Este o traditie intalnita in multe locuri din tara. Este foarte OK sa se sarbatoreasca Craciunul seara, fiindca, din punct de vedere liturgic, ziua de Craciun incepe pe 24 Decembrie seara. Aceasta traditie a zilei liturgice am mostenit-o de la fratii nostri mai mari, evreii Vechiului Testament.

Mai exact, ziua liturgica incepe cu Vecernia (=Vespera) din ziua precedenta. De exemplu, cand spunem "vecernia zilei de Duminica 16 decembrie" ne referim la slujba care are loc sambata 15 dec, la caderea serii. Ca dovada ca asa stau lucrurile, sa ne gandim la urmatorul fapt: tipicul prevede doua feluri de vecernii: vecernia mare si vecernia mica. Inainte de sarbatori de porunca (Duminicile de peste an, de ex) se face vecernie mare, si nu dupa, adica Duminica seara.

Prin urmare, sa dam mereu credit celor dinaintea noastra: de cele mai multe ori ei stiu mai bine decat noi rostul lucrurilor.

Chiar dacă ziua liturgică începe seara, Naşterea Domnului se sărbătoreşte la liturghia din 25 Decembrie, iar cei care se pregătesc se şi împărtăşesc atunci, prin urmare atunci încetează postul.
În seara de ajun obiceiul este să se (cânte) colinde şi se mănâncă bucate de post (colindătorii se obişnuia să fie răsplătiţi cu nuci, mere şi covrigi).
Ne bucurăm şi în ajun, aşteptându-L pe Domnul, amintindu-ne întâmplările sfinte din vremea aceea. Nu e nevoie pentru asta de mese îmbelşugate. Nici Iosif şi Maria n-au avut.

Am observat si eu ca la catolici nasterea Pruncului Iisus este salutata in noaptea dinspre 24 inspre 25 decembrie. La miezul noptii mai precis.
Ei se aduna si serbeaza in 24 decembrie seara.
De fapt eu nu stiu la ce ora s-a nascut. Pentru ca se vorbeste de stele, iar Maria ar fi ajuns cu familia seara si nu aveau unde sa doarma. Normal ar fi deci sa se serbeze Craciunul seara.

La noi este altfel. Noi Craciunul il serbam ziua la biserica.
Da, multi se impartasesc pe 25 la slujba de Liturghie, altii insa mai inainte.

Nu are importanta ce fac papistasii. E treaba lor. Noi urmam invatatura Sfintilor Parinti, a Sfintei Traditii si a Sfintei Scripturi. Suntem ortodocsi, deci sa ne intereseze ortodoxia, si nu ce fac altii si sa importam de la ei caci este mai "cool".

Liturghia de Craciun se poate tine si noaptea, ca 'priveghere' (dupa pavecernita si utrenie), in Biserica Ortodoxa, asa cum se tine in noaptea de Paste. Unii ortodocsi (in occident, dar si in Rusia din cate am auzit) asa fac. Este frumus si paralelismul cu Pastele, pentru ca sarbatoarea Intruparii pregateste sarbatoarea mortii si Invierii lui Hristos. El s-a nascut in lume tocmai pentru asta. Din punct de vedere liturgic exista si alte paralele, nu le voi enumera acum, si in cantari, si in structura unor slujbe.
Nu conteaza asa de mult momentul exact cand s-a nascut Hristos. Conteaza cand il sarbatorim, si ce semnificatie are momentul ales.

colindători
 

citeam pe facebook o postare a unui ateu care atrăgea atenţia asupra "vizitatorilor" din această perioada, colindătorii şi preotul.
îndemnul lui era ceva gen: frate ateu, tranteste-le uşa în nas.
nu m-am obosit să comentez.
dar mă întreb...
de ce să mă lipsesc de bucuria Crăciunului?
şi ce ar trebui să le spun celor care îmi fac cadouri de Moş Crăciun?

Nici mie nu-mi place obiceiul asta de a serba Craciunul pe 24 Decembrie seara,noi suntem inca in post.
Pt celelalte natii nu este o problema,ei nu tin post,nu au restrictii,orice este posibil.

Daca se face liturghia de Craciun pe 24 sseara sau noaptea, dupa aia nu mai e post - la fel ca in noaptea de Paste. Asta e ideea.

Petrecerile incep inainte de cina,pana sa apuci sa te duci la slujba de seara sau de la miezul noptii.
Nu are nicio legatura.
Si in plus,inca respect si sustin traditia familiei mele care serbeaza Craciunul intotdeauna pe 25 Decembrie.

Nu trebuie sa te feresti de contraceptie...asa e corect.
In practica se aplica contraceptia nu numai in post ci si in afara postului.

Referitor la topic...eu nu prea am tinut post...o saptamana am mancat si carne.
Din cauza ca nu tin post nu am curaj sa ma duc la parintele duhovnic...desi cred ca pana la urma ma duc sa zic ca nu reusesc sa postesc...si sa vad daca am voie sa ma spovedesc.

Eu ziceam aici despre parohiile care fac liturghia Craciunului (cea care in Romania se face in general in dimineata de 25) pe 24 seara sau la 12 noaptea (ca slujba Invierii). Nu vorbeam despre diverse alte obiceiuri (nu am urmarit discutia voastra in intregime, am raspuns unei intrebari a sophiei).

Daca ai o "bucurie a Craciunului",de unde izvoraste ea?Cu ce o intretii?
Este o bucurie perpetuata de amintiri dragi de familie ,copilarie sau?

Te intreb pt ca nu stiu cum sa-ti raspund la intrebare ,nu as vrea sa spun ceva regretabil :)

sincer, nu ştiu ... dacă răspunsul este simplu sau complicat.
ţin la tradiţii.
ca exemplu, eu găsesc cadourile de Moş Crăciun sub brad, în ajun.
pentru că ai mei ştiu că preţuiesc tradiţiile.
şi ce dacă nu există Moşul?
importantă este bucuria, emoţia ...
de ce să le aruncăm la gunoi.
raţiune, raţiune ... dar să ne mai şi bucurăm.
în plus ascult colinde şi chiar le cânt :D

Acum sa nu va suparati pe mine, dar oare va sti nepotelul dvs., cand va creste mai mare, ca se cuvine sa posteasca, daca nu va vedea pe nimeni in jur facand asta, in prezenta lui? Eu, cand eram mica, ii vedeam pe toti ai mei ca tineau post si ca imi faceau mancare de dulce special pentru mine. Apoi ne ceream iertare unul de la altul, mergeam cu totii la spovedit si la impartasit. Cand am crescut mai mare, pe la 10-12 ani, desi nu imi spusese nimeni niciodata ca ar trebui sa tin post, am inceput sa ma simt prost ca bunica facea mancare special pentru mine si ca toti ceilalti mananca alta mancare. Asa ca le-am spus ca vreau si eu sa tin post cu ei, iar bunica a fost cea mai fericita. Eu ma simteam foarte bine, ca intrasem in randul lumii, cum se zice. Dar daca nu i-as fi vazut pe ai mei infranandu-se, in timp ce eu mancam ciocolata si carne de pui, nu cred ca as fi tinut.
Pana la urma, e si o parte didactica in actul postirii, in mod constient sau nu.

Ce legatura are cu ce vedem la altii? Eu nu am vazut la nimeni ca posteste, doar la o bunica de care nu eram deloc apropiat, si care s-a mutat la Domnul cu mult inainte de a incepe eu sa postesc. In rest, niciun exemplu, nici mers la biserica, nimic.

In schimb am avut exemple de alcoolism, fumat si asa mai departe. Ce, asta insemna ca am devenit alcoolic?? Iar de fumat nu am tras niciun fum macar in toata viata mea. Deci treaba e relativa. Depinde de fiecare persoana in parte. Nu toti care se uita la filme horror devin psihopati si criminali, precum nu toti care merg la biserica sau tin un post nu devin sfinti. Pana la urma fiecare face ce vrea in viata, de ce i-ar copia pe altii? Plus ca mandria ii impinge pe multi sa nu se conformeze standardelor altora. Ceea ce vezi in jurul tau te poate influenta cand esti mic, la varste fragede. Dar apoi... e frectie la piciorul de lemn.
Va invidiez pe cei care de mici ati fost crescuti in spiritul crestin :)

Sa stii, Raoul, ca am colegi carora le pare rau ca ai lor nu au fost credinciosi practicanti. Sunt tineri care tin post, desi ai lor nu tin. Si am o buna prietena careia ii pare rau ca ai ei nu au fost oameni mai tari in credinta si cu stiinta de carte, incat sa ii insufle varei ei valorile ortodoxiei, astfel incat sa nu trebuiasca sa se duca la protestanti. Si cred ca e dureros si rusinos ca acesti copii sa fie pusi in situatia de a le reprosa parintilor ca nu le-au acordat si invatatura crestineasca si sa fi aflat de Hristos si de Biserica Lui de te miri unde, mai putin de la cei de la care trebuia.

Conteaza extrem de mult mediul in care te afli, mai ales in perioada de formare. Nu suntem izolati, ne ajutam sau ne impriedica unii pe altii in calea mantuirii. Plus ca e o ilustrare a vorbei care zice ca, daca vrei sa ajuti pe cineva, mai intai trebuie sa te imbunatesti pe tine.

Tu ar trebui sa ii multumesti Domnului ca te-a pazit sa nu te pervertesti in acel mediu. Sa stii ca nu e doar meritul tau ca ai ramas integru pe langa acei oameni :).

Cu siguranta, am toata nadejdea si stiu ca NU e meritul meu. De aceea trebuie sa multumesc in fiecare zi Domnului ca s-a milostivit de mine si nu m-a lasat in fundul prapastiei, unde odinioara zaceam. Diavolul si acum ma mai "cauta", inca nu i-a trecut ura. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu... Dar cum spuneam, multumesc lui Dumnezeu ca m-am mai trezit din amorteala, insa mai am inca drum lung pana la limanul linistit al mantuirii!

Si mie imi pare rau ca ai mei (dar si altii) nu sunt credinciosi practicanti, dar ce vrei sa le fac? E treaba lor, ei vor trage, nu eu... Fac doar ce tine de mine, mai mult nu pot.

Nici ai mei nu sunt practicanti din pacate, nci familia "sotului", nu tin posturile, gasesc tot felul de activitati de facut duminica chiar pe timpul Sfintei Liturghii, cateodata. Dupa acesti 2-3 ani de framantari am ajuns la concluzia ca nu e bine sa ma cert cu ei. Probabil ca daca as incerca sa le explic ca la Sfanta Liturghie ne intalnim cu Hristos ar zice ca am luat-o razna. Si acum ma intristez cand ma gandesc ca poate iar imi vor strica postul si chiar sarbatoarea Craciunului, dar am observat ca atunci cand vreau sa fac ceva in acest sens (sa merg la o anumita sarbatoare, de exemplu, sa comemorez pe cineva, etc) si nu stiu daca voi avea loc de intors, Il rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa indeplinesc ce mi-am propus, si daca El considera de cuviinta ma poate ajuta. Uneori, daca esti foarte credincios, si daca vrea si Dumenzeu asta, se poate chiar ca oamenii ceilalti sa isi schimbe atitudinea, sau poate atitudinea ta pe care o afisezi e cea care ii face sa te vada si sa se comporte altfel cu tine.
Nu are nici un rost sa intri in polemici si contradictii cu cei mai putin credinciosi, nu vei face decat sa ii iversunezi impotriva ta si chiar sa iti zdruncine convingerile.
Parintele Arsenie Boca spunea undeva ca numai prin felul nostru de traire duhovniceasca ii putem convinge pe ceilalti ca Dumnezeu exista. Acum poate fiecare dintre noi terbuie sa gasim care e la momentul potrivit, atitudinea potrivita. Si nu ar trebui sa ne intristam cand suntem "prigoniti" pentru credinta noastra, nu a zis Mantuitorul "fericiti veti fii cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni"???

Normal ca ai voie sa te spovedesti, indiferent ce ai facut. Fa-ti curaj si du-te. Ai sa vezi ca cu ajutorul parintelui duhovnic o sa reusesti sa postesti macar ultimele zile sa te poti impartasi. Binecuvantarea duhovnicului face foarte mult, in orice privinta ( de accea post negru nici nu se recomanda sa tii fara aceasta). Uite pe mine de exemplu m-a ajutat sa renunt la fumat.

Vezi ca cu contraceptia intri pe un teren minat. Daca ai citit indreptarul de spovedanie, nu e tocmai ok sa te fersti sa faci copii. Dar acum desigur depinde de la caz la caz. Intotdeauna trebuie sa alegi pacatul care e mai putin grav, ma gandesc eu, dar in cazul enuntat de mine, chiar nu-mi dau seama care este. Probabil ca tot duhovnicul m-ar putea lamuri cel mai bine.

Poate nu e cazul. Eu stiu indivizi care au fost indoctinati de mici cu "practicarea" crestinismului, dar poate fara trairea necesara, punandu-se accent numai pe dogma, astfel incat au ajuns sa li se scarbeasca de-a dreptul ( uita-te si in Ion Creanga : nu vezi o urma de ironie, de oarecare dezgust, sila, etc fata de obiceiuri, si mai ales fata de viata din scolile ortodoxe de atunci) ... fereasca Dumnezeu!

Aici trebuie sa-i dau dreptate lui Glykys,chiar daca la inceput mi-am aratat adeziunea pt Miha-Anca.
Desigur ca exemplul in familie conteaza foarte mult dar si suportul.Femeia tine casa,ea face mancarea,de multe ori ea impune ce se mananca.
Eu asa am inceput cu posturile de mic copil,pt ca la noi se tineau miercurile si vinerile.
Chiar daca unchiul meu nu dadea pe afara de credinta ,cel putin ,de voie de nevoie manca de post Miercurea si Vinerea pt ca mancare de post era pe masa.
Un singur lucru,m-au invatat gresit: sa nu tin posturile intregi,ci doar prima si ultima saptamana(probabil pt ca eram copil).

Aici sunt de acord cu Anca.
Mai intai ca nu stim ce varsta are nepotelul ei.
Pe urma nu poti pretinde si astepta niste lucruri de atata profunzime de la un copil. Priviti ce varietate de opinii si intelegere in materie de credinta printre adulti (cel putin pe acest forum si apoi prin extrapolare se poate aplica lumii reale.

Fiecare om are varsta si momentul sau cand intelege unele lucruri si ia niste hotarari. Credinta este un lucru complex, de suflet, de viata. Nu e asa o chestie de azi imi pun o fusta si maine alta- Si ce daca?-

Ceea ce povestea glykys dspre ea si bunica si familia ei, ca faceau mancare separata pentru ei si hotararea ei de a schimba situatia nu este ceva de la sine inteles si normal si nu se poate aplica tuturor fara noima.

La mine de ex. s-a intamplat asta f.tarziu, cand eram adulta (lucram deja).
Sa fiu sincera eu in viata reala nu am auzit de copii care sa posteasca.

Mai intai ca nici preotii nu cer/recomanda asta. Toti considera copii ca fiind nevinovati, fara pacat. Ah, ca sunt unele exceptii grave. De acord, dar de la asta nu putem generaliza.

Nu stiu, chiar nu stiu, cum percepe un copil credinta si mai ales postul.
Daca fiind invatat de bebelus se duce cu placere sa ia Sf. Impartasanie, in schimb a renunta la mancaruri...nu stiu. In primul rand ca ei pana pe la 10-12 ani cel putin nici nu pricep credinta si ce se intampla la slujba. Chiar presupunand ca are la scoala ore de religie.
E vorba de intelegere si profunzime a materiei, a ceea ce inseamna efectiv credinta.

Daca noi adultii avem asa probleme de intelegere si imaginare a credintei, a postului, daramite un copil.

Eu tare as vrea sa stiu de la cei care acum nu au copii si sustin niste lucruri, peste cativa ani, cand vor avea copii, cum ii vor educa si cum vor reactiona la refuzul copiilor, sau neputinta lor de a intelege unele lucruri.

Am inteles ca unii colegi de forum tin foarte mult si aplica si copiilor lor (unul fiind chiar bebelus) o alimentatie vegana, cruda, sau de mai stiu eu ce fel, post negru si alte asemanatoare. Copilul va manca (sau nu) ceea ce i se ofera. Daca mai tarziu o vai mai face nu stim si daca asta il va duce spre credinta profunda, stim si mai putin si s-ar putea sa mearga pe drumul invers.
"Daca asta inseamna credinta, sa ma privezi de lucruri bune, care imi plac, atunci, n-am nevoie".
Se poate si o asemenea reactie, asa ca aveti grija.

Daca voi aveti puterea sa cereti uni copil sau alt om iubit sa renunte la ceva care ii place si il bucura (o ciocolata, ziua lui serbata cu familia si cu prietenii) inseamna ca sunteti duri.

E adevarat ca este o dilema grea. Eu una tot nu stiu raspunsul si tind sa procedez ca Anca. Intrerup postul, serbez (sau ma alatur unui om) intre anumite limite. Nu spune nimeni sa facem cine stie ce mese sau petreceri.

Este si azi un alt articol interesant pe prima pagina a site-ului si am sa deschid un subiect separat pe marginea lui. Dar se leaga foarte bine (articolul) de discutia de aici.

Cu serbatul Nasterii Domnului pe 24 sau 25 este neclar. La fel cum nu pricep cu fac ortodocsii rusi care in postul Craciunului serbeaza totusi Anul Nou. Si Boboteaza nu mai stiu cand o au. Pentru ca apoi Pastele sa-l serbam impreuna.

Eu cel putin sper sa imi pot duce crucea pana la capat, sa nu cedez. Asta e cel mai important!

Sophia, cred ca nu m-am facut bine inteleasa.
Eu nu prea reusesc sa inteleg de ce crestinii practicanti, in familiile lor, nu doresc sa se arate ca postesc. Spuneam ca postul are si o valoare pedagogica, in familie. Una e sa aiba copilul modele vii in familie, sa creasca intr-un anumit mediu, alta e sa isi dea seama el la 20-30-80 ani de cum ar trebui sa stea lucrurile... Nu e vorba doar de post, e vorba de un model cat de cat crestinesc.

Tocmai, ca pe mine nu m-a obligat nimeni sa tin post, nici nu m-au indemnat, dar am inceput sa tin, vazandu-i pe ai mei. Daca ar fi zis: hai sa mancam impreuna cu ea carnita de pui si ciocolata, sa nu se simta copilasul prost, eu nu as fi stiut ce e aia post. Puteam sa citesc mai incolo mult si bine, daca nu aveam exemplu aproape, mai greu m-as fi urnit...

Sophia, sa stii ca sunt si oameni care au bucurii in urma postului, chiar si alimentar, si nu il vad ca pe o corvoada. Am o buna prietena si, de fiecare data cand cineva vrea sa imi ofere ceva de dulce in post, ea stiindu-ma pofticioasa, zice repede: "nu, nu are voie!". Tot incerc sa ii explic ca postul nu e ceva legalist, ai voie si nu ai voie, ci e de bunavoie. Adica, la o adica, sunt libera sa mananc si de dulce, ca nu ma impiedica nimeni, dar nu doresc sa o fac. Nu asa, inghit in sec si trec mai departe, fiind constrans sa nu mananc. Eu ma bucur atunci cand sunt la masa cu persoane dragi mie, indiferent de ce avem in farfurie...


Yasmina, si ai mei tin sau tineau prima si ultima saptamana, dar, ma rog, au o varsta...

Da?? Daca mi-aduc bine aminte asa era si la mama acasa. Se pare ca numai eu am avut norocul sa nimeresc in barlogul unui neanderthalian. Nu numai ca trebuie sa le gatesti de dulce, dar daca nu iti dai tot intereseul si toata silinta sa iasa asa cum ii place, mai iese si cu scandal...
Si cu treaba ailalta de care am mai intrebat... iar nu mi se pare tocmai ok. Chiar daca canonul spune sa-i dai barbatului ce vrea si cand vrea...atunci care mai e diferenta intre o sotie si o ... altceva ??? Stiu ca nu e ok sa zic asta, dar mi se pare o regula stupida. Stii ca nu e bine pt ca e post ( sau e duminica, sau e sarbatoare) dar trebuie sa stai ca asa trebuie, si pana la urma, ma scuzati, dar ajungi sa nu mai ai nici o placere...si pe deasupra fiind post stii ca nu e bine nici sa concepi, asa ca mai ai si un stres in plus.
De ce nu are si femeia aceleasi drepturi? Ea ce ar trebui sa faca atunci cand e refuzata de barbat?
Va rog sa ma iertati, ca aduc vorba despre asemenea subiecte acum si aici, mai ales ca e si post... Eu m-am enervat, dar desigur nu e nimeni de vina pt alegerile mele. Uneori incerc sa ma consolez cu ideea ca Dumenzeu mi-a dat exact ce am meritat.

Draga glykys, nu vroiam ca mesajul meu sa apara negativ.

Am spus numai ca fiecare om isi gaseste (sau uneori chiar nu-l gaseste) drumul la varste si momente diferite.

Nici pe mine nu m-a obligat sau indemnat cineva la ceva in domeniul credintei.
Este singurul lucru in care nu s-au amestecat, fiind cum spuneau ei, ceva de suflet.

Am vazut in jurul meu si oameni foarte credinciosi si mai putin credinciosi si eu mi-am ales drumul independent de oricine in anumite imprejurari.

Eu nu stiu daca modelul de crestin din frageda copilarie are mare efect.
Vad copii mici, bebelusi, care au asa frica de preot si de Sf. Impartasanie, desi vad mereu alti copii la rand care iau lingurita cu placere si nu se intampla nimic.
Nu stiu exact cum trebuie facut cu copiii. Eu cred pana la anumita varsta sunt sub influenta parintilor, dar mai apoi isi iau singuri decizia.
Cred ca tine si de exemplu, de invatatori (adica parinti si preoti), dar si de copil si interiorul sau.

Si te cred ca sunt oameni care nu au probleme cu postul alimentar, altii nu au probleme cu alte lucruri legate de credinta. Fiecare om este altfel.

Vroiam doar sa spun ca nu se poate spune dinainte despre educatia copilului, inainte sa-l ai si sa stii cum este. Asa cum nu poti sti fara sa-l ai daca se va face preot, sau medic, sau avocat.
Si da, iubesc copiii si n-as putea sa-i supun la o abstinenta.
Trebuie sa vina din sufletul lui, atunci cand este pregatit. Da, pot sa-l invat, sa-l duc la biserica.

1-2 zile pe saptamana e una, o saptamana in posturile mari e altceva, iar 40 zile altceva. In rest mi se pare lucru de sanatate in primul rand. Si de intelegere.

Mie mi-a fost de ajutor si mi-a placut sa incep intr-ale credintei de copil.Bineinteles ca nu intelegeam nimic,insa legatura creata atunci m-a ajutat mai tarziu.Nu pot sa dau detalii in ce fel.Am fost ocrotita si desi mi-am mai pierdut din credinta prin adolescenta,am regasit-o mai tarziu,mult mai puternica.

Cand eram copil,ispitele nu se tineau lant;postul era simplu ca buna-ziua!Nici vorba de sentimentul de restrictie sau iritare,pe care l-am simtit alte dati ,matura fiind.Ca si copil faci ascultare mai usor :)

Nu pot sa vb in numele tuturor copiiilor,insa mie personal,postul nu mi-a adus nici un neajuns asa cum se tot vehiculeaza obsedant in prezent.

asta e valabil pentru noi toti!

Sophia, eu zic ca are, asa cum orice model parintesc are, ba poate chiar mai mult in acest caz. La mine a fost doar bunica cea care tinea post, si o admiram foarte mult. Mai tarziu am inceput si eu, chiar daca mama imi zicea ca sunt prea tanara pentru asa ceva. In schimb la sotul meu, bunica lui spunea ceva de genul "si daca voi muri in post, sa-mi faceti mancare tot de dulce ca eu nu am tinut niciodata post", si drept consecinta nimeni din familia lui nu are tangenta cu postul. Puterea exemplului este foarte mare, mai ales de la parinti (bunici) la copii.
Eu acum incerc sa fac cu copiii mei asa cum faceau parintii lui glykys cu ea. Mi se pare cea mai buna metoda. In acest fel copilul nu e constrans si cand ajunge sa tina post o face din propria convingere.
Va spuneam in urma cu cateva luni pe un alt thread despre prietena mea si sotul ei, care sunt un adevarat model de crestini, ei bine nici ei nu ii impun copilului postul, insa ii ofera alimente de dulce cu masura, nu il priveaza de la aniversarile altor copii, si spera, rugandu-se la Dumnezeu, ca mai tarziu, prin discernamant propriu si exemplu de la parinti si de la Parinti, sa tina post si el.

Si eu in mare parte la fel. Cum am mai spus, nu tinea nimeni post, doar bunicii imi povesteau ca se tinea la ei in casa pe vremea cand erau ei copii. Si eu tot singura am inceput sa "cochetez" cu ideea (ma rog, suna urat in acest context dar nu-mi vine alt termen), nu stiu exact cati ani aveam, poate in jur de 14? . Pe urma lasat-o mai moale, dar n-am renegat-o niciodata, n-am abandonat ideea, doar ca m-am lenevit. Un singur lucru nu l-am avut in vedere, nu l-am stiut de la inceput (precum papagalul Polly daca stiti filmul) si anume ca anumite "aspecte" ale vietii nu sunt ok, sunt considerate pacate... vedeti, de-asta nu e buna o educatie prea rigida: la vremea respectiva erau doua tendinte radicale si antagonice : cei "batrani" ziceau ca "nu e voie" iar cei mai tineri ca "nu e adevarat, e o idee invechita".

Iar in leg. cu copiii, daca vreodata imi va da bunul Dumnezeu, sper din tot sufletul sa nu fie figuranti la mancare si sa manance tot ce le dau, sa nu puna prea multe intrebari, daca e de post sau e de dulce. Dar asta depinde f mult si pe cine vor avea ca tata... Si sper la cat mai putine "interfernte" de la soacre mai ales.

Sa-ti ajute Bunul Dumnezeu , dar de vrei un copil normal , apai sa sti ca nu-i papusica sau robotel , are personalitatea lui , sanatatea lui , si-i bine sa fie "figurant" ca sa ai ce modela !:9:
Pace si numai bucurii !:53:

glykys, nu ma supar pe tine ci pe mine, dar asta e! Noi traim in alta tara, cu alte obiceiuri. Nepotelul meu va intelege intr-o zi, dar nu am mari pretentii la el acum, cand are doar 4 anisori, sa stie ce e acela post. Sper insa, ca atunci cand va fi mai mare sa ii pot explica ce si cum. E asa slabut incat nu cred ca trebuie sa il includem in postul nostru. Dealtfel sta cu parintii lui, nu cu noi. Singurul fel de mancare, care ii place sunt pastele cu sos de carne. Chiar azi a fost la noi si mi-a spus ca asta vrea sa mananace. I-am facut, bineinteles, si a mancat cu pofta; altfel nu manca deloc. Deci, iata, ca nu poti incepe cu anumiti copii prea repede cu postul.

Pai daca ziua liturgica incepe seara la vecernie, iar la Sfanta Liturghie de a doua zi urmeaza sa ne impartasim, atunci poate ca n-ar trebui sa mai mancam si sa bem nimic dupa vecernie (sau litie, dupa caz)....La fel am auzit ca daca vrei sa te imparatasesti in noaptea de Inviere, nu trebuie sa mai mananci si sa bei nimic dupa ora 6 (18). Oare asa ar trebui si la celelalte sarbatori? Cred ca cel mai greu ar fi de revelion... dar spre uimirea mea am intalnit si persoane care sustineau ca nu au mai consumat nimic dupa miezul noptii (inclusiv parintele, dar el n-avea incotro) si de Sf Vasile, dupa slujba, au luat sfanta anafura.

Pe langa faptul ca sunt multi, chiar si in Occident, care incearca sa distruga "spiritul Craciunului" (vezi Greench, etc), sunt inca si mai multi pentru care Craciunul nici macar nu are semnificatia Nasterii Mantuitorului. Parca pentru cel putin trei sferturi din lumea asta, Hristos nici nu S-a nascut, nici nu S-a rastignit si a inviat, sau daca a facut-o, a facut-o degeaba.

Cat despre a convinge pe cineva sa posteasca, e greu si cu adultii, ba chiar periculos. Exista riscul sa ii smintim, cel putin eu asa am patit cu ai mei. Daca omul nu intelege care e scopul nu numai al postului ci si al celorlalte obiceiuri, atunci va crede ca practicarea ortodoxiei nu e decat un lung sir de constrangeri: n-ai voie aia, n-ai voie ailalta, etc. Ori totul trebuie sa se faca de bunavoie, din dragoste pt. Hristos, nu ne obliga nimeni sa facem nimic impotriva vointei noastre.

Am citit undeva, parca la par. Boca spunea, ca copiii conceputi in post pot fi predestinati catre pacat, pentru ca si parintii lor, sau cel putin unul din ei, a pacatuit.

Si ca sa o schimb pe o nota mai optimista: in casele unde posteste toata lumea, cand se fierb sarmalele, cine le gusta sa vada daca s-au fiert????
Daca e cineva care nu posteste si vrea sa guste o sarma, e invitat la mine!

Ce este aceea "Greench" ?

Da, de mai multi ani am vazut ca multa lume a uitat ca, in fond, Craciunul este o aniversare a unei zile de nastere.

Cum se poate sa sarbatoresti fara sa sufli o vorba si fara sa te gandesti la sarbatorit, e ceva care imi scapa.

Un personaj din desene animate care cica a vrut sa "fure" Craciunul.
Si daca nu ma insel la fel se numea si personajul din celebra nuvela occidentala "Colind de Craciun", cu un capitalist zgarcit care nu dadea liber angajatilor de Craciun si in noaptea sfanta a fost vizitat de trei "fantome", iar cea din urma , a "Craciunurilor viitoare" l-a facut sa vada ca va muri singur si nefericit.
http://www.scribd.com/doc/2451201/Di...ind-de-Craciun

Scuze, il chema Scrooge.

Si ca sa completez, banuiesc ca asa ar trebui sa se intample lucrurile si in casnicie: sa faci totul de bunavoie si din dragoste, sa nu te constranga nimeni sa faci nimic impotriva vointei tale, sa nu-ti fie greu sa renunti la nimic, etc. Dar poate ca asta e doar parerea mea.