Neomartirii comunismului
 

In Revista Lumea Monahilor din luna septembrie, a fost publicat un articol cu tema: Neomartirii comunismului. Acesta cuprinde un dialog cu Radu Preda, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj si cu Sorin Lavric, scriitor.

"Pe 31 august Biserica Romano-catolică l-a beatificat pe prinţul Vladimir Ghica născut la Constantinopol într-un sfârşit de secol XIX şi mort la Bucureşti, în Jilava, în chinuri cumplite, după doi ani de torturi. Un martir care, dacă nu ar fi murit în închisoare, ar fi fost, probabil, canonizat şi altminteri. Pe lângă asta, în Biserica Romano-catolică mai sunt doi fericiţi în curs de canonizare. Este vorba de doi episcopi care au sfârşit în temniţele comuniste. Şi există, de asemenea, şapte dosare de beatificare ale episcopilor greco-catolici care au suferit în aceleaşi temniţe.

Cu toate acestea, în Biserica Ortodoxă, majoritară în România, nu avem, în acest moment, nici măcar un dosar în curs de canonizare, deşi există destul de multe nume care sunt vehiculate în presă şi sunt cinstite de către credincioşi. Şi aş aminti aici, de pildă, figura lui Daniil Sandu Tudor, care a murit în temniţă la Aiud, sau figura lui Valeriu Gafencu, mort, de asemenea, şi el, în temniţă la Târgu Ocna. Două figuri opuse din punct de vedere politic, dar unite de aceeaşi spiritualitate.

Domnule Radu Preda, de ce în Biserica catolică avem şapte episcopi în curs de beatificare, alţi doi episcopi deja beatificaţi şi, de curând, un preot, dar nu avem nimic în Biserica Ortodoxă Română!? În Biserica Ortodoxă Rusă avem deja sfinţi martiri ai perioadei comuniste. Nu au avut românii ortodocşii martiri în închisori?
Radu Preda: Este evident că au avut şi aduc aminte faptul că în plin moment al anilor ’50, al persecuţiilor antireligioase în România, erau nu mai puţin de trei mii de clerici şi de monahi în puşcăriile politice.

Trei mii?
Radu Preda: Trei mii, da!
Şi ortodocşi toţi? Sau de diferite confesiuni?
Radu Preda: Nu, de diferite confesiuni, dintre care majoritatea, să zicem 80%, erau ortodocşi.
Deci peste două mii cinci sute de ortodocşi?
Radu Preda: Absolut!

Unii dintre ei au murit acolo?
Radu Preda: Acum nu ştiu să vă spun aşa, deodată, cât la sută, dar în orice caz, avem un procent foarte mare de oameni care şi-au dat sfârşitul în puşcării. Dar nu atât numărul celor care au murit în puşcării sau care au trecut prin puşcării ne interesează, că puteau fi şi trei sute sau doar trei, important e altceva: faptul că o bună parte dintre aceştia, independent de orientarea lor politică, independent de pretextul pe care l-a folosit regimul de atunci pentru a-i închide, o bună parte dintre aceştia au supravieţuit prin mărturia creştină – adică au fost mărturisitori ai lui Hristos în puşcărie – iar cei care au reuşit să iasă în viaţă din temniţă au dat o mărturie explicită după aceea; unii, iată, până acum câteva zile, când au murit. Noi am avut, în ultimii 25 de ani, şi un proces dramatic de ignorare a mărturisitorilor şi martorilor unei epoci, ai unei credinţe, pe care nu i-am luat, din păcate, prea în serios, nu doar ca Biserică, dar inclusiv şi din perspectivă teologică. Nu am ţinut cont de faptul că Dumnezeu ne-a făcut să fim contemporani cu oameni aleşi de El să-L mărturisească acolo unde cel mai puţin era de aşteptat să fie găsit.

Există însă o mişcare destul de vie în rândul credincioşilor şi chiar în rândul unor organizaţii non-guvernamentale – au fost expoziţii cu sfinţii închisorilor, au încercat să şi fixeze câteva portrete, câteva dosare de canonizare. Eu l-am amintit pe Daniil Sandu Tudor. A intrat în închisoare cu lotul Rugului aprins, a sfârşit în închisoare. Împreună cu el însă au fost mulţi alţi clerici: Roman Braga, Sofian Boghiu, dintre duhovnicii cunoscuţi; nu ştiu dacă nu cumva şi Bartolomeu Anania. Au fost şi intelectuali încarceraţi în lotul Rugului aprins: Vasile Voiculescu, un poet excepţional, un poet religios. Oamenii îi cinstesc: acatiste, pelerinaje... Iată, fenomenul de la Prislop în jurul mormântului lui Arsenie Boca.
Radu Preda: Problema este că noi avem de-a face, ca şi în viaţa politică, cu o continuitate destinală între două regimuri contrare.

Adică?
Radu Preda: Adică aşa cum în politică nu vă puteţi aştepta să aveţi în parlament oameni care să fie democraţi autentici, pentru simplul motiv că au slujit securitatea sau sistemul opresiv comunist, nici în clerul şi nici în ierarhia noastră nu putem spune că avem oameni care au înţeles până la capăt lecţia libertăţii pe care o oferă Evanghelia. Dincolo de persoane – că nu e un atac la persoană, să ne înţelegem, ci este vorba de o constatare legată de o anumită rezistenţă a mentalităţilor... N-aş vrea să „sociologizez” inutil, dar inclusiv şi din perspectivă spirituală este foarte incomod să te uiţi în oglindă şi să constaţi că în aceeaşi perioadă am avut mărturisitori în puşcării şi am avut lingăi şi carierişti în libertate."

Neomartirii comunismului - continuare
 

"Domnule Sorin Lavric, de ce nu sunt canonizaţi sfinţii închisorilor în Ortodoxie?
Sorin Lavric: Exact din motivul pe care l-a pomenit şi domnul profesor Radu Preda. Există o prudenţă temătoare, există o expectativă, i-aş spune înţeleaptă – dacă ar fi chiar aşa – din partea feţelor bisericeşti din Sfântul Sinod.
De ce se tem?
Sorin Lavric: Se tem pentru că au căpătat reflexele fricii de-a lungul întregii vieţi şi se tem pentru că au interiorizat psihologia omului care se ştie supravegheat şi monitorizat, pentru că noi nu trăim într-o libertate totală. Există un tipar ideologic pe care-l resimţim într-un fel constrângător, şi lucrul acesta îl simt şi înaltele feţe bisericeşti ale Sfântului Sinod, şi de aici atitudinea lor timorată când este vorba de canonizarea martirilor din închisori.

Aţi reclamat o ideologie. La ce ideologie vă referiţi şi ce ideologie ar putea împiedica canonizarea unor oameni care au murit pentru Hristos?
Sorin Lavric: Este ideologia laicizantă a stângii europene, care-şi face simţită prezenţa în toate ţările din Uniunea Europeană.
Adică? Ce-ar putea avea stânga europeană cu sfinţii din închisorile comuniste?
Sorin Lavric: Păi, este o tendinţă antinaţională şi o tendinţă anticreştină, care este evidentă la nivelul Uniunii Europene. Gândiţi-vă la ce represalii în mass-media este supusă Biserica catolică, câte scandaluri apar în şir, pe bandă rulantă. În privinţa asta, Biserica Ortodoxă este încă cruţată. Dar pesemne că se va ajunge şi la noi în situaţia aceasta. Şi, de aici, starea asta timorată şi până la urmă temătoare a membrilor Sfântului Sinod.

Dar uitaţi că nu ne-a fost frică să-l canonizăm pe Ştefan cel Mare, născând chiar un mare scandal în societatea românească.
Sorin Lavric: Este înclinaţia de a canoniza oameni din trecut, de obicei cărturari sau domnitori. Există o intenţie, până la urmă plauzibilă, dar când este vorba de sfinţii mai apropiaţi, cei în care ne-am putea regăsi, atunci refuzul Sfântului Sinod este evident.
Şi ce credeţi că ar putea fi făcut? Vă întreb ca un om implicat, să zicem, în această problemă. Ce credeţi că ar putea fi făcut pentru a spulbera frica aceasta? Suntem totuşi oameni din biserică, nu?
Sorin Lavric: Da, dacă suntem creştini – şi până la urmă este foarte uşor să critici, ca intelectual laic, pe cei din Sfântul Sinod – dacă suntem creştini, atunci trebuie să sperăm şi să ne rugăm, că lor li se vor lumina minţile şi până la urmă vor face ceea ce aşteptăm de la ei. Acesta ar fi răspunsul creştinesc. Oricum, mă îndoiesc că noi vom apuca ziua în care părintele Lăcătuşu sau Valeriu Gafencu sau Arsenie Boca vor fi canonizaţi.

Adică o să murim şi noi uitându-ne la ei ca la nişte simpli oameni.
Sorin Lavric: Da.
Domnule profesor Radu Preda, în două cuvinte – la catolici este destul de simplu să explici canonizarea: are loc o beatificare, dacă există o cinstire locală; şi după beatificare, dacă acel sfânt potenţial face o minune, se trece la canonizare. Cum se canonizează sfinţii în Biserica Ortodoxă Română?
Radu Preda: În privinţa, dacă vreţi, a procedurii canonizărilor în Ortodoxie, în general, nu putem vorbi despre o practică omogenă, pentru că dacă am fi avut o practică omogenă, ar fi trebuit să avem, ca să zic aşa, o concomitenţă în materie de canonizare; adică nu doar grecii să-şi fi canonizat martirii din perioada luptei împotriva dominaţiei turce, sau ruşii pe cei din perioada comunistă, ci şi noi să fi canonizat nu doar pe Ştefan cel Mare, care s-a luptat cu turcii, ci şi pe Nicolae Steinhardt sau pe Mircea Vulcănescu.

Dar condiţiile mă gândesc că sunt oarecum aceleaşi.
Radu Preda: Sunt similare, da. Istoria e cam aceeaşi pentru Ortodoxie, numai că...
Ce condiţii trebuie să îndeplinesc pentru ca să fiu sfânt canonizat în Biserică?
Radu Preda: Bun, pe lângă mărturia pe care o depun contemporanii despre viaţa sfântă a persoanei în cauză, avem în linii mari, criteriile generale, dar care privesc cultul local. Ele sunt semne, dovezi, mărturii, începând, sigur, şi de la cele fizice – moaştele care izvorăsc mir, minunile care se fac, mărturia de credinţă pe care o depune – sunt o seamă întreagă de criterii, care, repet, nestructurate într-o manieră... s-o numesc aşa, de canon al sfinţeniei, lasă loc la interpretări. Adică noi avem canonizări făcute „la birou”, cum s-ar zice, în jurul unor persoane de la care nu avem nici moaşte, nu avem nici mărturii de minuni, n-au nici cult local şi care, inclusiv după ce au fost canonizate, nu au produs un cult în rândul credincioşilor..."

Neomartirii comunismului - continuare
 

"Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti – e sfânt, dar nu ştim mai nimic despre el.
Radu Preda: Da, aceasta e o canonizare, dacă vreţi, cu valoare simbolic instituţională. Adică aici se amestecă nişte planuri: una este să-l canonizezi pe Ştefan cel Mare, care în mod real a apărat creştinătatea românească şi europeană de tăvălugul islamic turcesc, şi alta e să canonizezi pe cineva doar pentru că „dă bine” la instituţia bisericească pe care o conduce unul sau altul, îngăduit de Dumnezeu, o vreme.
Însă eu aş avea şi o sugestie, dacă îmi permiteţi, în calitate de fiu al Bisericii mele, către membrii Sfântului Sinod, de a merge pe această logică a „canonizărilor de imagine”. Şi le sugerez că ar da foarte bine dacă ar canoniza măcar pe doi-trei din cei care au mărturisit pe Hristos în puşcării; şi nu trebuie neapărat să se sperie că au fost legionari, că...

Da, ortodocşii au fost, mulţi dintre ei, legionari, dar nu toţi: Daniil Sandu Tudor a fost antilegionar, Arsenie Boca a fost mai degrabă neutru, Valeriu Gafencu a fost, ca adolescent, frate de cruce...
Radu Preda: Iar Nicolae Steinhardt, evreul, nu poate fi suspectat că ar fi fost vreodată legionar!
Ar fi hilar!
Radu Preda: Cum nici Mircea Vulcănescu nu se poate spune că a fost un legionar înfocat.
Mort şi el în închisoare şi cu o figură de martir! Deci, e problemă legionarismul sau nu?
Radu Preda: E o problemă, câtă vreme noi nu ne-am lămurit atitudinea pe care însăşi Biserica a avut-o în epocă. Pentru că, până să-i condamnăm la tăcere şi la uitare pe legionari, ar trebui să ne gândim că noi înşine am fost o parte din istoria legionară a acestei ţări.

Da, unii preoţi au mărşăluit în fruntea Legiunii.
Radu Preda: Au mărşăluit pe Calea Victoriei, eu am văzut imagini din Arhiva Naţională de Film care m-au cutremurat şi care abia atunci m-au scuturat pe mine, tânăr entuziast, cum eram, la începutul anilor ’90, când bâiguiam şi eu tot felul de stereotipuri culturale; m-au trezit şi mi-am dat seama şi eu că legio*narismul, ca orice altă formă extremistă, reprezintă un ideal care se cere foarte bine analizat înainte de a-l confrunta cu istoria. Pe de altă parte, pentru Dumnezeu, dacă majoritatea celor care L-au mărturisit pe Hristos au trecut, politic, prin anticamera legionarismului, pentru a ieşi după aceea purificaţi în Hristos şi prin Hristos, a nu onora partea a doua a biografiei lor, cea spirituală propriu-zisă, din simplul motiv că ei au fost închişi din raţiuni politice, că au fost legionari, mi se pare că procedând astfel şi gândind astfel, ne aliniem, practic, celor care i-au persecutat, adică intrăm în aceeaşi logică politică şi opresivă cu a comisarilor sovietici.

Să fie efectiv frica Sinodului de stânga europeană, de care vorbea domnul Lavric?
Radu Preda: Eu nici nu ştiu dacă sinodalii ştiu prea multe lucruri legate de stânga sau de dreapta europeană. Deci nu aş politiza excesiv. Recunosc că pentru unii ar fi o problemă. Ei nu vor ca cineva să spună că Biserica Ortodoxă Română este talibană, că încurajează modele proaste, că dă exemple nepotrivite, dar, repet: cu bună ştiinţă aleg aceste exemple care mi se par elocvente: Nicolae Steinhardt şi Mircea *Vulcănescu.
Exemplari!
Radu Preda: Care sunt exemplari! Adică, pentru Dumnezeu: Steinhardt este un evreu convertit, precum Edith Stein, pe care papa Ioan Paul al II-lea nu a avut jenă să o canonizeze, şi, mai mult decât atât, s-o facă şi co-patroană a Europei, şi învăţătoarea Bisericii. Deci, nota bene: o evreică convertită la creştinism şi moartă în câmpul concentraţionar.

Cu nimic mai prejos decât Nicolae Steinhardt, mort la Rohia.
Radu Preda: Cu nimic mai prejos. Mort monah la Rohia, după ce a trecut prin toate etapele culturale şi personale ale unui zbucium extraordinar, de a-şi găsi identitatea şi liniştea în Dumnezeu. O figură ca aceasta! Sau Mircea Vulcănescu, un admirabil intelectual! Şi mai e ceva, daţi‑mi voie: cu astfel de figuri, precum Steinhardt şi Vulcănescu, am reabilita în sfârşit imaginea intelectualului credincios. Pentru că noi avem, latent, nu doar o teamă faţă de legionari în ierarhia noastră, dar avem şi o zeflemea şi un dispreţ faţă de intelectual. E ca şi cum cei care sunt în Sinod n-ar fi ei înşişi intelectuali, ci ar fi doar nişte păstori nealfabetizaţi. Ceea ce, evident, nu e cazul!

Sau dacă l-ar canoniza pe Arsenie Boca, cel care are un cult local uriaş...
Radu Preda: Aici daţi-mi voie să fac un pas în spate şi să mă uit mai atent la procesul, la fenomenul sociologic din jurul lui Arsenie Boca, pe care recunosc că deocamdată nu-l cunosc în toate articulaţiile lui. Dar să ne referim strict la cei care au trecut prin puşcării şi care au depus mărturia credinţei lor.
A trecut şi el!
Radu Preda: Bun, dar Arsenie Boca are o... să zicem aşa, o aură dată nu atât de perioada lui de detenţie, care de altminteri a fost destul de scurtă, cât de cea de dinainte şi de cea de după, chiar ca pictor bisericesc şi ca şi conştiinţă ascunsă, secundă, a unei Ortodoxii oarecum paralizate de istorie în ultimii ani de comunism.
Domnule profesor, o concluzie!
Radu Preda: Concluzia este că dacă noi nu putem fi la înălţimea şi la intensitatea pedagogiei lui Dumnezeu, adică la înălţimea istoriei, măcar ar trebui să avem modestia şi smerenia de a învăţa acest lucru de la sfinţii Lui."

A se retine!
 

Multumim, Ekaterina!

Or fi fost 3000 de detinuti politici in anii 50, desi cifra pare foarte mica, in "Raportul final" al lui Tismaneanu sunt 350.000 oficial, numar care a starnit multe critici din partea anti-comunistilor, care au avansat cifre de un milion-doua milioane de oameni, cu tot cu taranii care au refuzat colectivizarea.
Si mai zic apoi unii ca a fost bun comunismul...

O să fie canonizaţi, staţi liniştiţi! În momentul când evlavia faţă de ei se va va cuminţi şi mareele idolatrizante se vor fi retras. Cu câteva excepţii, Biserica nu s-a grăbit să niciodată să proclame sfinţi. Ghelasie de la Râmeţ a intrat în sinaxar după aproape opt secole, deşi era considerat sfânt încă din timpul vieţii terestre.
În momentul actual, şi ierarhii cunosc asta, există o evidentă debandadă la nivelul cultului sfinţilor, vizibilă mai ales la marile pelerinaje. Încă prea multă lume merge la moaşte ca la nişte tonomate de dobândit foloase exclusiv mundane. E drept că nici clerul nu se prea osteneşte să corecteze din mers acest tip de pietism magico-religios destul de primejdios, probabil (şi) din motive economice sau (şi) din alte motive.

Mai in gluma...
 

Acum nu e cazul sa dai vina doar pe oameni, ca isi arata evlavia pentru binele primit. Ar trebui ca si sfintii sa fie mai retinuti si sa nu mai faca atatea minuni; si nici moastele lor sa nu mai izvorasca mir, pana la canonizare. Dupa aceea, da.
Ne uitam si la sfintii catolici: ei trebuie sa faca una, doua minuni pentru a fi beatificati.
Cat despre debandada de la pelerinaje, cum bine remarca MihailC, exista o solutie: bilete scumpe de intrare, sau o triere atenta a celor care pot participa la pelerinaj, nu asa ca acum, fiecare cand si cum vrea... :71:

Mai bine spus Biserica Ortodoxa Romana nu s-a grabit niciodata sa proclame sfinti. In cazul celorlalte Biserici Ortodoxe, lucrurile stau putin altfel.

Noi nu cunoastem folosul dobandit chiar si de cei care nu se raporteaza corect si nu cinstesc cum se cuvinte sfintele moaste. Pentru mine faptul ca stau o noapte intreaga la rand, in frig, luptandu-se cu somnul, sau in timpul zilei, in picioare si au rabdare sa ajunga fara sa abandoneze, este o jertfa care nu ramane fara raspuns. Nu stim cum lucreaza Sfintii in asemenea suflete care pornesc gresit.

Sau, cel mai bine, pe bază de dosar de cadre.

Acuma, tot în glumă, posibil ca dinspre Scandinavia toate să se vadă prea roz-bombon. La faţa locului, realitatea se încăpăţânează să-şi arate şi părţile mai puţin mitice. De exemplu, în fiecare an televiziunile culeg impresii de pe la cozi, şi cam rar spre deloc găseşti pelerini care să declare că sunt acolo ca să mulţumească. Peste 90% merg ca să ceară binefaceri exclusiv mundane. Ei da, vei spune, televiziunile comerciale sunt contra BOR-ului şi selectează răspunsurile. Dar dau pe Trinitas şi găsesc aceleaşi replici într-o cantitate mult mai mare.
Chiar părintele Iustin Pârvu, într-unul dintre cele mai frumoase convorbiri realizate cu sfinţia sa, spunea că aceste mişcări populare sezoniere pe la moaşte pot crea impresii false legate evlavia poporului şi că starea reală a acestei evlavii este foarte gravă.

Nu e cazul să scumpească nimic, atâta timp cât bisnisul funcţionează. De ce să legi ţăţele vacii care dă lapte, cam la un milion de euro pe praznic numai banii Mitropoliei, fără standurile mănăstirilor sau a firmelor specializate în logistică religioasă de uz privat sau public.

Dar chiar Miha-Anca, am impresia că te-am văzut şi pe tine la un vox populi de-ăsta, sau dacă nu eşti chiar tu, cu siguranţă persoana îţi seamănă leit, cel puţin la capitolul "stil de comunicare".

http://www.youtube.com/watch?v=xpTCJ8FqAEk

BOR-ul a luat-o în ordine cronologică. Acum a ajuns prin secolul XIX şi, dacă ne raportăm la ritmul canonizărilor din ultimele decenii, cam peste 20 de ani se apucă de secolul XX .

Şi-atunci cum rămâne totuşi cu ortodoxia şi exigenţele ei dogmatico-liturgice? Cu acelaşi argument pot să-i scot din hetero-doxie pe protestanţi, neoprotestanţi, catolici etc, fiincă şi aceia se străduiesc să practice o formă de evlavie chiar dacă nu se raportează corect şi nu-L cinstesc cum se cuvine pe Hristos.

Nu avem alta alternativa decat sa asteptam cuminti sa treaca anii, sa fie canonizati si sfintii pe care ii iubim inca de acum.

In religia ortodoxa omul are toate conditiile sa evolueze, sa ajunga la adevarata cunoastere, asta depinde doar de el. Faptul ca unii credinciosi stau la rand la sfintele moaste pentru spor in casa si noroc nu este imbucurator, dar faptul ca isi jertfesc acest timp le da posibilitatea sa citeasca un acatist in cinstea sfantului, sa mai cumpere o carte religioasa si sa mai afle anumite lucruri. De aceea spun ca sfintii pot lucra in sufletul unui om care porneste de la cunostinte si trairi superficiale dar are o deschidere spre mai mult.

Chestia asta cu "mijloacele scuză scopul" este un tranchilizant inoperant pentru luciditate. După cum am precizat şi în postarea anterioară, raţionamentul tău nu este doar o explicaţie slabă pentru starea de fapt actuală, ci deschide un câmp al justificărilor periculos de larg, de la heterodocşii creştinismului şi până la musulmanii care bat drumul, cel puţin odată-n viaţă, până la Mecca.
Oricum, realitatea de pe teren infirmă presupusa "evoluţie" de la magie la "adevărata cunoaştere" pe care "religia ortodoxă" ar face-o posibilă.
Din şase, şapte persoane întrebate dacă ştiu cine a fost sfânta Parascheva, nici măcar unul singur n-a dat un răspuns măcar aproximativ corect. Abia la urmă a vorbit un preot care oferit câteva informaţii sumare, amestecate cu erori cronologice. Dacă citeau acatiste la coadă, cunoşteau măcar în linii mari pe sfânta la care au alergat să ceară diverse favoruri supranaturale, fiindcă orice acatistier demn de acest nume cuprinde şi o introducere în tematica unui acatist.

Din cate am auzit eu, oamenii intervievati veneau sa multumeasca pentru ajutorul primit de la sfinti, precum si pentru a se ruga pentru sanatatea familiei, punandu-si speranta in ajutorul lui Dumnezeu, Care nu i-a dezamagit niciodata.
Ma intreb cum de ai gasit clipul de mai sus. Cred ca l-ai cautat mult!

Daca "realitatea de pe teren" ne este prezentata de televiziune, nu ma mira faptul ca ajungi la asemenea concluzii. Eu totusi cred ca modul in care lucreaza sfintii in sufletele oamenilor nu ne este accesibil, cel putin nu pe calea rationala pe care insistam sa intelegem lucrurile.

MARE MINUNE: Un craniu de la Aiud a izvorât aprox. 1/2 litru de mir


http://www.apologeticum.ro/2013/10/m...-litru-de-mir/

Cum se poate ajunge la Palatul Mogosoaia? Craniul Noului Mucenic este acum acolo? Cei ce doresc sa mearga sa se inchine cand pot face asta (ma refer la un program, sau cand se gaseste biserica deschisa)? Multumiri!

Se poate lua metroul pana la statia Basilescu. Apoi se ia maxi-taxi care trece frecvent. Vorbesti cu soferul si te lasa in statia cea mai apropiata de Palatul Mogosoaia. Apoi intrebi sau te orientezi dupa harta:

https://maps.google.ro/maps?oe=utf-8...&ved=0CKYBEPwS

Maxi-taxi spre Mogosoaia se poate lua si de la statia Chibrit ( capatul masinii 300), unde intoarce.

Nu stiu care e programul exact al slujbelor. Eu am fost odata la un Sfant Maslu vinerea dupa-amiaza pe la ora 17. Atunci fusese adusa icoana Sfantului Efrem cel Nou.

A curs circa jumătate de litru. Martorii susţin că brobonea cu putere. Moaştele vor zăbovi acolo până Duminică. Iată câteva poze şi o filmare (voi reveni cu noi filmări şi date relevante). Am fost la faţa locului şi depun mărturie. Craniul îl ştiu de ani de zile. Mirosea extraordinar şi a fost cinstit nu o dată la conferinţele dedicate noilor mucenici şi mărturisitori. Aseară fusese o conferinţă unde fusese venerat la Târgovişte. Din câte ştiu, aceste moaşte ajută mult împotriva patimilor grele. Veniţi să ne veselim de Domnul şi să strigăm Lui cu glas de bucurie!
Sursa:
http://saccsiv.wordpress.com/


Biserica va fi deschisă de la 7 la 22 pentru cei care vin să se închine.

Sursa:
http://dogmaticaempirica.wordpress.c...brancoveanu-l/

Parintele Gheorghe Calciu, sapte ani alaturi de sfintii marturisitori. Pomenirea de sapte ani a Parintelui Calciu la Manastirea Petru-Voda:

http://roncea.ro/2013/11/16/parintel...a-in-memoriam/

Parintele Gheorghe Calciu - semne ale sfinteniei:
http://www.youtube.com/watch?v=uXNFQIit8B4
http://saccsiv.wordpress.com/2013/12...sa/#more-20315

http://bucovinaprofunda.files.wordpr...pg?w=381&h=265Dupa pomenirea si deshumarea ce au avut loc conform randuielilor la 7 ani dupa adormirea sa, trupul Parintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit intreg, neputrezit, nestricacios, aproape integral. Sfintenia vietii sale a fost inca o data confirmata de descoperirea sfintelor sale moaste. Dosarul pentru canonizarea sa ce a fost depus la Patriarhie spre studiere in urma cu cativa ani, va fi probabil repus in atentia clerului nostru ortodox, care cu bucuria descoperirii unui nou sfant cu moaste intregi, va recunoaste si din punct de vedere formal, canonic, ceea ce Dumnezeu a scos spre aratare, Parintele Gheorghe Calciu este unul din marii sfinti ce i-a dat neamul acesta.
Slăvit este Dumnezeu intru sfintii săi! Sfintite Marturisitorule, Gheorghe Calciu, parintele nostru, roaga-te lui Hristos pentru neamul românesc cel batjocorit şi pentru intreaga crestinatate !


Sursa;
http://bucovinaprofunda.wordpress.co...eorghe-calciu/
Din aceeasi sursa:
Parintele Gheorghe Calciu – Sfintitul Marturisitor – Icoana, Acatist, Slujba si Propunerea de canonizare oficiala (+ 21 noiembrie)

Aici găsiţi câteva aspecte legate de viaţa sa (un mic sinaxar):
21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul (1925-2006)

Alte interviuri, articole sau scrieri găsiţi aici:

• Remember – Parintele Gheorghe Calciu – VIDEO
• Ciclu de conferinţe şi comemorări dedicate Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, la Paris
• 21 noiembrie, pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu, marturisitor in prigoana comunista
• Părintele Gheorghe Calciu – Rugăciune pentru neam
• MASONERIA ŞI ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE – Pr. Gheorghe Calciu – Articol din Puncte cardinale, anul VIII, nr. 10/94
• VIDEO: Parastasul de 7 ani pentru Părintele Gheorghe Calciu
• Mereu actuale: Cele șapte cuvinte către tineri ale Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
• 21 nov. – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa la 6 ani de la sălășluirea în ceruri. Naționalism: izolare sau implicare?
• Parastasul Parintelui Gheorghe Calciu la 5 ani de la trecerea la Domnul – Manastirea Petru Voda, 2011
• Parintele Gh. Calciu – Marturisirea neinfricata a dreptei credinte in fata oricarei amenintari, indiferent daca atrage moartea sau exilul, inchisoarea sau alte suplicii
• Ne apropiem de sfarsit (extras din noua carte: Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii)

Parintele Calciu Dumitreasa - Ecumenismul si Masoneria - planul diabolic de astazi


http://www.youtube.com/watch?v=LFGhyWVmnV8

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său


http://www.apologeticum.ro/2013/12/c...au/#more-26570

Dupa parerea unora de aici, nici talharul de pe cruce nu ar fi trebuit iertat. Iisus Hristos nu numai ca l-a iertat, dar l-a si luat cu El in rai.
Prin suferinta indurata, legionarii si-au ispasit pacatele; iar unii chiar au ajuns sfinti: nu din voia omului, ci a lui Dumnezeu Care i-a cernut si i-a intarit in credinta!
Nu omul face ca moastele sa izvorasca mir, ci Dumnezeu!
Nu omul face ca moastele sa fie binemirositoare, ci Dumnezeu!
Dumnezeu ne iarta pacatele spovedite si spalate in râuri de lacrimi: si mai ales nerepetate.

Cu tot respectul pentru suferinta celor amintiti aici, as dori sa scrieti careva din voi, imaginandu-va ca va citeste cineva strain de tara, care nu are habar, cine au fost acesti oameni si de ce au ajuns in inchisoare? De ce ei si nu altii?
Erau cunoscuti pentru ceva?

Unii spun ca erau legionari. Unii erau preoti, sau calugari.
Pe ce baza au fost arestati? Credinta? Sau activitati politice?
Erau in acele inchisori si oameni de alte credinte care au suferit?

Vad ca voi ii cunoasteti pe multi si aveti evlavie fata de ei. De unde ati invatat despre ei? Si ce v-a dus spre evlavia aceasta?

Pentru mine exista anumite suspiciuni legate de epocile istorice si politica lor.
Vad aici ca multi sunt brusc orientati pe o culoare anti-comunista. Din totdeauna? Sau mai de curand?
Unii sunt mai tineri, altii mai in varsta.

Am sa va povestesc ceva:
Cand eram in scoala primara eram dusi periodic sa vizitam inchisori comuniste, mai ales la Doftana.
M-au impresionat mult. Nu-i cunosteam pe cei ce au fost acolo, si nici nu intelegeam pe atunci pentru ce. Dar mi-a fost rau si mila profunda de ei si chinurile lor. Mai vedeam si filmele cu copii care ajutau, imparteau manifeste.

Am primit mai cu ceva ani in urma o carte in doua volume a unei femei care a fost prigonita (si ea si familia ei). Nu era ortodoxa si era dintr-o familie bogata.
Era pianista mi se pare. Nu mai stiu acum cum se numeste.
M-a impresionat.

Unii au suferit si au fost prigoniti pentru comunism, altii pentru ca s-au opus lui. Prin ce difera suferinta lor? Nu toti ar trebui sa aibe un anumit respect? Nu spun sa fie sfintiti.

Dupa revolutie nu se mai stia cine cu cine voteaza, ce pozitie este mai buna.
S-au infiintat multe partide, au reinviat altele vechi.
Unii plang inca si acum perioada trecuta, altii dau cu ea de pamant. Fiecare cu motivele lui, mai mult sau mai putin personale.

Sunt multi a caror rude au suferit in razboi, refugiati, mai apoi deportati (sa nu uitam Canalul, Baraganul etc.).
Si acestia au suferit. Sa-i sfintim? Poate ca ar merita.

Unii sunt regalisti, altii se impotrivesc. Si cu asta a fost suferinta.
Nu mai spun de razboaie in care au fost atatea pozitii, suferinte si schimbari: ba cu nemtii, ba cu rusii, ba impotriva rusilor. Unii isi plang stramosii evrei, altii pe nemti, altii pe cei de alte neamuri.

Politica este schimbatoare. Si oamenii azi sunt asa si ieri erau altfel, iar maine vor fi altfel.

Da, martiri intru credinta ortodoxa. Inteleg si apreciez. Or fi fost insa printre ei si catolici si greco-catolici si iudei.

Eu as vrea sa fie canonizat parintele Galeriu. Pentru ceea ce a fost in credinta. Ce politica o fi facut nu stiu.

Parintele Ilie Lacatusu nu era acela care infiintat primul o cantina a saracilor la biserica lui? Sau confund eu?

Pe mine nu ma reprezinta nici un fel de politica. Am avut si eu suferinte in familie, personale, sau ale bunicilor mei. Urasc razboaiele si politica.
Anumite epoci din istorie ma atrag, dar nu pentru politica in sine, ci pentru anumite personalitati si trasaturi ale epocii (educatie, cultura, etc.).

Suferinta oamenilor ma impresioneaza intotdeauna.
Dar canonizarea inseamna pentru mine chiar ceva deosebit. Si poate ca asa cum spunea cineva mai sus, nu oamenii pot decide. Asa spun si eu.
Ca asa unii l-ar canoniza pe un cantaret, sau un fotbalist, pe un model, pe un actor, pe cineva drag.

P.S De ce nu sunt femei printre ei? De ce sunt atat de putine femei canonizate?

Sophia, as vrea sa scriu si eu ceva pe acest fir, fiindca tocmai azi am fost la o lansare de carte "Drumul crucii" - un volum de memorii al unui detinut politic, Aurel State, si la o proiectie de film despre activitatea unui disident politic din Georgia, Chabua Amiredjibi - cei doi se cunoscusera in Gulag. Insa acum sunt prea obosita, sa ma tragi de maneca daca nu scriu aici pana duminica.

Da, la fel de ridicol e un ateu, care se da drept ortodox.

As vrea sa stiu, totusi, de ce spui mereu ca AlinB ar fi ateu? Pe ce postari de-ale lui te bazezi?

Bunicuta are niste probleme care nu reuseste sa le rezolve altfel asa ca se mai usureaza si ea pe Internet din cand in cand..

Nu mi se pare nici prea crestinesc nici prea politicos raspunsul tau.

Doar realitatea, care nu e prea frumoasa nici ea.

Sau poate sufera de lipsa de atentie, ca o data la cateva zile tot mai intra pe cate un topic si mai zice cate o prostie, poate poate..

Nu e bine sa ii judeci pe altii dupa propria ta persoana, AlinB.
Spre deosebire de tine, pe mine chiar ma preocupa tacerea in care sunt invaluiti Sfintii inchisorilor si incerc sa atrag atentia asupra lor pe acest topic. Pe cat posibil. Dar in loc sa trezesc interesul unora, ma lovesc permanent de zidul rece si neintelegator numit AlinB, care are ce are cu legionarii. Dar ce ai cu Sfintii?!? Asta nu inteleg: cum de poate cineva sa fie atat de indiferent la suferinta a zeci de mii sau chiar sute de mii de oameni, torturati, injositi, omorati, incat sa ii vorbeasca si dupa moarte de rau. Ce ti-au facut acestia tie, omule?!?

Lasati-l in pace pe Alin.
Ramaneti la firul discutiei si poate imi raspundeti mie, la subiect.:103:

O marturie despre Valeriu Gafencu
 

In istoria torturilor, Pitestiul detine o macabra intaietate. Aici s-au aflat fata in fata demonizatul Eugen Turcanu cu cel numit de atunci "sfântul închisorilor". Avertizat de un gardian mai uman, Valeriu Gafencu se astepta la proba marii lepadari de trecut care i se pregatea.

Intr-adevar, seful reeducarii a navalit curand in celula lui, intovarasit de doi batausi, solizi, cerandu-i sa nu mai faca "pe Apostolul Hristos aici, unde toti au devenit atei prin vointa mea". I s-a raspuns ca toate sunt trecatoare in aceasta lume in care cel ce-i vorbeste este doar o unealta a diavolului. I s-a mai adaugat urmatoarea precizare:

"Eu sunt pregatit pentru moarte de cand am descoperit cel mai mare adevar al lumii, dragostea lui Iisus Hristos care a rabdat toate loviturile, toate jignirile, pentru a ne aduce noua credinta adevarata, a ne aduce dragostea netarmurita fata de noi, oamenii, de a rasplati jignirile, loviturile, schingiuirile si moartea, spunand: "Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face!"

Dupa ce seful l-a izbit cu pumnul pe neasteptate, ceilalti tortionari l-au batut cu palmele, cu pumnii si cu picioarele, intrebandu-se la sfarsit daca mai traieste. Altii l-au ridicat de jos, iar Turcanu a racnit: "Vrei sa traiesti? Injura-L pe Hristos!"
Fermitatea credintei nu s-a lasat asteptata:

"Nici pentru o mie de vieti nu fac ce-mi ceri tu, Iisus este Dumnezeul cel vesnic. Iarta-i, Doamne, ca sunt doar unelte!"
Dupa pumnul primit de la Turcanu, sangele a tasnit din gura lui Valeriu, care s-a prabusit pe dusumele. Cand s-a ridicat din genunchi cu ultimele forte, el s-a inchinat si a rostit o rugaciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, primeste pe pacatosul Valeriu in imparatia Ta si tuturor railor da-le lumina din marea Ta bunatate."

A fost transportat imediat la infirmerie, dar nu a murit atunci.
De pe urma acelor groaznice maltratari la care s-au adaugat frigul, foamea ai alte lipsuri, Valeriu Gafencu s-a ales cu o tuberculoza la plamani si cu reumatism generalizat. Transferat la Targu Ocna, desi nu se putea tine pe picioare, acest om sfant hranea cu lingura pe bolnavii tintuiti pe patul suferintei si le curata scuipatorile. Prin incurajari ca sa nu cada in deznadejde, prin practicarea milei si a smereniei crestine, el ii hranea si sufleteste. Celor care il cainau pentru torturile reeducarii de la Pitesti, el le dadea pilda Mantuitorului Hristos. Nici pe drumul Golgotei, nici pe cruce, acesta nu S-a vaitat si nu a protestat.

Maica Domnului i se arata lui Valeriu Gafencu
 

Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit:
" In noaptea asta am privegheat. Asteptam sa vina cantecul frumos. Il cantam in minte. Il desluseam din cerurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine, caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche. Eram deci treaz, lucid si senin, cand deodata am vazut ca am in mana fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare, am ridicat ochii si la capul patului meu am vazut-o pe Maica Domnului, imbracata in alb, in picioare, vie, reala. Era fara Prunc. Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul.Timpul parea nesfarsit.

Ea mi-a spus: "Eu sunt dragostea ta! Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum, pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai este credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa este multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos."

Apoi Maica Domnului a disparut si am ramas coplesit de fericire. M-am uitat in mâna, dar nu mai aveam nici o fotografie.

(Ambele citate sunt din "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide)

Am citit zile acestea Actul de canonizare a Cuv. Siluan Athonitul. Mi se pare deosebit de sugestiva introducerea cu caracter general facuta de Patriarhul ecumenic Dimitros I la acest act de canonizare, expunandu-ni-se astfel motivele pentru care se fac canonizarile:

"Este in mod firesc si extrem de folositor pentru Biserica, in totalitatea ei, de a cinsti dupa plecarea lor din aceasta viata pe cei care s-au distins in practicarea virtutilor cand traiau in trup, de a-i onora si de a-i praznui prin slujbe anuale si cantari de lauda; caci cinstirea adusa celor care au trait in mod virtuos se rasfrange asupra lui Dumnezeu Insusi, care este izvorul a toata virtutea in oameni, dupa cum ne invata Grigore Teologul. Iarasi, slavirea faptelor bune indeamna si impinge pe lenesi si nepassatori sa dobandeasca mai multa virtute si ii face sa tinda mai mult spre bine pe cei care deja isi indreapta catre ea ostenelile."

Parintele Sofronie, fiul duhovnicesc al Sf. Siluan, se refera tocmai la cele de mai sus:

"Cum scrie un teolog din Grecia, suntem obisnuiti sa ne rugam staretului Siluan ca unui sfant, dar acest act oficial al Bisericii, al Patriarhului ecumenic, ne da acum putinta de a o face, nu numai in inima noastra si in taina, ci si in mod deschis, public."

Iata, deci, ca nu este interzis ca cineva sa se roage in particular la cel, pentru care are evlavie, chiar inainte de canonizare.
Dar sa vedem mai departe ce spune Pr. Sofronie in interviu:

"La sfarsitul anilor '70 - in 1977 sau 1979 - Mitropolitul De Harkov, Inalt Prea Sfintitul Nicodim, editase o slujba completa a Sf. Siluan, ca si un Acatist; el a devenit apoi Mitropolit de Lvov si in aceasta calitate el a primit la Lvov anul trecut pe Patriarul ecumenic, i-a oferit o icoana a Staretului si i-a propus sa procedeze impreuna, intr-un act comun, la canonizarea Staretului. Parintele Siluan, fiind calugar de Muntele Athos, era sub ascultarea Constantinopolului; tinea de Patriarhul ecumenic si de Sfantul Sinod al marii Biserici sa purceada la acest act oficial."

Iata, deci, din nou putem vedea, cum atat Acatistul Sfantului, cat si icoana sa sunt facute inaintea canonizarii, de cei, care au evlavie la Sf. Siluan.
Pentru cei, care inca mai au indoieli cu privire la Acatistul Sfintilor inchisorilor, precedentul a fost creeat.

Repetenta la istorie nu am fost, caci nu am fost repetenta, dar am citit carti despre acea perioada a anilor aproape nelimitati de detentie acordati celor care au fost elevi sau studenti si care in vremea copilariei mele au suferit caineste, unii dintre ei au murit in chinuri, din cauza unui regim nedrept. Daca ii stimez pentru ceva, atunci ii stimez pentru rezistenta in fata dusmanului omului, comunismul, care nu este altceva decat o ideologie satanica. Tocmai acestei ideologii satanice ii iei apararea cu atitudinea ta, AlinB.

Tanti, daca muti discutiile de pe alte topice aici, macar muta-le in totalitate nu cita tu doar ce-ti convine ca sa vii cu raspunsurile tale stereotipe ca la scoala de partid.