nu pot fi de acord cu un cantec, fie el si imnul tarii, care lauda un invadator, pe Traian (a doua strofa)

Doamne ajută.

Un film cu şi despre ce fac războaiele cu vieţile oamenilor.

http://filmehd.net/the-seasoning-hou...me-online.html

Inspirat din fapte reale.

Iertare.

E pentru pedigree.
Daca nu s-a gasit ceva mai bun, inseamna ca avem probleme serioase in acest sens. :)

Deşi în multe privinţe avem opinii diferite, pe această temă sunt de acord cu Daniel.
Patriotismul este un sentiment frumos... dar iubirea faţă de aproapele (indiferent de naţionalitatea sa) rămâne o VIRTUTE CREŞTINĂ!
Cât priveşte naţionalismul, aceasta e o ideologie din secolul al XIX-lea (care, aviz naţionaliştilor, n-a apărut în România...).
Îmbinarea dintre ortodoxie şi naţionalism a fost considerată drept erezie de către participanţii la Sinodul panortodox întrunit la Constantinopol în anul 1872. Ei au denumit această ideologie "etnofiletism" şi au trecut-o, fără nici o ezitare, în rândul ereziilor.
Astfel, dacă naţionalismul, ca ideologie politică, şi-a avut rolul lui istoric (fiind anacronic astăzi), combinat cu religia creştin-ortodoxă, devine chiar erezie - adică pericol spiritual.

Întrebare pentru naţionalişti
 

Din ce motiv Domnul Iisus Hristos, profeţind apropiata distrugere a Ierusalimului (proorocie împlinită în anul 70), i-a îndemnat pe contemporanii şi conaţionalii Săi ca, atunci când vor vedea Cetatea Sfântă înconjurată de oştiri, să fugă în munţi şi să nu se întoarcă să-şi ia haina?
De ce nu i-a învăţat să-şi apere patria împotriva romanilor, cu arma-n mână, chiar până la moarte?...
De ce să fugă?
Temă de meditaţie şi - de ce nu? - polemică.
Încă ceva: cum interpretaţi Gal3, 28?
Dar Evr11, 14-16?
Doamne ajută!

Cand vorbeste de treaba asta nu cred ca se refera numai la caderea Ierusalimului ci si la vremurile de sfarsit (a se vedea contextul). „Sa fuga in munti” cred ca face trimitere la o evadare intr-o locatie metafizica ci nu atat la niste munti propriu-zisi.....parca am citit candva ceva pe tema asta dar nu mai tin minte....oricum e interesant subiectul.

p.s.: nu am citit topicul deci raspunsul meu este strict la mesajul citat

imi place asta cand toata lumea zice ca nationalismul a aparut abia in secolulul XIX.
Asa, si?
Si conceptia despre stat a aparut tot pe atunci, dar nu aud pe nimeni sa zica ca Japonia sau Anglia au o istorie care incepe la 1850.

Da, etnofiletismul a fost combatut ca erezie, pt ca incep sa se confunde neamul cu Biserica.
Si cezaropapismul a fost combatut cam din acelasi motiv, dar nu aud pe nimeni sa zica ca un ortodox adevarat(™) e anarhist hardcore anti-monarhist.

In privinta revoltei evreiesti, crestinii nu prea s-au bagat, pt ca Simon bar Kohba se considera Mesia.
In rest, a zis deja VladCat.

Sf Iustin Popovici ne explică:
"Biserica este vesnicia divino-umana intrupata in limitele timpului si ale spatiului. Se gaseste in lumea aceasta, dar nu este din lumea aceasta (loan 18,36). Se gaseste in lumea aceasta, pentru ca sa ridice lumea aceasta sus, de unde vine ea insasi. Biserica este ecumenica, catolica [universala, soborniceasca], divino-umana, vesnica, de aceea constituie o blasfemie de neiertat impotriva lui Hristos si a Duhului Sfant a face din Biserica o institutie nationala, a o restrange la scopul si metodele nationale meschine, limitate si trecatoare. Scopul ei este supranational, ecumenic, pan-uman: acela de a uni in Hristos pe toti oamenii, pe toti, fara exceptii pe motiv de nationalitate, semintie sau clasa sociala: "Nu mai este iudeu, nici elin, nu mai este sclav, nici liber, nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca; caci voi toti sunteti una in Hristos Iisus" (Galateni 3,28), pentru ca Hristos este "toate in toti" (Coloseni 3,11)".

Desigur că, în strădania înţelegerii (fie şi doar în parte) unui text biblic, sensul duhovnicesc/ spiritual este primul ce trebuie căutat şi, de aceea, interpretarea ta îmi pare deosebit de profundă şi autentic-ortodoxă.
Există aici, totuşi, inclusiv un sens istoric, ca şi-n oricare alt text.
De exemplu, trecerea poporului ales prin marea roşie, sub conducerea lui Moise a fost, desigur, în sens tipologic, o prefigurare a Botezului creştin; textul are, însă, un sens istoric foarte clar - evreii aceia chiar au fost conduşi, într-un mod supranatural, prin marea roşie.
La fel şi-n cazul textului despre care discutăm noi. Sensul duhovnicesc există şi este chiar cel esenţial. Hristos a vorbit nu doar pentru contemporanii Săi, ci pentru fiecare persoană umană, din orice generaţie ar fi.
Contemporanii Săi, însă, în anul 70, s-au refugiat la Pella (aşa-mi amintesc că se numea cetatea în care s-a stabilit comunitatea iudeo-creştină din Ierusalim în timpul războiului dintre 66-70, spre să reţin corect) şi nu a participat la război.
Textul pe care-l discutăm este consemnat, într-adevăr, în contextul unei cuvântări eshatologice (aşa cum vedem în toate Evangheliile sinoptice).
O parte a profeţiei se va împlini la acea vreme pe care nici îngerii n-o ştiu... ci numai Tatăl.
O altă parte a profeţiei viza, însă, un eveniment istoric din epoca respectivă. De aceea, Hristos precizează: "adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul (generaţia - n.n.) acesta până când nu vor fi toate acestea" şi, imediat, pentru a se evita eludarea sensului spiritual în favoarea celui literal-istoric, adaugă: "cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece".
În acel neam/ generaţie, profeţia s-a împlinit în mod cât se poate de concret. Citez din memorie (nu ştiu exact versetul): "iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oştiri, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munţi. Să nu se întoarcă să-şi ia haina".
Cum facem?
Acelaşi Hristos, Dumnezeul nostru, Care a spus: "mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi".
Sacrificiul propriei vieţi pentru aproapele este, aşadar, suprema dovadă de iubire.
Iubirea este cea mai mare virtute creştină.
Sacrificiul suprem din dragoste faţă de semeni rămâne, deci, fapta cea mai bună din perspectiva moralei creştine.
Atunci, cum facem cu fuga în munţi?
Cuvintele Sfintei Scripturi nu se pot contrazice între ele...
Este, oare, vorba tocmai despre evitarea crimei?
Sau să ne întrebăm altfel:
în caz de război, se poate vorbi de sacrificiu din iubire faţă de ceilalţi?...
Sau cumva sacrificiul, în acest caz de război, ar presupune nu iubirea, ci tocmai contrariul acesteia - o moarte tocmai în încercarea de a-i omorâ pe alţii?...
Iar jertfa supremă pentru semeni, cea recomandată de Hristos în In15, 14, are drept unic motiv iubirea şi ca singur scop împlinirea, manifestarea concretă a acesteia.
Cum ne dumirim?...
:)

Laura, cum comentezi acest eveniment istoric?:

Din volumul al IX-lea al ”Vietii Sfintilor” (pag.1034 si 1043), aflam ca, in ziua premergatoare luptei cu Maxentiu din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si inscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei invinge”), apoi, in noaptea urmatoare, a avut un vis in care i s-a aratat Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a indemnat sa insemneze cu Sfanta Cruce toate steagurile de lupta ale ostirii sale. Constantin a facut intocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus si pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punand crucea si monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat in stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grija si marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a invins pe Maxentiu, intrand triumfator in Roma.

Doamne ajută!
Ok, replica dvs se datorează unei exprimări foarte neclare, laconice, din mesajul meu (ce să-i faci? Sunt după o zi de cursuri...).
Încerc să explic. :)
Am menţionat faptul că naţionalismul a apărut în sec. al XIX-lea pentru a evidenţia protocronismul specific ideii că, de-a lungul timpului, creştinismul şi naţionalismul ar fi fost inseparabile, iar nu pentru a argumenta corectitudinea sau incorectitudinea naţionalismului în sine (ceea ce ar fi însemnat o eroare de logică: "argumentum ad antiquitatem"). Nu sunt de acord cu naţionalismul din motive teologice şi filosofice (pe care, dacă doriţi, le pot preciza), iar nu ca urmare a faptului că această ideologie a apărut în sec. al XIX-lea (veac în care au apărut, de exemplu şi unele dintre ştiinţele socio-umane, precum psihologia şi sociologia... pe care nici nu mi-ar trece prin gând să le combat fiindcă ţin de sec. al XIX-lea).
Ideea mea era că religia creştină există de 2000 de ani foarte bine, fără naţionalismul care a apărut ieri; aşadar, din punct de vedere strict istoric, naţionalismul religios este, pur şi simplu, imposibil de justificat.
Citez din mesajul dvs:
"...dar nu aud pe nimeni sa zica ca un ortodox adevarat(™) e anarhist hardcore anti-monarhist."
Şi-mi puteţi arăta unde am scris că un creştin adevărat îşi desconsideră propria naţiune?...
Susţin doar faptul că, pentru un creştin, iubirea faţă de semeni este necondiţionată. Îi iubim pe semeni nu pentru că sunt români sau de altă naţionalitate, ci pentru că sunt PERSOANE UMANE UNICE, create după chipul lui Dumnezeu şi cu scopul asemănării cu Acesta, fiinţe de dragul cărora S-a sacrificat şi a-nviat Hristos.
Îi iubim pentru ei înşişi, chiar dacă ar face parte, să spunem, dintr-un stat aflat într-un conflict militar cu ţara noastră.
Îi iubim şi nu le facem rău, nelăsându-ne manipulaţi de către liderii politici de a intra în jocul lor, de a ne asocia intereselor lor politice, economice etc - interese mai mult sau mai puţin justificate, dar, în mod incontestabil, inferioare poruncii divine a iubirii.
Ataşamentul natural şi lăudabil faţă de patrie şi faţă de valorile cultural-spirituale ale acesteia ar fi nesemnificativ în situaţia critică de a alege între dragostea faţă de Hristos şi cea faţă de patrie.
Atunci, ne-am gândi, mai degrabă, la Avraam ("ieşi din pământul tău..."), la desfrânata Rahav (care şi-a trădat, practic, cetatea, pentru a salva vieţi umane), la Apostolii trimişi să predice "la toate neamurile" (Mt28, 19) şi - de ce nu? - la unele afirmaţii din textul atât de minunat al Epistolei către Diognet: "creştinii trăiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului"; "ei trăiesc în cetăţile în care s-au născut, dar ca străini; orice ţară străină le este patrie şi orice patrie le e ţară străină"; "ei respectă legile statului, dar, prin modul lor de viaţă, le depăşesc".
Creştinii nu-şi reneagă patria!
DAR,
atunci când, de dragul patriei şi-n numele apărării acesteia, li se cere să-şi ucidă semenii,
atunci...
"orice patrie le e ţară străină",
din dragoste pentru Acela Ce a spus: "cine nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu" şi, într-un alt context: "cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine".
În N T şi-n literatura patristică a epocii Părinţilor apostolici, nu am găsit nici măcar o singură aluzie la dragostea faţă de pământul natal;
am întâlnit, însă, la aproape fiecare paragraf, îndemnuri puternice la iubire universală şi nu doar faţă de o umanitate abstractă, ci faţă de cel de lângă noi, faţă de semenul în suferinţă, faţă de fiecare persoană umană în parte.
Hristos în mijlocul nostru!

M-am referit la prima distrugere a Ierusalimului de către romani - cea din anul 70, iar nu la episodul cu Simon bar Kohba, care s-a petrecut în anii '30 ai sec. al II-lea.

Minunat text, vă mulţumesc că l-aţi postat aici!
Aşadar, membrii Bisericii sunt: ecumenici, supranaţionalişti, universalişti, dorind ca toţi să fie uniţi întru Hristos şi văzându-i pe toţi, în unicitatea lor ipostatică, uniţi în mod inconfundabil în Hristos.
De ce?
Pentru că, spune Sf. Justin, "Scopul ei este supranational, ecumenic, pan-uman: acela de a uni in Hristos pe toti oamenii, pe toti, fara exceptii pe motiv de nationalitate, semintie sau clasa sociala".

Doamne ajută!
În primul rând, relatarea din "Vieţile Sfinţilor" este întemeiată pe scrieri ale următorilor autori:
1. Lactantius, "De mortibus persecutorum";
2. Eusebiu de Cezareea, "Istoria Bisericească" şi "De vita Constantini" (PSB 13 şi 14).
Acum, pentru a nu fi acuzată că pun la îndoială texte ale unor Sfinţi (mulţi de aici, de pe forum, sunt, efectiv, îndrăgostiţi de argumentul autorităţii...), precizez faptul că nici unul dintre cei 2 autori nu este canonizat, nu se încadrează în categoria Sfinţilor Părinţi, fiind doar istorici ai Bisericii. Mai mult decât atât, Eusebiu a avut şi convingeri semiariene, a trecut de la ortodoxie la arianism şi invers cam cum schimbă ai noştri politicieni partidele... A mers, "academic" fie spus, după principiul "consecvenţă şi onoare, eu mă dau cu cel mai tare". A fost caracterizat, în documentele vremii, drept un linguşitor fără pereche al împăratului (ceea ce rezultă inclusiv din propriile scrieri ale lui Eusebiu, chiar fără să-l fi caracterizat cineva astfel). A participat la Sinodul din 335, în care s-a luat decizia exilării Sfântului Atanasie cel Mare şi, în cadrul discuţiilor din Sinod, a fost acuzat de către un alt episcop participant de faptul că, în vremea persecuţiilor lui Diocletian, ar fi căzut în apostazie (afirmaţie controversată, greu sau poate chiar imposibil de demonstrat prin probe istorice incontestabile).
Am precizat aceste detalii nu pentru a pune la îndoială istoricitatea evenimentului prin sofismul "ad hominem", ci doar pentru a evita replici de tipul: "negi vieţile Sfinţilor?...". :)
Originea relatării este, de fapt, întemeiată nu pe vreo scriere revelată, ci exclusiv pe documentele menţionate.
Comparând textele lui Lactantius si Eusebiu în care este relatat episodul din anul 312, putem observa cu uşurinţă faptul că există, între ele, anumite diferenţe de detaliu, într-adevăr nesemnificative pentru mesajul teologic al textului (deosebiri de tipul: Constantin cel Mare a avut vedenia în stare de veghe, sau în vis?... etc).
Cred că am scris un text prea lung, continui în mesajul următor. :)

Consider că, din punct de vedere teologic şi duhovnicesc, sensul mesajului transmis de relatarea pioasă la care aţi făcut referire este deosebit de profund şi autentic creştin şi este sugerat într-un mod deosebit de interesant în Troparul Sfinţilor Constantin şi Elena:
aşa cum Hristos i S-a revelat prigonitorului Saul, transformându-l, astfel, din anticreştin în Apostol al neamurilor, la fel şi pe împăratul păgân Constantin cel Mare arătarea "semnului Fiului Omului" şi inscripţia minunată l-au preschimbat, l-au convertit la calitatea de "episcop al Bisericii în treburile din afara ei" (aşa cum el însuşi s-a autocaracterizat), în primul împărat creştin din istoria Imperiului Roman şi întemeietorul unui imperiu creştin ortodox ce avea să reziste în istorie mai bine de un mileniu (Imperiul Bizantin).
Cred că, indiferent de autenticitatea sau neautenticitatea istorică a relatării, mesajul profund teologic rămâne autentic şi adevărat!
Promisiunea divină "in hoc signo vinces" s-a împlinit... nu neapărat în bătălia cu Maxentiu (aceea fiind doar o luptă politică între 2 împăraţi... pe atunci ambii păgâni), ci printr-un lung proces istoric, început în momentul Edictului de la Mediolanum din 313 (edict care a fost, de fapt, o înţelegere verbală între Constantin şi Licinius de a le acorda creştinilor statutul de "religio licita" şi, astfel, libertatea religioasă alături de toate cultele recunoscute în imperiu).
Astfel, am convingerea că acea revelaţie a fost ADEVĂRATĂ, indiferent dacă s-a realizat în mod empiric (vederea fizică a unei cruci etc) sau spiritual!
Şi mai cred că acea revelaţie a avut legătură nu cu un eveniment important doar din perspectiva istoriei lumii (nu şi din aceea a ist. mântuirii), ci cu un fapt mult mai profund, autentic, esenţial:
prin creştinarea sa, Sfântul Constantin a învins!
A învins nu un adversar politic, ci... a învins aşa cum înving toţi aceia care se lasă biruiţi şi cuceriţi de iubirea lui Hristos, toţi aceia care aleg să devină, pentru eternitate, "robii libertăţii" şi fii prin har ai Tatălui ceresc.
Are sens, oare, ceea ce spun?...

Bun, deci cum rămâne cu apărarea patriei cu sabia în mână şi fuga în munţi? Mai eram noi astăzi creştini? Să nu uităm că în acea luptă dintre Constantin şi Maxentiu au murit oameni din ambele tabere, ceea ce nu prea este în ton cu porunca iubirii...şi totuşi acea luptă a fost sau nu binecuvântată?

ps: scurt, dacă se poate

Personal am îndoieli serioase în privinţa ideii că vreun act de omucidere ar putea fi binecuvântat de către Dătătorul vieţii...
Tocmai de aceea am spus că prefer o interpretare duhovnicească, mistică, a relatării despre arătarea semnului crucii pe cer.
Cred că i s-a arătat crucea (poate că la nivelul simţirilor duhovniceşti...), dar mă îndoiesc că acest eveniment esenţial din viaţa Sf. Constantin ar fi avut vreo legătură cu Maxentiu sau cu alte detalii de ordin politic.
Cred că Dumnezeu i-a transmis mesajul "in hoc signo vinces", în sensul că biruinţa va însemna convertirea împăratului la credinţa cea adevărată şi creştinarea imperiului.
Asocierea dintre lupta politică din 312 şi semnul minunat de pe cer... tind să cred că a fost gândită de către istoricii vremii (în special Eusebiu...), din motive politice, aşa cum se-ntâmplă de câte ori se încearcă invocarea credinţei în sprijinul ideologiilor şi faptelor omeneşti.
Doamne ajută!
P. S. Primii creştini n-au ucis pe nimeni şi au rezistat, aprox. 3 secole, în persecuţii aproape fără întrerupere.
Şi nu doar că au rezistat, ci s-au mai şi înmulţit, în mod alarmant, exasperant pentru prigonitorii lor.
:)

Tocmai citeam pe războintrucuvant un fragment din carte "Fericiti sunt toti cei care au prins legatura cu Baza cereasca" (vol VI "Despre rugăciune" Pr Paisie Aghioritul), merită citit:

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ne/#more-69498

Deci Stefan cel Mare nu este Sfant si aparatorul crestinatatii, ci un criminal ptr. ca a omorat pe acei turci care vroiau sa ne ia patria si sa ne faca mususlmani. Si nu doar pe noi, dar si pe ceilalti. Sfintii care au fost militari nu sunt Sfinti defapt.

App.,nu cumva Sf.Ioan cel Nou a ucis un om care l-a legat de copac si vroia sa il violeze? Poate trebuia sa il lase sa fie sodomozat, ca de.

Eu nu stiu sincer de unde tot veniti cu ideile astea, cum ca crestinul nu lupta si nu isi apara patria,neamul,tara. E ridicol. Nu am gasit nicaieri ca armata si militarii ar trebui sa nu existe, din contra. Numai la protestantii din vest am auzit ideile astea.

Deaia nu sunt multi ortodocsi care protesteaza impotriva Rosiei Montana si a gazelor de sist? Pentru ca crestinii stau in fund si privesc cum tara e distrusa? Le place sa vada cum fratii lor au sute de crutremure intr-o luna, altii sunt dati afara din propria casa, Rosia Montana o sa dispara definitiv, mortii sunt scosi din morminte, Putna este in pericol, Dogrogea la fel. Ca deh, sunt crestini si ei nu fac nimic, caci nu e crestineste sa te implici si sa iti aperi tara. O.O

Şi să nu uităm că Ştefan cerea sfat de la Sf Daniil Sihastul, aşa a invins el cu binecuvântare, cu ascultare, cu post şi rugăciune înainte de luptă, iar după luptă mulţumea Domnului făcând o biserică sau mănăstire.

Total de acord! La nevoie patria trebuie aparata cu arma in mana. La fel a facut si maresalul Ion Antonescu , si la fel era hotarat sa faca accelasi lucru si Nicolae Ceausescu in momentul august 1968.

Da' nu mai bine pui opinca-n ţărnă şi joci o sârbă?

multumesc pentru reply.
Da, ceva de gandit, scris frumos. D-asta tot sacai threadul asta, nu dintr-o ura pe care as avea-o fata de ideea de pacifism( caci pana la urma, e o ideea a crestinismul, care cand a avut rezultate cand a fost aplicata in istorie(India, miscarile de egalitate rasiala, etc.).
Mai mult, in aceste doua cazuri, atat Gandhi, cat si MLK au fost influentati de cartea lui Tolstoi, care, desi considerat in apostazie, isi are totusi originile in proslavnicia ruseasca).
Foarte bine, dar prefer o conversatie buna, pe contre, ca asta, decat echivalentul elctronic al tipatului in ureche, a unei pozitii duse la extrem, si sa fiu facut satanist ca nu sunt de acord.

eu traiam cu impresia ca a doua revolta evreieasca, din 70 a fost a lui Simon :P.

Nu, atat timp cat ignori ca a fost o mega-cafteala si au murit oameni atunci, sub semnul Crucii, chestie care s-a repetat de-a lungul istoriei, uneori cu conotatii nu tocmai pozitive.

Daca a fost o miscare politica sau o inspiratie de origine spirituala, aici parerile sunt impartite.

Sunt unii care spun ca a fost o mutare politica, insa tocmai faptul, criticat de altii, ca s-a botezat pe patul de moarte, cand practic nu mai avea nimic de pierdut sau castigat in plan material, arata ca a avut convingerea personala ca viata de dupa moarte este asa cum o invata crestinismul.

Fara doar si poate n-ai apucat sa citesti Vechiul Testament.
Sau poate impartasesti viziunea marcinonista a VT.

De referinte mai noi, mai rare, e drept, se pare ca n-ai auzit, dar ai primit deja exemple in acest sens.

Esti printre cei care cred ca un crestin trebuie sa faca parte dintr-o specie bleaga, care sa inghita tot ce i se pune in fata, fara sa cracneasca - pozitie gasita in mod special la neoprotestanti.
In teorie, ca in practica ma indoiesc ca ar sta asa pasivi atat timp cat pot face ceva.
Pe de alta parte, orice actiune trebuie sa fie insotita de intelepciune altfel risca sa provoace mai mult rau decat pasivitatea.

Daca n-ar fi castigat si lupta politica, putin probabil sa fi fost un imperiu crestin ci tocmai dimpotriva.

Asta pentru ca nu ai aflat inca de cei 40 mucenici de exemplu, care erau soldati. Adica aveau in job description "killing people".
Ca n-a existat o miscare organizata, este normal prin natura lucrurilor, Biserica nu face militarie (din asta).
Dar in momentul in care a aparut un conducator politic cu o orientare crestina, crestinii au facut si asta.

Şi totuşi cei care stau împotriva Adevărului nu dau de judecata cea dreaptă?
Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptăţii Sale şi ca pedeapsă a păcatelor, îngăduie războaiele.

Doamne ajută.


1. Relatarea cu Sfânta Cruce a Sfântului Constantin cel Mare, este redată de un istoric, nu de un sfânt. Eusebiu de Cezareea e istoric, nu sfânt. Ştim de la Sfântul Ignatie Briancianinov, din cartea sa, despre înşelare, că visele sunt de cele mai multe ori diavoleşti. Când apare un hristos în visul unui om spunând să pună crucea pe arme cu care să ucidă alţi oameni, acela e un hristos-diavol, care luptă împotriva Bibliei. Maxenţiu a fost înfrânt pentru că în armata sa erau mulţi creştini, care nu au mai vrut să lupte atunci când au văzut că Sfântul Constantin vine la luptă însemnat cu Sfânta Cruce peste tot, ne spune istoricul Iosif Flaviu, mai autentic apreciat pe afirmaţii decât Eusebiu. Iar creştinii din armata Sfântului Constantin cel Mare, au văzut că au Sfânta Cruce pe arme şi s-au gândit că e bine, "omiţând" poruncile bibliei "să nu ucizi", "iubeşteţi vrăjmaşii", etc. Lupta dintre Maxenţiu şi Sfântul Constantin, Nu a fost binecuvântată de Dumnezeu, ci blestemată de diavol, ca să batjocorească semnul Sfintei Cruci şi să pună creştinii din ambele armate să se ucidă între ei. Semnul de pe cer, a fost o nălucă o imaginaţie a Sfântului Constantin, care politic, vroia să atragă de partea lui pe creştini, care erau tot mai mulţi, alături de mama lui Sfânta Elena. Şi a reuşit, i-a atras de partea lui. Nu prin războaiele greşite ce le-a purtat, potrivnice învăţăturii Bibliei, i-a atras pe creştini, ci prin libertatea dăruită lor apoi. Sfântul Constantin cel Mare, nu este sfânt pentru oamenii pe care i-a ucis, sau pentru semiarianismul în care a adormit, pentru că habar n-avea de porunca bibliei "să nu ucizi", şi alte porunci ale iubirii, pe el l-a interesat politica, şi cum poate să unească oamenii, să nu mai fie răscoale, răzvrătiri. E sfânt pentru discernământul cu care a eliberat Biserica, s-a făcut făcător de pace, a sprijinit Adevărul, a susţinut libertatea tuturor, a iubit !


2. Sfinţii 40 de mucenici de la Sevastia, tocmai de aceea sunt mucenici, pentru că au ales să nu ucidă un alt semen de-al lor şi să mărturisească pe Hristos, să mărturisească iubirea şi mântuirea prin Hristos. Au ales să nu jertfească idolilor, ca Sfântul Emilian din Durostorum, tot în armată fiind, când a devenit creştin, nu numai că nu a mai ucis pe nimeni, dar chiar a demolat statuile zeilor din templele păgâne, recunoscându-şi fapta şi mărturisind pe Hristos.


3. SFÂNTUL ŞTEFAN CEL MARE, este sfânt nu pentru că a ucis atâţia mii de oameni. E ca şi cum spunem că Sfânta Maria Egipteanca este sfântă pentru că a desfrânat cu tot vaporul. E absurd. Orice sfânt, e sfânt pentru că s-a pocăit. A dorit îndumnezeirea. Sfântul Ştefan cel Mare, domnitorul ţării Moldovei, a fost un curvar, un beţivan, un criminal, care s-a pocăit de toate crimele şi beţiile şi desfrâul său, stând şi plângând de la răsăritul până la apusul soarelui, la uşa duhovnicului său Sfântul Daniil Sihastrul. Sfântul Daniil, nu i-a dat niciodată binecuvântare pentru ucidere. Pocăinţa îl face pe om sfânt, nu viaţa stricată de mai înainte. Mai clar de atât nu ştiu să vorbesc.


4. Sfântul Ioan cel Nou, şi Sfântul ce i-a dat dezlegare ucenicului să ucidă pe călăul ce batjocorea creştinii, ei nu sunt sfinţi pentru greşelile lor, cum nici Sfânta Maria Egipteanca nu e sfântă pentru greşelile ei de desfrânare, ci pentru pocăinţa ce a urmat vieţii stricate ce au avuto.


5. În V.T. am explicat deja, după revelarea Sfinţilor Părinţi, anterior. Dumnezeu e Însuşi discernământul, El şi când demolează, construieşte. El nu demolează, decât dacă prin acea demolare construieşte. Concret: tâlcuirea pe care am redato pe larg, o amintesc pe scurt, la Levitic, e foarte simplă. Dumnezeu a căutat dintodeauna să arate că idea de sclavie din minţile oamenilor este greşită. Şi ce face ? Revelează direct abolirea sclaviei ? Nu. În acele epoci, a lui Israel, întreg blobul pământesc iubea şi dorea sclavie şi sclavi. Comerţ, abuzuri, etc. Ce face Dumnezeu ? Revelează anul jubileu. Legea mozaică, dată de Dumnezeu prin care spune, orice evreu, ce are un sclav (sau mai mulţi), pe fiecare 6 ani să îl ţină şi să-I slujească şi în al 7-lea an, să îl elibereze definitiv. Şi nu doar atât, dar să lase pe sclav să lucreze pământul stăpânului şi toate roadele pământului din acel an, să le ia sclavul şi familia sa. ASTA FACE DUMNEZEU IUBIRE ! Minunatul Domn al Păcii. Ce a făcut legea asta? A bulversat întreg pământul. Toţi erau uimiţi şi stupefiaţi când auzeau asta, şi se bucurau de Dumnezeu. Cum era să spună Dumnezeu: na hai gata cu sclavia, că nu-I bună. Profeţii care spuneau aşa ceva erau consideraţi mincinoşi, prefăcuţi, nu îi asculta nimeni. Deci a făcut Domnul pas cu pas şi a demolat sclavia. La fel şi cu crimele. Pas cu pas, până la desăvârşirea legii, Hristos, care e Iubirea Absolută, Însuşi Dumnezeu, care ne învaţă să ne iubim vrăjmaşii, să dăm cu pâine în cine dă cu pietre, să întoarcem şi obrazul celălalt, să binecuvântăm, pe cei ce ne blestemă şi spune la fel de frumos: cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, cine nu adună cu Mine, risipeşte.



Argument realist - invincibil, imbatabil :

Gândiţi-vă aşa: patriotic-naţionalist vorbind, cum era dacă până la libertatea din 313 a Bisericii Creştine, prin edictul de la Mediolanum (Milano) creştinii, se apărau împotriva prigonitorilor lor ? Nu mai plecau smeriţi la Coloseum în fălcile leilor, ale gladiatorilor, etc, ci se organizau în ghilde, legiuni, cuiburi, grupări, sau cum mai vreţi să le numiţi şi atacau sistematic armatele romane ? Ce erau ei ? Erau doar o sectă, zeloţi a Unuia ce-Şi zice Hristos, nu ? Ei bine, erau sfărâmaţi cu toţii în câţiva ani, nu mai existau martiri, erau doar prizonieri, oamenilor nu le mai era milă de ei, vrând să le urmeze credinţa, îi urau, ca pe nişte instigatori de revolte, revoluţii, nemulţumiţi de imperiul roman. Nu mai era sângele mucenicilor, care uda pământul şi devenea seminţa creştinismului, nu mai era niciuna din poruncile Iubirii, era o impunere, o obligaţie să urmezi lui Hristos, un fel de înainte-inchiziţie. Mici cruciade. Ce nebunie îi şi asta îşi spuneau cu toţii, nu ? Se mai înmulţeau creştinii ? Nu. Mai era dat edictul de la Milano de eliberare politică a Bisericii Creştine ? Nu. Cum să eliberezi pururea-revoltaţii ? Chiar dacă se apărau pe bună dreptate. Nu ar mai fi fost nici o Biserică Creştină. O amintire în istorie doar. Dar nu a fost aşa. A ars în ei dragostea lui Hristos, nemistuitoare, umblau şi se întâlneau la agapele creştine şi săvârşeau Liturghia în sutele de kilometri de catacombe în subteranele Romei. Umpleau pereţii cu însemne creştineşti, cu Sfinte Cruci, cu păuni, cu delfini şi peşti, cu numele lui Hristos, şi când erau găsiţi mergeau zâmbind oriunde îi duceau soldaţii romani, călăii şi oricine, ştiind că nu merg la moarte, ci la Viaţă ! La Hristos. La întâlnirea cu Mirele Hristos, care nu e ca un mire din această lume, e Totul. Pentru că Însăşi Biserica este El, Domnul ! Iar noi mădularele ce o alcătuim, viem în EL ! "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." - Matei 10, 28. Slavă Lui în vecii vecilor. Aşa să fim şi astăzi. "Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii" - Efeseni 6, 12. AMIN.


Nu-i logic ce vorbesc ?

Greşesc ? Dovediţi ! Sau fie-vă ruşine !


Opriţi ideile sataniste patriotist-naţionaliste ! Opriţi-vă, pentru Dumnezeu !

Nu mai luptaţi împotriva Mielului. Urăţi orice război, toate războaiele, iubiţi-vă vrăjmaşii, invadatorii, aveţi inima curată, fiţi precum pruncii ! Iubiţi ! Răstigniţi-vă cu Hristos, ca să puteţi învia în Hristos !

După logica ta astăzi am fi fost un pașalâc turcesc, iar în locul mănăstirilor din Moldova ar fi fost cel mai probabil moschei.
Omiți faptul că Ștefan se sfătuia cu Daniil sihastrul, duhohvnicul său. ”Si s-au spovedit Stefan Voda la dansul. Si au intrebat Stefan Voda pre sehastru ce va mai face, ca nu poate sa sa mai bata cu turcii: inchina-va tara la turci, au ba; iar sihastrul au zis sa nu se inchine, ca razboiul este a lui; numai, dupa ce va izbandi, sa faca o manastire acolo in numele sfantului Gheorghe, sa fie hramul bisericii.”

Nu cred că cineva de pe aici iubește războiul.

Și credința să n-o mai iubim? O dăm păgânilor?

Iubire cu dicernământ, toate să le facem cu discernământ, căci altfel aghiuță speculează orice virtute.

Ciudata gandirea "ortodoxa" lui Daniel_"Ortodox", si nu e singurul topic unde o manifesta..

"Paganizarea" Sfantului Constantin cel Mare este de influenta neoprotestanta, gasesc ciudat si pe alocuri amuzant cum se imbina asta cu antiecumenismul extrem dezvoltat de aceeasi persoana pe alte topice.

Omuletz, esti total incoerent pentru ca:
1. Ceea ce spui ca a intentionat diavolul este in totala contradictie cu ceea ce spui ca s-a intamplat de fapt: crestinii din armata lui Maxentiu nu au mai vrut sa lupte.
Daca trebuiau sa se macelareasca crestinii intre ei, era suficient sa nu fie nici o cruce si atunci crestinii lui Maxentiu s-ar fi luptat cu crestinii lui Constantin.

2. Contradictia cea mai grava tine de alt aspect, si anume de partea in care afirmi ca Sfanta Cruce i-a facut sa "omita", pai ce, erau crestini de cand au vazut crucea pusa de Constantin, sau erau crestini si soldati cu mult inainte?
Daca ar fi vazut o contradictie morala intre statutul de soldati si cel de crestin, si-ar fi dat de mult demisia.

Sau dupa mintea ta, soldatii crestini erau aia care atunci cand se dadea atacul fugeau in directia opusa ca nu cumva sa ucida vreun vrajmas?

In cazul asta ar fi fost executati pentru tradare (martiraj curat, dupa mintea ta) si nu prea ar mai fi fost soldati crestini in armatele de atunci, decat fricosii eventual, care ar fi ucis ca sa nu fie ucisi sau executati pentru dezertare de pe campul de lupta, desi iarasi o situatie imposibila pentru ca a fi crestin pe atunci era cam incompatibil cu frica.

Oricum, lasi sau soldati de figuratie ar fi fo st dupa mintea ta, si cei 40 de mucenici care au fost executati nu pentru lasitate, nu pentru ca au fost prosti soldati refuzand sa ucida inamicul in razboi, ci pur si simplu pentru ca desi erau soldati (aici n-au vazut nici o contradictie) erau si crestini si n-au vrut sa jertfeasca idolilor (aici da, contradictie)

Deci oricat ai suci-o, tot o varza puturoasa iese, ca esti total incoerent in ce afirmi.

toate bune si frumoase, problema e ca nici un comentator(si am auzit cam toate opiniile posibile) al acestor evenimente, fie el duhovnic, ortodox, sau chiar si neoprotestantii si ateii anti-ortodocsi sau anti-crestini in general nu au interpretat astfel lucrurile, deci legitimitatea e la pamant.

Prefer logica si coerenta in fata legitimitatii dar omul nu are nici una, nici alta.

Doamne ajută.

Pentru asta spune la Sfântul Apostol Luca, retoric: "oare când va veni Hristos a doua oară, va mai găsi credinţă pe pământ?"

Pentru asta spun proorociile stareţilor ruşi, că atunci când va veni Hristos a doua oară, Dreapta Credinţă, va mai exista doar întro singură Biserică-clădire, în care se va afla un singur episcop drept credincios, un preot dreptcredincios şi doar o familie de creştini dreptcredincioşi. În rest tot globul va fi căzut în necredinţă. Atunci se vor auzi trâmbiţele îngerilor şi va începe sfârşitul lumii vechi, şi vor veni cerul nou şi pământul nou.

Voi nu luptaţi împotriva mea, ci împotriva lui Hristos, a Mielului lui Dumnezeu. Împotriva Lui luptaţi, a Sfintei Treimi.

El spune:

"Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii" - Efeseni 6, 12

Tot Mielul Hristos spune:

"Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" - Matei 5, 44.

Împotriva cui luptaţi voi ? Împotriva Mântuitorului Hristos ?

Nu-mi pasă dacă mă osândiţi pe mine, şi de aş fi ucis, dar îmi pasă că vă pierdeţi sufletele, că întunericul vostru nu doar îl acceptaţi, ci îl şi propovăduiţi drept lumină.

Îi tot daţi cu paşalâcul. Da, eram paşalâc 200-300 de ani, apoi dacă eram supuşi, martiri curaţi cu inima, ca martirii din coloseumul Romei, orice paşalâc s-ar fi transformat în teritoriu creştin, precum întreg Imperiu Roman a fost transformat în teritoriu creştin. Dar asta nu puteţi voi vedea ! Doar sânge şi oase zdrobite vedeţi, aşa cum vor fi şi oasele voastre zdrobite, dacă veţi continua lupta împotriva Mielului.

Nu vă e scârbă de dorinţele voastre de-a ucide alţi oameni, sub orice pretext, naţional, de apărare, etc ?

Doamne miluieşte.

Intreg Imperiu Roman s-a transformat in teritoriu crestin si datorita unuia ca Sfantul Constantin cel Mare pe a carui nume tu ti-ai lasat mucii cu pretentii de emanatii duhovnicesti.

Pe Sf Daniil Sihastrul îl excluzi? De sfatul lui nu ții cont? Sau nivelul tău duhovnicesc e atât de „înalt” încât nu mai e nevoie să ții cont...

Confunzi marfa cu ambalajul.

ps: numele l-ai pus la derută?

Nu, luptam impotriva unora care, precum protestantii, iau cateva citate din Scriptura si il considera plinatudinea credintei.
Luptam impotriva unora, au luat viata eterna a crestinismului si au transformat-o intr-un cult al mortii.
Luptam impotriva celor care, precum protestantii, considera ca cine nu le impartaseste viziunea exacta asupra Scripturii sunt niste slujitori ai diavolului(ofensa incredibil de urata pe care sa o adresei fratilor tai credinta, nu crezi?)
Luptam impotriva circumcelionistilor moderni.


iti dai prea multa importanta.

da, daca noi, tara ortodoxa, eram cuceriti de otomanii, sigur ii cuceream religios.
Pacat, ca sigur nu au fost alte tari ortodocse pasalace, ca azi, Turcia era plina de biserici.
Lasand ironiile la o parte, otomanii nu erau prosti. Le convenea mult mai mult sa platesti cizia si sa ia ocazionalul pusti sa il faca ienicer, decat sa te omoare,provocandu-si singur revolta interioara.
Tendinte genocidale nu au avut decat incepand cu secolul trecut, si inca le amintesc asta minoritatile etnice.

Exagerezi deja foarte mult, minunea din timpul Sfantului Constantin cel Mare e unanim recunoscuta in Biserica. Pe de alta parte spui ca iudeii din Vechiul Testament aveau ca poruna ca ucida pe pacatos pentru ca asa era intelegerea atunci, de ce nu si in aceste cazuri? La fel ca in cazul sclavilor, doar nu e o virtute sa ai sclavi. Un alt exemplu incestul e condamnat azi, dar fiii lui Adam s-au inmultit prin relatii cu surorile lor.
Luptea aceea din timpul Sfantului Constatin cel Mare oricum avea loc, important era sa-si puna increderea in Domnul.

Doamne ajută.

Ţi-am spus şi în alte răspunsuri, să-ţi fie ruşine pentru nesimţirea grasă de care dai dovadă când vorbeşti.

Îl iubesc pe Sfântul Constantin cel Mare. Dar meritul eliberării imperiului roman nu e al lui, e al martirilor de dinaintea lui. Dacă nu era el cel care elibera imperiul, era alt împărat, nu a fost el, cât mai ales Dumnezeu care lucrează prin oameni, tot pentru a arata lumina oamenilor.

Bucurii.