În prealabil postat de sophia (Post 247946)

Uitam ceva:Va rog eu mult sa nu mai spuneti ca in credinta avem liberul arbitru. Nu este asa. Exista niste reguli si daca nu le indeplinim, se pare, dupa parerea voastra, ca nu suntem (buni) crestini. Noi nu putem alege in credinta, ori facem ceea ce ni se cere (de la Dumnezeu) si mai rau oameni (biserica institutie), ori nu suntem crestini (orotdoxi). Asa se spune, n-o spun eu.
Pentru mine liber arbitru inseamna sa poti alege ceva intre doua sau mai multe variante, fara ca sa faci ceva rau. Sa poti sa-ti alegi drumul, neinsemnand asta ca automat ai de ales intre alb si negru, sau bine si rau. Pot sa fie mai multe cai bune si rele.
De ex. in credinta: sa poti alege calea potrivita tie de a-ti manifesta credinta, fara ti se pune eticheta ca nu esti crestin, sau esti caldicel, sau ai facut rau. Sa poti fi fericit cu alegerea ta.

În prealabil postat de sophia (Post 247946)

Concluzia ar fi ca:


Si cred ca am mai spus asta aici pe forum. Exista un autor (si teolog) american care a scris niste lucrari f.interesante. Una din ele se refera la cuplu.

În prealabil postat de sophia (Post 247983)

Il cheama Gary Chapman. Lucrarea se numeste "Cele 5 limbaje ale iubirii". El este teolog de profesie (dar nu ortodox). S-a dedicat mai apoi salvarii familiilor, ca sa se evite divortul. L-as defini ca duhovnic-psiholog.
A mai scris si alte lucrari in acest sens. Da-i un google.

În prealabil postat de sophia (Post 247983)

@Jane Says - ce n-am inteles? Eu n-am facut decat sa rezum ce spuneti voi aici pe forum si ce scriu multi. N-am pus nimic de mine inventat.

În prealabil postat de AlinB (Post 247987)

http://en.wikipedia.org/wiki/Gary_Chapman_(author)

E protestant, ei nu au duhovnici, dar daca tu asa iti definesti duhovnicii, chiar nu ma mira deloc directia gandirii tale.

De altfel viziune respectivului nu este deloc duhovniceasca ci specific consumista, spiritualitatea fiind se pare la ei tot un fel de bun de consum..

În prealabil postat de Jane Says (Post 247988)

Pai rezumi distorsionat.
De ce nu citesti carti despre Taina Casatoriei, ca e un topic in care au fost sugerate titluri de carti. Si rezuma pe urma de-acolo..

În prealabil postat de sophia (Post 247978)

Si prima chestie pe care ti-o spun este: cele doua cai, casatorie si calugarie, nu exista de fapt in credinta.
Casatoria, familia este de fapt, prin canoane si cerinte (umane) incomatibile cu credinta.

În prealabil postat de sophia (Post 248001)

Au si alte confesiuni un soi de duhovnici, nu stiu care este traducerea in limba romana.
Uite aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Pastoral_care

S-a dedicat consilierii de familie. Care este problema? Si un teolog ortodox poate sa faca asta.
Si da, eu am asa am inteles ca si asa ceva trebuie sa faca un duhovnic (ortodox).

În prealabil postat de sophia (Post 248002)

Jane nu stiu ce tot vrei.
Nu spuneti voi (tu si Anna si Anca si mai stiu eu cine si scripturile), sa facem abstinenta, sa postim?

În prealabil postat de sophia (Post 248002)

Jane nu stiu ce tot vrei.
Nu spuneti voi (tu si Anna si Anca si mai stiu eu cine si scripturile), sa facem abstinenta, sa postim? Ca altfel nu ne putem ruga, ca nu este curat, ca mai stiu eu ce motive.
Daca eu, Fani si altii spuneam ca ma rog toata ziua si ii dau sotului 10 minute pe saptamana, ziceti ca nu este bine, ca tot trebuie sa postesc, ca trebuie numai in ziua de si etc. . Si atunci? Nu asta se intelege?
Daca monahii nu au voie sa aibe familie (Geo zice ca nici parinti, nici frati, nimic), nu inseamna ca este o incompatibilitate.
Ori, ori.
Te rog explica-mi cum vezi tu lucrurile, cum impaci tu credinta cu familia.

În prealabil postat de sophia (Post 247946)

Concluzia ar fi ca:

(Si) atunci cand postim sau ne abtinem cu diverse alte scopuri (anticonceptie), nu mai iubim partenerul la fel. Indreptam iubirea si atentia noastra spre altcineva, in speta Dumnezeu, sau alte persoane, sau spre noi insine (= egoism). Si directia si procentul difera de la caz la caz.

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 248012)

Pentru curiozitatea voastra, am rugat recent Adminul sa inchida sau sa stearga topicul asta - deschis de mine acum vreo 2 ani. Pe atunci eram intr-o perioada de dubiu, in timpul careia din fericire m-am hotarat sa ies din apostazie.

Acum ma mustra constiinta ca am deschis subiectul asta, dar Adminul nu considera ca este smintitor. Imi pare rau sa vad ca a fost relansat si ca are acum rating maxim.

În prealabil postat de AlinB (Post 248011)

Chestia cum ca respecte anumite zile, este alegerea ei, Fani sustine ca nu este obligatoriu si are dreptate, nici unul din superortodocsii nostri ultracunoscatori de canoane (si avem o gramada cand e vorba de caterisit preoti si episcopi!) nu a putut sa sprijine ideea cum ca ar fi obligatorie abstinenta in acele zile.

În prealabil postat de Jane Says (Post 247715)

Viata mea a fost si este din multe puncte de vedere - cu totul neconforma cu principiile crestine, am pacatuit fara numar, m-am casatorit dupa 7 ani etc.
Dar chiar si din mijlocul mormanului de pacate - sau poate tocmai din cauza lui, cine stie - eu chiar cred ca se poate. Trebuie sa se poata. Trebuie sa existe dragostea aceea fata de sexul opus care totusi trece dincolo de apetit, trebuie sa fie insotiri de suflete curate care se sprijina unul de celalalt si se implinesc chiar fara a face amor vreodata, care se casatoresc si traiesc feciorelnic si-si gasesc si asa bucurie unul intr-altul.
Eu n-am trait asta dar nu mi se pare imposibil si nici un ideal de neatins, pentru ca stiu de un cuplu de tineri [ 30 si ceva de ani ] care traiesc asa, cred ca sunt amandoi asa cum i-au facut mamele lor. O sa intrebati de ce s-au mai casatorit atunci, daca nici copii nu fac si nici sex nu vor.

Simplu: pentru ca s-au intalnit si s-au indragostit unul de altul si se iubesc. Se poate trai si asa si cred ca e foarte frumos chiar daca nu o sa mi se intample mie niciodata, cred ca se arata slava lui Dumnezeu in ei. Daca au avut amandoi dorinta asta, de a trai impreuna fara a avea relatii sexuale, Dumnezeu i-a ajutat, ca numai prin harul Lui se poate, nu cu de la noi putere.

Si-apoi si in vietile noastre, ale astora impamanteniti, exista momentul acela de primavara la inceputul unei relatii, cand ne indragostim, cand totul parca straluceste in jur, cand ne cuprinde asa o duiosie si un drag fata de persoana aceea si fata de intreaga zidire.. si e o perioada relativ scurta in care ne sfiim si cand ne tinem de mana, din spusele unor apropiati si din proprie experienta stiu ca in vremea aceea nici macar nu au dorinte fizice, e o apropiere si o dorinta casta de prezenta celuilalt, cand suntem curiosi sa stim ce gandeste ce viseaza cum i-a fost copilaria vrem sa impartasim cu el/ea nori, dealuri, locuri din copilarie, mirosul pajistii proaspat cosite, carul mare, carti iubite, muzica, totul la el/ea ne incanta si ne adapam din persoana respectiva si parca privim intreaga lume cu ochi noi. Se naruie curand dupa primul sarut, cand incepem sa exploram fizic dar ramane faptul ca a fost, pentru cateva zile, pentru o saptamana, poate mai mult, starea aceea de ceva ce nu pot defini, trebuie trait dar cred ca stiti si singuri la ce ma refer. Ei, de ce nu ar putea fi starea aceea permanentizata de unii? Si de ce nu ar putea fi temei pentru cununie, de ce ca sa te cununi musai sa ai apetituri si sa eviti curvie sau sa faci copii?

Mai exista si situatiile acelea de nedorit in care se ajunge totusi la acelasi lucru: un partener bolnav, paralizat.. daca il iubesti nu stiu, eu cred ca Dumnezeu poate da putere si unui barbat si unei femei si poate "ridica" apetitul asta de la ei, lasand doar dragostea sufleteasca, nestirbita de nimic. Daca ne gandim ca din cauza postului am putea fi tentati sa calcam pe alaturi, pai atunci ce am face intr-o situatie ca asta?

În prealabil postat de sophia (Post 248033)

In timpul cand sunteti despartiti se cheama ca va daruiti dragostea carierei, sau altor oameni (pacienti, etc.), sau lui Dumnezeu, etc.
Tocmai ce spui tu: ce daruiesti tu celuilalt.
.

În prealabil postat de sophia (Post 248017)

@AlinB - mai Alien, cred ca vorbim in paralel.

1. Ceea ce concludeam eu sunt extereme, dar asa spun toti (Sf.Parinti, par.Cleopa si altii ca dansul, preoti, voi aici). Si voi tot asta sustineti in fond.

În prealabil postat de sophia (Post 248017)

2. In fond de ce nu-mi explici totusi de ce monahii trebuie sa nu aibe familie.
Care este explicatia. Cerinta este asta, dar de ce? Stii sa-mi spui?
Lepadare de lume. De ce? Ca nu poti fi a lui Dumnezeu altfel.

În prealabil postat de sophia (Post 248017)

Fiindca la fiecare pas ai indoilei si ganduri si remuscari (am dat destul sotului, am dat destul lui Dumnezeu, am pacatuit, etc.).

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 248012)

Pentru curiozitatea voastra, am rugat recent Adminul sa inchida sau sa stearga topicul asta - deschis de mine acum vreo 2 ani. Pe atunci eram intr-o perioada de dubiu, in timpul careia din fericire m-am hotarat sa ies din apostazie.

Acum ma mustra constiinta ca am deschis subiectul asta, dar Adminul nu considera ca este smintitor. Imi pare rau sa vad ca a fost relansat si ca are acum rating maxim.

În prealabil postat de sophia (Post 248033)

@anna21
Vezi? Depinde cum privesti lucrurile. Totul este relativ pana la urma.
Eu spunca daca voi traiti asa mult departe unul de altul, nu va iubiti. Pentru ca daca v-ati iubi cu adevarat, ati gasi o solutie sa va adunati. Cum faceti cu copiii?
In timpul cand sunteti despartiti se cheama ca va daruiti dragostea carierei, sau altor oameni (pacienti, etc.), sau lui Dumnezeu, etc.

În prealabil postat de anna21 (Post 248051)

Eu nu-mi permit sa fac un dus decat daca dorm copiii (si au auzul fin, tot nu e bine) ca cel mic care este mamos plange lipit de usa de la baie, incearca sa bage degetele sub usa sa ajunga la mami.. e un intreg circ sa-l desprind de mine zece minute.. Si cred ca asa este in fiecare familie cu copii.

În prealabil postat de sophia (Post 248017)

1. Ceea ce concludeam eu sunt extereme, dar asa spun toti (Sf.Parinti, par.Cleopa si altii ca dansul, preoti, voi aici). Si voi tot asta sustineti in fond.

În prealabil postat de AlinB (Post 248100)

Haha..tare! :24:

E clar ca in felul asta slabe sanse sa ai urmatorul copil, dar daca se intampla, inca unul este extrem de improbabil.

Asta e din seria "metode anticonceptionale naturale" pe langa metoda calendarului cea cu "mai facem sex la anu'". :4:

Totusi nu cred ca e asa cu toti copii, depinde cum ii abordezi din primele luni de viata, de fapt chiar din primele saptamani.
Daca dormi cu ei, si esti mereu langa ei la cel mai mic planset, nu se mai desprind de tine..

Mai stiu pe cineva care tot asa, dupa vreo 5 luni cand s-a intors la serviciu cu chiu cu vai a zis ca nici o sansa pentru inca un copil, doar daca sta taicasu' cu el nonstop.

În prealabil postat de anna

ooo, Alin, nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu ma plang din cauza copiilor, imi place ca sunt atasati de mine.. Oricum cresc atat de repede, cel mare deja se interiorizeaza si desi vorbeste non stop, gandurile care-l reprezinta le tine pt el. Ieri invata sa mearga, azi are probleme "existentiale", deja si nu nici in clasa 1.
Parerea mea e ca si 10 copii de-ai avea, tot ca o clipa trece viata si ti se pare ca nu te-ai bucurat destul de ei.

Altceva vroiam sa arat: un pic de realism este necesar. Viata sexuala isi schimba radical importanta pe masura ce te maturizezi.. si daca nu te maturizezi te forteaza copiii sa-ti schimbi optica.
Desigur cunosc parinti care merg in vacante fara copii (pt a nu fi tulburati in "distractie".. ba cunosc si un caz tragic in care copilul lasat in grija bunicii a murit cand parintii erau la mare) sau care merg in vacante cu tot cu bunici (ca sa aiba viata sexuala nestingherita in timp ce bunicii supravegheaza copiii).Mi se pare jalnic sa ajungi parinte si sa ai mentalitatea eu, eu, eu...

Si cum ajung unii la batranete cu sexualitatea in cap (cazuri pe care le stiu).. mi-e groaza sa ma vad cu ei ca il intreaba pe copilul meu de gradinita despre prietenele lui! Sau fac aprecieri: "e baiat mare, umbla cu fete"! (adica avem o vecina cu care se joaca in parc). Si ii spun copilului ca "prietena" lui de anul trecut era mai frumoasa decat cea in prezent. :43: Cum sa explic unor astfel de oameni ca fiul meu, daca este coret educat "NU umbla cu fete". Sau ca o fetita nu poate fi frumoasa/ urata ci fiecare fiinta este unica si speciala (cum zice fiul meu despre prietena lui: "Dumnezeu a facut-o foarte speciala", ca este alta nationalitate). Sunt oameni care vad relatiile doar prin ochelarii patimilor lor (desi sunt "normali", au fost fideli unul altuia.. dar nu au inteles sa acorde sexualitatii locul cuvenit, ci probabil i-au exagerat importanta).
Asta este cu sexualitatea care nu dispare cu batranetea, ci daca nu-i intelegi rostul iti transfigureaza toata realitatea, pana la proiectarea propiilor instincte asupra unui copil de gradinita si a prietenei lui de joaca.
(Mi-e sila, dar sunt obligatii familiale, trebuie fac iar act de prezenta!)

În prealabil postat de Jane Says (Post 248133)

DAAAAAAAAAAAAAAA
Mie mi-a stat mintea-n loc cand am auzit-o pe sotia tatalui meu (ambii au 54 de ani) descriind cum o fetita de 1 an, vazandu-l pe tata apropiindu-se (erau in vizita sau ceva) si-a expus funduletu din scutecel, era asa draguta si cocheta mititica, ii placeau barbatii, dar descria asa, vesel, ca si cum era ceva misto, era fain, copila era cool
Mi-a venit sa urlu :)
FRATE, POATE GANDI IN AFARA SEXUALITATII SAU TREBUIE SA O PROIECTEZE IN JUR NONSTOP?
Ffff... ma simt mai bine :)

În prealabil postat de anna21 (Post 248140)

Dar ca tot veni vorba de locul sexualitatii.. si cum se manifesta patimile la batranete. Cunosc batrani care rasfoiesc reviste pt barbati gen playboy, hustler.. oameni normali, adica, din aceia care in societate trec drept "izvoare de intelepciune si experienta de viata" (in spirit lumesc, desigur).

Sau o batrana care s-a "indragostit" de un tanar..etc..
Sunt lucruri care trebuie puse la punct din timp.
Altfel, asteptand o "asezare" a lucrurilor adusa de ritmul biologic, s-ar putea sa descoperi prea tarziu ca de fapt ai de-a face cu o patima/boala sufleteasca, nu un impuls normal.

În prealabil postat de Jane Says (Post 248144)

Parerea mea e ca , cu cat acordam importanta psihologica mai mare actului, cu atat il caram dupa noi mai multa vreme, aparent cu cele mai bune intentii. Adica il invelim in ambalajul asta de "sanatate viguroasa", "e bine sa", "e sanatos sa", si tot felul de ganduri care nu il urmeaza ("a fost bine") ci il provoaca. Adica la o adica noi toti cam credem ca lipsa lui e cam aiurea, parca n-ar fi tocmai ok, parca totusi n-ar fi dragoste fara, asa niste caracatite..
Unei paciente care avea sotul bolnav i-a recomandat o sefa de-a mea sa-si gaseasca un "prieten" (femeia e la menopauza). Sotul i se stingea de cancer si ea avea relatii "ca asa e sanatos, sa nu ma imbolnavesc de nervi". Am murit un pic pe dinauntru cand mi-a spus.
Ce avea pacienta? Nada. Era o isterica cu iq 70. Nimic care sa se poata trata.

În prealabil postat de anna21 (Post 248145)

Asta-mi aminteste ce solutie gasise un cunoscut pt paciente isterice (nu la psihiatrie): injectie cu ser? (cred ca era ser fiziologic, nu apa, totusi).. nu stiu exact cum si unde o facea.. ideea era sa o doara rau pe femeia aceea (nu stia ca este ser, desigur.. placebo).. si uita de probleme. Ii schimba perspectiva.
(Cred ca e mai indicat decat curvie.)

În prealabil postat de sophia (Post 247946)

Uitam ceva:Va rog eu mult sa nu mai spuneti ca in credinta avem liberul arbitru. Nu este asa. Exista niste reguli si daca nu le indeplinim, se pare, dupa parerea voastra, ca nu suntem (buni) crestini. Noi nu putem alege in credinta, ori facem ceea ce ni se cere (de la Dumnezeu) si mai rau oameni (biserica institutie), ori nu suntem crestini (orotdoxi). Asa se spune, n-o spun eu.
Pentru mine liber arbitru inseamna sa poti alege ceva intre doua sau mai multe variante, fara ca sa faci ceva rau. Sa poti sa-ti alegi drumul, neinsemnand asta ca automat ai de ales intre alb si negru, sau bine si rau. Pot sa fie mai multe cai bune si rele.
De ex. in credinta: sa poti alege calea potrivita tie de a-ti manifesta credinta, fara ti se pune eticheta ca nu esti crestin, sau esti caldicel, sau ai facut rau. Sa poti fi fericit cu alegerea ta.