|
Lumea dinlauntrul nostru
Care este relatia de incluziune dintre Dumnezeu si Lume? Fiind pretudindeni, atotprezent, Dumnezeu nu poate fi continut, inclus de Lume. Nu exista portiuni de Lume in care Dumnezeu sa nu fie prezent. Dumnezeu fiind infinit este mai potrivit sa spunem ca Dumnezeu contine Lumea. Dar Dumnezeu, in chip minunat, salasuieste in adancul inimii noastre. Deci toate lumile, de fapt, sunt inlauntrul nostru desi par ca sunt in afara. Mantuirea Lumii nu este un act singular, istoric. Dumnezeu doreste sa mantuie Lumea din nou, si din nou, prin inima fiecaruia. Sa-si arate intr-o interatie infinita puterea dumnezeiasca, prin fiecare dintre noi. Lucrarea nu se opreste decat atunci cand fiecare lume din fiecare inima este salvata. |
Lumea din afara
Fiecare percepe lumea exterioara, care o are, de fapt, inlauntrul lui. Lumea din afara nu este altceva decat o proiectie a lumii dinlauntru. Lumea exterioara nu este altceva decat lumea interioara amplificata in perceptibil, vizibil. Aceeasi realitate unora li se arata scaldata in lumina dumnezeiasca, altora intunecata si plina de rautati. Ceea ce se arata inaintea ochiului este ceea ce se afla deja ascuns in ungherele inimii. Persoana rea din afara este de fapt persoana rea dinlauntru. Coruptul din afara este de fapt coruptul dinlauntru. Omul bun din afara este omul bun dinlauntru. Pentru a curata lumea din afara este de bun simt sa ne intoarcem inlauntru si sa curatam ceea ce se afla acolo. Omul din inima trebuie vindecat mai intai. Omul din inima este conectat cu tot ceea ce apare in afara. Omul din inima nu este rupt de niciun aspect exterior, comunica in adevar cu toate fatetele existentei. Omul nu este separat de ceilalti asa cum simturile ne lasa sa credem ci comunica profund cu toti. Orice actiune personala se reflecta in toti, fie greseala, fie virtute. O vorba veche spune ca savarsind un pacat impingem pe cineva in iad, iar savasind o virtute ridicam pe altcineva in rai. Ca efectele actiunilor noastre personale nu se limiteaza doar la noi insine ci, in chip ascuns, la toti ceilalti. |
De ce exista Dumnezeu
Daca Dumnezeu in Fiinta Sa ar fi palpabil, tangibil, atunci Dumnezeu ar inceta sa mai existe. Dar, paradoxal, Dumnezeu exista tocmai pentru ca nu poate fi atins, indiferent cat de adanc patrundem in El. |
Viata ca vis
Dimineata, "visul noptii a trecut, urmeaza visul de peste zi" iar seara, "visarea de peste zi a trecut, urmeaza visul din noapte". |
Frica la inceput
Este buna frica de Judecata. Rugaciunea motivata de frica de a nu fi "eu insumi" azvarlit in iad. Frica la urma Dar este mult mai buna frica ca nu cumva ceilalti sa ajunga in iad. Rugaciunea din dragoste pentru toti ceilalti. |
Bizuirea - aspectul cheie al vietii spirituale
"Calea incepe bizuindu-ne pe Dumnezeu si se termina la fel, bizuindu-ne pe Dumnezeu" Bizuirea nu inseamna o referinta conceptuala, doar o idee de care sa ne agatam in momente dificile, ci efectiv lasarea infinitatii Lui Dumnezeu sa patrunda inlauntru nostru. Si toate actiunile noastre mentale, verbale si corporale sa se raporteze, sa exprime Infinitatea Dumnezeiasca. |
Libertatea de expresie
Ce pretuieste cel mai mult Dumnezeu? Libertatea de expresie! Libertatea noastra de a alege, de a ne forma propriile opinii si pareri. Dumnezeu pretuieste libertatea noastra de a alege mai presus de orice. Chiar daca ea presupune sa nu credem in El sau sa-L rastignim in felurite moduri. In inima Lui, libertatea noastra de a fi asa cum dorim noi este mai presus de orice. Dumnezeu nu constrange gandurile noastre, nu le impune, nu ne face sa credem cu forta. Daca Dumnezeu gandeste astfel, putem sa-I urmam exemplul. Adica, in raport cu ceilalti, sa pretuim in inima noastra libertatea acestora de crede si gandi - mai presus de orice. In mod normal suntem tentati sa consideram mai important punctul nostru de vedere decat liberul arbitru al celuilalt. Pretuirea libertatii celuilalt este expresia dragostei adevarate care nu pune conditii. Omul trebuie sa ajunga la Dumnezeu din proprie convingere. Este singura poarta de intrare. Un propovaduitor autentic pretuieste cel mai mult libertatea celuilalt de a alege. Chiar daca alegerea acestuia este impotriva a tot ceea ce propovaduitorul considera valoros. Un propagandist simte ca punctul lui de vedere este mai important, superior fata de orice altceva, inclusiv fata de liberul arbitru al celui ce il asculta. Cand acordam, in adancul inimii noastre, celorlalti libertatea de a alege - ne acordam, de fapt, libertate noua insine. Cand dorim sa impunem ceva celorlati, de fapt ne agresam pe noi insine. |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Libertatea de a alege e doar un instrument care foloseste la o comuniune autentica de iubire intre persoane, deci ...ceea ce pretuieste Dumnezeu cel mai mult nu e libertatea de a alege(e un dat personal pentru toti oamenii) ci iubirea in Adevar si Adevarul e ...Exclusivist,exclude tot ne-adevarul.Hristos e Exclusivist...cine nu e cu Mine,este impotriva Mea. |
Citat:
era suficient sa scriu: "omul ajunge la Dumnezeu prin proprie convingere" si atunci evitam aceasta aparenta contradictie, data de includerea redundanta a cuvantului "trebuie" Oricum, felicitari ai citit cu atentie postarea si ai formulat un punct de vedere propriu. Citat:
Daca le-as disocia, personal, as fi inclinat sa diminuez valoarea liberului arbitru al celorlalti. Nu mi s-ar parea atat de important ... in economia iubirii. Exclusivismul Lui Hristos, desi un un exclusivism dumnezeiesc, nu incalca liberul arbitru. Acest aspect, mi se pare a fi foarte sugestiv. |
Citat:
Insasi aceasta lume,acest suflet si acest trup pe care il avem e un imperativ ,pentru ca e ASA si NU ALTFEL. Citat:
Lipsa imperativului anuleaza liberul arbitru. |
Citat:
Adevarul nu recurge la persecutie daca nu crezi in El. Nu poarta ura, ranchiuna. Dragostea Adevarului este neschimbatoare. Suferinta vine prin insasi necuratia noastra. Este pur si simplu un recul. Imperativul Neadevarului simte imboldul de a provoca durere daca nu crezi in felul lui. Este expresia fundamentalismului in miezul lui. Dragostea Neadevarului este schimbatoare. Pe unii ii iubeste, pe altii nu. |
Invatator - Iubitor - Protector
In budismul mahayana, Dumnezeu (Buddha Vajradhara ) este implicat activ in viata launtrica a credinciosului - indeplinind simultan trei functii esentiale: cea de invatator, daruitor de virtuti-binecuvantari (putere) si protector. In iconografia budista tibetana, cele trei functii pot avea reprezentari simbolice diferite, insa, intelese ca izvorand din Unul (Dharmakaya). Dumnezeu este Invatator. Desi noi ne straduim sa pricepem Adevarul, El este, este de fapt, Cel ce deschide progresiv calea, reveland intelesuri din ce in ce mai adanci cu privire la El. Functie de treapta pe care ne aflam, putere de pricepere, inclinatii, context social, familial, personal. Dumnezeu ne iubeste. De aceea ii face mare placere sa imparta virtuti si putere. In fapt, nicio virtute si nicio putere nu ne apartine. Din dragoste nemasurata se uneste cu noi, ne curata si ne umple de putere si virtuti. Fara putere, desi ne cunoastem pacatele, nu le putem birui. Este ca si cum iti cunosti inamicul, dar fara pic de forta nu i te poti opune. Dumnezeu curge aceasta putere in noi care risipeste orice lucrare pacatoasa. Dumnezeu este Protector. Dumnezeu lucreaza activ ca Protector modeland realitatea noastra externa si cea interna astfel incat tot ceea ce ni se intampla sa ne apropie/ sa ne uneasca cu El. In mod normal noi percepem ceea ce ni se intampla disociat de Dumnezeu. Credinciosul vede tot ceea ce i se intampla ca scenarii pe care Dumnezeu le proiecteaza pentru el (personalizate) - pentru binele lui - pentru ceea ce trebuie sa invete nou sau sa exerseze. Nicio intamplare nu este in afara sferei Lui Dumnezeu. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Sunt cam dezamagit,nu ti~a explicat asta budismul in care crezi?Linistea e la Dumnezeu,El o da cui vrea,deci impacarea cu sine nu tine de niste scheme intelectuale. |
Citat:
|
Citat:
la pozitia mainilor http://en.wikipedia.org/wiki/Vajradh..._Museum_SF.JPG Ce semnificatie are simbolul facut cu mana ? :23: Ca e acelasi cu asta: https://leaksource.files.wordpress.c...onic-signs.gif PS: http://www.whale.to/b/hand.html |
Citat:
Si in plus normal ca rockerii fac simbolul acela. Acesta chiar vor sa-l faca in sensul de "drac". Nici o conspiratie aici, chiar foarte direct. https://www.youtube.com/watch?v=psJNvhNH5Io |
Citat:
Toate intelesurile derivate din litere/cuvinte/propozitii - asocieri/disocieri de proprietati - operatii logice - silogisme : sunt "scheme intelectuale". In esenta este o problema de validare si internalizare a acestora, de tragere a intelesurilor din ce in ce mai adanc inlauntrul nostru. Fara "scheme intelectuale" nu se poate. Cu prima propozitie din Biblie, Coran, Sutre, Tora...incepe si prima schema intelectuala religioasa. Dar din nou, daca ceea ce validezi tu a fi adevarat nu consideri ca este o schema intelectuala - asimilata progresiv si aprofundata - este ok. Esti liber sa crezi ca ai dreptate si ca eu gresesc. Iti respect alegerea. |
Citat:
Vorbim despre acelasi "Fenomen." Buddha Vajradhara este o reprezentare iconica, vizibila care serveste intelectului drept suport, vehicul pentru patrunderea naturii definitive, ultime a realitatii. Si numele "Vajra - dhara" este tot o conventie, o semnatura grafica/sonora - care serveste ca suport pentru actualizarea unor reprezentari mentale succesive din ce in ce mai apropiate de natura ultima. "Buddha" inseamna trezvie, luciditate, claritatea vederii adevarului ultim. Este o simpla denominare. "Vajra - dhara" inseamna ca aceasta luciditate/ limpezime (dharana) este inalterabila, neschimbatoare (vajra). ----------------- Hristos pe care-L cunoastem noi si cu care suntem familiarizati de mici copii este reprezentarea sa iconografica (schitata din referinte scripturale) - nu natura sa ultima. Insa care este natura ultima a Lui Hristos? Cum arata oare Hristos inainte de a se naste ca om? Care este forma esentiala a Lui Hristos? Caci forma umana este compusa, limitata spatial...? Hristos inseamna uns (Uns rege) - adica Stapanitor peste Toate. Adevarul Ultim este Stapanitor peste Toate, in sensul ca toate se misca in El. Nimic nu ii este necunoscut. Este Mantuitor/Salvator, caci cel ce se uneste cu El nu mai este atins de nimic. |
Citat:
După cum spuneam și în alt comentariu, budiștii cred într-o energie universală pe care o identifică cu divinitatea. Dacă ar fi doar asta, probabil că ar mai exista vreo cale de îndreptare, însă, pe lângă această rătăcire ei mai au teoria conform căreia "materia este energie condensată la vibrație joasă". Prin urmare, de aici reiese enorma rătăcire luciferică conform căreia nu există materie, ci doar energie condensată, și evident, această energie condensată este identificată cu tot ceea ce există, unde budiști includ și dumnezeirea. Așadar, după cum putem observa, budiștii nu fac nici un fel de distincție între zidire/făptură/creatură - zidit/făcut/creat și Necreat, adică Dumnezeu, sau între energiile create și energiile cele necreate dumnezești. De aici rezultă nenumărate erezii printre care: panteism (Dumnezeu este confundat cu creația), monism (totul este una), arianism, politeism, idolatrie, antropolatrie etc... etc... În concluzie, religiile orientale sunt de fapt o sumă de nenumărate erezii și păgânisme!!! |
Citat:
Citat:
Dumnezeu este prezent în toate într-un anumit fel, dar prin lucrarea Sa, nu cu ființa Sa. Iar harul Său este mai presus de această lume creată, pe care o poate, însă, penetra și transfigura (așa cum se întâmplă în Sfânta Împărtășanie și nu numai), iar pe om cu atât mai mult, îl unește nemijlocit cu Sfânta Treime. |
Citat:
Este adevărat că trebuie făcută distincția între ființa lui Dumnezeu și energiile Sale, Dar prin aceasta nu trebuie înțeleasă existența a doi Dumnezei (diteism), Unul complet transcendent iar Altul imanent, adică împărtășibil sau participabil, ci Unul și Același, după ființă incognoscibil iar după lucrări sau energii cognoscibil. Iar cunoașterea lui Dumnezeu nu înseamnă memorarea unor texte, ci dubândirea Sfântului Duh (după har, bineînțeles), prin trăirea unei vieți în Hristos! Tocmai de aceea Biserica Ortodoxă învață despre purtătorii de Dumnezeu Părinți, și tot de aceea cinstim Sfintele Moaște, fiindcă Sfinții sunt purtători de Dumnezeu chiar dacă după har, iar nu după ființă - ei sunt și rămân purtători de Dumnezeu, altfel am ajunge la antropolatrie... |
Citat:
Ce inseamna "a crea"? -------------------- Credem oare ca omul "creaza" ceva la modul fundamental? Nu. Omul nu poate crea nimic in mod esential. Omul doar "modifica" ceea ce este. Doar combina, plamadeste materie. Nici macar "noile idei sau concepte" nu sunt create la modul fundamental, fiind tot un produs de combinatorica a materialului existent "a ceea ce este". ------------ Deci, din experienta directa, nu putem realiza, intelege adecvat ceea ce inseamna "a crea" la modul fundamental. Insa putem intelege "modificari in ceea ce este" cu omul ca agent in cadrul procesului. ------ Ce inseamna totusi "a crea" la modul fundamental? Nu "a modifica" ceea ce este. A crea, din acest punct de vedere, inseamna a genera "ceva" din "nimic". Atunci, apare firesc intrebarea: Dumnezeu a creat la modul esential sau doar a modificat existentul? Daca Dumnezeu a creat in mod esential, inseamna ca materia pe care o vedem este un efect combinat al “nimicului” + “Energie Necreata” deci, in fapt, pur si simplu “Energie Necreata”. Adica Dumnezeu peste tot si in toate. Daca Dumnezeu a modificat un existent perpetuu, nu este un creator in mod esential. Este un agent. In plus, existentul perpetuu are acelasi ascendent de primordialitate ca si Dumnezeu. O incompatibilitate evidenta intre cele doua notiuni – care nu pot coexista fara ca una sa-si piarda valabilitatea. --------- In asertiunile patristice, pe lantul Fiinta Lui Dumnezeu – Energii Necreate - Creatie evident sunt doua discontinuitati, doua fracturi, care nu pot fi negate si care nu sunt explicate. Prima, intre Fiinta Lui Dumnezeu si Energia Necreata, a doua intre Energia Necreata si Creatie. Nu putem concepe unde se termina Fiinta si unde incepe Energia Necreata, unde se termina Energia Necreata si unde incepe Creatia. Asa cum sunt ele prezentate dogmatic sunt complet disjuncte: pentru ca Fiinta nu este cogniscibila iar Energia Necreata nu se regaseste in energia/materia creata. Daca cele trei categorii comunica - inseamna ca, de fapt, Fiinta se regaseste in toata Creatia. ------ Aspectul care nu este elucidat in scrierile patristice il reprezinta insasi “transformarea a ceva” care implica printre altele, atat actul creator relativ cat si actul creator esential (atunci cand cauza transformarii are la baza o intentie). Fara o intelegere adecvata, obscuritatile rationale raman inlauntru, obtureaza perspectiva, actul contemplativ profund. Budismul rezolva rational, paradoxul simultaneitatii “impreunarii si despreunarii”, “amestecului si neamestecului”, “conjunctiunii si disjunctiunii” in exegezele Caii de Mijloc. |
Citat:
Să presupunem că teoriile fizicii cuantice, cât și expunerile acestora sunt corecte, cu toate că știința nu poate fi luată ca adevăr absolut, de vreme ce nu este un adevăr Revelat, ci o simplă teorie care la un moment dat poate fi răsturnată de o altă teorie. Însuși termenul de atom provine din filozofia greacă, înțial fiind doar o idee iar nu ceva concret. Dacă știința a descoperit atomul cu ajutorul microscopului ultramodern, a reacțiilor chimice sau în alt mod, rezultă că atomul este creat (fie că este energie, fie că este materie), fiindcă energiile divine nu pot fi captate de nici un aparat sau experiment științific. În ortodoxie doar sfinții care s-au curățit de patimi și au agonisit harul necreat pot să experieze și să vadă prin duhul dumnezeiesc, lumina necreată - nu prin ceea ce este creat (trup sau suflet). Deci puteți identifica atomul cu o energie creată, vibrație pură sau cum vreți să-i spuneți, însă în nici un caz nu îl puteți identifica cu "voința divină", fiindcă voința divină este însușire a firii/naturii divine și nu poate fi fotografiată sau captată de vreun aparat sau experiment științific din lumea creată. |
Mulțumesc pentru precizare. N-am gândit că ar fi identitate între voința divină și particulele care alcătuiesc atomul, deși așa am exprimat. Cred că Dumnezeu a creat și creează prin Cuvânt, adică ceea ce vrea zice, iar ce zice se face. Cuvântul, adică Logosul sau Rațiunea este Cel prin care toate s-au făcut. De aceea în orice lucru din lumea văzută și creată este raționalitate; care trimite, pentru cel care vrea să vadă, la Făcătorul lor.
|
Facerea prin Cuvant
Cum de este posibila facerea prin cuvant? Care este mecanismul de transformare de la Gand la Materie (via energie)? Poate ca materia este tot gand? Este o facere din nimic sau o remodelare a materiei nediferentiate? Poate sa apara ceva nou fara cuvant? Lumea a fost creata la un moment dat si acum evolueaza inertial sau lumea si fiintele sunt create in fiecare cuanta temporala, printr-un proces care scapa observatiei? |
Citat:
Citat:
"Dacă ne îndreptăm atenția noastră spre sensul cuvântului ”Arhitect”, probabil vom observa că arhitecții nu creează din nimic, ci folosesc materiale existente, aranjându-le după un plan pe care l-au întocmit." (ÎPS Serafim de Pireu) “Cand Luicifer a voit sa-si puna tronul alaturi de Cel preainalt. El, Lucifer, purtatorul de lumina, alaturi de Cel Preainalt. Si, spune Proorocul: “O, cum ai cazut, Luceafar!” Iar Mantuitorul l-a vazut cazand, cum citim dupa sfantul Evanghelist Luca: “Vazut-am pe Satana ca un fulger cazand din cer”. Caderea in orgoliu, cum ne-a luminat Dumnezeu sa o talcuim, incerand sa pui in tine inceputul. Dar intelegi deodata ca tu nu-ti esti inceput: Era un timp cand tu nu erai. Am folosit acest cuvant pe care l-a insuflat demonul lui Arie, la Sinodul de la Niceea, care spunea despre Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului: “Era un timp cand nu era”. Si Sfantul Atanasie a spus: “Cum ne-ar putea mantui cineva daca nu e Dumnezeu insusi, deci din vesnicie?” Si numai demonul a insuflat acest cuvant, pentru ca el insusi, fiind adus de la nefiinta la fiinta, cazand in aceasta mandrie nemasurata, a vrut sa fie in locul lui Dumnezeu. Iar ispita lui asupra omului aceasta a fost: “Veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul” si “nu veti muri”. Atunci, Adam si Eva au vazut ca sunt goi. S-au deschis ochii lor si au vazut ca sunt goi de har, de lumina divina, ca sunt in timp veniti. Ochii demonului s-au deschis intai. El a vazut ca e adus de la nefiinta la fiinta si, cazand, l-a ispitit si pe om, sa-l intoarca inapoi, spre nefiinta. De aceea, din nefericire, cand moare cineva, multi spun ca a trecut in nefiinta. Doamne pazeste! Dumnezeu nu mai trece in nefiinta ce a adus la fiinta, ci trece in nemurire.” (Preot Constantin Galeriu) "Cel ce dintru nefiintã întru fiintã ai adus toate, Care ai zidit pe om dupã chipul si asemãnarea Ta si cu tot harul Tãu l-ai împodobit; Cel ce dai întelepciune si pricepere celui ce cere si nu treci cu vederea pe cel ce greseste ci pui pocãinta spre mântuire" (din Liturghia Catehumenilor (a celor chemati)) "In religiile asiatice lumea se confundă cu divinitatea sunt acelasi lucru (''Tat tvam asi''=Acesta esti tu), apoi se afirmă identitatea dintre Brahman, suflul cosmic cu Atman, suflul personal. Ori, este greu de priceput pentru mentalitatea asiatică că facerea lumii e un act prin care ceea ce se creează nu provine din fiinta celui care crează, ci este cu totul deosebit de El, pentru că ceea ce se aduce de la neexistentă la existentă nu poate să fie coetern cu Cel fără de început si cu Cel Care există pururea. Dacă Dumnezeu ar fi făcut din fiinta Lui lumea, atunci El nu ar fi creat- o, ci doar ar fi transformat ceva în altceva, Deci, când afirmăm că Dumnezeu e Creatorul lumii spunem că lumea a fost adusă de la nefiintă la fiintă si nu din fiinta lui Dumnezeu." "Tocmai ideea "zidirii din nimic” sau "din neființă” deosebește cu totul istorisirea Facerii de cea a tuturor miturilor păgâne și a speculațiilor despre creație, în acestea din urmă există un fel de demiurg sau "zeu-făurar” care alcătuiește lumea dintr-o materie existentă care, așa cum spun Sfinții Părinți, devine și ea un fel de "zeu”. Cartea Facerii descrie începutul absolut al întregii lumi, iar nu dezvoltarea ei din ceva ce există deja; cum vom vedea, chiar zidirile următoarelor cinci zile, deși se ivesc din materia creată mai înainte, sunt totuși ceva cu totul nou, neputând fi înțelese ca simple dezvoltări ale materiei întâi-create. Speculațiile gânditorilor moderni care încearcă să descopere originea lumii într-un fel de materie absolut elementară ce se dezvoltă de la sine pot fi privite ca înrudite cu vechile speculații păgâne; radicalismul explicației din Cartea Facerii le depășește pe ambele, tocmai fiindcă vine din descoperirea dumnezeiască, iar nu din presupunerile și extrapolările omenești." "Grecescul “poieo = a face”, îl traduce pe ebraicul “bara”, un verb care în Vechiul Testament este întotdeauna folosit pentru a exprima actiunea creatoare a lui Dumnezeu. Vulgata (si unele versiuni moderne) îl traduc prin “a crea”, echivalentul românesc al lui “a face”. Verbul e mult mai explicit în versetul: “Te rog, fiule, ridica-ti ochii spre cer si spre pamânt, vezi-le pe toate câte se afla în ele si cunoaste ca Dumnezeu nu le-a facut din cele ce erau (Text foarte important: prima asertiune, mai bine zis mentiune expresa, în Vechiul Testament, asupra faptului ca Dumnezeu a creat lumea din nimic.) si ca tot asa a facut si neamul omenesc” (2 MACABEI 7, 28). La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. (Ioan 1, 1-4) |
Cum si de ce a creat Dumnezeu lumea?
Crearea lumii din nimic si inceputul timpului; Aducerea la Existenta din Neexistenta „Pentru care pricina a creat Dumnezeu lumea, poti cerceta! Caci e o chestiune de cunostinta. Dar cum si de ce acum, nu cauta! Caci acesta nu e lucru care sa poata cadea sub mintea ta. Fiindca cele dumnezeiesti, unele sunt cu putinta de patruns, altele nu pot fi cuprinse de oameni” (Sf. Maxim Marturisitorul). Invatatura crestina privind crearea lumii se intemeiaza pe descoperirea dumnezeiasca. Articolul 1 din Simbolul Credintei ne arata ca Dumnezeu este creatorul lumii, „Tatal, Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor” Sfanta Scriptura ne invata ca Dumnezeu a facut lumea din nimic, chemand din nefiinta la fiinta tot ceea ce exista in afara de Sine, adica intreg universul, inclusiv omul. Aceasta invatatura este impartasita de iudei si de crestini, de la care au imprumutat-o si mahomedanii. Celelalte religii pagane si diferitele sisteme filozofice ofera alte conceptii privitoare la originea lumii: a) Conceptia panteista, dupa care lumea este o emanatie din Dumnezeu, o parte din El. Astfel invata brahmanii si unii filozofi, precum: Giordano Bruno, Spinoza, Hegel, etc; b) Conceptia dualista, care pune la originea lumii doua principii: Dumnezeu si materia, conform careia lumea este facuta de Dumnezeu, dar nu din nimic, ci dintr-o materie eterna ca si El. Ea a fost promovata de adeptii religiei lui Zoroastru si de filozofi precum Platon si cei di scoala lui, precum si de manihei si de gnostici; c) Conceptia atomista, conform careia lumea s-a creat singura, ca rezultat al diferitelor combinatii ale atomilor. Ca materie lumea este vesnica, existand dintotdeauna si fiind indestructibila, iar ca forma este rezultatul unei lungi evo*lutii. Aceasta conceptie este adoptata in general de materialisti si de atei. Ca Dumnezeu a facut cerul si pamantul si tot ce exista, ne-o spune Sf. Scriptura: “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Fac. 1,1). Dumnezeu fiind atotputernic, a creat lumea din nimic, nefacand-o nici dintr-o materie preexistenta, si nici din propria Sa fiinta. Substanta lumii neexistand din veci, a fost creata de Dum*nezeu la inceputul timpului. „Nici macar materia amorfa nu a existat inainte de a elibera Dumnezeu gandul sau creator. In acel moment, odata cu timpul, a facut Dumnezeu cerul si pamantul, iar acestea erau ca o substanta care cuprindea totul si purta in potenta toate” (Sf. Grigore Palama). Fiind creata, lumea apare in timp si nu este ves*nica. Lumea nu este fara inceput si fara sfarsit, ci inceputul ei coincide cu inceputul timpului si se va sfarsi candva., odata cu acesta. „Primul act al creatiei sensibile, “inceputul”, este si inceputul timpului, fiindca nimic din cele sensibile nu exista care sa nu fie supus trecerii timpului. Caci timpul, avand miscarea masurata, se circumscrie prin numar; iar veacul, fiind definit in legatura cu timpul, implica intervalul, avand deci un inceput al existentei. Fiind creat, timpul va disparea atunci cand firea se va uni dupa har cu Cuvantul” (Sf. Maxim Marturisitorul). Existenta Creata si Existenta Necreata „Toate cele nemuritoare si insasi nemurirea, toate cele ce vietuiesc si insasi viata, toate cele sfinte si insasi sfintenia, toate cele virtuoase si insasi virtutea, toate cele bune si insasi bunatatea, toate cele ce exista si insasi existenta, toate sunt lucrurile lui Dumnezeu” (Sf. Maxim Marturisitorul). „Dar unele din acestea sunt create, caci au inceput sa existe in timp, fiind o data cand nu erau; asa sunt, de pilda, diferitele esente ale lucrurilor, caci ele au neexistenta mai batrana decat existenta lor. Iar altele sunt necreate, caci n-au inceput sa existe in timp, nefiind vreo data cand nu erau; asa sunt, de pilda insusirile dumnezeiesti: virtutea, bunatatea, viata, sfintenia, nemurirea, simplitatea, neschimbabilitatea si infinitatea. Caci fara de inceput este virtutea, neavand timpul mai batran dacat ea, ca una ce are pe Dumnezeu din veci ca singurul Parinte nascator al existentei ei” (Sf. Maxim Marturisitorul). „Fiinta dumnezeiasca (existenta necreata) nu are nimic contrariu, fiind vesnica si infinita si daruind si altora vesnicia. Insa, fiinta lucrurilor (existenta creata) are ca si contrariu neexistenta. Deci sta in puterea Celui ce este cu adevarat ca ea sa existe de-a pururi sau sa nu existe, ca una ce a fost adusa la existenta din neexistenta. Precum raul este lipsa binelui si nestiinta lipsa cunostintei, tot asa si neexistenta este lipsa existentei; dar nu a celei necreate (adevarate), caci aceasta nu are nimic contrariu, ci a celei create, ce exista prin impartasirea de existenta adevarata” (Sf. Maxim Marturisitorul). „Si lucrurile create ale lui Dumnezeu (care au inceput in timp) exista prin participare la lucrurile necreate (neincepute temporal), impartasindu-se de ele” (Sf. Maxim Marturisitorul). Astfel, firea omului (ca si creatura) aspira dupa harul cel necreat, putandu-se dezvolta numai prin el, fiind pentru ea o necesitate naturala (Parintele Staniloaie). Dumnezeu, prin actul creatiei, are in vedere desavarsirea si mantuirea lumii. „Scopul vietii noastre este mantuirea” (Sf. Serafim de Sarov). Timpul nu este altceva decat unitatea de masura a miscarii si deci a schimbarilor, el fiind parte constitutiva din lume. Lumea si omul tind si se misca spre Cauza care i-a adus la existenta, adica spre Dumnezeu. Si cata vreme se misca, inseamna ca lumea si omul nu au ajuns la desavarsirea spre care tind. Cum spunea Sf. Grigorie de Nazianz: „Omul este creatura care a primit porunca sa devina dumnezeu”. „Faptul ca este trecator si se altereaza pana la disparitia lui, nu inseamna ca timpul nu este valoros. Timpul are o valoare nepretuita pentru mantuirea fiecarui om. “Timpul pierdut” este o slabire interioara a omului; “timpul pierdut” lucreaza impotriva noastra, e un vierme care creste” (Parintele Staniloaie). „Deci, sa luam aminte, sa fim treji cat avem timp. Iata, de cand sedem aici vorbind, am pierdut doua sau trei ceasuri din timpul nostru si ne apropiem de moarte; si vedem ca pierdem timpul si nu ne temem. Sa ne aducem aminte, dar, de vorba: “De va pierde cineva aur sau argint, poate afla in locul lui altul, dar cel ce pierde timpul, vietuind in nelucrare si nepasare, altul nu mai poate afla”. Cu adevarat, vom cauta un ceas din timpul acesta si nu-l vom mai gasi” (Avva Dorotei). Prin crearea lumii nu a intervenit o schimbare in fiinta lui Dumnezeu, deoarece lumea ca idee a existat in mintea lui Dumnezeu din veci, si numai realizarea ei s-a facut in timp. „Planul creatiei a preexistat in Dumnezeu din veci, luand forma doar atunci cand El a voit” (Sf. Maxim Marturisitorul). Crearea lumii nu este decat realizarea ideii vesnice si neschimbabile a lui Dumnezeu. „Acest plan -aceste ganduri ale lui Dumnezeu- reprezinta singurul lucru de la care porneste creatia. Caci Dumnezeu, in timp ce gandeste, creeaza; iar gandul se face lucru, realizandu-se prin Cuvant si desavarsidu-se prin Duh” (Sf. Ioan Damaschin). Deci, lumea nu este contrara eternitatii, cum socotea Origen. Cu*prinsa in planul din veci al lui Dumnezeu, lumea are originea, ca idee, in eternitate, este sustinuta de eternitate si este randuita vesniciei. „Dar o nemurire a fapturii nu va fi niciodata o nemurire egala cu a lui Dumnezeu, chiar daca e primita de la El, caci e o nemurire adaptata la masura fapturii” (Parintele Staniloaie). Caci lumea nu este vesnica (nu devine eterna) ca realitate concreta, prin ea insasi, ci prin Dumnezeu. In acest sens, Sf. Grigorie Palama avea dreptate sa vorbeasca de o dumnezeire superioara si una inferioara. Existenta Vazuta si Existenta Nevazuta Dumnezeu a facut de la inceput doua lumi: una vazuta si alta nevazuta. Intai a creat lumea nevazuta, apoi pe cea vazuta, iar in cadrul lumii vazute, intai a pregatit materia amorfa (cerul si pamantul), pentru ca apoi sa zideasca, una cate una fapturile, iar dupa toate, omul (Sf. Grigorie Palama). Omul fiind indoit, adica avand alcatuirea din suflet si trup, lumea a fost creata pentru el de asemenea ca vazuta si nevazuta. Si fiecareia din aceste parti i s-au randuit in chip potrivit unele din faptele si grijile noastre (Sf Simeon Noul Teolog). |
Citat:
In budism se numeste vacuitate. |
Si dupa mintea ta, Dumnezeu = vacuitate.
Vezi ca suna tare prost poezia ta, conform dex. Dumnezeu este Fiinta. Daca vrei sa mergi pe poezia ca fiinta = vacuitate, las-o balta. |
Citat:
Dumnezeu este Fiinta dupa simtirea inimii, si vacuitate pentru ca nu poate fi atins in esenta Sa, oricat de mult ne adancim in El. |
Profunzimea vacuitatii este simtirea inimii adancita in ea insasi.
Ipse dixit! |
Citat:
Ergo |
Serios, daca aspiri la o cariera de guru, emigreaza in SUA, aia se dau in vant dupa asa ceva, altfel nu faceau bogat un escroc ca Osho.
Aici daca vrei sa faci un bani in biznisnu' asta, da-o pe ghiceala, magie alba, etc. |
Citat:
|
Citat:
Meus Carus Alin |
Vindecare personala - Bodhicitta Imparateasca
"Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?" ------------------ Cea mai inalta virtute a inimii, in budismul mahayana, este dorinta ca toate fapturile sa fie izbavite de orice forma de suferinta, sa se bucure fara contenire de darurile nesfarsite ale sfinteniei. Aceasta dorinta speciala, rar de gasit in inima oamenilor, poarta denumirea de bodhicitta (mai precis bodhicitta aspirationala - care genereaza ulterior o bodhicitta actionala). Pentru ca nu are egal intre virtuti, bodhicitta mai este denumita regina virtutilor. Ea este nascuta din mila si bunatate - mila, pentru ca toate fapturile supuse schimbarii sunt patrunse de suferinta. Bodhicitta cunoaste multe trepte, stadii de evolutie. Poate fi clasificata functie de multe criterii. Cea mai cunoscuta clasificare deosebeste trei feluri de bodhicitta: 1.bodhicitta pastorului 2.bodhicitta barcagiului 3.bodhicitta imparateasca Prima forma de bodhicitta se numeste a pastorului pentru ca asemenea pastorului acesta doreste ca mai intai toate oitele lui sa fie ferite de pericol, pastorul fiind ultimul care se pune la adapost. A doua forma de bodhicitta este dorinta ca fluviul suferintei sa fie trecut impreuna, in acelasi timp, cu toate fapturile. A treia este o bodhicitta care doreste sa ajute dar vede clar propria neputinta. Un ajutor dat de un orb, in loc sa ajute, poate rani ceilalti orbi. In consecinta, aceasta bodhicitta este mai intai rationala, aspirand la curatire personala in scopul ajutorarii corespunzatoare a tuturor fapturilor. Se spune ca este imparateasca pentru ca aceasta are nobletea si puterea extraordinara izvorata din curatenia inimii. In practica, sunt angajate toate cele trei forme de bodhicitta, diferentierea fiind facuta pentru a deosebi calitatea fiecareia, pentru a le cultiva - succesiv sau simultan, functie de circumstante. |
Care este miezul psihologic al crestinismului? - constientizarea starii de pacatosenie in care se afla individul.
Daca omul nu constientizeaza ca este pacatos atunci nu are nevoie de Dumnezeu. Daca nu are nevoie de Dumnezeu, nu este crestin. Cum realizeaza omul ca este pacatos? Daca tot ceea ce i se intampla este perfect, atunci ce rost are acest concept de "pacatosenie"? Omul realizeaza ca este pacatos numai atunci cand experimenteaza suferinta. Intre pacat si suferinta exista o stransa legatura cauza-efect. Pacatul si suferinta sunt legate una de alta. Interpatrunderea pacat-suferinta tine omul captiv intr-un cerc vicios. ------------------ Care este miezul psihologic al budismului? - ca existenta samsarica este in natura suferintei. Daca nu constientizam ca experientele noastre umane, mundane sunt in natura suferintei, atunci nici nu luam medicamentul intelepciunii. Ce ne poate face liberi? Ce poate rupe lantul pacat-suferinta? Adevarul. Contempland profund natura experientelor noastre (coliziunilor mintii cu formele lumii) putem realiza starea de adanca pacatosenie in care ne aflam. Cele Patru Nobile Adevaruri |
Hai sa zicem ca saracul budhist n-a auzit de Hristos.
Si poate cand o sa stea fata in fata cu el la Judecata, s-ar putea totusi sa-L cunoasca si re-cunoasca ca Adevarat Dumnezeu, desi filosofia asta seaca s-a putea sa aiba chiar efectul contrar. Totusi, tu ce scuza ai? Te crezi prea destept pentru a fi crestin si atat sau..? Care este utilitatea la toate prostiile astea? Te-au ajutat sa scapi de patimi? Sa fii un crestin mai bun? |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 14:52:55. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.