|
Citat:
@Teddy: nu insult pe nimerica, s-avem pardon. |
Tu stii mai bine,parerea mea este ca avem parte de o istorie conventionala,comoda.Daca s-ar scrie istoria reala,cu subiect si predicat,nu ar mai fi locuri pe poduri de cati ar sta la coada,din toate taberele,cu un pietroi in brate si iluzii facute praf.Eu te iubesc oricum Dragos :)Update:ce frumos este acel sfant din adevarata Imparatie,,mai presus de steaguri si de toate zbaterile noastre efemere.
|
Citat:
Nu vom vedea prea curind manuale cu o istorie adevarata a tarilor, idealurilor, miscarilor, religiilor...si a speciei, in ultima instanta. Trist. P. S. Si mie imi place mai degraba cind Dragos are avatarul cu sfintul. |
Ca sa fiu on-topic:
Poate parea paradoxal, dar sunt convins ca Decebal are dreptate. Nu in stil/formulare (are un stil "maraitor", de Hyeonodon care isi anunta confratii ca va lua gitul unui Chalicotherium bezmetic si rupt de turma :) si este deseori foarte aproape de atacul ad hominem), ci in idee.
Explicatia: eu privesc spenglerian istoria. Perioada pe care o traim acum, daca priviti cu atentie, sta sub simbolul "ruperii granitelor", amorfizarii: sexele (sau cum ar zice Mihnea, genurile) isi interschimba rolurile si degennereaza, granitele dintre confesiuni, filosofii, culturi, etc. dispar sau se atenueaza periculos de mult, asa-numitele OMG (hibrizi de toate soiurile nefiresti, si alte porcarii, nascocite de mintile bolnave ale scientistilor posedati, chiar buni de ars pe rug, etc.), impacari aberante intre tabere in mod normal ireconciliabile, etc. In concluzie, ce face Decebal, si altii de un gind cu el, este salutar: salvgardeaza identitati spirituale cit de cit vii intr-o lume a mortii lente si amorfe. Privind dintr-o perspectiva proprie, deloc crestina si deloc ortodoxa, tind sa ii dau dreptate: pur si simplu, pragmatic vorbind, paradoxal, credinciosii tuturor religiilor trebuie sa se alieze intr-un para-ecumnsim daca vreti, al intransigentilor de toate culorile, impotriva efeminantului si amorfizantului ecumenism sincrretic. Dupa perceptia si doctrina mea, efeminare = moarte. LA toate nivelurile. Quod attinet tinara noastra colega: Laura are dreptate doar la nivel de limbaj si atitudini irenice intre interlocutori, nothing more. |
Theo,plecand de la titlul topicului,o sa-mi permit o demitologizare prin remitologizare(plecand de la o analiza a lui Crossan),un fel de stranie antinomie.In cele mai timpurii transcrieri ale Noului Testament inceputul rugaciunii ,,Tatal Nostru"era bilingv,in sensul ca el arata asa ,,Abba,ho Pater!".Adica coexistau inca si formula aramaica(Abba)si adresarea in greaca.Cuvantul aramaic,care s-a pierdut cumva pe drum,provenea din mediul rural iudaic,al insoritei Galilea.Formula greaca s-a transmis cel mai probabil odata cu transmutarea rugaciunii din mediul ei initial in lumea marilor orase romane.Formularea greaca este in ton cu aceasta trecere istorica,este solemna,oficiala,grava.Cuvantul din aramaica ,,Abba"are insa o semnificatie mult mai personala,el se traduce corect prin ,,Taticule.Este precum rugaciunea unui copil,inca neatinsa de reguli istorice.Tu cum de rogi,eu as vrea formula aramaica,are o alta semnificatie si incarcatura.Ma lasi sa demitologizez in acest mod un intreg sir istoric cautand sinceritatea copiilor,caci a lor este Imparatie si de nu vom fi precum ei cu nici un chip nu vom intra in ea.
|
Citat:
|
Citat:
Daca te referi la istoria Bisericii, e valabil doar in cazul eterodocsilor sau ortodocsilor care nu s-au ostenit cateva minute sa citeasca ceva legat de asta. In ortodoxie nu ar trebui sa fie dezamagiri pentru cineva informat cat de cat, adevarul este intreg in ortodoxie si nu a fost nevoie de deformari si rastalmaciri. Uite, sa luam de exemplu cazul catolicilor. Imediat dupa Schisma au spus ca Sinodul VIII ecumenic, din 879-880, era talharesc si papa Ioan VIII l-a condamnat. Faceau asta pentru ca acolo a fost condamnata erezia Filioque dar si despre primatul papal au spus ceva. Astfel Sfantul Fotie cel Mare a fost privit ca un ratacit si excomunicat in vest. Dar in perioada interbelica, datorita accesului mai facil la informatii, chiar teologi si istorici catolici au aratat ca tot ce crezusera era gresit, aveau de fapt dreptate ortodocsii. Sinodul fusese recunoscut de Papa si avusese legati papali. Papa aprobase hotararile sinodului si recunoscuse pe Sfantul Fotie ca Patriarh. Acum ce sa faca BC, au recunoscut dar nu s-a schimbat nimic pentru ca nu mai puteau, a ramas totul in coada de peste. In continuare sinodul din 869, anulat la sinodul din 879 a ramas sinod ecumenic pentru ei. Tinanad cont de faptul ca au adoptat intre timp ca dogma infailibilitatea papala, aprobarea hotararilor sinodului din 879 intra la infailibilitate, o ameteala totala. Credinciosii catolici obisnuiti nu stiu toate acestea, si nici BC nu insista pe tema asta. |
Cataline am o rugaminte.Nu proiecta asupra spuselor mele subiectele tale preferate,te asigur ca nu ne referim la aceleasi lucruri.Insa ma refer la ambele tipuri de istorie,inclusiv la cea bisericeasca si cred ca am dreptul la o asemenea opinie,dar nu din perspectiva unilaterala din care privesti tu lucrurile.Daca ai chef de un pretext ca sa-ti dezvolti ideile nu trebuie neaparat sa fiu eu interlocutorul tau.De altfel eu as fi mai mult decat bucuros daca amandoi am respecta ceea ce ai cerut public,cu ceva timp in urma,in ceea ce ma priveste.Nu te pot impiedica sa comentezi ce spun,iti respect acest drept dar te rog frumos sa nu te superi daca voi raspunde cand considera eu necesar si daca va fi necesar.Cand nu raspund tacerea mea poate fi o aprobare sau constiinta unei inutile discutii,depinde de context.
Totusi,ca sa nu fii foarte suparat pe mine,o sa-ti dau un exemplu din istorie,tu verifici.Constantin al XI-lea Dragases a dorit reconcilierea dintre Apus si Rasarit pana la moartea sa.Sa ne intoarcem putin in timp.Inainte de dramaticele clipe finale ale caderii Imperiului Bizantin imparatul Henric al III-lea,papa Leon IX-lea si imparatul Constantin erau in avansate negocieri pt a se uni impotriva cavalerilor normanzi care invadasera sudul Italiei,regiune unde toti trei aveau interese economice.Constantin fusese de acord ca papa sa-si recapete autoritatea asupra catorva biserici de rit grecesc din Italia iar imparatul bizantin trebuia sa-l convinga pe Cerularius sa-i dea papei o epistola sinodala precum cele ce se trimeteau la Roma dupa alegerea unui patriarh,ceea ce patriarhul nu facuse.In schimb ca o reciprocitate la solicitarea papei patriarhul a cerut bisericilor latine din Constantinopol sa se conformeze ritului grecesc.Acestea informate ca Cerularius a refuzat solicitarea lui Constantin au refuzat la randul lor si Cerularius le-a inchis.Mai mult patriarhul l-a convins pe mitropolitul Leon de Ochrida sa-i scrie o scrisoare papei in care se plangea de intruziunea practicilor religioase ale francilor in Bulgaria.Papa,la randul lui la fel de neinspirat precum patriarhul bizantin, l-a trimis pe cel mai nepotrivit om cu putiinta pt a evalua situatia,pe Humbert.Cred ca daca cineva ar fi dorit cu orice chip ca situatia sa degenereze nu ar fi putut alege actori istorici mai potriviti.Mai departe stiti povestea.Sa revenim la ultimele clipe ale lui Constantin.In dimineata zilei de 29 mai 1453 Constantin a participat la o slujba unita,in Hagia Sofia,unde au participat si catolici si ortodocsi.De altfel au fost catolici langa el pana la final.Orasele republici italiene i-au trimis trupe de condotieri(mercenari)conduse de Giovani Giustiniani,care a fost si numit conducator al trupelor defensive,fiind un stralucit strateg ce al luptat pe ziduri pana la final cand a fost grav ranit.In portul Cornul de Aur,flota imperiala condusa de Gabriele Trevisano si Alviso Diedo,trimesa de Pisa,Genova si Venetia numara 26 de nave,fiind insa depasite intr-un raport de 12 la 1 de flota turceasca.Din populatia de 100.000 de locuitori ai orasului doar 4.973 au ridicat armele in ultima zi,cu trupele lui Giustiniani ajungand la 8.000 de oameni impotriva a 150.000 de spahii si ieniceri(la care se adaugau 1.500 calareti sarbi ortodocsi trimisi de Durad Brankovic in slujba sultanului) sub comanda ai lui Mehmed al-II-lea.Constantin a trecut peste lasitatea poporului lui si a organizat defensiva.La momentul cand turcii intrau in oras,imparatul,imbracat in armura regala,se arunca cu sabia in mijlocul lor,alaturi de catolicul Don Francisco de Toledo si de Theophiuls Paleologus si moare alaturi de cei doi strigand,conform unor surse, ,,Fereste-ma Doamne sa traiesc ca un Imparat fara imparatie.Voi cadea impreuna cu orasul meu!".Alta sursa de la fata locului,venetianul Nicolo Barbaro relata ca circula un zvon conform caruia Constantin s-ar fi spanzurat cand spahii au intrat in oras.Sa alegem versiunea romantica,da mai bine-n poza :) Condotierii lui Giustinianii,in mijlocul panicii generale au luptat cazand pana la unul.Nobilii capturati,catolici si bizantini,au fost rascumparati de sultan,in batjocora,de la trupele sale,si apoi i-a decapitat el insusi. Multi cred ca aceste tragice evenimente au fost rodul doar a unor factori de final dar ruptura incepuse cu mult dinainte si daca verificati Sinodul de la Sardica veti observa importanta lui,mai putin discutata,intrucat asa cum remarca Sozomen,aici gasiti una din primele dovezi ale rupturii timpurii dintre Apus si Rasarit:,,..in urma acelui sinod nu a mai fost impartasire intre Bisericile din Orient si din Occident,ca intre unele care marturisesc aceiasi credinta.Cei din Occident nu mai aveau impartasire dincolo de Thracia nici cei din Orient dincolo de Illyricum.Deosebirea simtamintelor producea pretutindeni dezbinari si acuzatii calomnioase"(Istoria bisericeasca III). |
Citat:
Nu inteleg de ce amintesti vechea divergenta din trecut, eu am trecut peste vazand ca nu ai acelasi comportament (daca tu ai deschis subiectul iti reamintesc ca m-ai ironizat de cateva ori ca as fi ingust la minte pentru ca nu sustin deschiderea ecumenista, eu am raspuns normal, apoi ai inceput sa il provoci si ataci pe Alexandru, incercand sa arati ca invatatura calvina este cea adevarata, de aici a fost scurta noastra disputa, in contextul in care era un grup mai numeros si unit de sustinatori eterodocsi ai ecumenismului) si se poate dialoga firesc. Daca iti amintesti cand ai intrat cu noul nick chiar tu ai initiat o serie de dialoguri cu mine. Revin la poveste, e cunoscut acest episod, dar nu tocmai cum l-ai gasit tu redat (e intotdeauna importanta si sursa, aproape sigur apuseana). In primul rand ajutorul dar de apuseni a fost sublim dar a lipsit cu desavarsire. Venetienii au trimis un anemic ajutor (cred ca trei corabii) abia dupa ce turcii le-au scufundat o corabie. Ajutorul Papei a constat in trimiterea lui Isidor, fostul episcop ortodox unionist alungat dupa Sinodul Ferrara-Florenta de ortodocsi si devenit apoi cardinal, cu scopul uniatiei si trecerii sub ascultarea Papei. Se pare ca imparatul nu prea a fost incantat, acceptand cu gandul la venirea unor ajutoare substantiale din vest. Nimic n-a mai venit, nici macar flota venetiana. Ceea ce probabil nu dadea acea sursa este ca si atunci ortodocsii au pus infrangerea pe seama acelei uniatii. Am citit acum un episod interesant in acest sens. Imparatul a scos icoana Maicii Domnului pentru procesiune, icoana s-a desprins din rama si a inceput o ploaie cu grindina care a facut imposibila procesiunea. O istorie cu mai multe amanunte (inclusiv legate de credinta), aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constan...lea_Paleologul Cam asta e istoria, nimic ascuns pana acum in aceasta privinta, era cunoscuta. |
Sincer cred ca ne pierdem timpul unul cu altul,tu esti porumbelul vesnic nevinovat iar restul,care nu sunt de acord cu tine,lupii cei rai :) Daca asta te face sa te simti bine,nu ma deranjeaza.Nu am cum sa fiu de acord cu o istorie idealizata,unde icoanele cu sfinti se confunda cu fapte istorice concrete pentru un fel de mangaiere a constiintei mai sensibile a unor credinciosi.Cercetarea istorica nu este supusa nici Bisericii si nici dogmelor,ea trebuie sa se supuna doar unei analize independente impartiale si reci,bazata de elemente concrete,verificabile in gradul cel mai bun cu putiinta,acolo unde este cu putiinta.Unde nu se poate ea prezinta doar fapte si eventual ipoteze dar atat,nu da verdicte.Analiza critica nu se supune nici unei reguli confesionale,acolo este taramul disputelor voastre preferate.In rest subscrieti la ce sentinte doriti dar unei analize laice,daca doriti sa fie corecta indiferent de consecinte,trebuie sa-i lasati beneficiul independentei si unealta demitizarii,acolo unde este cazul.In caz contrar fiecare este liber sa ramina cu acele pareri pe care le considera conforme cu constiinta sa,banuiesc ca macar libertatea asta(inca)nu ati dogmatizat-o.
PS:Forumula la origini ,,augustiniana-spaniola" filioque a fost acceptata in Franta(mai exista o teorie cu privire la conciliul de la Seleucia-Ctesiphon din Persia,cea mai timpurie introducere in crez a notiunii)in conciliul de la Gentily si a fost aparata de teologii lui Charlemagne (vezi Libri Carolini)dar si de Alcuin.La Aachen,in anul 809,biserica francilor a decis ca filioque este parte din Simbol,la origini intreaga poveste se pare ca a avut,ce ironie, un conflict al unor pelerini apuseni la Ierusalim.Papa a aprobat doctrina initial dar nu a bagat direct cuvantul in Simbol,cel mai devreme el apare in sec X.Libri Carolini mai pun in evidenta o atitudine,cu privire la icoane.Ele nu erau nici adorate si nici contestate,ci tratate cu spirit pios.Atitudinea a fost adoptata si de Ludovic cel Pios(conciliul de la Paris din 825)si de Hincmar.Papa,dupa cum remarca Harnack, ,, a tacut discret". Ce ti-am relatat despre asediu nu este din surse religioarse ci militare,voi in subiectivismul vostru contestati tot ce trece de Nadlac.Ia cauta putin pe wiki,tot iti place tie, cu titul ,,The fall of Constantinopole wiki".Te deranjeaza ca istorie nu este atat de purificata cum vreti voi,unde toti sunt rai si voi buni? :) Legende cu icoane desprinse din rama sunt bune de pus pe rana la greci frustrati istoric care au mai lansat una:imparatul de fapt nu a murit,el doar doarme undeva ascuns un fel de somn de veci temporar.Cand iti pun spahii citate din Coran in cea mai mare biserica ortodoxa este normal sa te apuce,la greci ma refer,spumele istorice.Papa nu prea a avut probleme de acest tip.Ca o ironie suprema: pe sarbii ortodocsi care au taiat la greu alti ortodocsi nu i-a mai anatemizat nimeni ulterior,s-au sfarsit in pace,pe pamanturile lor si au fost trimisi la loc cu verdeata.Ce-mi place dreptatea de acest tip :) In loc de final:chiar nu inteleg,sincer,fara nici un fel de adversitate,ce am avea sa ne spunem,apatinem unor lumi complet diferite si complet paralele,fara ca asta sa insemne ca a mea este mai buna.Pur si simplu nu vom avea nici un punct comun de discutie in timp ce tu cu Decebal :) te-ai intelege mai bine in dispute,omu are rabdare de fier,il invidiez,eu nu.Nu putem sa ne ignoram sau cel putin sa comentezi doar tu fara ca eu sa fiu nevoit sa raspund?Priveste si tu logic situatia,putem sa ne vedem in pace fiecare de ale lui (si tu si de ale mele daca simti nevoia).Tu ai chef de eterne contraziceri cu cineva,esti cerberul,jandarmul dogamtic al forumului? :) Ai atatia parteneri de discutie,m-ai gasit pe mine... :p |
Citat:
|
Citat:
Desigur. :) Cred că au întru totul dreptate filosofii care observă faptul că adevărata cauză a majorității polemicilor pe teme filosofice constă în înțelegerea diferită a unor termeni. Faptul că tigrul are 4 picioare (pentru a rămâne la exemplul dvs) este un fapt ce ține de realitatea obiectivă (nu-i doar o impresie subiectivă, ce poate varia de la o persoană la alta), dar nu este un adevăr absolut, ci relativ. Cred că neînțelegerea dintre noi pe această temă se datorează confuziei dintre noțiunile de: 1. realitate obiectivă (vs. impresie subiectivă care se poate afla în concordanță sau în neconcordanță cu realitatea obiectivă); 2. adevăr absolut (vs. adevăr relativ). Dacă aș susține că tigrii nu au 4 picioare, aș contrazice nu un adevăr absolut, ci o afirmație aflată în deplină concordanță cu realitatea obiectivă. Prin urmare, în acest caz, problema mea nu ar fi relativismul, ci o idee delirantă. O astfel de afirmație s-ar datora nu unei maladii spirituale (relativismul), ci psihice. De aceea susțin că tot ceea ce ține de realitatea lumii acesteia este relativ (nu ireal, ci doar relativ), unicul Adevăr absolut fiind Dumnezeu. |
Citat:
Pot exista nu doar idoli materiali, ci și idei, concepții, produse ale imaginației noastre, chiar și idei greșite despre Dumnezeu Cel adevărat, idei, gânduri, impresii, planuri, idealuri pe care le iubim mai mult decât pe El! Și în această privință sunt întru totul de acord cu dvs. Inclusiv noi înșine ne putem deveni idoli. Chiar și cei apropiați Îl pot substitui, în inimile noastre, pe Cel unic. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea subtile, dar reale forme de idolatrie! În privința uturor acestor afirmații suntem, așadar, întru totul de acord. Mai rămân doar câteva puncte în privința cărora nu știu dacă v-am înțeles corect punctul de vedere. De aceea, v-aș adresa următoarele întrebări: 1. Sunteți de acord cu mine în privința faptului că relația fiecăruia dintre noi cu Același unic Dumnezeu este unică, este trăită într-un mod unic, dată fiind unicitatea personalității noastre? Unică în sensul în care m-am referit, chiar pe prima pagină a topic-ului, la diferențele de trăire dintre Sfinții Apostoli Petru, Toma și Ioan. 2. Până la urmă, relația noastră cu Dumnezeu este un fapt obiectiv, sau subiectiv? În mesajul pe care l-ați citat parțial, am încercat să argumentez faptul că relația fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu ține de subiectivitate, fiindcă atât Dumnezeu, Persoana supremă, cât și noi, ființe tot ipostatice, suntem subiecte/ persoane/ ipostasuri, nu obiecte. Totuși, m-aș bucura să aflu și opinia dvs. "...si ecumensimul este o ramura a new-age-ului" Aș ezita să formulez afirmații atât de radicale. Ecumenismul, ramură a new-age?... Pe baza căror argumente ați ajuns la această concluzie? "...pentru ca se baga si dogma, revelatia, la subiectivitatea aceasta" Da, se bagă peste tot subiectivitatea asta, chiar și-n dogmatică, fiindcă Revelația creștină e descoperirea unui Dumnezeu personal, iar nu a conceptului de "Divinitate" ("Dumnezeu al filosofilor", cum s-ar exprima Pascal), nici a unei esențe divine impersonale și depersonalizante pentru ființa umană, în care ne-am contopi în viața viitoare (ca în concepțiile religiilor orientale - impersonalism atât de frecvent criticat în scrierile părintelui Stăniloae). Hristos n-a spus: "pentru a vă mântui, e necesar să aderați la următoarea concepție teologico-filosofică despre lume și viață", ci ne-a propus CREDINȚA ÎN PERSOANA SA DIVINO-UMANĂ: "credeți în Mine". Mai departe, mă și intimidez să mai comentez ceva pe această temă a importanței persoanei în creștinism, nici nu mai am curaj să mai adaug ceva, după ce am citit mesajul excepțional al domnului profesor Cezar (la p. 25 a topic-ului, cred). Ce să mai formulezi după un asemenea mesaj, de o asemenea profunzime teologică și duhovnicească? "Voi nu va dati seama, dar va axat exact pe acest umanism ateu, trecand in plan secund prima porunca, care de fapt e credinta" Prin urmare, acum nu suntem doar ecumeniști și relativiști, ci și umaniști atei? Vai de noi! :) Dacă aș vrea, mi-ar fi ușor să vă atribui, la rândul meu, tot felul de erezii și atitudini neconforme Revelației. Evident, nu am intenția de a comite o astfel de nedreptate, mai ales pentru că, în general, dvs reușiți să păstrați o atitudine irenică în dialogul cu cei care exprimă opinii diferite față de dvs și vă felicit pentru această atitudine cu adevărat creștină (v-am mai spus-o). În schimb, aici, în acest topic... mi-ați atribuit când relativismul, când umanismul ateu... Sper din toată inima să reveniți la atitudinea dvs obișnuită, aceea autentic ortodoxă, pentru care v-a felicitat și Vlad chiar aici, pe topic. :) "Invatatura ortodoxa este frumoasa, perfecta, nu are nevoie de infuzie protestanta sau din nu stiu ce cult." Amin! "Nu exista nicio inatvertenta, contradictie..." Desigur. Totuși, dogmele cuprind, adesea, formulări antinomice, tocmai datorită caracterului supralogic al adevărului revelat. Exemplul cel mai cunoscut: "Dumnezeu este unic în Ființă și întreit în Persoane". "Daca cineva spune ca un tigru are zece picioare ori e dus cu capul ori e budist" E "dus cu capul", nu buddhist. Am argumentat în mesajul anterior. :) "Arie nu Il marturisea pe Dumnezeu intr-un limbaj diferit..." Exact acest fapt am dorit să-l evidențiez! Arie nu-L mărturisea pe Dumnezeu într-un limbaj diferit, ci Îl nega, reducându-L la nivelul ontologic de ființă creată. De aceea, Sfântul Nicolae a reacționat atât de dur. Tocmai aceasta a fost ideea pe care am încercat s-o exprim: dacă Arie ar fi avut doar un limbaj diferit, un mod de trăire diferit etc, Sfântul Nicolae nu l-ar fi... corectat în plin Sinod ecumenic. Reacția Sfântului s-a datorat tocmai gravității ereziei ariene. "Iar cei ce spun acelasi lucru ca si mine nu sunt doar trei persoane..." Argumentul majorității?... "Dreapta credinta nu e o simpla afirmatie" Întru totul de acord! Asta tot încerc și eu să argumentez... Doamne ajută! |
Citat:
Mi-ați amintit un fragment care, deși aparține unui autor de altă confesiune (ceea ce-i va dezamăgi din nou pe unii dintre colegii noștri de forum), îmi pare a avea un conținut ortodox și cred că ne poate fi, de asemenea, îndreptar în aceste dezbateri. Textul aparține filosofului existențialist creștin Karl Jaspers: "Comunicarea, care se stabilește nu de la intelect la intelect, de la spirit la spirit, ci de la existență la existență, nu utilizează semnificațiile și valorile impersonale decât ca punți de legătură. Justificările și atacurile nu sunt, într-o atare comunicare, mijloace pentru dobândirea unui ascendent, ci pentru a realiza apropierea de oameni. Lupta este o înfruntare animată de iubire, fiecare punându-i la dispoziție celuilalt toate armele sale. Certitudinea ființei autentice se dobândește doar în acea comunicare, în care se înfruntă fără rezerve, întru comuniune, libertatea cu libertatea. În felul acesta, toate raporturile nu sunt decât pregătitoare, pentru ca în momentele hotărâtoare, grație unei exigențe reciproce, fiecare interlocutor să-i pună celuilalt întrebări ce merg până la rădăcina lucrurilor. Abia în cadrul comunicării se realizează orice adevăr. Doar aici mă simt eu însumi, nu trăiesc factic, ci în mod plenar. Dumnezeu Se dezvăluie doar în indirect și nu în afara iubirii de la om la om." Hristos în mijlocul nostru, domnule profesor! |
Citat:
Felicitari. |
Citat:
Ironic, nu? Ei bine, da, lumea vestica are inca niste parti bune, chiar frumoase: una din ele e cerebralitatea, sau refuzul imbatarii istorice cu aqua chiorensis. Ei au depasit stadiul nostru balcanic, de cam multisor poveste. Exuvia acelui instar larvar al lor e putrezita si asimilata demult... |
Citat:
Spui ca ai placerea si libertatea sa scrii ce doresti, dar de ce te superi daca si eu scriu ce cred? Tu poti sa scrii, dar eu nu? In al doilea rand, arata-mi tu un mesaj in care eu te-as fi atacat primul sau te-as fi ironizat. Vorbim pe fapte, nu pe afirmatii, daca tot ai deschis subiectul. Acum, daca poti purta o discutie normala, si poti suporta sa fii contrazis, iti raspund la mesaj. Eu te-am intrebat prima data la ce te referi, caderea Constantinopolului nu intra la istoria bisericeasca, ci la istoria obisnuita. Iar in istoria bisericeasca intra si sinoade si altele, care au tangenta si cu dogma. Despre asta vorbeam eu, nu despre istoria obisnuita. Si din cate inteleg si la asta te referi si tu. Despre Filioque am scris pe forum o multime de mesaje, e posibil sa stiu cate ceva despre acest subiect. Da, la un sinod local din Toledo este afirmat, preluat probabil de la Fer. Augustin. Pana la alierea francilor cu Roma este adoptat doar de franci, care il importa apoi si englezilor si germanilor. Apoi incearca sa il impuna si roamanilor, fac doua sinoade, la Aachen si Frankfurt. In unul din ele afirma Filioque, iar in altul se respinge sinodul VII si cinstirea icoanelor. Papa Leon nu vroia nici sa-l supere pe Carol, nici sa adopte Filioque, asa ca formal a acceptat, dar a respins introducerea lui in Crez si in mod oficial. Asadar tot numai francii il afirmau, asa au aflat si rasaritenii de faptul ca francii il foloseau. Papa Ioan VIII scire o scrisoare Sfantului Fotie in acre condamna Filioque si da vina pe franci, care produc dezbinare. Pana la urma francii au cucerit Roma inclusiv cu doctrina lor si astfel a disparut Biserica Romei (papii alesi aveau chiar origine franca sau germana). Astfel e si primul papa care rosteste Crezul cu Filioque, in 1014, anul in care se produce de fapt ruptura, rasaritenii nemaipomenind pe papa la slujbe. In anul 1054 s-a dorit o impacare, si datorita imparatului Imperiului Roman de Rasarit, care dorea un ajutor militar din vest. Daca mai ai si alte argumente sunt gata sa le dezbat. Nu e nicio contrazicere, cel putin din partea mea, e simplu sa spui ca e posibil sa te fi inselat si gata. |
Laura, astept sa ajungi si la ultimul meu mesaj, pentru ca am observat ca raspunzi in ordine. Pe scurt, ceea ce numesc eu ecumenism ortodox e exact ceea ce scrii tu in toate mesajele. Tot de aici si relativismul interconfesional. O sa incerc sa raspund si la ultimul mesaj al tau.
|
Cataline voi incerca,este evident ca pana acum am esuat,sa-ti explic cat pot eu de clar.Nu cred ca am sa-ti spun ceva care te-ar putea interesa.Nu cred ca imi poti spune ceva,momentan,care sa ma poata interesa.Nu am nici o problema sa ma contrazici sau sa critici,in tot sau in parte,ceea ce scriu.Iti recunosc,aprob,respect si sustin acest drept.Insa cand tu faci asta ca sa-ti raspund,fie ca sunt de acord sau nu,trebuie intrunite trei conditii:timp,resurse si pasiune.Cu timpul stau foarte prost si de aceea cand mai apar pe aici ma axez pe ce ma intereseaza strict,daca as avea mai mult timp probabil ca as fi mai deschis polemicii.Ca sa argumentez ce spun imi trebuie resurse,adica informatii.Aici este singurul punct unde stau la superlativ dar intrucat sunt de moda veche prefer cartile si nu info de pe net.Prin urmare as fi nevoit sa scriu pagini intregi ca imi argumentez pozitia pt ca asa inteleg eu dialogul.Revin astfel prima problema:nu am timpul necesar si nu imi plac raspunsuri telegrafice sau de mantuiala.Si in ultimul rand,dar nu si ca importanta,imi trebuie pasiune cu privire la subiectele discutate.Aici iar este o problema,interesul meu graviteaza in jurul altor subiecte decat cele pe care tu le abordezi in mod uzual.Nu ca nu ar fi interesante dar in cazul meu le prefer pe altele.Neavand pasiunea sa discut pe ele nu as fi dispus sa stau sa compliez materiale intregi ca sa-ti ofer un raspuns capabil nu de o discutie sablon ci de o aprofundare reciproca in care tu,la randul tau,as avea pretentia zic eu legitima,sa-mi oferi acelasi nivel de informatie si nu mai putin.O asemenea discutie necesita timp,rabdare si ce am spus mai sus.
In fix acest moment eu nu pot indeplini decat conditia materialului informativ.De aceea eu ma voi retrage,nu este nimic personal,si daca in viitor se schimba cumva situatia intre noi vom decide amandoi.Mai politicos de atat nu am cum sa fiu,un vechi proverb libanez spune ca daca doi oameni nu mai au nimic sa-si spuna atunci pot sa faca doua lucruri:sa-si dea sarutarea pacii pana se vor reintalni si fiecare sa se duca in treaba lui sau pot sa bage cutitul unul in altul.Eu aleg prima varianta,iti doresc tot ce-i mai bun,mantuire la Dumnezeu si discutii cu spor in continuare cu alte persoane. Numai bine si toate cele bune. |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Accepti toate sinoadele si accepti ca au fost condamante si alte erezii? Citat:
|
Citat:
Cred că Sfântul Nicolae ar reacționa într-un mod nefavorabil față de orice încercarede a ni se impune ceva, fiindcă Sfinții lui Dumnezeu sunt promotori ai libertății de conștiință. Am, totuși, o nedumerire: cine anume încearcă să ne impună ecumenismul? În zilele noastre, ne bucurăm de dreptul la exercitarea libertății de conștiință și cred că, cel puțin pe teritoriul țării noastre, nu există cazuri de persecuții religioase... în orice caz, nu în numele ecumenismului. Până la urmă, mișcarea ecumenică are drept scop unirea tuturor creștinilor... Mă abțin să comentez mai mult pe această temă, fiindcă aș fi off topic. :) Ceea ce mă nedumerește, așa cum am mai menționat, este ideea că cineva ar încerca să ne impună o anumită concepție sau atitudine religioasă. Chiar am cunoscut câțiva promotori ai mișcării ecumenice, chiar participanți la această mișcare, care sunt creștini ortodocși autentici, cu o credință profundă și care mărturisesc Ortodoxia în dialogurile ecumenice, fără a cădea în vreun fel în relativism. Aș putea da mărturie pentru ei oriunde, în orice situație aș avea curajul să garantez pe proprie răspundere pentru Ortodoxia lor, dacă ar fi necesar. Astfel de persoane niciodată NU ar fi capabile de a le impune celorlalți opiniile lor, ci își doresc doar să caute, împreună cu alți creștini, unitatea pierdută a Bisericii primare. Doamne ajută! |
Citat:
v-ați gândit vreodată să adunați toate aceste reflecții despre credință, toate aceste gânduri minunate și să publicați o carte? Cred că sunteți nu doar psiholog, ci și teolog; ar fi minunat să înmulțiți acești talanți pe care-i aveți de la Dumnezeu. Dacă vă veți limita la a scrie aici, pe forum, atunci mesajul dvs va fi înțeles și asumat doar de câteva persoane. Alții vor rămâne în indiferență neînțelegând, iar alții, așa cum deja s-a întâmplat, se vor vor raporta la ceea ce scrieți cam așa cum spune Hristos în Mt7, 6... Știți dvs. În schimb, dacă veți aduna toate aceste eseuri teologice pe care deja le-ați publicat, sub formă de mesaje, pe forum și dacă veți mai adăuga și altele, veți putea realiza o carte prin care să-L mărturisiți pe Hristos în lumea asta, veți putea aprinde flacăra iubirii pentru Dumnezeu în inimile multor cititori (în orice caz, mult mai mulți decât cei de aici, de pe forum). Puteți scrie despre relația dintre teologie și psihologie... sau nu știu, despre orice considerați dvs că ar fi potrivit și v-ar bucura să vă așterneți gândurile în scris. Și dacă vă veți gândi că nu sunteți teolog în mod oficial, atunci cred că vă dați seama că tocmai prin aceasta mesajul dvs va fi receptat cu mai multă încredere de către cititorii sceptici sau căutători în viața spirituală. Iertați-mi îndrăzneala. Am simțit nevoia să vă împărtășesc acest gând sincer pentru că-mi dau seama cât de multe aveți de spus și observ că aici, în spațiul virtual, sunteți prea puțin înțeles... Hristos în mijlocul nostru! Cu deosebită prețuire, Laura Stifter |
Citat:
Citat:
Ai citat dintr-o definitie sau e convingerea ta personala? Pentru ca daca stai nitel stramb, dar judeci drepti ai sa-ti dai seama si singura ca ecumenismul este opus misionarismului crestin, am putea spune ca este chiar forma hidoasa, devalorizata a celui din urma. Citat:
Citat:
Daca un om cinstit se duce la o intalnire de infractori pentru a le spune care e legea, nu inseamna ca respectivii sunt suflete de ingeri si pun la cale o mare sindrofie. Citat:
Daca respectivii "își doresc doar să caute, împreună cu alți creștini, unitatea pierdută a Bisericii primare" tot ce ai spus despre "ortodoxia" lor, pica. Si acum sa te lamuresc de ce. Biserica face misiune, nu ecumenism, adica incearca sa-i aduca sub aripa sa pe cei: pacatosi, rataciti, eretici, schismatici, etc. Nu le aplauda ratacirea, nu-i numeste "crestini" desi se afla intr-o atitudine evidenta de ratacire si razvratire, nu sta sa se dumireasca daca or avea sau nu "Taine" valide, etc. Biserica stie ca atat timp cat ei si-au ales alt potir (sau paharel sau altceva), sunt AFARA. Desigur, nici nu le arde suturi in fund si da cu ei de pamant de la prima intalnire ci le deschide bratele, dar din postura de Tata care isi asteapta fiul ratacitor, nu din postura de tata care a gresit si el chipurile fata de fiu si incearca sa negocieze o impacare in stilul "mai las de la mine, lasa si tu de la tine". |
Dragă Laura, soră a mea mai mare în Hristos Domnul,
m-a surprins textul tău, m-a surprins mult și, recunosc, plăcut. Deoarece încercările mele de a înțelege, simți, trăi/făptui creștinește se lovesc nu doar de înclinațiile mele păcătoase dar și, trebuie s-o recunosc, de cunoștințele mele deosebit de slabe în materie de dogmatică, istoria Bisericii ș.a.m.d. Fac deseori greșeli, din grabă, neatenție, ignoranță... Îți mulțumesc că nu mă repezi, cum fac alții care sunt tari în cunoștințe și, cred eu, chiar în virtute. Sunt și ei frații mei mai mari dar, vezi tu, deși sunt sigur că și ei mă iubesc în Hristos, se poartă cam ca fratele fiului risipitor... Pe când tu te-ai arătat suportivă și împăciuitoare, cam ca tatăl celor doi frați...:) Ei bine, nu, nu m-am gândit nici o clipă că aș putea să culeg textele de pe forum într-un eseu. Mai întâi pentru că scriu pe forum din plăcere, după chef, cum am mai mărturisit deja. Apoi pentru că nu sunt deloc sigur de impactul real asupra semenilor. În fine, pentru că mă apasă păcătoșenia mea chinuitoare, de care sunt destul de conștient și în care mă zbat de-o vreme, fără vreun progres semnificativ. Mi-e și rușine când văd că tu găsești rezonabile postările mele... Darmite să mai vizez și publicarea... Văleu, am intrat deja în pământ, sau, mă rog, tastez de sub masă...:)) Voi încerca însă, pentru a rămâne pe firul sprijinului tău, să te bucur prin intensificarea studiului și a vieții mele de credință. Dacă harul Domnului va răsplăti eforturile mele, eu nu știu sigur... Nu pentru că Domnul nu e darnic în răsplată (ci este! neasemuit, de neexprimat! Slavă iubitului nostru Hristos și Tatălui și Sfântului Duh!), ci pentru că eu nu sunt sigur de faptele mele. Dar dacă va ieși ceva bun inclusiv pe forum din încercările mele, te rog să te bucuri și să te rogi și pentru mine, păcătosul și mult netrebnicul tău frate mai mic. Cu recunoștință și cu multă afecțiune, Dumnezeu să te ocrotească și să te lumineze! P.S. Majoritatea celor de pe forum au sesizat că eu nu sunt un băiat serios. Sunt prea ludic, deseori rebel, neastâmpărat... Așa am fost de mic și nu reușesc să-mi depășesc adolescența. Te rog să mă ierți, de câte ori voi fi neserios și, vai, arțăgos... |
Citat:
Îți pot eu împrumuta câteva versete... "brici"!........:))) |
Pentru domnul Decebal
"...încă nu ai răspuns la întrebarea dacă "catolicii" sunt sau nu eretici, sunt sau nu în afara Bisericii lui Hristos"
Am evitat în mod intenționat răspunsul, într-adevăr, dar nicidecum din lipsă de considerație față de dvs, ci fiindcă am, la rândul meu, multe întrebări, nelămuriri... și nu îndrăznesc să mă pronunț într-un mod atât de radical cu privire la semenii mei. Mărturisesc că Hristos nu m-a ales ca asistentă la Judecata de apoi... Nu știu să vă răspund la o astfel de întrebare, într-un mod categoric, prin "da" sau "nu". Nu știu. Pot spune că o idee teologică este ortodoxă sau eretică, știu să discern între ortodoxie și erezie în sens dogmatic și știu să aleg ceea ce au ales Părinții, renunțând la ceea ce ei nu au asumat. În schimb, nu am dreptul să afirm, în mod categoric, despre persoane dacă sunt sau nu eretice. Nu-mi pot asuma o astfel de responsabilitate nici măcar măcar pentru a mă pronunța în cazul celor care susțin, în mod evident, erezii. Pot spune că nebunia este irațională; totuși, dacă o persoană mi-ar spune o idee evident ilogică, nu m-aș grăbi să o consider drept nebună. Poate că persoana respectivă gândește logic și are discernământ, dar în momentul respectiv... a vrut să spună altceva, a fost amăgită, are o altă problemă pe care eu n-o intuiesc; sau poate că, dimpotrivă, problema ține de modul meu de înțelegere a mesajului celuilalt. La fel și în cazul ereziilor și al celor care le profesează: știu clar că o anumită idee este neconformă Revelației, a fost contestată și combătută la un anumit Sinod Ecumenic și știu că, urmând dogmelor ortodoxe revelate, am datoria de a evita orice ar fi acea idee neconformă adevărului creștin; în schimb, nu pot afirma, cu mândrie și fără discernământ duhovnicesc, faptul că toți susținătorii acelei idei sunt eretici și în afara Bisericii lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă mă veți întreba ceva în legătură cu dogmele catolice diferite de cele ortodoxe (fiindcă cele mai multe dintre dogmelor catolice sunt comune celor două Biserici despărțite în mod artificial și dramatic în anul 1054), atunci vă voi răspunde, fără ezitare, că îmi asum perspectiva ortodoxă, cred în dogmele ortodoxe, în adevărurile revelate ale Bisericii ortodoxe a lui Hristos din care El m-a învrednicit să fac parte încă din copilărie și, în consecință, nu cred în dogmele catolice diferite de cele ale Bisericii mele (cea mai importantă dintre acestea fiind dogma "Filioque"). În schimb, vorbind despre creștinii catolici ca persoane, ca iubiți și iubitori ai lui Hristos, nu, nu-i pot numi "eretici" și, în primul rând, NU pot generaliza în acest mod! Pot spune chiar că am cunoscut catolici orthodocși, așa cum am mai scris și mi-ar fi imposibil să-i privesc în ochi pe acești creștini și frați de credință, după ce i-aș fi numit, fie și doar în gând, "eretici" și "în afara Bisericii lui Hristos". Aminteați de o enciclică a Patriarhiei Ecumenice care datează din secolul al XIX-lea. Alte documente ale aceleiași instituții sunt relevă o atitudine total diferită, anume una ecumenică. Trăim "sub vremi", vorba cronicarului... Dumnezeu nu, dar noi da. De aceea, în analizarea documentelor, cunoașterea contextului istoric este atât de importantă. Dvs preferați să asumați punctul de vedere exprimat de către Patriarhia Constantinopolului în a doua jumătate a secollui al XIX-lea; inima mea rezonează, dimpotrivă, la actul de ridicare a anatemelor din 1054 (7 decembrie 1965). Prin urmare, ajungem la tema centrală a topic-ului: gândim și simțim în modalități diferite. Și cred că putem avea un dialog constructiv cu toate că gândim atât de diferit sau tocmai pentru că gândim atât de diferit. :) "În ce s-ar concretiza așa zisa perspectivă diferită? Poți să dai exemple, sau este vorba doar despre o lozincă?" Am mai dat exemple, dar din respect pentru dvs, le voi repeta (aș putea găsi și altele, dar la ora aceasta... nu prea stau bine cu imaginația): difernețele de trăire dintre Sfinții Apostoli, observabile și în stilurile diferite în care și-au redactat scrierile, inspirați toți de Același Duh al lui Hristos. Nu mă refer la perspectiva diferită a feluritelor erezii apărute de-a lungul istoriei, erezii care, deși sunt reafirmate, de la o epocă la alta, sub alte și alte măști, nu au putut și nu vor putea învinge niciodată Biserica lui Dumnezeu. Nu mă refer la "diferența" dintre minciună și adevăr, dintre întuneric și lumină, dintre bine și rău, așa cum i-am scris și domnului AlinB într-un alt mesaj (pagina16). Între acestea există nu diferențe, ci o totală opoziție și, fiindcă nu suntem dualiști, voi exprima cu mai multă grijă, corect dogmatic, faptul că răul nu există, fiind doar absența binelui și manifestându-se prin pervertirea acestuia. Ereziile sunt pervertiri ale adevărului revelat. Eu m-am referit, dimpotrivă, la diverse modalități de raportare la adevărul unic, în funcție de unicitatea personală a fiecăruia dintre noi. Și pentru că nici un om, nici un suflet creat după chipul lui Dumnezeu nu-i în totalitate lipsit de adevăr, putem lua în considerare și perspectivele eterodocșilor, ba chiar și ale păgânilor și ateilor, dar strict în sensul în care recomandă Sfântul Vasile cel Mare în Omilia XXII către tineri (PSB17). "Stai liniștită că de mult ne-am dat noi seama cam ce hram porți și că, deși te pretinzi obiectivă etc, ești de o părtinire și de un subiectivism cu mult dincolo de bunul simț pravoslavnic." - Care "noi"? Refuz să răspund unor astfel de afirmații. Las concluziile la latitudinea celorlalți parteneri de dialog. Precizez doar faptul că am dreptul de a fi tratată exact așa cum mă comport cu ceilalți; nu din punct de vedere evanghelic (fiindcă din această perspectivă, unicul mod în care ni se cere să ne comportăm unii față de alții este iubirea jertfelnică), ci, dacă vreți, la nivelul legii talionului. Dacă mă adresez cu respect celorlalți, am dreptul de a fi, la rândul meu, respectată. "îmi cer iertare că trebuie să fac o astfel de remarcă..." V-am iertat. "Hristos poate ne-o primi..." Asta este esențial! În rest, "ce e val ca valul trece", inclusiv dogmele primatului și infailibilității papale, care observ că vă neliniștesc atât de mult. "cine este așa zisul vicar al lui Hristos, Petru sau papa, și dintre papi care dintre ei?" BC crede că orice Papă, în calitate de urmaș al lui Petru. Așa cum noi mărturisim că, în baza succesiunii apostolice, credința și harul dat ucenicilor lui Hristos se transmit tuturor episcopilor prin Taina Hirotoniei, astfel încât orice episcop e un urmaș/ succesor al Sfințlor Apostoli, la fel BC susține că orice episcop al Romei este urmaș al lui Petru, primul Papă. Rămâne, însă, întrebarea: Sfântul Apostol Petru a primit, într-adevăr, o vocație și o harismă specială din partea lui Hristos? Acea expresie "pe această piatră voi zidi Biserica Mea" se referă la persoana lui Petru, sau la credința acestuia, deci la Persoana lui Hristos, Cel pe Care Petru L-a mărturisit? A avut Petru, din partea Mântuitorului, dreptul de a-și exercita o autoritate universală, a fost desemnat de către Dumnezeu drept infailibil în materie de credință și morală, în sensul actual al acestei dogme catolice? Dacă Hristos S-a referit nu la persoana lui Petru, ci la credința acestuia (concluzie la care ne conduce însăși explicarea lingvistică a textului biblic original), atunci textul din Matei16 este în perfectă concordanță cu alte versete nou-testamentare, în care se arată, fără putință de tăgadă, faptul că unica Temelie a credinței și a Bisericii este Însuși Iisus Hristos, "Fiul lui Dumnezeu Cel viu". Spre deosebire de confrații catolici, Biserica noastră îi recunoaște episcopului Romei doar un primat onorific, o "președinție în iubire" (așa cum frumos se exprima Paul Evdokimov), nu unul jurisdicțional. Hristos în mijlocul nostru! |
Dar Papa... Papa e eretic, Laura?
|
Citat:
Și ai cărei libertăți de conștiință? Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Însă în realitate lucrurile nu stau așa. Camapania de promovare și impunere a ecumenismului, sau mai bine spus a ereziilor ecumeniștilor, este în plină desfășurare și în plină agresivitate. Toată lumea vede acest lucru, lucrurile se desfășoară aproape pe față, aproape că nu mai sunt perdele, mai ales pentru cei care se mai și înformează cu discernământ. Iar unitatea Bisericii primare nu s-a pierdut, sau nu încă. Ea încă există în Ortodoxie; și când spun ortodoxie nu mă refer la cei care au făcut din instituția bisericească și din harul lui Dumnezeu surse de lovele, de îmbogățire, de exploatare a adepților mai puțin luminați de Dumnezeu, mai influențabili și mai superstițioși. Însă pentru eretici, pentru cei care s-au separat de Biserica lui Hristos, de Ortodoxie, pentru a își face "bisericile" lor particulare, într-adevăr unitatea Bisericii s-a "pierdut"; mai precis ei sunt cei care s-au pierdut de la această unitate și vor acum, crezând că în teologie majoritatea vorbitorilor și pretendenților ar deține în mod necesar adevărul, să ne impună erezia și aberația lor drept adevăr. |
Citat:
Dar eu aici vorbeam despre "catolici", nu luați la modul individual, ci la modul general, prin anumite formulări de credință care reprezintă comunitatea lor. Iar dacă punctul tău personal de vedere este cel de mai sus, de ezitare, nu este însă și al Ortodoxiei care s-a pronunțat de mai multe ori asupra chestiunii, chiar dacă nu la un nivel de sinod ecumenic, însă de-a lungul timpului atitudinea s-a păstrat cu consecvență și arată deci, chiar și fără o pronunțare dogmatică, că "catolicii" sunt văzuți drept eretici de Biserica lui Hristos, Biserica Ortodoxă Universală, una, sfântă, catolică (sobornică) și apostolică. << I. Orice suflet evlavios și dreptslăvitor, care are o râvnă sinceră pentru slava lui Dumnezeu, este profund mâhnit și covârșit de o mare durere văzându-l pe cel care urăște ceea ce este bun și este un ucigaș dintru început, îmboldit de invidia față de mântuirea omului, că nu încetează nicicând să semene neghine felurite în câmpul Domnului, pentru a cerne grâul. << Încă din timpurile cele mai de demult, din această sursă au izvorât într-adevăr în Biserica lui Dumnezeu neghine eretice, care au făcut prăpăd din multe puncte de vedere, și fac încă prăpăd în ce privește mântuirea neamului omenesc de către Hristos; care mai mult, ca semințe rele și mădulare stricate, sunt pe drept tăiate din trupul sănătos al Bisericii Ortodoxe Universale a lui Hristos. << Dar în aceste vremuri din urmă, vrăjmașul a smuls din Biserica Ortodoxă a lui Hristos chiar națiuni întregi din Apus, măgulindu-i pe episcopii Romei cu gânduri de trufie despotică, care au dat naștere la diverse inovații nelegiuite și anti-evanghelice. Și nu numai atât, ci și papii Romei, din când în când, urmărind întru totul și fără cercetare modurile de unire potrivit propriei imaginații, se străduiesc prin orice mijloace să aducă la erorile lor Biserica Universală a lui Hristos, care pășește pretutindeni în lume neclintită în ortodoxia credinței transmise ei de Sfinții Părinți. << Prin urmare, potrivit acestei sfinte năzuințe, Biserica noastră dreptslăvitoare a lui Hristos este oricând bucuroasă să primească orice propunere de unire, numai dacă episcopul Romei se va dezbăra o dată pentru totdeauna de întreaga serie de inovații anti-evanghelice, care au fost ,,introduse pe ascuns” în Biserica sa, și au provocat trista separare a Bisericilor de Răsărit și Apus, (...). << VII. Prin urmare, Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a celor șapte Sinoade Ecumenice a crezut și a învățat potrivit cuvintelor Evangheliei că Sfântul Duh purcede de la Tatăl; dar în Apus, încă din secolul al IX-lea, Sfântul Crez, care a fost alcătuit și confirmat de Sinoadele Ecumenice, a început să fie contrafăcut, iar părerea că Sfântul Duh purcede ,,și de la Fiul” a fost proclamată în mod arbitrar. Și cu siguranță Papa Leon al XIII-lea știe că înaintașul său ortodox de un nume cu el, apărătorul Ortodoxiei, Leon al III-lea, a denunțat sinodal în anul 809 această adăugire anti-evanghelică și cu totul nelegiuită ,,și de la Fiul” (filioque); (...). << (...), însă actuala Biserică Romană este Biserica inovațiilor, a falsificării scrierilor Părinților Bisericii, și a interpretării greșite a Sfintei Scripturi și a hotărârilor Sfintelor Sinoade, motiv pentru care ea a fost în mod chibzuit și pe drept cuvânt renegată, și este încă renegată, atâta vreme cât ea rămâne în eroarea sa. << XXIII. Așa stând lucrurile și fiind adeverite fără tăgadă de istoria bisericească, noi, îngrijorați așa cum suntem datori să fim, ne adresăm popoarelor din Apus, care prin necunoașterea istoriei adevărate și nepărtinitoare a problemelor bisericești, fiind ispitiți în naivitatea lor, urmează inovațiile anti-evanghelice și cu totul nelegiuite ale papalității, separându-se și viețuind departe de Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică dreptslăvitoare a lui Hristos, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și întărire a adevărului (I Timotei 3, 15) în care înaintașii și strămoșii lor milostivi au strălucit prin evlavia și ortodoxia credinței lor, fiind credincioși și mădulare dragi ale ei vreme de nouă secole întregi, urmând cu smerenie și călcând potrivit hotărârilor Sinoadelor Ecumenice întrunite dumnezeiește. << Dar, așa cum s-a spus mai înainte, din secolul al X-lea încoace, Biserica Apuseană a introdus pe ascuns înlăuntrul ei, prin papalitate, dogme și inovații variate, străine și eretice, și astfel ea a fost smulsă și îndepărtată de Biserica cea adevărată și dreptslăvitoare a lui Hristos. << Ci feriți-vă de astfel de corupători ai adevărului evanghelic, că unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor; și prin cuvinte bune și prin cuvântare de bine, înșală inimile celor proști (Romani 16, 18) sursa: Epistola Patriarhului Constantinopolului de la 1895 - Un răspuns la Enciclica Papei Leon al XIII-lea, despre Unire http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...stei/1433.html |
Citat:
Citat:
Contradicțiile din discursul tău, pe care le-am mai arătat, văd că se manifestă și aici ca și în alte dăți. Deși te pronunți că ai accepta învățăturile ortodoxe dogmatice, totuși nu te sfiezi să îi numești pe cei din afara comuniunii pravoslavnice drept "confrați" sau chiar "frați" în credință, deși este evident că pravoslavnicii și papistașii (așa zișii "catolici") nu sunt confrați sau frați în credință. Treci din nou peste importanța dogmelor, dar nu doar a dogmelor, probabil pentru că în cazul tău mărturisirea dogmatică a Pravoslaviei contează doiar la un nivel formal sau formalist, declarativ, pentru a avea și tu o identitate declarată, însă nu înțelegi și nu asumi consecințele diferențelor dogmatice până la capăt. Dacă lucrurile ar sta așa cum presupui dumneata probabil și papistașii ar trebui să o lase mai ușor cu formulările lor dogmatice și cu catalogările la adresa Bisericii lui Hristos Pravoslavnice. Dar uite că ei nu o fac, deși tu te tot chinui să ne bagi nouă așa subtil în cap să o lăsăm mai moale cu dogmele. Subiectivismul dumitale și părtinirea se arată din nou văzând că acest gen de lobby ecumenist îl faci exclusiv pe lângă pravoslavnici, nu și pe lângă papistași. Să înțeleg cumva că iar ne crezi adormită vigilența pravoslavnică de vorbele tale mieroase unse cu toate dulcețurile? Iar dacă dumitale ți-ar fi imposibil să îi privești în ochi etc, ei uite că lor nu le este imposibil să ne facă schismatici și eretici, în afara Bisericii celei adevărate întemeiate de Iisus Hristos pe sfântul Petru, nu le este imposibil și nu le-a fost să facă uniatismul, nu le-a fost imposibil să ne calce în picioare de nenumărate ori de-a lungul istoriei în numele "legitimității" lor divine, nu le este nici în ziua de azi imposibil să comită șiruri de nedreptăți, așa cum se întâmplă acum din nou în Transilvania referitor la așa zisele "proprietăți" ale "Bisericilor" maghiare. |
Citat:
În schimb atitudinea Patriarhiei de Constantinopol a început să ia tot felul de atitudini neortodoxe sau paraortodoxe, începând cu sec. XX, contrazicând pozițiile anterioare nu doar ale patriarhiei ecumenice ci ale întregii Creștinătăți Răsăritene, și mai precis odată cu ajungerea pe tronul patriarhal a unor "ezoterici" și filo-papiști, așa cum sunt cazurile dovedite ale lui Meletie Metaxakis și Atenagora (dar am auzit că nu ar fi singurii). Acesta este deci contextul istoric care contează și care a determinat, evident nu numai acestea dar și altele, alterarea poziției Patriarhiei Constantinopolului și deschiderea paraortodoxă spre ideologia și căderea ecumenistă. Citat:
În primul rând că punctul de vedere exprimat de Patriarhia Constantinopolului nu ține doar de a doua jumătate a secolului XIX, ba dimpotrivă ține de cam toată istoria ortodoxă a acestei Patriarhii, precum și, așa cum am spus mai sus, de atitudinea în mod constant afirmată de întreaga Biserică Sobornicească și Ortodoxă a Răsăritului, și se pot vedea Sinodul de la Ierusalim și Mărturisirea de credință a lui Dositheus la 1672, Enciclica Patriarhilor Ortodocși de la 1848, vreo câteva sinoade locale ale Patriarhiei Constantinopolului, precum și respingerea oficială sinodală de către Patriarhiile Răsăritene a unirii de la Ferarra-Fleorența, sinodul local de la Vlaherne de la 1285 și altele. Toate acestea arată, împotriva tezei tale false, că punctul de vedere exprimat la 1895 nu este unul ocazional și determinat de vreo circumstanță istorică specială, ci este, împotriva Enciclicei papei Leon XIII, mărturisirea și susținerea cu consecvență dogmatică a poziției de secole a Ortodoxiei. Greșești și prin faptul că încerci o trimitere în derizoriu a acestei poziții, considerând-o o simplă "spumă de val a clipei trecătoare". Ori nu știi, deci, istorie bisericească și în cazul ăsta ar trebui să mai studiezi problema, ori o știi și îți permiți cu nonșalanță să calci peste ea, fie pentru că interpretezi greșit evenimentele, fie pentru că pur și simplu sfidezi adevărul. În al doilea rând greșești prin aceea că te încrezi prea mult în ceea ce îți spune "inima" și "rezonanțele" ei. În Pravoslavie nu contează ce spune inima așa la general, ci ce spune inima curățită de patimi, de întunericul necunoașterii, de păcate și iluminată de Sfântul Duh al lui Dumnezeu. Aceasta este ordinea care se respectă în Biserică, probabil că însă nu și pentru tine. Tu poate ai trecut deja de treptele curățirii de patimi, ale "încorporării" virtuților și ale iluminării iar inima, neînșelată de duhuri necurate, îți spune, prin "rezonanțele" ei, unde, chipurile, ar fi adevărul. Nu mă pronunț cu privire la efectul rezonanței, însă în ceea ce privește metoda, calea pe care ai ales-o să asculți de rezonanțele inimii este greșită din punctul de vedere ortodox. În Biserica lui Hristos curăția inimii și a minții, tăria virtuților, deosebirea duhurilor, discernământul, iluminarea duhului sunt lucruri de căpătâi, cu care nu se joacă nimeni, care nu pot fi tratate superficial și puse înapoia, dacă se poate chiar înafara, demersului teologic. Sper că am fost suficient de limpede. Iar toate acestea nu pot fi tratate doar la nivel intelectual, ci, așa cum învață de aproape două mii de ani Biserica Creștină, obligatoriu și la nivel experimental în sânul și sub autoritatea teologică și spirituală a Sfântului Duh și a Bisericii, a autorităților ei spirituale și teologice. |
Citat:
|
Din perspectiva unor realitati vazute din perspective diferite:acu ceva vreme,lasat probabil in offside de consilierii sai,papa Francisc a binecuvantat la gramada baieti cu motoare veniti la Roma pt a aniversa 110 ani de la infiintarea Harley-Davidson.Ba chiar i-a lasat sa intre si in Piata Sfantul Petru.Ce nu i-au spus consilierii sai este ca o parte din acesti baieti fac parte din organizatia de maicute :)) numita ,,Hells Angels".You rule baby,(all)i want to rock and roll :) Am lacrimat cu nostalgie si emotie cu gandul la tineretea mea apusa si zbuciumata,unde erai tu atunci Francisc? :) Totusi ieri am auzit la radio in masina o stire care m-a facut sa urlu de bucurie km intregi.Am gasit calea cea mai scurta spre Paradise,ce rugaciuni cand ma scol,psalmi si altele.Ampress citand antena3 aduce la cunostiinta globului pamantesc faptul ca acel cartier din Roma numit Vatican a decis,din dorinta de a spori nr celor conectati la mesaje virtuale lansate de papa ,de a-i recompensa cu iertarea pacatelor pe cei care-l urmaresc pe pontif pe Twitter :)).Deci cand ma trezec dau connect,apoi intra pe Twitter,il ascult pe ,,papito",dau ,,like"si zbor spre Paradise (Lost).Sunt la marginea deciziei de a ma converti,rock si net la un loc sunt o oferta aproape de nerefuzat,i love rock n'roll,so put another dime in the jukebox(cu indulgente)baby :) N-ai cum sa nu-l iubesti pe ,,papito" :))
|
Citat:
Un model de conduită în dialog, fie și în dialogul dintre oponenți. Și nu cred că aici e vorba doar de delicatețea feminină și de eleganța unei tinere bine înzestrate intelectual care ne arată că educația adevărată nu constă în valențele ei informative ci, mai ales, în cele formative, care îi justifică rostul. Ci de lucrarea Duhului în creștinul nevoitor, de vlăstarele și roadele iubirii creștine. Un caracter nobil așa se exprimă, chiar dacă ar putea să fie puse sub semnul întrebării, de către unii dintre interlocutori, unele aserțiuni sau preferințe subiective. P.S. Am cunoscut cândva un om pe care tinerii îl considerau mare teolog. Avea și carieră frumoasă, academică, prin alte țări, "civilizate". Preda o disciplină căreia doar când îi pronunț numele mă apucă frica. Întrucât era prea dificilă pentru biata mea minte, deși disciplina respectivă este esențială în câmpul teologiei. Ei bine, omul acela era mai degrabă un experiment umano-porcin. O splendidă manifestare a nesimțirii, aroganței, disprețului. Nu am avut nici un conflict cu biata creatură, nici măcar n-a trebuit să suport sila de a-l saluta. Cu toate astea, doar când privea în sală, peste capetele noastre, simțeam că se așterne frigul în amfiteatru. Sunt sigur că un astfel de exemplar ar fi rămas celebru în istoria lumii, alături de unii dintre cei mai iluștri torționari, alături de marii capi ai Inchiziției, de pildă. Alături, chiar, de unii cimpanzei. Și toată această teribilă nebunie în învățământul teologic ortodox, chipurile. Închipuiți-vă că omulețul acela cu priviri de lup hămesit, cu gât înțepenit și mers de urs, ne făcea sinteza rodniciei unor oameni ca Ignantie Teoforul sau Clement Romanul. Vorbea despre Iubire și Adevăr... Și ne mirăm de ce studenții nu iubesc învățătura... Ce lucru mai bun pot face tinerii decât să fugă din fața unor astfel de creaturi care s-au lățit peste catedre, studii și destine precum ciuperca bombei atomice peste sat? |
O fi postarea domnișoarei cum spui tu frate drag dar prin punctele esențiale ii cam trebuie nitica smerenie. Părerea mea, hac.
|
Citat:
Pentru că Duhul Adevărului este, totodată, mângâietor, dătător de viață, vistier al bunătăților... |
Citat:
Citat:
|
Ba da, și asta este adevărat. Cred că duhurile străine Adevărului pot fi recunoscute tocmai prin faptul că au numai o parte din însușirile Duhului Sfânt.
|
Citat:
Așa că urmărirea papei pe Twitter e mai degrabă ca urmărirea prepelițelor de către un brac german care se uită la desene animate în România...:) Cel mult un antrenament mintal, acolo, o preparație în vederea marii întâlniri. Dar eu îmi amintesc de-o noapte la Valencia, în drum spre un turneu de șah (Benidorm)... Printre papistași... Descoperisem orașul vechi, uimitoarea lui atmosferă de reculegere și veselie, inteligent ponderate, precum și tinerii rockeri motoriști. Valencia e un oraș al motoarelor și-al tinerilor care se iubesc cuminte, fără vulgarități și obscenități ca la noi. Fetele merg frumos acasă, în jurul orei zece noaptea. Singure, pe motor, fără să se teamă că vine vreun obsedat mai mult sau mai puțin colorat, să le facă vreun rău... Îndrăgostiții se țin de mână (tot mai rar pe la noi asemenea gest demodat), într-o prelungită logodnă, până la terminarea studiilor universitare, cel puțin. Se știe, oare, asta pe la noi, cuvioșii? Într-o seară, după ce am colindat prin varii așezăminte, minunîndu-mă de modul cum știu oamenii aceia să întâmpine un străin (și încă țigan român, nu-i așa?) și cam ce discută ei între două piese rock la o sticlă de limonadă (ori vin spaniol, de-al lor), m-am îndreptat spre una din piețele care îmi făcuse cu ochiul în timpul plimbării de seară. Acolo se adunaseră între timp tineri studenți, perechi-perechi, băieți și fete cu păr lung, pe motoare strălucitoare în bătaia lunii. Cântau la chitară, când m-am apropiat, un grup de 4-5 fredonau iar alți 7-8 ascultau... M-am așezat cuminte la câțiva metri de ei, să nu deranjez. Cântau frumos, stăteau înbrățișați cuminte, chipul lor era luminos, erau tineri. Apoi am vorbit cu ei, m-au pus (amuzați dar respectuoși) să le cânt ceva românesc (le-am cântat la chitară un cântecel compus de mine când eram de vârsta lor, un cântec de dragoste). Lângă noi, în pătrat, o catedrală catolică și zidurile curții ei... După colț, turnul unei biserici zvelte, în stil gotic. În diagonală intrarea într-o mânăstire... Și portocali peste tot, întindeam mâna și luam o portocală micuță și nu-mi venea să cred că-mi pot umple rucsacul cu portocale, dacă vreau. (Nu l-am umplut, am luat câte una, când îmi era sete și vroiam să mă asigur că nu visez.) Am discutat și despre religie, inevitabil. S-au limitat la întrebarea privind apartenența mea religioasă și nu au comentat nimic, deși au înclinat binevoitor, din cap, zâmbind cald... Apoi am cutreierat alte locuri, Valencia e mare, foarte mare, iar străduțele ei subțiri, întortocheate, te îmbie parcă să cauți noi mistere... Inutil să spun că refuzam să mă gândesc că voi veni iar acasă, în avionul plin de "....." și "...." și "........" (știi tu!), unde stewardesele repetă ca un tonomat "domnilor, vă rugăm frumos, sunt și oameni din alte țări printre noi.... ne facem de râs, vă rog...." Nu știu cum o fi cu papito sau fără, că io sunt român și n-am de gând s-o tulesc spre alte zări decât în vacanță, dar decât o țară în care roadele sunt cele de la noi, uneori îmi vine s-o iau spre o alta, unde papistașii, așa cum le zicem noi și cum or fi ei, te fac să te simți, nu știu cum, aparținînd speciei umane, nu subumane. O credință care nu rodește și nu plinește omenescul, nu e de la Dumnezeu. Cu atât mai rău că o credință a unor oameni ca Pavel, Petru, Ioan, Iacov și ceilalți, ajunsă pe mâna unor cămătari se transformă în contrariul ei. Ca rod vorbesc, la roade mă refer. La ceea ce noi, ortodocșii, punem la mare preț când zicem, docți: "aspectul ontologic, sfințirea, îndumnezeirea prin conclucrarea cu harul" și toate celelalte minunate teorii fără urmă concretă pe praful străzii. Mergeți în Valencia, să adunați portocale nu pe plantație, ci din curtea mânăstirii, la plimbarea de seară... Ca turiști, se înțelege, spre luare aminte. |
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 16:42:47. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.