Sau dughinist. Uitasem.

Nu ești fair-play. Insinuezi chestii.

Eu??
Probabil mimetism.:5:

Eu n-am folosit cuvântul ăla în sens peiorativ sau ironic; n-am insinuat că ar fi, de fapt, pe dos. Ci că n-are cunoștință de cele rele, motiv pentru care nici nu le crede. Fericitul!

Eu mă refeream la insinuări.

@Flying râzi ca prostu-n gară.

Nu pot sa te contrazic.Ma cunosc destul de bine si ar fi o minciuna sa spun ca nu.

De unde concluzia că fiecare dintre noi se bazează pe zvonuri? Eu zic să scoatem noi capul din nisip şi să privim cu demnitate realitatea.

Sunt şi preoţi cu vocaţie (şi încă mai sunt), slavă Domnului! Dar câţi? Domnul ştie mai bine.

După cum sunt și episcopi demni de toată stima.

...dar la alții...

Iar ești cum am zis mai sus. La noi. Și poate că cei mai mulți dintre ei.

Ei aș. Nu cred. Din cele ce citesc aici, pur și simplu nu cred.

Dacă-ți spun...

Acum mă smintești. Ba e neagră ba e albă.

Păi n-am zis, domn'e, că toți. M-am referit la unul singur. Îmi pare rău dacă am lăsat să se înțeleagă altceva.

Unul singur e bun?
Unul singur e rău?
Numai pricep ni mic.

La unul singur m-am referit eu, că de el știu; și lui îi este dedicat topicul. Nu înseamnă că este singurul cu probleme; dar nu înseamnă nici că ceilalți toți sunt corupți, Doamne ferește. Cred că unii dintre ei duc chiar o viață sfântă.

Ei aș. Nu cred. Din cele ce citesc aici, pur și simplu nu cred.

Spre exemplu, îmi place în mod deosebit Mitropolitul Serafim Joantă, al Germaniei, care este un om de rugăciune, dar și vicarul său, episcopul Sofian Brașoveanul.
Prin Ardeal am auzit de un episcop cu o viață smerită, de rugăciune - nu sunt sigur dacă Irineu. Și alții pe care i-am auzit, dar nu-mi vin acum în minte.

Cu siguranță, Cristian !


*Pensionat forţat din parohia Ştefăneşti-Valea Mare, venerabilul preot Constantin Duţulescu dă în vileag lichelismul şi favoritismele tolerate de Arhiepiscopie.*Caz rarisim în analele Arhiepiscopiei Argeşului. Unul dintre cei mai vechi şi respectaţi preoţi din judeţ, cu zeci de ani vechime la activ şi o activitate unanim apreciată de enoriaşii parohiei sale, iese în mod public pentru a-şi exprima mâhnirea faţă de unele fapte şi năravuri care nu-şi au locul printre cele sfinte. În vârstă de 65 de ani, părintele Constantin Duţulescu, cel care de 25 de ani este preot paroh la biserica din Ştefăneşti, sat Valea Mare, a aflat cu supărare că, la iniţiativa mai marilor Arhiepiscopiei, urmează să fie pensionat, decizie împotriva căreia aduce o serie de argumente pe care vă vom lăsa pe dumneavoastră să le apreciaţi. Din cel puţin două puncte de vedere, cazul părintelui Duţulescu este interesant şi merită să i se acorde atenţia cuvenită. În primul rând, într-o lume ermetică şi tainică cum este cea din administraţia bisericească, în care greu ies la iveală amănunte de culise, nu vezi adeseori ca un preot, şi încă unul dintre cei mai respectaţi, să se decidă să ridice vălul care acoperă atât de straşnic cele petrecute în interior. Totul, printr-o scrisoare foarte incitantă adresată însuşi arhiepiscopului Calinic şi pe care preotul ne-a înaintat-o şi nouă spre publicare, încurajat probabil de demersurile îndelungate făcute de ziarul nostru în vederea devoalării practicilor mai puţin ortodoxe din cadrul Arhiepiscopiei. În al doilea rând, este pentru prima dată când un truditor al bisericii, având de partea sa ani grei de experienţă în slujba celor sfinte şi a credincioşilor, vorbeşte cu subiect şi predicat despre „lichele” tolerate şi promovate în sânul eparhiei noastre, despre nedreptăţi care se fac, despre numiri şi avansări făcute pe bază de relaţii, etc. În fine, mai este importantă tulburătoarea scrisoare a preotului Constantin Duţulescu, pe care o redăm mai jos, şi din alt punct de vedere. Acela al felului degradant în care un slujitor al bisericii este scos pe uşa din dos a instituţiei pe care a slujit-o zeci de ani, cu har şi credinţă. Fără explicaţii, fără înţelegere, ba chiar şi fără milă faţă de propriul slujitor, tocmai din partea celor care propovăduiesc, din straiele care dau strălucire rangului pe care îl poartă, mila şi înţelegerea. De aici şi amărăciunea fără margini care răzbate din cuvintele preotului, ajuns să primească, bătrân şi bolnav, drept răsplată pentru osteneala sa îndelungată, o uşă trântită în nas chiar de mai marii instituţiei pe care a slujit-o. Iată scrisoarea preotului Constantin Duţulescu.

Un memoriu care-i arde obrazul Arhiepiscopului Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop,

Cu lacrimi în ochi și cu multă durere în suflet, preotul Constantin Duțulescu vă scrie această ultimă întâmpinare a unui om de zeci de ani, singur, bolnav și permanent trist de situația care mi s-a întâmplat și de cea prezentă. Cu ani în urmă am fost numit preot la Valea Mare Podgoria, aici venind prin concurs din postul de diacon de la Episcopia Râmnicului și Argeșului. Ca și astăzi, atunci și puțin mai încoace, parohiile libere erau puține și candidați mulți pe o parohie. Legea pensiilor era aceeași ca și astăzi, iar parohiile se ocupau cu candidați merituoși, cinstiți și alegerea se făcea corect, de către Consiliul Eparhial după meritul fiecărui candidat. De la o vreme încoace, parohiile bune se ocupă de candidați cu bani grei și cu multe relații, deși sunt foarte slab pregătiți. Am candidat pe o parohie ocupată atunci de un preot la vârsta de 78 de ani, care cu greu a fost pensionat. Foarte frumos până aici! Astăzi, Permanența Sfintei Arhiepiscopii a Argeșului a hotărât să mă pensioneze (în neconcordanță cu hotărârea Sfântului Sinod, care a hotărât ca preoții să fie trecuți la pensie la 70 de ani și nu la 65 de ani, cum se procedează în Eparhia Argeșului). Putem da exemple: Eparhia Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopia Bucureștiului și majoritatea Eparhiilor din țară înțeleg și respectă activitatea preotului depusă și niciunul dintre preoți nu a fost scos la pensie mai devreme de 70 de ani. Preoți care și-au făcut și își fac datoria cu demnitate astăzi, în Eparhia Argeșului, în plinătatea forțelor, sunt înlăturați prin pensionare la 65 de ani din parohiile pe care le-au condus și de care sunt legați sufletește, de enoriașii lor și de munca depusă în comunitate. În schimb, lichelele din Protoierie și Eparhie sunt tolerate și nimeni nu se leagă de ei și nu le văd lipsa de activitate sau alte neplăceri pe care le produc prin comportamentul lor.

„Aţi bătut cu pumnul în masă, zicând: NU!”

Să-mi fie iertată îndrăzneala de a arăta că în Sfântul Sinod avem astăzi ierarhi la vârsta onorabilă de 80 de ani, 85, 90 și chiar 95 de ani. Pentru aceștia, Casa Pensiilor nu are lege la 65 sau 70 de ani, cum au preoții de mir, care au greutăți, familie, copii etc? În ce mă privește, la Parohia Valea Mare s-a lucrat cu mult tact, răbdare și înțelepciune. Nu are de unde ști Permanența dumneavoastră activitatea mea aici în 25 de ani și de cea de la Episcopia Vâlcii, 14-15 ani stând acolo în ascultare, muncă și umilință. Am mâncat mămăligă mucegăită cu familia, pe când consilierii dumneavoastră astăzi, în jurul preasfinției voastre, servesc o pâine franzelă. După sfințirea Bisericii din 1993, v-am rugat să-mi dați și mie voie să-mi refac viața după atâția ani de singurătate. Ați bătut cu pumnul în masă, zicând: „NU! Mă mustră conștiința și ce zice Sfântul Sinod și Canoanele Bisericii dacă îți dau dreptul să te recăsătorești”. Dar pentru zecile de cazuri de preoți divorțați și recăsătoriți, ba chiar promovați în oraș, nu vă mai mustră conștiința ca pentru mine? Și Sfintele Canoane cum şi Sfântul Sinod nu vă sancţionează ca pentru mine? Sunt un om bolnav, de zeci de ani mă chinui singur, niciodată în activitatea mea de preot nu v-am creat ruşini, greutăţi sau neplăceri. Grija de Sfânta Biserică, de gestiune şi de inventarul Parohiei au fost viaţa mea.

„Nu crăpa pământul dacă mi se îngăduia să rămân în activitate un an-doi”

În anul 2008 am vrut să vând un teren al Bisericii care a fost şi este islaz. Suma de 15 miliarde pe atunci o donam cu acte Sfintei Episcopii a Argeşului, pentru ajutorarea lucrărilor de aici. Cu o zi înainte de tranzacţie aţi trimis soli că nu mai sunteţi de acord cu înstrăinarea terenului, deşi anterior Consiliul Eparhial şi Permanenţa Eparhială a Argeşului mi-au dat două aprobări să pot vinde terenul respectiv. Cu plăcere multă, cu Consiliul Parohial Valea Mare am cedat din trupul parohiei 3 părţi, cu dorinţa să ajutăm Episcopia, Valea Mare rămânând cu doar 250 de case, respectiv partea mai slabă economic decât ce am donat. Am donat Episcopiei atâtea valori, printre care şi biblioteca parohială. Din luna martie nici până astăzi Episcopia nu mi-a făcut adresa de scoatere a lor din inventar. În decursul timpului am ajutat biserici, mănăstiri, oameni nevoiaşi cu bani grei şi materiale etc. Biblioteca Judeţeană Piteşti şi Muzeul Goleşti au fost şi ele onorate cu lucruri de valoare scoase oficial din inventarul Parohiei. Arăt că la Muzeul Goleşti s-au primit donaţii foarte multe din gospodăria părinţilor mei şi oriunde mi s-a cerut, de superiori, am contribuit printre fruntaşi. Alte multe activităţi le cunoaşte Bunul Dumnezeu. Nu crăpa pământul dacă Permanenţa Episcopiei mă mai îngăduia sau mă îngăduie să rămân în activitate circa un an-doi, cum la mulţi alţi preoţi în situaţia mea le-aţi îngăduit. Eu vă mulţumesc, Înalt Preasfinţite, pentru cât m-aţi apreciat şi poftesc Permanenţa dumneavoastră ca la termen să vină să le predau gestiunea, inventarul şi cheile bisericii. Poate atunci aceştia vor avea linişte şi odihnă deplină. Mă întreb cine va mai executa frumoasele cântări şi slujbele în biserica din Valea Mare? Nu mai vorbesc de axioanele duminicale, de cele praznicale, cum şi frumoasele cântări din Catavisier, Triod Penticostar sau Indiomerar. Părintele Irimescu, pe care mi l-aţi trimis şi l-am primit sau poate alţii tot de valoarea lui, produşi ai vestitei Teologii din Piteşti, care dau târcoale bietei Parohii Valea Mare, văzând că totul este pus la punct de-a gata! Vă mulţumesc Înalt Preasfinţite Stăpâne că m-aţi hirotonit din prim diacon în preot şi vă sărut dreapta.
Preot, Constantin Duţulescu

Nu numai că scrisoarea preotului Constantin Duţulescu n-a găsit vreo înţelegere sau vreun strop de bunăvoinţă la Arhiepiscopie, dar rezultatul concret a fost pe cât de rapid, pe atât de sec, semănând parcă a sentinţă îmbrăcată în cuvinte meşteşugite. La scurt timp după ce epistola a poposit la destinaţie, consilierul administrativ bisericesc din cadrul Arhiepiscopiei, Dan Obrocea, împreună cu economista Elena Mihordea, au înştiinţat „cu frăţească dragoste” Protoieria Piteşti să întocmească dosarul de pensionare a preotului Duţulescu, pentru limită de vârstă. Iată drăgăstoasa adresă, venită ca epilog al acestei poveşti triste prin care a trecut şi trece unul dintre cei mai respectaţi slujitori ai Domnului din judeţ, nevoit să-şi încheie cariera printr-o uşă trântită în nas:
„În conformitate cu înalta rezoluţie de pe temei nr. 1990/2012, cu frăţească dragoste vă rugăm să procedaţi la întocmirea dosarului pentru pensionare-limită de vârstă, a PC Preot Duţulescu Constantin, preot paroh la parohia Valea Mare. Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.”

Acuzele lansate de preoti la adresa atotputernicului episcop al Husilor, PS Corneliu, i-au fãcut pe unii slujitori ai Domnului sã spunã ce se petrece în interior. Se vorbeste, pe la colturi, de cadouri de mii de euro care se fac episcopului, la tot felul de sfintiri sau instalãri de preoti, bani care sunt “livrati” direct Preasfintitului. De altfel, un preot din zona Vaslui vorbea, deunãzi, de o sumã de 15.000 de euro datã cadou episcopului, atunci când a fost preotit. Altii spun cã o parohie costã, în Vaslui, cu aprobarea directã a episcopului Corneliu, între 10 si 20.000 de euro, aceeasi sumã fiind necesarã si atunci când vrei sã te pui bine cu mai-marele preotilor din judetul Vaslui. Mai nou, spun unii preoti, la adãpostul anonimatului, temându-se sã nu fie acuzati de luare de mitã sau primire de foloase necuvenite, PS Corneliu ar fi cerut ca sumele care se plãtesc pentru a înlesni primirea unei parohii sã fie transformate în… aur. Dacã astfel de informatii se confirmã, putem spune cã sunt fapte foarte grave care se petrec în interiorul unei institutii pentru care statul român are legi, la fel ca pentru toti cetãtenii acestei tãri.
“Când am fost preotit, i-am dat 15.000 de euro episcopului. Nu am primit nicio chitantã, nimic. Acum, mi se cere 20.000 de euro, altfel mã va muta din parohie”, spunea, în urmã cu câteva zile, sub protectia anonimatului, un preot din judet, care astepta cu teamã decizia episcopului. Este doar unul dintre cazurile de preoti care sunt mutati disciplinar din ordinul PS Corneliu, la zeci de kilometri distantã de parohiile lor, pentru situatii care de care mai ciudate. Ultimul scandal a izbucnit la Bârlad, la Biserica “Sf. Spiridon”, unde preotul paroh a fost trimis într-un capãt de judet, ca pedeapsã de la PS Corneliu. Preotilor li se pun biruri foarte mari si dacã vor sã fie protejati trebuie sã dea spaga de rigoare cãtre episcopul Husilor: 20.000 de euro de fiecare preot. Abaterile disciplinare ale preotilor mutati abuziv de la Bârlad sunt tot de naturã financiarã, nãscociri ale episcopului: ba cã unii n-au renovat biserica (Domneascã) si se certau între ei mai rãu ca la usa cortului, fiind înregistrate nu mai putin de 33 de reclamatii la Episcopie, în timp ce un preot ar fi avut datorii la Episcopie de 240 de milioane de lei vechi! “Vã spun ceva ce n-am spus la nimeni. Pãrintele protopop a spus: <<Du-te si dã-i 20.000 de euro episcopului si te lasã acolo pânã mori!>>. N-a avut acei bani si a fost trimis urgent la pensie. S-a îmbolnãvit de inimã, mama a ajuns la Psihiatrie, eu m-am îmbolnãvit de diabet, fac insulinã”, a spus unul dintre preotii din Bârlad, în fata enoriasilor. Se spune cã, pentru a fi în gratiile episcopului, trebuie sã plãtesti între 10 si 20.000 de euro, pentru a fi lãsat în pace în parohia ta; bani care se achitã cu titlul de cadou de cãtre preotii “cãlcati” de PS Corneliu.
Cadourile cãtre Episcopia Husilor: 3 milioane de euro!
La un calcul simplu, tinând cont cã sunt în jur de 300 de preoti în judet si fiecare a plãtit în jur de 10.000 de euro pentru o parohie, rezultã cã totalul cadourilor oferite de preotii din judet cãtre Episcopie ar ajunge la peste trei milioane de euro. O sumã frumusicã, pentru care nu existã chitante sau facturi. Mai nou, spun unele surse, la adãpostul anonimatului, temându-se de un flagrant al DNA sau altor institutii abilitate, episcopul ar fi cerut ca sumele care trebuie oferite drept cadou sã fie transformate în aur, metal pretios care este oferit cu dãrnicie de preotii disperati. De altfel, la o parohie din zona Spitalului Judetean, se spune cã s-a plãtit o sumã frumoasã pentru a primi parohia respectivã, în jur de 500 milioane lei vechi, fapt care ne face sã ne întrebãm: când vor decide institutiile statului sã aplice legea si în Eparhia Husului?

Parohi din satelele mici ale Româniai se plâng că trăiesc de pe-o zi pe alta şi că asigură servicii gratuit, pentru că enoriaşii nu au cu ce să îi plătească şi că, tocmai din această cauză, trăiesc la limită. "Vă rog să nu îmi apară numele, pentru că eu trebuie să dau ascultare celor mai mari şi nu am voie să vorbesc de rău despre aceste aspecte. «Salariul» mi-l fac din venituri care nu depăşesc 500 de lei pe lună, fiind într-un sat cu bătrâni, cărora nu le poţi pretinde costuri ridicate pentru aceste lucruri. Într-adevăr, trebuie să ne gândim întâi la suflet, dar în acelaşi timp suntem conştienţi că trebuie să şi mâncăm, să ne ţinem copiii prin facultăţi şi să plătim datoriile la stat. Nu le putem acoperi pe toate. De aceea creştem porci şi găini să le vindem la piaţă, ca să trăim", a mărturisit un preot din România.

„Ortodoxia nu are un sistem de promovare pe bază de evlavie”

Teologi din Bucureşti şi enoriaşi se declară dezamăgiţi de practicile din sistem. Un teolog masterand, semnat Cain, îşi face publică nemulţumirea şi dorinţa ca lucrurile se se schimbe în bine. „Am amânat preoţia pentru a evita simonia. Ortodoxia nu are niciun sistem de promovare şi alegere pe bază de evlavie, verticalitate spirituală şi onestitate. Totul e pe pile, bani şi relaţii (....) Mă bucură totuşi faptul că peste 100 de ani generaţia preoţească tânără de acum, forţată de masivă concurenţă şi inflaţie de preoţi, va reuşi să schimbe trendul mentalităţii ortodoxe”, a scris tânărul.
"Cred că Biblia este singurul răspuns pentru fiecare"
Un alt român, semnat Iosif, îndeamnă la înţelegere şi toleranţă pe cei revoltaţi de situaţia din sânul instituţiei. „Cred că Biblia este singurul răspuns pentru fiecare. (...) ”, crede acesta. Florina, absolventă a Facultăţii de Teologie – Litere în Baia Mare, refuză să accepte problemele pe care tinerii le reclamă. „Nu este aşa cum se spune. Părerea mea este că prea mult doresc unii să se smintească”, sunt cuvintele postate pe site-ul Adevărul. O parte dintre studenţi povestesc faptul că mulţi colegi de breaslă sunt favorizaţi. “Dintre noi, studenţii, cele mai mari şanse de a ajunge preot le au fiii de preot. La mine în facultate am mulţi astfel de colegi, unii dintre ei chiar cu funcţii mari. Pot sa spun că într-adevăr baietii preotilor din Bucuresti au note mari fără să se streseze chiar deloc, pe când noi ceilalţi, deşi facem la un examen o lucrare bună, primim note de maxim 8”, precizează Andrei, student la Teologie, în capitala României.
"Scandalurile şi corupţia au pătat autoritatea bisericească"
Tinerii îşi manifestă îngrijorarea faţă de viitorul ortodoxiei. „E trist că se petrec astfel de lucruri. Scandalurile şi corupţia au pătat autoritatea bisericească (...) S-a ajuns la o aşa decădere morală şi încălcarea valorii primordiale ale doctrinei ortodoxe”, scrie Irina. Alte comentarii scot în evidenţă pregătirea superficială a viitorilor preoţi. „Dacă eşti bun la studiu nu ai nevoie de şpagă şi intervenţii. Peste tot e la fel. Cei slabi încearcă să compenseze incapacitatea lor prin bani, şi dacă nu le iese sunt frustraţi. Am cunoscut nenumăraţi colegi superficiali şi rataţi din anul I de facultate şi chiar la licenţă au început cu cadouri şi intervenţii. E o clasă inferioară care se victimizează”, precizează Nicu.
Bursa şpăgii în preoţie

Alte persoane au scos în evidenţă sumele uriaşe care se practică pentru ocuparea unui post în branşă, şi care ajung la 30.000 de euro, în oraşele cu locuitori bogaţi, unde veniturile sunt destul de mari. Şi în Oltenia se vorbeşte despre cumpărarea parohiilor pe bani grei. Cifrele vehiculate pleacă de la câteva mii de euro şi ajung, potrivit unor teologi, chiar la 10.000 de euro.

Doamne apara si pazeste... Cristi, daca afla duhovnicul tau ce postezi pe-aici, nu te mai impartasesti curand!... Ai grija, frate!
Din exemplele date aici, eu am mari rezerve la seriozitate... Haideti sa mai citim si printre randuri.
Va propun cu aceasta ocazie, daca stie cineva de pe forum despre vreun preot divortat (aici spune chiar si recasatorit) care-si continua calitatea de preot-paroh si duhovnic, va rog insistent, dati-l exemplu! Eu stiu pe cineva de care a dat divort sotia, iar pentru asta si-a pierdut aceasta calitate, desi enoriasii ( care stiau metehnele sotiei), l-au iubit si il iubesc inca. Nimic nu a contat... As vrea sa stiu daca totusi prin alte parti ale Romaniei se practica asa ceva, iar daca da, care sunt si unde? Nu zvonuri, ci nume concrete si locatii.
Daca in ochii batranului preot, confratii lui sunt... "lichele", a imbatranit degeaba. Ba mai mult, si-a semnat singur, sentinta!!! Eu as fi fost primul care l-as fi scos din Sf. Altar, pentru multe motive!
Cazul celui din Vaslui... L-ati vazut cum aratra si cum vorbeste? Va doriti un astfel de preot in biserica, sau un astfel de duhovnic? Eu l-am vazut si nu ma mir ca Dumnezeu l-a indepartat de la marele si sfintele Taine!...
Sa nu ne pripim si sa nu mai facem jocul altora, dar mai ales, sa nu facem jocul dezbinatorului!...

Părintele Paul Lepadatu imi cunoaște activitatea, e un OM deosebit si luptă efectiv împotriva obiceiului de a ascunde gunoiul , caci dragă Culai există gunoaie si uscaturi destule .


De la Sfânta Împărtășanie am fost oprit când trăgeam fum de țigare, dar in nici un caz pentru ca nu-mi cenzurez atitudinea față de Biserică în astfel de situații nedorite.
Apoi , dragă Culai m-am cutremurat de multe aspecte negative din Mănăstiri, unde există exploatare la maxim in stoarcerea de fonduri pentru Catedrală si "mofturile" Preafericitului .
Te rog sa ma crezi , ca rar am auzit cuvinte de laudă la adresa Preafericitului . Mohneste nemulțumirea, Culai :(

Moshule, ma abtin sa vorbesc deschis cu fratia voastra. Am nenumarate motive.
Va spun doar un lucru: dvs., care sunteti atat de moral(ist) de obicei si care va prefaceti fara nici o jena (fata de propria constiinta, cred, mai intai) ca sunteti un om "bun", luati seama: vom fi judecati pentru fiecare cuvintel scos pe gura sau pe tastatura.
Faceti lucruri deosebit de proaste aici. Sa nu ziceti ca nu v-am atras, iarasi, atentia.

Un om care nu imi place in mod deosebit. Chestie de gust, de preferinte ale fiecaruia (prefer duhovnicii mai putin aspri/radicali).
Insa il consider un preot de exceptie, un barbat remarcabil. Am participat la multe slujbe in biserica "Sfantul Mercurie" precum si la alte activitati si pot spune, cu mana pe inima, ca preoti ca acesta ar trebui sa fie invatatorii viitorilor preoti.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate si putere! - ca e nevoie de multa putere in harababura de azi.

Amin , amin , amin !

:21: Vezi ca ai gresit adresa ,trebuia sa postezi in "Raspunsuri duhovnicesti".

Scrisoarea e jalnică, iar preotul respectiv e de plâns. CristiBoss, cu scrisoarea aia nu convingi pe nimeni.

Nici n-am de gând sa conving pe cineva citind numai o scrisoare , fie ea si jalnică, sunt si alte amănunte, dar fiecare înțelege ce doreste si ce vrea :)

N-am cum sa greșesc adresa , aici lucrez :)
 

Fericitul Teofilact :

Mustrarea frateasca nu are nimic in comun insa cu asemenea josnice simtaminte . Aceasta nu nazuieste sa necajeasca pe aproapele, nici cu rautate sa-l demaste inaintea altora, cu scopul de a-i impinge si pe aceia sa-l osandeasca .
Crestinul care dojeneste simte o durere datorita faptului ca relatiile au ajuns rele intre el si aproapele. Lui ii pare rau ca aproapele lui a gresit impotriva lui si ca a pacatuit fata de propriul lui suflet. De aceea, cauta motiv ca sa-l castige si are o singura dorinta: ca el sa iasa din acel pacat.
Cei care pun semnul egalitatii intre osandire si mustrare Il arata pe Hristos ca si cum S-ar contrazice pe Sine Insusi de vreme ce, dupa ei, face din doua lucruri unul singur, desi El pe unul l-a oprit, iar pe celalalt l-a ingaduit. Dar Hristos nu Se contrazice. Mantuitorul opreste osandirea, pentru ca aceasta este pacat si naste multe alte pacate. Insa El incurajeaza mustrarea frateasca , pentru ca, facuta in duhul evanghelic al dragostei, cu tact si cu intelepciune, ea poate sa curme drumul pacatelor si sa ajute la desavarsirea fratelui care a primit mustrarea.
Osandirea si mustrarea frateasca sunt doua lucruri diametral opuse. Mustrarea frateasca are loc intre patru ochi, pentru ca cel ce mustra sa crute bunul nume al fratelui sau. Dar cel ce osandeste povesteste si la altii pacatele aproapelui sau si intru toate cauta sa-l necinsteasca. Mustrarea se face pe fata, iar osandirea de obicei cand persoana nu este de fata. Mustrarea frateasca este insotita intotdeauna de o deosebita grija si delicatete, de modestie si de buna intentie. Iar osandirea aproape intotdeauna este plina de mandrie, groso*lana, sarcastica si brutala . La mustrare dam dovada de dragoste , iar la osandire – de ura .
Mustrarea urmareste sa castige inima celuilalt, in timp ce osandirea jigneste, respinge, raneste . Mustrarea cauta un motiv ca sa ajute fratelui sa iasa din mocirla pacatului. Osandirea insa cu rautate il apasa, ca sa se afunde si mai mult in mocirla.

Oricât am discuta ,- nu noi hotaram cine este vinovat si cine nu , in cazul de față Justiția va avea ultimul cuvant !


acestui

Cercetați fără frică tineri forumisti :)

De reținut ( Sf.Paisie )
 

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Părinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedreptăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochilor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în sufletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru trupul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt absolut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.
Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am considerat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.
Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fiecare să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.
Cu mult respect fața de toți,
Un monah eremit (Monahul Paisie)

Justitia lumeasca are o putere limitata. Nu ei ii apartine ultimul cuvant.
Cred ca ar trebui sa ne temem mai mult de Justitia Dumnezeiasca, iar asta se pare ca o invatam tot mai putin de la cei in care aveam incredere. Probabil ca tot mai multi oameni, al caror suflet nu vrea totusi sa ramana in noroiul desertaciunii, se vor adanci in lucrarea lor personala - atat cat se mai poate face ea fara sprijinul comuniunii dintre fratii de credinta. Iar asta nu cred ca e ceea ce se cuvenea sa fie. Nu asa am inteles ca voieste Hristos.

Eu cred ca si acest scandal (pe care, repet, il vad ca pe o platire de polite / ca pe o razbunare), alaturi de altele, ridica o mare problema azi: cum intelegem Ierarhia in Biserica?
Daca se va merge in continuare pe o pastorire aroganta, cu izuri triumfaliste, in sistem de casta care isi impune legile fara a da socoteala nimanui dar care totusi este foarte dispusa, uneori, la compromisuri cu puterea lumeasca omitind faptul ca amestecarea duhurilor nu e in avantajul treburilor duhovnicesti - atunci avem cu totii de pierdut.
Daca, in schimb, slujitorii cei inalti (mai intai dansii, intrucat ne sunt modele si invatatori) isi vor aminti ca in Imparatia lui Dumnezeu cel mai mare e de fapt cel mai mic si mai umil de pe aici din lumea trupurilor de carne - atunci, da, Cuvantul va lucra in oameni, spre sfintire si mantuire.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca prin aceasta incercare (de care, de fapt, suntem cuprinsi cu totii, noi care ne numim crestini) sa ne vina mintea la cap. Si de acolo sa mai coboare si in inima, macar din cand in cand...
Doamne ajuta!

Până atunci dăm de zor cu clevetirea-nainte pentru că, nu-i așa? avem păstorii pe care-i merităm.

Probabil fiecare dintre noi are cel putin un motiv sa fie nemultumit de unii preainalti sau preasfintiti. Iar asta vorbind la foarte concret, daca imi amintesc de pozitia Patriarhiei fata de moschee, spre exemplu. Probabil fiecare dintre noi am fost dezamagiti de anumite decizii de mutare a unor preoti, dupa ce au gospodarit dumnezeieste o parohie plecata de la nivelul zero! Si totusi, acei preoti pe care enorisii ii considerau victime (care fusesera implicati din pacate in vreun scandal cu care nu aveau, practic, nicio legatura) si pentru care unii dintre ei ar fi spart multe geamuri la episcopie, s-au smerit, au facut ascultare si au cerut tuturor sa se supuna, spunand simplu: "Oameni buni, ramaneti buni! Cand deveniti rai cu altii, va razvratiti impotriva lui Dumnezeu si... imi faceti rau mie! Iar eu stiu sigur ca nu asta doriti!"
Poate am plans si eu, vazand specularea Harului Parintelui Ciprian Gradinaru, pe care l-am prins la Sihastria, inainte de venirea la Bucuresti... Am avut sansa sa-l privesc in ochi si dupa aceea, si am inteles mai bine ce inseamna ascultarea si jertfa!
Tu, Cristian... Nu e nimeni ca tine, pe forum. Sau macar... nu ar trebui sa fie! Sunt sute sau poate mii de mesaje duhovnicesti ale sfintilor parinti, postate de tine, frate! In toate se vorbeste de ascultare, smerenie si jertfa. Noi le citim pe majoritatea, si, poate si datorita tie, mai punem o piatra la temelia mantuirii. Tu, Cristian, uneori faci dovada unui "comert" cu cele sfinte, in schimbul mantuirii tale, nicidecum a insusirii celor spuse acolo. Pentru ca nu-ti inteleg zaduful si mocnirea, in sufletul tau inteleptit de binecuvantare si pace!
Am gasit zilele trecute un mesaj al fratelui Zaharia (care a facut demult dovada intelepciunii, retragandu-se din flecarelile de pe forum), si am inteles odata in plus ca Dumnezeu ne pune pe toti la incercare, dupa pozitia pe care noi insine o pretindem printre semeni. Cu cat tintim mai sus pe scara mantuirii, cu atat incercarile sunt mai grele!... Si, vai, Cristian, mi se pare ca ne rupem gatu' in fiecare zi, in ciuda parerilor noastre mult-ingaduitoare... Sunt ani multi de cand noi nu iesim din testul rabdarii, maniei, mandriei, neiertarii, ascultarii si supunerii. Maine daca ar fi sa ne spovedim, noi aceleasi pacate ducem in spate, poate putin "slefuite", la fel ca in mesajul de care aminteam!... Si nu e bine, frate. Nu e bine deloc! Cand auzim toaca sau clopotele, sa ne gandim ca sunt chemarea pentru noi insine, si abia mai apoi pentru altii care poate dorm, poate sunt plecati, poate sunt bolnavi... Pe mine ma cheama la ascultare, inainte de orice!!! Sunt un lucrator ca oricare altul, in via lui Dumnezeu, iar nemultumirea mea pentru lucrul si datoria altora, ma osandeste pe mine, si imi rapeste din timpul propriei lucrari, pentru ca, luat de "critica", randamentul meu, pentru care primesc plata, lasa mult de dorit!!!
In plus, ceea ce mi se pare de departe cel mai grav, amintirea unor duhovnici (cu nume si prenume) aici pe forum, cand habar nu avem cine citeste si ce consecinte poate trage bietul duhovnic, mi se pare o mare imprudenta... Eu ma indoiec ca duhovnicul meu ar fi de acord cu toate flecarelile mele de pe forum, dar cu atat mai putin sa se plieze pe atitudinea mea fata de ierarhie. Dar... chiar asa sa fie, asta ar ramane o taina doar de noi stiuta, si n-as risca pentru nimic in lume sa-i complic viata (duhovniceasca sau de familie)... Pentru ca il iubesc ca pe cea mai speciala persoana, aleasa de Dumnezeu sa ma tina de mana sa nu cad!
Iarta-ma, Cristian... Poate unii ne aplauda, dar nu-i problema noastra... Oricum... ne aplauda cand ne razvratim, nu cand aducem "sfaturi duhovnicesti", spre intelepciune! Oare asta nu ne da de gandit? Oare chiar nu se sesizeaza "trierea" oilor de capre? Incet-incet, cate unu', cate unu' suntem aruncati de vrajmas, dincolo de gard, si numai mila lui Dumnezeu ne mai aduce inapoi, nicidecum indemnul vrajmasului de a ne semeți si razvrati!

Multumesc pentru grija, Ioane. As vrea sa cred ca asta te ajuta pe tine in vreun fel, mai mult decat pe mine... Cum as putea eu sa-ti schimb tie parerea? Cum as putea? Dar oare as dori sa ti-o schimb? N-as face mai rau, daca as indrazni?
Parerea ta este ca eu fac mult rau, pe-aici. Cum ai ajuns la concluzia asta, probabil ai tu o logica... Dar premisele or fi aceleasi la fiecare? Oare fiecare cititor porneste din start de la aceleasi "repere", gata concepute? Iar daca da, nu cumva acele repere difera de la om la om, si numai propria tendinta, arata sensul mesajelor, nicidecum ce-a vrut omul sa spuna sau sa transmita? Iti spun toate astea ca unui profesionist intr-ale logicii, Ioane, si crede-ma frate, nu-i umbra de rautate sau ironie in sufletul meu!
Nu, Ioane, nu mai vreau demult sa joc rol de "om bun". Iadul e plin de "oameni buni", iar eu nu vreau sa par ceea ce nu sunt. Fiindca stiu ca nu sunt. Chiar daca demult nu ma mai tulbura o jignire personala, o nedreptate, un furt... Sunt departe de a ma considera bun... Iar asta o poate simti oricare din jurul meu care indrazneste sa faca rau copilului meu, sotiei mele, preotilor de care apartin, Bisericii catre care fac ascultare... Mi-e frica mie de mania pe care as putea s-o am... Ma rog mereu pentru rabdare, dar probabil Dumnezeu stie mai bine unde mai am mult de lucrat, si inca ma asteapta! NU sunt un om bun! Poate tu, poate altii, dar nu eu!