Yasmina nu am fost neinduratoare cu preotul ,dar din cate stiu si am auzit pe la biserica si am citit ,impartasania poate face rau persoanei care se impartaseste in anumite situatii.
Preotul e cel care raspunde acum .
Eu am auzit un parinte de la manastire spunand ca printre credinciosi sunt atatea boli pt ca multi s-au impartasit cu nevrednicie.
Departe de mine dorinta de a judeca preotul ,pt ea am facut o atentionare.

Am inteles!

Am cautat sa postez situatii de dezlegari pt oprire de la impartasanie:erau 2 bolnavii pe patul de moarte si femeile gravide.
Deocamdata nu le gasesc,dar de le voi gasi o sa le postez.
Nu ar fi cinstit ca magareata sa cada tot pe Fallen,ea a urmat sfatul si decizia preotului ;daca nu lua impartasanie se numea ca nu este in ascultare nu?

Ei in fine,v-am inteles in final.

Da, pe de o parte ai dreptate. Sunt si deciziile lui Dumnezeu.
Dar este un mod cam fatalist de gandire.
Adica nu mai facem nimic, stam cu mainile in san, ca si asa
hotaraste Dumnezeu pentru noi.
Eu ti-am spus despre fete (multe) care au stiut cum sa fie si au si putut sa fie asa si si-au gasit baieti buni.

Si iti mai spun ceva: si eu poate daca as fi fost altfel as fi avut acum copil. Poate ca as fi fost mai fericita, sau dimpotriva, asta nu pot sa stiu. Dar asa, am anulat de la inceput anumite sanse.

Iarta-ma nu stiu prin ce experienta vorbesti tu. Nu stiu daca esti maritata si ai copii.
Eu am vorbit prin prisma experientei mele si a altora din jurul meu.

Acum inca ceva: in casatorie nu este nimeni total fericit. Depinde ce astepta/cauta fiecare.
Unul isi cauta partener cu situatie, ca sa traiasca bine: casa, masina, bani etc.
Altul isi cauta iubire, respect, intelegere.
Si prin urmare unuia ii va lipsi totusi afectiune, poate si respect, altul va trai mai in saracie etc.

Nimeni nu poate stii cum ar fi fost situatia daca am fi actionat/ales altfel. Poate mai bine, poate mai rau. Daca am stii, am stii cum sa procedam.

Poate ca ai vazut/auzit si tu de femei care au parte de multe in viata (cel putin in aparaenta): averi, talent, succes in profesie, frumusete, recunoastere, copii etc.
Cum au fost ele in tinerete? Poti afla pe net, in presa.

Probabil ca noi judecam si mai subiectiv, prin prisma traumelor si a tristetilor noastre.
Nu stiu daca putem sta sa ne aflam partenerul potrivit. Este cam idealist. Cati dintre oamenii de pe pamant au/au avut partenerul potrivit cu adevarat? Iubirea e cam mioapa. Dar multi si-au si facut fericirea cu mana lor.


Pentru noi oamenii, normal si firesc ar fi ca cei care se straduie si duc o viata placuta lui Dumnezeu sa aibe parte si de consecinte si nu sa sufere si invers.
Dar uite ca in fapt se intampla exact pe dos.
Dumnezeu hotaraste altfel si de multe ori este de inteles, iar noi suferim.
Noi nu putem afla niciodata de ce unii se casatoresc desi vai si amar ce fac in cuplu, sau capata copii, desi ii abandoneaza si ii trateaza rau. Si invers.

Nu putem noi sa intelegem dreptatea lui Dumnezeu. Aici este problema. Si atunci nu putem judeca pe nimeni.
Putem numai sa ne straduim sa traim cuminti si cu speranta de mai bine.

Iar pe copii, fiecare ne straduim sa-i invatam in asa fel incat sa nu treaca si ei prin experientele noastre triste.
Fiecare mama isi educa totusi copii in ideea vietii de familie si doreste ca ei sa se casatoreasca si sa aibe copii.
Ca se intampla ca ei sa urmeze alt drum, este altceva.
Normalul la om este: scoala/munca/profesie, casatorie, copii. Pentru asta existam (in existenta de pe pamant) si pentru asta crestem copiii.

Sofia ,a te lasa in grija Lui nu inseamna sa fii fatalist.
Ti-am recomandat cartea cu Maica Gavrilia ,sa vezi acolo abandon in mainile lui Dumnezeu.
Pana la urma Dumnezeu iti scoate in cale pe cineva .
Noi sa gandim curat si are El grija.

Este fatalism cand nu este o credinta autentica la mijloc.

Poti sa ai probleme de caracter si sa-i dai cu Dumnezeu inainte si pe urma te superi pe El ca de ce nu-ti raspunde asteptarilor cand tu din start ti-ai taiat niste sanse, ai inchis niste drumuri, prin propriile tale alegeri.

Sau poate au avut un fel de a fi care le-au facut indizerabile sau au facut niste alegeri nefericite gen, vreau sa fiu sotz fotomodel dar si bun credincios si bisericos si daca se poate sa asculte de femeie si nu invers.

Ori poate Dumnezeu le-a scos candva in cale unul mai cocosat, mai cu burtica, cu parul mai valvoi, dar baiat de treaba si credincios si ele ca in pilda cu barca or zis ca nu, sa treaca asta, ca le trimite Dumnezeu un baiet credincios si aratos si la 4 ace ca un print asa cum merita si ele ca niste printese ce sunt.

Si nu vorbesc aiurea, cunosc cazuri reale directe sau indirecte gen sarit o lume intreaga bisericoasa, de manastire, in capul bietei fete ca de ce l-o gasit tocmai pe asta, ca baietul nu e aratos si cu dichis si asa si pe dincolo, de intrebat nu a mai intrebat nimeni daca e baiat credincios si cat iubeste pe Dumnezeu astea mai la coada asa.

Ultimul lucru care a mai ramas este sa mai punem si in carca lui Dumnezeu "ca asa a vrut el" prostia si ipocrizia noastra.

Doamne fereste de multe ori, dar din pacate, asa se intampla vrem nu vrem.

Ba nu, mai voalat i-ai zis sa caute pe altul, ca asta nu e bun ca impartaseste cand n-ar trebui sa o faca.

Din "auzite" nu se dau astfel de sfaturi, mai pune si tu mana pe Sf. Scriptura, Hristos a impartasit 2 nevrednici, stiind ca ambii sunt nevrednici, unul s-a lepadat de El, si celelat L-a vandut, dar numai unul s-a pierdut, celuilalt i-a fost spre mantuire.

Asa ca mai usurel cu duhovnicia in chestiuni de finetze ca nu e sanatos.

Este adevarat dar aceasta"strategie"se intampla si la barbati,care de mici mucosi sunt interesati de fotomodele.
Exista regula ca nu conteaza cat de urat si de diform barbatul tot aspira,face avansuri si spera sa fie acceptat de o femeie extrem de frumoasa,nu numai draguta.
Nici ei nu sunt interesati de integritatea sufleteasca a unei femei,de capacitatea de a tine o familie,de alte dezirate sufletesti ci primul lucru prin care judeca o femeie este aspectul fizic impecabil.

La barbati imaginea de sine este foarte distorsionata,oglinzile lor se pare ca sunt intr-o ceata permanenta pe cand femeile au oglinzi strambe si ondulate,mereu vazandu-se mai neatragatoare si mai grase de cat sunt in realitate.
Oricum ma amuza confidenta barbateasca ,dar pana la urma este un lucru pozitiv;chiar daca sunt refuzati tot mai incearca.

Mai putin amuzant este sa fii curtata de bunici.La prima abordare,esti draguta cu ei pt ca nah,oricine este amabil si atent cu batranii,ai un respect pt varsta.
Cand vezi insa unde duce conversatia cu ei,vii acasa si iei un Anghirol,sau 2 mai bine.
Daca in VT nu era un impediment ca batranii satului se sa casatoreasca cu minore,in vremurile noastre nici macar biserica nu cununa oameni cu diferente mari de varsta.
Si este normal.

1. Ce inseamna "diferente mari"?

2. Cand a refuzat Biserica asa ceva?
Sunt cazuri notorii chiar in care s-au casatorit si cu dferenta de varsta de 3 decenii iar daca au divortat pe urma categoric nu din cauza asta ci dupa cum se zice, fiecare avand de fapt patima sa care a primat inaintea ideii de familie.

P.S.
Exista o diferenta majora, in timp ce natura e ingaduitoare cu fitele barbatilor chiar si la 40+ la femei 30+ deja e pe alarma rosie deci e bine ca femeile sa se maturizeze psiho-afectiv mai repede (ceea ce, in ciuda diverselor zvonuri, nu prea se intampla de fapt).

Serios?
Care ar fi motivul sau obiectivul unui mosneag de a-si lua nevasta tanara,daca nu patima ?Ce nu poate avea o casatorie fericita cu una de varsta lui?
Tocmai asta condamna Biserica.

Fertilitatea.

Si tot n-ai raspuns la intrebari :)

Diferenta de varsta nu este impediment canonic al casatoriei.

Ce ne facem insa daca ajungem la concluzia ca, laun moment dat, copiii nostri par sa nu mai aiba nevoie de Cristos in viata lor ? Daca, mici fiind, sunt fericiti si multumiti ca sunt iubiti de familie, de parinti si bunici, care le fac toate poftele, si ii invata ca asta e cel mai important in viata, sa fii fericit aici si acum, ca dincolo...nu se stie daca mai e ceva? Putem noi sa ne permitem sa le stricam fericirea si starea de bine spunandu-le ca e mai important sa se impartaseasca cu Cristos, ca doar El ii poate iubi si proteja cu adevarat si pentru totdeauna,'mai mult decat o facem noi parintii, si ca pe El trebuie sa il iubeasca cel mai mult pe lume ??? Nu e ca, greu sa-i ceri unui copil sa iubeasca ceva ce nu vede si nu simte pe pielea lui ???
Bne, acum, n-am pretentia sa inteleaga si sa reada chestia asta, ca acel personaj pictat pe tavanul bisericii il iubeste mai mult decat noi parintii, cel putin nu la varsta cat e inca dependent de noi; insa, daca vad ca e mai fericit primind o educatie mai putin crestineasca de la tata si familia acestuia, decat stand cu mine si incercand sa-i dau pe cat ma pricep si eu o educatie cat de cat crestineasca ( asa-zis), ca si credinta mea e slaba, si mai rau il derutez, pot eu sa risc sa ii compromit starea de bine in care se afla ???
Pe de alta parte, mai pot sa merg eu la biserica, vreodata, sa spun ca n-am adus copilul cu mine pt ca..se simte mai bine acasa cu taica-su ???

Stai linistita, la cat de mult ziceai ca isi doreste taicasu' copii, o sa stea mai mult cu tine.

Nu e adevarat, acum ca i l-a dat Dumnezeu si si-l poate permite, si-l doreste foarte mult ! Inainte probabil gandea ca strugurii la care nu ajungi pesemne sunt acri, si de aceea nu indraznea sa si-i doreasca prea mult.
Si daca nu se indura Dumnezeu sa i-l dea, probabil la fel ar fi gandit in cele din urma, ca mai bine ca nu are copii...acum nustiu exact in ce masura realizeaza el faptul ca e de la Dumnezeu si nu numai rodul trudei lui personale, dar ar fi realizat cu siguranta daca nu venea atat de repede si de usor, daca mai astepta si trudea o vreme....si ai lui il doresc de mult, de cand ne bat la cap, intr-o vreme ajunsesera sa creada ca nu vreau eu sa ii fac copii, ca sunt prea comoda si egoista, etc...
. acum nu stiu cum va fi in viitor daca copilul va fi ca mine, si nu cum il vor ei, dar sincer ma cam indoiesc ca va fi asa, cel mai probabil il vor influenta si il vor face sa fie cum vor ei. Eu probabil ma voi intoarce la munca peste 2 ani si nu voi mai avea timp sa ma ocup, si sincer, nu as vrea sa sufere ca e diferita, ca e ca mine si ei o vor altfel, mai bine sa fie cum vor ei si sa nu intre in conflicte...oricum fetele seamana in partea tatilor mai mult, si fizic si ca caracter; pe de o parte mai bine ca nu e baiat ca ma gandesc ca soacra-mea l-ar fi idolatrizat excesiv, ea are un astfel de complex vizavi de superioritatea barbatului, pecand cu femeile nu e asa indulgenta, ceea ce io zic ca e bine, nici un copil nu are nevoie sa fie rasfatat peste masura...
( chiar ma intreba cineva pe alt forum, ce-i sa faca al tau daca fii-ta va fi proasta ca tine, va tipa la ea si o va injura ca pe tine? Nu m-am gandit la varianta asta, dar din cate am vazut el spera ca nu va fi asa ci ca va fi ca el; si acum daca nu va fi asa cum o vrea, sa isi asume vina ca nu a educat-o cum trebuie, pana la urma, cum ar trebui sa faca orice parinte...)

hehe, stai sa vina schimbatul pemparsilor, trezitul noaptea, etc. si vezi tu cat de mult o sa stea cu el.

O sa zica bun, de la vreo 3 ani incolo, pana atunci e treaba ta.

Dar si atunci o sa-l intrerupa de la televizor, ii va cere sa joace jocuri care le va gasi poate plicticoase, o sa mai amane cativa ani interactiunea cu odrasla.

Si etc. etc.

Problema reala e ce ai sa faci tu...

"si-l permite"... sa-mi fie cu iertare, dar suna GROAZNIC zis asa...

Citind postaea ta, mi-am dat seama ca tu ai fost obisnuita rau de tot sa te simti josnica, inferioara, proasta si ale asemenea...
Esti atat de dependenta de parerea celorlalti de tine, incat incerci sa le faci pe plac si o dai in bara mai rau. Il lasi pe nemernicul ala de "sot" sa tipe la tine si sa se poarte cu tine ca cu un obiect; mi-e ciuda sa ma gandesc cum se va comporta cu fica-sa, ca doar tot fata va fi; tot asa o va injosi? sau o fi si mai rau, cu mentalitate idioata de "eu te-am facut, eu te omor"? Ce te faci daca cumva (Doamne ajuta sa nu!) va avea mentalitatea asta si o va considera nedemna de el ca deh, e fetita?
Ma gandesc si eu ca l-ar putea duce mintea la chestii de genul. Ce ai face in asemenea caz? Doamne fereste de asa ceva, dar nu avem de unde sti ce si cum. Eu inca n-am reusit sa raman graviduta (desi am o mica intarziere luna asta-poate, poate luna asta), dar mi-am pus zici de intrebari si mi-am raspuns in 2-3 feluri la zeci de scenarii posibile si chiar si imposibile...
Ohoo, cum zce si Alin, vine schimbatul pampersilor, urlatul de foame noaptea, urlatul de durere e gingii noaptea si ziua, apoi altele si altele; daca reuseste sa le faca pe astea, si o sa le faca cu drag, inseamna ca omul are potential de om si tat bun; daca teva lasa balta cu TOATE pe capul tau si nu te va ajuta, e clara treaba, revenim la intrebare ce-ai sa fci tu? Ca doar banuiesc ca pe langa fetita, va trebui ca tot tu sa speli, calci, gatesti, cureti... Ce-o sa faci?
Mi-am pus si eu intrebarea asta, si am discutat cu al meu sot (adevarul e ca el stie deja scimb scutece, ca a schimbat scutece la 4 nepoti, cat timp cumnata era naiba stie unde; in schimb eu n-am schimbat scutece in viata mea; mi-e rica ca o sa ma descurc lamentabil, cel putin o vreme) si am ajuns la concluzia ca ne vom imparti sacinile, desi in momentul de fata nu suport sa il las sa faca curatenie in casa, ca nu mai gasesc apoi nimic, o sa incercam sa facem sa fie bine. Cum va fi exact, vom vedea si noi la fata locului.

Din ce a povestit pana acum, va fi lucru mare daca macar o sa se joace cu copilul :)

Si chestiile astea nu le accepta neaparat din necesitatea de a le face altora pe plac ci probabil mai degraba din comoditate si teama de nou.

Ca sa aiba parte de ceva mai bun, trebuia sa intoarca spatele la tot, ori ar fi fost o abordare prea dificila si riscanta din punctul ei de vedere.
Mai bine o viata de chin.

Daca o sa am timp o sa ma joc, normal, daca nu o sa se joace el, au o sa faca curat, de-abia asteapta sa-mi arate cat de vrednic e el n comparatie cu mine, si dc nu facem fata poate o aduce chiar pe ma-sa ( doamne fereste, eu am o problema grava cu suportatul criticilor sau cand incearca cineva sa-mi demonstreze ca e mai vrednic si eu sunt varza, daca se ntampka asta cred ca eu imi iau lumea in cap si plec :(.....)

Chiar azi am auzit ca conform unui sondaj copiii si-ar dori cel mai mult de la parintii lor sa nu mai fie asa stresati :) si sa se joace mai mult cu ei, ceea ce imi amintesc ca azi ca mi-am dorit si eu de la ai mei pana tarziu ( nu sa se joace cu mine, dar sa nu mai fie stresati si sa se bucure si ei de ceva in viata asta...

Problema e insa ca s-ar putea ca ce mis eintampla sa fie si din vina mea, ca si eu sun foarte intoleranta fata de prostia altora...mai ales la copii chiar nu pot sa tolerez cand vad combinatia de stupiditate cu tupeu; pe vremea noastra daca dadeam asemenea replici stupide si nonsalante la intrebari de bunsimt, eram " trozniti" atat acasa cat si la scoala.....si de-asta poate nii ceilalti nu sunt induratori cu greselile si neputintele mele...
Si nu numai cu prostia sunt intoleranta, ci cu multe alte aspecte care nu-mi convin...de ex cand citesc cele scrise de unii si altii si ma enervez si nu apuc sa va raspund, ca ma intrerup unii si altii cu diversetreburi, dealtfel indreptatite, simt ca imi explodeaza capul de nervi...
Si iar imi stresez copilul aiurea...
Poate nici nu artrebui sa mai intru pe net, in ultima vreme gasesc numai motive de enervare si suparare in orice, atat cele care mi se intampka in viata dezicuzi cat si in cele care le citesc pe net :(... acum adev e ca sunt prea stresata si preocupata de problemele mele si de ce o sa se intampke cu copilu ca sa ma pot " detasa" si concentra si la problemele altora si ca sa ma preocupe si acestea ( care vitamina e mai buna, care tratament, care insecticid...la n** ba cu toate, pan' la urma....

ei, fallen, l tin si hormonii isi fac de cap si te ajuta la starea e nervozitate si iritare; e ca si cum ai avea SPM 9 luni de zile, sau ce putin in primul trimestru am intalnit cazuri de irascibilitate maxim la femeile gravide.

Eu iti doresc sa fie bine in cele din urma si sa reusiti sa claditi o familie frumoasa; dar asta depinde si de barbatul de langa tine; nimni nu e perfect, dar vine o vreme cand ambii trebuie sa fiti pusi de acord in privinda unor decizii si lucruri...

Teama de nou cred ca toti o avem; e si normala, dar cand deja viata de zi cu zi devine mai mult un chin, atunci ar trebui luate masuri; eu, cunoscandu-ma pe mine, de eram in situatia lui Fallen, eram plecata de mult timp de langa barbatul asta; nu-s eu foarte rezistenta la injosiri repetate si la neintelegeri constante; eu mi-as fi luat lumea in cap si plecam; dar poate fallen totusi are un grad mai ridicat de toleranta si rezistenta la asemenea lucruri, iar pentru ca o nu o cunosc pe fallen, am expus doar ce as face/fi facut eu in situatia respectiva cunoscandu-ma pe mine.

Oricum Fallen, tu o sa educi mai mult etita decat el, pentru ca, cu siguranta, tu vei petrece mai mult tmp cu ea; asa ca depinde mult si de tine va creste. Iar cat desre soacra ta, nu esti obligata sa o suporti sau sa o lasi sa iti creasca copilul; e copilul tau si al baiatului ei, nu al ei; sa-l viziteze, sa se implice, dar nu sa il cresca si sa il educe ea. E responsabilitatea voastra sa va cresteti copilul, nu al soacrei, iar daca iti impui punctul de vedere, tot va trebui sa inteleaga; daca n-o si si ea ca barbatul tau...

Eu ii stiu si pe ai mei, daca plec de undeva pe motivi de injosiri, umiliri, nedretati, etc, ti se spune ca poate ai tu pretentii prea mari, poate nu ti-ai vazut de treaba, etc; acum sa nu te plangi ca n-ai bani, serviciu, barbat, etc, ca doar ai avut si i-ai dat cu piciorul....si apoi nici nu poti sa spui acasa ca ai fost certat, criticat, umilit, jignit, ca doar e rusinea ta pana la urma...cu cat afla mai multa lume cu atat mai rau, incep chiar sa creada ca ai meritat-o...

(Apropo de ce credeti ca se infurie parintii si cearta sau bat copiii care gresesc, iau note mici, fac prostii, etc? Ca i-ar ajuta cu ceva furia ta si umilinta, pedeapsa care i-o aplici? Nici vrba; o fac pt ca le sunt inselate asteptarile; pt ca in grandomania lor, ar vrea ca odrasla sa nu greseasca si sa nu deazamageasca cu nimic; ba chiar sa nu repete propriile greseli ale parintilor, si asta ni se repeta obsesiv, sa nu cumva sa ajungem si noi sa nuterminam facultatea, sa renuntam la cariera, sa alegem saracia si greutatile, etc..fctie de ce-a facut parintele: daca a divortat si a crescut singur copiiii, sa nu facem si noi greseala asta; daca a suportat o casnicie mizerabila, asisderea....depinde ce model, exemplu ai....)

Mie insa imi e putin necaz ca poate nu voi putea sa ma joc si sa ma plimb sufiecient cu cea mica, pt ca o sa am si alte treburi prin casa, apoi am sa ma intorc la serviciu, si cred ca mai degraba al prefera el sa se joace si sa o plimbe, decat sa faca mancare, curatenie, etc...

fallen, nici ai mei nu-s mai breji. II iubesc asa cu sunt, dar in unele privinte sunt imposibili.
Momntan, crizele si certurile de saptamana asta sunt pe tema faptului ca am gasit o casa la 11 (!!) km e oras unde ne vom muta (fie ca le place, fie ca nu - asta daca ne aproba banca cresitul). In sfarsit suntem pe cale sa ne indeplinim visul de a locui la casa, undeva in afara orasului, iar ei se scandalizeaza si reproseaza si incearca sa santajeze emotional...
Ei bine, am invatat sa ii las in pace sa se scandalizeze cat vor, eu tot cum am planuit voi face. Nu o sa ii las pe ei sa ia deciziile care ma privesc pe mine; n-o sa ii las pe ai mei sa-mi traiasca viata sau sa mi-o comande.
Ai impresia ca daca copilul/copiii care-i vom avea vor creste la tara vor fi analfabeti; au zis niste chestii imposibile; dar stiu ca au fost spuse la nervi; si stiu ca vor mai urma... si stiu ca se vor opri dupa aproximativ cateva saptamani dupa ce ne vom muta, apoi va fi roz si vor fi multumiti de alegerea noastra, iar daca nu, macar nu vor mai fi nemultumiti.

Fallen, scuza-ma ca te intreb, dar voi cati locuiti intr-o casa? ca la 2 adulti nu pot sa imi imaginez de ce trebuie sa gatesti zilnic si sa faci curatenie zilnic. Adica, nah, oi fi eu altfel, dar eu gatesc pentru 2-3 zile, uneori mai mancam si "ce este", iar curatenie mai generala fac 1 data pe saptamana. In rest, am grija sa nu fac mare dezordine si doar mai adun una-alta, iar spalatul vaselor, ei bine, ala e rutina zilnica, ca altfel ar fi dezastru :P
Alteori mai gateste sotul... o data la 2 saptamani garanat gateste si el, dar el e cu meniurile de weekend mai mult. Si la curaenie nu-l las sa-si bage mainile, ca apoi nu mai gasesc nimic. Am patit-o; nu mai repet; in schimb il atentionezin caz ca zboara prosoapele din baie e exemolu, safaca bine sa le schimbe/sa le puna de unde le-a luat.

Model clasic de educatie in familiile cu parinti comunisti atei si materialisti.
Credeau ei ca totul in viata este cariera,locul de munca,ratele la banca,apartamentul mobilat,gresia,faianta si parchetul...
Nimic despre casatoria cu un om bun,cu frica de Dumnezeu(sau cu o femeie la fel),nimic despre relatia cu Dumnezeu,nimic despre mantuire,nimic despre purtarea cu dragoste catre oameni,nimic ,nimic...
Numai cariera,bani,putere si faima.

Ca asa au fost influentati in communism si asa li se parea si lor ca au descoperit sensul vietii avand salariul lunal,apartamentul la oras si vacanta anuala pe nisipurile din Mamaia,facandu-si depozite serioase de cancer de piele.

Asta cu parintii atei comunisti si materialisti.Acum stau pe cap cu "copii" de 40+,50+ care nu au un rost in viata,nu-s nici casatoriti,n-au nici o cariera(pt ca nu toata lumea este facuta pt una)acum mai au la dispozitie inca vreo 30-40 de ani de regrete si inima rea ca nu au stiut sa-si educe copiii spre adevaratul sens in viata.
Asta pt ca nici ei nu au avut unul !

Citind mesajele lui fallen am ajuns la concluzia (din nou si din nou) cat de mult lipseste educatia intru familie a tinerilor.
Unii au model in familie: vad cum fac parintii sa se organizeze ca sa aibe timp pentru toate, cum fac treaba in casa, cum se ocupa de copii, cum isi fac o cultura generala (biblioteca, tatru, opera, concerte, muzee), concedii etc.

Tinerii isi incep viata de familie si isi pun probleme ca fallen si ca altii: cum o sa fac eu in casa, cum sa ma ocup de copil cand o sa am si serviciu si etc., cum sa ma port cu sotul si alte cele.

Eu una sunt bucuroasa pe de o parte ca am vazut la parintii multe lucruri pe care acum le aplic si eu. Mai ales organizarea.
Mamam mea avea programul facut pe zile, avea timp si de mine si de casa si de serviciu. Sigur nu era usor.

Problema este ca inainte era si posibil lucrul asta. Se lucrau 8 ore si atat.
Azi este mai haotic, ore de lucru mai multe, deplasari, program de lucru mai ciudat. Si desi exista sambata libera (care ianinte nu era), totusi nu este timp pentru multe.
Eu nu stiu cum faceau ai nostri care nu aveau roboti de bucatarie, masii automate spalat rufe si vase, masini, celulare si alte cele.
Totusi isi faceau treaba si aveau timp pentru toate.

Revin la edcuatie:
Inainte vreme fetele cel putin nu erau pregatite pentru familie.
Spre deosebire de fallen eu nu stiam ce inseamna casnicia, cum este barbatul, cum trebuie sa ma port cu el, ce cerinte are si etc.
Nimeni nu ne spunea nimic. Era interzis sa stim ceva despre sex, sau despre anatomie, despre copii etc.

Mai apucam sa invatam gospodarie (inclusiv la scoala invatau fetele lucru manual, gatit etc.).

Nu stiam nimic nici medical, nici de la preot, nici nimic.
Si pe atunci nu existau PC, internet ca sa intrebi. Nu exista celular sa ai contact mereu cu ai tai.

Azi tinerii stiu multe lucruri, dar nu stiu altele.

Au gresit si ai nostrii pe vremea aceea, gresesc si alte generatii mai noi.

Trebuie invatati tinerii si pregatiti pentru casatorie.
Ca ea nu inseamna numai sex si nunta. Ci mai ales viata si greutati.

Si parintii si medicii si scoala si preotii. Toti trebuie sa le vorbeasca tinerilor despre familie, despre cuplu, despre copii, despre gospodarie, despre organizarea timpului si a banilor si etc.

Si pentru Dumnezeu, va rog nu mai stricati firele de discutie. Aici se discuta despre impartasirea copiilor.
Faceti fire separate despre tot ce aveti nevoie.
Inebunesc bietii oameni care intra prima data pe forum.

Da, are dreptate Sophia, sa vb la subiect...

Ma intreb daca e bine sa-si duca copiii la impartasit parintii care sunt foarte pacatosi si departe de adevarata credinta crestina....daca intr-o familie de ex nu s-au mai vrut alti copii sau nu s-au mai putut permite, si mama a facut avort, mai poate ( e bine) sa-si mai aduca copilul care-l are la impartasit?

Daca parintii duc o viata necinstita, fac afaceri, muncesc duminca sau de sarbatori ( ei personal sau au angajati in acest scop) nu e un act de ipocrizie sa duca copilul la impartasit?
( cu toate ca,'daca am fi fost amandoi cinstiti si am fi muncit pe sal minim pe economie, probabil nu ne-am fi permis decat sa stam in chirie intr-o camera gen camin, cum am avut, si tot ne-ar fi fost greu sa facem fata cheltuielilor de intretinere, deci nici vorba de facut copii ...:(...)

Daca mama e certata cu toata lumea, inclusiv cu tatal si cu familia, iar celorlalti pe care ar trebui sa ii serveasca, le poarta pica si ii uraste, i-ar trimite chiar " la naiba", nu o intereseaza ce se va intampla cu ei ???

Daca aparent iesirea la bisericaduminica le face pkacere, si mamei si copilului, dar ulterior cand se intorc acasa, tatal e furios si parintii se cearta si nu-si mai vorbesc toata dupa-masa, si nu mai au chef sa vorbeasca si sa se joace nici cu copilul, acesta nu va remarca ca ceva nu e in regula si ca e asociat cu iesirea de dimineata, nu va realiza ca dupa asta urmeaza intodeauna ceva rau si neplacut ???
Oare nu trebuie sa fac cum a spus sefa, si sa renunt la " credintele" mele de dragul copilului, sa nu-l confuzez, sa-i fac rau?
Pana la urma copilului ajunge sa ii placa si sa-i faca bine ce ne place si noua si ce il invatatm, ce ii oferim noi, n-are cum sa doreasca ceva ce nu i-am oferit niciodata, decat cand se fac mai mare si descopera singur...iar in burta mamei probabil simte si preia emotiile acesteia, daca ei ii place muzica bisericeasca si se simte bne cand o aude, se va simti bine ai copilul, dc ii plac manelele si o impresioneaza pozitiv, ii creaza o stare de bine, asisderea....( too bad ca nu-mi pot invata copilul sa-i placa manelele, pt ca dc va organiza botezul cine vad ca vrea acest lucru, cu siguranta va avea in meniu asa ceva...)....si de asemeni imi e greu sao invat sa ii placa altceva, atata timp cat nici pe mine deocamdata nu ma mai emotioneaza nimic atat de mult, si inca sufar ca nu mai pot merge la biserica, dar, asa cum mi-au mai spus si altii, atata timp cat un lucru, o placere de care esti privat iti creaza atata suferinta, inseamna ca acea placere nu e sanatoasa, e patologica si trebuie musai sa renunti la ea....si nici sa nu o inlocuiesti cu o alta asemenea adictie, dar nici sa nu ajungi la ahedonie, sa nu temai impresioneze nimic, sa ramai la toate rece....tb sa gasesti calea de mijloc, sa poti sa te simti bine, dar sa nu suferi candesti privat de acea placere...dar se pare ca aici existe numeroase dereglari in producerea si gestionarea, managementul emotiilor, si chiar daca spune lumea ca acestea pt fi controlate prin propria vointa, prin autosugestie, prim educatie..se pare ca unele organisme esueaza in asi gestiona cum trebuie emotiile :(....( poate e un handicap genetic, cine stie, sau o lipsa de educatie in acest sens...)

Pai desfranarea, concubinajul cu un barbat care e si ateu pe deasupra te pomenesti ca nu o fi pacat, dar a face un minim gest de bine crestinesc copilului, e un gest de ipocrizie care e un pacat grav?

Sa aduci pe lume un copil intr-un mediu cu care cu greu s-ar putea numi familie, daruindu-i un parinte (bilogic ca legal sau duhovnicesc..cine stie cand si daca) care s-a dovedit deja un terorist cu maicasa, nu o fi pacat, dar a incerca sa-i dai o educatie cat de cat mai buna decat a parintelui terorist, e iarasi, un pacat grav fata de copil?

Pai ce, doar nu o faci doamne fereste sa ai pace cu tatal lui (de parca ai avea, orice ai face), o faci 'spre binele copilului'.

Doamne fereste sa ne asumam greselile noastre de pana acum, peste ele mai punem si altele, mintind ca o facem spre binele altora.

Si a te certa cu toata lumea nu e solutia pentru a obtine ceea ce vrei, mai ales din postura ca tu ai dreptate si ceilalti nu.
Poti sa iti faci o socoteala si sa vezi ce ai obtinut cu discutiile in contradictoriu si ai sa vezi foarte repede ca pe langa faptul ca n-ai obtinut nimic, la capitolul "pierderi"" si "dezavantaje" adaugi si starea de frustrare a celorlalti care se manifesta prin si mai multe frustrari si restrictii la adresa ta, din partea lor.

Asa ca nu era mai simplu daca iti vezi de ceea ce ai de facut si ce ai dreptul sa faci si eviti certurile?

Sa contesti fatis deciziile manageriale ale sefilor pe motiv ca stii tu mai bine cum se conduce o afacere, cu certitudine nu e calea spre prosperitate iar daca o faci din teama ca afacerea ar falimenta si tu ai ajunge pe drumuri, s-ar putea chiar asta sa se intample, sa ajungi pe drumuri, indiferent ca afacerea falimenteaza sau nu.

Intr-adevar, nu-l poti opri sa faca scandal ca mergi la biserica, dar poti sa nu certi cu el din cauza asta.
Poti sa te opresti sa-i ceri sa fie altceva decat este si sa gandeasca altfel decat cum stie ca gandeste, cu certuri si discutii in contradictoriu n-ai sa-i schimbi atitudinea.
Dar daca ar vedea in tine roadele unei credinte autentice, lucrurile s-ar putea sa se schimbe si fara sa faci eforturi deosebite in acest sens.

Pai tocmai asta e ca nu prea se vad... ( pt ca cm probabil nu prea exista)
Nu m-as certa cu nimeni daac nu mi-ar cere lucruri imposibile si ilogice, sau mult prea anevoioase, istovitoare ( sa te scarpini cu stanga in dreapta) cand se putea face totul mai simplu sau cnd pur si simpku nunar trebui sa fie treaba mea sa repar greselile altora ( in timpul in care ar trebui sa ma odihnesc sau sa fac altceva mai productiv). De fapt nici nu ma cert fatis, sunt doar revoltata si ii urasc tacit in sinea mea...
Daca as reusi sa ii fac pe plac mereu, nu m-ar mai teroriza nimeni...dar atata timp cat un lucru care te face pe tine fericit si pe altul nefericit, pe care esti dator sa il alegi, fericirea ta sau a celuilalt?
Sa zice, ca gandesti pe termen lung: un parinte vrea sa invete copilul ascultator, sa mearga la biserica, sa invete, sa manance, sa se spele, sa faca ordine, etc. Celalalt il lasa sa faca numai ce vrea el, sa se joace, sa stea la desene, la calculator, etc. Automat copilul il va iubi mai mult pe al doilea, insa primuk e cel care de fapt ii vrea binele pe termen lung, logic. Dar oare el va realiza vreodata acest lucru? Poate da, dar mult prea tarziu, pna atunci isi va uri " parintele rau" si va face exact contrariul...desigur cand va fi destul de mare sa poata sa se sustraga voii parintilor, sau si mai devreme, dar pe furis ( va minti, se va ascunde, etc). Iar parintii vor ramane sa dea vina unii pe altii ca celalalt a gresit, unul ca a fost " prea rau" si i-a cerut prea multe, celalalt ca a fost " prea bun" si i-a permis prea multe...
Si apoi ce va zice copilul cand va creste intr-un mediu ostil si contradictoriu? Ca l-am obligat sa fie cuminte, sa se impartaseasca, sa nu minta, sa nu fie rau si bataus, sa nu vb urat, sa invete, sa asculte, etc, in timp ce noi am fost toata viata niste pacatosi care am facut numai rele...nu stiu cum pot sa-l invat sa fie " bun" atata timp cat noi suntem rai, si chiar daca as putea l-as face doar sa sufere, nu are logica...ar fi poate mai simplu sa il invatam sa fie cel putin la fel de rau ca noi, desi nu cred ca vreun om normal la cap isi poate dori asa ceva...pt ca pe oricare il intrebi majoritatea vor motiva ca au ajuns sa fie rai pt ca au avut greutati si viata i-a obligat sa fie asa, dar dc ar fi avut toate conditiile, ar fi putut sa fie buni.....( de parca ar avea cineva vreodata asa ceva...)

De facut le faci sau nu?
De fapt este irelevant, daca le faci sau nu, poti sa le faci sau nu, si fara sa urasti.
Poti fi revoltat(a) dar ura e cu totul altceva.
Poti ca in loc sa urasti persoana respectiva, sa te rogi pentru ea.

Depinde. Daca il iubesti pe celalat, atunci a lui este mai importanta.
Daca e doar un schimb convenabil, se pare ca n--ai ales bine cu cine sa-l faci.

Ba uite ca nu.
Pentru ca primul (daca stie sa-si materializeze intentiile bune) ii va da mai multa atentie decat al doilea si atentia este cea care conteaza mai mult.

Corect, degeaba incerci sa-l inveti bine, daca esti un exemplu prost.
Il inveti sa nu fure si tu furi, il inveti sa nu minta si il minti, sa nu se certe si tu te certi, sa nu urasca si tu urasti, etc.

Nu trebuie sa depui eforturi in directia asta, pur si simplu trebuie sa lasi lucrurile sa decurga de la sine.


Scuze, scuze...un om rau nu devine niciodata cu adevarat rau pana nu incepe sa se prevaleze si de responsabilitatea pentru faptele lui.

La fel si indreptarea, primul pas este asumarea responsabilitatii.

Cu lucrurile care le faci sau nu le faci...era o poveste si in biblie parca cu doi fii, unul care a zis ca face, fara indoiala ce i s-a cerut, dar nu a facut, si altul care a comentat si cartit ca nu poate ca are alta treaba, etc, dar ana l urma a facut...ei bine in viata is preferati cei din prima categorie, paradoxal...

Normal ca sunt lucruri pe care incerci sa le faci si nu iti ies cum trebuie, altele nu iti ies deloc, iar altele iti ies dupa o prea mare truda, care iti poate oferi satisfactii maxime sau mai putin...( sau care desi tu multumesti lui Dumnezeu ca ai reusit, in cele din urma, cu mari eforturi ( de ex sa ajungi acasa de la piata cu greutati) beneficiarul lucrarii sa spuna " doar atat ai adus"? Sau, se putea si mai bine, ai scapat usor, maj puteai, sau eu am facut ce-a fost mai greu, etc...)

Fii mai toleranta cu ceilalti, invata sa ierti, si ai sa fii mai linistita
Dupa cum vezi, cand urasti, ura tot de capul tau se sparge, aia care ii urasti stau mult mai bine din partea ta, poti fi sigura de asta, tie iti faci cel mai mare rau pana la urma.

Doar pana la prima, cel mult a doua dezamagire.


Ce, chiar nu erai de mult lamurita ca n-ai sa fii tratata echitabil in relatia asta?
Si totusi ai acceptat-o asa cum e, ti-ai facut iluzii ca lucrurile se vor schimba peste noapte sau de ce?

Asa e in toate relatiile. Arata ca poti si ti se va cere si mai mult. La serviciu nu e la fel ???

Interesant.
Tocmai am avut o revelatie.

Unii pretind ca sunt total incapabili/incompetenti ca si atunci cand catadicsesc sa faca un minim, aia din jur sa fie multumiti.

Ce sa spun, minunata strategie.

Oricum, eu am spus ceva si tu ai zis altceva, ai preferat sa eviti dialogul dar care de altfel era inutil, stim amandoi cum stau lucrurile.

Nu-i chiar asa fallen. Depinde de oameni; nu trebuie sa fie asa nici cu partenerul de viata, nici cu angajatorii. Sunt soti/sotii care nu cer mai mult, chiar daca arati ca poti, tot asa cum sunt angajatori care fac la fel. Ci care sunt asa, sunt cei carora nu le pasa de tine, fie el sot/sotie sau anajator. Tu pari a fi exploatata din ambele parti, si pe deasupra ti se pare si normal. NU ESTE NORMAL.

Nu i se pare normal, dar nici nu vede o iesire din asta => frustrari.

Mergeti voi acasa la consorti/consoarte si spuneti ca ati demisionat pt ca erati abuzati si vi se cerea mai mult decat puteati sau era drept, corect, intra in atributiile voastre sa faceti. Si dc nu va inteleg intoarceti-va la parinti acasa, eventual cu 1 dintre sau toti copiii care-i aveti, si spuneti-le acelasi lucru, ca n v'au inteles partenerii de ce v-ati lasat serviciul... ( de parca ei, sotii/sotiile si parintii vostri nu sunt nevoiti sa sufere si ei la randul lr abuzuri si nedreptati ca sa va fie bine in casa, la toata familia....)

Deci asta e relatia ideala la tine, concubinul sustine sus si tare ca e abuzat bietul de el toata ziua de dragul tau, si acasa te abuzeaza pe tine si tu spui mersi ca ai o relatie atat de minunata.

Nu, pe el nu-l abuzeaza nimeni...cel putin de vreo 10 ani decand numai munceste pt altii ( adica doar pt noi, familia, nu are alti patroni, am vrut sa zic; normal ca munceste " pt altii" ca si clienti care-i cumpara serviciile, desigur... si care chiar daca il " abuzeaza" , nu se supara foarte tare pt ca il si platesc pt asta, si nu impartr profitul cu nimeni, decat cu mine, eventual)... iar acasa pana acum cel putin nu s-a plans ca l-ar abuza cineva in vreun fel, adica eu, ca altcineva nu avea cine, pana acum ...savedem pe viitor ce va mai fii..

Insa ideea era ca e nasol cand stii ca si tu tragi din greu cu jobul tau, sa aduci bani acasa, si nu stii cat mai rezisti, si intr-o buna zi sa te trezesti ca vine si altcineva din casa, care oricum ti se parea ca munceste si castiga mai putin ca tine, si spune ca a renuntat....pai nu-ti vine sa innebunesti, vazand ca totul cade de acum numai pe umerii tai???

Depinde de ce a renuntat.
Depinde ce faci mai departe. Daca inebunesti si atat, proasta alegere.

Insa nasol e ca asta e logica lui si tu ti-ai insusit-o.