele trecutului, sunt cancerul prezentului."

o fi Petre Ţuţea?

Nu e el. E contemporan cu noi.

Dan Puric cumva?

Exact: singurul purice cu câine.:41:
Continuaţi.

Despre contradictoriile păreri legate de ascultare
 

"Fie că asculţi pentru Dumnezeu, fie că nu asculţi, pentru Dumnezeu, faci bine. Uită-te la tine însuţi şi fă ceea ce îţi aduce pace şi împăcare cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Atunci vei cunoaşte că ai făcut bine, când ai îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciune şi gândurile tale nu se risipesc."

Părintele Savatie Baștovoi.

Corect ! Postează mai departe. :)

”Orice iubire este întodeauna unică și făgăduița ei este ca răsăritul primei dimineți.”

Frumoasă zicere.... Paul Evdokimov în Taina Iubirii

Da. Predau ștafeta :4:

Când intră cineva în viaţa noastră, începem să tremurăm. Deşi dorim, deşi aşteptăm cu nerăbdare zi şi noapte să se apropie cineva, să ne vorbească cineva, să ne iubească cineva, să ne umple singurătatea, să se unească cu noi, cu toate acestea, cum se apropie cineva de noi, şi numaidecât suntem gata să-l alungăm, să-l refuzăm, să-l criticăm, să-i facem observaţie, să-i dăm sfaturi, să-i spunem nu, să-i arătăm că prezenţa lui ne deranjează, fiindcă eşti aşa, vrei aşa, faci aşa. Găsim o mie de moduri ca să-i arătăm că "te invit să pleci, să mă laşi în liniştea singurătăţii mele".
Şi într-adevăr, luaţi aminte ca să vedeţi, de fiecare dată când aveţi nevoie de un om, cât de greu vă este atunci când cineva se apropie de voi. Te supără şi ochiul lui, cum priveşte, şi sprânceana lui, findcă e ridicată sau joasă, şi nasul lui, fiindcă e drept sau coroiat, şi gesturile lui, findcă face aşa, şi fiindcă se uită la tine aşa şi-ţi vorbeşte aşa; toate te deranjează. Şi vrei să plece. Acesta este adevărul cumplit despre care vorbim. E iadul pentru cei osândiţi. De ce au intrat în iad? Fiindcă n-au vrut raiul comuniunii.
Dar când să dorim aceasta, atunci inima noastră se poate deschide şi numaidecât are loc o mare schimbare. Este o deschidere pentru focul duhovnicesc, e o deschidere pentru Duhul Sfânt, e o deschidere pentru Hristos, e o deschidere pentru Dumnezeu. Problema e dacă-L vom primi pe Dumnezeu sau dacă vom rămâne iubindu-ne şi cocoloşindu-ne sinea noastră. Din clipa în care am devenit conştienţi de nevoia de a înceta să mai fim singuri şi vom începe să crăpăm uşile ca să intre lumina şi să vină musafirii, atunci descoperim că, în timp ce-L căutăm pe Dumnezeu, îi descoperim în jurul nostru pe oameni.
E prima decepţie pe care o încercăm. L-am căutat pe Hristos şi, deschizând ochii, în timp ce în visul nostru vedeam că era Hristos, îi vedem pe oameni. Şi numaidecât spunem: "Nu pe tine te căutam. Eu Îl vreau pe Hristos". Şi uit că străinul, săracul, întemniţatul, adică fiecare om, cel mai umil şi mai cu seamă omul păcătos şi mai cu seamă duşmanul meu şi mai cu seamă cel care caută să-mi taie capul, tocmai acesta e pentru mine Hristos.
E, prin urmare, prima decepţie, e prima ciocnire cu eul nostru. De ce-L căutăm şi-l alungăm pe om? Fiindcă pe Hristos Îl vedem că ne respectă, Îl vedem că ne e supus. Omul însă are o gaură, o judecată, are o părere, are o voinţă, are patimi, are neputinţe, are cereri şi ne temem că ne vom pierde demnitatea regală a sinelui nostru. Închidem, aşadar, poarta care duce la sinea noastră. Suntem înspăimântaţi, suferim, suntem tulburaţi şi ne împletim existenţa cu o atitudine negativă. Rezultatul e că pierdem numaidecât legătura noastră cu Hristos.
Când depăşim acest stadiu şi începem să-l primim pe celălalt aşa cum este el, când îl iubim, când trăim pentru el, când ne jertfim pentru el, când ne gândim la el, când ne uităm la ce vrea, şi dintr-o privire sesizăm instinctul său cel mai profund şi dorinţa sa cea mai adâncă şi i-o luăm înainte, ca să realizăm ceea ce vrea acela, atunci începem să simţim prezenţa lui Hristos, prezenţa lui Dumnezeu. El este încă departe de noi, dar începem să auzim paşii Lui, înţelegem că Dumnezeu se apropie. Sunt primele legături care ne unesc cu Hristos, primele legături doar. Dar înţelegeţi ce lupte avem de purtat ca să biruim acest eu luptător care vrea să nimicească pe oricare altul, ca să rămână singur centrul universului?

Fragmentul de mai sus aparţine unui părinte athonit, egumen şi povăţuitor de mare anvergură duhovnicească.

Cam micuţ citatul.:33:

De data asta a trebuit să mă limitez puţin. Cu următoarea ocazie promit o ghicitoare mai consistentă.:1:

:25: Citatul ales este cumva al Arhim. Emilianos Simonopetritul?

M-am prins eu că eşti un om pe care putem pune bază!

Foarte corect... Şi nu l-am luat de pe net, ci din volumul "Viaţa în Duh".

Okay, să continuăm cu un citat mai puțin obișnuit :)

“Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”

Notă: să mai spun doar că astăzi autorul ar fi sărbătorit ziua onomastică - luându-și unul din nume de la Arhanghelul Gabriel.

Gabriel Garcia Marquez

Si, es el ! Ai onoarea, la următorul citat. :)

Am să mai pun eu un citat, până una, alta:

"Credința din suflet este asemenea unui prunc care se alipește de mama sa și care vrea să se afle mereu în prezența ei, întinzându-și pentru orice trebuință mânuțele spre ea".

Edit : Sf. Tihon de Zadonsk a zis aceasta... citatul era preluat de pe pagina principală a site-ului.

Mulţumim pentru frumosul citat... şi pentru că ne-ai dat şi răspunsul :)

Acum am dat eu peste un fragment pe care aş vrea să vi-l împărtăşesc:

„Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi.

Cu omul adamic Creatorul vorbea într`un singur limbaj; omul căzut n`a mai înţeles graiul îngerilor, şi`ntru târziu s`a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale.
– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?
– Tu, într`adevăr, eşti, dar Aaron, fratele tău, nu e. Eu îţi voi spune ţie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, şi astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine.
Cuvântul devenise cuvinte, Teologia se făcuse filologie.

A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o poruncă:
– Apucă-te şi scrie totul într`o carte!

Şi el a scris totul într`o carte. De aici, lunga şi dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stâlcite, cu traduceri mai bune sau mai puţin bune, cu copişti atenţi sau osteniţi, cu tomuri, codici şi colecţii vrăfuite, cu studii şi cercetări savante, cu evaluări semantice şi ediţii critice..., totul, în ultimă instanţă, menit să-i redea filologiei transparenţa teologică prin care cuvintele redevin Cuvânt.

Aşa stă Biblia în faţa cititorului: ca o prescură care poate să rămână pâine dospită, poate deveni anafură sau se poate transfigura în Trup euharistic. Trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere; trepte de cunoaştere, trepte de iniţiere; trepte de iniţiere, trepte de sfinţenie: „chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem astfel“ .

Bartolomeu Anania :1:.
Prefata la traducerea Bibliei.

Da. N-a fost greu, nu-i aşa?

"- Eu va spun ca un frate al meu a fost impuscat. Ticalosii!... Si acel om care l-a impuscat pe fratele meu mi-a cazut, cum se spune, in mana.
- A venit la dvs. sa se spovedeasca?
- Nu a venit el, eram eu intr-o functie mare... Eram in lume... Si puteam pur si simplu sa-l omor si eu pe el... Iar unui alt frate de-al meu - care avea pronirea de a-l omori, pentru ca acela facuse niste crime nemaipomenite - i-am spus sa nu indrazneasca cumva a se lega de el. Iar celui care il impuscase pe fratele meu i-am trimis vorba: Eu iti pun paza si la poarta. Cu niciun chip nu ai sa patesti nimic. Care mi-a fost justificarea? Am zis asa: daca eu ma razbun, Cerul nu mai e dator la mine, dar nici fratele meu nu mai e dator la mine. Si am vrut sa-mi fie Cerul dator si fratele care a fost omorat. Si l-am lasat in pace pe cel care l-a impuscat. A murit el, dupa ani de zile, de chinuri de constiinta sau de altceva. Dar, domnule, in lupta mea duhovniceasca - de padure, de celula, de chilie, de contact cu lumea de tot felul - asta ma ajuta foarte mult, pentru ca vreau mai degraba ca Dumnezeu sa ramana dator la mine decat sa ma razbun si sa raman la Dumnezeu dator foarte mult!"

Părintele Arsenie Papacioc.

.

Asa este, foarte bine.
Poti posta urmatorul citat.

"Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obține niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poți să lupți pentru tandrețe? Sau pentru duioșie? Cel mult poți să le aștepți.”

Octavian Paler

Frumos citat!

Da. Asteptam citatul :105:

Iubirea hristică e, desigur, nelimitată, necondiţionată, "îndelung răbdătoare". "Toate le suferă". În afară de opacitate şi silnicie. Nu se impune cu forţa, nu batjocoreşte libertatea aproapelui, fie el din preajmă sau din afară. Iubirea hristică nu se poate dărui pietrelor, firilor îndărătnice sau îndobitocite, răzvrătiţilor profesionişti şi adormiţilor......