Parintele Arsenie Papacioc +
 

Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Cei care Il cauta pe Domnul, il gasesc in masura implinirii lor. < Lui Dumnezeu Ii trebuie numai ininima, si Ii este de ajuns >, daca ea va sta deschisa cu evlavie in fata Lui. Rugaciunea neincetata, tocmai in aceasta consta, sa ne aflam intodeauna cu evlavie in fata lui Dumnezeu. Iar peste aceasta stare, pravila, rugaciunea citita nu face decât sa puna lemne pe foc. Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roaga-te , deci, cu simtire ! De unde as intelege că Dumnezeu nu este atât un Dumnezeu al mintii, ci al inimii, spun Sfintii Parinti.
Puterea rugaciunii nu sta in cutare sau cutare cuvinte, ci in felul cum se savarseste. Aceasta grija, preocupare de fineţe sufleteasca continua, aduce o retragere in tine, neprovocatoare si smerita in toate.

Sfântul Ioan Sinaitul +
 

Sa nu ne mâniem cand cerem de ani de zile ceva lui Dumnezeu si nu ne da. Nu ne dăruieste, fie pentru ca o cerem la timpul sau modul nepotrivit, fie pentru ca suntem nevrednici sa primim, fie că primind , vom cădea in mândrie sau nepasare.

da, intelepte cuvinte ai pus aici, Cristi draga... si, daca imi e ingaduit sa adaug si eu ceva la cele spuse de Sf. Ioan Sinaitul, as zice ca, pe langa sa nu ne maniem, sa nici nu deznadajduim. caderea in deznadeje este unul din cele mai grozave lucruri care se pot intampla unui om.

Maica Ecaterina
 

Tragedia este ca in fata mortii nu numai monahul e singur cu Dumnezeu. In fata mortii toata lumea e singura cu Dumnezeu. Si lumea nu constientizeaza, se inconjoara tot timpul de ziduri, de obiecte de arta, de muzica, de bijuterii, de distractii, de prieteni, de rude, de copii, dar in secunda când vin bolile, cumplitele boli, tot singur ramâi. Foarte rar si in ziua de astăzi vezi oameni devotati, stând mână in mână cu cel bolnav si mergând cu el până la ultima suflare, ţinând si trăind cu el odată intrarea in iad sau in rai, acolo , in clipa mortii . Foarte rar !

Sf. Isaac Sirul +
 

" Iar de-I ceri lui Dumnezeu un lucru si trebuie să aştepţi mult, pentru ca nu te ascultă degrabă, nu te intrista. Căci nu esti tu mai intelept ca Dumnezeu. Aceasta ti se intâmplă fie pentru că esti nevrednic de ceea ce ceri, fie că nu sunt căile tale pe măsura cererilor tale, ci dimpotrivă, fie pentru că n-ai ajuns la măsura de a primi darul pe care-l ceri.

De fiecare data sa-i ceri Domnului sa-ti umple inima de iubire;El stie intotdeauna de ce ai nevoie, nu astepta ca lucrurile sa se implineasca asa cum vrei tu pentru ca s-ar putea sa ceri ceva nefolositor tie .
Domnul a dat, Domnul a luat, numele Domnului fie binecuvantat!

Ciprian Olinici ( Radio Trinitas )
 

"Sfântul Ioan Gura de Aur spunea că necazurile intăresc prieteniile si indrepteaza ura, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre sensul incercărilor, ca mijloace de probare si intărire a credintei. Privin astfel, nu ne mai poate revolta cuvântul Sfântului Pavel si anume că < suntem pusi spre necazuri". Acest cuvânt il spune Apostolul care a suferit si a rabdat mult, dar si Apostolul care a căutat sa cunoască ratiunea pătimirii sale. Totusi este greu să spui unei persoane că necazul face parte din firescul vietii, deoarece caracteristica vietii umane este fuga de durere si căutarea plăcerii. In această fuga omul uită de Dumnezeu si de semeni, calcă totul in picioare pentru a obţine o clipă de bucurie egoistă. In aceste momente intervine Dumnezeu, spunându-ne , prin incercările vietii, că nu suntem singuri, că depindem si de altii, nu putem face nimic durabil fară Dumnezeu. In necazurile vietii gasim calea către vecin, iar el găseste umanul din el si il face dumnezeiesc prin simplul gest al oferirii ajutorului. Necazurile ne trezesc si ne sensibilizează, dar ele nu sunt un scop al vietii, ci sunt accidente in drumul istoriei.
Biserica, in rugăciunile ei, nu caută necazurile, ci , dimpotriva, se roaga mult pentru indreptarea lor, dar prin acest gest al rugăciunii in vremea incercărilor arătăm că nu suntem nemulţumitori, ci suntem rabdatori. "

"Nu vom fi niciodata intrebati de ce n-am facut minuni, dar va trebui sa-I dam socoteala lui Dumnezeu pentru ca nu ne-am plans neincetat pacatele noastre" Sfantul Ioan Scararul

"Cand cineva vede toti oamenii buni si cand nimeni nu i se pare necurat, atunci se poate spune ca are cu adevarat o inima curata" Sfantul Isaac

Câteva Canoane din Pidalion ( care ne opresc a ne ruga cu cel de altă credinţă)
 

Ai 10-lea Canon al Sfinţilor Apostoli opreşte a ne ruga impreună cu ereticii şi schismaticii, măcar in casă de s-ar afla, se afuriseşte şi să nu fie primit la Sfintele taine ( adică să se impărtăşească )
Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli porunceşte : "Episcopul, preotul sau diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii, să se afuriseasca şi dacă l-ar primi să slujeasca ca preot, să se caterisească. La tâlcuirea Canonului 47 al Sfinţilor Apostoli, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul că latinii sunt eretici şi nu au nici botez, nici Preotie, şi dacă vreun preot nu boteaza pe cei care se intorc la Ortodoxie, se afuriseşte. Si Canonul 33 din Laodiceea opreşte a te ruga cu ereticii şi cu schismatici. Canonul 6 si 7 de la Soborul I Ecumenic porunceşte să pastrăm acele obiceiuri de la inceput. Canonul I al Sfântului Vasile cel Mare tot aşa zice, că ereticii şi schismaticii trebuie să se boteze. Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian tot aşa zice, că ereticii şi schismaticii să se boteze.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri9.htm


Despre moarte,viata viitoare si multe alte lucruri pe acest site .Eu zic ca sunt cuvinte de folos pentru un ortodox.

Sfântul Nectarie al Pentapolei +
 

Să nu fii iubitor de tine insuţi, şi nu vei deveni urâtor de fraţi. Să nu fi egoist, şi vei deveni iubitor de Dumnezeu. Pe fiecare om trebuie sa-l iubim cu sufletul nostru, insă doar in Dumnezeu să ne punem nădejdea, şi Acestuia să-I slujim din toate puterile. Pentru că , atâta timp cât ne ţine Acela, şi prietenii noştri se ingrijesc de noi , şi vrajmaşii noştri nu pot să ne vateme. Când insă ne părăseşte Acela, şi prietenii noştri işi intorc faţa, şi vrajmaşii primesc putere impotriva noastră.
Egoismul este o iubire iraţională şi pătimaşă faţă de trupul nostru, care se opune iubirii şi infrânării. Cel care are egoismul , este clar că are toate patimile.

"E greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă "
 

"In mintea strâmbă, şi lucrul drept se strâmbă", obişnuia să spună părintele Arsenie Boca. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toţi cei ce il aud, căci noi il aducem inaintea vizitatorilor şi inchinătorilor noştri, mai ales atunci când au prilejul să vadâ o pictură a părintelui Arsenie, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, pictura in faţa căreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce vizitează Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Mintea strâmbă in urma patimilor şi se indreaptă pe măsura curăţirii de patimi. Când mintea se indreaptă, vede lucrurile drept, deci aşa cum sunt ele. " In mintea strâmbă si lucrul drept se strâmbă ." Aşa le place multora, am băgat de seamă. Când le spun că părintele a zis că "in mintea strâmbă , şi lucrul drept se strâmbă" , oamenii râd , de obicei. De ce râd ? Pentru că işi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă . << Un cuvânt de folos a Arhimandritului Teofil Părăian , Mânastirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus - Jud. Braşov. >>

Important este să ţinem de Dumnezeu - Arhimandrit Teofil Părăian
 

Să ştiţi că mie totdeauna mi-a plăcut Evanghelia, pentru realismul ei. Niciodată nu m-am gândit cum zic unii : "Apăi, dacă n-ai credinţă destulă, nu-ţi ajută Dumnezeu." Nu se ştie, iţi dă Dumnezeu după credinţa pe care o ai . Important este să te angajezi cu credinţa pe care o ai. Tatălui fiului lăuntric nu i-a spus : "Dacă n-ai destulă credinţă, n-am ce-ţi face. " Dimpotrivă, l-a ajutat cu credinţă câtă a avut-o . "De poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi ; cred Doamne, ajută necredinţei mele "( Mc. 9, 22-24 ) şi tot l-a ajutat Domnul Hristos. Important să ţinem de Dumnezeu, să nu ne răzleţim de Dumnezeu şi să folosim rugăciunea aceasta, "Doamne Iisuse", dar şi alte rugăciuni. Să ştiţi că eu nu sunt numai pentru rugăciunea aceasta, "Doamne Iisuse. . .", se pot spune şi alte multe rugăciuni liturgice, şi in trecut, şi in Pateric , dacă cauţi, găseşti şi alte rugăciuni cu care s-au mântuit oamenii. De exemplu, Sfântul Ioanichie zicea : "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă mărire Ţie", aceasta era rugăciunea lui. Şi noi putem zice cuvinte din psalmi, nu trebuie neapărat, tot timpul, să zicem "Doamne Iisuse. . .", putem să zicem :"Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este deajuns spre lauda minunilor Tale", putem să zicem : "Cât de minunate sunt lucrurile Tale Doamne , toate cu inţelepciune Le-ai făcut", putem să zicem : "Slăvescu- Te că sunt minunat intocmit " şi altele, şi altele, câte ne pot veni in minte, să le zicem . "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie iţi mulţumim, Doamne şi ne rugăm Ţie Dumnezeului nostru". " De Tine se bucură ceea ce eşti plină de dar toată făptura, soborul ingeresc şi neamul omenesc ; ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător, lauda fecioriei din care Dumnezeu S-a intrupat şi Prunc S-a făcut, Cel ce este mai inainte de veci. Căci braţul tău scaun L-a făcut şi pântecele tau mai desfătat decât cerurile l-ai lucrat. De tine se bucură ceea ce eşti plină de dar toată făptura , mărire ţie " . Ei, dacă le şti , le zici, dacâ nu, nu le zici. Eu de obicei când spovedesc pe cineva intreb : "Şti să zici <Cuvine-se cu adevărat >?" De ce ? Pentru că atunci când m-am spovedit eu la părintele Arsenie , el a zis : "Cuvine-se cu adevărat " , după ce mi-a dat dezlegarea.

Sf. Grigorie Teologul
 

Virtutea care nu este pusă in lucrare va dispare repede sub influenţa diferitelor imprejurări

da, f. bun sfat de la Sf. Grigorie Teologul... deci, sa nu ne lasam pe tanjeala.

Sfântul Vasile cel Mare +
 

Omul slab este cel care nu-si poate ascunde tainele sale. Tare este cel care işi stăpâneşte mânia. Răbdător cel care işi poate ascunde nefericirea sa. Bogat este cel care se mulţumeşte cu cele absolut necesare. Lacomul de averi nu se bucură niciodată de cele pe care le are, ci se mâhneşte pentru cele care îi lipsesc
Cel care astăzi este cu trupul infloritor, gras din pricina traiului bun, cu faţa rumenă, plin de vigoare şi elan tineresc, mâine acelaşi ajunge vrednic de milă, ofilit de trecerea anilor sau istovit de boală.

Sfântul Grigorie Teologul +
 

"Toate lucrurile de aici sunt pentru oameni osteneală, toate sunt inşelăciune, fulg care este purtat de vânt incolo şi incoace, umbră şi nălucire. Sunt rouă, vânt , pană, abur , scânteie , vis , curgere de râu , urmă de corabie , cenuşă , roată care se invârte neâncetat. Toate sunt asemenea unor clădiri care se rotesc mereu : anotimpuri , nopţi , vremurile de osteneală, mâhnire , bucurie , boală , căderi, nenorociri. Nu există nimic mai nestatornic ca lucrurile omeneşti. "

Sf. Ioan Gură de Aur : treptele virtuţii
 

Ia aminte acum la treptele virtuţii . Prima treaptă : să nu faci tu incepul nedreptăţii. A doua : dacă te nedreptăţeşte cineva să nu-i răspunzi la fel. A treia : să nu te arăţi că ai pătimit ceva, ci să rămâi netulburat. A patra : să te supui de bună voie nedreptăţii . A cincea : să dăruieşti mult mai mult decât cele pe care ţi le-a luat cel care te-a nedreptăţit. A şasea : să nu urăşti pe cel care te-a vătămat. A şaptea : să-l iubeşti chiar pe unul ca acesta. A opta : să-i faci bine. A noua : să te rogi lui Dumnezeu pentru el.

Alexandru Ţiridanis
 

Pentru ca omul să plutească spre Cer, bărcii lui îi trebuiesc două vâsle. Credinţa şi dragostea . Dacă intr-un naufragiu s-ar intâmpla să piardă o vâslă, ar fi de preferat să-i rămână dragostea. Pentru că in dragoste îi rămâne şi ceva din credinţă. Dar dacă va pierde dragostea, care după spusa Sfântului Pavel este Mai Mare, ce va face credinţa ? Căci şi diavolul crede şi se infricoşează. Credinţa fără fapte este moartă.

Cuvinte din popor
 

"Omul pune pe cal mai intai poclada, apoi seaua; strange bine tofturul, ii aseaza in gura zabala de la frau, pune piciorul in scara si apoi ii sare in spate. Tot asa pune si dracul stapanire pe om, cu incetul: mai intai ii arunca o pofta mai mica, apoi altele, din ce in ce mai mari si mai vinovate. Si dupa ce ti-a sarit in spate si te hatuieste bine, mai fa tu, omule, ceva ca sa scapi de necurat sau mai zi daca ai ce zice".

Eşti dator să-L iubeşti pe "Domnul Dumnezeul Tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. Aceasta este prima şi cea mai mare poruncă" ( Matei 22,37 ). "Dacă Mă iubiţi , păziţi poruncile Mele " ( Ioan 14, 15 ). " Cel ce are poruncile Mele, şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte ; Iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, şi-L voi iubi şi Eu, şi mă voi arăta lui " ( Ioan 14, 21 ) . " Cine nu mă iubeşte nu ţine poruncile Mele " ( Ioan 14,24 ) . "Iubiţi-L pe Hristos, chiar dacă nu L-aţi văzut. " ( I Petru 1,8 ) . "Oricine iubeşte pe Cel Care a născut, iubeşte şi pe Cel Care S-a născut din El ." ( I Ioan 5, 1 ) .

Dumnezeu nu işi uită slujitorii !
 

"Dumnezeu nu este nedrept" ne incredinţează Sfântul Pavel, un apostol care a suferit mult pentru mărturisirea şi răspândirea dreptei credinţe. Poate ni se pare că jertfim multe pentru credinţă, renunţăm la câteva ore de odihnă duminica dimineaţa, suntem în post şi ne impunem restricţii alimentare. Ne-am gândit să inşirăm cândva toate aceste renunţări, daoar vom primi ceva. Spunem cu uşurinţă câte facem noi pentru Dumnezeu ( de parcă El are nevoie de osteneala noastră) , dar tot atât de uşor ascundem încălcările şi ignorările ce le săvârsim. O persoană care ţine legătura cu Dumnezeu priveşte toate aceste "eforturi" ale sale ca o jertfă, oferită cu drgoste Celui ce şi-a jertfit viaţa pe Cruce pentru noi. Nu vom găsi oameni sfinţi care să afirme că au făcut nevoinţă pentru Dumnezeu, însă nu lor le adresează Sf. Pavel aceste rânduri. Ei ştiu că Dumnezeu nu este nedrept, că Dumnezeu nu îşi uită slujitorii. Nouă, celor ce avem nevoie la tot pasul de asigurări şi ne temem să nu fim minţiţi sau înşelaţi , ni se spune că Dumnezeul pe care îl slujim nu uită lucrul şi dragostea pn care o arătăm pentru numele Lui.

"Despre voi , iubiţilor, deşi vorbim astfel, suntem incredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârşit, ca să nu fiţi greoi, ci următori ai celor ce , prin credinţă şi indelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele.
{ Evrei 6 , 9 - 12 }

Fericitul Ieremia :
 

"Dacă soţii convieţuiesc în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se vor desfăta de mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor bucura şi rudele se vor mândri. Dacă se intâmplă invers, toate se vor invălmăşi, toate vor fi tulburi şi confuze. Se întâmplă adică şi aici ce se intâmplă intr-o armată : când generalii au legături liniştite şi conlucrează armonios, armata merge bine şi poartă biruinţe, însă când aceştia nu se înţeleg şi se ceartă, toată armata se întoarce cu susu-n jos ."

Patimile sunt boli ale sufletului - o scurtă sinteză alcătuită după Sf. Părinţi
 

Patimile reprezintă cel mai jos nivel la care poate cobori fiinţa omenească.
Păcatul are un caracter accidental, spre deosebire de patimă, care este un păcat generalizat, devenit obicei sau obişnuinţă. Omul pătimaş este intr-o stare de pasivitate, de robie, o realitate psihologică şi morală a vieţii duhovniceşti in care funcţiile spirituale ale omului sunt paralizate. Cu toate acestea, nu doar din punct de vedere psihologic , ci şi duhovnicesc, sub aparenţa acestei activităţi sau inţepeniri în rău, patimile au o dinamică şi o lucrare violentă. O altă caracteristică a patimilor este că în ele se manifestă o sete fără margini, care-şi caută stâmpărarea şi nu şi-o poate găsi ; iar ceea ce spune Nil Ascetul despre stomac, că devine , prin lăcomie, o mare ce nu poate fi umplută, se potriveşte oricărei patimi. Setea infinită a patimilor în sine se explică prin faptul că fiinţa umană, având o bază spirituală, are tendinţa spre infinit, care se manifestă şi în patimi. ; dar , în patimi, această tendinţă este întoarsă de la autenticul infinit, care este de ordin spiritual, spre lume, care dă numai iluzia infinitului , ne învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul. Firea omului, prin structura pe care o are, este caracterizată de tendinţa de a-şi căuta un centru în afara ei. Prin patimi, acest centru este mutat de la Dumnezeu la lume. Părinţii duhovniceşti definesc patimile drept boli ale sufletului care pătrund în fire şi o scot din sănătatea ei. Când lucrează potrivit firii, sufletul este curat, dar , odată cu apariţia gândurilor păcătoase în minte, se produce o întinare a sufletului.

"Ochii de înger"( rânduri scrise de o mamă )
 

Priveşte un chip de copil şi vezi un înger. Vezi în zâmbetul lui o rază de lumină cerească. Ochii lui oglindesc curat bucuria de a trăi. Vezi dincolo de oceanul care se revarsă o dată cu privirea caldă pe care ţi-o dă în dar, parcă mulţumindu-ţi pentru clipele în care ai uitat de tine şi ai plâns rugându-te pentru el. I-ai dăruit viaţă, iar el îţi dăruieşte lumină. Toţi norii fug din calea ta când te apucă de mână şi când te priveşte în ochi, şi îţi dă energie şi căldură pur şi simplu, îţi dă un motiv să trăieşti şi să te bucuri că ai adus pe lume un vlăstar binecuvântat.
Dar să nu uiţi niciodată că fără voia Domnului el ar fi putut să rămână doar un vlăstar fără ramuri. Şi de tine depinde dacă va înflori şi va da roade. Ai grijă şi roagă-te lui Dumnezeu să nu fie o frunză în vânt, purtată la întâmplare pe valurile vieţii. Ai grijă să uzi rădăcina vlăstarului cu apă vie, care nu poate izvorî decât din ochii tăi de mamă. Dăruieşte-i speranţă, sădeşte-i în suflet dragostea de oameni şi frica de Dumnezeu, căci aceasta este începutul înţelepciunii. Fii tu întâi pildă de înţelepciune şi creşte-l în credinţa în Dumnezeu, în nădejdea cea adevărată, în dragostea fără de care nimic nu e. Să vedem lumea prin ochi de copil, căci aşa vom rămâne veşnic tineri şi valurile vieţii ne vor duce la limanul liniştit, lângă Dumnezeu, lângă Maica Sa şi lângă toţi Sfinţii. A m i n !

Sfântul Siluan Atonitul +
 

"Domnul ne iubeşte foarte mult. Am aflat acest lucru de la Duhul Sfânt pe care mi l-a dat Acela, după marea mila Lui. Am imbătrânit şi mă pregătesc de moarte şi scriu adevărul din iubire pentru oameni. Duhul Sfânt pe care mi L-a dat Domnul vrea să se mântuiască toţi, impreună să- L cunoască pe Dumnezeu. Am fost mai rău şi decât un câine împuţit, din pricina păcatelor mele, dar când am inceput să cer iertare de la Dumnezeu, Acela mi-a dat nu numai iertarea, ci şi pe Duhul Sfânt. Astfel în Duhul Sfânt L-am cunoscut pe Dumnezeu . Vezi iubirea pe care o are Dumnezeu pentru noi ? Intr-adevăr, cine ar putea să descrie milostivirea Lui ?
Fraţii mei , cad în genunchi şi vă rog să credeţi în Dumnezeu ! Să credeţi că există Duhul Sfânt care mărturiseşte despre Dumnezeu în toate bisericile noastre, dar şi în sufletul meu. Duhul Sfânt este iubire, şi iubirea aceasta umple toate sufletele sfinţilor cetăţeni ai cerului. Şi Insuşi Duhul Sfânt este pe pământ, în sufletele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. In Duhul Sfânt cerurile privesc cele de pe pământ, ascultă rugăciunile noastre şi le duc lui Dumnezeu. Trăim pe pământ şi nu-L vedem Pe Dumnezeu. Nu putem să-L primim ! Dar când vine Duhul Sfânt în suflet, atunci Il vom vedea pe Dumnezeu, aşa cum L-a văzut Sfântul Ştefan ( Fapte 7, 55-56 ). Sufletul şi mintea recunosc imediat prin Duhul Sfânt că Acesta este Domnul. Astfel , Sfântul Simeon, de Dumnezeu purtătorul, prin Duhul Sfânt, l-a recunoscut în micul Prunc pe Domnul . ( Luca 2, 25-32 ) . La fel şi Sfântul Ioan Botezătorul, prin Duhul Sfânt L-a recunoscut pe Domnul şi L-a arătat oamenilor. Şi in cer şi pe pământ, Dumnezeu Se face cunoscut doar prin Duhul Sfânt, nu prin ştiinţă. Şi copiii care nu au studiat deloc, Il cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nimeni nu poate să- L cunoască pe Dumnezeu, şi cât de mult ne iubeşte El. Chiar dacă citit că ne-a iubit şi a pătimit din iubire pentru noi, cugetăm despre acestea, doar cu mintea, dar nu înţelegem aşa cum trebuie , cu sufletul, iubirea lui Hristos. Când ne invaţă însă, atunci cunoaştem limpede şi palpabil iubirea, atunci devenim asemenea Domnului. . . . O, fraţilor, vă implor în numele milostivirii lui Dumnezeu : credeţi în Evanghelie şi în mărturia Sfintei Biserici , şi atunci veţi gusta deja de pe acest pământ fericirea Raiului. Intr-adevăr, Impărăţia lui Dumnezeu este inlăuntrul nostru ; iubirea lui Dumnezeu dăruieşte sufletui Raiul.

Lecţia primăverii
 

Sfinţii Părinţi ne arată că şi lumea în care trăim şi experienţa noastră nu sunt lipsite de înţelesuri care să trimită cu gândul la moartea şi învierea lui Hristos ca început al învierii noastre. Sfinţii ne desluşesc în Creaţie şi in Scriptură fapte care preinchipuie intreaga lucrare restauratoare a lui Hristos arătată în Cruce, Moarte şi Inviere.
Spre exemplu, în natură viaţa revine mereu, primăvara, după anotimpul îngheţului. Teologic aceasta simbolizează că viaţa este chemată la mai mult decât o simplă existenţă efemeră. Primăvara toate sunt pline de viaţă. Copacii, care într-un fel mor în fiecare an, se trezesc la o nouă viaţă. Şi de fiecare dată, ei renasc din această moarte succesivă, tot mai bogaţi in floare şi în rod. Aşadar , moartea lor , repetată an de an, se face prilej pentru creşterea lor. Această regenerare a naturii poate să se constituie intr-o şcoală a propriei noastre curăţiri şi înoiri. Şi omul poate "muri" păcatului şi se poate naşte din nou, mai curat şi intărit in credinţă si fapte bune. Lumina şi căldura Soarelui intensifică viaţa naturii. Tot aşa, in "Lumina lui Hristos, Soarele Dreptăţii şi prin căldura Duhului primite la Botez, noi ne naştem spre viaţa duhovnicească." Ceea ce fac vietăţile, ceea ce face natura întreagă prin regenerarea puterilor biologice ale organismelor vii, suntem noi chemaţi să facem noi in Duh, "prin lucrarea curăţitoare a harului". Ceea ce fac plantele prin mecanismele lor biologice, trebuie să facem noi în întreaga viaţă trupească şi sufletească. Însă înflorind în fiecare an, tot mai mult, plantele şi viaţa revin la aceiaşi viată, biologică. "Omul, prin viaţa duhovnicească, creşte spre o viaţă nouă, in comuniunea cu Dumnezeu ."

Imaginaţia
 

Imaginaţia este soluţia ideală pentru înlăturarea plictiselii şi a platitudinii. Ea inventează noi cuvinte , imagini , analogii , noi metafore , ilustrări sau conexiuni cu ajutorul cărora exprimă vechiul şi gloriosul adevăr. Îmaginaţia este facultatea mentală pe care Dumnezeu ne-a oferit-o pentru a comunica frumuseţea Sa şi a creaţiei Sale într-un mod minunat şi mereu nou.
În acelaşi timp, imaginaţia ar putea fi considerată drept cea mai dificilă sarcină a minţii umane. Şi probabil cea mai apropiată de asemenea cu Dumnezeu, întrucât aproximează cel mai bine creaţia din nimic, rezervată exclusiv Divinităţii. A imagina înseamnă a crea ceva care nu a existat înainte sau nu a fost vreodată exprimat de către altcineva. Avem puterea de a împlini astfel de lucruri noi pentru că suntem asemănători lui Dumnezeu şi pentru că slava Sa nu poate fi epuizată nici măcar de imaginaţia noastră virtual nelimitată. Putem aseăna, inaginaţia cu musculatura unui organism. Ea devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce este exersată. Şi trebuie exersată, întrucât, de obicei, nu acţionează din instinct. Ea are nevoie de un semnal pozitiv din partea voinţei. Stimulată astfel, ea se deprinde să exprime în forme proaspăte şi mereu neaşteptate lucruri vechi de când lumea. Probabil la acelaşi lucru se referea Psalmistul David, un om inspirat şi plin de imaginaţie, care îndemna : "Cântaţi Domnului cântare nouă"( Ps. 95, 1 ) .

"Calvarul Mântuitorului ne-a deschis porţile raiului"- Mitropolitul Irineu
 

"Patimile legate de şubreda fire a trupului sunt înăbuşite de puterea Sfintelor Taine - Spovedania şi Împărtăşania- , aşa că legătura frăţească se întăreşte între oameni. Deniile şi toate slujbele din Săptămâna Mare răscolesc amintirile din trecut şi împrospătează gândurile călăuzitoare spre mântuire. Calvarul Mântuitorului ne-a deschis tuturor porţile raiului, dar cu condiţia ca puterea credinţei şi roada faptelor izvorâte din ea să fie singurele podoabe ale sufletului nostru. " < Fragment din Pastorala de Paşti a mitropolitului Irineu din 13 .04. 1941 >

Săptămâna patimilor
 

Săptămâna Patimilor care premerge sărbătoarea Învierii este drumul Fiului lui Dumnezeu întrupat, Isus Hristos , de la viaţă la moarte, şi apoi din nou la viaţă. Ascultător până la moarte, şi încă moarte pe cruce ( Fil. 2,6 ) , Mântuitorul Îşi urmează tăcut ( nu resemnat ) calea până la Golgota, arătând încă odată, în vremea vieţii Sale pământeşti, că ne iubeşte şi cât de mult ne iubeşte. Nu o arată fastuos, proclamator, justificându- Se cu acest fapt şi cerându-ne socoteală. Nu ne sufocă obligându-ne şi nici nu ne uită. Lângă Hristos, răstâgnit şi înviat, putem respira liber viaţa veşnică . < diacon Cosmin Pricop >

Un cuvânt de folos al Părinţilor noştrii despre Denia de azi
 

Denia din Sfânta şi Marea Miercuri , care se oficiază însă marţi seara, are drept temă centrală pocăinţa şi iertarea păcatelor femeii păcătoase ce a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a şters cu părul capului şi le-a uns cu mir, în antiteză cu fapta ruşinoasă a vinderii lui Hristos de către Iuda Iscarioteanul. Femeia păcătoasă este un exemplu de pocăinţă, ea a spălat picioarele Mântuitorului, iar Acesta, în Marea şi Sfânta Joi , le spală pe ale apostolilor. Iuda, unul dintre apostoli , se revoltă pentru suma imensă dată de femeie pe mir, 300 de dinari , plata pe un an a unui lucrător, însă el îl vinde pe Hristos pentru 30 de arginţi. Din punct de vedere liturgic, cu Sfânta şi Marea Miercuri se termină perioada de pocăinţă, fiind şi ultima zi când se mai rosteşte rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
Există pericolul ca în Săptămâna Mare să Il plângem pe Hristos , să fim împreună cu El în patimi, dar mai mult într-o pătimire omenească. Biserica , prin ceea ce face, ne arată că nu este vorba de o pătimire a noastră, ci întoarcerea noastră către Dumnezeu printr-o înţelegere a teologiei Crucii. Femeia cea păcătoasă primeşte iertare de la Hristos la picioarele Lui. Hristos asumă toate greşelile ei şi apoi le duce mai departe spre Golgota. Exact acest lucru se cere să-l facem noi în Săptămâna Mare, să venim şi să spălăm picioarele lui Hristos, ştiind că, aşa cum spune Sfântul Chiril << ceea ce Hristos n-a asumat, n-a mântuit >> , referindu-se la faptul că Hristos a fost om deplin, având toate ale omului- la fel şi noi , să venim la Hristos cu toate ale noastre, ştiind că doar prin El putem dobândi vindecare.

Moartea cea vie
 

"Afirmăm că murim cu Hristos, dar nu avem imaginea reală a ceea ce înseamnă să murim ca El. Ştim că a murit in locul nostru şi mulţumim că n-am murit noi ( noi trebuia să murim, toţi ) . Cam în felul acesta se încurca talcul şi de aceea nu înţelegem nici purtarea crucii noastre zi de zi. Referitor la expresia "murim cu El", ni s-a spus : Cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Eu am murit, veţi muri şi voi ; voi veţi muri ca voi. Eu am avut moartea Mea pentru toţi, iar a voastră este a fiecăruia pentru el însuşi "
< Părintele Miron Mihăilescu >

Jertfa de pe cruce a Domnului este pricinuitoarea bucucuriei noastre
 

Prin răscumpărarea realizată de Hristos , am devenit fii ai lui Dumnezeu, " casnici ai Lui " ( Efeseni 2 , 19 ) , având dreptul şi putinţa de a dobândi veşnicia prin harul cel dumnezeiesc împărtăşit nouă prin Sfintele Taine ca şi prin faptele noastre cele bune izvorâte din credinţa statornică în Invierea cea de a treia zi.
Pe drept cuvânt putem şi noi exclama cu apostolul neamurilor : " Cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi ce crede. Pe aceasta Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa în ceruri " ( Efeseni 1 , 19 - 20 ) . Jertfa pe cruce a Domnului este pricinuitoarea bucuriei noastre din ziua Învierii, ea este izvor de viaţă veşnică şi de negrăite bunătăţi din care ne împărtăşim cu toţii şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie.

Din Pildele lui Solomon - Ferirea de desfrânare . Îndreptarea spre curăţie
 

+ Fiul meu , ia aminte la înţelepciunea mea şi la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta . + Ca să-ţi poţi păstra judecata şi ca buzele tale să păzească ştiinţa. + Nu te uita la femeia linguşitoare , căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât undelemnul, + Dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. + Picioarele ei coboară către moarte ; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. + Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde. + Şi acum, fiul meu ascultă-mă şi nu te îndepărta de la cuvintele gurii mele. +Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei , + Ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără milă. + Ca străinii să nu se îndestuleze de strădania ta şi ostenelile tale să nu treacă în casa altuia ; + Ca să nu suspini la sfârşit , când trupul tău şi camera ta vor fi fără de vlagă . + Să zici :" Pentru ce am urât povaţa şi de ce inima mea a urgisit certarea ? ".

Din înţelepciunea Cuviosului Antonie cel Mare
 

+ Cea mai mare lucrare a omului este să-şi asume păcatele în faţa lui Dumnezeu şi să aştepte încercările până la ultima suflare . + Nici un neispitit nu va putea intra în împărăţia cerurilor. Îndepărtează ispitele şi nu va fi nici un mântuit. + Se apropie vremea când oamenii vor înebuni , iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpăstui asupra lui strigându-i : " Eşti nebun ", pentru că nu-i ca ei. + Am văzut toate mrejele duşmanului întinse pe pământ şi suspinând m-am întrebat : cine oare ne va scăpa de ele ? Şi am auzit un glas spunându-mi : smerenia !

Despre gânduri :
 

- Precum grădinarul , dacă nu pliveşte buruienile, îneacă legumele , aşa şi mintea , dacă nu curăţeşte gândurile, pierde cunoştinţa adevărului ( Sf. Talasie Libianul ) . - După cum nu e bine să laşi să crească iarba pe straturi împreună cu legumele, tot aşa e rău să laşi să crească în suflet gândul viclean ( Sf. Efrem Sirul ) . - Aşa cum şarpele scos dintr-o gaură întunecoasă la lumină caută să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile rele, fiind date pe faţă printr-o sinceră recunoaştere şi mărturisire , vor fugi de la om ( Avva Moise ) . - Inima ni se acreşte de veninul gândurilor rele ( Cuviosul Isihie Sinaitul ) . - Sămânţa patimilor sunt gândurile rele. În minte seamănă diavolul această blestemată sămânţă ( Sf. Antonie cel Mare ) .

"Decalogul tăcerii "
 

* Taci , dacă nu ai de spus ceva valoros ! . * Taci , atunci când ai vorbit destul ! . * Taci , până când îţi vine rândul să vorbeşti ! . * Taci , atunci când eşti provocat ! . * Taci, atunci când eşti nervos şi iritabil ! . * Taci , când intri în biserică , pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi ! . * Taci , când pleci la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit ! . * Taci , când eşti ispitit să bârfeşti ! . * Taci , când eşti ispitit să critici ! . * Taci , cât să ai timp să gândeşti înainte de a vorbi ! .

Picături de înţelepciune :
 

"Iscodim unul păcatele celuilalt nu pentru ca să plângem pentru el , ci ca să-l clevetim, nu pentru ca să-l vindecăm, ci ca să-i adăugăm şi alte răni şi pentru ca rănile aproapelui să le facem o justificare a proprilor noastre răutăţi " ( Sf. Grigorie Teologul ) .
"Vulturul este omorât cu săgeţi făcute din penele lui. Iar sufletul tău satana îl omoară cu slăbiciunile pe care le scoate dinlăuntrul tău, precum şi cu calităţile şi virtuţile pe care le laşi să devină neputinţe şi patimi "( Sf. Isaac Sirul ) .

Cum vrei să fi auzit de Dumnezeu, când nu te auzi pe tine însuţi ?
 

Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roagă-te, deci , cu simţire ! De unde aş înţelege că Dumnezeu nu este atât un Dumnezeu al minţii , ci al inimii, spun Sfinţii Părinţi . Puterea rugăciunii nu stă în cutare sau cutare cuvinte, ci în felul cum se săvârşeşte. Această grijă, preocupare de fineţe sufletească continuă, aduce o retragere în tine, neprovocatoare şi smerită în toate. ( pr. Arsenie Papacioc )