Cuviosul Paisie Aghioritul a trecut la Domnul în anul 1994 şi a fost canonizat anul trecut. Timp de 20 de ani, foarte mulţi pelerini s-au închinat la mormântul acestuia, mormânt care a devenit loc de pelerinaj al ortodocşilor din întreaga lume. Pelerinii l-au crezut sfânt înainte de a fi canonizat. În iulie 2014 când părintele nu era canonizat, pe la mormântul aceastuia au trecut în jur de 120.000 de oameni. Iată că fenomenul de la Prislop nu este unicat: https://sfantulmunteathos.wordpress....oritul/page/2/

Cuviosul Sofronie de la Essex a întemeiat obşte mixtă (monahi şi monahii) în cadrul acealeaşi mănăstiri, un fenomen rar întâlnit în ortodoxie (nu prea se împacă cu canoanele, sper să nu greşesc). Este doar un exemplu din multe altele care sunt puse sub lupa canoniştilor. Şi cu toate acestea cuviosul Sofronie este următorul pe lista de canonizare. De asemenea, locul unde a fost înormântat cuviosul a devenit loc de închinare şi reculegere.

Sfântul Serafim de Sarov avea acatist făcut de către credincioşi înainte de a fi canonizat.

Am dat aceste exemple ca să se înţeleagă că anumite comportamente, mai mult sau mai puţin potrivite cu învăţătura Bisericii, au apărut şi în jurul unor sfinţi deja canonizaţi sau care urmează a fi canonizaţi.

Va sa zica prin 2006-2007 a aparut, hocus-pocus, fenomenul Arsenie Boca.
Buun!
Hai sa vedem, insa, ce zice in 2004, in cadrul unei conferinte studentesti, Parintele Teofil Paraianu. Zice asa, in public in 2004, despre Arsenie Boca:

In 1942 am vorbit la noi la manastire cu parintele Arsenie Boca si parintele mi-a spus sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"; si am zis.
Asta este ceea ce am invatat de la Parintele Arsenie si eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele."

(extras din cartea "Bucuriile credintei")

Madona neagră o pictură ce hulește pe Maica Domnului 1
 

Mă bucur că ați citit capitolul numit Grozăvii neasemănate. Probabil, însă, că pe sărite pentru a-i găsi cusur.
Dacă ați fi citit măcar întregul capitol, ați fi observat râvna autorilor (nu sunt eu autorul acelui studiu) pentru dreapta credință și iconografia după Sfânta Tradiție.
Tabloul religios numit Madonna Neagră este una din hulele pictate ale latinilor înlocuind pe Sfântul Apostol Luca cu un pictor urât și pe Maica Domnului cu o țigancă.
Din păcate, acest mod de a reprezenta pe sfinți având ca model oameni aleși la întâmplare, nerespectând asemănarea cu Sfinții cărora se închină Sfintele Icoane, este un obicei provenit din apus, combătut de Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul în Pidalion și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în hotărârile sale.
Sfințenia Icoanei constă în numele sfântului și în asemănarea cu Sfântul reprezentat.
Una din multele erori ce aparțin Părintelui Arsenie Boca este tocmai reprezentarea unor persoane, cu chipul altor persoane, mai ales cu propriul chip.
Studiul pomenit de dvs. este făcut cu multă osteneală, cu osârdie și dragoste de adevăr, dorință de a dezvinovăți persoana, dar a arăta învățăturile greșite care nu pot fi model de sfințenie. Apelează tot timpul la Sfinții Părinți, Erminia Picturii Bizantine și Sfintele Icoane, tocmai pentru a separa ceea ce este Ortodox de falsa evlavie. Este ușor să numești blasfemie o propoziție, dacă o scoți din context. Am putea spune că în Sfânta Scriptură este scrisă o blasfemie:
Psa 13:1 „Nu este Dumnezeu!”, dacă am n-am citi și contextul: Psa 13:1 Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”

Așadar, haideți să citim împreună ce scrie în acel studiu:
"Maica Domnului Neagra

Intre reprezentarile iconografice si statuare ale Maicii Domnului, a aparut in perioada medievala – sau chiar mai devreme – in sanul romano-catolicismului, o serie de exemple in care aceasta este infatisata avand piele de culoare inchisa, uneori neagra. Reprezentarile de acest tip sunt cunoscute sub numele „Madone Negre”. […]

In sens precis, numele „Madona Neagra” nu se aplica imaginilor a caror culoare deriva din materialul folosit precum ebonita sau lemnul de culoare inchisa, sau celor inegrite de fumul lumanarilor sau in urma incendiilor chiar daca, in general, acestea sunt explicatiile pentru o mare parte din reprezentarile ce sunt incadrate astazi in acest gen iconografic.

In legatura cu aceste reprezentari cercetatorii au incercat sa ofere diverse explicatii. Citind cea mai importanta lucrare de istorie a artei pe aceasta tema Marvin Pope prezinta mai multe ipoteze pentru explicarea Madonelor Negre. El trage concluzia ca e „foarte probabil” sa-si aiba originea in Asia Mica si face paralele semnificative cu Demetra Neagra, Isis si alte zeitati pagane negre. De altfel, istoria timpurie a cinstirii Fecioarei Maria in Africa a anticipat aceste dezvoltari ulterioare.

Unii cercetatori au subliniat faptul ca trebuie sa existe un temei scripturistic pentru acest tip de reprezentare. In acest sens, una dintre consecintele cele mai impresionante ale interpretarii mariologice a Vechiului Testament a constituit-o atribuirea imaginilor din Cantarea Cantarilor Fecioarei Maria. „Nigra sum sed formosa [Neagra sunt dar frumoasa]” sunt aproape primele cuvinte ale Miresei din Cantarea Cantarilor.

Din aceste cuvinte s-a nascut temeiul biblic pentru multe portrete ale Maicii Domnului care o reprezinta ca Madona Neagra.

[hule tipice interpretării sectare, ce rup textul de înțelesul lui:

Cân 1:5 Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălașurile lui Chedar, ca și corturile lui Solomon.

Iată tâlcuirea Sfinților Părinți:

Trecînd de la cele mai înainte înfățișate, cuvîntul ne duce la tîlcuirea celor spuse de mireasă către fecioare. Acestea sînt : «Neagră sînt și frumoasă, fiice ale Ierusalimului, ca corturile Chedarului, ca covoarele lui Solomon». Bine a început învățătoarea de la descrierea bunătăților, ce trebuie să o facă sufletelor care își încep ucenicia. Căci ele se arată gata, prin cele ce le mărturisesc, să aleagă harul ce curge din sînii ei cuvântători, în locul oricărui cuvînt omenesc pe care îl numesc vin, spunîndu-i: «Iubi-vom sînii tăi mai mult decît vinul, fiindcă te-a iubit Dreptatea». Iar ea sporește uimirea sufletelor ucenice cu privire la minunea petrecută cu sine, ca și mai mult să cunoaștem nemăsurata iubire de oameni a Mirelui, Care prin iubire îmbracă pe cea iubită în frumusețe. Nu vă mirați, zice, că m-a iubit Dreptatea, ci că, fiind neagră din pricina păcatului și unită cu întunericul prin fapte, m-a făcut frumoasă prin iubire, schimbînd frumusețea Sa în urîțenia mea 39.[54]

Așadar cuvântul acesta vorbește despre Mireasa Biserică ce îi are în Sine ca negreală pe cei ce au avut păcate, înainte de Sfântul Botez, sau după Sfântul Botez au căzut, însă s-au pocăit, devenind frumoși. Dar Maica Domnului nu a avut păcat personal, ca să fie pictată neagră. În plus, Sfintele Icoane nu mai pictează simbolul ci chiar asemănarea celor reprezentați. Iar Maica Domnului nu a fost negresă, nici îmbrăcată în negru – n.n.]

Tot Marvin Pope este cel care demonstreaza in mod convingator, cu argumente lingvistice, faptul ca traducerea exacta a versetului este „Neagra sunt si frumoasa”, nu „dar frumoasa”, cea care s-a pastrat de altfel in Septuaginta: „Melaina eimi kai kale”.

Denumirea „Madona Neagra” a capatat o semnificatie deosebita cand a fost aplicata cunoscutei icoane a Fecioarei Maria de la Jasna Gora, din orasul polonez Czestochowa, atribuita pictorului de icoane Sfantului Apostol Luca, aceasta fiind imaginea sacra cea mai venerata in Europa Centrala si constituind obiectul unor nenumarate pelerinaje.

[aceasta face parte din suita de minciuni latine, ca și giulgiul din Torino, ca să atragă pe oameni la ei, similare cu minciunile de la Prislop. Sfântul Apostol Luca nu avea cum să picteze nici hidos, nici persoane diferite, fiindcă a cunoscut-o personal pe Maica Domnului și tocmai aceasta este motivul pentru care noi știm cum a arătat Împărăteasa noastră, păstrând cu aceeași râvnă și sfințenie asemănarea Ei, după cum am păstrat nealterată Sfânta Scriptură:

Sfantul Ioan Damaschin, mare iubitor si aparator al sfintelor icoane, ne scrie: „Dumnezeiescul Apostol si Evanghelist Luca a zugravit intocmai sfantul si prea cinstitul chip al Maicii lui Dumnezeu, Maria, pe care a intalnit-o la Ierusalim, aflandu-se inca in trup si predicand in Sfantul Sion. A pictat-o pe Preacurata Fecioara in culori si in amestec de ceara, pe o bucata de lemn, ca sa ne-o lase amintire si sa ne-o arate asa cum era in realitate, dar vazuta ca intr-o oglinda. Maica Domnului insasi binecuvantand-o, i-a spus: Harul meu va fi cu ea.”[55]

Dacă doriți să vedeți o icoană pictată de Sfântul Apostol Luca iat-o, se cheamă Odighitria sau povățuitoare și ajutătoare de cale:


http://www.crestinortodox.ro/files/i...-domnului2.jpg

Așadar se vede limpede că nu are nici culorile, nici trăsăturile Madonei negre, nici haine negre în care să fi fost îmbrăcată. Ea a purtat toată viața haine de o singură culoare, lucru care a fost revărsarea în afară a smereniei Sale. Auriul din prima Icoană nu arată auriul veșmântului, ci lumina necreată ce strălucea din Maica Domnului. – n.n.]
[…]Răspândirea acestui tip iconografic in lumea romano-catolica se explica si prin incurajarea in sanul acestei Biserici, in ultimele secole, a fenomenului „aculturatiei”, in special aculturatiei liturgice si artistice. [deci, Părintelui Arsenie Boca contribuie la susținerea practică și ideologică a fenomenului de aculturație – n.n.] In Biserica Ortodoxa iconografia Maicii Domnului Negre nu este nici măcar amintita in erminiile sau manualele de pictura bisericeasca.[56]

Cum spunea un duhovnic înțelept privind la tabloul de jos: arată ca o țigancă.

http://cfile204.uf.daum.net/image/17...4B9057A55FFE90

După cum pictorul îmbufnat și plictisit, nu are cum să fie Sfântul Apostol Luca, Cupidonul nu are cum să fie un Sfânt Înger, tot așa urâciunea pustiirii îmbufnată numită madona neagră, nu are cum să fie Odighitria pictată de Sfântul Apostol Luca, la insuflarea Sfântului Duh. tot așa, nici tablourile religioase pictate de Părintele Arsenie Boca, care pot semăna cu oricine (numai cu niște Sfinți nu), nu sunt Sfinte Icoane.

Iată cum o pictează pe Maica Domnului Ortodocșii, insuflați de Sfântul Duh și urmând Sfânta Tradiție de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca :

Chipul și statura Născătoarei de Dumnezeu
Iar prea sfânta de Dumnezeu Născătoare, a fost cu statura mijlocie, deși unii zic că a fost de trei coți.[~ 1,99 m – n.n.] [Fața nu o avea nici rotundă, nici ascuțită, dar întrucâtva prelungă]; chipul [îi era) de culoarea grâului, cu părul [ascuns] gălbui: cu ochii [vioi și curați] având [în ei] vederi gălbuie [tocmai de culoarea olivelor], cu sprâncenele [încovoiate], lungi [și puțin negre; nasul ceva cam lung], cu nările mijlocii, [iar buzele trandafirii]; cu mâinile lungărețe și cu degetele asemenea. [Și, în fine, toată ființa ei era simplă, fără de mândrie sau vreo împodobire omenească, ci] smerită, neprefăcută și fără de prihană, cu îmbrăcăminte cuviincioasă, iubind veșminte numai cu un fel de vopseală, (după cum) omoforul, care se află în biserica ei [ce este în Chalkopatrii] o mărturisește. [Și afară de acestea,… mai presus de toate, era într-însa multă frumusețe divină].[57]"

Madona neagră o pictură ce hulește pe Maica Domnului 2
 

Notele de mai sus
[54] Sfântul Grigorie de Nyssa, Părinţi Şi Scriitori Bisericeşti, 29, Ed. Institutului Biblic Şi De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 1982, p. 129.

[55] <http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/sfantul-apostol-luca-zugravul-maicii-domnului-119920.html>, joi, 7 ianuarie 2016.

[56] <http://www.crestinortodox.ro/religie/maica-domnului-neagra-l22280.html>, joi, 7 ianuarie 2016.

[57] DIONISIE din Furna, Erminia Picturii Bizantine, Ed. Σοφία, București, 2000, pp. 147-148.

Iată ce negrăit de frumoasă este Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea cea Înfricoșată a creștinilor, Surpătoarea ereziilor, Risipirea amăgirii, Izbăvitoarea de demoni, Atotîmpărăteasa și Pururea Fecioara Maria:



http://www.wannenesgroup.com/img/Teardo_10.jpg



Iată ce urât este tabloul latin, eretic, al madonei negre:



https://upload.wikimedia.org/wikiped...stochowska.jpg

Nu degeaba Stăpâna noastră îi numea pe latini "Dușmanii Mei și ai Fiului Meu" (Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon catre Sion - Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, p. 425)

Sigur că aveți libertatea să vă placă, din punct de vedere artistic și pictura eretică, dar dacă spuneți că așa a fost Maica Domnului, ca femeia încruntată și neagră, lipsită de delicatețe și frumusețe din tabloul de mai sus, poate fără să vă dați seama, O huliți.
Aceasta doreau să atragă atenția autorii acelui studiu: nu tot ce se dedică Domnului este Sfânt, ci numai ce se dăruiește cu toată inima, lăudându-L cu bună cuviință și evlavie. Dimpotrivă, chiar dacă se dedică ceva lui Dumnezeu, dacă este mincinos sau urât Îl hulește.
După cum ne învață Sfânta Scriptură: Ier 48:10 Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă

Vă mulțumesc... și eu la fel.
 

Exact aceasta este și dorința mea și, după cum declară, și a autorilor acelui studiu de aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/
numit + Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți.
Ei declară că scopul lor nu este combaterea Părintelui Arsenie Boca, ci a fenomenului de înșelare, care azi a căpătat ca stindard mișcarea de la Prislop, cu toate componentele ei exagerate, de care sunt convins că nici dvs. nici domnul Ovidiu (și nici o parte din cei ce îl admiră pe Părintele Arsenie Boca) nu sunteți de acord.
Și nu numai că declară, dar din câte am putut eu citi (nu am putut parcurge cap-coadă tot studiul) autorii au ca un fel de laitmotiv tocmai fenomenul de înșelare (și populară, și mai subtilă) în contextul de azi.
În privința a nu încurca borcanele... este mai dificil, trebuie să ajungem la nepătimire. Dacă dumneavoastră reușiți, vă puteți folosi culegând ca o albină doar informațiile pozitive, iar ce este rău să lăsați deoparte.
Iată ce scriu ei, înainte de cuprins, arătând că și ei au aceeași intenție, de a nu urâ persoana, ci păcatele și învățăturile mincinoase:

Frate Ovidiu, sau poate domnul Ovidiu, cum doriți...
 

Mă bucur real de schimbarea dumneavoastră în bine.
Din câte am înțeles până acum, una din marile probleme ale celor de azi este că nu studiază în amănunțime un fenomen, ci părerile altora despre el.
Din acest motiv, fără a vrea să vă schimb părerea, nici nu aș avea de ce, mă simt dator, având în vedere că dvs. ați adus ca citate trimiterile Părintelui Arsenie Boca la Sfinții Părinți, să aduc și eu, de dragul adevărului (care nu privește doar într-o parte, ci echilibrat cercetând întregul fenomen, fie că place, fie că nu) ca citate, răstălmăcirile la Sfinții Părinți și ereziile scrise de Părintele Arsenie Boca în cărțile Cărarea Împărăției și Cuvinte Vii.
Pentru a nu avea de a face, în dorința noastră de a sluji lui Hristos Adevărul și Adevăratul nostru Dumnezeu, cu părerile altora, ci cu realitatea lucrurilor.
După cum am început această suită de postări, vă reamintesc că nu sunt nici pro, nici contra Părintelui Arsenie Boca, ci doar iubitor de Sfinții Părinți.

Erezii scrise chiar de Părintele Arsenie Boca
 

Erezii din „Cărarea Împărăției”

Cărarea Împărăției 1

V. Învățătura origenistă. Anatema Sfântului Sinod al V-lea Ecumenic. 3

Cugetarea trupească. 12

Falsa antropologie, sexologie și genetică a Părintelui Arsenie Boca. 26

Calea scurtă a harului 59

Tatăl 70

VI. Învățătura pelaghiană. Anatema Sfântului Sinod al VI-lea Ecumenic. 75

Cuvinte vii 78

Basilica San Pietro. 82

IV. Învățătura monofizită. Anatema Sfântului Sinod al IV-lea Ecumenic. 93

Ignațiu de Loyola. 94

Despre reîncarnare. 97

Propovăduitor și inventator de apocrife. 120

Pentru a înțelege la modul concret, rătăcirea de la adevăr a Părintelui Arsenie Boca, vom selecționa din studiul Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți, o parte din ereziile sfinției sale, care se află în cărțile recunoscute ca având în ele mesajul original (nealterat de ucenici sau inamici) al sfinției sale.

Studiul îl puteți descărcat de aici, fiind însoțit și de imaginile lămuritoare:

https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/

Erezii din Cărarea Împărăției 1
 

I. Cărarea Împărăției

Chiar denumirea acestei cărți arată ignoranța Părintelui Arsenie Boca în privința tâlcuirii Sfintei Evanghelii:

Domnul nostru Iisus Hristos este:

„Ioan 14:6 Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”

Este singura Cale, altele nu sunt, iar cei ce se abat de la Cale, umblă nu pe două, ci pe multe cărări… toate strâmbe:

„Mat 3:3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.”

Iată ce zice Sfântul Ierarh Teofilact al Bulgariei despre aceasta:

«„Cale” numește Evanghelia, iar „cărări”, poruncile Legii, ca unele ce erau roase și vechi. Deci, zice: „Gătiți-vă pentru petrecerea evanghelicească, iar poruncile Legii, drepte, adică duhovnicești le faceți, că Duhul drept este”.

Deci, atunci când îi vezi pe iudei că trupește înțeleg Legea, atunci să știi că n-au făcut „drepte cărările”, adică nu înțeleg Legea duhovnicește.» [1]

O astfel de înțelegere trupească a Ortodoxiei (deci cărare strâmbă), după cum vom vedea, a fost și „Cărarea Împărăției”. Părintele Arsenie Boca nu a zis Calea Împărăției, ci Cărarea Împărăției fiindcă nu cunoștea pe Sfinții Părinți și tâlcuirile lor, umblând încă rătăcit pe cărările părerilor proprii provenite din cugetarea trupească, agonisită din studiul superficial al științei, al religiilor superioare și al filozofiei hinduse propovăduite de Mircea Eliade. Astfel a pierdut chiar și sensul Vechiului Testament, și al fricii de Domnul ce se află în cărările legii, răstălmăcind-o printr-o falsă genetică în mod jalnic, uitând de poruncile cele mai elementare care ne învață să nu mutăm hotarele părinților:

Pil 22:28 Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinții tăi. Iov 24:2 Viclenii mută hotarele țarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot. Sir 1:5 Izvorul înțelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu întru cele înalte, și căile ei sunt porunci veșnice.

Prin urmare, Dumnezeu, cunoscând toate și îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia, ne-a descoperit să cunoaștem numai ceea ce este de folos și a trecut sub tăcere ceea ce n-am putut să purtăm. Pe acestea deci să le iubim și în acestea să rămânem, nemutând hotarele veșnice și nedepășind dumnezeiasca predanie.[2]

Din păcate nu numai titlul îi vădea necunoașterea Sfintei Predanii și a cugetării duhovnicești, ci tot conținutul acestei cărți grosolane, în stilul specific sfinției sale de „bici al lui Dumnezeu”, este o răstălmăcire trupească a Sfintei Evanghelii.

Să enumerăm o foarte mică parte din învățăturile mincinoase pe care le găsim în „Cărarea Împărăției”:

[1] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 162.

[2] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. cit., p. 11.

[3] Preștiința lui Dumnezeu nu înseamnă preexistența sufletului preștiut.

[4] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 237.

[5] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 231-232.

[6] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 281.

[7] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 210-211.

[8] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., p. 243.

[9] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., pp. 201-202.
Dacă ne ajută bunul Dumnezeu... va urma

Candva, in cadrul unei conferinte studentesti, Parintele Teofil Paraianu isi exprima recunostinta fata de Parintele Arsenie. Zice asa, in public, in anul 2004:

In 1942 am vorbit la noi la manastire cu parintele Arsenie Boca si parintele mi-a spus sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"; si am zis.
Asta este ceea ce am invatat de la Parintele Arsenie si eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele."

(extras din cartea "Bucuriile credintei")

Care mai este stadiul petiţiei online. Aţi mai strâns semnături? :)))

Erezii din Cuvinte Vii 1
 

II. Cuvinte vii

„Intre „Cărarea împărăției” scrisă în anii ’40 la sfânta mănăstire „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus și pictura de la biserica din Drăgănescu lucrată în anii ’70-80, opera Părintelui Arsenie se întregește prin Manuscrisul de 267 de pagini ai Sfinției Sale, fără titlu, aflat la Așezământul Monahal de la Sinaia și care cuprinde 137 de predici duminicale și la sfintele sărbători, meditații evanghelice și cuvinte duhovnicești în spirit filocalic pe care cu umilință și cu smerenie am îndrăznit a le numi pregătindu-le pentru tipar „CUVINTE VII” (Faptele Apostolilor 7.38 ed. brit.), după unica expresie biblică aliată în cuvântarea sfântului întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan, din ziua revelației din Sinedriu și a muceniciei sale. Unele sunt cunoscute, circulând de zeci de ani în popor, nu fără mutilări, deformări, inexactități sau lipsuri. Din păcate, astfel de variante au și văzut lumina tiparului în volume și ediții care lasă mult de dorit și care nu se ridică la exigențele și nivelul unor lucrări care poartă pecetea numelui Părintelui Arsenie. De aceea am socotit de cuviință „să dăm tiparului cele ce sunt ale tiparului”, dar nu oricum, ci după manuscrisul unic, originar și original, scris cu multă atenție, frumusețe și dragoste de însăși Părintele Arsenie prin grafia miniaturală a Sfinției Sale, irepetabilă și inconfundabilă.”[1]

Din păcate, cuvintele din această carte nu sunt duhovnicești, ci tocmai parcă anti filocalice.

Titlul oficial este luat din Sfânta Scriptură:

Fap 7:37 Acesta este Moisi cel ce a zis fiilor lui Israil: proroc va ridica vouă Domnul Dumnezeul vostru dintre frații voștri, ca mine, pre el să ascultați. 38 Acesta este cela ce a fost întru adunare în pustie cu îngerul care grăia lui în muntele Sinai, și cu părinții noștri, care a primit cuvinte vii să ne dea nouă.39 De care n’au vrut să fie ascultători părinții noștri, ci l-au lepădat și s’au întors cu inimile lor în Eghipet,

Astfel că este comparat Părintele Arsenie Boca de la Sinaia, cu Sfântul Prooroc Moise care grăia cu îngerul în Sinai. Chiar și comparația, din păcate, este cumplită, arătând o mare rătăcire, fiindcă îngerul ce grăia la Prislop era unul mincinos, făcându-l pe Părintele Arsenie Boca un anti Moise, prooroc mincinos, fiindcă nu propovăduiește Dreapta Credință.
Astfel că, în realitate, după mulțimea și vicleșugul învățăturilor eretice din această carte, luată din predicile Părintelui Arsenie Boca, am putea-o numi mai degrabă Cuvinte Otrăvitoare.

Este ceea ce ne atrăgea atenția proorocește Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (parcă descriind cu exactitate lucrarea, scrierea, predicile și pictura Părintelui Arsenie Boca, ispititorul cel mai primejdios al creștinilor cu adevărat Ortodocși din veacul de acum):

ISPITA CREȘTINILOR CU ADEVĂRAT ORTODOCȘI

(Din veacul de acum)

În Pateric scrie că sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.

Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați?

Ispita neamului celui de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât amenință să-i piardă pe cei aleși.

Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați cari nu pot ușor să vatăme pe creștini. Pericolul vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi.

Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească otrăvește pe cei cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela.” (Matei cap. 5)

Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele „filosofice” și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „om” (tradusă din grecește).

***

De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul Dorotei: Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși Diavolul nu poate să înșele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum și Sf. Apostol zice că însuși Diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numește Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învățăturile Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămați, să facă vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121)[2]

Erezii din Cuvinte Vii 2
 

Să enumerăm o foarte mică parte din învățăturile mincinoase pe care le găsim în „Cuvinte Vii”:

Erezii din Cuvinte Vii 3
 

[1] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, p. 6.

[2] Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon către Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, sâmbătă, 17 august 2013, p. 393

[3] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, p. 50.

[4] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, pp. 271-273.

[5] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, pp. 130-131.

[6] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, pp. 89-91.
Dacă ne va ajuta bunul Dumnezeu, va urma explicația după Sfinții Părinți, de ce sunt erezii cele pomenite mai sus, atât cele din Cărarea Împărăției, cât și cele din Cuvinte Vii, chiar dacă oamenii le cred cuvinte sfinte, neavând ocazia să le pună în lumina Sfintei Predanii.
Doamne ajută!

Adică şi denumirea cărţii ar fi o erezie? :)))))
Vă rog, continuaţi. Nu înţeleg de ce nu postaţi întreaga lucrare, observ că acesta este scopul activităţii dumneavoastră pe forum.

Litera Legii fără discernământ duhovnicesc "ucide".

Bine aţi revenit pe forum domnule Cristian Raglean!

Autoportretul Părintelui Arsenie Boca și Sf. Icoane ale Domnului nostru IS HS
 

Problema picturii de la Drăgănescu este că seamănă cu autorul ei, lucru care atacă esența Sfintelor Icoane, care pentru a fi sfinte trebuie să semene cu sfinții reprezentați, nu cu alte persoane, chiar dacă ar fi sfinte.
Din păcate Părintele Arsenie Boca, necunoscând Erminia și Teologia Ortodoxă a Sfintelor Icoane, a și pictat greșit multe autoportrete ale sfinției sale în locul Sfinților:
(B) SE PICTA PE SINE, ÎN LOCUL MÂNTUITORULUI ȘI SFINȚILOR:
Această asemănarea a picturii cu autorul ei corespunde cu ideologia pictorului Bisericii Drăgănescu :
O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia și etnicitatea pictorilor. Grecii pu-neau, în mod reflex, ceva din etnicul și clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renașterii chiar a pus preț pe această etnicitate a pictorilor în reprezenta-rea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul și cu naționalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniți deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul biseri-cesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toți oamenii să-și recunoască în El chipul lor de obârșie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă și poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen, dar în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creație. (Biserica de la Drăgănescu - "Capela Sixtină" a Ortodoxiei româneşti "O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic", Deva, 2005, p. 16. )

Însă este contrară învățăturii Ortodoxe:
Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana (adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se în-chipuiește după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cin-stește și împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sino-dul cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[...]
Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, [...]
Pentru că noi nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugă-ciuni, ci îndată ce vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[...] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate. (Sfântul Cuvios Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.)

Iată cum picta pe Mântuitorul Părintele Arsenie Boca:


https://i0.wp.com/www.formula-as.ro/...2774-large.jpg

Iată cum arăta el însuși:


http://www.formula-as.ro/magazine/at...0061-large.jpg


Și iată cât de diferit de cel de mai sus, și cât de frumos este în realitate Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Chipul Tatălui, Ziditorul lumii, Lumina, Viața, Calea, Adevărul și dulceața inimii noastre:


http://www.ziuaveche.ro/wp-content/u...tuitorul-2.jpg


Și cum seamănă adevăratele Sfinte Icoane între ele, indiferent de pictorul, epoca și stilul în care au fost zugrăvite, văzându-se clar că este una și aceeași Persoană, diferită, desigur de Părintele Arsenie Boca, din primele două imagini.


http://catehism.ortodoxiatinerilor.r...ne_suprema.jpg

Autoportretul Părintelui Arsenie Boca și Sf. Icoane ale Domnului nostru IS HS 2
 

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...arul-viata.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikiped...;s_saviour.jpg


Să îi ajute Dumnezeu pe autorii acestui studiu să ne mai facă astfel de sinteze din Sfinții Părinți, pentru a avea la un loc atâtea informații de calitate din iconografia ortodoxă, Sfinții Părinți și... Părintele Arsenie Boca, sau alte subiecte, dacă este nevoie de vreun alt pretext pentru a ne trezi să cunoaștem realitatea.
Nu vă place prezentarea realității cu toate aspectele ei, după Sfinții Părinți?
Sunteți atât de supărat că nu vi se împărtășește părerea personală despre un om, încât răstălmăciți argumentele, ca să acuzați de erezie tocmai pe cei care nu doresc cu nici un chip erezia, chiar dacă este pusă sub renumele popular de Părintele Arsenie Boca?
Dacă aveți râvnă pentru dreapta credință argumentați-o nu cu idei preconcepute, ci cu scrieri din Sfânta Predanie și cu exemplificări din Sfintele Icoane.
Vă doresc, din toată inima, succes.
Să ne ajute Dumnezeu pe toți să slujim împreună Adevărul!
PS despre acuzația că aș fi eretic sau potrivnic/hulitor al Ortodoxiei nu sunt de acord. Avem o pildă clară în acest sens:
„Se spunea despre avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă și mare socoteală. Vrând aceștia să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: „Tu ești Agathon, căci am auzit despre tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: „Tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăși: „Tu ești Agathon ereticul?” Iar el a răspuns: “Eretic nu sunt”. Și l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: „Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folosul sufletului meu, dar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți.22” (Patericul…, Pentru Avva Agathon, 5)

?
 

Cine este domnul Cristian Raglean?
Doamne ajută!

Diavolii continuă să facă minuni la mormintele înșelaților pt.a-și susține minciunile
 

De aceea și la mormintele celor înșelați se pot face minuni, cu ajutorul diavolilor care i-au slujit ca să le ia ce au ei mai de preț: sufletele. Mat 16:26 Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Aceste minuni pot fi înfricoșătoare:
Cuviosul a voit îndată să vadă grădina și mormîntul care se numea Chipotafion al lui Iani și al lui Iamvri, vrăjitori egipteni, care au fost în vremea lui Faraon, ca acolo să se lupte cu diavolii; pentru că se povestea că la locul acela erau mulțime de diavoli prea cumpliți, pe care cei vrăjitori cu urîtele lor farmece îi adunaseră acolo.
Vrăjitorii aceia erau frați și peste meșteșugul vrăjitoriei lor, aveau cea dintîi cinste la Faraon și puteau mult în tot Egiptul; deci, au zidit la un loc osebit în pustie, o grădină făcută din pietre în patru colțuri, iar într-însa și-au făcut mormînt cu lucru minunat; au pus acolo mulțime de aur, au sădit pomi de tot felul și au săpat un puț mare, pentru că era locul acela de stîncă și umed.
Toate acelea le-au făcut, nădăjduind că după ieșirea lor din trup, să viețuiască acolo în veci cu sufletele lor, iar de bunătățile acelea ca în Rai să se desfăteze. Dar de vreme ce robul lui Dumne-zeu, Macarie, nu știa calea spre grădina aceea, mergea după stele și precum cîrmacii trec marea, astfel și el a trecut toată pustia cu picioarele; însă a luat cîte o trestie și, după fiecare stadie, înfi-gea în pămînt o trestie, ca să poată după acele semne, să se întoarcă înapoi; iar după ce în nouă zile a trecut toată acea pustie, s-a apropiat de grădina despre care s-a spus, și sosind noaptea, s-a odihnit puțin de osteneală și a adormit; însă diavolul, care se împotrivește totdeauna nevoitorilor lui Hristos, adunînd toate trestiile acelea cu care Macarie și-a însemnat calea sa, le-a pus la capul lui, pe cînd dormea el.
Iar bătrînul sculîndu-se din somn, a aflat lîngă sine trestiile, fiind legate în snop. Dar aceasta s-a făcut cu voia lui Dumnezeu, spre mai multă nevoință a robului Său, ca să nu nădăjduiască spre trestii, ci spre mila Lui, care a povățuit cîndva pe Israel, prin stîlp de nor, 40 de ani în acea înfri-coșată pustie.
Sfîntul Macarie spunea despre sine, zicînd: "Cînd m-am apropiat de grădină și de acel mormînt, au alergat întru întîmpi-narea mea ca la 70 de diavoli, în diferite feluri de asemănări, dintre care unii răcneau, iar alții cu mare mînie scrîșneau asupra mea cu dinții, iar alții zburînd ca corbii în fața mea, îndrăzneau a se repezi, strigînd: "Ce cauți aici, Macarie? La ce-ai venit la noi? Au doară am supărat pe cineva dintre voi, monahii? Fii la locul tău cu cei asemenea ție; ai pustia, din care ai izgonit pe prietenii noștri; nouă nu ne este nimic cu tine de obște, pentru ce ai năvălit la locul nostru? Fii îndestulat cu pustia, ca un pustnic, căci acest loc ni l-au încredințat nouă cei ce l-au lucrat; tu însă nu vei putea să petreci aici; pentru ce voiești să intri în această stăpînire a noastră? Aici nici unul dintre oamenii cei vii n-au intrat, din acea vreme de cînd s-a făcut îngroparea fraților, care au auzit aceasta".
Făcînd multă strigare diavolii, Sfîntul Macarie le-a zis: "Voi intra numai să văd și mă voi duce de aici". Diavolii i-au răspuns: "Să ne făgăduiești nouă aceasta numaidecît". Zis-a robul lui Hris-tos: "O voi face aceasta". Iar diavolii s-au stins. Deci, intrînd în acea grădină, l-a întîmpinat un diavol înfricoșat, cu sabia ascuțită, îngrozindu-l; către acesta Sfîntul Macarie a răspuns: "Tu vii asupra mea cu sabia, iar eu vin asupra ta cu numele Domnului Savaot și cu puterea Dumnezeului lui Israel". Și a fugit diavolul de la dînsul.
Cuviosul, intrînd înăuntru, a văzut toate cele ce erau acolo, cum și puțul în care spînzura o ciu-tură de aramă, legată cu un lanț de fier și pomi de grădină, care nu aveau nimic, căci se uscaseră de soare, iar zidirea cea minunată a mormîntului era împodobită cu mult aur. Și toate privindu-le destul, a ieșit de acolo fără vătămare și împiedicare, apoi în 20 de zile s-a întors la chilia sa. Într-acea cale, pe cînd se întorcea, s-a sfîrșit pîinea și apa pe care le purta cu sine, și a început a slăbi; deci, era să cadă de foame și de sete, dar iată i s-a arătat, precum singur a spus mai pe urmă, o asemă-nare de fecioară, îmbrăcată cu haină albă, care lucea; și a văzut o vadră cu apă curată înaintea lui, departe ca de o stadie, și fecioara adeseori punînd-o jos îi arăta apa și îl chema să vină să bea. Iar el nu putea s-o ajungă, dar cu nădejdea acelei ape, a mers trei zile după dînsa, ostenind tare, pentru că trei zile acea fecioară i s-a arătat, mergînd înainte.
Apoi i s-a arătat o cireadă de bivolițe (pentru că sînt mulțime de acestea în părțile acelea), din-tre care una a stat în preajma bătrînului ostenit, avînd lîngă sine un vițel mic și curgea lapte din ugerul ei; apoi a auzit de sus un glas, zicîndu-i: "Macarie, apropie-te și bea laptele ei". Iar el apropiindu-se, a supt din destul și și-a întărit trupul.
Apoi a spus sfîntul despre sine și aceasta: "Ca să-mi arate Domnul cea mai mare milă a Sa și să învețe nevrednicia mea, ca spre a Lui purtare de grijă să-mi pun nădejdea, a poruncit bivoliței aceleia să meargă după mine, pînă la chilia mea și în toate zilele să mă hrănească în cale. Iar ea fiind slujitoare poruncii Ziditorului, venea după mine și nu lăsa vițelul său la țîțele sale, ca numai pe mine să mă hrănească". (Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 22005, 19.01.)

Dar nu oprește nimeni pe diavol, pentru a înșela pe câți mai mulți, să facă și vindecări la mormintele eretici-lor, pentru a susține învățăturile sale mincinoase:

Vindecări miraculoase la Lourdes
În 1858 la Grota Massabielle, lângă Lourdes-Franța, Fecioara Maria i-a apărut de 18 ori Bernadetei Soubirous, o fetiță țărancă de 14 ani. Ea s-a prezentat ca fiind Imaculata Concepție dându-i fetiței un mesaj pentru toți: “Rugați-vă și faceți penitență pentru convertirea lumii“. Bise-rica a investigat afirmațiile fetiței timp de 4 ani, înainte de a aproba devoțiunea către Fecioara Maria de la Lourdes.
De atunci, Lourdes a devenit unul dintre cele mai faimoase locuri de pelerinaj din întreaga lu-me, atrăgând mai mult de 1 million de pelerini anual. Mii de vindecări miraculoase au avut loc în acest loc binecuvântat.
Biroul medical de constatări de la Lourdes, înființat în 1882, format din peste 5000 de medici din peste 30 de țări și în care intră nu numai medici catolici, dar și evrei, protestanți, indieni, atei, din zecile de mii de cazuri de vindecări studiate a admis ca miraculoase numai 1200, iar autorită-țile bisericești, dând dovadă de o severitate nejustificată, au admis numai 64.
Autorul italian, Michel Favero spune “De mai mulți ani merg la Lourdes și văd mereu același imens spectacol: durerea care caută. În alte părți se geme, se plânge, se strigă, se blestemă. La Lourdes se cântă, se caută. Vindecările trupești sunt rare la Lourdes, dar fiecărei vindecări tru-pești îi corespunde un milion de vindecări care se petrec în sufletele și inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas și în fiecare minut. Numai că pentru aceste minuni nu există nici un birou medical care să le studieze și să le facă publicitate. Sunt convertirile la credință și apoi sunt minu-nile resemnării la voința lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipărește Fecioara, în inimile bolnavilor, că ei nu sunt inutili pe lume, că nu suferă în zadar, că suferințele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinită pentru mântuirea lor și pentru mântuirea lumii, că ei, pe plan supra-natural, sunt mai valoroși decât cei sănătoși. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucu-ria, seninătatea și speranța în inimă”. (<http://www.pelerinajemira.ro/marturii/vindecari-miraculoase-la-lourdes/>, luni, 22 iunie 2015)

Despre scrisorile Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie Boca
 

Ei cine! Comentezi şi postezi mesaje mai vechi de 4 ani legate de subiectul Arsenie Boca şi nu ştii de Cristian?

P.S. Şi el dădea răspunsuri folosind funcţia copy/paste, zici că sunteţi fraţi. :))

?
 

Doar v-am spus că am venit aici să mă folosesc duhovnicește de ce mă învățați dvs., toți cei de pe forum. Nu am venit la război, ci la frăție...
Nu este un cuvânt de politețe sau o diplomație. Cel mai mult înveți de la cei care ți se împotrivesc. Azi oamenii îți răsucesc cuvintele, neluând în seamă simplitatea a ceea ce vrei să-i întrebi sau să le spui, crezând că ai ceva cu ei. Eu nu sunt de acord cu asta, fiindcă aduce tulburare.
Nu știu cine este domnul Cristian. Îmi spuneți dvs.?
Copy/paste este ceva universal folosit.
Sinteza este originală.
Dacă vrei să îți faci faimă prin copy/paste, fără să citezi, se cheamă fraudă.
Dacă încerci să aduci studiul altora, respectându-le osteneala, își recunoști neputința că nu poți face ceva original.
Dar ca să faci un copy/paste la subiect trebuie să ai darul de la Dumnezeu să fi citit și să ții minte.
Dacă o faci și cu dragoste de a spune altora se încadrează în "Mat 10:8 în dar aţi luat, în dar să daţi."
Nu e vreun merit, e un dar, de care nu sunt vrednic.

Prietene, de minunea asta ce spui?: https://www.youtube.com/watch?v=X2_QgANjApo
Cât ai de gând să o mai sfidezi? Încă un indiciu că eşti Cristian R.

Despre scrisorile Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie Boca 2
 

Ne-am șocat foarte tare de două scrisori ale Părintelui Cleopa trimise Părintelui Arsenie Boca, aflate în arhivele securității. Ele nu corespund deloc cu modul de a vorbi simplu și răspicat, bazat pe Sfinții Părinți, al Părintelui Cleopa, parcă nu ar fi scrise de el, ci fabricate de cel ce vor să-l fabrice pe Părintele Arsenie Boca Sfânt, mai ales că sunt bătute la mașină și doar semnate (iar reproducerea semnăturii este un lucru foarte lesnicios pentru securitate). Am văzut această tehnică aplicată de iconoclaști în cazul Sfântului Ioan Damaschin. Nu numai atât dar ideile despre Părintele Arsenie Boca sunt așa de exagerate și necorespunzătoare cu realitatea că am avut impresia că sunt scrise de ucenicii sfinției sale entuziasmați, exagerați și febrili. Este greu de crezut că Părintele Cleopa s-ar fi lăsat hipnotizat. De abia când am ajuns la Sfântul Munte și ne-am întâlnit cu Părintele Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa, am aflat adevărul: nu sunt plastografii, ci poartă în ele mărturia unei alte taine, duhovnicești. Părintele Cleopa Ilie a încercat, din milă față de Părintele Arsenie Boca, pentru a-l întoarce de la rătăcire (știind de la spovedania ucenicilor săi care l-au cunoscut pe starețul de la Prislop și au fost loviți, mâhniți, răniți și îngrijorați de marea lui prăpastie de însingurare, asprime și rătăcire de la Sfânta Predanie), să aplice meșteșugul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare pentru îndreptarea fratelui ce se chinuia în lenevia nesfătuirii:

Se povestea despre avva Macarie, că mergând odată la biserică să citească pravila, a văzut în afara chiliei unuia dintre frați, mulțime de draci, din care unii se închipuiau în muieri ce rosteau cuvinte necuviincioase, alții în copilandri ce vorbeau cuvinte de ocară, alții jucau, iar alții se schimbau în multe forme. Bătrânul fiind văzător cu mintea, a cunoscut pricina. Și suspinând, și-a zis: „Negreșit, fratele petrece în lenevire și pentru aceasta duhurile cele viclene îi înconjoară chilia”. După ce a isprăvit pravila, a intrat în chilia fratelui și i-a zis: „Sunt necăjit frate și cred că de te vei ruga pentru mine, cu adevărat mă va ușura Dumnezeu de necazul acesta”. El punând metanie bătrânului, i-a zis: „Avvo, nu sunt vrednic să mă rog pentru tine”. Însă bătrânul sta rugându-l pe frate și zicând: „Nu mă duc, de nu-mi vei da cuvânt că vei face pentru mine câte o rugăciune în fiecare seară”. Așa, a ascultat fratele porunca bătrânului. Acest lucru l-a făcut bătrânul, vrând să-i dea pricină să se roage noaptea. Și, sculându-se fratele în noaptea viitoare, a făcut o rugăciune pentru bătrânul. Apoi umilindu-se, a zis: „Ticălosule suflete, pentru un bătrân ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi?” Deci, a făcut și pentru sine o rugăciune. Apoi așa făcând el în fiecare noapte și săvârșind, cele două rugăciuni, în duminica următoare, bătrânul ducându-se la biserică, i-a văzut pe draci, stând afară din chilia fratelui, ca și mai înainte, dar triști și posomorâți. Și a cunoscut că pentru rugăciunea fratelui s-au întristat dracii. Astfel, bucurându-se, a intrat la fratele și a zis: „Rogu-te mai fă pentru mine încă o rugăciune!” El a ascultat și făcând pentru bătrânul două rugăciuni, iarăși s-a umilit și și-a zis: „O, ticălosule suflete, adaugă și pentru tine o rugăciune!” Deci, așa petrecând el și săptămâna aceea și făcând în fiecare noapte câte patru rugăciuni, duminică iarăși venind bătrânul, i-a văzut pe draci mai întristați și tăcând. Și mulțumind lui Dumnezeu, când s-a întors, a intrat iarăși la frate și l-a rugat să mai adauge pentru dânsul încă o rugăciune. Acesta primind și adăugând și pentru sine încă o rugăciune făcea în fiecare noapte șase rugăciuni. Când a trecut bătrânul, duminică i-a văzut pe draci, stând departe de chilia lui. Dar cum l-au văzut intrând la frate, l-au ocărât, mâhnindu-se pentru mântuirea fratelui. Iar bătrânul, proslăvind pe Dumnezeu, a intrat la frate și l-a sfătuit să nu se lenevească, ci neîncetat să se roage. Și așa, făcându-se fratele osârduitor la rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dânsul.24 [42]

Părintele Cleopa a preluat limbajul și duhul umilicios al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, din „Paza celor 5 simțuri”, făcându-se pe sine cel mai neștiutor și neînvățat, cu același scop duhovnicesc. Sfântul Nicodim dorea să transmită învățături folositoare și dureroase, care aveau să-l mustre pe un ierarh al Bisericii care nu ar fi primit altfel învățăturile (fără a-i fi deschisă inima prin apropierea către dragoste ce ți-o dă lauda și prețuirea celuilalt).

Uit că sunt mic și dintre cei care s-au lepădat de lume și mă înalț cu acest gând: că s-a întâmplat să am așa o rudă și stăpân [totodată], înalt cu scaunul, smerit cu purtarea, tânăr cu anii, bătrân cu mintea – [lui] i se potrivește foarte [bine] această vorbă a lui Homer: „Ce înțelept a fost! Iar umbrele sar” – și cântător cu cuvintele ca și muzele. Și simțind acum greutatea cea mare a treptei arhierești și pogorându-se pentru aceasta din înălțimea sa, a cerut din covârșitoarea sa smerenie cuvinte și sfaturi de la smerenia mea. Dar care cuvânt a scăpat de îngrăditura dinților tăi, o, Stăpâne al meu iubit? Ci suferă-mă puțin pe mine, cel ce mă voi împotrivi. De ce ai făcut aceasta, o, prea dumnezeiescule? Sau ce pătimești de dezlegi acea rânduială care este lăudată – după Cuvântătorul de Dumnezeu (în Cuvânt pentru grindină)? Vedem că ea s-a păzit de la ființele cele dintâi și mai vechi [ce se află] în jurul lui Dumnezeu și până la cele mai de jos – după cum a fost grăit prea limpede de către pasărea cerului, adică de Dionisie Areopagitul -: „Legea atotsfântă a dumnezeieștii obârșii este aceasta: cele de al doilea să fie înălțate prin cele dintâi spre atotdumnezeiasca lumină” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia bisericească, în Opere complete, ed. Paideia, București, 1996, cap. V, p. 90). Sfaturi ceri și învățături, Stăpâne, de la rob? Povățuitorul lui Israel și învățătorul de la ucenic? Cel ce ține locul capului de la cel ce ține rânduiala piciorului? Cel ce a luat menirea [de a viețui] în această [treaptă] a ierarhiei bisericești – [adică] a podoabei arhiereilor celor slujitori – de la cel ce a luat menirea cea mai smerită – [adică] a celor ce se săvârșesc monahi? Să nu faci aceasta, o, prea bunule! (Căci aceasta, cea a cuvântului, este sus de pâraie). Acest lucru [a da sfaturi] nu mi se cuvine nici mie și cu atât mai mult [nu se cuvine] treptei tale [a cere].

Să se dea însă cea nedată și să se ierte cea de neiertat! Unde se pot găsi însă la mine cărți, hârtie și cerneală? Căci, venind aici, pe toate acestea le-am socotit fum – așa cum cei vechi [socoteau] cârma [conducerea altora] – și am luat viața cea cu rucodelie și cu lucrul mâinilor. [Astfel] m-am făcut lucrător cu sapa și cu hârlețul, semănând, secerând, râșnind . în fiecare zi și făcându-le pe toate celelalte prin care se închipuiește viața cea mult truditoare, precum și schimbarea într-o altă stare [dintre] cele de multe feluri ale celor din insulele cele pustii. Vai de răutățile mele! Căci pe ale mele le voi ticăloși pentru că, fugind de supărarea cea mică din Sfântul Munte și căutând și gonind [după] liniștea cea desăvârșită, am căzut în tulburări, urmând pildele celor de demult care, fugind de spuză și de urs, au dat peste foc și peste leu.

Din [cauza] tuturor acestora mult pregetam și nu eram convins - o, sfințite om al lui Dumnezeu – și de multe ori am socotit să-ți răspund fa ceea ce [mi] se cerea prin acel cuvânt al proorociei: „Piele de urs și îmi ceri, [încă] și mare, [dar] nu îți voi da”.

Dar pentru că mă vedeam înghesuit pe de o parte de paguba neascultării – care știu că este prihănită de purtătorii de Dumnezeu Părinți care se numesc trezvitori, [ei fiind] filosofii mei iar pe de altă parte de călcarea poruncii care zice: Celui ce cere de la tine, dă-i (Mt 5, 42) și mai adaug și chinul dragostei celei spre tine, precum și datoria de rudenie – pe care a legiuit-o firea – între mine și tine, de bunăvoie sau [mai curând] fără de voie m-am plecat spre împlinirea cererii tale, bizuindu-mă pe rugăciunile tale. Și așa întrerupând puțin sapa și râșnița, asemănându-mă dobitoacelor celor ce rumegă și multe gânduri mai întâi învârtind [prin minte], m-am întors în mine însumi atât cât a fost cu putință și toate câte prin citire au apucat a se întipări în tabla cea nescrisă a imaginației mele – după Aristotel* și Proclu – [adică] în sfințitele jertfelnice ale minții – sau mai bine, citându-l pe dumnezeiescul David, zic: întru inima mea am ascuns cuvintele tale, ca să nu greșesc ție (Ps 118, 11) – (adică atâtea câte ajută la [împlinirea] scopului cel pus înainte) – [căci cu ele] m-am hrănit și le-am avut în pomenire, acest lucru numindu-se de ucenicii lui Platon „a doua zugrăvire” – le-am pus în această carte puturoasă sau, așa cum tu o numești, sfătuitoare sau, așa cum o numesc eu, aducătoare- aminte, pe care o și trimit sufletului tău celui numit - după faptele tale – Ierotei (adică „sfințit lui Dumnezeu’’), ca pe o oarecare îndulcire duhovnicească și mică aducătoare de dar, în locul multor daruri de-ale tale ce au fost făcute către mine. Iar tu desfătează-te și folosește-te de ea – dacă [li se poate aduce] cetățenilor și celor prea cinstiți vreo desfătare și [vreun] folos de la un țăran și [de la] un zdrențăros – și roagă-te pentru mine către Domnul.

Robul tău smerit (de la Schirapolisul Erimonisului),

Nicodim[43]

Despre scrisorile Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie Boca 3
 

Astfel că Părintele Cleopa i-a scris două scrisori, arătându-și evlavia față de sfinția sa, la superlativ, ca să paralizeze respingerea ce ar fi putut apărea din cauza slavei deșarte și ca să îl momească cu binișorul să vină în obștea lor ca și cum ar avea nevoie de învățăturile lui, dar în realitate ca să-l poată ajuta să-și vadă gravele rătăciri. Când a văzut că nu vine, a mai încercat o stratagemă duhovnicească: să se smerească și mai mult, mergând la el. Din păcate mândria solitarului de la Prislop a fost atât de respingătoare, încât Părintele Cleopa și-a dat seama că nu se mai poate face nimic, și a continuat să se roage ca Domnul să-l întoarcă de la rătăcire și să-i dea duh de umilință, că nici un om nu mai avea cum să îl ajute.

Cel ce voiește să rămână biruitor într-o convorbire cuvântul său, să știe că suferă de boala diavolului, chiar dacă cuvântul său e adevărat. și dacă face .aceasta într-o convorbire cu cei deopotrivă cu el, va fi tămăduit poate de certarea celor mai mari. Dar dacă face așa și față de cei mai mari, sau mai înțelepți, boala lui nu poate fi vindecată de oameni.[44]

Iată un fragment din a doua scrisoare, în care încearcă să-l facă, dacă nu să vină, măcar să corespondeze în scris, pe temeiul Sfinților Părinți, ca să-l poată ajuta cu acest pretext:

PARINTELE MEU,

Mai intâi, cu smerite metanii, vă rog să mă iertați pe mine păcătosul că din cauza lenevirii mele și a nepăsării am lăsat sa treacă un timp indelungat de când nu am scris, arătând prin aceasta și oarecare lipsă de dragoste, căci orice motiv a fost putea trece peste fericita dragoste, căci aceasta nu știe osteneală pentru bunătăți și nu caută ale sale intru toate. Știu că de voi vrea pot pune orice pricină, dar știu că pricina este o voire a păcatului și inainte mergătoare a lui este. Cred că de aceea și fericitul David cântă in Psalmii lui că să nu pricinuim pricinuiri intru păcate, de aceea una dintre aceste pricini nebinecuvântate a fost că după ce am scris o scrisoare către P.C. Voastră și ne mai primind răspuns am crezut că prin neiscusința celor inșirate acolo, pe hârtie, v-am făcut cine știe ce sminteală, căci niciodată nu am avut bună chibzuință in cuvant și scris. Cauza este reaua mea așezare sufletească și intunecarea puterii de discernământ a părții cei socotitoare a sufletului meu cel robit și incurcat de patimile cele din voință și din simțire. Dar, P. C. Voastră , care din mila Prea Induratului Dumnezeu, aveți oglinda ințelegerii, cu duhovnicească lucrare curățită, puteți să nu vă smintiți de mine intunecatul și păcătosul dacă veți privi la mine și cuvintele mele, ca la cel ce stau jos cu cuvântul și cu lucrarea, in rânduiala pruncilor; dar nu ajungându-i pe aceștia cu nerăutatea, căci știu că aceasta ni se cere de la Mântuitorul nostru ca să fim prunci cu nerăutatea, iar nu cu ințelegerea.

Altă pricină, ca și cea de mai sus, a fost că nădăjduim, ca intre timp să ne intâlnim pentru că numai atunci v-aș fi putut cere multe lămuriri de care am nevoe atât pentru neiscusința mea, cât și pentru cum aș putea să mai rămân a fi poreclit Stareț și a mă mai bizui a conduce sufletește si pe alții, cela ce am nevoie de a fi incă multă vreme sub conducător iscusit, căci stiu că necuvios lucru este a paște leul de oi și cel nelămurit prin lucrare sufletele cele ce sârguesc spre Cer.

Si acum, ceea ce m-a făcut a tresări puțin din nepurtare de grijă spre cele de folosul sufletului meu și a-mi aduce aminte de duhovniceasca dragoste și iscusință a Prea Cuvioșiei Voastre, indrăznind iarăși a vă scrie, a fost sosirea în smerita noastră obște a unui frate, pe care P.C. Voastră, arătându-vă dragostea, l-ați trimis la noi, prin luna mai, iar el a ajuns aici abia acum, in luna octombrie, din motive, după cât se vede, binecuvântate. Acest frate pe lângă bucuria că a sosit la noi, ne-a adus și Iconița cu Bunul și Marele Pastor și Mântuitorul sufletelor noastre. Pe verso poarta semnătura P C. Voastre și a iubitului frate in Hristos și ucenicul P. C. Voastre, C. Sa, iscusitul părinte Dometie (Cucuzel). Lângă iconiță și o scrisoare a P.C. Voastre, care văzând și auzind că este scrisă chiar de P. C. Voastră m-am bucurat foarte mult, căci până atunci nu am avut fericirea sa vă citesc vreo scrisoare, iar citind-o am văzut acolo smerita ințelepciune și duhovniceasca dragoste, strâns legate și formând lanțul de aur al dreptei socoteli care m-a legat mai mult de dragostea P. C. Voastre, prin aceea că era scris că doriți o zi de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos — ca să ne mai vedem față către față, la care și eu am zis să fie mila Lui si rugăciunile Prea Curatei Sale Maici și să aducă la indeplinire, când va fi voia Lui, spre a noastră mângâiere.

Iconița și scrisoarea le păstrez cu multă evlavie și de câte ori îmi aduc aminte de P.C. Voastră le citesc și mă mângâi cu ele. Mila Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici să ne ajute să ne intâlnim și în acest veac trecător, spre mângâiere și lămurire in cel viitor spre veșniea fericire. […]

* In partea stângă a paginii este scris cu cerneală albastră: „Scrisă la mașină de mine, Vasile Târulescu, fost inchinător al Sf. Mănăstiri Sâmbăta și Prislop. Astăzi smeritul frate Vasile care vă trimit niște metanii. P.C. părinte Stareț Cleopa are multă evlavie la P.C. Voastră și mult s-ar bucura dacă ne-ați face o vizită, chiar dacă ne-ați scrie. Tot același smerit frate Vasile Târulescu“. [45]
Dezlegarea acestei chestiuni ne-o dă Părintele Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa, puțin mai sus în postarea cu același titlu ca aceasta.
Note:
[42] Patericul…, Pentru socotință, 76.

[43] Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza Celor Cinci Simțuri, diortosită după ediția de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1826, Ed. Egumenița, s.a., s.l., pp. 79-81.

[44] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul IX, Ed. cit., pp. 106-107.

[45] <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/12/05/scrisorile-parintelui-cleopa-catre-parintele-arsenie-boca-manastiri-slatina-sambata-securitate-mitropolitul-antonie-plamadeala-rezistenta-munti-sandu-tudor-mari-duhovnici-curente-spirituale/>, marți, 6 octombrie 2015

N-ar fi oare bine, înainte de a acuza de blasfemii să citiți chiar dvs., nu părerea altora despre acele blasfemii.
Azi suferă mulți de o boală numită "am auzit că..."
Despre madonna neagră, am scris mai sus, răspunzând domnului Mihai.
Dumneavoastră aș vrea să vă scriu altceva, valabil pentru noi toți cei de aici:
24. Povestea cineva din părinții Egiptului: „Odată am voit să mă înstrăinez și am mers la Atena și intrând în cetate, am văzut un bătrân monah, împodobit cu haine, purtând o cruce mică cusută și după care alerga mulțimea. Intrând în cetate, l-a întâmpinat norod mult și îl trăgea la priveliște iar eu am întrebat pe un oarecare: „Cine este aceasta?” Și mi s-a răspuns că aceasta este un elin, mai mare decât toți filozofii și făcându-se creștin și zidindu-și mănăstire, s-a făcut călugăr, viețuind cincisprezece ani; mai întâi neintrând în cetate, iar astăzi a intrat. Pentru aceasta alergăm să-l vedem ce va spune”. Așa am plecat și eu cu dânsul; și adunându-se cei mai de frunte ai cetății, l-au poftit, zicând: „Spune-ne nouă, ce vrei să ne vorbești?” El le-a zis: „Nu este nici o limbă sub cer, ca cea creștină, și mai frumos cin ca cinul călugăresc; aceasta numai îi vatămă pe dânșii, că aduce asupra lor diavolul pizma unul asupra altuia, zicând „că mi-a zis” și „i-am zis” și așa necurații înaintea lor având, nu le văd”. Iar aceasta auzind toți, l-au proslăvit și au plecat.30 (Patericul..., Pentru fără de grijă și liniștea cu tăcere, 24)
Mi-aș dori mult să nu fie certuri ci să cercetăm împreună realitatea, chiar dacă avem păreri contrarii.
Ce ziceți, nu ar fi bine așa?
Doamne ajută!

?!
 

Al doilea care îmi scrieți despre un cristian. Este același cu domnul Cristian Răcanu, de care spunea domnul Ovidiu?
De ce se proscriu oamenii pe aici?
Este cumva o cenzură?
Nu se dorește adevărul, ci numai o părere a unora?
Eu nu mă supăr dacă sunt proscris, deși îmi face plăcere să discut cu dvs. personal, cunoscându-vă pe forum, din lecturi, mai de mult.
Dar tot nu pot înțelege de ce supărarea aceasta dacă cineva are o altă opinie decât a dvs.?
Discuții, în legătură cu credința, au fost în istorie foarte multe, s-a ajuns și la războaie, dar nu este specific Ortoxiei, ci ereticilor.
Să nu fie aici un forum Ortodox, ci unul de dezbinare și prigoană a celor ce nu sunt majoritari?

Gal 5:19 Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
Gal 5:20 Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
Gal 5:21 Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Gal 5:22 Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
Gal 5:23 Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
Rom_16:17 Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
1Co_1:10 Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.
1Co_3:3 Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?
1Co_11:18 Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred.
Gal_5:20 Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
Iud_1:19 Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul.


Nu trebuie să fiți mâhnit, nu este o mustrare, ci doar o mirare. Nu am nimic personal cu dvs.
Dvs. în schimb nu știți părerea mea în legătură cu Părintele Arsenie Boca și nici nu ați citit cele scrise, ci doriți doar să fiu proscris.
V-ați gândit că dacă începeau oamenii să-l bârfească pe Părintele Arsenie Boca, din dorință de apărare, și echilibrare a adevărului în iubire, aș fi citat din studiul de aici acele locuri care îi iau apărarea?
Trebuie, pentru pace, un echilibru.

Efe 4:12 Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
Efe 4:13 Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.
Efe 4:14 Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,
Efe 4:15 Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.
Efe 4:16 Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
Efe 4:17 Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
Efe 4:18 Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;


Când apărea o problemă de credință, în Sfânta Biserică primară, se adunau la un loc și o dezbăteau în sobor.
Sfânta Biserică Ortodoxă este singura continuatoare a Bisericii Apostolice, și ar trebui să se vadă aceasta și la noi, cei de pe forum.
În fine, sper că nu v-ați supărat pe mine, este o dorință a mea. Poate că nu sunt eu vrednic de o astfel de discuție cu frații.
Prietenii mei din Sfânta Biserică, chiar dacă unii îl admiră pe Părintele Arsenie Boca, alții nu sunt de acord cu sfinția sa, dar când ne adunăm să discutăm din Sfinții Părinți despre problemele contemporane, se bucură unul de altul, chiar dacă își spun cuvinte ce par contradictorii, fiindcă în realitate nu sunt, ci nuanțează mai bine problema din punctul de vedere al celuilalt.
Vă doresc mila lui Dumnezeu și rod bogat în dragoste, smerenie și înțelegere.
Iertați-mă dacă v-am supărat.

Despre suparare e vorba, oare? Nu vedeti ca Ovidiu va scrie ...rizind?
Chiar aveti impresia ca va ia cineva in serios pe aici?

Dar haideti sa presupunem ca ar fi vorba si de oarece suparare. Ce va mira?
Dumneavoastra ati fi foarte multumit daca vine un apucat sa toarne kilometri de materiale care au un singur scop? Anume denigrarea Parintelui Arsenie Boca? Si asta tocmai printre cei care il citesc, il admira, il pretuiesc. Nu va e oleaca de rusine?
Va veni ziua, daca o tineti tot asa cu ipocrizia mieroasa si cu nebunia descarcarii monumentului ala de aberatii, cand nu vi se va mai scrie rizind...
Sa nu ziceti ca nu v-am prevenit!

P.S. La varsta dvs. au mai fost cazuri de folosire rea a deprinderilor de-o viata. Multi oameni care agonisisera cate ceva, intr-o viata de munca (din pacate si de orgoliu nemasurat) s-au trezit goliti chiar pe finishul vietii. Iar astfel de "opere" s-au dovedit cantecul lugubru, cel din urma...
Va rog sa va ponderati zelul nebun, domnule doctor! Acum, cat va mai harsaiti papuceii prin casa; ca mai apoi...

Fugi, domnule, de-aici cu palavra!
Noi nu ne infratim cu denigratorii si uzurpatorii Bisericii.

Candva, in cadrul unei conferinte studentesti, Parintele Teofil Paraianu isi exprima recunostinta fata de Parintele Arsenie. Zice asa, in public, in anul 2004:

In 1942 am vorbit la noi la manastire cu parintele Arsenie Boca si parintele mi-a spus sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"; si am zis.
Asta este ceea ce am invatat de la Parintele Arsenie
si eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele."

(extras din cartea "Bucuriile credintei")

Degeaba repeţi frate, nu vezi că mesajele incomode le ignoră? Şi eu aştept un răspuns legat de minunea de la mormăntul părintelui Arsenie Boca relatată de părintele Ciprian Negreanu. Sunt curios cum comentează acest gen de minune, unde mai e dracul ăla de care pomenesc ei în faimoasa lor lucrare?

P.S. Citind interpretarea acelor două scrisori, încep să se întrezărească acele presupuneri (sub acoperire) amintite cândva o dată...

Să nu mai vorbim de ignoranţa totală în ceea ce priveşte interpretarea cărţii Cărarea Împărăţiei.
Auzi, cică titlul cărţii ar fi o erezie! :))) Dar dacă deschizi frumuşel cartea chiar pe prima pagină găsim scris:

"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea."
[...]
Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni...
[...]
"Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală."
[...]
"Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică".

P.S. Sunt curios cum au omis aceşti critici (care au ochiul format) aceste paragrafe? Cum poţi face o interpretare a titlului cărţii neţinând cont de informaţiile şi explicaţiile regăsite în carte? În ce duh se scaldă aceste interpretări?

Frumoase citate. Nu sunt cu nimic diferite de cele apartinand marilor Doctori ai Bisericii. Fie si ele numai, si pot determina canonizarea.

In duhul necitirii cartii.
In duhul care zamisleste si nutreste preconceptiile toate.
In duhul beznei celei pline de toata rautatea.

A fost citită şi răscitită cartea, dar se pare că anumite paragrafe sunt omise voit cu scopul de a duce analiza într-o anumită direcţie. Şi când le dai citate concrete care dovedesc contrariul, fraţii noştri "binevoitori" se fac că plouă.

O unguroaică ortodoxă cu suflet de român – Florescu Csilla Gyöngyvér traduce în limba ungară scrieri ale Părintelui Arsenie Boca http://vestitorul.blogspot.ro/2011/0....html#!/tcmbck

– Eu am crezut că acest gând al traducerii este gândul meu, dar sunt convinsă că părintele Arsenie a rânduit aşa. Nu ştiu de ce m-a ales pe mine, am simţit, pur şi simplu, chemarea lui. Nu pot explica… Am avut o dorinţă imensă de a face ceva. Gândul acesta mi-a venit în vara lui 2004 când am constatat, de fapt, că lumea şi maghiarii „mei” nu înţeleg cum să trăiască întru Hristos. O parte din ei trăiesc necununaţi, nebotezaţi. Şi am zis, că nu au ce citi, nu au de unde afla învăţături mântuitoare, fiindcă ei nu au acces la scrierile ortodoxe. Traducând cărţile am avut senzaţia că sunt singura ortodoxă maghiară de pe globul pământesc. Nu ştiam de niciun ortodox maghiar atunci. Aşa simţeam că sunt singură. Aveam doar binecuvântarea duhovnicului meu şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Daniel , atunci Episcop vicar de Vârşeţ, care a fost ucenicul părintelui Arsenie. Cu greu am început. Nu cunoşteam termenii duhovniceşti în limba maghiară, aveam doar o carte de rugăciuni si Hymnologionul în limba maghiară. Dar simţeam chemarea părintelui Arsenie şi minunile prin care mă ajuta să duc la bun sfârşit această lucrare.

– L-aţi cunoscut personal pe părintele Arsenie Boca?

Nu l-am cunoscut personal, dar când am ajuns la mormântul lui, şi am îngenuncheat… Parcă-l cunoşteam. Parcă era rudă cu mine. Asta am simţit.

https://www.youtube.com/watch?v=qd8Eru_PaHM

"Toate cuvintele părintelui şi toată construcţia duhovnicească a tuturor cărţilor care au ajuns până la noi, a mesajelor care au ajuns la noi, poartă cu sine, desăvârşit, acest duh al semreniei pe care foarte puţini, foarte puţini din perioada lui şi de după aceea, l-au înţeles.

Nu socotiţi pe părintele un archebuzier, un tanchist al ortodoxiei. Părintele era ca un şoim deasupra tuturor înălţimilor şi modul lui de a fi şi de a trăi în Hristos era, cu desăvârşire, în aşezată semerenie.

Părintele a refuzat să facă din ortodoxie o ideologie. Ortodoxia pentru părintele a fost tot timpul o mărturie de credinţă mai presus de orice program omenesc.

Mesajul pe care l-a transmis părintele totdeauna a fost în Hristos, de dragul lui Hristos, de dragul ca toţi cei care veneau către mănăstire şi către el să crească în Hristos.

În ţinta părintelui n-a fost să facă din noi o turmă care să-l aplaude, o turmă de închinători care habar n-avem de conţinutului vieţii părintelui şi de misiunea lui în mijlocul nostru.

Ţinta vieţii părintelui a fost să ne convertească pe toţi, şi veacurile acelea comuniste chiar, să le convertească toate la Hristos. Nu pentru ifose de sfânt sau de sfinţişor, cum are zice el însuşi, s-a născut Arsenie Boca în mijlocul poporului, ci ca să ne vindece de ifosele de sfinţişori, să ne aducă cu picioarele pe pământ şi să ne aducă aminte că, în mod cert, Hristos este singura realitate pentru care merită, nu doar să murim, ci şi să trăim, nu doar să trăim, ci şi să murim.

Părintele nu s-a născut ca să fie vedetă, el n-a creat în mijlocul poporului un curent de vedetism ortdox şi nici de vendetism, adică de răzbunare. Nu-i nici vedetă, nici vendetă în părintele.

Toată cultura duhovnicească pe care părintele Arsenie o pune la inima noastră este o cultură a respectului faţă de Hristos, faţă de Biserică, faţă de familie, faţă de taină, şi dacă vreţi, faţă de realitatea întrupării lui Hristos în mijlocul nostru." - Pr. Constantin Necula

Erezii din Cărarea Împărăției 2, un răspuns la apelul domnului Ovidiula pt. adevăr
 

Autorii studiului despre fenomenul Prislop-Drăgănescu nu au spus că este vorba de un titlu eretic, ci doar de ignoranța Părintelui Arsenie Boca în privința tâlcuirii Sfinților Părinți (care arată că a trecut vremea cărărilor Vechiului Testament, a început Calea Hristos). Mă gândesc că nu ați citit cuvântul Sfântului Ierarh Teofilact al Bulgariei, foarte limpede în această privință.
Pentru a putea discuta în slujba lui Hristos Adevărul, nu credeți că ar fi bine să înțelegem fiecare ce a vrut să spună cel cu care vorbim?

Încă nu am avut timp să ascult acel cuvânt. Acum am o mică intervenție de urgență cu un grup de sărmani tineri care și-au vândut sufletul diavolului și au ajuns în deznădejde, fiind prinși în cursa popularității ce le agravează starea. Mai sunt și doi oameni ai Bisericii care au o mică dezbinare din cauza unei probleme grave. Dacă îmi ajută Dumnezeu, după ce termin mica intervenție, o să ascult și cuvântul trimis de dvs.
Este foarte important ca să nu răspundem iute, doar ca să "ne dăm cu părerea" despre o problemă. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare ne învăța că "tot lucrul făcut în grabă nu e lucru bun". Una din pricinile căderii dracilor a fost și mintea pripită. Este unul din cei trei de 6 din pecetea lui antihrist.
Din acest motiv nu răspund degrabă, ci studiez problema în lumina Sfinților Părinți, pentru a încerca să descopăr adevărul, apoi răspund, străduindu-mă să Îi slujesc.
Deci, vă rog, nu vă supărați pentru întârziere și rugați-vă să ne lumineze Dumnezeu în căutările noastre.

Țin, însă, să vă anunț, chiar dacă o să vă mâhniți, că citatele pe care le-ați dat dvs. mai sus conțin:
- o erezie dată anatema la Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic;
- o exprimare nepotrivită duhovnicește, ci pusă în slujba contextului politic în care a fost scrisă și
- câteva înțelesuri care contrazic Sfânta Predanie.

Numai ele dacă ar fi fost scrise, sunt pricină ca să ne atragă atenția că Părintele Arsenie Boca nu poate fi model de sfințenie, nu poate fi canonizat în mod Ortodox.

Pentru început, să luăm chiar primul citat:

Așadar, chiar de pe prima pagină cititorul necunoscător al Ortodoxiei, entuziasmat de stilul apoftegmatic al Părintelui Arsenie Boca și de faima sfinției sale, este introdus în lumea ereziei, crezând că se inițiază în marea sfințenie a "Sfântului Ardealului". Nu își dă seama, sărmanul, că i se inoculează o subtilă otravă ce-i tulbură (poate pentru veșnicie) înțelesul cel drept. Emoționat de întâlnirea cu o clebritate renumită, nu mai stă să cerceteze dacă învățăturile Sfinților Părinți sunt la fel cu ale lui, ca să se întrebe toți sfinții au greșit, numai sfinția sa este infailibil, sau mai degrabă sfinția sa nu cunoștea Sfânta Tradiție. Poate că începătorul ce vrea să se inițieze în Ortodoxie prin Cărarea Împărăției nici nu știe unde să-i găsească pe Sfinții Părinți. Iar dacă va continua să citească această carte, fără să se sfătuiască cu un duhovnic iscusit, va ajunge să aibă noțiuni cu totul deformate despre credință, în final nemaiputând deosebi ce este Ortodoxie și ce este ortodoxism (înșelarea cea mai primejdioasă cu mască de Ortodoxie). Mai apoi, dacă va citi din Sfânta Tradiție se va plictisi, i se va părea abstractă, nu va avea răbdare să o parcurgă, fiind mulțumit că printr-o singură carte faimoasă a ajuns la o culme a cunoștinței duhovnicești, girate de renumitul și neîntrecutul ieromonah Ortodox.

Iona 4:11 Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?

Pentru a ne lămuri exact despre gravitatea primului citat, însă, este nevoie să cunoaștem mai întâi ce vrea să spună Părintele Arsenie Boca prin expresia:

"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem",

ca să înțelegem ce credea Părintele Arsenie Boca despre suflet, despre trup și despre veșnicie, și ce model de mântuire ne preda.

Iar apoi să cercetăm cum ne învață Sfântul Duh despre realitatea mântuirii, prin Sfinții Părinți.
Dacă se unesc în aceleași înțelesuri, trebuie să primim pe Părintele Arsenie Boca ca un învățător al evlaviei și Ortodoxiei, vrednic de a fi canonizat.
Dar dacă, din păcate, vom vedea că învățăturile sfinției sale sunt date anatema de Sfânta Biserică, ne va părea rău de aceasta, ne vom ruga pentru sfinția sa și ne vom feri pe mai departe a-i urma modelul, ca nu cumva să întristăm Sfântul Duh și să ne despărțim de dulcele Iisus.

Așadar, haideți, cu mila lui Dumnezeu, să parcurgem împreună acest subiect, în lumina Sfinților Părinți...

Erezii din Cărarea Împărăției 3
 

Pentru a înțelege la modul concret, rătăcirea de la adevăr a Părintelui Arsenie Boca, vom selecționa din studiul Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți, o parte din ereziile sfinției sale, care se află în cărțile recunoscute ca având în ele mesajul original (nealterat de ucenici sau inamici) al sfinției sale.

Studiul îl puteți descărcat de aici, fiind însoțit și de imaginile lămuritoare:

https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/

Să reluăm și alte citate (în afară de cel dat de domnul Ovidiu), origeniste, ale Părintelui Arsenie Boca pe care le găsim... tot în „Cărarea Împărăției:

Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică?

De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

„Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare[3]” (Ieremia 1, 5)

Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri.[4] […]

Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiți de osteneala vieții și de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu.[6] […]

A. V. Învățătura origenistă a Părintelui Arsenie Boca, dată anatema la Sfântul Sinod al V-lea Ecumenic

Deci, și părintele Arsenie Boca este dat anatema de Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic.

Dacă cineva nu îi anatemizează pe Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie și Origen, la fel și scrierile lor eretice și, de asemenea, pe toți ceilalți eretici care au fost deja condamnați și anatemizați de către sfânta, soborniceasca și apostolica biserică și de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menționate și, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în același fel ca și ereticii mai înainte pomeniți și care rămân în greșeala lor chiar până la moarte: să fie anatema. (Anatema a XI-a a Sfântului Sinod al 5-lea Ecumenic)[10]

Tot în legătură cu neînțelegerea obârșiei Părintele Arsenie Boca a avut și învățăturile origeniste despre preexistența sufletelor ca lucrări superioare osândite la pedeapsă în închisoarea trupurilor inferioare, metempsihoză, relativitatea credinței în mântuire (sau ecumenismul ca o altă apocatastază) date anatema la Sfântul Sinodul al 5-lea Ecumenic, arătând permanent că teoria sa personală despre obârșia divină a oamenilor nu este doar o figură de stil, ci o gravă mentalitate eretică:

Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică?

De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

„Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare[11]” (Ieremia 1, 5)

Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri.[12]

— Cei ce primesc și transmit vorbele elinești [păgâne] și deșarte cum că ar fi o preexistență a sufletelor, că nu toate s-au făcut și adus din neființă, că ar exista un sfârșit al pedepsei sau o restaurare [apocatastază] a creației și lucrurilor omenești, și prin cuvinte ca acesta introduc faptul că Împărăția cerurilor, pe care Însuși Hristos Dumnezeul nostru a învățat și a transmis că e veșnică și nedestrămată, ar fi supusă destrămării și trecătoare, în timp ce din întreaga Scriptură Veche și Nouă am primit că pedeapsa va fi nesfârșită și Împărăția veșnică; așadar, cei ce se pierd pe ei înșiși și pe alții prin asemenea cuvinte și se fac și altora pricină de osândă veșnică, să fie anatema! (Sinodiconul Ortodoxiei)[13]

De fapt, pentru Origene sufletul pre-există, întruparea sa fiind o cădere, ca rezultat al unei alegeri rele deliberate. Regăsim aici imaginea platonică a trupului ca închisoare.[14]

Sfântul și ecumenicul (a toată lumea) al cincilea sinod (sobor), (care se numără al doilea din cele ce s-au făcut în Constantinopol), s-a făcut în anul 553 în timpul Împăratului Iustinian întâi, care se cuprinde în 8 praxe în limba latinească, după Dositei, cartea 5, cap 16 din Dodecabiblion. Iar în cea elinească în cinci Praxe, după tomul 2 al sinodicalelor, foaia 261 și s-au adunat la dânsul Părinți în număr 165, între care mai mult strălucea Mina la început, apoi după moștenire Eutihie, care au stat patriarhi ai Constantinopolului; Virghilie al Romei, aflându-se în Constantinopol, nu însă și de față în sinod, nici însuși în persoană, nici prin locțiitori (precum au urmat și la cel al 2-lea ecumenic sinod), întărind, însă, sinodul în urmă prin înscrisă arătare; Apolinarie al Alexandriei, Domnos al Antiohiei, Didim și Evagrie împlinind locul lui Evstohie al Ierusalimului. Și a anatematizat sinodul conscrierile lui Diodor al Tarsupolei și ale lui Teodor al Mopsustiei, dar și pe însuși Teodor acesta, și pe Diodor, după Fotie, codica 18 și după praxa sinodului al 7-lea, precum se arată și la foaia 14 a tomului 1 al catalogului celui despre tâlcuitorii care mai întâi cugetând dogmele lui Nestorie le-au lăsat acestea în scris și după moarte (mai ales Teodor al Mopsustiei care, fiind învățător al lui Nestorie, zicea că altul este Dumnezeu Cuvântul și altul Hristos, supărat fiind de patimile sufletului și de pofta trupului) au anatematizat și cele conscrise de Fericitului Teodorit asupra celor 12 capete ale Sfântului Chiril173 și epistola ceea ce se zice a lui Iva, episcopul Edesei, către Marin Persul174 au anatematizat și pe însuși Origen și pe Didim și pe Evagrie și dogmele lor cele urâte; care bârfeau că sufletele sunt mai-nainte de trupuri175 și că sufletele intră după moartea unui trup într-alt trup și că munca are sfârșit, că demonii au să ia dregătoria cea dintâi a îngerescului har, pe care o au avut, că sufletele au să învieze goale, fără de trupuri și că cereștile trupuri au suflete, încă și alte rele socoteli. Au anatematizat și pe Antim Trapezutiul, care cugeta păgâneștile cugetări ale Eutihie, pe Sevir, și pe Petru al Apamiei, și pe Zoora176. Iar canoane, sinodul acesta, care să privească spre bisericeasca stare, nu a așezat, ci numai 14 anatematizări împotriva pomeniților eretici și altora și 25 numai împotriva celor origeniști. [atât de grav este origenismul că s-au dat 14 anateme la ceilalți eretici și 25 pentru Origen și origeniști! – n.n.] Acestea se cuprind în foaia 341 a tomului al doilea al sinodicalelor. […]

175 Pe această proesti a sufletelor Origen o zicea pricină de proorismos (adică de mai-nainte hotărârea) și de apodokimasie (adică de a lepădării). Că, de au făcut sufletele bunătăți în lumea cea gândită, se hotărau dinainte la împărăție, iar de au făcut rele, se lepădau la muncă. Împotriva acestei socoteli scrie Ieronim epistola către Pammah și Leon în epistolia 93 și Chiril al Alexandriei prin 24 de epihirime o surpă.[15]


După cum vom desprinde din acest studiu, vom înțelege, de fapt, că Părintele Arsenie Boca este un om care a îmbrăcat păgânismul de formă hindusă în haine Ortodoxe, după cum Origen a îmbrăcat păgânismul de formă elenă în haine creștine. Parcă cea mai mare afiliație, după uniatism, o are Părintele Arsenie Boca la origenism:

Erezii din Cărarea Împărăției 4
 

Sfintii Parinti ai Sinodului al V-lea Ecumenic – care a avut loc la Constantinopol in anul 553,convocat de Imparatul Iustinian (in mozaicul de la Ravenna, de mai sus) si prezidat de Sfantul Patriarh Eutihie (vezi icoana de mai jos) – au avut de lamurit mai multe controverse starnite, intretinute si promovate de sustinatorii invataturilor eretice referitoare la Persoana Mantuitorului Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul, dar provenite si din ratacirile unui autor de talia lui Origen.

Dar acest Sinod Ecumenic are o importanta speciala deoarece aici se face separarea intrecugetarea parintilor, care este cugetarea Bisericii, si cugetarea intelepciunii lumesti,adica abordarea principiilor de credinta facute prin prisma filosofiilor (pe atunci) antice. Intr-adevar, toti ereticii anatematizati la acest Sinod, in frunte cu Origen, sunt tributari influentelor masive din platonism, aristotelism si alte curente filosofice care, pentru a il cita pe Apostolul Pavel, s-au aratat ca nebunie celor care s-au increzut in ele mai mult decat in intelepciunea lui Dumnezeu. Asadar, Sfintii Parinti reafirma prin acest Sinod ca intelepciunea Bisericii este Crucea, adica rastignirea mintii si voii proprii ale firii cazute, care trebuie sa se supuna Duhului Sfant. Nu se poate inainta in cunoasterea lui Dumnezeu decat prin aceasta esentiala smerire, desertare toatala a cugetului nostru in fata mintii lui Hristos. Altfel, ramanem prada fantasmelor propriei noastre minti si nalucirilor diavolesti care o inrauresc, asa cum a fost cazul celor anatematizati.

In ceea ce il priveste pe Origen, si Sf. Ioan Scararul avertiza asupra toxicitatii maxime a invataturii acestuia pentru orice nevoitor care cauta sa Il urmeze pe Hristos:

„Sa nu bolim in inima de boala lui Origen cel necredincios. Aceasta invatatura pangarita se face lesne primita de iubitorii de placere, dand ca motiv (pretext) iubirea de oameni a lui Dumnezeu.”

Cine accepta ca va avea loc “apocatastaza”, adica mantuirea finala a tuturor fapturilor cazute, nu mai are, practic, nicio motivatie in a diferentia intre bine si rau, intre adevar si minciuna. Nu are nicio motivatie de a se impotrivi raului, atat dinlauntru cat si din afara. Daca toate se vor amesteca la sfarsit, atunci toate sunt relative in prezent. Descoperim, astfel, ca Origen este un prim mare percursor (chiar daca involuntar) al nihilismului atotputernic astazi, in postmodernitate. Si, vai, cati dintre noi nu suferim de acest nihilism latent, de tendinta de a relativiza raul, de a il amesteca cu binele, si acest lucru doar pentru ca nu suportam claritatea de sabie a adevarului! Este o boala larg raspandita in aceste vremuri de confuzie, pentru ca vrajmasul are tot interesul sa o raspandeasca. Nu ne vrea intregi la minte, staruitori in adevar, ci permanent dilematici si in dubiu si acolo unde totul este revelat si limpede, chiar si in fata evidentelor, suferind de frica acolo unde nu este frica(frica de a nu judeca dusa la extrema terorii de a nu judeca), neprimind adevarul si impotrivindu-ne cuvintelor batranilor. Iar toate acestea invaluite in principii pretins duhovnicesti, care isi vadesc insa falsitatea prin roadele lor.

Caci nu am fi ajuns in starea aceasta jalnica si generalizata, noi ca Biserica, daca ne-am fi tinut de cugetarea Sfintilor Parinti si nu am fi primit otrava nihilismului si relativismului duhovnicesc.Desigur, aici joaca un rol mare si trufia mintii, un pericol care ne pandeste pe toti, dar mai ales pe cei cu deschideri intelectuale largi. La urma urmei, Origen era intr-adevar o minte geniala si a avut multe scrieri stralucite. Cunostea filosofia vremii sale foarte bine, insa nu ca Sfintii Parinti (Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul) care, spre deosebire de el, stapaneau filosofia fara a se lasa stapaniti de ea. Tocmai aceasta inaltime spirituala este insa extrem de periculoasa pentru noi, deoarece, daca e lipsita de smerita cugetare, duce la prabusire si la erezii.Smerita cugetare ne fereste sa intram cu instrumentele logicii si ale ratiunii neluminate de har in Tainele Sfintei Treimi.

Este necesar astazi, mai mult decat oricand, sa reamintim si sa intarim hotararea Sfintilor Parinti de la Sinodul al V-lea Ecumenic, pentru ca, dat fiind duhul lumesc care bantuie atotstapanitor, dominat din plin de trufia mintii, generatoare de speculatii – fie acestea stiintifice, filosofice sau de alt tip – riscul de a prelua si a amplifica doar eresurile lui Origen este urias. Chiar daca Origen, prin multe din scrierile sale benefice, a fost apreciat de Sfintii Parinti (si nu trebuie sa ne sminteasca faptul ca il gasim citat pozitiv in unele lucrari ale unora dintre ei, chiar apropiati de zilele noastre) si exercitand o influenta care nu poate fi contestata asupra Bisericii,este momentul sa accentuam greselile sale, anatematizate pe vesnicie de Sfintele Soboare Ecumenice tocmai pentru ca suntem pe cale sa le adoptam si noi cu entuziasm, facand ca sminteala de pe urma sa fie mai mare decat cea dintai. Intre duhovnicia Sfintilor Parinti si spiritualitatea origenista construita prin prisma ereziilor sale, asa cum o prezinta cei care ii doresc reabilitarea, exista un antagonism pofund. Fara indoiala insa spiritualitatea origenista ne gadila firea noastra cazuta, dandu-ne chiar o aparenta duhovniceasca pentru fuga de Cruce si un argument pentru invartosarea trufasa a mintii noastre.

Toti suntem permanent deasupra unei prapastii, inaltati fiind de perspectiva patimasa cu care ne apreciem cunostintele teologice, ravna pentru Dumnezeu si alte daruri cu care am fost milostiviti, si, din acest motiv, trebuie sa privim cu compatimire, dar si cu frica la caderea lui Origen, ale carui calitati incontestabile i-au devenit pricina de ingropare a talantului Duhului Sfant.

Avand in vedere toate aceste lucruri, nu ne este greu sa intelegem de ce anume se preda atat de intensiv Origen in facultatile noastre de Teologie. Viitorii preoti intra in facultate deja infestati de nihilism, iar contaminarea cu astfel de idei, prezentate sub girul autoritatii Sfintilor Parinti, conduce adeseori la pierderea fermitatii adevarului mantuitor al dreptei credinte.

De altfel, si Pr. Dumitru Staniloae, in comentariile sale la cartea Sf. Ioan Scararul, atragea atentia ca:

“sunt multi astazi, chiar dintre teologi, care ar dori o reabilitare a lui Origen. Nu-si dau seama ca origenismul duce la devalorizarea miscarii sau a efortului personal, a importantei timpului pentru mantuire si deci a persoanei. Totul duce automat la fericire. Iar din ea se cade iarasi. Origenismul e o teozofie sau antropozofie, sau panteism […]”.

Prin urmare, o spiritualitate origenista indeplineste de minune, am spune, doua lucruri: pe de o parte, distruge discernamantul duhovnicesc si imboldul de a lupta launtric cu raul si de a il recunoaste ca atare in afara, pe de alta parte, ofera mangaierea, sau compensarea, draceasca in ultima instanta, a unei foarte comode spiritualitati-simulacru dar si a trufiei de a gandi inalt si filosofic, de a fi pretios in proprii tai ochi si in ai altora.[16]
Parcă ar fi descris, fără să știe, tocmai felul de a fi al Părintelui Arsenie Boca:

Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi – așa cum a arătat Th. H. Morgan – se ridică la astronomica cifră de 282.429.536.481 de posibilități.[17]

Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiți de osteneala vieții și de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu.[18] […]

Din nefericire asta e tragedia în care se cufundă mulțime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii mărginași în știință și crescuți unilateral în cunoștințe. Nu e bine așa, ci precum urmărim o armonie între facultățile sufletești, tot așa trebuie să urmărim o armonie și între cunoștințele din cât mai multe domenii, precum și o sinteză a acestora cu viața. Multă știință apropie pe om de Dumnezeu, puțină știință îl îndepărtează și de știință și de Dumnezeu. […]

Drept aceea încerc o lămurire armonioasă a unei porunci a lui Dumnezeu, porunca a șaptea [„Să nu preacurvești” (Ieș. 20, 14) – n.n.] – o problemă de biologie – cu cele câteva cunoștințe ce mi s-au întâmplat la îndemână. Porunca aceasta e o măsură preventivă a lui Dumnezeu, prin care vom dovedi că urmărește stăvilirea degenerării, a stricăciunii și a toată jalea făpturii omenești. [19] […]

Tot rostul fiziologic al bărbatului ca de altfel în întreg regnul animal – nu e altul decât aventura, cu prima întâmplată în cale. Bărbatul e poligam din fire [!!! – n.n.] – așa ca evreii de odinioară și ca turcii de până mai dăunăzi. Înțeleptul Solomon avea o mie de femei, însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte, încât s-a lepădat de Dumnezeu.[20] […]

In vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir, se întâmplă că sufletul trebuie să treacă prin nevoințe fără de voie, neatârnătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la câtă s-a supus prin nevoințe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoințele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii și le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această convertire și armonie lăuntrică a puterilor, vine și lucrarea cea mai presus de fire și ajută creșterea și rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. [21]