Daca tot am intrat in discutie pe topic, legindu-ma deocamdata de unele trimiteri catre psihologie (alcoolism, codependenta, utilitatea unui psi), as vrea sa scriu cateva randuri despre modul in care vad casnicia si iubirea.

In primul rand sunt putin nedumerit ca discutia de pe topic s-a tot deplasat pe aspecte exterioare ale iubirii si ale casniciei, iar nu pe miezul lucrurilor.
Ce numesc, mai intai, "exterior"?
Ei bine, exterior si secundar este, pentru mine, jobul ori profesia celor care se iubesc. Mi se pare si comic si stupid ca un barbat si o femeie sa puna problema iubirii in termeni de job/salariu/meserie etc. Acestea sunt aspecte care au rostul lor in relatia maritala dar nu cred ca tin de miezul dragostei.

In al doilea rand, sunt inca mai nedumerit ca discutam despre iubire fara a aminti caracterul personal al acestui tip de relatie si fiintare umana. Cei care se iubesc sunt persoane! In afara acestui inteles preliminar (si final) al iubirii, nu prea inteleg ce putem vorbi... Ca doar nu se iubesc intre ele normele, regulile, preceptele morale, joburile, obiectele sau institutiile...

In al treilea rand, ma mira ca initiatoarei topicului i s-au dat o multime de sfaturi si de directii de urmat fara a o intreba in prealabil cum intelege ea insasi iubirea, casnicia, eventual si prin prisma identitatii de om crestin.
Poate ca Bublisor ar avea ceva material de meditatie, care sa o ajute in decizie si luarea unei hotarari, daca ar intelege mai nuantat/bogat/aprofundat cum e cu iubirea si cu casnicia, discutind cu oameni de aici care iubesc sau care au iubit candva...

Voi incerca sa scriu si eu cateva randuri despre iubire si casnicie, desi sunt constient cat este de delicat subiectul. Pentru mine e subiectul cel mai greu pe care cred ca il dau la examenul vietii, asa ca sper la oarece ingaduinta din partea cititorilor...

*

Bunul Dumnezeu mi-a daruit sa intalnesc, cand eram in armata, un cuplu casatorit de peste 70 de ani. Trecusera amandoi pragul varstei de 90 ani si, poate, tocmai de aceea mi se pareau un pic ireali, asa cum ii percepeam in intalnirea lor neverosimila, cumva atemporala...
Eu si domnul X eram vecini de pat, in acelasi salon al unui spital din Sibiu. Ne aflam la Contagioase, fiecare cu infectia si suferinta lui... Vorbeam putin si rar intre noi, ne sustineam cum puteam si ne eram reciproc recunoscatori pentru tacere si discretie.
Intr-o seara a venit in vizita sotia domnului X.
Din clipa cand doamna a intrat in salon, mi-am dat seama ca se petrece un fapt neobisnuit. Marturisesc ca am resimtit deindata o stare de liniste bucuroasa (sau de bucurie linistita) si oarecare uimire... Nu pricepeam ce se intampla dar impresia produsa de intalnirea celor doi oameni mi-a ramas viu intiparita in memorie. Liniste, bucurie, lumina...

Si-au zambit deindata, chipul lor s-a luminat, bucuria cuprinzind treptat intreaga lor faptura.
Asistam la un fenomen pe care nu il puteam integra, in "ceva"-ul lui aparte, desi scena era cat se poate de banala, de obisnuita: s-au imbratisat usor, in tacere, s-au sarutat (pe gura), s-au privit... Imi amintesc bine ca doamna s-a asezat cu atentie pe marginea patului si ca i-a luat, usor, mana sotului. Comunicau privindu-se, tacut, zambind. Era atata liniste in ei, intre ei, cu ei si. O pace care ma legana si pe mine...

Participam atunci la o intalnire a doi indragostiti. Nu banuiam ca acesti oameni fusesera casatoriti 70 de ani! Constatam doar ca era pace si lumina, cum nu mai experiasem, si ca acesti oameni pareau ... unul! Era ca si cum de la sot la sotie si de la sotie la sot trecea un ceva nevazut prin care fiecare se daruia celuilalt, cu tainica bucurie. Ceea ce trecea de la unul la altul, imi dadea impresia ca ii uneste, ii contopeste. Un singur om, nu stiu cum sa formulez, un singur om se afla acolo sub chipul celor doi. Parca nu erau, repet, un barbat si o femeie care aveau, impreuna, aproape 200 de ani, ci parca traiam in preajma unui om, a unei persoane fara de varsta aflata in pace nesfarsita si bucurie. Ce implinire! Ce stare a unui vis glorios vedeam intrupat chiar acolo, langa mine!

Dupa o vreme si-au soptit doua-trei vorbe, doamna a scos cateva lucruri dintr-o sacosa, s-au mai tinut cateva clipe de mana, apoi s-au imbratisat, s-au sarutat (tot pe gura!) si... asta a fost totul. Doamna a plecat, domnul a petrecut-o cu privirea pana cand usa s-a inchis usor.

A fost cea mai simpla si mai profunda intalnire a doi oameni care se iubesc, o intalnire a carei amintire am pastrat-o totdeauna, pana azi, ca pe un lucru deosebit de pretios. Imi este reper, inteleg ca si eu sunt chemat, impreuna cu sotia mea, catre aceeasi tinta, catre aceeasi stare, catre aceeasi minune a iubirii conjugale. Sa devenim ca ei, sa putem fi asemenea lor cand vom experia sfarsitul vietii... ar fi si pentru noi, cei de aici de acasa, cu adevarat o izbanda.

Dar cate oare s-au petrecut, cu ei si intre ei, pana la acel deznodamant luminos al implinirii? - ma intreb acum... Si imi spun ca asta doar ei si Dumnezeu cunosc.

Cuvintele tale mi-au descris o iubire mai frumoasa chiar decat descrierea ta neintrecuta.
Mi-ai dovedit ca vocabularul meu e sarac fiindca n-am cuvinte disponibile sa exprim imaginea pe care mi-ai revelat-o.

...........:)
Hristos in mijlocul nostru!

Foarte frumos spus! In acest caz, cred ca stiti ce aveti de facut, pentru a fi fericita toata viata, alaturi de omul iubit!
Si când ati spus aceste lucruri, cred ca sunteti convinsa de aceasta!

Spunând acestea, nu mai vad ce alte sfaturi ati mai putea primi!

Oricum, numai va doresc, si sa se realizeze ceea ce va doriti si va face fericita.

Adică aşa de superstiţios eşti şi atît de naiv şi visător romantic încît să te laşi păcălit de un cuplu de gerontocraţi libidinoşi?.. punînd asta pe seama lui Dumnezeu? Nu se poate!

Confunzi lumina cu întunericul şi pacea cu bordelăria... şi asta pentru că tu priveşti foarte romantic şi folosind chiar scripturile pentru viziunea asta ''frumoasă'' şi ''idilică'' a ta. Unde vezi tu acolo bucurie în obijnuinţa de a mima buna dispoziţie şi în grija lumească ipocrită de a părea veseli şi fericiţi? Păi revederea soţiei în public niciodată nu te predispune la giugiuleală publică decît ca să mimezi trufia vieţii... că ''iată ce blondă mi-am potrivit cu BMV-ul sau cu SUVul''... doar atunci întîlnirile în public cu a nu ştiu cîta soţie te face să-ţi permiţi să o şi pipăi în public. (Ruşinică mare!)


Să vede că erai grav bolnav şi cu febră mare dacă ai rămas impresionat şi marcat ''pozitiv''... de giugiulelile unor coptături... mie mi se pare greţos să stai şi să te uiţi la aşa ceva... mi s-ar fi făcut ruşine şi greaţă instant şi aş fi întors privirea cu decenţă ca să nu se ia, să nu cumva să mă molipsesc.

Păi decenţa iubirii, mai ales la vîrsta aia nu-ţi permite să te săruţi în public şi nici să laşi să se înţeleagă de către alţii, tentaţiile şi aluziile şi apropourile trupeşti ale iubirii... sexuale, extrem de nefireşti la o vîrstă înaintată.

Iubirea şi căsnicia trebuia să însemne la vîrsta lor înaintată depăşirea stadiului de plăceri fizice ''romantice'' ce apar chimic între între doi viermi înfometaţi. Ei trebuiau să se iubească duhovniceşte, mîntuitor, îndumnezeuitor... şi nu ca adolescenţii pe care îi duc de nas şi de ochi orice ispită, orice privelişte, orice glumeţie grozavă... ca să se giugiulească ei în public aşa k gLumea făcînd în ciuda celor vîrstnici care îi mustră din priviri.

Păi tocmai ei, gerontocraţii tăi pe care i-ai luat şi ni-i dai tu ca model, trebuia să fi depăşit ei stadiul despre care vorbeşti pe la vîrsta de maxim 50 de ani... şi treptat în căsnicia lor iubirea trebuia să devină tot mai duhovnicească, mai curată şi mai mîntuitoare... mai smerită şi mai tainică.

Deci nu cred că poţi să îndemni pe Bublişor la ceva bun cu astfel de exemple de Stan şi Bran sau Benny Hill şi să zici că sunt pozitive.

Păi decît să se iubească sexual şi libidinos la vîrsta aia ca doi tineri îndrăgostiţi, mai bine se urau sincer ca Al Bundy din serialul ăla despre căsătoria reală.

''Căsătoria e sacul cu păcate, mărită-te şi ia-l în spate'' sf. prooroc. Arsenie Boca

PS: deci Bublişor, dacă vrei şi dacă te decizi, atunci ia sacul ăla greu în spate şi nu în faţă, nu ca pe un vis frumos prezentat de fratele Ioan67 vorba lui Igor!... prin care acei gerontocraţi şi-au dovedit josnicia la o vârstă aşa de înaintată.

.......:))))

::::::::::::::: .... :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Doamne Iisuse... ce iad e în unii oameni... vai ce face mândria cu omenirea... vai... :( ce abisuri de iad aduce răzvrătirea şi nemulţumirea... Sunt atât de mulţi oameni în acele abisuri... Atât de mulţi... Doamne ai milă de noi... Doamne nu ne lăsa...

Iar ţie, frate Ioane, mulţumesc pentru împărtăşire. Mulţumim Domnului. Mulţumesc că ne-ai adus şi pe noi de faţă acelor minunate roade ale dragostei sădite de Domnul în oameni... Să ne învrednicim a împlini măcar o parte şi noi, din ce învăţăm şi iubim.

Iubirea, linistea, lumina vin in viata unui om si ca sa ii dea curaj.
Nu inteleg prea bine de ce si cum, dar dupa o experienta a luminii si a dragostei parca esti ceva mai puternic in confruntarea cu durerea, cu mizeria, cu suferinta de neinteles uneori.

In seara aceea a venit medicul insotit de o asistenta si mi-a spus sa ma pregatesc pentru o punctie. Febra era mare si constanta, cum bine a presupus vsovi. Imi era foarte rau si domnul doctor credea ca am vreo meningita, ceva... Asa ca, in sprijinul ipotezei sale, medicul a adus o seringa mare (parca era pentru cai!) si mi-a zis ca imi vor extrage putin lichid cefalorahidian din maduva spinarii... Sa faca niste analize, zicea.

Nu prea intelegeam eu bine ce insemna asta, cert e ca m-a apucat spaima si mi-a venit s-o sterg. Dar n-am fugit, mai facusem experienta durerii si stiam ca o pot scoate cu bine la capat, daca am rabdare.
Cand au facut interventia, insa, nu prea imi nimereau canalul cu lichid, asa incat doctorul impungea cu acul, parca la intamplare, prin materia mea cenusie din maduva lombara... Ma atingea cu acul acela grosolan cand intr-o parte, cand in alta, cautind locul... Eu urlam la fiecare atingere. Nu am mai trait o durere atat de mare nici inainte nici dupa interventia aceea.
Membrele mele tasneau spasmodic, in toate partile, fara sa le pot controla... Parca eram un broscoi! Sa iti umble careva cu acul prin substanta cenusie a maduvei lombare nu e lucru de saga... Parol!
Si, mai mult mort decat viu, am ramas acolo nauc si moale ca o carpa, de parca durerea imi rapise toata vlaga. Vreo doua ore am stat nemiscat, privind doar tavanul. Asa erau instructiunile, cica daca ma miscam as fi putut sa raman cu niste sechele.... Si imi era o sete!...

Cand sa plece din salon, insa, doctorul s-a intors si mi-a zis un pic inciudat: "fricosule!, ce urlai asa, mah?!". Si atunci, in sfarsit, am auzit vorba blanda si hotarata a batranului: "Nu e fricos, domnule doctor, cum sa fie fricos? Daca era fricos ar fi fugit deindata, vazind cat de neindemanatic sunteti! Dar el a ramas si a suportat toata nepriceperea dumneavoastra... Nu asa se face o punctie!"

Intr-adevar, iubirea vine sa ne intareasca in clipe grele. Macar pentru asta si tot ar trebui sa o pretuim ceva mai mult, ceva mai serios. Si sa ii aratam recunostinta, tinind cont ca nu vom putea niciodata sa o rasplatim indeajuns.

Vai, ce gest necuviincios (care pentru vsovi echivalează cu un film deocheat)! La vârsta aia se cuvenea ca doar aerul dintre ei să-l sărute. Și pe acela doar cu gândul.

Ma, voi ati luat meningita!.....:)))))))

Pazea ca vine doctorul cu acu`! :)

Vizavi de amintirea evocată de Cezar, mi-a revenit în minte o scenă poate mai puțin oripilantă pentru vsovi, petrecută, de data asta, între doi tineri, sub privirea părintelui Stăniloae.
Am scris recent despre ea aici.
Bine ar fi, cine poate, să citească întregul capitol, căci privește căsătoria.

Pt. Emilian Teologul.
 

Tu nu vezi că nu te rogi ci din necredinţa ta lăudăroasă eşti ironic insinuînd că n-am dreptate? Nu vezi cu iar mă acuzi de: ce iad e în unii, mîndria, abisuri, răzvrătire, nemulţumire...

Ca apoi să te dai călugăr prin a-l face frate pe Ioan ca să-ţi gîdîli visurile lui cu gerontocraţi ''îndrăgostiţi'' pe care iată că le aprecizi şi tu...

Păi n-am avut dreptate în ce am scris?

Lasă deoparte necredinţa ta lăudăroasă la adresa credinţelor mele şi zi că n-am dreptate... te rog ai curajul şi aplaudă perversiunile sexuale făcute de nişte bătrîni fără ruşine şi cu tupeu în faţa sărmanului frate Ioan67 aflat sărmanul în stare de febră din pricina infcţiilor contagioase.

El nici nu şi-a dat seama de ce infecţii păcătoase mai contagioase s-a molipsind privind la ''relaţia'' şcolărească a doi gerontologi.

Păi dacă ai terminat Teologia... ar fi trebuit să-ţi dai seama de diferenţa dintre dragostea de sine şi cea de Dumnezeu.

Tu însă, marele teolog, iată cum te plîngi şi te vaiţi ca vicleanul defapt ca să mă acuzi pe mine care l-am păzit şi pe Ioan şi pe Bublişor de alunecările cele lungi, cît toată viaţa, în senzualism ''romantic''.

Mai lipsea ca cei doi babalîci să şi aprins în salon cîteva lumînări roşii şi să-şi fi întins o masă cu tot felul de fineţuri.

Credeam că ai încetat cu lamentările şi josniciile şi că ţi-ai lămurit starea josnică de necredinţă lăudăroasă în care aluneci... şi nu te laşi, nu te laşi ci persişti în ea.

Păi dacă ieri ţi-ai cerut iertare şi te-am iertat şi văd că ţi-ai schimbat şi poza de profil, şi mă bucur de asta, căci deschisul întîmplător al cărţii nu e recomandat de ortodoxie... acum iar ţi-ai amintit şi iar mă osîndeşti aşa lamentîndu-te viclean ca să scoţi că eu am credinţă greşită?

Ce e greşit în ce cred? Păi sunt mirean din BOR şi cred în plus faţă de tine şi în celelalte 7 Trîmbiţe Apocaliptice.

Dacă tu nu poţi crede atunci am eu iad în sufletul şi în inima mea?

Păi văd că tu ai iad dacă asta le recomanzi tu celor căsătoriţi: să ajungă nişte gerontocraţi cu dragoste adolescentină trupească şi lascivă şi publică chiar în spital cînd unii sunt internaţi chiar pe patul de moarte.

Deci am dreptate sau nu... şi nu veni iar cu lamentări şi cu vaiete de parcă ai ştii tu ce e în sufletul altora. Nu mai tot venii cu insinuări josnice şi atacuri josnice călcînd în picioare şi înfierînd cu iadul, cu dracii, cu duhurile rele, cu mîndria, cu răzvrătirea, cu neascultarea, cu sectele şi cu ereticii şi cu tot felul de răutăţi cu care încerci să-ţi auto-îndreptăţeşti părerile (unele bune altele greşite) folosind pentru asta în demonstraţii halucinante toate scripturile, toţi sfinţii şi tot ce ai citit tu, punîndu-te împreună şi zicînd aşa ca şi comuniştii impersonal şi osînditor: noi, adică voi ăia care împreună cu Dej băgaţi spaima în burgheşi ca să ne arăţi nouă cît de bine şi de mult ai învăţat tu.

Te rog frumos dragă Emiliane spune ce ai de spus cinstit cu argumente dar fără să ridici tot praful şi toată pulberea ca să faci un fel de furtună de nisip într-o halbă de bere. Ok?

Ştii că te iubesc şi ştiu că nu poţi pricepe de ce cred eu şi în Trîmbiţe... dar pentru că tu nu ai plusul din credinţa mea, ca să mă jigneşti sau să mă contrazici, nu-ţi adu părtaşi toate iadurile şi toate josniciile căci aici noi nu ne jignim şi nu ne acuzăm ci ne iubim şi conversăm frumos şi liber şi nu cu voie de la tine sau cu permisiune de la voi... voi ăia teroriştii care suflaţi un vînt pustiitor.

Deci dragul meu Emilian, spune mai bine ce părere ai de gerontocraţii respectivi. Să-i urmeze Bublişor sau nu? Am dreptate că nu? Sau ce părere Teologică ai... dar nu-i împuia capui cu luminiţele colorate şi cu grozăviile necredineţi tale care face tot ce se poate...

Dacă nu ne iubeşti cu adevăart... cum crezi tu că ai putea să ne mîntuieşti?

Copleşindu-ne cu citate şi cu vorbire călugărească neaoşe şi exagerată sau cu ce vrei tu să ne înăbuşi? Ia spune dragul meu, de ce vrei să ne scoţi din minţi pomenind mereu tot ceea ce ţi-e frică ţie?

Noi nu ne temem de nimic, nu înţelegi? Nici de secte, nici de eresuri, nici de draci, nici de satane, nici de duhurile rele, nici de terorişti şi de păcătoşii care se ridică la luptă, nici de noapte, nici de potop, nici de iad... nici de anateme, caterisiri, afurisiri şi alte răutăţi cu care ne tot ameninţi şi pe mine, şi pe Simona şi pe Bublişor şi pe alţii... ci noi ne temem doar de Dumnezeu ca să nu păcătuim, ca să nu jignim şi să nu călcăm libertatea cuiva sau să-i înfierăm memoria colectivă cu tot felul de superstiţii şi nebunii. Atît.

Hai dragă Emiliane, că doar Teologia nu te lasă să mergi tot în jos pe tobogan ci ea te ajută să crezi şi dacă poţi să crezi şi ca mine ceva în plus faţă de ortodoxia clasică.... de exemplu ai putea crede păcar în una din cele 7 sfinte Trîmbiţe Apocaliptice... şi atunci ţi-ai face o mai bună pregătire pentru întîlnirea cu Dimnul Iisus Hristos.

Acuma înţeleg de ce ţi-a plăcut bătrînul... văd şi eu din povestea ta că a fost cinstit şi că l-a pus bine la punct pe medicul ăla incompetent, cu mult şi înalt curaj... că practic cît era de bătrîn, o putea lua pe coajă după vorbele alea sau puteau să-l dea afară din spital sau să-i schimbe tratamentul încît să-l omoare. Sunt cazuri destule cînd frustrarea şi mîndria şi orgoliul a cîte unui medic, dacă ai îndrăznit să-l întrebi cum se poate să nu ştie scoate lichid rahidian întro clinică de contagioase, el un ditamai medicul, ci te face sită nereuşind de la prima înţepătură, atunci musai plin de mînie ascunsă, unul ca acela te tratează ca pe ultima lepră umană încercînd să se scape de tine, dar nu oricum ci după ce te face să suferi prin orice mijloc.

Bătrînul acela, într-adevăr a fost mare, dar nu pentru relaţia lui cu nevasta ci pentru că a fost în stare să-şi pună viaţa în pericol mărturisind drept şi fără frică la ce a asistat: la incompetenţa şi prostia crasă şi nesimţită a unui felcer cu pretenţie de mare medic aflat în clinică de infecţioase unde o puncţie pentru scotere de lichid encefalo-rahidian se face de o sută de ori pe zi, deci ar fi trebuit să-i iasă şi cu ochii închişi şi în stare de beţie... deci iată cît de scîrbit a putut fi bătrînul, aşa ca mine acum, văzînd cum ai ajuns un cobai în mînile unui monstru.

Acuma pot şi eu aprecia acea familie de bătrîni onorabili... căci mi-ai dat elemente ca să am de ce... dar aşa, pentru nişte sărutări cu soţia la vîrsta de 90 de ani, avute în public şi înaintea unui muribund bolnav de meningită sau encefalită... nu am avut cum să rezonez cu povestea ta ca să văd ca tine la ei o senectute idilică şi frumosă.

Acum însă da, rezonez cu povestea vieţii tale, deci precis moşul era un veteran de război care iată că a apărat din nou ţara de canaliile comuniste acoperite cu halat ALB... şi ajunse pe pile în funcţia de mare medic de clinică care nu e în stare să facă o puncţie.

Parintii sunt impotriva
 

Sa stii ca ai dreptate in ce priveste induhovnicirea iubirii. Nu ai dreptate insa in felul cum comentezi, "libidinos" adica... ca tot ne permitem sa ne porcaim intre noi, marii teologi.
Asa e, iubirea curata trebuie sa "sublimeze" la un moment dat, ca dovada a cresterii in iubirea harica, nu cea lumeasca. Este greu de inteles acest lucru pentru cei neinduhovniciti, in care nu lucreaza Taina Cununiei. Am observat in comentarii ca multi pun accentul pe iubire(indraznind sa numeasca "iubire curata" iubirea lumeasca) ca pe singurul garant in reusita casatoriei. Foarte inselatoare aceasta gandire.Casatoria este taina in primul rand, iar apostolul Pavel a spus ca "mare este taina aceasta in Hristos si in Biserica".

Daca doi soti se iubesc doar in numele propriei lor iubiri, numai Dumnezeu stie unde vor ajunge aceia. Daca insa cei doi se iubesc in Hristos, atunci la iubirea lor naturala li se adauga un mare har ajungand sa se iubeasca cu acea iubire curata si jertfitoare a lui Hristos. Sa se iubeasca desavarsit, sa respire unul prin altul, sa traiasca, sa se bucure unul prin altul, sa moara unul pentru altul. Iubirea sotilor este inaintea iubirii copiilor, dar nu in sens trupesc, ci duhovnicesc.
Acum, cat priveste sarutul pe buze al celor doi nonagenari, sa nu judecam cu rautate omeneasca, lasandu-l pe Dumnezeu sa judece masura iubirii lor. Nu toti ajung la plinirea tainei casatoriei, care este cu adevarat mare, dar macar tind spre ea.
Daca cununia este curata si exista si sentimente de iubire intre cei doi, acestia au toate sansele sa ajunga la iubirea desavarsita si la implinirea Tainei cununiei, daca vor avea grija sa Il aseze intre ei doi pe Hristos, nu ca bariera, ci ca reazem, ca ajutor, ca implinitor.
Dar cand casatoria nu este curata , acolo este mai mult unire trupeasca si mantuirea se face cu mare risc. Iar unde este si adulter, sau pornografie, acolo este iad.
Insa tot nu avem dreptul sa tragem concluzii asupra altora, caci numai Dumnezeu stie ce este in sufletul lor.

Sunt multe feluri de imbratisare si cred ca a imbratisa inseamna a nu lasa singur, mai intai...
Rugaciunea acelor tineri care se imbratisau, Cristiane, cred ca e bine primita de Cel Care Sunt Impreuna.
O sa povestesc cum am lasat singur un om care avea nevoie de imbratisare.
Dumnezeu sa ma ierte!

*
Iubirea tanarului este adesori teribilista, se vrea plina de dovezi convingatoare. Baietii, mai ales, pentru o privire sau o batistuta a unei adorabile domnite faceau (iubirea barbatului se exprima indeosebi prin faptuire, prin unealta...), in vechime, mari ispravi... Tocmai citesc impreuna cu fiul meu "Cei trei muschetari" si ne minunam cat de infocat era unul ca D'Artagnan, de pilda...:)
Asa era si tanarul pe care l-am intalnit intr-o zi de vara, la amiaza, lungit pe o targa in curtea unui spital, de data aceasta unul din Baragan. (Tot scriu despre spitale, bag seama, influentat probabil de faptul ca Bublisor e studenta la Medicina...:))

*
Baiatul plecase la garla, cu alti tineri dintr-un sat de pe la noi, pe langa Lehliu. Era cald ca acum si baietii s-au dus sa faca o baie, fireste, cum dealtfel e obiceiul locului pentru cei aflati in vacanta.
Obisnuiau sa se intreaca la sarituri, printre altele, intrucat pe marginea lacului erau niste masini de pe care se putea sari ca de la trambulina. Nimeni, insa, nu indraznea sa sara de pe masina cea mare, care isi inalta carcasa ruginita la peste 5 metri deasupra apei... Sareau si ei de pe motopompe sau de pe alte rable adunate pe-acolo de muncitorii de la C.A.P. (intamplarea e de prin anii 90).

*
Cand se aflau in toiul jocului s-a intamplat ca a aparut un grup de fete, care veneau la garla cu vaca... Adeseori fetele veneau si ele sa se scalde si se jucau cu noi, baietii, de-a leapsa ori cu mingea sau pur si simplu sedeau cuminti pe iarba langa lac si susoteau intre ele in vreme ce noi ne intreceam in giumbuslucuri varii (faceam tot felul de acte de bravura, desigur, ca sa le smulgem admiratia si, mai stii, poate vreun sarut sau macar o privire dragastoasa...).

Asa s-a intamplat si atunci.
Baiatul despre care voi scrie si-a vazut iubita in cardul de fete si, fara sa sovaie, s-a avantat tocmai sus, pe masina cea mare, ca sa ii dovedeasca, vai, cat de mult o iubeste...
Era un baiat voinic, priceput la inot, capabil desigur de o saritura strasnica, eventual una cu surub...
S-a catarat, si-a mai privit odata iubita si ... a sarit. Un arc frumos, o rotatie, apoi a patruns ca o sageata, lin si rapid in adancul apelor...
Dar apele nu erau adanci. L-au scos din namol dupa cateva minute, l-au readus la viata, l-au gasit paralizat complet de la cap in jos. Isi rupsese gatul.

*
Cand l-am vazut era intins pe o targa. Ma nimerisem pe la spital ca sa ridic o adeverinta. Trecind prin curtea spitalului, cu pasi repezi deoarece era canicula in dupa-amiaza aceea, vad o targa pe care era intins un om. M-am mirat, careul curtii interioare e mare, targa aceea era mica, uitata parca de cineva care trecuse in fuga pe acolo....
La inceput am crezut ca nu vad bine, sa fi fost de la caldura, poate... In ditamai curtea, sub soarele acela arzator, intre cladiri impunatoare (directorii care s-au succedat pe acolo au fost mereu buni gospodari, cu deosebita grija pentru starea peretilor, aparatelor, bancilor si florilor de pe alei...), sub o liniste stranie dar fireasca, dealtfel, sub puterea amiezei, o targa parasita pe care se afla intins un om.
Mi-am inchipuit ca e ranit.

*
Nu intelegeam de ce toate erau atat de mari, de luminoase, de frumos aranjate, de solemne, de impecabile (!) si totusi acolo, in mijlocul acestei minunate aranjari se afla, singur pe o targa, intins un om bolnav. Nu intelegeam asta!
Intrigat, m-am apropiat. Pe targa se afla un baiat, care privea cerul... Avea ochii negri, mi-a parut, dar am inteles dintr-odata ca ii era frica. Pupilele erau dilatate de la frica, mi-am zis. Era singur. Ma rog, singur cu soarele si cu cerul...

*
Am lasat atunci deoparte toate consideratiile, aveam sa cuget mai apoi pe indelete. Imi era clar ca trebuie sa-i vorbesc. Dar ce? Cum sa te aproprii de un om, aparut deodata in drumul tau, asa?... Ce puteam face? daca treceam mai departe, simteam ca devin una cu peretii frumos varuiti, cu muscatele, cu bancutele frumos vopsite, cu gresia faina. Nu ma simteam astfel!
Dar ce sa-i spun? Nefiind dus la biserica, pe atunci, nu stiam sa imi zic, mai intai, in gand o rugaciune... Nu am zis nici macar "Doamne!....". Am zis doar ca trebuie sa ii fiu alaturi, cumva.
Am ales sa ma port simplu, fara a arata ca intelesesem deja ca aveam de-a face cu o tragedie. Nu am fost prea bland, ori mieros, nu mi-am dres vocea. L-am intrebat firesc, asa ca intre baieti de-o varsta, ce-i cu el acolo. Si el mi-a spus tot firesc ceea ce v-am zis mai sus. Am stat asadar de vorba cateva minute. Trageam de timp, sperind ca va veni, in sfarsit, cineva, sa se ocupe de baiatul acela... Dar nu venea nimeni!
Apoi m-am speriat. Am realizat ca i se putea intampla ceva, ca ar fi putut muri in orice clipa (avea cervicala fracturata) si ca ar fi putut ca moartea lui sa mi se puna, cumva, in spate... Mai auzisem povesti din astea, ma temeam...
Si am ales sa plec. Imbratisarea cuvintelor noastre s-a oprit. I-am spus doar ca se va rezolva, desigur, ca il vor duce la Bucuresti si ca, dupa oarecare tratament, se va face bine si se va intoarce acasa la iubita lui... L-am asigurat (nu stiu ce imi venise, doar am tinut cont ca oamenii de la noi Il pomenesc pe Dumnezeu si am vorbit si eu ca ei, o clipa, pentru el) ca Dumnezeu nu il va lasa si ca totul va fi bine. L-am atins usor pe mana, imi amintesc (gest stupid, eram constient ca e paralizat, ca nu simte nimic) apoi mi-am luat la revedere si am plecat.

*
A doua zi m-am intors la spital si am intrebat de el. Am aflat ca a murit pe drumul spre Bucuresti, in salvare.

*

Au trecut 30 de ani de atunci si uneori imi amintesc de baiatul acela intins pe o targa in curtea unui spital scaldat in lumina, cu peretii splendid zugraviti, cu flori si alei de parc englezesc... Un spital in care nu era nimeni care sa imbratiseze pe baiatul ranit, care intampina moartea.
Ma simt mereu vinovat ca l-am lasat singur. Mi-a fost frica pentru pielea mea.
Ma consolez insa cu gandul ca, atunci cand am plecat el mi-a spus "Multumesc!". Imi zic ca prin asta a vrut sa imi arate ca ma intelege si ca m-a iertat.

Iubirea e o patrie mare, cu nenumarate privelisti, cu o istorie uriasa si tainica, cu nenumarate neintelesuri...
Nu o nimerim usor, nu-i facem fata tot timpul. Sper ca Bublisor, ca femeie si ca medic, va fi mai putin lasa decat am fost eu atunci, cand am avut sansa sa fiu langa baiatul acela indragostit de o fata....

Sau care nu conlucrează cu harul dăruit lor nu doar în momentul slujbei din Biserică, ci începând de atunci până la capătul vieții. Da, o căsătorie creștină trebuie să transfigureze iubirea, cu timpul împuținând-o tot mai mult pe cea trupească și sporind-o pe cea duhovnicească. Deși ceva din amândouă coexistă de la început până la sfârșit; nici începutul nu e lipsit de iubire duhovnicească și nici capătul celălalt (căci nu de sfârșit e vorba) nu e lipsit de o amintire a dragostei manifestate și prin trup ca afecțiune și mângâiere.

Nu el ţi-a spus Mulţumesc..... ci ştii tu Cine.

.....: (..................: (:::::::::::::: (mănînc şi plîng, plîng şi mănînc)...

''Ori de cîte ori aţi făcut un bine, măcar una dintre porunci, unuia dintre mai micii Mei... Mie mi le-aţi făcut.''

Sigur a ajuns în Rai dacă s-au rugat părinţii şi prietena lui şi chiar tu care regreţi că n-ai făcut mai mult pentru mîntuirea lui. Mai mult nu se putea. Din pricina vorbelor tale, el nu a murit speriat şi singur ci a murit în CREDINŢĂ.

Frumoasă poveste şi nu e tristă... chiar dacă am dat apă la şoareci.

Parintii sunt impotriva
 

Vad ca vrei sa-l faci praf pe Igor.
Dar am si eu o obiectie: cine l-a canonizat pe Arsenie Boca de-l numesti sfant si prooroc? Ce-ar fi sa ne aducenm toti cate o lista cu sfinti canonizati de noi insine si sa umplem Biserica de asa-zisi sfinti dintre care unii credeau in reincarnare si pictau eretici pe peretii bisericii. Nu vreau sa deschidem o polemica, chiar te rog nu, doar atat te rog, pana nu va fi canonizat te rog nu mai face prozelitism in Biserica, pentru ca eu, si foarte multi altii avem alta viziune asupra credintei ortodoxe. Asa as avea si eu cateva nume de duhovnici mari, cu lucrari importante in teologie si cu harisme(unul dintre aceste nume este marele teolog Dumitru Staniloae) caruia insasi Biserica ii recunoaste meritele in tara, dar renumele lui a ajuns si in strainatate, fara sa-l numeasca sfant, desi multi il considera sfant. Ori tocmai c ei mai mari teologi romani au dat marturie despre inselarea lui Arsenie Boca, fara insa a bate toaca. Deci daca nu vrei sa starnesti polemici, te rog nu mai numi sfinti decat pe cei canonizati. Eu am avut duhovnici teologi recunoscuti, dintre care unul plin de har care a facut multe minuni in viata si dupa moarte.Dar nu as indrazni sa-l numesc "sfantul Cutare".
Un alt exemplu este si Pr.Sofian Boghiu, despre care se vorbea in taina(atentie deci) ca ar fi avut multe intalniri cu Maica Domnului.Dar ucenicii lui niciodata nu au facut tam-tam despre sfintenia lui, desi a facut multe minuni, iar cei care se spovedeau la el erau ajutati de un mare har, datorita rugaciunilor parintelui.
Despre Arsenie Boca insusi Dumitru Staniloae a spus ca l-a dezamagit profund.
Lui Arsenie Boca nu i se cunoaste duhovnicul,nu a dat nimeni marturie ca i-a fost duhovnic( ceea ce nu este admisibil in ortodoxie), apoi a fost caterisit( el insusi a spus unei maicute ca a fost "dezbracat de haina" si ca nu a mai fost primit in manastire decat ca magazioner).S-a lepadat de calugarie.
Iarta-ma daca te lezez cu ceva, dar nadajduiesc ca nu esti si tu cuprins de idolatria fata de om. Sa avem rabdare pana la canonizare, stie Dumnezeu cand sa trimita semn.
Inca o data, iarta-ma!
Doamne ajuta!

Daca ma uit la ultimele mele povesti (iertati, sunt un om batran, traiesc din amintiri), se pare ca iubirea e o afacere lombo-cervicala.
Sa nu se supere fanii creierului! Vreau sa zic ca dragostea tine de coloana vertebrala.
Una Dreapta!, in ciuda micilor ei curburi fiziologice....:)

Parintii sunt impotriva
 

Sa mai scrii! Sau esti deja scriitor? Ai talent! Frumos!

Doamna draga, o colega de aici de pe forum mi-a amintit de "a scrie cu sange". O spuneau, din cate stiu, unii ca Eliade ori Nichita. Iar colega e Delia, draga noastra...:)
Un altul, ceva mai burzuluit pe anumite apucaturi si patologii, zicea ca a scrie inseamna a te muta din spatiul hartiei pe Cerul Vietii, cu faptuirea si vietuirea... Pe asta il cheama Mihail'c.
Vedeti, asadar, ca neascultator de amandoi povatuitorii mei cei minunati (sa ii vieze Bunul Dumnezeu!) eu ma incapatanez sa fac literatura.
Imi ziceti ca scriu frumos, ca sunt scriitor...
O, doamna, de as fi cu adevarat...
Dar nu sunt decat un pacatos care, Domnul stie de ce, m-am nimerit sa improsc litere pe aici, asa cum doar un naufragiat mazgaleste marea cu sticle S.O.S.
Am scris, ma iertati, ca altcumva nu puteam sa ma exprim. Har Domnului ca stiu a scrie! Dar asta nu inseamna ca sunt scriitor, vai mie.... Ci mai degraba sunt un om intins pe o targa in bataia soarelui si a cerului, inconjurat de pereti frumos varuiti de unde nu se indura nimeni sa se desprinda si sa spuna: "Bine ai venit! Te primim asa cum esti, suntem gata sa te invatam putinul pe care, in Domnul, l-am agonisit si noi..."

cam asa ceva e, ma iertati....:)

Eu îl fac? Eu încerc să-l scot din necredinţa lui lăudăroasă pe care alunecă... dîndu-se parcă cu placa pe derdeluş în plină avalanşă.


Mă bucur.

Mulţimile de credincioşi săraci care au participat la slujbele lui şi care au avut parte de minunile lui prin care unii s-au vindecat, alţii s-au întărit în credinţă, alţii şi-au cunoscut viitorul reuşind să evite gropile şi alţii s-au înţelepţit studiindu-i Mesajul de la Dumnezeu şi admirîndu-i picturile de la Drăgănescu şi văzîndu-i grota de la Prislop. Ei l-au declarat sfînt pentru că ei sunt BISERICA mai înainte de orice căci Domnul Iisus în oameni o zideşte şi nu în instituţii gLumeşti.

Bine ar fi să aducem fiecare lista cu sfinţii noştri mai ales dacă ar fi ei cu viaţa asemenea lui ArsenieB.

Cum să creadă vreunii în idei metempsihotice sau să picteze eretici? Astea sunt dezinformări şi bîrfă comunistoidă ca să bage spaima în memoria colectivă... că cică n-ar fi defapt sfinţi... cei mai mari sfinţi şi eroi ai neamului romînesc din vremurile prigoanei comuniste ci ei care îi denigrează. Dar crede cine se sileşte şi scapă cine poate... cine poate să mulţumească lui Dumnezeu pentru ei.

Păi ţi se pare că mărturisindu-mi cinstit credinţa ortodoxă şi în plus şi în cele 7 Trîmbiţe Apocaliptice aş vrea să-mi adun prozeliţi ca să trăiesc eu de pe urma muncii lor? Păi eu sunt mirean din BOR şi n-am niciun interes şi nu sunt nici predicator de pocăiţi şi nici nu mă dau mare Teolog ca să dau sentinţe.

Şi ideea asta cu prozeliţii e tot o diversiune de la acoperiţii din serv-vicii. Aşa înfierau ei proletar Luminile la care se strîngeau puhoi de săraci ca să-şi caute scăpare de cel rău... lansau ideea că cică ar urmări să-şi facă prozeliţi.

Uite, aş putea fi şi eu un prozelit de-al tău ca să-l declarăm sfînt şi pe Stăniloaie. Pe mine m-a învaţăt ceva foarte frumos: despre ştiinţa de la Dumnezeu că ea nu se obţine prin căutarea ei în mod trufaş şi pentru foloasele mîndriei şi lăudăroşeniei deşarte ci ea vine treptat alergînd după smerenie şi atunci urmînd smereniei pe Cale nu vei primii uşor cele ale ştiinţei ci chiar le vei respinge luptînd cu pofta şi curiozitatea ta pentru iscodirea aia fără valoare care ca orice ştiinţă o doreşti doar ca să-ţi satisfaci setea de semeţie... ceva de genul ăsta, nu mai găsesc citatul.

Au dat falsă mărturie şi de frica prigoanei comuniste căci mulţi din ei erau defapt colaboraţionişti ascunşi sau informatori sau din pricina că se credeau prea mari Teologi nu puteau vedea pădurea din cauza copacilor. Bine că poporul sărac vede şi crede dacă ei nu pot sau nu vor să poată de frica ziarelor şi televiziunilor.

Nici Domnul Iisus Hristos nu a fost canonizat de ortodoxia evreiască şi iată că noi îl numim nu numai un sfînt ci Îl numim Dumnezeu. Deci cred că am dreptul să numesc sfînt pe cine vrea tot aşa cum îl numesc Dumnezeu şi Domn pe Iisus. Cine-mi poate interzice? Tu?

De ce te temi dacă ai fost martoră la sfinţenia şi minunile lui? Ţi-e frică să recunoşti? De cine ţi-e frică? Păi cînd te întreabă cineva de ce-l numeşti aşa, atunci ai posibilitatea să-i şi răspunzi. Oare nu e drept să răspîndeşti credinţa ta în sfîntul tău mărturisind cinstit?.. din moment ce ai fost martora darurilor sale de la Dumnezeu? Eu cred că ai tot dreptul... Şi dacă nu-l numeşti sfînt atunci poate îl numeşti păcătos doamne fereşte sau eretic sau sectant sau caterisit... sau poate tu aştepţi canonizarea lui ca să-ţi permiţi să spui Adevărului pe nume? Eu cred că am dreptul să spun cui vreau sfînt sau păcătos dacă aşa cred pentru că în Constituţie scrie că am dreptul la libertate de credinţă. Aşa că nimeni nu mi-o poate îngrădi.

Ei vezi, cum atunci ai vrea să-i spun dacă te cred? Ai vrea să zic păcătosul de Sofian Boghiu doar pentru că nu a fost Canonizat? Păi crezînd că e adevărat ce spui, iată că şi pentru mine părintele Sofian e un sfînt... sau măcar un îndelung sfinţit... dar dacă şi după moarte face minuni... atunci e clar.
Şi Igor-Emilian a zis la fel... dar ştii tu despre ce era vorba în polemica lor şi cine avea dreptate? Eu cred că Părintele Arsenie avea dreptate oricît de mare Teolog a fost Stăniloae.

Astea sunt bîrfele lansate în spaţiul ortodox de către serv-viciile acoperite care aveau inters să nu existe decît colaboraţioniştii ca şi biserică, restul, care nu puteau fi supuşi, trebuiau linşaţi, denigraţi, răspîndit zvonul aşa cum se face la televizor cîte o campanie de denigrare... şi tu iată că ai rămas cu asta.


N-am de ce să te acuz sau să te iert dacă îţi spui cinstit credinţa... ci mă bucur că vorbeşti cinstit, fără frică...

Pentru mine dovezile şi minunile şi cuvintele şi viaţa lor eroică sunt mai presus decît orice canonizare făcută de oameni după interes străin de Dumnezeu... cu atît mai mult cu cît pentru ei, pentru sfinţi, mărturiseşte Dumnezeu şi Dumnezeu împreună cu omul... deci ''ce-mi poate face mie omul şi atît?'' Poate omul şi atît să-mi facă şi să-mi declare mie sfinţi ca să cred eu în ei şi să mă închin eu la ei? Ar vrea, dar nu poate că dacă ar putea mi l-ar scoate sfînt şi pe împuşcatu' şi pe Lenin şi pe alţii. Dumnezeu şi Duhul mărturiseşte celor ce cred cine este sfînt şi cine nu.

Iar Arsenie a cerut să nu fie dezgropat ca să i se facă astfel de analize, ştia el ce ştia că urmează, ci din smerenie a lăsat să se înţeleagă că nu vrea să fie canonizat de cineva căci oricum ştia şi el căci era prooroc că mai mult contează să fii CANONIZAT de DUMNEZEU... care e singurul care te poate mărturisi înaintea sfinţilor îngeri sau se poate ruşina de tine înaintea lor.

Nu vreau să spun prin asta că nu primeşte Dumnezeu toate dreptele canonizări... le primeşte şi deci cred că chiar sunt sfinţi mulţi dintre sfinţii canonizaţi de diferite biserici creştine.

Parintii sunt impotriva
 

Toti suntem niste sticle aruncate in valuri.Insa nimeni nu stie ce contine sticla pana cand C...ineva nu o gaseste si o deschide sa vada ce este in ea.

P.S. Sa mai scrii!

În loc de 67 trebuia să scrii "Creangă" ... așa știam și noi de unde atâta iubire prin codru' verde...

De luat aminte, că bine a zis Mihailc și bine ar face dacă ne-ar mai da câte un semn!

Pai si atunci ptr ce sa mai citim carti dinastea religioase, daca sunt numai ptr sfinti scrise???Si suntem fragili ca de sticla, daca e sa ne jertfim ptr celalalt?

Parintii sunt impotriva
 

Prietene,

Gasesc in vorbele tale mult neadevar prezentat intr-o veritabila argutie.
Ce legatura au evreii cu... nici nu-mi vine sa scriu aceasta blasfemie, cu ...lui Iisus Hristos?
Deci tu il compari pe Dumnezeu cu Arsenie Boca , sau invers? Renunta la acest argument, pentru Numele lui Dumnezeu!

Apoi mai renunta si la argumentul acela ca l-au denigrat pe Arsenie Boca anumiti preoti ai securitatii.Adica Dumitru Staniloae era acolit al securitatii, parintele Ioanichie Balan, Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Paulin Lecca, Antonie Plamadeala, etc ?

Multi dintre cei care s-au opus regimului comunist au murit in puscarii, altii au supravietuit, dar nimeni nu i-a judecat dupa ce spunea securitatea despre ei, ci le-a fost apreciata dreapta lor credinta, indiferent ca au fost denigrati sau omorati de securitate, sau au supravietuit.Caci nu are importanta de fapt ca au murit in inchisoare, ci important este daca au avut credinta dreapta. Una sunt eroii si alta sunt mucenicii.

Pe mine nu m-au influentat scrierile denigratoare despre Arsenie Boca, ci tocmai cele laudative, in care am descoperit multime de adevaruri care vorbeau de la sine despre neadevarul lui Arsenie Boca.
Insa vad ca nu stii nici ce a pictat A.B. in biserica de la Draganescu. Mereu spui de securitatea. Securitatea a pictat pe ereticii Francisc d'Asissi si Ulfila cu aureole de sfinti, cand cu un secol mai devreme Sfantul Ignatie Brincianinov ii declarase eretici si inselati? Cine ii aratase lui Ignatie ca aceia nu sunt sfinti, adica Duhul Sfant, Acelasi ne-a invatat pe toti si tot Acelasi ar fi trebuit sa-l invete si pe A Boca.Dar se vede treaba ca nu Duhul Sfant l-a invatat pe A.Boca sa picteze uraciunea de la Draganescu. Dar daca ii dai dreptate lui A.Boca inseamna ca Biserica Ortodoxa este eretica, deoarece sustine alta invatatura decat A.Boca.
Citeste in cartea lui Daniil Stoienescu despre Arsenie Boca, "Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur" si vei vedea ca la pag. 112-114 este transcrisa invatatura lui Arsenie Boca despre metempsihoza, asa cum a fost ea gasita in manuscrisele acestuia.

Imi spui de asemenea ca daca eu cred ca duhovnicul meu este sfant sa-l marturisesc ca sfant.Dar cine sunt eu sa-l fac sfant? Numai Biserica daca il va gasi canonic, in urma unei cercetari, il va canoniza sfant printr-un sinod. Eu cel mult pot sa dau marturii despre el si am dat, fara a face completari cu pareri personale. Si daca vrei sa stii, chiar am fost impotriva oricarei idolatrii sau a vreunei "reclame" mass-media tocmai din cauza acestui pericol al idolatriei, sau al demonetizarii persoanei. Daca orice botezat vine cu pretentia ca stie el mai bine decat ierarhii, atunci nu mai avem Biserica , ci anarhie.
Chiar daca in inimile noastre speram ca cei pe care ii iubim sa fie si sfinti , cu toate astea nu avem dreptul sa le garantam sfintenia cu atata convingere, chiar si minuni de au facut.
Oare nu stii ce le-a spus Dumnezeu celor care au facut minuni in numele Domnului , de au inviat si morti, dar care de fapt nu erau si sfinti? El le-a spus:"Duceti-va de la Mine, blestematilor, nu va cunosc pe voi".
Una este judecata oamenilor si alta este judecata lui Dumnezeu.

Dar nu poporul il facuse sfant si pe Inochentie de la Balta, sau pe Petrache Lupu? Si pe cati alti inselati?
Unde-i trecut in sinaxar Petrache Lupu, cel care isterizase o tara cu vedeniile lui?
Poporul face sfintii?Sau Dumnezeu?
Biserica nu este poporul, ci toti impreuna suntem Biserica si Iisus Hristos nu a lasat poporul sa scrie vietile Sfintilor si sa-i treaca in calendar, sau sa participe poporul la sinoade, ori sa slujeasca in Sfantul Altar. Haideti sa ne vedem fiecare de treaba lui si sa facem ascultare , nu anarhie, ca-i pacat de Dumnezeu!

Maica Domnului sa ne ajute!

a)Nu sunt adeptul cursurilorr lungi si fara rost.Am un vecin a facut un curs de 6 luni ptr paza.Il intreb direct:"Pai? cum va face currs de pregatire ptr garda de corp a lui Obama? sau ce face-ti voi acolo 6 luni???"
b)Am avut la un moment dat probleme, o afacere in plus de servici, care nu mergea etc.Si m-am dus la un psiholog diansta .Din discutii cand i-am spus de duhovnicie ,duhovnic, a spus direct ca e ceva perimat si ca pierd timpul.A fost ultima data cand m-am dus la el.
Vorbesc cu un altul unele framantari si vroia sa imi faca legaturra cu o psiholoaga de-a lui zambind.Pai intrebam direct un peste si nu ma mai complicam cu el.

Psihologii astia sunt cat de cat ceva, daca sunt in Adevar, daca nu,, sunt ca niste scolarri de a patra care vor sa faca integrale cu aparatul matematic al clasei a patra.Daca nu il iau in consideratie si pe unul ca Hierotheos Vlachos si altii in domeniu nu are rost.

Concret se vorbeste de pornografie ,erotism ,si vine unul mai rrasarrit(nu ca unul care a fost vorba pe aici pe un topic l-a deschis prietena lui, si a renuntat la o femeie in carne si oase ptr amagirile de pe Net) si vrea sa spuna, "nu vreau sa imi intre acest semnal errotic in casa decat daca il cer eu!"Intreaba niste psihologi si vezi cati o sa stie un program viabil mai putin asta care l-am spus eu.
Cu trupul trebuie rupt unele lucruri de la radacina.
Sau intreaba firma care iti da Netul, daca poate bloca porturile errotice direct?In Anglia la un moment dat s-a discutat de asta.
Dar noi suntem niste "crrestini in varful picioarelor".Nu cumva sa derranjam, nu
cumva sa suparam.Crestinismul asta nu duce nicaieri!
Unele lucruri trebuie rupte direct.
Doamne ajuta!

Ai vorbit ca un nepriceput, sau doar din placerea de a ma provoca.
Sfanta Scriptura are si oase, nu doar lapte.

Da simt ca nu faci nici un efort.Poate n-ai facut nici un efort sa ceri binecuvantare ptr ce scrii.Eu ptr un topic de aici am cerrut binecuvantare.
AlinB are dreptate iti bati joc de ortodoxie si de cei de pe Forum.Dar cei din administrarea Forrumului sunt prea blanzi, desi fratele CristiBoss ti-a spus de la obraz niste lucrruri.

Dar ce sa-i faci apa de gasca nu se prinde.Eu personal iti dadeam un moment inalatator de time out de 2-3 luni, ptr citit din Vietile Sfintilor ,Proloage etc.Iti mai reveneai. :32:

Nu soră, n-a vorbit ca un nepriceput. Asta-i măsura lui şi e bună, e frumoasă. Poate să şi-o îmbunătăţească mult mai mult, dar pentru că este aici şi pentru că se întreabă, citeşte, se străduieşte după puterea lui cât de bine poate, va avea şi rezultate frumoase, cu cât dă mai mult, cu atât va primi mai mult. Şi crede-mă, măsura lui de acum, e mai bună şi mai frumoasă decât poate a miliarde de oameni de pe pământ, de azi.

Să ne ajute Dumnezeu să ne înmulţim şi îmbunătăţim, cât mai mult şi mai bine, măsura.

Sfântul Praznic de azi, al Schimbării la Faţă a Mântuitorului, să vă schimbe şi sufletele voastre, cu belşug de iubire, smerenie, ascultare, discernământ şi rugăciune.

Doamne ajută.

Imi pare rau ca v.am facut sa va pierdeti timpul dandu.mi sfaturi,dar relatia despre care s.a discutat aici nu mai exista,din pacate. Am avut o cearta,de fapt mai mult el si.a spus ofurile,si m.a jignit intr.un mod foarte urat,a doua oara,iar pt mine deja e prea mult. Asa c bine zicea cineva aici,se pare ca doar eu eram cea care iubea orbeste,el mai putin. El era lovit in orgoliu ca eu tin cu parintii mai mult decat cu el. A facut multe pt mine,dar uneori are un caracter foarte urat si uita cu cine vorbeste ca ii e mama,frate,iubita. Simt ca am pierdut jumatate din mine,dar cu ajutorul lui Dumnezeu imi voi reveni si ma rog sa fiu puternica sa pot trece peste.

Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Ştiam că aici se va ajunge, dar n-am vrut să cred. M-am luptat pentru voi, în dragostea ce vi-o port la amândoi, deşi nu vă cunosc, fiindcă pentru mine 8 ani sunt mai multe vieţi de oameni.
Am luptat pentru voi ca un nebun şi-am fost avocatul apărării, mai ales pentru acei 8 ani. Dar ştii cine-i de vină? Tu şi numai tu. Şi nimeni altul.
Dar eu nu mi-am pierdut timpul. Am crezut... Viu şi puternic... Şi încă cred... Asta face timpul câştigat...

Ştii de ce pentru tine e prea mult să te jignească a doua oară? Fiindcă te crezi şi te vezi foarte superioară lui... mult peste el, din toate privinţele...
Dar şi pentru că nu-l iubeşti...
Când iubeşti, vezi jignirea ca un compliment... fiindcă ştii că n-a zis-o cu ură, ştii că defapt omul ăla te iubeşte, chiar dacă îşi varsă din of-ul inimii şi neputinţei lui... Iubirea caută să înţeleagă... Să vindece...

Ştii de câte ori a fost jignit Hristos? De sute de ori. Şi astăzi e. Bătut cu pumnii, scuipat, biciuit, răstignit, ucis.
Iar tu?
Tu nu poţi să suporţi nişte jigniri. A doua oară. Nu spun să faci ca Hristos, ci să fi mediator, când îl vezi supărat, obosit, nervos, tu să-l calmezi, să-l odihneşti, să-l mângâi.
Dar tu l-ai aţâţat, l-ai instigat, l-ai cicălit şi împuns, l-ai provocat. Fiindcă nu-l mai iubeai...

Ai aşteptat să facă ceva, ce în raţiunea ta lipsită de iubire, însemna despărţirea...

Dacă l-ai fi iubit măcar câtuşi de puţin, nu erai aici pe forum, nu puneai întrebări, nu te îndoiai de relaţia ta cu el, nu te văitai, nu te smiorcăiai, nu veneai să ceri sfaturi, care oricum nu contau pentru tine, tu aveai deja în minte despărţirea de mai multe luni de zile. Şi în plus, nu numai că nu erai aici să ne arăţi îndoielile şi întunericul din inima ta, dar erai demult căsătorită cu el, poate aveai şi un copil, nu erai aici.

Da l-ai iubit atât de orbeşte, că n-ai mai văzut pe unde mergi de atâta iubire orbită... Daca-i ştii măcar ce vorbeşti...

Bărbaţii au orgoliu, fiindcă vor să fie capi de familie, să conducă familia, să asigure siguranţa, traiul, banii, confortul, cuibul cum se spune.
Când femeia nu e mulţumită de realizările bărbatului, fiindcă s-a îmbolnăvit de dorinţa unor realizări mai mari, atunci începe să fie nemulţumită şi să-l lovească în orgoliu, în ceea ce crede că face el bine, strofocându-se în măsura lui, pentru cei ai lui.

Ai căutat nod în papură, motive goale... În plus, dacă-l iubeai cu adevărat, nu ţineai cu părinţii, fiindcă vroiai să-ţi întemeiezi o familie cu el, nu?
Ca tine, sunt atât de multe...
Ai călcat în picioare 8 ani din viaţa ta şi 8 ani din viaţa lui. Să-ţi spun să-ţi fie ruşine? Oricum nu-ţi pasă. Nu ştii ce-i aia ruşine...

Şi în ciuda faptului că a făcut multe pentru tine, tu totuşi le striveşti, le calci în picioare, le uiţi pe toate şi bagi în seamă fix "caracterul urât că uită cu cine vorbeşte". Dar ştii de ce face aşa? Ai căutat să-l înţelegi? Fiindcă e stresat, simte că nu-i sunt oamenii alături, şi îşi mai varsă şi el of-ul în cuvinte măcar.

Iar pentru acele cuvinte, unde el îşi arată... caracterul urât, desigur... e taxat aşa tare, că iubita lui de 8 ani, alege să-l părăsească. Ai manipulat, exploatat şi şantajat emoţional, acel băiat.

Fix jumate... :)
Nu, n-ai pierdut nici 1%, fiindcă nu îl mai iubeşti de multe luni de zile, nu ai mai căutat să-l înţelegi, să-i fi alături, să-l ridici, să-l "repari". Ba din contră, te simţi liberă, împăcată, acuma eşti cu adevărat femeie emancipată...
Oricum nu se ridică el până la nasu' tău, nu? Pentru ce să-l vezi pe el ca pe capul familiei tale?

Of vai... Dar ştii ce?
Ai să treci şi tu exact prin ce a trecut el. Ai să te iei cu vreun doctoraş şi se va purta cu tine, exact aşa cum te-ai purtat tu cu el, şi fiindca acela îţi va fi superior din multe puncte de vedere, vei vedea şi tu cum e, să se despartă cineva de tine pentru "caracterul urât că vei uita cu cine vorbeşti"...

Să te ferească Dumnezeu să ai copii cu doctoraşul ăla... Sau mai grav... să ajungi în scaunul cu rotile, să aştepţi doctoraşu' acela să-şi plimbe soţia în sus şi în jos...

Va fi mereu ocupat, doar şti cum e... Şi mereu va avea doctoriţe tinere pe lângă el... Înţelegi tu...

Demetrius ţi-a spus "Dumnezeu să te binecuvinteze", poate e preot, iar dacă nu-i, e protestant, fiindcă numai ei cred în nebunia pornită de Luther, că au harul preoţiei toţi şi deci trimit binecuvântările Domnului, în stânga şi-n dreapta şi-n sus şi-n jos.

Pentru ce să fi felicitată şi binecuvântată? Că ţi-ai bătut joc de omul ăla?

Se zice altceva... Dumnezeu să te ierte... Vai ţie...

Dumnezeu sa te binecuvanteze si pe tine, ca ai nevoie...

Dl. Igor nu va suparati dar nu aveti dreptate. Un om care iubeste nu isi jigneste partenereul cu atata usurinta si apoi nici nu ii pare rau. Ce trebuia sa fac,sa inghit si de data asta cum am mai facut.o odata? Acum o jignire,peste o luna o palma,ar trebui sa tac si sa suport ca doar il iubesc,nu? Si eu m.am certat cu el de multe oei dar niciodata nu l.am jignit,nu am uitat acel respect care trebuie sa fie intre noi indiferent de situatie.
Daca vroiam sa ne despartim o faceam demult,nu asteptam 8 ani...ba chiar acum o saptamana tot eu sa il intorc inapoi.

Iar referitor la cearta respectiva eu chiar am incercat sa aplanez conflictul,nu l.am atatat absolut deloc dar el a fost pus pe cearta. Sunt convinsa ca nu a vrut sa ma jigneasca,dar putea sa.si ceara scuze imediat cand a realizat,dar nu tot el e ala suparatul.

Parintii sunt impotriva
 

Draga mea, realizez prin ce treci.Este foarte greu sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca si sa te si respecte in aceeasi masura. Insa, desi te-am batut mult la cap sa ai grija ce faci, de data asta nu pot sa spun suta la suta cat este el de vinovat.Desigur, este urat sa jignesti o femeie, sa-i spui vorbe urate, sa o injuri, sa o lovesti.Aceasta nu-i iubire.
Pe de alta parte insa nu stiu in amanunt in ce constau nemultumirile lui si chiar nu are rost sa ni le spui cu amanuntul, sa iti faci viata publica, sa te golesti de toate intimitatile tale in fata unor oameni, care tocmai fiindca sunt oameni judeca omeneste.
Insa jignirile unui barbat spun aproape totul despre el.
Nu te necaji, fruntea sus. De cate ori ai cazut, nu deznadajdui, scola-te si mergi mai departe. Sa nu uiti cat de mult ne iubeste Dumnezeu pe toti si tuturor ne face numai bine, insa intr-un mod stiut doar de El. Ca sa nu devina paradoxale intamplarile din viata ta incearca sa ai o relatie cu Dumnezeu.Te vad un suflet cald si iubitor, o fata cuminte cu adevarat, cum rar mai intalnesti azi.
De aceea te sfatuiesc sa incerci sa ai o relatie cu Dumnezeu, ca si cu un prieten iubit, ca si cu un parinte-prieten. Daca pe parintii tai ii saluti dimineata, le spui vorbe frumoase, ii saruti cand pleci undeva, ori cand vii inapoi, tot asa trebuie sa construiesti o relatie si cu Dumnezeu, ca si cu o veritabila Persoana. Caci El fiind vesnic prezent langa noi, noi ne comportam ca si cand nici nu ar exista. Cum te-ai simti daca mama, sau tata, s-ar scula dimineata si nici nu te-ar baga in seama, nu ti-ar adresa nicio vorba, nicio privire? Cam asa facem noi cu Dumnezeu, desi El ne iubeste infinit mai mult decat ne-ar putea iubi un muritor.
De aceea cauta sa stai de vorba cu Dumnezeu, sa-i aduci cinstire dimineata cand te scoli, cum te pricepi tu si cum simti, sa-l rogi sa te ajute in dilemele tale, in rezolvarea problemelor tale, sa-ti arate calea pe care trebuie sa mergi. Si vei simti ca El iti raspunde tainic, ca te calauzeste tainic, ca incep sa se intample minuni in viata ta, ca vei incepe sa te transformi, ca vei vedea lumea cu alti ochi. Seara sa-i spui macar doua cuvinte, iar daca poti chiar mai multe, sa-i multumesti, sa te rogi pentru tine, pentru parinti, pentru toti oamenii. Dar cu simplitate si sincer, ca un copil care nu gandeste raul.
Si vei vedea ce minunat lucreaza Dumnezeu.
Nu fi dezamagita, viata ta abia incepe, chiar si aceasta experienta urata iti va folosi in viata.

Nu sta acum sa plangi si sa te gandesti mereu la suferinta ta, sau sa te vaieti, cazand in obsesie, ci cauta sa iesi din depresie, sa faci ceva practic, sport, curatenie, etc., sau cauta sa stai de vorba cu mama ta, dar roag-o sa faca in asa fel incat sa nu degenerati in cearta, ci sa-ti fie alaturi ca o adevarata mama, caci ai nevoie de ea, de spijinul ei, de prientenia ei. Nu te ascunde de ea, caci mama ta nu-ti doreste niciodata raul. Nu doar ea ci si tu trebuie sa faci acest efort de a incepe o prietenie frumoasa cu ea.
Daca insa ea cauta sa-ti controleze fiecare minut, daca te pisalogeste, daca simti ca nu te asculta si nu stie decat sa te invinuiasca fara mila, atunci iart-o si tu, dar nu renunta totusi la prietenia cu ea .Fii mai deschisa, mai spontana, mai vesela, mai atenta cu ea, cauta sa-i dovedesti cat de mult o iubesti si o apreciezi,si poti sa i-o dovesti chiar si prin cuvinte.
In ziua de azi multi copii s-au indepartat mult de parinti si nu mai stiu unii de altii, parand mai degraba niste dusmani.
Dumnezeu sa te ajute si sa-ti dea putere sa treci cu bine peste acest necaz si sa pui inceput bun in viata ta!

"Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor." - Marcu 8, 33; Matei 16, 23.

L-a jignit Hristos pe Petru? Normal. Şi-a cerut iertare Hristos? Nu. Merita Petru? Da normal că merita.

În fine, nu mai intru în alte detalii. Nu ştii să gestionezi nişte reguli de bun simţ faţă de tine şi alte persoane, dar mai ales mai mult. Problema e alta... De unde îţi vin neputinţele astea şi cum se poate opri cauza asta?

Nu vrei să primeşti şi să împlineşti nimic din ce te învăţ şi nimic din binele ce ţi l-am dorit. Harul este peste tot în lume, dar oamenii dacă nu se deschid să-l primească, să lucreze cu el, să-l înmulţească, să-l dăruiască... singuri îşi fac rău şi suferă...

Nu eşti pregătită să te respecţi, să te ajuţi, să te vindeci, nici pe tine, nici pe ceilalţi, nu eşti pregătită să devii soţie şi nici mamă. Dar nădăjduim, eu cel puţin, nădăjduiesc mult în îmbunătăţirea ta, surioară... Şi sunt convins că vei reuşi.

Iartă-mă şi Dumnezeu să ne ierte.