|
Psalm 115
TÎLCUIREA PSALMULUI 115 Aliluia. Crezut-am, pentru aceea am grăit. Că nu cu ochii trupului am văzut țara aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci credința mi-a făcut-o arătată. Iar eu m-am smerit foarte, 2 eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Și Achila, așa: „Eu am zis, cînd m-am spăimîntat: Tot omul este mincinos!”, iar Teodotion: „tot omul lipsește”, iar Simmah: „Și am zis, mîhnindu-mă: Tot omul minte!” Și nu așa prost am pus toate tălmăcirile, ci vrînd să arăt că numește minciună buna-norocire omenească, fiindcă curge prea-degrab și nu are nimic statornic. Că zice: Văzînd această grabnică schimbare, și aducîndu-mi aminte de buna-norocire a noastră mai dinainte, și văzînd primejdiile grămădite unele peste altele și mîhnindu-mă, am zis că nimic nu este întemeiat, nici statornic, iar cel ce nădăjduiește acestora de față ca unor lucruri statornice rămîne mincinos și se înșeală de nădejde. Aceasta a zis-o încă și în Psalmul 38: „Însă toate sînt deșertăciune, tot omul ce viază.” Și înțeleptul Solomon - după ce le-a învățat pe acestea, măcar de a și călătorit prin toată buna-norocire, dar s-a atins de fiziologia[COLOR=#800080][2][/COLOR]lucrurilor omenești - a pus această înainte-cuvîntare: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune!” 3 Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte mi-a dat mie? Zice: Fiind înconjurat cu multe și felurite faceri de bine, nu știu cu ce voi răsplăti Făcătorului de bine. Și nu așa prost a împreunat acest stih cu cel mai dinainte, ci ne învață că Dumnezeul a toate tinde oamenilor ajutorul Său întru feluritele schimbări ale vieții și aduce mîngîiere de tot felul celor mîhniți. Aceasta a zis și Fericitul Pavel: „Bine este cuvîntat Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne mîngîie pe noi întru tot necazul nostru, ca să putem și noi a mîngîia pe cei ce sînt întru tot necazul cu mîngîierea cu care ne-am mîngîiat și noi de la Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, așa prisosește prin Hristos și mîngîierea noastră.” Aceasta a zis și Fericitul David: „După mulțimea durerilor mele, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.” 4 Paharul mîntuirii voi lua și numele Domnului voi chema. Deci se cuvine a primi cu îndrăzneală moartea pentru Dînsul și a da Lui această răsplătire pentru facerile de bine cele de tot felul. Că „pahar al mîntuirii” a numit moartea pentru buna-credință, că așa o numește Domnul pe dînsa, zicînd: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”; iar perechii Apostolilor ce au cerut împărtășirea împărăției, așa i-a zis: „Puteți bea paharul pe care îl voi bea Eu?” Deci și aici zice că nevoitorii cei bărbați și prea-viteji ai bunei-credințe își poruncesc loru-și să facă aceasta. Și împlinesc această făgăduință fiind priviți de cei de o seminție, ca și pe dînșii să-i ascută spre asemenea rîvnă: 5 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui. Apoi, arată și rodul acestei morți: 6 Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui! Iar dacă lui Dumnezeu Îi este scumpă, căruia din cuvioși nu-i va fi cinstită? 7 O Doamne, eu - robul Tău, eu - robul Tău și fiul roabei Tale! Deci, dacă vom răbda acea moarte vrednică de minune, vom dobîndi cinstea și slava de la Dumnezeu și pururea vom fi lăudați. Iar dacă - înălțîndu-ne deasupra vrăjmașilor, cît tabăra acelora să o risipim - vom aduce Stăpînului lauda de mulțumire mărturisindu-ne robia și fălindu-ne că o avem de la strămoși (că cei ce sînt siliți să robească oamenilor se fălesc uneori că au avut strămoși slobozi, iar cei ce au slujit lui Dumnezeu din dragoste mărturisesc că au robia de la strămoși), după cuviință cred că prea-mare laudă este o robie ca aceasta. Rupt-ai legăturile mele. M-ai slobozit de primejdiile mele cele multe și felurite. 8 Ție voi jertfi jertfă de laudă, și întru numele Domnului voi chema. 9 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui, 10 în curțile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Și, după ce m-ai izbăvit de primejdii, nu voi fi nemulțumitor către facerile de bine, ci voi răsplăti Ție jertfa laudei și voi plăti lauda de mulțumire, toți cei de o seminție privind și dobîndind de aici folosul. Și voi aduce Ție această lucrare de cele sfinte în Biserica sfințită întru numele Tău. Deci putem învăța și de aici că și cînd stăpînea Legea cea veche cei ce luau aminte mai duhovnicește la Legecinsteau jertfele cuvîntătoare mai mult decît junghierile dobitoacelor, zugrăvindumbrit Noul Așezămînt. Și se cuvine a ști că amîndoi Psalmii se potrivesc și tuturor bunilor-biruitori Mucenici, că unul și același este scopul atît al acestora, cît și al acelora: că aceia au răbdat moartea cea vrednică de minune pentru Legeși pentru Puitorul de lege; iar aceștia, pentru Cel ce ne-a mîntuit și a pierdut moartea, au ales mai bine sfîrșitul decît viața aceasta de aici. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„latura celor vii” [COLOR=#800080][2][/COLOR]De materialitatea lor cea schimbătoare și pieritoare. |
Psalm 116
TÎLCUIREA PSALMULUI 116 Aliluia. Lăudați pe Domnul, toate neamurile! Pe toți împreună îi cheamă spre dănțuire deodată. Că tuturor neamurilor a dăruit pricinile mîntuirii, nu numai Elinilor și Romanilor, ci și barbarilor, folosindu-i pe Sfințiții Apostoli ca slujitori ai facerii de bine, că a zis: „Mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-le întru numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh, învățîndu-le pe dînsele să păzească toate cîte am poruncit vouă.” Plecîndu-se legii acesteia, ei au străbătut tot pămîntul și marea: și unul i-a adus lui Hristos pe Indieni, altul pe Egipteni, iar altul pe Etiopieni. Așa, prea-lăudatul Ioan a slobozit de păgînătatea mai-dinainte Asia; așa, dumnezeiescul Andrei a luminat cu razele cunoștinței de Dumnezeu Elada; așa, prea-dumnezeiescul Filip a vădit înșelăciunea amîndorura Frigiilor; așa, marele Petru a alergat de la Ierusalim pînă la cetatea Romei, aducînd tuturor razele adevărului; așa, înconjurînd toată lumea, toți au risipit negura neștiinței și au arătat Soarele dreptății. Iar Fericitul Pavel ne învață în scurt la cîte neamuri a adus dumnezeieștile propovăduiri, că a împlinit Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim pînă la Iliric împrejur, că aducea lor mîntuitoarele dogme nu călătorind cale dreaptă, ci înconjurînd neamurile ce se aflau în mijloc. Și zice așa: „Mă sîrguiesc să bine-vestesc nu acolo unde a fost numit Hristos, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit pentru Dînsul, aceia Îl vor vedea, și cei ce nu au auzit Îl vor înțelege.»” Iar mai pe urmă a călcat și Italia, și a ajuns în Ispania, și a adus folosul la ostroavele cele din mare. Că, trimițîndu-le scrisoare Romanilor, a zis: „Mergînd la Ispania, nădăjduiesc să trec pe la voi și să fiu petrecut acolo de voi, după ce mai întîi mă voi sătura de voi în parte.” Și, scriindu-i minunatului Tit, zice: „Pentru aceasta te-am lăsat pe tine în Crit[COLOR=#800080][1][/COLOR], ca să așezi preoți prin cetăți, după cum ți-am rînduit.” Deci după cuviință poruncește proorocescul cuvînt tuturor neamurilor să aducă lauda lui Dumnezeu, fiindcă toate au dobîndit mîntuirea. Lăudați pe Dînsul, toate noroadele! Iudeii, care se învățaseră a-L cinsti pe Dumnezeu, de demult se risipiseră prin toată lumea. Deci - de vreme ce nu locuiau numai în Palestina, nici nu petreceau întru un singur norod, rînduiți și supuși sub un singur împărat, ci erau împrăștiați întru toate neamurile și se supuneau stăpînitorilor acelora, dar petreceau de sine-și, osebiți, supunîndu-se poruncii Legii - după cuviință îi numește nu „norod”, ci „noroade”, că prea-mulți au primit dumnezeiasca propovăduire și dintru aceștia. Că în Ierusalim trei mii, și cinci mii s-au vînat deodată de pescari, iar după acestea s-au făcut încă multe zeci de mii, după cum a zis dumnezeiescul Iacov. Încă și în Siria, și în Chilichia, și în Licaonia, și în Pisidia, și în Asia, și în Pamfilia și întru toate celelalte neamuri, mai întîi Iudeilor le aduceau Apostolii dumnezeieștile propovăduiri. Și unii credeau și dobîndeau adevărul, iar alții grăiau-împotrivă învățăturilor acestora aducătoare de folos. Deci după cuviință proorocescul cuvînt poruncește și acestora a lăuda pe Făcătorul de bine, că pe aceștia îi numește „noroade”. 2 Că s-a întărit mila Lui peste noi, Că a săvîrșit mîntuirea noastră doar din milă. Așa a zis și Fericitul Pavel: „Iar cînd s-au arătat bunătatea și iubirea de oameni a Mîntuitorului nostru Dumnezeu, nu pentru dreptățile noastre pe care le-am făcut, ci după multă mila Sa ne-a mîntuit pe noi prin baia nașterii de a doua oară și a înnoirii Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi bogat.” Și iarăși: „Cu darul sînteți mîntuiți prin credință, și aceasta nu dintru noi: al lui Dumnezeu este darul.” Și aiurea: „Vrednic de credință și de toată primirea este cuvîntul că Hristos Iisus a venit în lume să mîntuiască pe păcătoși, dintru care cel dintîi sînt eu, și pentru aceea m-am miluit.” Și: „A întărit Dumnezeu a Sa dragoste către noi, că, încă păcătoși fiind, Hristos a murit pentru noi.” Deci după cuviință proorocescul cuvînt a zis că „S-a întărit mila Lui peste noi.” și adevărul Domnului rămîne în veac. Că a dat mîntuirea pe care a făgăduit-o prin Sfinții Prooroci. Aceasta a zis și Fericitul Pavel, începînd epistola către Romani: „Pavel, robul lui Iisus Hristos, chemat apostol, hotărît spre buna-vestire a lui Dumnezeu, pe care a mai-nainte vestit-o prin Proorocii Lui întru Sfintele Scripturi.” Și iarăși: „Iar eu zic că Hristos Iisus S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să adevereze și să întărească făgăduințele părinților, iar neamurile să proslăvească pe Dumnezeu pentru milă.” Deci - de vreme ce Dumnezeul tuturor a împlinit făgăduințele, și a dat mîntuirea făgăduită și a deschis tuturor izvoarele milei - și noi, cei din Iudeea ce ne-am apropiat la Hristos, și voi, cei ce din neamuri ați crezut, să-I răsplătim Făcătorului de bine amestecînd cîntare de laudă împreună-glăsuitoare! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Creta |
Psalm 117
TÎLCUIREA PSALMULUI 117 Aliluia. Și aceasta este laudă adusă lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit mîntuirea. Că Iudeii aduc lui Dumnezeu lauda aceasta de mulțumire după întoarcerea din Babilon și după ce toți cei din laturile de aproape se adunaseră împreună zavistuindu-le lor pentru buna-norocire mai-dinainte, și adunaseră încă și alte neamuri barbare, iar apoi se cheltuiseră cu rănile slobozite de Dumnezeu, după proorocia lui Ioil, a lui Iezechil, a lui Miheia și a Zahariei. Dar, de vreme ce întru acelea mai-nainte s-au scris ale noastre, mai mult se potrivește cîntarea aceasta de laudă celor ce au crezut din neamuri, care - goniți fiind de mulți stăpînitori și stăpîniți, de noroade și de povățuitori de noroade, de împărați și voievozi, fiind vîrtejiți în vîrteje, și munciți și pătimind necurmate feluri de morți – care, zic, s-au arătat mai înalți decît cei ce le dădeau războiul. Așadar darul Duhului a pus înainte învățătura cîntării de laudă și unora, și altora. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Lăudați pe bunul Dăruitor al bunătăților! - că are veșnică mila Sa, și de-a pururea o dăruiește celor ce au trebuință. 2 Să zică și casa lui Israil că este bun, că în veac este mila Lui! 3 Să zică și casa lui Aaron că este bun, că în veac este mila Lui! Pomenindu-i pe aceștia după osebirea lor, face pomenirea de obște pentru credincioșii din neamuri: 4 Să zică dar toți cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui! Zice: Toți, lăudați iubirea de oameni a lui Dumnezeu! - și cei ce vă trageți din Israil și vă făliți cu buna-credință strămoșească, și cei învredniciți între dînșii de preoție, și cei ce sînteți din multe feluri de neamuri, dar v-ați izbăvit de păgînătatea strămoșilor. Că unul este Dumnezeul tuturor, și aduce tuturor multe și felurite faceri de bine și dăruiește mila Sa celor ce cer. Apoi, ne învață mai descoperit purtarea de grijă a lui Dumnezeu: 5 Din necaz am chemat pe Domnul, și m-a auzit întru desfătare. Că nu a oprit năvălirea celor rele, ci ne-a arătat primejdiile și îndată le-a risipit pe acestea. Aceasta a zis și în Psalmul al 4-lea: „Întru necaz m-ai desfătat”, în loc de: Mai mare decît chinuirea mi-ai adus mîngîierea. 6 Domnul este mie ajutor, și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. 7 Domnul îmi este mie ajutor, și eu voi privi asupra vrăjmașilor mei. Pentru că, avîndu-L ajutător pe Stăpînul tuturor, nu mă tem de năvălirile vrăjmașilor și nădăjduiesc că, dobîndind ajutorul de la Dînsul, voi vedea prea-foarte degrab pierzarea acestora. Apoi, cu gîndurile cele bune întărește socoteala cea bine-credincioasă: 8 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre om. 9 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre boieri. Că El este bun, și de oameni iubitor, și voitor de cele bune și puternic a lucra ceea ce voiește, și are stăpînire nepieritoare. Iar oamenii sînt și stricăcioși cu firea, și schimbători cu socoteala, și de multe ori nu le voiesc pe cele bune; uneori încă, și voind să le ajute celor nedreptățiți, nu pot; și, măcar de și stăpînesc, vremelnică au stăpînirea, și chiar împărăția este la oameni stricăcioasă și ajunge la puțină vreme. Deci mai bine este a părăsi ajutorul oamenilor și a cere dumnezeiescul ajutor. 10 Toate neamurile m-au înconjurat, și întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Biserica a primit asupră-i năpădirile tuturor neamurilor, iar Ierusalimul nu ale tuturor, ci numai ale unora. Deci la Iudei se aduce cuvîntul cu covîrșire[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar la Biserică cu adevărat: că cei ce au crezut în fiecare neam au răbdat tulburările și primejdiile de la cei necredincioși, dar, nădăjduindu-se lui Dumnezeu, și ei, și Iudeii i-au biruit pe împotrivă-luptători. 11 Înconjurînd, m-au înconjurat, și întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Iar Simmah, așa: „Înconjuratu-m-au pe mine și iarăși m-au înconjurat”, în loc de: Au adus asupra mea năpădiri unele peste altele și au pus împrejurul meu înconjurări de tot felul, dar eu, îngrădindu-mă cu chemarea lui Dumnezeu, am risipit tabăra acelora. 12 Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul Zice: Precum albinele, aflînd fagurul, sug umezeala mierii, așa s-au ispitit aceștia a jefui dulceața bunei-credințe cea unită cu mine. și s-au aprins ca focul în spini, Încă au nădăjduit să mă biruiască foarte lesne, precum focul mistuiește mărăcinii degrab și cu lesnire. dar întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Și, nădăjduind acestea, s-au înșelat de nădejdea lor, biruindu-se de nădejdea mea, că împotriva tuturor acelora L-am pus pe Stăpînul meu și printr-Însul am dobîndit biruința. |
Psalm 117 (2)
13 Împins fiind, m-am povîrnit să cad, și Domnul m-a sprijinit.
Acestea se potrivesc și acelora, și acestora: că și aceia ar fi pătimit pieirea cea desăvîrșită, de nu ar fi dobîndit dumnezeiescul dar, și aceștia ar fi căzut întru păgînătate, de nu i-ar fi proptit pe ei dumnezeiasca faptă bună. 14 Tăria mea și lauda mea este Domnul, și S-a făcut mie spre mîntuire. Deci pe Dînsul Îl avem și putere, și biruință, și izvor al cîntării de laudă: că, de la Dînsul dobîndind bunătățile, Îi aducem lauda cu inimă bună. 15 Glas de bucurie și de mîntuire - în corturile drepților: Că, izbăvindu-se după biruință de lipsurile mai dinainte, erau întru veselie și întru bună-cuvîntare, lăudîndu-L pe Dumnezeu. Dreapta Domnului a făcut putere, 16 dreapta Domnului m-a înălțat, „Dreaptă” - după cum de multe ori am zis – numește lucrarea cea bună. Și, bine făcînd, ei nu scriu biruința asupra loru-și, nici nu se bizuiesc la a loru-și sîrguință și putere, ci strigă că au dobîndit-o pe aceasta de la dumnezeiescul dar. dreapta Domnului a făcut putere! 17 Nu voi muri, ci voi fi viu și voi povesti lucrurile Domnului. Deci: După ce am dobîndit ajutorul cel de sus și m-am făcut mai înalt decît moartea, îi voi învăța dumnezeieștile faceri de bine și pe cei ce nu le știu, iar celor ce le știu le voi aduce aminte, și cu pomenirea acestora voi aprinde dragostea către Dînsul. 18 Certîndu-mă, m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat. A slobozit să năpădească asupra mea cele scîrbicioase, părintește certîndu-mă, dar a risipit norul cel întristător al acestora și cu totul m-a slobozit de vătămarea lor. 19 Deschideți mie porțile dreptății, și, intrînd într-însele, mă voi mărturisi Domnului! „Porți ale dreptății” nu numește porțile Bisericii, ci feluritele chipuri ale faptei bune, că prin acelea este cu putință a lăuda pe Dumnezeul tuturor după vrednicie. Și, prin cele adăugate, a arătat acest lucru mai descoperit, dînd răspuns și zicînd: 20 Aceasta este poarta Domnului, drepții vor intra într-însa. Așa i-a zis Domnul și tînărului care ceruse să învețe calea vieții veșnice: „Poruncile le ști? Să nu curvești, să nu furi, cinstește pe tatăl tău și pe muma ta, să iubești pe vecinul tău ca pe sine-ți!” În acest chip și Stăpînul S-a numit pe Sine-Și „ușă”, ca un povățuitor și dascăl al faptei bune, că zice: „Eu sînt ușa oilor, dacă cineva va intra prin Mine, intra-va, și va ieși și pășune va afla.” Aceasta a zis proorocescul cuvînt și aici: „Aceasta este poarta Domnului, drepții vor intra într-însa.” 21 Mărturisi-mă-voi Ție, că m-ai auzit și Te-ai făcut mie spre mîntuire. Deci: Te laud pe Tine, Cel ce ai primit rugăciunea mea și mi-ai dat mîntuire. 22 Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. Iudeii nu pot alătura acest stih la altcineva decît la Hristos, măcar de s-ar nerușina de nenumărate ori! Că, deși peste semințiile despărțite de demult a domnit Zorobabel, stăpînirea lui nu a ținut multă vreme. Iar Stăpînul Hristos a împreunat cei doi pereți care stăteau departe unul de altul - zic adică pe aceia care au crezut și din Iudei, și din neamuri, pe cei ce slujeau păgînătății și pe cei ce trăgeau jugul Legii– adunîndu-le pe cele despărțite întru una, pe care le-a înjugat și a încheiat dintru amîndouă o singură Biserică, asemănîndu-Se unui unghi care leagă împreună doi pereți. Deci aceasta e „piatra” pe care, ziditori fiind de demult fariseii și saducheii, au lepădat-o și au răstignit-o preoții și cărturarii, dar ea s-a făcut „în capul unghiului”, ori, după Simmah: „din colțul unghiului”. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru „piatra” aceasta încă și prin Isaia Proorocul: „Iată, pun în Sion piatră aleasă, de mult preț, din marginea unghiului, cinstită întru temeliile lui, și tot cel ce crede întru dînsa nu se va rușina.” Aceasta a zis și Fericitul Pavel: „... zidindu-vă pe temelia Apostolilor și a Proorocilor, fiind piatră din colțul unghiului Însuși Iisus Hristos.” Și Fericitul Daniil a văzut „piatra” aceasta tăindu-se fără de mîini, învățîndu-se nașterea cea neîmpărtășită de nuntă a Fecioarei; și a văzut-o pe aceasta zdrobind chipul, adică deșertăciunea vieții, și munte mare făcîndu-se și acoperind toată lumea.[COLOR=#800080][2][/COLOR] [COLOR=#800080][1][/COLOR]cu exagerare [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iată tîlcuirea visului lui Nabucodonosor: „O, împărate! Tu priveai și, iată, un chip! Acest chip era peste măsură de mare, și strălucirea lui neobișnuită stătea înaintea ta și înfățișarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul și brațele de argint, pîntecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier și o parte de lut. Tu priveai și, iată, o piatră desprinsă nu de mînă a lovit chipul peste picioarele de fier și de lut și le-a sfărîmat. Atunci au fost sfărîmate în același timp fierul, lutul, arama, argintul și aurul, și au ajuns ca pleava de pe arie vara, și vîntul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare și a umplut tot pămîntul. Iată visul, iar tîlcuirea lui o vom spune înaintea împăratului. Tu, împărate al împăraților - căruia Dumnezeul cerului i-a dat împărăția, puterea, tăria și mărirea, și în mîinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ținut ar locui, precum și fiarele cîmpului și păsările cerului, și i-a dat stăpînire peste toate - tu ești capul de aur. Și după tine se va ridica o altă împărăție mai mică decît a ta, apoi o a treia împărăție, de aramă, care va stăpîni peste tot pămîntul. Și o a patra împărăție va fi tare ca fierul și, după cum fierul sfărîmă și zdrobește totul, așa și ea va sfărîma și va preface totul în pulbere ca fierul care face totul bucăți. Iar picioarele pe care le-ai văzut și degetele, unele de lut de olar și altele de fier, înseamnă că va fi o împărăție împărțită, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut. Și degetele picioarelor, unele de fier și altele de lut, înseamnă că împărăția va fi parte tare, parte șubredă. Și, după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, așa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție veșnică, ce nu va fi nimicită niciodată și care nu va fi trecută la alt popor. Ea va sfărîma și va nimici toate aceste împărății și singură ea va rămîne în veci, după cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mînă, și a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul și aurul. Marele Dumnezeu a dat de știre împăratului ceea ce va fi în viitor, visul este adevărat și tîlcuirea lui neîndoielnică. Atunci, împăratul Nabucodonosor a căzut cu fața la pămînt, și s-a închinat înaintea lui Daniel și a dat poruncă să-i aducă jertfe și tămîieri. Răspuns-a împăratul către Daniel, și a zis: Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Stăpînul împăraților, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină" (Daniil 2:31,47). Și proorocia s-a împlinit întocmai, fiindcă după împărăția a toată lumea a Babilonienilor a urmat aceea a Asirienilor, apoi a Machidonienilor și, în sfîrșit, aceea a Romanilor, cea mai tare, după care toate au fost biruite de împărăția duhovnicească a Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, adică de Biserica Lui cea veșnică. |
Psalm 117 (3)
23 De la Domnul s-a făcut aceasta, și este minunată întru ochii noștri.
Și dăruitor al darului acestuia este Dumnezeu, iar noi ne minunăm de negrăita Lui iubire de oameni. 24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru dînsa! „Zi făcută de Dumnezeu” o numește pe cea întru care „piatra” aceasta a înviat după Patimă[COLOR=#800080][1][/COLOR], că, îndată după Înviere, Mîntuitorul Hristos a poruncit Sfințiților Apostoli să meargă și să învețe toate neamurile. Și zice că ziua aceasta este osebită între celelalte, că - de vreme ce, la început, întru aceasta a făcut Dumnezeu lumina și întru aceasta a înviat Mîntuitorul nostru – ea a slobozit în toată lumea razele Soarelui dreptății. Încă și zidind lumina, Dumnezeu a numit ziua „lumină”, și în ziua aceea n-a mai făcut nimic altceva. Deci aceasta este ziua cea dintîi, cea care a primit zidirea luminii, că întru cea de a doua a făcut tăria, întru cea de a treia sadurile și semințele, iar întru celelalte a făcut altele. Iar în ziua cea dintîi - lumina, și a numit lumina „zi”. Deci după cuviință a zis: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim întru dînsa!”, fiindcă întru dînsa am primit izvoarele bunătăților. 25 O Doamne, mîntuiește! O Doamne, sporește! În vremea cea de pe urmă – o Stăpîne! – dă-ne mîntuirea și fă nouă lesnicioasă și bine-călătorită calea care duce către Tine! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică Duminica, prima zi a Facerii. |
Psalm 117 (4)
26 Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului!
Și pruncii l-au adus Stăpînului glasul acesta, spre mustrarea celor ce se apucau să învețe pe alții dumnezeieștile cuvinte, dar nu voiau a cunoaște înțelesul lor cel adevărat. Că, numindu-L „samaritean” pe Stăpînul cărturarii și fariseii, pruncii Îl mărturiseau că este Însuși Cel binecuvîntat. De asemenea, încă și „osana” se află întru proorocia aceasta, căci pe acel „mîntuiește” l-am aflat pus la Evreu„osana”. Și, de aici, și Fericitul Ioan Botezătorul, povățuindu-i pe ai săi ucenici către adevăr, întreba prin aceia pe Domnul: „Tu ești Cel ce vine, ori să așteptăm pe altul?” Și, Domn fiind, întru numele Domnului a venit, cum a zis și către Iudei: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu, și nu M-ați primit; altul va veni întru numele său, și pe acela[COLOR=#800080][1][/COLOR]îl veți primi.” Și, binecuvîntat fiind, este Fiu al Celui binecuvîntat, după cum Îl întreba și arhiereul: „Tu ești Fiul Celui binecuvîntat?” V-am binecuvîntat pe voi din casa Domnului. Cei ce au biruit zic îndrăgitorilor Săi acestea: Aducem vouă blagoslovenia „pietrei” acesteia, care s-a făcut casă a Dumnezeu-Cuvîntului celui dintru dînsa. Că zice: „Cuvîntul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi.” Și Domnul a zis către Iudei: „Stricați voi biserica aceasta, și Eu în trei zile o voi zidi pe dînsa.”[COLOR=#800080][2][/COLOR] 27 Dumnezeu este Domnul, și S-a arătat nouă. Aici, a bogoslovit[COLOR=#800080][3][/COLOR]arătat pe Stăpînul Hristos: că - pe Cel numit mai sus „piatră”, și după aceea „Binecuvîntat” și cum că „vine întru numele Domnului” - L-a numit și „Domn” și „Dumnezeu” care S-a arătat și a dăruit mîntuire celor ce au crezut întru Dînsul. Tocmiți sărbătoare întru cele dese, pînă la cornurile altarului! Deci adunați-vă toți și săvîrșiți praznic prea-mare, prăznuind a voastră mîntuire, încît mulțimea, strîmtorîndu-se, să ajungă pînă la altar. Pentru că a pus această zicere: „întru cele dese”, în loc de: „fiind îndesiți și strîmtorîndu-se cu mulțimea”. 28 Dumnezeul meu ești Tu, și mă voi mărturisi Ție; Dumnezeul meu ești Tu, și Te voi înălța. Pe Tine Te știu Dumnezeu, pe Tine Te știu Stăpîn, pe Tine, Făcătorul meu de bine, Te voi lăuda în toată viața mea. Mărturisi-mă-voi Ție, că m-ai auzit și Te-ai făcut mie spre mîntuire. 29 Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Mai întîi pe sine-și pornindu-se, ca pe niște cu adevărat mai întîi-rînduiți spre slavoslovie decît alții, le poruncesc apoi și celorlalți să-L laude pe Stăpînul cel bun, ca pe Cel ce cu adevărat dăruiește izvoarele milei cu îndestulare tuturor. Însă ni se cuvine a ști că și celor ce erau înconjurați de neamurile acelea li se potrivea să știe pe Cel ce avea să odrăslească dintru dînșii după trup și să dăruiască tuturor mîntuirea, că așa s-ar fi făcut mai cutezători împotriva celor ce veneau asupră-le, mîngîindu-se cu credința blagosloveniei ascunse întru dînșii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică pe Antihristul, pe care în aceste zile cele mai de pe urmă, Creștinii, Iudeii și păgînii, înfrățiți întru „pacea” și „armonia” așa-numitului „Ecumenism”, l-au și primit întru inimile lor. [COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de trupul Mîntuitorului și de de Învierea Lui. [COLOR=#800080][3][/COLOR]a teologhisit |
Psalm 118
TÎLCUIREA PSALMULUI 118 Aliluia. Fericiți – cei fără prihană în cale, Îi fericește pe cei ce călătoresc pe calea cea împărătească și nu se abat nici în dreapta, nici în stînga de la poruncile Legii. Și ne învață cine sînt aceștia: care umblă în legea Domnului. Cei ce petrec ca aceștia sînt neprihăniți, căci „cale” numește viața, că toți călătorim pe aceasta, din naștere pînă la îngropare. 2 Fericiți – cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dînsul, Tîlcuind Psalmul al 18-lea, am zis cu ce deosebește „legea”, și „mărturiile”, și „îndreptările”, și „judecățile” și „poruncile”, dar vom aduce aminte în scurt cele zise: „lege” o numește pe cea dată de Dumnezeul tuturor prin dumnezeiescul Moisi; iar „porunci” și „rînduiri” - iarăși pe aceeași, ca cele ce sînt poruncite și rînduite împărătește; o numește „îndreptări”, ca ceea ce poate să îndrepteze pe cel ce le isprăvește; și „judecăți”, ca pe aceea ce arată dumnezeieștile hotărîri și vrednicele răsplătiri, fie ale celor ce viețuiesc după Lege, fie ale celor fără de lege; iar „mărturii” - ca pe ceea ce mărturisește și arată sub ce fel de pedepse se vor supune cei ce o calcă. Deci și aici fericește pe cei ce cearcă totdeauna mărturiile lui Dumnezeu și Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima. Însă lucrul acesta nu este al fiecăruia, ci al celui ce a ajuns la însuși vîrful faptei bune, pentru că unul ca acesta nu-și împarte mintea între Dumnezeu și grijile lumești, ci se dăruiește pe sine-și lui Dumnezeu cu totul. 3 că nu au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. Și în Psalmul dintîi a făcut despărțirea aceasta, pentru că și acolo, după ce a fericit pe cel ce „cugetă ziua și noaptea în LegeaDomnului” și a arătat și rodul cugetării, a adăugat: „Nu așa - necredincioșii, nu așa!” Deci și aici, după ce a fericit pe cei fără prihană, ne învață cum că lucrătorii nelegiuirii și-au gătit loru-și altă cale și au părăsit Legeaînfiptă și așezată de Dumnezeu. 4 Tu ai poruncit ca să păzească foarte poruncile Tale. Stăpînul poruncește aceasta și prin Lege, și prin Prooroci, și prin Sfințitele Evanghelii. Și toată dumnezeiasca Scripturăeste plină de o asemenea așezare de lege, că nu poruncește a le păzi așa prost, ci „a le păzi foarte”, adică cu tot dinadinsul. 5 O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzească îndreptările Tale! Pentru aceasta – zice – mă rog să se îndrepteze cu LegeaTa calea mea, ca și cu un dreptar, ca să pot păzi îndreptările Tale. Și, arătînd rodul acestui lucru, adaugă: 6 Atunci nu mă voi rușina, cînd voi căuta spre toate poruncile Tale. Că rodul nelegiuirii este rușinea. Așa zice și dumnezeiescul Apostol: „Deci atunci ce rod aveți întru acelea de care vă rușinați?” Iar cei ce plinesc toate poruncile lui Dumnezeu au îndrăzneala conștiinței. 7 Mărturisi-mă-voi Ție întru îndreptarea inimii cînd mă voi învăța judecățile dreptății Tale. „Mărturisire” numește mulțumirea. Atunci – zice – voi putea să-Ți aduc laudă curată, cînd voi deprinde toate judecățile Tale și voi viețui după dînsele. 8 Îndreptările Tale voi păzi, să nu mă părăsești pînă în sfîrșit! De multe ori, dumnezeiescul dar îi lasă pe unii pentru puțină vreme, măiestrindu-le de aici folos. Așa, marele Ilie, părăsindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în patima fricii, deprinzînd neputința firii omenești, însă îndată a dobîndit iarăși dumnezeiescul dar. Așa, dumnezeiescul Petru, lepădîndu-se, a alunecat, ci îndată l-a proptit pe dînsul Stăpînul. Iar Iuda, făcîndu-se cu totul gol de dumnezeiasca purtare de grijă, s-a făcut vînat gata al neprietenului. Și Fericitul David s-a părăsit după păcatul acela, și a căzut în primejdiile acelea grele, și iarăși a luat îndrăzneala către Dumnezeu și a dobîndit purtarea de grijă de acolo. Iar Saul, făcîndu-se cu totul pustiu de aceasta, s-a golit de darul Duhului și s-a înjugat cu duh rău. Deci după cuviință se roagă Proorocul să nu se părăsească „pînă în sfîrșit”, adică să nu se golească de darul ce îi poartă de grijă. 9 Întru ce își va îndrepta tînărul calea sa? Cînd va păzi cuvintele Tale. Tinerețile sînt nestatornice și iute plecate către răutate, pentru că se împresoară cu multe feluri de valuri ale patimilor. Deci au trebuință de povățuitori să le povățuiască spre limanurile îndreptării, iar acesta e lucrul osebit[COLOR=#800080][1][/COLOR]al dumnezeieștilor cuvinte, că, oprindu-le de la căile împotrivnice, acestea pot să le pună în bună rînduială și să le povățuiască spre calea cea dumnezeiască. Că, ceea ce este frîul și vizitiul mînzului tînăr, aceasta se face dumnezeiescul cuvînt tinerilor. 10 Cu toată inima mea Te-am căutat, să nu mă lepezi de la poruncile Tale! Mulți Îl caută pe Dumnezeu, dar nu cu toată inima, că o împart pe aceasta nu numai întru griji de lucruri lumești, ci și întru pofte necuvioase: și pizmuiri, și vicleșuguri, și pîndiri ale celor de aproape. Iar iubitorul celor dumnezeiești Îi afierosește toată mintea sa lui Dumnezeu și o spînzură de Pronia Lui. 11 Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție. Cel ce are aur, ori argint, ori pietre scumpe nu le pune pe acestea afară, ci le ascunde în lăuntru în comori și în cămări, ca să scape de mîinile spărgătorilor de pereți. Așa, și cel ce are bogăția faptei bune o ascunde în suflet, ca să n-o jefuiască tîlharii sufletelor prin slavă deșartă. Cuvîntul ne învață încă și alta: să nu aducem dumnezeieștile cuvinte tuturor, că zice: „Nu dați cele sfinte cîinilor, nici nu aruncați mărgăritarii voștri înaintea porcilor!” 12 Bine ești cuvîntat, Doamne! Învață-mă îndreptările Tale! În loc de: Ești blînd, și iubitor de oameni și vrednic a fi lăudat de toți, pentru care Te rog să învăț de la Tine cele ce pot să mă îndrepteze! 13 Cu buzele mele am vestit toate judecățile gurii Tale. Că, pe cele învățate de la bunătatea Ta, îi voi învăța și eu pe cei ce nu le știu. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Este calitatea”, zicem noi azi. |
Psalm 118 (2)
14 În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăția.
Ostenitoare este calea faptei bune, dar prea-poftită celor desăvîrșiți; pentru aceasta a și zis Stăpînul Hristos: „Luați jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară.” Aceasta a zis și proorocescul cuvînt: Avuția mărturiilor Tale îmi este mai veselitoare decît toată bogăția. Iar acest „întru toată bogăția” nu este adăugat așa prost, ci arată bogăția de tot felul, căci multe sînt felurile bogăției: că unul se numește bogat avînd aur, iar altul argint, iar altul prea-mult pămînt, o parte răsădit, iar alta semănat; iar altul - dobitoace. Ci, cuprinzîndu-le pe toate acestea și alăturîndu-le cu dumnezeieștile mărturii, Proorocul a zis că lui îi sînt vrednice de iubit dumnezeieștile mărturii, precum iubitorilor de bogăție toate felurile bogăției. 15 Întru poruncile Tale mă voi deprinde și voi cunoaște toate căile Tale. Pentru aceasta – zice – voi crește necurmat cugetarea dumnezeieștilor Tale cuvinte și voi face călătoria mea întru căile Tale. 16 Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale. Voi păzi neuitată pomenirea cuvintelor Tale întru sine-mi. 17 Răsplătește robului Tău, Nu oricine e vrednic să rostească cuvîntul acesta, că nimeni nu îl ridică spre răsplătire pe judecător avînd întru sine-și rea conștiință, ci doar cel ce are gînduri curate grăiește cuvîntul acesta cu îndrăzneală. viază-mă, și voi păzi cuvintele Tale! Că, dobîndind ajutorul Tău, voi scăpa de moartea păcatului și voi culege viața dintru cuvintele Tale. 18 Descoperă ochii mei, și voi privi minunile din legea Ta! Nu toți cei ce citesc dumnezeieștile cuvinte înțeleg minunile acestora, ci doar aceia care dobîndesc strălucirea de sus, lucru pe care l-a zis și Fericitul Pavel: „Iar cînd te vei întoarce către Domnul, se va lua de prin prejurul minții acoperămîntul. Domnul duh este.” El însă, strălucindu-se cu dumnezeiască lumină, striga după cuviință: „Iar noi toți, privind ca întru o oglindă, cu fața descoperită, mărirea Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca din Duhul Domnului.” Și ni se cuvine nouă a-L ruga pe Stăpînul ca, luînd acoperămîntul minților noastre, să ne arate puterea dumnezeieștilor cuvinte. 19 Nemernic sînt eu pe pămînt, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale! Pe pămînt, noi nu locuim, ci nemernicim, că, puțină vreme viețuind, ne mutăm către altă viață. Și nu toți voiesc să știe acest lucru, ci unii se fălesc pentru bunătățile vieții acesteia ca și cum ar fi statornice, iar cel pedepsit întru cele dumnezeiești știe vremelnicia vieții. Deci pentru aceea se și numește „nemernic” pe sine-și și se roagă să cunoască dumnezeieștile porunci. 20 Dorit-a sufletul meu să poftească judecățile Tale în toată vremea. Mulți doresc dumnezeieștile judecăți și voiesc Împărăția cerurilor, dar nu de-a pururea - că acum se mulțumesc cu cele dumnezeiești, iar mai tîrziu urmează după patimile trupului - dar Proorocul vrea să aibă dorul acesta totdeauna. 21 Certat-ai pe cei mîndri, Cei ce defaimă dumnezeieștile legi cad în boala trufiei și primesc pedeapsa de la Dreptul Judecător. Și această boală a pătimit-o Avesalom, aceasta Saul, aceasta Faraon, și Senaherim, și Nabucodonosor și alții nenumărați. Știind aceasta, Proorocul a adăugat, ca un adevărat Prooroc: blestemați sînt cei ce se abat de la poruncile Tale. Și Legeaaduce blestemul acesta călcătorilor de Lege, că zice: „Blestemat este tot cel ce nu rămîne întru acelea care zac în Cartea Legii, ca să le facă pe ele.” 22 Ia de la mine ocara și defăimarea, că mărturiile Tale am căutat! Nabal[COLOR=#800080][1][/COLOR]l-a ocărît pe Proorocul, numindu-l „rob fugar”; l-au ocărît pe dînsul și Gatenii. Deci, durîndu-l pentru acestea, se roagă să i se șteargă ocările, căci a căutat dumnezeieștile mărturii. Deci graiurile acestea de față nu se potrivesc ocărilor grăite de Semei, că acelea s-au făcut după păcat, iar ale lui Nabal și ale celorlalți mai înainte de păcat. 23 Pentru că au șezut boierii și asupra mea cleveteau, Și Saul, și Avenir, și Ahitofel și Avesalom ocăra pe David. iar robul Tău se învăța întru îndreptările Tale. Iar eu, mărturisind a Ta stăpînie, întru cugetare aveam îndreptările Tale. 24 Că mărturiile Tale sînt cugetarea mea, și îndreptările Tale - sfaturile mele. Că, lepădînd toată învățătura omenească, urmez poruncilor Tale. 25 Lipitu-s-a de pămînt sufletul meu, Prin acestea a arătat covîrșirea smereniei, că așa a zis și în Psalmul 35: „S-a smerit în țărînă sufletul nostru, lipitu-s-a de pămînt pîntecele nostru.” viază-mă după cuvîntul Tău! Nu cere viața așa nehotărît, ci viața cea după Lege. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Nabal era un gospodar bogat, căruia David i-a cerut merinde în timpul primei sale pribegii. În loc de ajutor, hapsînul acela i-a trimis ocări, și David l-ar fi ucis pe el și toată casa lui, dacă soția aceluia, Avigail, nu i-ar fi ieșit în drum, cerîndu-i iertare și oprindu-l de la vărsare de sînge. De altfel, după moartea grabnică a lui Nabal, David avea să o ia de soție pe acea femeie înțeleaptă (vezi Cartea întîi a Împăraților, capitolul 25). |
Pslam 118 (3)
26 Căile mele le-am vestit, și m-ai auzit, învață-mă îndreptările Tale!
Am arătat Ție toate faptele mele, Stăpîne, și n-am suferit a se tăinui de Tine nimic dintru ale mele. Pentru aceasta, caută la rugăciunile mele, și Te rog să mă înveți cu de-adinsul îndreptările Tale! 27 Fă să înțeleg calea îndreptărilor Tale, și mă voi deprinde întru minunile Tale! Ca să lucrăm fapta bună după dumnezeiasca Legeavem trebuință de dumnezeiască pricepere: cel ce uneltește iubirea de oameni, adică face milostenie, să nu caute către mărirea deșartă; cel ce urmează viața pustnicească să nu vîneze laudă omenească, cel înfrînat să nu întrebuințeze înfrînarea din pricina rușinii înverșunării, ci pentru dorul faptei bune. Deci după cuviință se roagă Proorocul să dobîndească dumnezeiască pricepere, ca să afle calea îndreptării. 28 Dormitat-a sufletul meu de trîndăvie, întărește-mă întru cuvintele Tale! Deasa și necurmata năpădire a păcatului slăbănogește de multe ori întinderea și tăria gîndurilor, și face pe nevoitori să obosească și cu mîhniciune lucrează ceea ce se cheamă „trîndăvie”. Și sufletul, moleșindu-se, primește somnul, iar somnul aduce moartea; pentru aceea se roagă Proorocul să se întemeieze și să se întărească. Și aceasta a zis și întru alt Psalm: „Luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte!” – „moarte” numind păcatul. 29 Depărtează de la mine calea nedreptății și cu legea Ta mă miluiește! 30 Calea adevărului am ales și judecățile Tale n-am uitat. Și rugăciunea aceasta este de trebuință, că ni se cuvine nouă a cere de la Dumnezeul tuturor să ne abatem de la calea nedreptății, și să alegem călătoria adevărului și să purtăm neuitată pomenirea mărturiilor Lui. 31 Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă rușinezi! Nu a zis: „urmat-am”, așa prost, ci: „lipitu-m-am”, adică: N-am depărtat de acestea gîndul meu nici pentru puțină vreme. Și caută să culeagă rodul unui asemenea așezămînt, ca să nu ia cercare de nici o rușine. 32 Pe calea poruncilor Tale am alergat cînd ai desfătat inima mea. Este trebuință de amîndouă: și de a noastră sîrguință, și de Pronia lui Dumnezeu, că nici dumnezeiescul dar nu se dă celor ce nu au bună sîrguință, nici firea omenească nu poate să isprăvească fapta bună fără ajutorul de sus. Aceasta ne învață și Proorocul: Am alergat fără de împiedicare pe calea poruncilor Tale cînd am luat de la Tine lesnirea drumului - că „desfătare” a numit lesnirea. Și aiurea zice: „Întru necaz m-ai desfătat.” Și iarăși: „Lărgit-ai pașii mei sub mine, și n-au slăbit urmele mele.” 33 Lege pune-mi mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, și o voi căuta pe dînsa totdeauna! Pe acest „lege pune-mi”, Simmah l-a zis: „arată-mi”, iar Achila și Teodotion: „luminează-mi”. Totdeauna – zice – am trebuință de luminarea și de punerea Ta de lege, ca să cunosc calea îndreptărilor Tale și să călătoresc pe aceasta fără împiedicare. 34 Înțelepțește-mă, și voi cerca legea Ta și o voi păzi cu toată inima mea! Și Domnul a poruncit să cercăm Scripturile, dar cei ce le cearcă au trebuință de strălucirea de sus ca să afle cele căutate și să le păzească pe cele vînate de dînșii. 35 Povățuiește-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am voit! Nu așa prost cere să se facă povățuitor al lui Dumnezeul tuturor, ci arătînd dorirea călătoriei. 36 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, și nu la lăcomie! Firea apelor e să se prăvălească la vale și, dacă i se deschide drum, acolo se duce toată; așa și firea oamenilor, deschizînd diavolul calea către păcat, s-a povîrnit către rău. Deci foarte potrivit se roagă Proorocul să i se plece inima spre dumnezeieștile mărturii și să fugă de cercarea aplecării spre cealaltă parte. 37 Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deșertăciune, Și deșertăciune este tot lucrul necîștigător și nefolositor, iar unele ca acestea sînt toate lucrurile vieții ce par a fi veselitoare. Așa le numește pe dînsele și înțeleptul Solomon: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune!” Și - povestind în ce chip a zidit case, și a sădit grădini și a gătit scăldători de ape - a adăugat: „Și, iată, toate - deșertăciune și voire a duhului.” Deci Proorocul se roagă să i se plece ochii minții către altă privire și să nu se îndulcească de deșertăciunea celor de față. în calea Ta viază-mă! Dă-mi să petrec după legile Tale! 38 Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta! Zice: Arată-mă întărit întru cuvintele Tale, păzindu-mă nerăsturnat cu frica Ta! - în loc de: Să stea asupră-mi frica Ta, înfricoșîndu-mă și nelăsîndu-mă să mă abat de la cuvintele Tale! 39 Ia ocara mea pe care am bănuit-o, că judecățile Tale sînt bune! Iar Achila, în loc de: „am prepus”, a zis: „m-am sfiit”, la fel și Teodotion, iar Simmah: „de care mă tem”. Iar „ocară” o numește aici pe cea făcută de păcat, că de aceasta se sfia, și se temea și trăia viață cu bănuială. Pentru aceasta nu a adăugat, după obicei: „judecățile Tale am căutat”, ori: „le-am păzit”, ci a zis: „judecățile Tale sînt bune”. Că Dumnezeu nu doar îi îngrozește cu pedeapsă pe cei ce păcătuiesc, ci și făgăduiește mîntuire celor ce se căiesc - că „judecăți” numește dreptele hotărîri ale lui Dumnezeu. 40 Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă viază! Mie, celui ce doresc, dăruiește-mi viața cea întru dreptate! 41 Și să vină peste mine mila Ta, Doamne, Că toți sînt lipsiți de dumnezeiasca iubire de oameni, chiar cel ce a ajuns la însuși vîrful prea din vîrf al faptei bune are trebuință de aceasta totdeauna. mîntuirea Ta, după cuvîntul Tău! |
Psalm 118 (3)
42 Și voi răspunde cuvînt celor ce mă ocărăsc,
O Stăpîne! – dă-mi mîntuirea pe care ai făgăduit-o întru sfințitele Tale cuvinte, ca să le vorbesc și să le răspund cu îndrăzneală celor ce mă batjocoresc. Că cel ce este întru primejdii suferă ocările tăcînd, iar cel ce viețuiește viață dulce și veselitoare mustră pe cei ce rău îl ocărăsc. că am nădăjduit spre cuvintele Tale. Că sînt spînzurat de făgăduință și întru nădejdea aceasta călătoresc. 43 Și să nu iei din gura mea cuvîntul adevărului pînă în sfîrșit, că întru judecățile Tale am nădăjduit! Proorocul ne învață să iubim adevărul și să-l cerem de la Dumnezeul tuturor cu multă osîrdie. 44 Și voi păzi legea Ta pururea, în veac și în veacul veacului! Că așa de sîrguitor voi fi către paza legilor Tale. Iar prin acest „în veac și în veacul veacului” a arătat viața ce va să fie, întru care se va da tuturor paza dumnezeieștilor legi curată și lămurită. 45 Și umblam întru lărgime, că poruncile Tale am căutat. 46 Și grăiam întru mărturiile Tale înaintea împăraților, și nu mă rușinam. Călătorind – zice – cu multă lesnire și viețuind după poruncile Tale, nu m-am temut nici de împărăteasca silnicie, ci vorbeam cu dînșii cu îndrăzneală multă, pentru că viața după Legeeste ziditoare a îndrăznelii. Și martor al acestui lucru este marele David, că mai-nainte de păcat vorbea cu Saul cu multă îndrăzneală, iar după păcat fugea și de fiul ucigător de tată și umbla plecîndu-se la pămînt și acoperindu-și capul. Și marele Ilie, bizuindu-se dreptății, a mustrat păgînătatea lui Ahav. Tot așa, dumnezeiescul Daniil îi zicea lui Nabucodonosor: „Și acum, împărate, sfatul meu să-ți placă ție și să speli fărădelegile și păcatele tale cu milosteniile și cu îndurările către săraci.” Așa vorbea dumnezeiescul Pavel către Agrippa, și către Fest și către Felix. Așa i-au defăimat pe păgînii împărați bunii-biruitori Mucenici. 47 Și cugetam la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte. 48 Am ridicat mîinile mele către poruncile Tale, pe care le-am iubit, Că „nu întru cuvînt este Împărăția lui Dumnezeu, ci întru putere", și „cel ce a împlinit și a învățat Legea mare se va chema întru Împărăția cerurilor”. Pentru aceasta, și dumnezeiescul Prooroc a pus lucrarea înaintea cugetării, că - după ce a zis: „Cugetam întru poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte”, arătînd dorul cel fierbinte - a adăugat: „și am ridicat mîinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit.” Că - zice - acelea pe care le învățam prin dumnezeieștile cuvinte, le și făceam prin lucruri. Că „nu auzitorii Legiisînt drepți înaintea lui Dumnezeu - zice dumnezeiescul Apostol – ci împlinitorii Legiise vor îndrepta”. și mă îndeletniceam întru îndreptările Tale. Pentru că necurmat cugetam la acestea. 49 Pomenește cuvintele Tale către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde. Legiuind, Dumnezeu a făgăduit a Sa milostivire celor ce Îi păzesc Legea, iar pe călcătorii de Legei-a îngrozit cu pedeapsă. Deci se roagă să-Și aducă aminte Dumnezeu de făgăduințele Sale, că zice: Întru acelea m-ai învățat să nădăjduiesc. Și, arătînd trebuința nădejdii, a adăugat: 50 Aceasta m-a mîngîiat întru smerenia mea, căci cuvîntul Tău m-a viat. Că această mîngîiere am avut întru primejdii și, ținîndu-mă de ea, am înotat pe deasupra valurilor. 51 Cei mîndri nelegiuiau foarte, iar eu de la legea Ta nu m-am abătut. „Mîndri” numește pe Saul, pe Avesalom, pe împăratul Amonitenilor, cel ce a făcut lucrurile acelea nelegiuite celor trimiși de David spre mîngîiere[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Ci aceia – zice – au îmbrățișat viață nelegiuită, iar eu am urmat cuvintelor Tale. Însă acestea ar fi putut să le zică și bunii-biruitori Mucenici, care au pătimit muncile acelea grele și cumplite de la aceiași cruzi și păgîni tirani. 52 Adusu-mi-am aminte de judecățile Tale cele din veac, Doamne, și m-am mîngîiat. Că am luat în minte cele pentru Avel, cele pentru Avraam, cele pentru Isaac, cele pentru Iacov, cele pentru Iosif, cele pentru Iov, cele pentru Moisi, cum au fost lăsați a cădea în multe feluri de ispite, și mai pe urmă i-ai arătat străluciți și vestiți. Și de aici am cîștigat destulă mîngîiere. 53 Mîhnire m-a cuprins despre cei păcătoși care părăsesc legea Ta. Rău pătimind, eu mă mîngîiam cu pomenirea judecăților Tale, dar mă mîhneam și mă scîrbeam văzînd pe mulți călcînd legile Tale fără de frică. [COLOR=#800080][1][/COLOR]David trimisese oameni la împăratul Hanun al Amoniților ca să-l mîngîie de moartea tatălui său, Nahaș. Iar acela, ispitit să creadă că trimișii sînt iscoade, i-a batjocorit cumplit, după cum citim în Cartea a doua a Împăraților 10:4: „Atunci a luat Hanun pe slugile lui David, și a ras fiecăruia jumătate de barbă, și le-a tăiat hainele pe jumătate, pînă la șolduri, și apoi le-a dat drumul.” |
Psalm 118 (4)
54 Cîntate erau de mine judecățile Tale în locul nemerniciei mele.
Fiind gonit de Saul, Fericitul David a nemernicit la cei de altă seminție, dar socotesc că el numește „nemernicie” nu vremea aceea, ci întreaga lui viață. Că el nu petrecea ca și cum ar fi locuit, ci ca și cum ar fi nemernicit, și și-a călătorit viața cîntînd dreptățile lui Dumnezeu. Că așa au tălmăcit și ceilalți tălmăcitori: „Cîntări îmi erau mie toate poruncile Tale în locul nemerniciei mele.” 55 Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău, Doamne, și am păzit legea Ta. Pururea sculîndu-se noaptea, ceata Sfinților se roagă și laudă pe Dumnezeul tuturor. Dar mi se pare că „noapte” numește aici vremea ispitelor, care aduce asupră întuneric și vine asupra oamenilor ca o noapte. Și în vremea aceasta este nevoie cu covîrșire de pomenirea Dumnezeului tuturor, Care mîngîie, și îmbărbătează și gonește gîndurile împotrivnice. 56 Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat. Așa – zice – am putut a birui și a voi avuția îndreptărilor Tale. 57 Partea mea ești, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta. Dumnezeu nu este parte a tuturor, ci a celor ce îmbrățișează pe cele desăvîrșite: așa, S-a făcut parte și moștenire a preoților și a leviților, pentru că zice: „Fiilor lui Levi nu va fi parte în mijlocul fraților lor, că partea lor sînt Eu, Domnul.” Așa a zis și în Psalmul al 15-lea: „Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu.” Deci și aici zice că: Trecînd cu vederea toate celelalte, pe Tine Te am parte, și avuție și bogăție, deci pentru aceea mă și sîrguiesc a păzi legile Tale. 58 Rugatu-m-am feței Tale cu toată inima mea, Pretutindeni adaugă lîngă Legepe acest „cu toată inima mea”, întru aceasta încredințîndu-se, că așa a poruncit Dumnezeul tuturor, zicînd: „Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și din toată vîrtutea ta și din toată puterea ta.” miluiește-mă după cuvîntul Tău! Nu se roagă să fie miluit nehotărît, ci să dobîndească mila după dumnezeiescul cuvînt. Și ar fi putut zice aceasta și un bolnav priceput doctorului: Precum ști, tămăduiește-mă după cum îți poruncește meșteșugul! Și neguțătorul cel priceput ar fi putut să zică aceasta cîrmaciului: Îndreptează-ți corabia după regulile meșteșugului, ocîrmuiește-o după cum îți poruncește știința! Așa ni se cuvine și nouă a cere dumnezeiasca milă, că Cel ce I se cere și este rugat știe chipul milostivirii, că de multe ori lucrează mîntuire prin certare, și certarea se face iubire de oameni. Așa face și doctorul: și taie, și arde, lucrînd sănătate bolnavului. Așa se cuvine să cerem și noi mila Ta, că uneori milostivirea se dăruiește prin sărăcie, și iubirea de oameni se hărăzește prin slăbiciune și, după socoteala cea doctorească, cele împotrivnice se vindecă cu cele împotrivnice. 59 Gîndit-am la căile Tale și am întors picioarele mele la mărturiile Tale. Iar Evreul are: „căile mele”; așijderea au tălmăcit și ceilalți tălmăcitori, și Cei 70 în Exapla. Și zice: Gîndind eu la căile mele, îndreptam picioarele mele către mărturiile Tale și nu le lăsam să se abată din calea ce duce către Tine. 60 Gătitu-m-am, și nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale. Făcîndu-mă gata împotriva năvălirilor primejdiilor grele, nu am pătimit tulburare din năpădirea cea fără de veste. Așa a biruit năvălirile păgînilor dumnezeiescul Daniil, așa - fericiții Coconi, așa - minunații Macabei, așa - toți mărturisitorii Mîntuitorului. Și Domnul poruncește aceasta întru Sfințitele Evanghelii: „Privegheați, că nu știți în care ceas vine furul!” 61 Funiile păcătoșilor s-au înfășurat împrejurul meu, și legea Ta nu am uitat-o. „Funii” a numit pîndirile, ori ale dracilor, ori ale oamenilor, luînd pricina asemănării de la împletire. Așa zice și Isaia: „Vai de cei ce își trag după dînșii păcatele ca și cu o funie lungă!” Și zice: Întinzîndu-se împrejurul meu funiile acestea, n-am scuturat de la mine pomenirea dumnezeieștii Tale Legi. Apoi, ne învață și pricinile pomenirii: 62 În miezul nopții mă sculam să mă mărturisesc Ție, spre judecățile dreptății Tale. Că nu în fiecare zi doar - ci și noaptea la miezul nopții, cînd somnul vine la oameni cu mai multă dulceață - Te lăudam pe Tine și binecuvîntam hotărîrile Tale cele drepte. Acest lucru l-a făcut și dumnezeiescul Apostol, împreună cu Sila: că, fiind legat cu obezi împreună cu Sila și pus la gros[COLOR=#800080][1][/COLOR] cu munci și cu bătăi, a amestecat cu rugăciunea cîntarea de laudă, și a cules rodul privegherii celei bune, că a dobîndit dumnezeiasca slobozenie. 63 Părtaș sînt eu tuturor celor ce se tem de Tine și celor ce păzesc poruncile Tale. Iar Simmah, în loc de: „părtaș”, a zis: „unit”, iar Sirul: „prieten”. Că zice: Întorcîndu-mă de către cei ce voiesc și aleg cele împotrivnice legilor Tale, aveam părtași și iubiți pe cei ce socotesc de mult preț frica Ta și viețuirea după Lege. Aceasta a zis-o și întru alt Psalm: „Iar mie îmi sînt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule!” 64 De mila Ta, Doamne, plin este pămîntul, învață-mă îndreptările Tale! Peste toți – zice – verși izvoarele milostivirii bogat, și răsari soarele Tău peste cei răi și peste cei buni, și plouă peste drepți și peste nedrepți și [COLOR=#800080][1][/COLOR]temniță |
Psalm 118 (5)
nu aduci asupră mînie în toate zilele, ci suferi cu îndelungă-răbdare pe cei ce bîntuiesc nunțile străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], și pe cei ce se pîngăresc cu nedreptate în sînge nevinovat, și pe alții care jefuiesc cele ce nu se cuvin, și pe cei ce-și întinează limba lor cu hule și pe alții care îndrăznesc alte lucruri din cele fără de lege. Deci, folosind atîta iubire de oameni, învrednicește-mă și pe mine de aceasta - Stăpîne! – dăruindu-mi cunoștința îndreptărilor Tale.
65 Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvîntul Tău. Am făcut cercarea bunătății Tale, pentru aceea Te rog să o dobîndesc iarăși pe aceasta și cer să viețuiesc după legile Tale. 66 Învață-mă bunătatea, și certarea și cunoștința, că poruncile Tale am crezut! A știut Proorocul trebuința certării și cum că din iubire de oameni o aduce Stăpînul pe aceasta asupra oamenilor. De aceea se roagă să se împărtășească de dînsa, că Dumnezeu aduce certarea din bunătate, iar certarea lucrează cunoștința. Așa se roagă și Proorocul Ieremia: „Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă întru judecată, iar nu întru mînie, ca să nu ne faci pe noi împuținați!” Tot așa, și bolnavul care dorește sănătatea caută tăiere de fier și unelte arzătoare. Apoi, ne învață de unde a cunoscut folosul certării: 67 Mai-nainte de a mă smeri, eu am greșit, pentru aceasta cuvîntul Tău am păzit. Eu însumi – zice – mi-am pricinuit certarea. Hotărîrea pedepsei este slobodă de nedreptate: păcatului i-a urmat certarea, iar certării - păzirea legilor. M-am îmbolnăvit, m-am tăiat, m-am însănătoșit. 68 Bun ești Tu, Doamne, Căci cu adevărat ești bun și iubitor de oameni. și întru bunătatea Ta învață-mă îndreptările Tale! Pentru aceasta cutezîndu-mă, cer de la Tine să primesc cunoștința îndreptărilor Tale. 69 Înmulțitu-s-a asupra mea nedreptatea mîndrilor, iar eu cu toată inima mea voi cerca poruncile Tale. Că cei trufași măiestresc asupra mea tot felul de vrăjmășie, dar nu mă zădărăsc către nelegiuirea lor, îndreptîndu-mă de către poruncile Tale. 70 Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu legea Ta am cugetat-o. Stihul acesta se aseamănă cu graiul cel proorocesc: „Îngrășatu-s-a inima norodului acestuia, și cu urechile lor greu au auzit și cu ochii lor au mijit.” Se aseamănă încă și celor zise în Ieșire pentru Faraon: „Și s-a învîrtoșat inima lui Faraon.” Deci zice: Aceia au avut inima vîrtoasă - înșiși făcînd moliciunea ei vîrtoasă, și îngroșînd-o și închegînd-o ca laptele - iar eu m-am topit de cugetarea Legii Tale. 71 Bine este mie că m-ai smerit, ca să mă învăț îndreptările Tale. Proorocul mulțumește doctoriilor celor mai usturătoare ale Doctorului, după ce a cunoscut de aici sănătatea. 72 Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decît mii de aur și de argint. Că, deși m-am izgonit din împărăție de către copilul meu, prin certarea Ta iarăși am dobîndit LegeaTa, pe care o am mai scumpă decît toată bogăția. 73 Mîinile Tale m-au făcut și m-au zidit, înțelepțește-mă, și mă voi învăța poruncile Tale! Aduce aminte Făcătorului de dragostea ce o poartă firii omenești: căci, după ce le-a făcut pe toate cu cuvîntul, El Însuși a zidit firea oamenilor, nu folosind „mîinile”, că este fără de trup, ci arătînd împrejurul făpturii acesteia cea mai multă dragoste. Deci Proorocul Îl roagă pe Ziditorul să dăruiască făpturii Sale pricepere. 74 Cei ce se tem de Tine mă vor vedea și se vor veseli că întru cuvintele Tale am nădăjduit. Zice: Pentru că am nădăjduit întru Tine și am aflat sfîrșit potrivit nădejdii, mă voi face pricină de veselie celor bine-credincioși. 75 Cunoscut-am, Doamne, că drepte sînt judecățile Tale și întru adevăr m-ai smerit. Acestea le zice arătînd cu covîrșire a sa bună-cunoștință și mulțumire. Știu – zice – cu de-amănuntul că bine și cu dreptate m-ai osîndit și m-ai înfășurat cu felurite primejdii. 76 Facă-se dar mila Ta, Doamne, ca să mă mîngîie, Însă de aici încolo este vremea iubirii de oameni și a mîngîierii. după cuvîntul Tău către robul Tău. Că, celor ce se pocăiesc, le-ai făgăduit milostivirea Ta. Aceasta a zis și prin Isaia: „Cînd te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mîntui.” Și prin Ieremia strigă: „Întoarceți-vă către Mine, și Mă voi întoarce către voi!” 77 Să-mi vie mie îndurările Tale, și voi fi viu, că legea Ta cugetarea mea este! Fiind lipsit de dumnezeiasca milostivire, se socotește mort pe sine, pentru care se roagă să învieze a doua oară prin dumnezeiasca iubire de oameni. 78 Să se rușineze cei mîndri, că pe nedrept au făcut fărădelegi asupra mea, iar eu mă voi învăța întru poruncile Tale. Nu-i blestemă pe vrăjmași, ci se roagă pentru ei, fiindcă rușinea lucrează mîntuire. Deci se roagă ca și aceia să dobîndească vindecarea pe care a dobîndit-o el. 79 Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc mărturiile Tale. Fiindcă s-a depărtat de ceata drepților pentru păcat și ei toți s-au întors despre dînsul asemenea lui Dumnezeu, se roagă să se unească iarăși cu dînșii și să dobîndească împărtășirea cu dînșii. Că Simmah a arătat acest stih mai descoperit: „Iarăși să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine.” 80 Facă-se inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă rușinez! Vrea să aibă inima slobodă de toată prihănirea, că una ca aceasta s-a izbăvit de rușine. Pentru aceasta i-a și fericit pe cei fără prihană îndată ce a început Psalmul. [COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarii |
Psalm 118 (6)
81 Obosit-a spre mîntuirea Ta sufletul meu, că întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Cei ce doresc foarte de oarecare lucru și sînt lipsiți de cel dorit zic că obosesc. Așa pătimesc cei foarte însetoșați și lipsiți de apă; așa doresc pururea cei ce așteaptă din călătorie pe cineva din cunoscuți și, nedobîndindu-i, se topesc de dor cu totul; așa obosesc și cei ce se luptă cu oarecare primejdii și așteaptă dumnezeiasca milostivire, văzînd-o pe aceasta zăbovind. 82 Sfîrșitu-s-au ochii mei întru cuvîntul Tău, zicînd: Cînd mă vei mîngîia? „Cuvînt”și „făgăduință” se numește dumnezeiasca și de Dumnezeu insuflata Scriptură. Deci se sfîrșește nu numai cel ce așteaptă dumnezeiasca făgăduință și adastă dezlegarea relelor ce zac asupră-i, ci și cel ce citește dumnezeieștile cuvinte și dorește cu de-adinsul să învețe mintea[COLOR=#800080][1][/COLOR]acestora, socotind aflarea ei mîngîiere și împăcare sufletului. 83 Că m-am făcut ca un foale în brumă, dar îndreptările Tale nu le-am uitat! Foalele, încălzindu-se, se moleșește și, suflîndu-se, se umflă, iar în brumă se învîrtoșează și îngheață. Așa se moleștește de desfătare și firea trupului, și se umflă și se ridică asupra sufletului; iar de reaua pătimire a pustniciei se smerește și se tescuiește. Și martor al acestui lucru este Pavel, strigînd: „Îmi tescuiesc trupul meu și îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, însuși să mă fac neiscusit.” Deci pentru aceasta smerindu-și trupul, și Proorocul a înnoit iarăși pomenirea dumnezeieștilor legi - de vreme ce, cînd era gonit de Saul, era mai înalt decît patimile, iar după ce a dobîndit pace s-a vătămat cu săltările desfătării. 84 Cîte sînt zilele robului Tău? Cînd vei face mie judecată de către cei ce mă gonesc? Puțină – zice – este vremea firii omenești, că zilele anilor noștri sînt 70 de ani. Deci cînd îmi vei face judecată și mă vei izbăvi de neprieteni? 85 Povestitu-mi-au cei fără de lege bîrfelile ce nu sînt ca legea Ta, Doamne! Neprietenii l-au sfătuit pe Prooroc să-i ucidă pe vrăjmași, dar el, plecîndu-se dumnezeieștii Legi, aștepta dumnezeiasca hotărîre. Dar și nouă ne este prea-trebuincioasă învățătura cuvintelor acestora, că ni se cuvine a fugi nu numai de basmele Elinilor și de necredința Iudeilor, ci și de hulitoarele dogme ale ereticilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]. 86 Toate poruncile Tale sînt adevărul. Că de aceea voiesc și aleg LegeaTa, căci văd că toate poruncile Tale sînt împodobite cu adevărul. Fără de dreptate m-au gonit, ajută-mi mie! 87 Puțin de nu m-au sfîrșit pe mine pe pămînt, iar eu n-am părăsit poruncile Tale. Multă este – zice – nedreptatea și silnicia neprietenilor, că puțin a fost la mijloc de nu m-au lipsit chiar de viață. 88 După mila Ta viază-mă, și voi păzi mărturiile gurii Tale! Și-a împodobit cuvîntul cu smerită cugetare: că nu a cerut viață ca răsplătire a dreptății săvîrșite de dînsul, ci s-a rugat a o lua pe aceasta ca dar al milei, făgăduindu-se a păzi de aici înainte mărturiile lui Dumnezeu. 89 În veac, Doamne, cuvîntul rămîne în cer, Toate – zice – Îți sînt lesnicioase și cu putință Ție, Stăpînului, că porunca Ta păzește boltele cerurilor nemișcate. Aceasta a zis încă și în Psalmul 148: „Pusu-le-a pe ele în veac și în veacul veacului, poruncă a pus, și nu va trece.” Și graiul însemnează că noroadele Îngerilor ce locuiesc în cer păzesc dumnezeiasca Lege, și totodată că ele sînt slobode de toată călcarea de Lege. 90 în neam și în neam adevărul Tău. Că pe acesta - zice - l-ai păzit neamului Iudeilor și altui neam ce s-a născut după acela, adică norodul cel din neamuri care a dobîndit mîntuire prin Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Întemeiat-ai pămîntul, și rămîne. 91 Cu rînduiala Ta rămîne ziua, Pămîntului i-ai dat statornicie pentru prea-multă vreme, și a rămas după cum i-ai poruncit. Ai deosebit ziua de noapte, și după regulile Tale călătorește. că toate sînt slujitoare Ție. Că toate slujesc Ție și se supun poruncilor Tale, că Tu ești Ziditorul tuturor. 92 Că, de n-ar fi fost legea Ta gîndirea mea, atunci aș fi pierit întru smerenia mea. Căzînd în primejdii, fiecare din cei bine-credincioși ar fi putut să zică acestea: și Iosif, scăpînd de robie, și de prea-curvie și de clevetire; și Daniil, fiind oprit a se ruga[COLOR=#800080][3][/COLOR]; și cei Trei Coconi, siliți fiind a se închina chipului; și purtătorii de biruință Mucenici, răbdînd toate felurile a tot chipul de munci. Și după cuviință le-a zis pe acestea Fericitul David cînd a fost gonit de Saul la cei de altă seminție și era silit a petrece cu oameni necredincioși, căci s-ar fi împărtășit de păgînătate de nu ar fi purtat întru sine-și pomenirea dumnezeieștilor legi. 93 În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat. Că, după ce m-am învățat cu iscusul[COLOR=#800080][4][/COLOR]că îndreptările Tale odrăslesc viață, voi păzi nestinsă pomenirea acestora. |
Psalm 118 (7)
94 Al Tău sînt eu, mîntuiește-mă, că îndreptările Tale am căutat!
Nu toți putem grăi glasul acesta, că cel ce este rob al păcatului minte dacă se numește pe sine rob al lui Dumnezeu; că, de ce se biruiește cineva, acelora le și este rob. Deci, dacă ne izbăvim de acestea și îmbrățișăm dumnezeieștile legi, atunci putem grăi glasul acesta. 95 Pe mine m-au așteptat păcătoșii să mă piardă, mărturiile Tale am înțeles. Pe acest „așteptat”, Simmah și Teodotion l-au zis: „au nădăjduit”, adică: Aceia au nădăjduit să mă dea morții, iar eu, luînd aminte la mărturiile Tale, culegeam de aici viața ca pe un rod. 96 A tot sfîrșitul am văzut sfîrșit, desfătată este porunca Ta foarte. Iar Simmah, așa: „A toată facerea am văzut marginea, largă este porunca Ta foarte.” Zice: Toate cele omenești - și bogăție, și avuție, și silnicie, și domnie, și voievozi, și tirănii și împărății - au sfîrșit, și încă sfîrșit grabnic, iar porunca Ta este lată și nepieritoare, și celor ce o păzesc le pricinuiește viața cea nemărginită și veșnică și bunătățile acelea care nu suferă nici o schimbare. 97 Cît am iubit legea Ta, Doamne, toată ziua gîndirea mea este! Nu tot cel ce împlinește dumnezeiasca Legeo împlinește pe aceasta iubind-o, ci unii - de temere și de frica muncii, alții - vînînd slava de la oameni, iar adevărații iubitori ai faptei bune se sîrguiesc a împlini dumnezeieștile porunci pentru dragostea către cele bune. 98 Mai mult decît pe vrăjmașii mei m-ai înțelepțit cu porunca Ta, că în veac a mea este. După ce a mărturisit că iubește fierbinte dumnezeiasca Lege, Proorocul aruncă totul la dumnezeiescul dar, că zice: Primind de la Tine înțelepciunea și cunoștința, am îndrăgit a Ta Lege, că mi-ai dat mai multă știință decît vrăjmașilor. Pentru aceasta, aceia se sîrguiesc a mă ucide, iar eu nu sufăr nici a izbîndi celor ce mă nedreptățesc, fiindcă nălucesc[COLOR=#800080][5][/COLOR]cîștigul cel veșnic al faptei bune. 99 Mai mult decît cei ce mă învață am priceput, că mărturiile Tale cugetarea mea sînt. 100 Mai mult decît cei bătrîni am priceput, că poruncile Tale am căutat. Lucrul osebit al împăraților este să învețe, iar osebirea celor supuși este a învăța. A împărățit Saul, și era mai bătrîn cu vremea, dar nici stăpînia împărăției, nici vîrsta nu l-a făcut să se înțelepțească, ci poftea a-l ucide pe făcătorul de bine. Iar marele David, rînduit fiind împreună cu cei supuși și tînăr cu vîrsta, a iubit filosofia și n-a suferit nici a face nedreptate cuiva, nici a-i munci pe cei ce îl nedreptățeau. 101 Despre toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale. Că nu este cu putință a umbla pe două căi deodată - pe a înverșunării și pe a întregii înțelepciuni, pe a dreptății și pe a nedreptății - ci se cade a fugi de cele împotrivnice și a călători pe calea cea dreaptă, că așa va fi cu putință a ne face păzitori ai dumnezeieștilor cuvinte. 102 De la judecățile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege. Că, știindu-Te pe Tine puitor de lege al acestora, le îmbrățișam pe dînsele cu toată dragostea. 103 Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decît mierea, gurii mele! Că dulceața mierii nu îndulcește simțirea gurii mele așa precum veselește sufletul meu cugetarea cuvintelor Tale. Că pe „gîtlej” l-a pus ca pe cel ce este organ al glasului, iar prin glas este cugetarea și, întrebuințîndu-le pe acestea, de aici dobîndește sufletul folosul. 104 Din poruncile Tale am înțeles, pentru aceasta am urît toată calea nedreptății. Că, după ce am înțeles cu ce ești mulțumit, m-am întors despre toate felurile răutății. 105 Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele. Că, luminîndu-mă cu LegeaTa ca și cu o făclie, nu umblu întru întuneric. Ni se cuvine însă a ști că Legeas-a numit „făclie”, iar Mîntuitorul și Domnul nostru – „Soare” al dreptății: că aceea, ca oarecare făclie, de abia a strălucit un neam, iar Acela a luminat toată lumea. Așa l-a numit Stăpînul Hristos și pe dumnezeiescul Ioan: „luminător”, care s-a arătat Iudeilor fiind încă noapte, iar apoi a răsărit și „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”; iar pe Sfințiții Apostoli i-a numit „lumină”, ca pe cei ce s-au împărtășit de Lumina aceea și i-au luminat pe toți oamenii prin aceeași învățătură. 106 Juratu-m-am și am pus să păzesc judecățile dreptății Tale. „Jurămînt” a numit judecata cea întemeiată a sufletului, fiindcă cu jurămînt se întăresc cele mai multe din lucruri. 107 Smeritu-m-am pînă în sfîrșit, Doamne, viază-mă după cuvîntul Tău! Nu așa prost a zis că s-a smerit, ci cum că s-a smerit „pînă în sfîrșit”, și – cu toate că era împărat și Prooroc, și avea îndrăzneala cea din fapta bună, și era bogat și biruia pe vrăjmași - n-a suferit niciodată a se bizui nici înțelepciunii, nici vitejiei, nici dreptății, ci le socotea pe acestea daruri ale dumnezeiescului dar. Încă și viață cerînd de la Cel ce poate să-i dea, n-o cere nehotărît, ci pe aceea cuvîntătoare, pe aceea după Lege, pe aceea strălucită cu dumnezeiasca Lege. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Cugetul” și „înțelesul”, cum am mai zis. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit a înfruntat cumplite erezii: cea a lui Arie, cea a lui Nestorie, cea a lui Marcion. La rîndul nostru, noi avem a da piept cu „erezia ereziilor” (Cuviosul Iustin Popovici), purtînd numele de „ecumenism”. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Pentru că s-a rugat Dumnezeului tuturor împotriva voinței împăratului Darius, Daniil a fost aruncat în groapa cu lei, de unde, prin dumnezeiasca purtare de grijă, a scăpat nevătămat (vezi Daniil, capitolul 6). [COLOR=#800080][4][/COLOR]din cercare, din „experiență” [COLOR=#800080][5][/COLOR]bănuiesc, întrevăd |
Psalm 118 (8)
108 Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoiește-le, Doamne, și judecățile Tale mă învață!
Dumnezeieștile legi poruncesc cele mai multe din isprăvile faptei bune, iar pe unele le adaugă și socoteala. Așa și din jertfe, unele erau rînduite de Lege, iar altele din socoteală și voie: că Legeaa poruncit să le aducă pe acelea pentru păcat, și pentru greșeală și pentru neștiință, și ele se dădeau lui Dumnezeu ca o datorie; iar cele ce se aduceau din osîrdia voirii s-au numit „daruri”. Așa și acum: evangheliceștile cuvinte poruncesc întreaga înțelepciune și dreptate, iar fecioria, și înfrînarea de după nuntă, și necîștigarea, și viața monahicească și petrecerea în pustietăți sînt lucruri ale voirii, care sar pe deasupra legii. Deci unele ca acestea a numit Proorocul: „de bună voie”, că acelea care nu sînt supuse sub nevoia legilor, ci sînt rod al voirii celei iubitoare de Dumnezeu, după cuviință se numesc „de bună voie”. 109 Sufletul meu este în mîinile Tale pururea, și legea Ta n-am uitat. Că, fiind păzit de a Ta purtare de grijă, am izgonit uitarea legilor Tale. 110 Pus-au păcătoșii cursă mie, și de poruncile Tale n-am rătăcit. Și oamenii, și dracii îmi măiestresc multe și felurite vrăjmășii și pîndiri, dar eu am ales să călătoresc pe calea cea nerătăcită a poruncilor Tale. 111 Moștenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie a inimii mele sînt. |
Psalm 118 (9)
Crezînd că mărturiile Tale sînt moștenire veșnică și nejefuită, mă bucur și mă veselesc de avuția acestora.
112 Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire. Sfatul sufletului se aseamănă cumpenei, și cumpăna o ține mintea, ce a luat cu soartă să stăpînească: deci, dacă se va îngreuna mai mult cu gîndurile cele bine-credincioase, de nevoie cumpăna urmează a se pleca spre cele bune. Acest lucru zice Proorocul că a lucrat: „Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire.” Pentru că, văzînd cîștigul ce răsare dintru acestea, am primit asupră-mi cu dragoste sudorile pentru ele. Și, învățîndu-ne cum le-a ales pe cele dumnezeiești, a adăugat: 113 Pe călcătorii de lege i-am urît, iar legea Ta am iubit-o. Că, scuturînd și lepădînd gîndurile ce mă sfătuiau să nelegiuiesc, am prețuit mai mult LegeaTa. 114 Ajutorul meu și sprijinitorul meu ești Tu, întru cuvintele Tale am nădăjduit. Și nu am isprăvit acest lucru fără ajutorul Tău, ci după ce am dobîndit ajutorarea de la Tine și m-am hrănit cu nădejdea către Tine. 115 Depărtați-vă de la mine cei ce vicleniți, și voi cerca poruncile Dumnezeului meu! Pe acestea – zice – le ziceam și gîndurilor necuvioase care se ispiteau a mă sfătui cele rele: Nici un sfat ca acesta să nu mă sfătuiți! - că mie îmi este iubită viața cea după poruncile dumnezeiești. Și nu voi urma acestora așa prost, ci le voi cerca cu toată sîrguința, ca nimic dintru dînsele să nu se tăinuiască de mine și să împlinesc toate cîte a poruncit Domnul tuturor. 116 Apără-mă după cuvîntul Tău și mă viază, și să nu mă rușinez de așteptarea mea! Deci învrednicește-mă de a Ta purtare de grijă pe mine, cel ce am acest scop, ca să nu mă umplu de rușine, înșelîndu-mă de nădejde. Iar „cuvînt” zice aici făgăduința, în loc de: Dăruiește-mi mîntuirea făgăduită mie! 117 Ajută-mi, și mă voi mîntui și voi cugeta întru îndreptările Tale totdeauna! Căci, pentru a dobîndi mîntuirea, nu mă voi lenevi de îndreptările Tale, ci totdeauna le voi cugeta pe acestea. Iar „cugetare” nu o numește numai pe cea întru cuvinte, ci și pe cea întru lucruri. 118 Defăimat-ai pe toți cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, că nedrept este gîndul lor. Și voi avea sîrguința aceasta către poruncile Tale, știind cum s-au făcut de ocară și cu totul de rîs călcătorii acestora. 119 Călcători de lege am socotit pe toți păcătoșii pămîntului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale. În loc de „călcători de lege”, Teodotion a zis: „întru nimic”, iar Simmah: „gunoi”. Iar Proorocul a arătat că - defăimînd și el pe călcătorii de Lege, asemenea lui Dumnezeu - a adus toată sîrguința spre împlinirea dumnezeieștilor cuvinte, ca unul ce știa paguba pricinuită de nelegiuire. 120 Pironește de frica Ta cărnurile mele, că de judecățile Tale m-am temut! Sufletul meu – zice – este îmbrăcat cu frica Ta; dar, fiindcă trupul și mădularele sale se scoală asupra lui, mă rog să se pironească de frica aceasta, ca, făcîndu-se ele moarte păcatului, să urmeze povățuirii sufletului. Stihul acesta se aseamănă graiului aceluia apostolesc: „Omorîți mădularele voastre cele de pe pămînt: curvia, necurăția, patima, pofta cea rea și iubirea de argint, care este slujire de idoli.” Și iarăși: „Cu Hristos împreună m-am răstignit, și nu mai viez eu, ci viază întru mine Hristos.” 121 Făcut-am judecată și dreptate, să nu mă dai celor ce îmi fac strîmbătate! Zice: Voind a urma legilor Tale, să nu mă fac lesne prins neprietenilor! Dar cine are acum atîta curățenie a sufletului, ca să grăiască cu îndrăzneală asemenea cuvinte? Unele ca acestea a zis încă și dumnezeiescul Apostol: „Că lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre.” 122 Primește pe robul Tău întru bunătate, Simmah zice: „Primește-mă întru cel bun și pe mine, robul Tău!”, iar Achila și Teodotion au pus: „chezășuiește-mă”, în loc de: Adevărul zic, nu mint, crede-mi mie, robului Tău ce mă făgăduiesc, fă-Te Tu Însuți chezaș al făgăduinței mele că mă voi sîrgui a împlini legile Tale! ca să nu mă clevetească cei mîndri! Dureros lucru este clevetirea, măcar de are și mare plată. Întru aceasta a căzut și minunatul Iosif și alții nenumărați. Iar Domnul poruncește să ne rugăm a nu intra întru ispită. Deci, cerînd această cerere, Proorocul n-a făcut nimic fără de cuviință, căci clevetirea le este cu covîrșire mai grea celor trufași și silnici[COLOR=#800080][1][/COLOR], fiindcă, luînd lîngă sine-și silnicia, nedreptatea face vătămare mai mare. 123 Ochii mei au lipsit spre mîntuirea Ta și spre cuvîntul dreptății Tale. Și aici numește făgăduința „cuvînt”. Necurmat – zice - aștept de la Tine mîntuirea și adăst sfîrșitul făgăduinței. Iar pe acest „au lipsit”, l-a pus arătînd pofta și dorirea cea întinsă. 124 Fă cu robul Tău după mila Ta și îndreptările Tale învață-mă! Lucrătorul atîtor fapte bune se roagă să dobîndească milă, și prin aceasta cere să cîștige mîntuirea. Nu cere plată, ci iubire de oameni. 125 Robul Tău sînt eu, înțelepțește-mă, și voi cunoaște mărturiile Tale! Din fire, toți oamenii sînt robi ai lui Dumnezeu, iar cu așezămîntul și voirea - cei ce voiesc și aleg cu dragoste stăpînia lui Dumnezeu. Dintru această adunare fiind, Proorocul se numește pe sine-și „rob” și se roagă a se învrednici de pricepere, ca să cunoască mărturiile lui Dumnezeu. 126 Vremea este Domnului a face, că risipit-au legea Ta. Dumnezeu, Cel ce le ocîrmuiește pe toate cu cumpănă și cu măsură, suferă multă vreme păcatele oamenilor, iar cînd vede crescîndu-se răutatea prin îndelunga-răbdare, atunci aduce pedeapsă asupră. Deci aceasta zice și aici: Vremea este a Te scula spre ajutorul celor nedreptățiți - o Stăpîne! – că vrăjmașii au călcat LegeaTa foarte. 127 Pentru aceasta, am iubit poruncile Tale mai mult decît aurul și topazia. Deci aceia au defăimat a Ta Lege, iar eu socotesc poruncile Tale mai vrednice de iubit decît aurul și decît pietrele cele de mult preț. Fiindcă topazia este din pietrele cele scumpe și, dintru una, le-a arătat pe toate. Și poate că întru acea vreme aceasta se prețuia mai mult decît celelalte. [COLOR=#800080][1][/COLOR]puternici, stăpînitori |
Psalm 118 (10)
128 Pentru aceasta, spre toate poruncile Tale mă îndreptam, toată calea nedreaptă am urît-o.
Pentru că darul lucrează osîrdia, iar osîrdia gătea să învețe a alege calea cea dreaptă și ura cărarea nedreptății. 129 Minunate sînt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercat pe ele sufletul meu. A arătat că nu le-a iubit pe acestea în zadar, că zice: Vrednice de minune sînt și puternice să îndulcească și să ridice spre dragoste pe cei ce pot a le vedea. Și de unde ai deprins bunătatea acestora? 130 Arătarea cuvintelor Tale luminează și înțelepțește pe prunci. Strălucindu-mă cu lumina Ta – zice – am primit cunoștința aceasta. Legea Ta îi umple de pricepere încă și pe toți cei ținuți de necunoștință și asemănați pruncilor. 131 Gura mea am deschis și am tras Duh, că de poruncile Tale doream. „Gură” numește aici sîrguința minții, că aceasta trage darul Duhului. Pentru că și aiurea zice: „Lărgește-mi gura ta, și o voi umple pe ea!” Și dumnezeiescul Apostol zice: „Rugați-vă ca să ne dea cuvînt întru deschiderea gurii.” Încă și Proorocul însuși a zis întru alt Psalm: „Domnul va da cuvînt celor ce binevestesc, cu putere multă.” Aceasta a zis-o și aici: „Gura mea am deschis și am tras Duh, că de poruncile Tale doream”, adică: Văzîndu-mă că doresc poruncile Tale, m-ai învrednicit de darul Tău. 132 Caută spre mine, și mă miluiește după judecata celor ce iubesc numele Tău! Nu așa prost se roagă să dobîndească dumnezeiasca milostivire, ci zice: Miluiește-mă după cum Te-ai obișnuit să dăruiești mila Ta celor ce Te iubesc. Că aceasta a zis „după judecata celor ce iubesc numele Tău”, în loc de: Deopotrivă cu aceștia mă rog să dobîndesc hotărîrea. 133 Pașii mei îndreptează-i după cuvîntul Tău, și să nu mă stăpînească toată fărădelegea! Că - noi aducînd sîrguința, și Dumnezeu dăruind ajutorul și îndreptînd călătoria - silnicia păcatului nu are loc. 134 Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor, și voi păzi poruncile Tale! Stăpînul Hristos i-a numit „doriți” și „fericiți” pe cei ocărîți și clevetiți. Totodată, a și poruncit a ne ruga să nu intrăm în ispită, deci rugăciunea Proorocului împreună-glăsuiește cu legile evanghelicești. 135 Fața Ta arat-o peste robul Tău, și mă învață îndreptările Tale! Dumnezeu este fără trup și nealcătuit din părți, dar dumnezeiasca Scriptură vorbește pentru Dînsul mai trupește și gros, măsurînd cuvintele după firea oamenilor. Deci „arătare” a dumnezeieștii fețe se cuvine a înțelege dezlegarea celor de scîrbă și dăruirea bunătăților. 136 Izvoare de ape au izvorît ochii mei, căci ei n-au păzit legea Ta. Apostolească este și legea aceasta, că zice: Dacă pătimește un mădular, împreună-pătimesc toate mădularele. Deci Proorocul avea desăvîrșirea evanghelicească, tînguindu-se pentru nelegiuirile altora. Iar „izvoare de ape” a numit mulțimea lacrimilor, în loc de: Văzînd nelegiuirile oamenilor, ca pîraiele am vărsat lacrimile. 137 Drept ești, Doamne, și drepte sînt judecățile Tale! 138 Poruncit-ai dreptate a fi mărturiile Tale și adevărul foarte. Pe toate le ocîrmuiești cu dreptate - o Stăpîne! – grijindu-Te de oameni. Și, voind a-i arăta lucrători ai dreptății, ai datLege, și mărturisești sub ce fel de munci se vor supune cei ce o calcă pe dînsa, și făgăduiești răsplătirile cele bune celor ce o păzesc și adeverezi făgăduințele cu lucrurile. Că aceasta arată acest „adevărul foarte”. 139 Topitu-m-a rîvnirea Ta, că au uitat cuvintele Tale vrăjmașii mei. Proorocul plînge pentru cei ce trăiesc întru nelegiuire și se mînie după dreptate, văzîndu-L defăimat pe Puitorul de lege. Rîvna aceasta înalt l-a propovăduit pe Fineas. Aceasta l-a făcut de-a pururea pomenit pe marele Ilie. Înfocîndu-se cu aceasta, bunul-biruitor Ștefan a mustrat necredința Iudeilor. Pe aceasta purtînd-o întru sine-și, dumnezeiescul Pavel striga, zicînd: „Cine este neputincios, și eu să nu fiu neputincios? Cine se smintește, și eu să nu mă ard?” Încă și Fericitul Luca zice pentru dînsul că „în Atena fiind, se ținea duhul lui întru dînsul și se înfrîna, văzînd cetatea că era prea-idoloasă[COLOR=#800080][1][/COLOR].” 140 Cu foc lămurit este cuvîntul Tău foarte, și robul Tău l-a iubit pe el. Zice: Lămurit, și curat și slobod de toată prihana este cuvîntul Tău, și eu am dragoste fierbinte spre dînsul. 141 Mai tînăr sînt eu și defăimat, îndreptările Tale nu le-am uitat. Cînd Dumnezeu i-a poruncit dumnezeiescului Samuil să-l hirotonisească împărat pe unul din feciorii lui Iesei, Proorocul i-a defăimat pe toți ceilalți, care erau împodobiți și cu vîrtutea, și cu puterea și cu frumusețea trupului, și l-a întrebat pe Iesei de a mai rămas vreunul din copii. Și, zicînd acesta că i-a mai rămas un băiat mic care paște turmele, și că acela este nevrednic de împărăție, Samuil a poruncit să-l aducă și pe el, și l-a uns numaidecît ce a venit. Acest dar a pomenit aici Proorocul, zicînd că: Pe mine, cel ce eram tînăr și socotit de părinți prost[COLOR=#800080][2][/COLOR], Tu m-ai învrednicit de atîta dar și m-ai făcut Prooroc și împărat împreună, pentru care doresc să păzesc ale Tale îndreptări cu toată sîrguința. 142 Dreptatea Ta este dreptate în veac și legea Ta este adevărul. Cel ce se pleacă legilor omenești nu dobîndește cinstea nici în viața aceasta de acum de la puitorii de lege, iar cel ce urmează dumnezeieștilor porunci are ca plată a ostenelilor viața cea veșnică. Și legile omenești nu se află toate drepte cu adevărat, iar Legealui Dumnezeu este strălucită cu adevărul. Deci a zis după cuviință: „Dreptatea Ta este dreptate în veac și LegeaTa este adevărul.” 143 Necazuri și nevoi m-au aflat, Că acestea sînt înjugate cu îndrăgitorii faptei bune. dar poruncile Tale sînt cugetarea mea. Că dintru învățătura acestora învăț bărbăția și sufăr vitejește cele de scîrbă. 144 Dreptate sînt mărturiile Tale în veac; În loc de: Sînt pricinuitoare de bunătățile cele veșnice. înțelepțește-mă, și voi fi viu! Că, luminîndu-mă de la Tine, voi dobîndi viața cea adevărată. 145 Strigat-am cu toată inima mea, auzi-mă, Doamne, îndreptările Tale voi căuta! Aici, „strigare” numește iarăși sîrguința sufletului, și de aceea l-a adăugat pe acest „cu toată inima mea”. Așa striga tăcînd și Moisi, și, cînd se ruga cu mintea, Dumnezeu i-a zis: „Ce strigi către Mine?” [COLOR=#800080][1][/COLOR]plină de idoli [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iarăși: „simplu”, „neînsemnat”. |
Psalm 118 (11)
146 Strigat-am către Tine, mîntuiește-mă, și voi păzi mărturiile Tale!
Că, primind de la Tine mîntuirea, mă voi face păzitor al legilor Tale. 147 Apucat-am mai-nainte fără de vreme și am strigat, întru cuvintele Tale am nădăjduit. Fiind împărat, și cu nenumărate griji împresurat și, lîngă acestea, primind asupră-și și lupte războinice, Proorocul aducea rugăciuni lui Dumnezeu nu numai dimineața, ci și la miezul nopții, neașteptînd cîntările cocoșilor, atît de mult dorind de Dumnezeu, Cel ce l-a făcut, și cu așa osîrdie cerînd de acolo ajutorul. 148 Apucat-au înainte ochii mei către dimineață, ca să cuget cuvintele Tale. Și nu numai în vremea somnului celui dulce, ci și mai-nainte de dimineață a făcut cugetare de dumnezeieștile legi. Iar noi, trăind cu sărăcie și fiind izbăviți de toată grija, zăcem tăvălindu-ne pe pat toată noaptea, și nici după ce începe ziua nu aducem laudă Dătătorului bunătăților. 149 Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta, după judecata Ta viază-mă! Cel îndestulat cu atîtea bunătăți se roagă să dobîndească milă, și nu o cere nehotărît, ci după hotărîrea cea aducătoare de folos. 150 Apropiatu-s-au cei ce mă goneau fără de lege și de la legea Ta s-au depărtat. Cei ce se ispitesc să dea război dreptului sînt departe de dumnezeieștile legi, că zice: „Cel ce vă leapădă pe voi nu pe voi vă leapădă, ci pe Cel ce v-a trimis pe voi.” Și: „Voi vrăjmășui vrăjmașilor tăi și Mă voi împotrivi celor ce se pun ție împotrivă.” 151 Aproape ești Tu, Doamne, și toate căile Tale sînt adevărul. Zice: Le vezi pe toate, Doamne, că nu stai departe, ci lumea o umbli și cu adevărul ocîrmuiești zidirea. Și Însuși Dumnezeu zice aceasta, prin Proorocul: „Dumnezeu ce Se apropie sînt Eu, și nu Dumnezeu ce stă departe.” Și Fericitul Pavel zice: „Întru Dînsul trăim, și ne mișcăm și sîntem.” 152 De la început am cunoscut, dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele. „Mărturii” numește cerul și pămîntul, că zice: „Pogorîndu-Te, pune-le lor martori cerul și pămîntul!” Pentru aceasta a zis și Moisi cel mare, începînd cîntarea: „Ia aminte, cerule, și voi grăi, și să audă pămîntul graiurile gurii mele!” Și întru acestea se vede totdeauna Pronia lui Dumnezeu, căci toate călătoresc cu multă bună-rînduială. Și zice: De aici am cunoscut cu de-amănuntul că ești aproape, și stai de față la cele ce se fac și nici unul din lucruri nu se tăinuiește de Tine. 153 Vezi smerenia mea, și mă scoate, că legea Ta n-am uitat! „Cel ce se smerește pe sine-și înălța-se-va”, după glasul Domnului; și: „Fericiți – cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor”. Cu smerenia a împodobit și dumnezeiescul Prooroc celelalte fapte bune, și, pe aceasta tinzînd-o, vestește dumnezeiescul ajutor. 154 Judecă judecata mea și mă izbăvește, pentru cuvîntul Tău mă viază! Aduce aminte Stăpînului făgăduințele, și cere de la Dînsul mîntuirea și se roagă să judece între el și neprieteni. 155 Departe este de păcătoși mîntuirea, că îndreptările Tale n-au căutat. Zice: Cei ce trăiesc întru fărădelege s-au lipsit pe sine-și de mîntuirea de la Tine, nevrînd să învețe cele ce ai legiuit să lucreze. 156 Îndurările Tale multe sînt, Doamne, după judecata Ta mă viază! Multă este bogăția iubirii de oameni, dreaptă este hotărîrea Ta, mîntuirea dintru acestea o cer. 157 Mulți sînt cei ce mă gonesc și mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut. Zice: Nici cînd eram îmbulzit cu multe primejdii n-am suferit să calc ceva din cele legiuite de Tine. Și, arătînd noi la început pricina Psalmului, am zis că dumnezeiescul David a adunat aici toate cele ce i s-au întîmplat, și cum că unele se potrivesc scîrbelor făcute lui de Saul, iar altele celor făcute de Avesalom. Iar acestea este vădit că le-a zis fiind gonit de Saul, că atunci era neispitit de păcat. 158 Văzut-am pe cei neînțelegători, și mă topeam că cuvintele Tale nu le-au păzit. Așa se tînguia pentru Iudei Fericitul Pavel, așa Se jelea pentru Ierusalim Însuși Stăpînul, așa plîngea dumnezeiescul Ieremia pentru nelegiuirea norodului. 159 Vezi că poruncile Tale le-am iubit, Doamne, întru mila Ta mă viază! Adeseori pomenește „porunci”, și „legi”, și „îndreptări” și „mărturii”, arătînd dorul lui pentru ele. 160 Începătura cuvintelor Tale este adevărul, și în veac - toate judecățile dreptății Tale. Zice: Nemincinoase ai făgăduințele, cu adevărul împodobești ale Tale făgăduințe, cu lucrul adeverezi cuvintele. Iar „începătură a cuvintelor” numește făgăduințele către Avraam, că din acela s-a alcătuit neamul Iudeilor. Ci a împlinit făgăduințele, și a crescut norodul „ca stelele cerului” cu mulțimea și, după făgăduințe, „a blagoslovit întru sămînța lui toate neamurile”. Aceasta a arătat zicînd: „în veac – toate judecățile dreptății Tale”, că, Prooroc fiind, mai-nainte vedea veșnica stăpînie a lui Hristos. Pentru aceea a și zis că începătura dumnezeieștilor cuvinte este împodobită cu adevărul. 161 Boierii m-au gonit în zadar, și de cuvintele Tale s-a înfricoșat inima mea. Nu m-am înfricoșat – zice – de cei ce îmi dădeau război și mă goneau, ci de legile Tale m-am temut. Pentru aceea, și aflîndu-l dormind pe vrăjmașul meu, n-am îndrăznit a-l ucide; și, miluindu-l încă și pe acel ucigător de tată și urît fiu, ziceam să-mi cruțe mie copilașul (pe Avesalom). 162 Bucura-mă-voi de cuvintele Tale ca cel ce află jafuri multe. De vreme ce a pomenit de războinici care îl gonesc, a adus în mijloc după cuviință și pomenirea jafurilor. Și zice: De i-aș fi ucis pe toți aceia și prea-multe jafuri aș fi adunat, nu m-aș fi veselit așa precum mă bucur de legile Tale. |
Psalm 118 (12)
163 Nedreptatea am urît și m-am îngrețoșat, iar legea Ta am iubit.
Adevărat este și cuvîntul acesta, că cel ce se înfierbîntă către cele dumnezeiești le urăște pe cele împotrivnice. 164 De șapte ori în zi Te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale. Oarecari, pe acest „de șapte ori”, l-a tălmăcit: „de prea-multe ori”, însă și unul, și altul arată dragostea cea fierbinte a Proorocului, pentru că nu se sătura de dumnezeiasca cîntare de laudă. 165 Pace multă este celor ce iubesc legea Ta, și nu este lor sminteală. Cei ce sînt înfocați cu dumnezeiasca dragoste și au cîștigat pacea cu Dînsul prin păzirea poruncilor, măcar de li s-ar da război de la toți oamenii, trăiesc dulce viață și veselă. Și martor este dumnezeiescul Pavel, strigînd: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniți, dar nu părăsiți; lepădați sîntem, dar nu pierim.” Încă și Domnul, trimițîndu-i în toată lumea pe Sfinții Apostoli ca pe niște oi în mijlocul lupilor, a zis către dînșii: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” 166 Așteptat-am mîntuirea Ta, Doamne, și poruncile Tale am iubit! Nici îmbulzit fiind cu primejdiile n-am tăiat de la mine bunele nădejdi, ci am așteptat a Ta mîntuire și am urmat poruncilor Tale. 167 Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale și le-a iubit pe ele foarte. 168 Păzit-am poruncile Tale și mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sînt, Doamne! Că - știind, ca cel ce petreceam sub Tine, Văzătorul tuturor, că peste toate privești - nu numai că am împlinit poruncile Tale, dar am făcut-o cu fierbinte așezămînt. 169 Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău înțelepțește-mă! Aducînd toată rugăciunea, se roagă să fie primită, să nu fie lepădată cererea. Și se roagă să ia nu omenească pricepere, ci cunoștința dumnezeieștilor cuvinte. 170 Să intre cererea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău, izbăvește-mă! „Cerere” numește rugăciunea, că aceasta am aflat-o și la ceilalți tălmăcitori. Deci încă prin multe feluri de cuvinte Îl îmblînzește pe Stăpînul. 171 Rîgîi-vor buzele mele laudă, cînd mă vei învăța îndreptările Tale. Potrivită este hrănirii rîgîirea[COLOR=#800080][1][/COLOR], că zice: Învățîndu-mă îndreptările Tale, voi aduce cîntare de laudă Ție, dascălului unor asemenea îndreptări. 172 Spune-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sînt dreptate. Voi dărui limba mea întru cugetarea cuvintelor Tale, știind că poruncile Tale sînt împodobite cu toată dreptatea. 173 Fie mîna Ta ca să mă mîntuiască! – pentru că poruncile Tale am voit. „Le-am voit”, zice Simmah, iar Achila și Teodotion: „le-am ales”. Iar „mînă” numește dumnezeiasca lucrare, de la care se roagă să dobîndească dumnezeiasca mîntuire. 174 Dorit-am de mîntuirea Ta, Doamne, și legea Ta este cugetarea mea. Doresc – zice – să dobîndesc de la Tine mîntuirea, fiindcă pururea și necurmat cuget LegeaTa. 175 Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda, și judecățile Tale vor ajuta mie. Și știu că nu mă voi înșela de a mea nădejde, ci voi dobîndi de la Tine adevărata viață, și Te voi lăuda pe Tine, Dătătorul bunătăților. 176 Rătăcit-am ca o oaie pierdută, Acest cuvînt se potrivea să-l zică după păcat atît Proorocul, cît și întreaga fire a oamenilor. caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat! Că, deși a trecut cu vederea unele din ele, nu le-a uitat însă desăvîrșit. Ci Proorocul a adus rugăciunea aceasta pentru el, dar mîntuire a dobîndit toată firea oamenilor, că a alergat Păstorul cel bun către oaia rătăcită și, înconjurînd munții și dealurile (că întru acestea se rătăcise, slujind dracilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]), a aflat-o și, ridicînd-o pe umeri, a întors-o; și s-a veselit de dînsa mai mult decît de cele 99 ce n-au rătăcit. Însă noi, făcînd tîlcuirea Psalmului în scurt, rugăm pe cititori să nu se îndestuleze cu cele scrise, nici să socotească cum că acestea se cuvin numai Proorocului, ci fiecare să ia dintru ele folosul potrivit și să gătească patimilor sale doctorie vindecătoare. [COLOR=#800080][1][/COLOR]În trecut, oamenii trăiau simplu și vorbeau simplu, nu se fereau de metaforele trupesc-fiziologice, fiindcă nu cunoșteau fățarnica grosolănie „savantă”, „civilizată”, a vremurilor noi. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Capiștile păgînești se aflau în așa-zisele „locuri înalte”, pe dealuri și munți, cum s-a arătat și în alte rînduri. |
Psalm 119
TÎLCUIREA PSALMULUI 119 Cîntarea treptelor. Și „treptele” nu vestesc aceleași lucruri, ci una - primejdiile din Babilon, alta - bunele vestiri ale întoarcerii, alta - veselia din cale, alta - războaiele făcute după întoarcere, iar alta - zidirea Bisericii, felurimea proorociei îndepărtînd sațiul cîntării de laudă. Și fiecare dintru Psalmii aceștia s-a închipuit de ceata Sfinților ce erau atunci, că pe aceia îi arată proorocescul cuvînt că zic cele puse înainte. Iar Psalmul acesta dintîi „al treptelor” tîlcuiește primejdiile și mai-nainte vestește dumnezeiasca milostivire. Către Domnul, cînd m-am necăjit, am strigat, și m-a auzit. Începerea Psalmului ne-a învățat mărimea mîhnirii și covîrșirea dumnezeieștii iubiri de oameni, că zice: Mîhnit fiind, m-am rugat Stăpînului, și am dobîndit milostivirea Lui. Apoi, zice și ce cuvinte a grăit rugîndu-se: 2 Doamne, izbăvește sufletul meu de buzele nedrepte și de limba vicleană! Mă rog – zice – să mă izbăvesc de cei ce îmi vrăjmășuiesc cu nedreptate și se folosesc de amăgiri viclene. Unii ca aceștia erau cei ce îi puseseră curse lui Daniil pentru rugăciune, amarii pîrîși ai celor ce erau cu Anania. 3 Ce se va da ție și ce se va adăuga ție spre limba vicleană? 4 Săgețile Celui puternic sînt ascuțite cu cărbuni pustiitori. Aici, darul Duhului îi mîngîie pe cei mîhniți și arată dreapta hotărîre scoasă asupra celor ce uneltesc în taină vicleșugul: că „puternic” numește pe Dumnezeul tuturor; „săgeți ale Celui puternic” - iuțimea pedepselor, din metafora săgeților slobozite, care taie aerul cu lesnire; iar „cărbuni pustiitori” – puterea, și cheltuirea și pustiirea pedepsei, pentru că așa este firea focului, în loc de: Nu te mîhni, săgetat fiind de limba cea nedreaptă, că gata sînt pedepsele ce se trimit de Dreptul Judecător, care au iuțimea săgeților și lucrarea cărbunilor făcători de pustiire. 5 Vai mie! – că nemernicia mea s-a îndelungat, Zice: Pe acestea le grăiam rugîndu-mă, și, auzindu-le pe acestea, Iubitorul de oameni m-a miluit. Iar „nemernicie” numește petrecerea în străinătate. Și după cuviință s-a socotit lungă vremea de 70 de ani, că atîta a zis Proorocul că este viața desăvîrșită a oamenilor, zicînd: „Zilele anilor noștri - 70 de ani întru dînșii.” sălășluitu-m-am în sălașele lui Chidar. Chidar a fost al doilea fiu al lui Ismail, și strănepoții acestuia sînt sălășluiți nu departe de Babilon pînă în ziua de azi. Deci - de vreme ce de demult se împotriveau unii altora, că zice: „Scoate pe slujnică și pe fiul ei, că nu va moșteni fiul slujnicei împreună cu fiul meu Isaac!”[COLOR=#800080][1][/COLOR]– după cuviință se tînguiesc ei că au căzut din slobozenia mai dinainte, și petrec aproape de cei jumătate-robi și sînt siliți a robi lor. 6 Mult a nemernicit sufletul meu! Lungă este vremea nemerniciei! - zice. Cu cei ce urau pacea, eram făcător de pace; cînd grăiam lor, se luptau cu mine în zadar. Aici, ne învață răutatea Babilonienilor, că zice: Îmi vrăjmășuiau neavînd să mă prihănească cu nimic și îi foloseau ca pe niște războinici pe cei ce îmbrățișau pacea. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Acestea le zice Sarra către Avraam despre Ismail, fiul Patriarhului din roaba Egipteancă Agar (vezi Facerea, capitolul 25). |
Psalm 120
TÎLCUIREA PSALMULUI 120 Cîntarea treptelor. Ridicat-am ochii mei la munți: De unde va veni ajutorul meu? Fiind îmbulzit de multe primejdii dureroase de tot felul, căutam cu ochii în toate părțile, dorind să dobîndesc vreun ajutor. 2 Ajutorul meu - de la Domnul, Și știu că nu voi dobîndi nici un ajutor omenesc, însă singură milostivirea lui Dumnezeu îmi este destul. Și, arătînd puterea ajutorului, a adăugat: Cel ce a făcut cerul și pămîntul. Că Cel ce le-a lucrat pe acestea cu cuvîntul are putere să-mi ajute și mie. De aici, Proorocul le tîlcuiește ce se cuvine să facă: 3 Să nu dai întru clătire piciorul tău, nici să dormiteze Cel ce te păzește! Zice: Dacă vei stărui avînd nădejdea întărită întru Dînsul, vei dobîndi de la Dînsul toată purtarea de grijă. Iar pe acest „nu va dormita Cel ce te păzește” l-a pus omenește, luîndu-l din metafora celor ce străjuiesc cu sîrguință turme, și oști și cetăți. Că prin cele adăugate a arătat că dumnezeiasca fire este fără patimă: 4 Iată, nu va dormita, nici nu va dormi Cel ce păzește pe Israil. Păzitorul este din fire priveghetor, dar, clătindu-te tu, și El va primi lenevirea ca pe o dormitare, că nu Se va mai griji de tine, ci te va da celor ce voiesc să-ți vrăjmășuiască. 5 Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperămînt ție peste mîna ta cea dreaptă. Așa a zis și în Psalmul al 15-lea: „Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea totdeauna, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clătesc.” Deci și aici zice că: Fiind lîngă mîna mea cea dreaptă, mă va acoperi, și mă va păzi și mă va învrednici de toată purtarea de grijă. 6 Ziua, soarele nu te va arde, nici luna - noaptea. Se zice că luna este nu numai umedă, ci și fierbinte, și că arde trupurile asemenea soarelui. Și zice că: Dobîndind de la Dînsul purtarea de grijă, vei fi păzit nevătămat noaptea și ziua. Încă le aduce aminte și vechea istorie, fiindcă și cînd s-au slobozit de robia Egiptenilor, umbrindu-se cu nor, n-au fost supărați de văpaia soarelui. 7 Domnul te va păzi pe tine de tot răul, păzi-va sufletul tău Domnul. 8 Domnul va păzi intrarea ta și ieșirea ta de acum și pînă-n veac. Prin cele zise a arătat felurita purtare de grijă a lui Dumnezeu, care fiind de față, ne facem mai înalți decît neprietenii ce ne dau război și scăpăm de cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. |
Psalm 121 & 122
TÎLCUIREA PSALMULUI 121 Cîntarea treptelor. Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Glasul acesta este al bunei-credințe, pentru că saltă și se bucură nu ca cei ce vor să-și ia ale lor case, ci ca unii ce vor să vadă casa dumnezeiască. 2 Stînd erau picioarele noastre în curțile tale, Ierusalime. Acum ni se pare – zice – că stăm întru acele sfințite curți și săvîrșim dumnezeieștile slujbe. 3 Ierusalimul, cel ce se zidește ca o cetate a căreia împărtășire este dimpreună. Iar Simmah, așa: „Ierusalimul cel zidit, care ca o cetate are împreunarea.” Că cel ce acum este pustiu și are casele risipite iarăși va înflori, și se va îndesi și își va lua ogrăzile mai dinainte. 4 Că acolo s-au suit semințiile, semințiile Domnului, mărturia lui Israil, ca să se mărturisească numelui Domnului. În vremea lui Roboam[COLOR=#800080][1][/COLOR], semințiile s-au despărțit și cele zece s-au depărtat de la împărăția cea davidicească[COLOR=#800080][2][/COLOR], iar după întoarcere s-a făcut o singură stăpînire și toți alergau la Ierusalim, aducîndu-I obișnuita slujbă lui Dumnezeu, după dumnezeiasca Lege. Deci acest lucru mai-nainte vestește Proorocul aici: cum că semințiile vor lua iarăși unirea la un gînd mai dinainte și se vor împreună-aduna în Ierusalim, lăudîndu-L pe Dumnezeu după obicei. Iar „mărturie” a numit dumnezeiasca Lege, care poruncea arătat să se adune Israil în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeu. 5 Că acolo au șezut scaunele la judecată, scaunele în casa lui David. După ce mai-nainte a vestit cele dumnezeiești, acum mai-nainte le vestește și pe cele omenești, că - de vreme ce în Ierusalim s-a zidit nu numai dumnezeiasca Biserică, ci și casele împărătești, și acolo se adunau toți ca să dezlege cu judecată pricinile împotrivnice – de nevoie Proorocul a mai-nainte vestit-o și pe aceasta: că nu în Samaria vor alerga cele zece seminții, ci, precum în vremea lui David aveau în Ierusalim divan neclătit, așa se vor aduna acolo toți și după întoarcere. 6 Întrebați dar cele ce sînt spre pacea Ierusalimului, și - îndestulare celor ce te iubesc pe tine. Iar Simmah, așa: „Întrebați de sănătate Ierusalimul; se vor liniști cei ce te iubesc pe tine”, în loc de: Dobîndiți pace adîncă, întrebați de sănătate locuința Ierusalimului. Pentru că întru toată veselia petrec cei ce o iubesc pe aceasta. 7 Fie dar pace întru puterea ta și îndestulare întru zidurile turnului tău! Iar Simmah, așa: „Să fie pace întru ograda ta, liniște întru palatele împărătești ale tale.” Și dumnezeiescul David îi roagă ei (adică cetății Ierusalimului) cele bune: ca și ogrăzile, și casele împărătești și casele dintru dînsa să se îndulcească de toată pacea. 8 Pentru frații mei și pentru vecinii mei grăiam despre tine pace. 9 Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am căutat cele bune ție. Zice: Și pe acestea le rog ție, nepetrecînd eu întru tine - căci cum ar fi putut să o facă cel ce-și primise sfîrșitul vieții cu multă vreme mai-nainte? - ci dorind ca cei de o seminție cu mine să dobîndească pace, și casa Dumnezeului meu să-și ia strălucirea mai-dinainte. TÎLCUIREA PSALMULUI 122 Cîntarea treptelor. Către Tine am ridicat ochii mei, Cel ce locuiești în ceruri. Socotind de nimic tot ajutorul omenesc, aștept ajutorul Tău – o Stăpîne! – și de a Ta purtare de grijă m-am atîrnat, că pe Tine Te știu Stăpîn al cerurilor. Și a zis că El locuiește în ceruri nu ca și cum ar fi scris împrejur cu locul, ci ca și cum Se bucură de Puterile nevăzute care locuiesc în cer. 2 Iată, precum sînt ochii slugilor la mîinile stăpînilor lor și precum sînt ochii slujnicei la mîinile stăpînei sale, așa - ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, Zice: Că, precum robii caută la mîinile stăpînilor, ca cei ce de acolo seceră pricinile vieții, așa și noi – Stăpîne! – de la Tine așteptăm să luăm dobîndirea bunătăților. Iar pe slujnică nu a pomenit-o grăind aceleași, ci arătînd întinderea așezămîntului și a voirii, că slujnicele, ca cele ce sînt împreună cu stăpînele lor în cămări și obișnuiesc a lua aminte la acestea totdeauna, doresc de la dînsele milostivirea mai mult decît slugile. pînă cînd Se va milostivi spre noi. Că nu hotărîm împrejur nădejdea aceasta cu vreme hotărîtă, ci așteptăm să ne învrednicim de milostivire. 3 Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi! - Repetarea arată fierbințeala cererii. că prea-mult ne-am umplut de defăimare, 4 prea-mult s-a umplut sufletul nostru, Zice: Și cerem mila, nu ca unii vrednici să o dobîndim pe aceasta, ci ca cei ce ne-am făcut foarte ocărîți: ocară celor îndestulați și defăimare celor mîndri. Iar Simmah, așa: „Săturatu-s-a sufletul nostru, grăind asupra noastră cei îndestulați și netrebnicindu-ne cei mîndri.” Pentru că - zice - rîzîndu-și de noi și batjocorindu-ne Babilonienii cei trufași, noi ne mîhnim. Iar după Cei 70, se cuvine a înțelege așa: „Ocară celor îndestulați și defăimare celor mîndri! Împotrivă întoarce, Stăpîne, lucrurile și adu primejdiile noastre asupra celor ce se trufesc acum pentru buna-norocire cu care sînt înfășurați!” [COLOR=#800080][1][/COLOR]fiul lui Solomon [COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam și într-o notă la tîlcuirea Psalmului 77, stih 67. |
Psalm 123 & 124
TÎLCUIREA PSALMULUI 123 Cîntarea treptelor. De n-ar fi fost Domnul întru noi - zică dar Israil! - 2 de n-ar fi fost Domnul întru noi cînd s-au ridicat oamenii asupra noastră, 3 negreșit de vii ne-ar fi înghițit ei pe noi Nu puterii voastre – zice – să scrieți și să socotiți biruința, că Dumnezeu S-a făcut dăruitor al acesteia... Deci, dănțuind, spuneți unii către alții: De nu am fi dobîndit dumnezeiescul ajutor cînd au năpădit asupra noastră atîția neprieteni, nici de îngropare nu ne-am fi învrednicit, ci am fi fost înghițiți de dînșii de vii, ca de niște fiare. cînd s-a iuțit mînia Lui[COLOR=#800080][1][/COLOR]asupra noastră. Prin acestea a arătat zavistia și vrăjmășia neamurilor vecine, căci crăpau văzînd slobozenia Iudeilor. 4 Negreșit apa ne-ar fi înecat pe noi, 5 pîrîu ar fi trecut sufletul nostru, negreșit ar fi trecut sufletul nostru apa cea nesuferită. Pe toate le-a zis prin asemănare, că – de vreme ce a zis: „negreșit de vii ne-ar fi înghițit pe noi” – acum arată covîrșimea mulțimii, care năpădea ca un pîrîu și nădăjduia a-i acoperi pe toți. Și prea-potrivit a pus închipuirea pîrîului: că - precum pîrîul, adunîndu-se din multe ploi, se face mai repede - așa și cei ce au năpădit atunci asupra Ierusalimului s-au adunat din multe și felurite de neamuri, dar s-au biruit și s-au risipit cu dumnezeiasca hotărîre. Că aceasta ne învață Proorocul: 6 Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vînarea dinților lor. Deodată a arătat împreună și cruzimea acelora, și ajutorarea lui Dumnezeu, că pe „dinți” i-a pus arătînd cruzimea acelora. 7 Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit de cursa vînătorilor, Cu bună cunoștință și mulțumire mărturisesc a loru-și neputință, asemănîndu-se pe sine-și cu pasărea, și totodată propovăduiesc puterea lui Dumnezeu. Și arată tăria războinicilor, că pe aceia îi numesc „vînători”, învățîndu-ne și chipul mîntuirii: cursa s-a sfărîmat, și noi ne-am izbăvit. Că nu am dobîndit numai mîntuirea, ci am văzut și pieirea vrăjmașilor. 8 Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Celui ce a făcut cerul și pămîntul. Pentru aceasta, defăimăm toată puterea omenească, avîndu-L ajutător pe Făcătorul cerului și al pămîntului, a Căruia și numirea ne ajunge nouă spre mîntuire. TÎLCUIREA PSALMULUI 124 Cîntarea treptelor. Cei ce nădăjduiesc spre Domnul - ca muntele Sionului, Cel ce se îngrădește cu nădejdea spre Dumnezeu rămîne întemeiat, și neclătit, și vestit și slăvit ca muntele Sionului. nu se va clăti în veac cel ce locuiește în Ierusalim. Cel ce locuiește în Ierusalim se cade să petreacă după legile Ierusalimului, că, celor ce locuiesc așa și se pleacă scopului Legii, Proorocul le-a făgăduit întărire. 2 Munți mulți - împrejurul lui, și Domnul - împrejurul norodului Său Că, precum munții înconjură cetatea, așa și dumnezeiasca purtare de grijă îngrădește norodul cel bine-credincios. de acum și pînă-n veac. Că puterea lui Dumnezeu nu este vremelnică, ci veșnică, și îi învrednicește de aceasta pe cei ce prețuiesc slujba Lui cum se cuvine. 3 Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, Prin Isaia Proorocul, Dumnezeu i-a numit „toiag al mîniei” și pe Asirieni, că zice: „Vai Asirienilor, toiagul mîniei Mele și al urgiei Mele - în mîinile lor. Voi trimite urgia Mea neamului nelegiuit, și îi voi rîndui și îi voi porunci să facă pradă norodului meu”, în loc de: Folosindu-i pe Asirieni ca pe un toiag, îi pedepsesc pe cei vrednici de aceasta. Deci Proorocul zice și aici că, uneltind dreaptă horărîre, Domnul tuturor nu va slobozi să se aducă toiagul celor fără de lege peste ceata drepților. Apoi, ne învață și pricina: ca să nu-și tindă drepții întru fărădelegi mîinile lor. Zice: Ca nu cumva, socotind că toate sînt fără de rînduială și neocîrmuite, cei ce se grijesc de cuviință să se plece către rău și să tragă de aici vătămarea. 4 Fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți cu inima! - După ce a arătat dreptatea lui Dumnezeu, face și cererea dreaptă, rugîndu-se ca cei buni să dobîndească răsplătirile cele deopotrivă. Aceasta a zis încă și Domnul: „Cu ce măsură veți măsura, împotrivă se va măsura vouă.” Și: „Fericiți – cei milostivi, că aceia se vor milui.” 5 iar pe cei ce se abat la îndărătnicii, duce-i-va Domnul cu cei ce lucrează fărădelege. Pe „îndărătnicii”, Achila le-a tălmăcit „încurcături”, Simmah: „întortături”, iar Teodotion: „răzvrătiri”. Iar Proorocul n-a cerut nimic cu nedreptate, ci ca cei buni să le dobîndească pe cele bune, iar cei ce părăsesc calea dumnezeiască și uneltesc îndărătnicii și încurcături să afle sfîrșitul potrivit. Pace peste Israil! Și, primindu-și aceia pieirea, aceștia au dobîndit pacea. Se cuvine însă a ști că această numire („Israil”) a dobîndit-o Iacov cînd s-a învrednicit de dumnezeiasca vedere. Deci de acest nume se țin cei de un nărav și care au credință și suflet curate, că nu toți cei din Israil sînt „Israil”, ci doar cei care au îmbrățișat buna-credință a lui Israil. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru păgînătatea Iudeilor, căci uitaseră Legea cu desăvîrșire și toți își luaseră femei din neamuri, trăind asemeni neamurilor (vezi de pildă în Prima carte a lui Ezdra, capitolele 9,10). |
Psalm 125 & 126
TÎLCUIREA PSALMULUI 125 Cîntarea treptelor. Cînd a întors Domnul robia Sionului, făcutu-ne-am prea-mîngîiați. Acest „prea” este aici însemnător de întindere: Multă veselie – zice – am dobîndit după ce a dezlegat Dumnezeu hotarul pedepsei și a dăruit celor robiți slobozenia. 2 Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră și limba noastră de veselie; Că, revărsîndu-ne de veselie, îndată am pornit limbile noastre spre cîntarea de laudă. Că acest nume, adică „veselie”, Achila l-a tălmăcit „laudă”, iar Simmah: „binecuvîntare”... atunci vor zice între neamuri: Mărit-a Domnul a face cu dînșii! Și acest lucru ne-a arătat pe noi mult-vestiți la toți, că toți se minunează de marea lucrare a lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de acea amară robie. Încă și noi strigăm: 3 Mărit-a Domnul a face cu noi! - ne-am veselit. Căci este lucru necuvios ca cei lipsiți de dumnezeiasca cunoștință să se minuneze de iubirea de oameni făcută spre noi, iar noi, cei ce am dobîndit facerea de bine, să bolim cu nemulțumirea. 4 Întoarce, Doamne, robia noastră ca pîraiele întru austru[COLOR=#800080][1][/COLOR]! Aceștia doresc ca și ceilalți de o seminție cu dînșii să dobîndească bunătățile cîștigate de ei, și Îl roagă pe Stăpînul cel de obște să-i împărtășească de slobozenie și pe aceia, încît mulțimea celor ce se întorc să se asemene pîrîului. Iar „austru” numește Ierusalimul, punîndu-i numirea de la starea locului, așa cum zic și Iezechil și Avacum. Dar cuvîntul însemnează și alta, pentru că, fiind umed, vîntul austru umple aerul de nori, și aduce ploi repezi și, avînd fire să topească zăpada, umple pîraiele de ape. Deci zice așa: Poruncește să se adune și ai noștri de o seminție risipiți pretutindeni și să călătorească asemeni unui pîrîu! 5 Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera. Și nu ne rugăm în zadar, ci cunoscînd roadele lacrimilor, căci cei ce seamănă semințele cu acestea se bucură văzînd secerișul îmbelșugat: Mergînd, mergeau și plîngeau aruncînd semințele lor; dar venind, vor veni, cu bucurie luîndu-și spicele lor. În multe chipuri a zis aceeași înțelegere, cu felurimea învățăturii neguțătorind mai mult folosul. TÎLCUIREA PSALMULUI 126 Cîntarea treptelor lui Solomon. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc. De n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește. Nimeni să nu se bizuiască puterii sale, nici din ziditori, nici din străjuitori, ci să cheme dumnezeiescul ajutor; că, împreună-lucrînd acesta, amîndouă sînt lesnicioase, iar dacă întîrzie Dumnezeu ajutorul, deșartă este sîrguința oamenilor. 2 În deșert este vouă a mîneca[COLOR=#800080][2][/COLOR]și a vă scula după ce ați șezut, cei ce mîncați pîinea durerii. Și zice că, dacă Dumnezeul tuturor nu ajută, toate sînt deșarte: și mînecarea, și scularea spre păzirea cetății și spre zidirea ce zace înainte. Pentru aceea, sfătuiește pe cei ce mănîncă pîinea cu chinuire, pentru rădicările asupră ale războinicilor, să aibă nădejdile întru Dumnezeu. Cînd va da iubiților Săi somnul, 3 iată moștenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui. „Somn”, aici, a numit cu închipuire odihna, fiindcă somnul dăruiește oamenilor odihnă. Deci zice: învrednicindu-ne Dumnezeu de a Sa purtare de grijă, vom putea a-i birui pe neprieteni, și a zidi fără osteneală, și a petrece cu întemeiere, și a dormi fără grijă și a ne face părinți ai multor fii, după făgăduință, că a făgăduit să facă neamul nostru ca nisipul de la marginea mării. Aceasta a zis și aici: „iată moștenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui”, adică: Dumnezeiasca făgăduință și blagoslovenia împrejurul copiilor s-a dăruit ca oarecare plată nouă, celor ce am nădăjduit spre Dînsul. 4 Ca niște săgeți în mîna celui tare, așa - fiii celor scuturați. Iar Teodotion: „ca niște săgeți în mîna celui puternic, așa - fiii tinereții.” După acest înțeles au tălmăcit încă și Achila și Simmah. Și zice că: Noi, cei ce nădăjduim întru Dumnezeu, vom fi nu numai mulți, ci și puternici ca niște săgeți ce se slobozesc de un puternic; noi, cei ce acum sîntem slabi și foarte ticăloșiți - că aceasta arată acest „scuturați” – vom fi tari foarte după ce vom dobîndi ajutorul de sus. 5 Fericit este cel care își va plini pofta sa dintru dînșii. Adică dintru neprieteni, căci nu numai că nu ne vor birui, ci îi și vom birui pe aceștia și vom fi doriți și iubiți la toți. Nu se vor rușina cînd vor grăi vrăjmașilor lor în porți. Adică atunci cînd vom vorbi înaintea porților cu solii trimiși de vrăjmași – că după obiceiul cel vechi nici nu-i primeau în lăuntrul porților pe soli, ci afară făceau răspunsurile. Însă prin toate a arătat nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Partea dinspre miazăzi, dar și vîntul cu același nume. [COLOR=#800080][2][/COLOR]„A se scula”, „a se ridica și a porni devreme” cum am tălmăcit și în alt loc. |
Psalm 127
TÎLCUIREA PSALMULUI 127 Cîntarea treptelor. După ce în Psalmul rînduit mai înainte a arătat a cîtor bunătăți este pricinuitoare nădejdea întru Dumnezeu, aici fericește pe cei ce împreună cu nădejdea au și dumnezeiasca frică, prin care se crește avuția faptei bune. Că celor ce au crezut întru Dumnezeu le este de trebuință petrecerea cea după Dumnezeu, că acesta este hotarul desăvîrșit al bunei-credințe. Fericiți – toți cei ce se tem de Domnul, Proorocescul cuvînt nu l-a fericit pe cel din neamul lui Avraam, nici pe cel din sămînța lui Israil, ci pe cel împodobit cu frica lui Dumnezeu. Și Fericitul Petru zice aceasta, în Fapte: „Întru adevăr cunosc că Dumnezeu nu Se uită la față, ci primit este Lui întru toată limba cel ce se teme de El și lucrează dreptate.” Proorocescul cuvînt a arătat și osebirea fricii celei dumnezeiești, că a adăugat: care umblă în căile Lui. „Că nu tot cel ce Îmi zice: Doamne Doamne! – va intra întru Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri.” Deci osebirea celor ce se tem de Domnul este să nu pășească afară de dumnezeieștile cărări, ci întru dînsele să facă totdeauna călătoria. 2 Ostenelile roadelor tale le vei mînca, Iar Simmah, așa: „Osteneala mîinilor tale o vei mînca”, încît este arătat că nici Cei 70 n-au numit „roade” rodirea pămîntului, ci partea mîinilor. Și zice: Vei culege roadele bunătăților semănate de tine. Aceasta a zis încă și dumnezeiescul Apostol: „Cel ce seamănă cu scumpete cu scumpete va și secera, iar cel ce seamănă întru blagoslovenie întru blagoslovenie va și secera.” fericit ești tu și bine va fi ție. Că nu numai cu cuvîntul vei fi dorit și vestit, ci și cu lucrul vei avea buna-norocire. 3 Muierea ta – ca o vie rodită în laturile casei tale. Fiindcă întru acea vreme socoteau aceasta bună-norocire, cuvîntul le făgăduiește lor și buna rodire a muierilor, cît să se asemene cu viile înflorite și încărcate de struguri. Fiii tăi - ca niște tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale. Și în Psalmul al 51-lea l-a asemănat pe cel drept cu măslinul - că a zis: „Eu, ca un măslin prea-rodit în casa lui Dumnezeu” - și aici i-a asemănat măslinilor de curînd răsădiți pe copiii celui ce se teme de Domnul, ca cei ce primesc adăparea bunei-credințe, și aduc rodul cel copt și frunzele lor nu și le leapădă, după bărbatul ce se fericește întru Psalmul dintîi. 4 Iată, așa se va blagoslovi omul ce se teme de Domnul. Că Dumnezeu este judecător al năravului, nu al neamului. Așa, l-a învrednicit de cununi pe Iov, cel ce își trăgea neamul din Isav; așa, l-a povățuit către adevăr pe Avimeleh[COLOR=#800080][1][/COLOR]; așa, - pe famen[COLOR=#800080][2][/COLOR]; așa, - pe Corneliu[COLOR=#800080][3][/COLOR], așa, - pe toate neamurile. 5 Blagoslovi-te-va Domnul din Sion, După părerea ce stăpînea atunci, că acolo socoteau că locuiește Dumnezeu. și vei vedea bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale. Că aceasta doreau să vadă cei ce s-au întors din Babilon și au văzut pustiirea cetății. 6 Și vei vedea pe fiii fiilor tăi. Mare blagoslovenie se socotea și vederea copiilor la bătrînețe adînci, deci hotărăște blagosloveniile cele unite cu socotelile. Iar cum că nu întru acestea știe avuția bunătăților, ne-a învățat Fericitul Isaia: „Să nu zică famenul: Eu sînt lemn uscat. Că acestea zice Domnul famenilor celor aleși: Acelea pe care Eu le voiesc, le voi da lor în casa Mea, și în zidul Meu loc minunat și nume bun, mai înalt decît al fiilor și al fiicelor.” Pace peste Israil! Iarăși roagă pace lui Israil. Însă pacea adevărată este pacea cu Dumnezeu, iar Israilul cel trupesc, după ce a căzut dintru aceasta, s-a lipsit și de cealaltă.[COLOR=#800080][4][/COLOR] |
Psalm 128
TÎLCUIREA PSALMULUI 128 Cîntarea treptelor. Și Psalmul acesta are proorocie a neamurilor ce se ridicau asupra Iudeilor după întoarcere. Și se învață să zică: De multe ori au bătut războiul cu mine, din tinerețile mele - zică dar Israil! - 2 de multe ori au bătut războiul cu mine, din tinerețile mele, și n-au putut asupra mea. „Tinerețe” numește petrecerea în Egipt și izbăvirea de acolo. Și, lăudîndu-L pe Făcătorul de bine, numără dumnezeieștile daruri, că zice: De demult, dintru început, mulți neprieteni s-au ridicat asupra mea și s-au ispitit a mă împresura cu tot felul de rele, dar prin dumnezeiescul ajutor am scăpat de bîntuielile acelora. Iar mai adevărat, acestea se potrivesc norodului celui nou, care a primit multe năpădiri ale războinicilor, dar pe toți i-a biruit și i-a arătat pe neprieteni închinători ai lui Dumnezeu. 3 Peste spatele mele au teslărit păcătoșii, Iar Achila și Teodotion au tălmăcit „au arat”. Și cuvîntul arată bătăile și muncile aduse de păgîni asupra purtătorilor de biruință Mucenici. Pe acestea le-a pătimit încă și Fericitul Daniil și minunații Anania, Azaria și Misail, și, în vremea lui Antioh, Macabeii. îndelungat-a fărădelegea lor. Achila a tălmăcit: „au lungit”, iar Simmah: „au întins-o făcînd rău”, în loc de: Au îngăduit multă vreme dîndu-mi războiul și crescînd a loru-și nelegiuire. 4 Domnul cel drept a tăiat grumajii păcătoșilor. În loc de „grumaz”, Achila și Simmah au tălmăcit: „lațuri”, iar Teodotion: „curse”. Și toate sînt adevărate: pentru că Dumnezeu a tăiat și a rupt lațurile gătite Sfinților, și a zdrobit cursele întinse lor și înșiși grumajii păcătoșilor a tăiat. 5 Să se rușineze și să se întoarcă înapoi toți cei ce urăsc Sionul! Zice: Să cadă, și să greșească din relele lor apucări și să se întoarcă în fugă cei ce dau război Sionului. 6 Facă-se ca iarba pe case[COLOR=#800080][5][/COLOR], care mai-nainte de a se smulge s-a uscat, 7 de care nu și-a umplut mîna sa cel ce seceră și sînul său cel ce adună mănunchele. Unele din pre-scrieri (adică izvoade) nu au „să se usuce”, ci: „să se smulgă”. Care lucru îl vedem pururea făcîndu-se și la țarini: că nimeni nu suferă să secere spicul verde și umed, ci îngăduie să se coacă și să se desăvîrșească, și atunci aduce asupră-i secera; iar buruiana ce răsare pe case se usucă mai-nainte de a odrăsli rod, de izbirea soarelui. Și se roagă ca sîrguințele războinicilor să se asemene acestora, primind sfîrșit mai-nainte de vreme. 8 Și n-au zis cei ce treceau: Blagoslovenia Domnului peste voi, blagoslovit-am pe voi întru numele Domnului! Cei ce văd holde îmbelșugate obișnuiesc a se minuna de sîrguința lucrătorilor de pămînt și, trecînd, blagoslovesc pe cei ce seceră unele ca acestea. Iar celor ce culeg iarba de pe casă, niciodată nu le-a grăit cineva vreo astfel de blagoslovenie. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Împăratul din Gherara, Filistean, cel ce i-a găzduit pe Avraam, iar apoi pe Isaac, și a răpit-o din neștiință pe Sarra. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iconomul împărătesei Candachia a Etiopilor, botezat de Sfîntul Apostol Filip (vezi Faptele Apostolilor, capitolul 8). [COLOR=#800080][3][/COLOR]Pentru Corneliu sutașul, vezi Faptele Apostolilor, capitolul 10. [COLOR=#800080][4][/COLOR] Să audă aceasta ecumeniștii noștri - care se roagă împreună cu ereticii papistași, uniți, protestanți, neo-protestanți, și cu urîtorii de Hristos Iudei, și cu păgînii mahomedani, și cu vrăjitorii voo-doo africani, și cu budhiștii, și cu shintoiștii, și cu închinătorii la foc zoroastrieni, și cu toate celelalte neamuri de închinători la draci – care se adună, precum au făcut acum vreo 5 ani în București, și dau slavă zeului „Pace”. Mă gîndesc la acel „San Egidio” din Piața Universității, care avea ca sub-scriere slogan-ul născocit de Bill Clinton: „Peace is the Name of God” („Pace este numele lui dumnezeu”). Între timp, întîlnirile de acest fel s-au înmulțit, ortodocșii făcînd pace cu toată lumea împotriva lui Hristos, povățuiți de Papă, care e propovăduit ca „apostol al Păcii”. [COLOR=#800080][5][/COLOR]În răsărit, unde e uscăciune mare, acoperișul caselor nu se face ascuțit în ape, ci terasat, încît buruienile pot crește pe el în voie. |
Psalm 129 & 130
TÎLCUIREA PSALMULUI 129 Cîntarea treptelor. Dintru adîncuri am strigat către Tine, Doamne! În loc de: Din însuși străfundul inimii trimit (și izbucnesc) în sus rugăciunea. Pentru că dumnezeiasca Scripturăîi prihănește pe cei ce folosesc și mișcă numai buzele, cum zice către Dumnezeul tuturor Proorocul Ieremia: „Aproape ești Tu, Doamne, de ruga lor, și departe de rărunchii lor!”; și cum îi prihănește pe Iudei Însuși Dumnezeu, zicînd prin Isaia Proorocul: „Norodul acesta cu buzele Mă cinstește, iar cu inima departe stă de Mine.” Iar acum, cei ce se roagă dintru adîncul inimii trimit în sus rugăciunea: 2 Doamne, auzi glasul meu, fie urechile Tale luînd aminte la glasul cererii mele! Și, grăind cuvintele acestea omenește, știe că Dumnezeu este fără de trup, pentru că a numit lucrarea auzitoare și văzătoare: că ochii noștri au puterea văzătoare, iar urechilor li s-a încredințat lucrarea auzitoare, iar Dumnezeu vede cu aceeași putere cu care și aude, și aude cu aceeași putere cu care și vede. 3 De vei căuta la fărădelegi, Doamne Ceata drepților roagă pe Dumnezeu să nu măsoare pedepsele cu păcatele. Așa, și Fericitul Anania și cei împreună cu el au pus nelegiuirile norodului împrejurul feței lor.[COLOR=#800080][1][/COLOR] Doamne, cine va suferi? Că, dacă vei ține cumpenele osîndei după dreptate, cine va fi vrednic să sufere hotărîrea scoasă de aceasta? Că ar fi nevoie ca toți să pătimească pieirea. Că la Tine este milostivirea. Ai iubirea de oameni înjugată cu dreptatea și ai fire să o folosești mai mult pe aceasta decît pe aceea. 4 Pentru numele Tău Te-am așteptat, Doamne! Așteptat-a sufletul meu spre cuvîntul Tău. În loc de „numele”, Achila și Teodotion au tălmăcit: „frica”, iar Simmah: „legea”. Și toate acestea arată înțelesul graiului, că zice: Știind bunătatea Ta, căci folosești mila ca pe o lege, nu mă deznădăjduiesc de cele mai bune nădejdi, așteptînd făgăduința bunătăților. Că „cuvînt” a numit aici făgăduința, iar Dumnezeu a făgăduit iubire de oameni celor ce se pocăiesc. 5 Nădăjduit-a sufletul meu spre Domnul din straja dimineții pînă în noapte. În loc de: „peste toată ziua”, că straja de dimineață este ceasul cel mai de pe urmă al nopții, că ultimii străjeri pînă la vremea aceea străjuiesc. 6 Din straja dimineții să nădăjduiască Israil spre Domnul! Nu se îndestulează drepții să aibă numai ei singuri bogăția nădejdii spre Dumnezeu, ci îi îndeamnă spre asemenea avuție și pe alții, pe toți, arătîndu-le cîștigul ce răsare de aici: 7 Că la Domnul este mila, și multă izbăvire la Dînsul, Că Stăpînul este iubitor de îndurări și iubitor de oameni și le dă mîntuire celor ce se căiesc. 8 și El va izbăvi pe Israil de toate fărădelegile lui. Cuvîntul acesta are acea proorocie pentru Stăpînul care zice: „El este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” Așa a zis și dumnezeiescul Gavriil către Sfînta Fecioară: „Vei naște Fiu, și vei chema numele Lui Iisus, că El va mîntui norodul Său de păcatele lui.” TÎLCUIREA PSALMULUI 130 Cîntarea treptelor. Doamne, nu s-a înălțat inima mea, Înălțarea inimii îi vatămă nu numai pe păgîni, ci și pe Sfinți. Și ne învață Istoria Paralipomenilorpentru bine-credinciosul împărat Iezechia, zicînd: „S-a smerit dintru înălțimea inimii lui.” Pentru aceasta îi sfătuiește și Domnul pe sfințiții Săi ucenici, zicînd: „Tot cel ce se smerește pe sine înălța-se-va, și cel ce se înalță pe sine smeri-se-va.” nici nu s-au înălțat ochii mei, Osebirea celor trufași este să-și ridice sprîncenele, și să umfle bucile obrajilor și să-i defaime pe toți. Iar cei izbăviți de patima aceasta nu învață aceasta pe Judecătorul ca pe unul ce nu ar ști, ci Îl cheamă spre mărturie ca pe Cel ce știe. nici n-am umblat întru cele mari, Simmah a tălmăcit: „întru vrednicii”, iar Achila: „întru măriri”. nici întru cele mai minunate decît mine. Iar Simmah: „nici întru cei ce covîrșesc mai multe decît mine”, în loc de: Pe sine-mi mă măsuram, și nu le-am făcut pe cele ce covîrșeau vrednicia mea. 2 De nu m-am smerit cu gîndul precum cel înțărcat spre maica lui, ci am înălțat sufletul meu, așa vei răsplăti spre sufletul meu! Iar Simmah, așa: „De nu m-am făcut deopotrivă și de nu am asemănat sufletul meu celui înțărcat către maica lui, așa se va răsplăti sufletului meu.” Zice: De nu m-am temut de Tine și nu m-am supus pe sine-mi Ție asemenea pruncului celui acum înțărcat de la țîță și care se teme de maica sa, ci am avut minte înaltă, mă rog să dobîndesc aceeași răsplătire. 3 Nădăjduiască Israil spre Domnul de acum și pînă în veac! Proorocescul cuvînt a arătat pentru care pricină a povestit isprăvile: că nu povestesc a loru-și faptă bună lăudîndu-se, ci deșteptîndu-i și ridicîndu-i către aceeași rîvnă pe alții. Pentru aceea, au rugat tot Israilul să se țină de aceeași nădejde, și să o aibă pe aceasta totdeauna și să adune roadele ce răsar dintru dînsa. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi la Daniil, capitolul 9. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum am tot zis: „persoana”. |
Psalm 131
TÎLCUIREA PSALMULUI 131 Cîntarea treptelor. Adu-Ți aminte, Doamne, de David și de toate blîndețele lui! Fiindcă, multe greșind noi și lipsindu-ne de toată îndrăzneala, Te rugăm pe Tine, Stăpîne, să-Ți aduci aminte de David și de blîndețele și buna-credință ale aceluia. Încă și Psalmul mai-nainte rînduit a pomenit aceasta și ne-a învățat arătat smerenia cugetului lui. 2 Cum s-a jurat Domnului și s-a făgăduit Dumnezeului lui Iacov: 3 Nu voi intra în lăcașul casei mele, nu mă voi sui pe patul așternutului meu, 4 nu voi da somn ochilor mei, și genelor mele dormitare 5 și odihnă tîmplelor mele, pînă ce voi afla locul Domnului, lăcașul Dumnezeului lui Iacov! Istoria Paralipomenilorne învață acestea mai descoperit: că el s-a rugat întîi să zidească dumnezeiasca Biserică, iar după ce l-a oprit Dumnezeu prin Proorocul Natan și i-a mai-nainte vestit zidirea ce era să se facă de Solomon, s-a stînjenit de zidire, dar nu s-a lenevit, ci a adunat aur, și argint, și fier, și aramă, și lemne și pietre. Și toate acestea - după cum am zis - cartea aceea îi învață pe cei ce voiesc să o citească. 6 Iată, L-am auzit pe El în Efrata, aflatu-l-am pe dînsul în cîmpii dumbrăvii. David se ruga să zidească Biserică lui Dumnezeu, și i s-a făgăduit că din rodul coapselor lui își va zidi lui-și Biserică însuflețită și cuvîntătoare: pe Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu. Pentru aceea zice proorocia: „Iată, L-am auzit pe El în Efrata, aflatu-l-am pe el în cîmpii dumbrăvii.” Că „Efrata” se numea cea care acum se numește Vitleem, și acolo S-a născut Stăpînul Hristos, Care, arătînd al Său trup Iudeilor, a zis tainic: „Stricați voi Biserica aceasta!”. Iar „cîmpi ai dumbrăvii” numește locul Bisericii din Ierusalim, care era pustiu și nu avea nici o zidire pe dînsul; că, oprindu-l cu rugăciunea către Dumnezeu pe Îngerul cel pierzător, acolo a așezat altar marele David, și a adus jertfă și l-a afierosit spre zidirea Bisericii[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Și - fiindcă erau două corturi[COLOR=#800080][2][/COLOR]: unul din pietre și din lemne, iar altul din trup și din suflet, primul făcut de Solomon în Ierusalim, iar al doilea țesut în Vitleem de darul Preasfîntului Duh; și bine-credincioșii de atunci pe acela îl vedeau, iar pe acesta îl așteptau - după cuviință a zis proorocescul cuvînt: „Iată, L-am auzit pe Dînsul în Efrata - adică: Se va face de Duhul Sfînt - aflatu-l-am pe el în cîmpii dumbrăvii”, adică pe cel zidit de Solomon, după făgăduința Duhului. 7 Intra-vom în lăcașurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui. A schimbat timpul, și zice: Intrînd acolo, ne închinăm crezînd că Biserica s-a învrednicit de dumnezeiasca arătare. Căci această înțelegere are acest „unde au stat picioarele Lui”, știind că Dumnezeu este nu numai fără de trup, ci și nescris împrejur. Dar dumnezeiasca Scripturăvorbește foarte trupește pentru Dînsul, măsurînd cuvintele cu auzurile omenești. 8 Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, „Odihnă” a lui Dumnezeu numește slujba după Lege, El neavînd trebuință și nici veselindu-Se de aceasta, ci îmbrățișînd buna-credință a celor ce o aduc. Și încă se roagă ca darul Lui să se arate iarăși și să i se dea Bisericii strălucirea mai dinainte. Tu și sicriul sfințirii Tale! După cuviință a pomenit Chivotul, fiindcă întru Sfintele Sfintelor era pus Chivotul cu tablele Legii,și deasupra acestuia sta curățitorul, și prin acela se făceau arhiereului oarecari vestiri ale dumnezeieștii arătări. Că Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pămîntul, „nu locuiește în biserici făcute de mîini”, după glasul Fericitului Pavel. Așa s-a rugat încă și înțeleptul Solomon: „Dacă cerul și cerul cerului nu este destul Ție... ” Aceasta a zis și Însuși Dumnezeul tuturor: „Cerul Îmi este Mie scaun, și pămîntul – așternut picioarelor Mele. Care casă Îmi veți zidi Mie? Sau care e locul odihnei Mele?” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Sfîntul Înger fusese trimis să pustiască Ierusalimul, ca pedeapsă pentru păcatul lui David, care făcuse acea neîngăduită numărare a norodului: „Îngerul Domnului stătea atunci deasupra ariei lui Ornan (Aravna) Iebuseul. Atunci, ridicîndu-și ochii săi, David a văzut pe Îngerul Domnului stînd între pămînt și cer, cu sabia goală în mîna sa, întinsă asupra Ierusalimului; și a căzut David și bătrînii cu fețele la pămînt, îmbrăcați în sac. Și a zis David către Dumnezeu: «Oare nu eu am poruncit să se numere norodul? Eu am greșit, eu am făcut rău; dar aceste oi ce au făcut? Doamne Dumnezeul meu, să vină mîna Ta asupra mea, asupra casei tatălui meu, iar nu asupra poporului Tău ca să-l piardă pe el!» Iar Îngerul Domnului a zis lui Gad Proorocul să spună lui David: «Să se suie David și să ridice un jertfelnic Domnului în aria lui Ornan Iebuseul» Și s-a dus David, după cuvîntul lui Gad pe care i-l grăise în numele Domnului.” (vezi Cartea întîi a Cronicilor, capitolul21). [COLOR=#800080][2][/COLOR]două Biserici |
Psalm 131 (2)
9 Preoții Tăi se vor îmbrăca cu dreptate, și cuvioșii Tăi se vor bucura.
Zice: Zidindu-se casa și Chivotul punîndu-se iarăși întru cele neintrate, preoții se vor face drepți săvîrșind slujba după Lege, iar cei ce nu s-au împărtășit de vrednicia preoțească, dar s-au grijit de buna-credință, se vor umple de toată veselia. 10 Pentru David, robul Tău, să nu întorci fața unsului Tău! „Uns” numește aici împărăția Iudeilor; și, de vreme ce împărații lor erau rău-credincioși, cei de atunci se roagă ca, pentru David, să nu se stingă neamul împărăției. Apoi, fac aducere-aminte de făgăduințe: 11 Juratu-S-a Domnul lui David adevăr, și nu Se va lepăda de dînsul: Nemincinos – zice – e Cel ce S-a făgăduit, și izvor al adevărului, și neîmplinirea făgăduinței este din cele cu neputință. Din rodul pîntecelui tău voi pune pe scaunul tău! Aceasta este una din făgăduințe, și a primit sfîrșit: că nu singur Solomon, ci și cei din Solomon s-au învrednicit de scaunele împărătești. Iar sfîrșitul făgăduinței l-a adeverit Stăpînul Hristos, întărind împărăția lui David, că aceasta a vestit mai-nainte și Fericitul Isaia: „Prunc S-a născut nouă Fiul și S-a dat nouă, a Cărui stăpînie este peste umărul Lui, și se cheamă numele Lui: Înger al marelui sfat, Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Stăpînitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Amin.” Și, după puține: „... ca să îndrepteze scaunul lui David și împărăția lui de acum și pînă în vremea cea din veac.” După cum am zis, făgăduința aceasta a adeverit-o Stăpînul Hristos, iar pe cealaltă Dumnezeu nu a dat-o nehotărîtă, că a zis așa: 12 De vor păzi fiii tăi așezămîntul Meu și mărturiile Mele acestea care îi voi învăța pe dînșii, și fiii lor vor ședea pe scaunul tău. Deci aceasta este făgăduința Stăpînului, iar nelegiuirea acelora a curmat cursul împărăției: căci, căzînd în păgînătate, Solomon a tras îndată asupră-și dumnezeiasca urgie, pentru care scaunul s-a tiranisit[COLOR=#800080][1][/COLOR]și cele zece seminții au primit împărăția altuia. Mai pe urmă vreme, încă și cele două seminții s-au golit de davidiceasca împărăție. 13 Că a ales Domnul Sionul, osebitu-l-a pe el spre lăcaș Lui-Și: Zice: De demult - o Stăpîne - ai prețuit-o pe aceasta mai mult decît pe celelalte cetăți și ai arătat-o a Ta sălășluire. 14 Aceasta este odihna Mea în veacul veacului, Zice: Tu ai zis acestea – o Stăpîne! – și ai făgăduit că Te vei odihni în Sion de-a pururea. Și aceasta a și dobîndit sfîrșitul: că, deși Biserica cea veche s-a pustiit pentru nebunia Iudeilor, prin dumnezeiescul dar locurile de acolo s-au învrednicit de Cruce, și de Înviere și de Înălțare, și toți aleargă din tot pămîntul și marea ca să capete blagoslovenia ce izvorăște întru acelea[COLOR=#800080][2][/COLOR]. aici voi locui, că l-am ales pe dînsul! Și acest stih a dobîndit sfîrșit, măcar că s-au schimbat casele, căci cuvîntul cel proorocesc a pomenit iar Sionul, întru care a fost și locul Crucii, și al Învierii. 15 Vînatul lui, blagoslovindu-l, îl voi blagoslovi, Iar Simmah, așa: „Îngrășarea lui, blagoslovind-o, o voi blagoslovi”, adică: Voi da lor îndestularea tuturor. pe săracii lui voi sătura de pîine. Voi da și celor lipsiți trebuința celor de nevoie. 16 Pe preoții lui îi voi îmbrăca cu mîntuire, Pe aceea pe care a chemat-o mai sus „dreptate”, aici a numit-o „mîntuire”, că mîntuirea este rodul dreptății. și cuvioșii lui cu bucurie se vor bucura. Iar iubitorii bunei-credințe se vor umple de toată veselia. 17 Acolo voi răsări corn lui David, Deci, după înțelegerea cea lesnicioasă, îl arată pe Zorobabel. Dar - de vreme ce acesta nu a trecut stăpînia nici la nepoți, nici măcar la fii - după cuviință nimeni nu ar putea să-l numească „corn” pe dînsul, care a povățuit puțină vreme, căci „cornul” arată oarece tare și statornic. Și, de vreme ce proorocia nu se potrivește lui Zorobabel, cuvîntul mai-nainte vestește nașterea după trup a lui Hristos, că așa a zis și Fericitul Petru în Fapte: „Prooroc fiind David și știind că Dumnezeul lui S-a jurat cu jurămînt că din rodul mijlocului său va ridica pe Hristos după trup și Îl va pune pe scaunul lui, mai-nainte știind aceasta, a grăit pentru învierea Lui.” gătit-am Luminător unsului Meu. Proorocescul cuvînt numește iarăși „Luminător” Biserica cea din David, care a primit lumina dumnezeirii. 18 Pe vrăjmașii lui îi voi îmbrăca cu rușine, iar peste dînsul va înflori sfințenia Mea. Deci martori ai rușinii sînt Iudeii, care au îmbrățișat vrăjmășia, secerînd rușinea. Iar „sfințenia” numește bisericile de peste tot pămîntul și marea, care sînt trup al Stăpînului Hristos și primesc de la Dînsul izvoarele sfințeniei. [COLOR=#800080][1][/COLOR]A fost apucat de tiranul Ieroboam, casa lui David rămînînd să stăpînească doar pe Iuda și Veniamin, cum am mai arătat. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Vorbește adică de hagialîcul la Sfintele Locuri, care azi s-a schimbat în turism mai mult sau mai puțin pios, dar superstițios și fariseic. |
Psalm 132 & 133
TÎLCUIREA PSALMULUI 132 Cîntarea treptelor. Iată dar: Ce este bun și ce e frumos, fără numai a locui frații împreună? Prin înseși lucrurile – zice – ne-am învățat că nimic nu este mai dulce decît împreună-glăsuirea și unirea frățească. Iar „frați” numește semințiile, fiindcă boierii și începătorii de la care și-au luat acestea numirea au fost fii ai unui tată. 2 Ca mirul pe cap, care se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, Untul de lemn arhieresc era alcătuit din multe feluri de flori mirositoare, dar nici una dintru acelea nu slobozea atîta bună mireasmă de sine-și osebită, ci amestecarea tuturor și împreună-turnarea dădea prea-foarte bună mireasmă. Deci a asemănat cu acesta frățeasca împreună-glăsuire după cuviință, fiindcă împreunarea mai multor isprăvi fac buna mireasmă a faptei bune desăvîrșite. care se pogoară pe marginea îmbrăcămintei lui. Zice: Darul dragostei se aseamănă cu mirul acela ce se vărsa peste capul lui Aaron, dar nu se pogora numai pînă la barbă, ci sfințea chiar și partea de prin prejurul pieptului a hainei. Că „margine” a numit ceea ce noi numim „guler”, pe care și Achila a zis-o „gură a hainei”. Deci: Precum sfințitul mir îl umplea pe preot de bună mireasmă - străbătînd de la cap, prin barbă, pînă la haină - așa ajunge folosul dintru împreună-glăsuire de la începătorie pînă la supuși. 3 Ca roua Ermonului care se pogoară pe munții Sionului, S-a mutat către altă icoană, învățîndu-ne iarăși folosul împreună-glăsuirii. Și a zis că aceasta se aseamănă cu roua ce vine peste Sion de la Ermon; și atîta este, cît și cărămizile lasă picături. Iar „Ermonul” este și el munte al Palestinei, care se cam deosebește de pămîntul lui Israil. că acolo a poruncit Domnul blagoslovenia și viața, pînă în veac. Nu în Ermon, ci în Sion, întru care s-a trimis peste Sfințiții Apostoli și roua de viață făcătoare a Preasfîntului Duh, prin care toți credincioșii dobîndesc veșnica blagoslovenie. TÎLCUIREA PSALMULUI 133 Cîntarea treptelor. Iată, acum binecuvîntați pe Domnul toate slugile Domnului, Nu al tuturor este acest lucru, a-L lăuda pe Dumnezeu, ci numai al celor ce îmbrățișează dumnezeiasca stăpînie și socotesc slujba Stăpînului pricinuitoare de mult folos. Pentru că osebirea celor ce au primit rănile păcatelor este să lăcrimeze, și să se tînguiască și să ceară dumnezeiasca iubire de oameni. care stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru! După ce a poruncit să laude pe Dumnezeu, a învățat și chipul cîntării de laudă, că dumnezeiescul Pavel a legiuit a ridica mîini cuvioase pretutindeni, dar mai ales în locurile afierosite pentru acest lucru se cuvine a aduce lui Dumnezeu îndatorita închinăciune. 2 În nopți, ridicați mîinile voastre la cele sfinte și binecuvîntați pe Domnul! După ce i-a învățat locul, îi învață și vremea, că noaptea este potrivită cîntării de laudă, dînd multă liniște și fiind izbăvită de gîlcevile cele multe. Iar acest „ridicați mîinile” poruncește obiceiul care și stăpînește. 3 Blagoslovi-te-va Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul și pămîntul. Căci, ca să nu prepuie cineva că Dumnezeul tuturor Se cuprinde și Se scrie împrejur numai în Sion, L-a arătat pe Dînsul Ziditor al tuturor, după cuviință: că prin „cer” și prin „pămînt” a cuprins toată zidirea, că în cer sînt Îngerii, iar pe pămînt petrec oamenii și cele făcute pentru aceștia. |
Psalm 134
TÎLCUIREA PSALMULUI 134 Aliluia. Cîntarea treptelor. Aceasta este altă laudă care s-a adus lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit slobozenia. Iar tîlcuirea lui „aliluia” am zis-o mai-nainte întru altele. Lăudați numele Domnului, lăudați pe Domnul, Fiindcă dumnezeiasca fire este nevăzută, ne poruncește a o lăuda pe aceasta după cuviință, zicînd: „Lăudați numele Domnului!” Îndestulați-vă – zice – cu numirea lui Dumnezeu și nu căutați a vedea cele cu neputință de văzut! 2 cei ce stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru! Zice: După ce v-ați izbăvit de robia Babilonienilor și ați dobîndit buna-cuviință și podoabă a dumnezeieștilor curți, lăudați-L pe Dătătorul bunătăților acestora! 3 Lăudați pe Domnul, că este bun Domnul! Faceți pricină a cîntării de laudă bunătatea Celui ce este lăudat! Cîntați numele Lui, că este bun! Mult cîștig se pricinuiește vouă și de aici - zice. Apoi, pomenește facerile de bine către dînșii: 4 Că pe Iacov Și-a ales Lui-Și Domnul, pe Israil, spre moștenire Lui-Și. Iar Simmah, așa: „pe Israil, spre alegere Lui-Și.” Zice: Pe dînsul l-a învrednicit de mai multă purtare de grijă, și l-a numit norod al Său și, de toți oamenii grijindu-Se, de acesta s-a grijit cu covîrșire. Pe acestea le-a zis încă și Fericitul Moisi: „Cînd a împărțit Cel Preaînalt neamurile, cînd a risipit pe fiii lui Adam, a pus hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu: și s-a făcut parte a Domnului Iacov, norodul Lui, Israil - funia moștenirii Lui.” 5 Că eu am cunoscut că este mare Domnul, și Domnul nostru - peste toți dumnezeii. Prin înseși lucrurile – zice – ne-am învățat vîrtutea Dumnezeului nostru și că dumnezeii închinați de celelalte neamuri nu vor putea nicidecum a se alătura cu Dînsul, că nimeni nu alătură pe Cel ce este, și de-a pururea este, cu cel ce nu este nicidecum. Apoi, arată puterea lui Dumnezeu din zidire: 6 Toate cîte a vrut, Domnul a făcut, în cer și pe pămînt, în mări și întru toate adîncurile. Cele făcute nu sînt măsurate deopotrivă cu puterea, ci cu voirea: că putea să zidească încă mult mai multe decît acestea și cu mult mai mari, ci atîtea și unele ca acestea a voit. Dar toate sînt ale Lui făpturi: cerul și cele cerești, pămîntul și cele pămîntești, marea și cele dintru dînsa. Iar „adîncuri” numește mulțimea cea nemărginită a apelor, că le-a numit cu multe nume de mări, fiindcă în multe noianuri s-a despărțit marea cea una: că unul este sînul Atlantic, și altul Oceanul, și noianul cel Tirenian, și cel Ionian, și cel Egeean, și cel Arabic, și cel Indian, și Marea Neagră, și Propontida[COLOR=#800080][1][/COLOR], și Elespontul[COLOR=#800080][2][/COLOR]și alte noianuri, mai multe decît cele zise. 7 Ridicînd nori de la marginea pămîntului, Pentru că, cu dumnezeiescul cuvînt, firea apelor cea curgătoare în jos se trage în sus, și se înalță în văzduh și adapă pămîntul. Și a zis că aceasta se ridică „de la marginea pămîntului”, căci din apele mărilor se strînge, iar „margini ale pămîntului” sînt sînurile mărilor. fulgerele spre ploaie le-a făcut Prin fulgere mai-nainte vestește dăruirea ploilor și arată minune mai prea-slăvită decît toate minunile: că, străbătînd prin ape, focul cel fulgerător nici pe acelea nu le înfierbîntă, nici el însuși nu se stinge. Cel ce scoate vînturile din vistieriile Sale. „Vistierii” ale vînturilor nu zice că sînt oarecari cămări, ci, de vreme ce voia dumnezeiască pornește cu lesnire vîntul cînd aerul e lipsit de acesta, pe ea a numit-o „vistierie”, căci, îndată ce poruncește, despre toate părțile se adună vînturile. Așa, după ce a arătat zidirea și purtarea de grijă cele de obște, de aici înainte povestește facerile de bine către Iudei: 8 Care a bătut pe cele întîi-născute ale Egiptului, de la om pînă la dobitoc. A pus întîi rana cea mai de pe urmă, fiindcă după aceasta au primit Iudeii slobozenia. 9 Trimis-a semne și minuni în mijlocul tău, Egipte, Prin acestea a arătat lucrările de minuni cele de tot felul și pedepsele. întru Faraon și întru toate slugile lui. Că nu a putut împărăția să izbăvească Egiptul de bătăile slobozite de Dumnezeu, ci întru aceleași rele au căzut și supușii, și împăratul. Așa a zis Dumnezeul tuturor și către marele Moisi: „Iată, Eu bat pe tot cel întîi-născut al Egiptului, de la cel întîi-născut al lui Faraon cel ce șade pe scaunul său, pînă la cel întîi-născut al roabei din moară.” 10 Care a bătut neamuri multe Pe cele ce au locuit de demult în Palestina. și a ucis împărați tari: 11 pe Sihon, împăratul Amoreilor, și pe Og, împăratul Vasanului Dumnezeiescul Moisi a stricat împărăția acestora. și toate împărățiile lui Hanaan. Pe aceștia i-a biruit Fericitul Iisus al lui Navi, și a împărțit norodului țările și cetățile stăpînite de aceia. Aceasta zice și aici Proorocul: 12 Și a dat pămîntul lor moștenire, moștenire lui Israil, norodului Său. Căci pămîntul stăpînit de demult de acei împărați păgîni a fost dat lui Israil de Dumnezeul său ca pe o moștenire părintească. |
Pslam 134 (2)
13 Doamne, numele Tău este în veac, și pomenirea Ta în neam și în neam!
Că mărimea minunilor făcute de Tine i-a învățat pe toți să știe numele Tău, și pomenirea facerilor Tale de bine se va păzi încă și întru neamurile ce vor fi. 14 Că va judeca Domnul norodul Său, și spre slugile Sale Se va umili. Zice: Văzînd că ni se dă război de vrăjmași, nu ne vei trece cu vederea, nici nu vei aduce asupră-ne pedepse vrednice de păcatele noastre, ci ne vei fi milostiv și blînd. Așa, după ce a arătat puterea Celui ce este cu adevărat Dumnezeu, arată și neputința celor ce se numesc „dumnezei”, dar nu sînt. Și, de vreme ce i-a numit „dumnezei”, i-a arătat că, împreună cu lucrarea, sînt pustii și de numire: 15 Idolii neamurilor – argint și aur, lucruri de mîini omenești. Zice: Dumnezeul nostru este Făcător al tuturor, iar aceia nu numai că nu au putere ziditoare, ci însuși chipul și l-au luat de la meșteșugul omenesc, că din materie și din meșteșug este înființarea lor. 16 Gură au, și nu vor grăi; ochi au, și nu vor vedea; 17 urechi au, și nu vor auzi; Au – zice – icoane ale simțurilor, dar sînt lipsite de lucrarea acestora. că nu este duh în gura lor. De acesta s-a împărtășit încă și firea celor necuvîntătoare, pentru că fiecare din jivine răsuflă, iar idolii nu se împărtășesc de acesta nici cît cele necuvîntătoare măcar. 18 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînșii și toți cei ce nădăjduiesc spre dînșii! De această nesimțire sînt vrednici să se împărtășească și cei ce îi zidesc pe dînșii, și cei ce se închină lor, că drept este ca cei ce se împărtășesc de cuvîntare, dar socotesc dumnezei pe cei lipsiți de viață și de cuvîntare, să se împărtășească de necuvîntarea acelora. 19 Casa lui Israil, binecuvîntați pe Domnul! Zice: Aceia dau slujbă și cinste idolilor neînsuflețiți, iar voi lăudați-L pe Făcătorul tuturor! Casa lui Aaron, binecuvîntați pe Domnul! A deosebit pe preoți de norod și a poruncit a-L lăuda deosebi, prin aceasta arătînd deosebirea. 20 Casa lui Levi, binecuvîntați pe Domnul! Aici este iarăși altă deosebire, căci leviții erau mai cinstiți decît ceilalți, dar mai jos decît preoții. Deci - ca aceștia să nu răpească vrednicia preoțească, fiindcă de demult au îndrăznit și acest lucru, trăind dumnezeiescul Moisi[COLOR=#800080][3][/COLOR]- de nevoie i-a deosebit și pe aceștia de preoți. Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvîntați pe Domnul! Aceasta este altă ceată, care nu-și trăgea neamul din Iacov, dar îmbrățișa bună-credința aceluia. Așa îi numea încă și pe nemernicii cei bine-credincioși, și acest lucru este destul să-i învețe pe Iudei că Dumnezeul tuturor alege mai mult rudenia năravurilor decît rudenia trupească. 21 Bine este cuvîntat Domnul din Sion, Cel ce locuiește în Ierusalim! Fiind binecuvîntat, Dumnezeu binecuvîntează: dar El binecuvîntează cu lucrul, iar El Se binecuvîntează cu cuvîntul; și cei ce Îl laudă grăiesc graiuri, iar El dăruiește înapoi blagoslovenia prin lucruri. Și a zis că El locuiește în Ierusalim nu scriind împrejur dumnezeiasca fire acolo, ci acolo știind atunci dumnezeiasca arătare. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Marea Marmara [COLOR=#800080][2][/COLOR]Strîmtoarea Dardanelelor [COLOR=#800080][3][/COLOR]Am amintit de aceasta într-o altă notă, de la tîlcuirea Psalmului 98. |
Psalm 135
TÎLCUIREA PSALMULUI 135 Aliluia. Proorocescul dar a scris lauda aceasta acelorași, lucrîndu-le lor folosul prin mai multe învățături. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Zice: Aduceți lui Dumnezeu lauda de mulțumire, pomenind bunătățile dăruite vouă de Dînsul și minunîndu-vă de mila Lui cea nemăsurată! 2 Mărturisiți-vă Dumnezeului dumnezeilor, că în veac este mila Lui! Al „dumnezeilor”, zice aici, nu al idolilor, că nu L-ar fi numit pe Dînsul Dumnezeu al celor ce nu sînt dumnezei, că Dumnezeu nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor. Deci „dumnezei” îi numește pe cei cinstiți cu preoția, care s-au făcut și fii ai lui Dumnezeu. Așa zice și în Lege: „Pe dumnezei nu îi vei grăi de rău, și pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei cleveti.” Și: „Fiu întîi-născut al Meu Îmi este Israil.” Și, prin Isaia: „Fii am născut și i-am înălțat.” Și, în Psalmi: „Eu am zis: Dumnezei sînteți și fii ai Celui Preaînalt.” Pe aceștia i-a numit „dumnezei”, pe cei care s-au făcut fii ai lui Dumnezeu. 3 Mărturisiți-vă Domnului domnilor! - că în veac este mila Lui. Și împărații, și principii îi stăpînesc pe supuși luînd stăpînirea de la Dumnezeu. Așa a zis și Domnul: „Împărații limbilor le domnesc pe ele și stăpînitorii le stăpînesc pe dînsele.” Sînt încă și oarecari Îngeri numindu-se Domnii. Pentru aceasta a zis și dumnezeiescul Apostol: „Căci, deși sînt așa-ziși dumnezei, fie în cer, fie pe pămînt - precum și sînt dumnezei mulți și domni mulți - dar nouă unul ne este Dumnezeu: Tatăl, de la Care sînt toate, și noi întru Dînsul; și unul ne este Domnul: Iisus Hristos, prin Care sînt toate, și noi printr-Însul.” Pe Acesta L-a numit Psalmul Domn al adevăraților domni. 4 Singurul Care a făcut minuni mari, că în veac este mila Lui. Mari lucrări sînt și cele ale robilor Lui celor iubiți: numim „dumnezeiești” și minunile lui Moisi, și pe ale lui Iisus Navi, și pe ale lui Ilie, așijderea încă și semnele făcute de Sfințiții Apostoli; deci după cuviință L-a numit Proorocul pe Dînsul: „singur Ziditor al marilor minuni”. Apoi, arată și făpturile Lui cele mari: 5 Celui ce a făcut cerul întru pricepere, că în veac este mila Lui. Că și numai văzîndu-se, cerul propovăduiește înțelepciunea lui Dumnezeu, că multă îi este mărimea, și frumusețea și rămînerea peste multă vreme. 6 Celui ce a întărit pămîntul peste ape, că în veac este mila Lui. Și acest lucru este vrednic de minune și covîrșește mintea omenească: adică, fiind înconjurat de ape despre toate părțile, pămîntul să stea și să rămînă întru a sa fire. Și după cuviință a înjugat marele scriitor mila Lui cea veșnică cu toate graiurile, fiindcă Iubitorul de oameni le-a zidit pe toate nu pentru a Sa trebuință, ci pentru singură iubirea de oameni. 7 Celui ce a făcut luminătorii mari, că în veac este mila Lui. Împărtășindu-se de dumnezeiasca purtare de grijă, oamenii obișnuiesc a aprinde făclii, dar tot focul de prin prejurul pămîntului nu urmează strălucirea unei singure stele. Iar decît toate stelele și decît însăși luna, prea-luminat este soarele: că, arătîndu-se, și pe acelea le acoperă, și razele aceleia le tîmpește[COLOR=#800080][1][/COLOR]. 8 Soarele – spre stăpînirea zilei, că în veac este mila Lui. 9 Luna și stelele – spre stăpînirea nopții, că în veac este mila Lui. Zice: A împărțit luminătorilor vremea: și cu razele soarelui face ziua, iar cu luna și cu stelele luminează noaptea, prin fiecare din cele făcute arătînd a Sa bunătate. 10 Celui ce a bătut Egiptul cu cei întîi-născuți ai lor, că în veac este mila Lui. Dar poate s-ar fi nedumerit cineva: Cum se lucrează moartea prin milă? Deci privească dezlegarea graiurilor puse înainte, că Cel ce îi miluiește pe cei nedreptățiți îi muncește pe cei ce nedreptățesc, că aceasta a adăugat aici și Proorocul: |
Psalm 135 (2)
11 Și a scos pe Israil din mijlocul lor, că în veac este mila Lui.
Mila pentru norodul acesta a adus pedeapsa asupra acelora. Dar și aceea, și aceasta s-a amestecat cu dreptatea, că și pe aceștia i-a miluit după dreptate, și pe aceia i-a muncit cu dreptate. 12 Cu mînă tare și cu braț înalt, că în veac este mila Lui. „Mînă” a numit lucrarea, iar „braț” – tăria, și prin amîndouă a arătat că, prin mîntuirea făcută norodului, a descoperit a Sa putere. 13 Celui ce a despărțit Marea Roșie întru despărțituri, că în veac este mila Lui. Oarecari, urmînd basmelor iudaicești, au zis că despărțirile Mării Roșii s-au făcut deopotrivă numărate cu cele 12 seminții, fiindcă Proorocul a zis nu „despărțire”, ci „despărțiri”. Dar se cădea să știe ei că noianul, tăindu-se, s-a făcut două în loc de unul, pentru că apa le era lor zid de-a dreapta și de-a stînga, „despărțiri” numind așadar tăierea în două părți a noianului. 14 Și a trecut pe Israil prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui. 15 Și a scuturat pe Faraon și puterea lui în Marea Roșie, că în veac este mila Lui. Că amîndouă sînt lucruri ale puterii Lui: și a-i trece pe aceștia cu lesnire noianul, și a-l cufunda pe acela în ape. 16 Celui ce a trecut pe norodul Său în pustie, că în veac este mila Lui. Încă și aceasta este dovada tăriei Lui dumnezeiești: să hrănească atîta norod într-atîta vreme în pustie și să dăruiască lui îndestularea celor de nevoie și de trebuință. 17 Celui ce a bătut împărați mari, că în veac este mila Lui. 18 Și a ucis împărați tari, că în veac este mila Lui. Întru cele trecute, am făcut în scurt tîlcuirea acestora. 19 Pe Sihon, împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui. 20 Și pe Og, împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui. Și, lăsîndu-i pe ceilalți împărați, nu așa prost i-a pomenit cu deosebire pe aceștia, ci aducîndu-i aminte norodului de biruința dată de Dumnezeu: că aceia se făleau pentru tăria, și pentru silnicia și pentru mărimea trupului, iar Og și pe pat de fier se culca pentru mărimea trupului, care pat era lung de 9 coți, cu lățimea de 5[COLOR=#800080][2][/COLOR]. 21 Și a dat pămîntul lor moștenire, că în veac este mila Lui. 22 Moștenire lui Israil, slugii Sale, că în veac este mila Lui. Că, după ce i-a cheltuit pe toți aceia cu moartea, l-a arătat stăpîn al pămîntului lor pe Israil. 23 Că întru smerenia noastră ne-a pomenit pe noi Domnul, că în veac este mila Lui. 24 Și ne-a izbăvit pe noi de vrăjmașii noștri, că în veac este mila Lui. Și Fericitul Moisi îi pomenește pe aceștia, că zice: „Au suspinat fiii lui Israil, și s-a suit strigarea lor către Dumnezeu.” Însă iarăși i-a miluit și după ce au fost robiți, și în pămîntul lor părintesc i-a întors. 25 Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui. De la purtarea de grijă din parte, s-a mutat iarăși către cea de obște, propovăduind purtarea de grijă a lui Dumnezeu împrejurul tuturor, că nu numai oamenilor, ci și dobitoacelor le aduce hrana potrivită. Așa a zis și Domnul întru sfințitele Evanghelii: „Căutați la păsările cerului, care nici nu seamănă, nici nu adună în vistierii, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește pe ele.” 26 Mărturisiți-vă Dumnezeului ceresc, că în veac este mila Lui! Dumnezeul nostru este Dumnezeu al tuturor, că este Făcător al tuturor, dar cu covîrșire este Dumnezeu al cerului, slujindu-Se și lăudîndu-Se de Îngerii ce petrec în cer, fiindcă locul acela este curat de păcat. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică le tocește, le face să nu mai aibă putere. [COLOR=#800080][2][/COLOR]4,32 m pe 2,4 m |
Psalm 136
TÎLCUIREA PSALMULUI 136 Psalmul acesta este nescris deasupra la Evrei, dar, obraznic lucru îndrăznind, oarecare l-a scris deasupra: „Lui David, prin Ieremia”, adăugînd și aceea, adică: „Nescris deasupra la Evrei.” Ci însăși plăsmuirea aceasta a deasupra-scrierii propovăduiește nebunia celui ce a scris-o: căci Ieremia nu s-a dus în Babilon în robie împreună cu ceilalți, ci, petrecînd puțină vreme în Ierusalim, s-a împărtășit de călătoria în Egipt împreună cu Iudeii cei fără de lege care l-au silit a-i urma. Deci cum se potrivește Ieremiei să zică: „La rîul Babilonului, acolo am șezut și am plîns”? Că Psalmul nu se cuvine nicidecum Proorocului aceluia este arătat din cele zise, dar pricina Psalmului este vădită, că cei ce au fost duși robi și au dobîndit întoarcerea povestesc cele ce li s-au întîmplat în Babilon. La rîurile Babilonului, acolo am șezut și am plîns cînd ne-am adus aminte de Sion. Cei mîhniți obișnuiesc a apuca locurile cele mai pustii și a-și tîngui acolo ale lor primejdii. Deci și aceștia, șezînd lîngă țărmurile rîurilor și gîndind la pustiirea mitropoliei lor, multe lacrimi vărsau, ce urmau curgerilor apei. 2 În sălcii în mijlocul lor am spînzurat organele noastre. Că acestea le erau cu totul netrebnice, fiindcă Legea le poruncea să împlinească slujba lui Dumnezeu într-un singur loc. 3 Că acolo ne-au întrebat pe noi cuvinte de cîntări cei ce ne-au robit pe noi și cei ce ne-au dus pe noi: Cîntare cîntați nouă din cîntările Sionului! Luîndu-ne în batjocură și punîndu-se asupra primejdiilor noastre, ne porunceau să le cîntăm și să-i veselim cu cîntările noastre, nu ca să ia de aici vreun folos, ci ca pe ale noastre să le rîdă. 4 Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin? Iar noi, știind nelegiuirea celor ce ne porunceau, nu ne-am supus lor. Însă acestea sînt mustrare a Iudeilor celor fără de lege care se sîrguiau a împlini Legea și săvîrșeau cele după Legeafară de locurile legiuite. 5 De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6 Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, Acestea se învață de Proorocul să le zică, ca să aibă neuitată pomenirea sfințitei cetăți și, mîngîindu-se cu nădejdile întoarcerii, să nu deprindă păgînătatea celor ce i-au robit. Deci zic: Chiar departe de tine fiind – o Ierusalime! – nu am dat uitării pomenirea ta, iar de aș face așa, aceasta să pătimesc și să nu dobîndesc ajutorul cel de sus. Că pe acesta îl numește „dreaptă”. de nu voi pune înainte-mi Ierusalimul ca început al veseliei mele. Zice: Cap al veseliei mele am vederea ta, și a ta înnoire și praznicele dintru tine, că prin acelea dobîndesc eu adevărata veselie. 7 Adu-Ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărîmării Ierusalimului, care ziceau: Stricați-l, stricați-l pînă la temeliile lui! Idumeii, ce se trăgeau din Isav, au rămas ținînd părinteasca vrăjmășie. Aceștia, cînd Ierusalimul se ardea și se risipea de Haldei, ziceau bucurîndu-se: „Stricați-l, stricați-l pînă la temeliile lui!”, în loc de: Răsturnați-l din temelie pe dînsul, cît nici înseși urmele temeliilor să nu rămînă! 8 Fiica Babilonului, ticăloasă! Așa, după ce a dat lui Dumnezeu judecata Iudeilor, mai-nainte grăiește și pieirea ce avea să fie cetății Babilonului, și o numește pe dînsa „ticăloasă” ca pe ceea ce avea să fie mișea[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Iar Achila, în loc de „ticăloasă”, a zis : „mai-nainte prădată”. Fericit este care va răsplăti ție răsplătirea ta care ai răsplătit nouă! Și ce este aceasta? 9 Fericit este care va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră! Că, de vreme ce și ei i-au omorît cu cruzime pe pruncii Iudeilor, Proorocul mai-nainte le vestește lor pedeapsa cea întocmai. Deci se fericește Chir, care i-a muncit pe aceia și i-a slobozit pe aceștia, nu că ar fi fost ucenic al curatei și adevăratei bune-credințe, ci pentru că l-a învrednicit pe norodul cel bine-credincios de slobozenie și a poruncit a se zidi dumnezeiasca Biserică. Că Dumnezeu primește roadele cele puține și dăruiește răsplătirile cele mari, cum a lăudat și a propovăduit cei doi bani ai văduvei. |
Psalm 137
TÎLCUIREA PSALMULUI 137 Lui David. După întoarcerea din Babilon, surpînd cu dumnezeiescul ajutor neamurile ce s-au ridicat asupra lor, Iudeii aduc laudă de mulțumire lui Dumnezeu. Deci pe acestea le mai-nainte vestește dumnezeiescul David. Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea N-au fost nemulțumitori către Făcătorul de bine, ci - aducîndu-I rugăciune, și dobîndind ajutor - pentru facerile de bine Îi răsplătesc cu cele după putere, și Îi aduc laude. și înaintea Îngerilor voi cînta Ție. Zice: Vom urma noroadele Îngerilor și, precum în ceruri aceia laudă pe Dumnezeul tuturor dănțuind, așa și noi, pe pămînt, vom aduce Ție cîntare duhovnicească de laudă. 2 Închina-mă-voi către Biserica cea sfîntă a Ta, pentru mila Ta și adevărul Tău, Și Biserica afierosită numelui Tău îmi va fi mie în loc de cer. Întru aceea mă voi închina Ție și voi face slavoslovia de mulțumire, văzînd iubirea de oameni către mine și dreptatea făcută asupra războinicilor: că, uneltind adevărul, asupra acelora ai hotărît pierzare, ca asupra unor nedrepți și asupritori, iar pe mine m-ai mîntuit cu mila Ta. că ai mărit peste tot numele cel sfînt al Tău. Că prin toate este cinstit numele Tău, și se cîntă de toți cei ce au văzut tăria Ta. 3 Ori în ce zi Te voi chema, degrab mă auzi! Mă rog a dobîndi totdeauna veselia aceasta. De multă purtare de grijă vei învrednici sufletul meu întru puterea Ta. Adică: Întru puterea Ta vei face multă purtare de grijă pentru sufletul meu și îl vei umple de mîngîiere și de îndrăzneală. Iar Simmah, așa: „M-ai întărit cu puterea sufletului meu.” M-ai învrednicit - zice - de mult ajutor și purtare de grijă. 4 Mărturisească-se Ție, Doamne, toți împărații pămîntului, că au auzit graiurile gurii mele! Și atunci, cunoscînd acea prea-mare biruință, s-au minunat toți de puterea Dumnezeului tuturor, dar împărații și domnii Îl laudă pe Făcătorul tuturor mai cu covîrșire abia după înomenirea Dumnezeului și Mîntuitorului nostru. Însă întru biruința aceea nu au auzit graiuri, ci au văzut lucruri prea-slăvite, iar acum au auzit graiuri și se îndulcesc de evangheliceștile propovăduiri. 5 Și să cînte întru căile Domnului, că mare este mărirea Domnului! Rugător le zice pe cele ce or să fie și mai-nainte grăiește schimbarea lucrurilor, zicînd că toți se vor minuna de purtarea de grijă a lui Dumnezeu și de iconomie - căci „căi” numește iconomiile. 6 Că înalt este Domnul, și spre cele smerite privește, Aceasta a zis și întru alt Psalm: „Cel ce întru cele înalte locuiește, și spre cele smerite privește.” Și zice că, fiind înalt și negrăit din fire, nu Se lenevește nici de cei prea-mici, ci și pe aceia îi învrednicește de a Sa purtare de grijă. și pe cele înalte de departe le cunoaște. Că le cunoaște pe toate mai-nainte de facerea lor și, de departe văzîndu-i pe cei dintru stăpînii, aduce fiecăruia doctoriile potrivite. 7 De voi merge în mijlocul necazului, mă vei via. Glasul este cel al adevăratei credințe: Nădăjduiesc – zice – că, și de m-aș împresura din toate părțile de primejdii, voi fi mai înalt decît cele grele și din ajutorul Tău voi dobîndi viață. Peste mînia vrăjmașilor ai întins mîinile Tale, și m-a mîntuit dreapta Ta. Că, mîniindu-Te asupra neprietenilor mei, pe aceia i-ai dat pedepsei, iar pe mine m-ai învrednicit de mîntuire. Și de aici este arătat că „mînă” numește lucrarea, iar „dreaptă”: lucrarea cea bună, fiindcă „mîna” a înjugat-o cu pedeapsa vrăjmașilor, iar „dreapta” cu facerea de bine spre dînsul. 8 Domnul va răsplăti pentru mine. Zice: Om fiind și în păcate tăvălindu-mă, eu nu pot a-I răsplăti facerile de bine, încît Domnul Însuși, Cel ce S-a făcut dăruitor al acestora, înomenindu-Se și luînd asupră-Și a mea fire, va plăti datoria mea. Și împreună-glăsuiește cu acestea și dumnezeiescul Apostol, zicînd că Stăpînul Hristos a șters zapisul împotriva noastră. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mîinilor Tale să nu le treci cu vederea! Deci: De vreme ce mila Ta este nemăsurată și se întinde împreună cu veacul, dăruiește făpturilor Tale grabnică mîntuire! Proorocul a adus și această rugăciune învățîndu-se de darul Preasfîntului Duh că Făcătorul firii va plăti datoria firii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„mișel” - „sărman”, „nemernic”, „ticălos”, „netrebnic” |
Psalm 138
TÎLCUIREA PSALMULUI 138 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Iar Psalmul are mai-nainte grăirea împăratului Iosia. Că, odrăslind din tată rău-credincios[COLOR=#800080][1][/COLOR]și fiind încă nepot al unui moș ca acesta[COLOR=#800080][2][/COLOR](adică rău-credincios), el a urît păgînătatea acelora, și a călătorit prin toată fapta bună; și, înfocîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, i-a omorît pe toți preoții idolilor, iar pe cei ce îmbrățișau buna-credință i-a învrednicit de toată căutarea și cinstea. Pe acestea mai-nainte le zice Psalmul, și proorocescul cuvînt îl aduce pe dînsul în mijloc rugîndu-se și spăimîntîndu-se de mai-nainte cunoștința pentru dînsul. Doamne, cercatu-m-ai, și m-ai cunoscut. Cercare a faptei bune nu este numai sărăcia și mîhniciunea, ci și împărăția și buna-norocire: că - precum întru cele de mîhniciune ne lămurim, dacă putem suferi cu vitejie cele de scîrbă ce ni se întîmplă - așa și întru bunele-norociri ne iscusim și ne arătăm: că ori ne înălțăm împreună cu bunele-norociri, ori ajungem a cunoaște firea acestora. Deci, încredințîndu-se împărăția Fericitului Iosia și chivernisind-o el cu bună-credință, după cuviință a zis: „Doamne, cercatu-m-ai, și m-ai cunoscut.” 2 Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea. Pe toate – zice – le-a cunoscut cu de-amănuntul: pe care le lucram șezînd și pe care le făceam sculîndu-mă - că prin „ședere” și prin „sculare” a arătat toată viața. Și graiurile acestea sînt ale sufletului curat și ale științei sănătoase. Și - de vreme ce a zis: „cercatu-m-ai, și m-ai cunoscut” - ca să nu prepuie cineva că Dumnezeu cunoaște cele făcute după sfîrșitul lucrurilor, a adăugat foarte potrivit: 3 Tu ai priceput gîndurile mele de departe. Că - de demult, și dintru început și mai-nainte cu multe neamuri de plăsmuirea mea - nu numai că ai văzut mai-nainte faptele mele, ci ai și cunoscut mai-nainte gîndurile ce aveau să fie. Cărarea mea și funia mea Tu ai iscodit-o Iar Teodotion, așa: „cărarea mea și calea mea Tu ai iscodit-o.” „Cale” și „cărare” numește faptele, iar „funie” – îndreptarea acestora, din metafora celor ce zidesc și îndreaptă pereții cu o sfoară. Ai cunoscut – zice – cu de-amănuntul faptele mele, și nimic dintru ale mele nu s-a tăinuit de cunoștința Ta. 4 și toate căile mele mai-nainte le-ai văzut, că nu este vicleșug pe limba mea. Dumnezeul tuturor nu numai că le-a văzut mai-nainte, ci le-a și spus mai-nainte prin Prooroci. Și lui Ieroboam, ce jertfea și aducea dumnezeiasca cinste junicilor, mai-nainte i-a vestit că se va scula fiul lui David, Iosia, și va da morții pe preoții idolilor și în acea capiște le va arde oasele de tot. 5 Iată, Doamne, Tu ai cunoscut toate cele de pe urmă și cele de demult. Prin înseși lucrurile m-am învățat că ai toată cunoștința, și a celor făcute de demult, și a celor nefăcute încă. Tu m-ai zidit și ai pus peste mine mîna Ta. Căci cum este cu putință să se tăinuiască ceva dintru ale mele de Făcătorul meu, Care m-a închipuit pe mine în lăuntru, în pîntecele maicii mele, și m-a învrednicit de toată purtarea de grijă? Iar acest „ai pus peste mine mîna Ta” se aseamănă cu: „Mîinile Tale m-au făcut și m-au zidit”, însemnînd totodată și purtarea de grijă de după zidire. 6 Minunată s-a făcut cunoștința Ta dintru mine; întăritu-s-a, nu voi putea spre dînsa. Dintru cele făcute către mine, am cunoscut puterea Ta, și - voind a lăuda înțelepciunea Ta, dar nenimerind vrednicia - îmi mărturisesc biruirea. Așa – povestind acestea, și minunîndu-se de cunoștința și de mai-nainte cunoștința Dumnezeului tuturor, și că nu s-a tăinuit nimic de Dînsul, nici din cele făcute, nici din cele ce vor să fie - se mută către altă noimă: 7 Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Și de la fața Ta unde voi fugi? De Cel ce le știe pe toate așa de vădit, unde este cu putință să se tăinuiască cel ce fuge? Și ni se cuvine a însemna cum învață că și Dumnezeu, și Preasfîntul Duh au aceeași lucrare: „Unde mă voi duce – zice – de la Duhul Tău, și de la fața Ta unde voi fugi?” Și a cărora lucrare este una, una cu adevărat - și puterea; și a cărora putere este una, una - și firea; deci cu adevărat una este și firea lui Dumnezeu, și a Duhului. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Amon, vezi Cartea a doua a Cronicilor. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Manase, vezi Cartea a doua a Cronicilor. |
Psalm 138 (2)
8 De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi pogorî în iad, de față ești.
Pe toate – zice – le împlinești: pe cele de sus și pe cele de jos, că acela este marginea cea mai de pe urmă a înălțimii, iar celălalt - a adîncului. Și bine l-a înjugat cu cerul pe acest „Tu acolo ești”, și cu iadul pe acest „de față ești”: că Se odihnește peste Îngerii care petrec în ceruri, și pretutindeni este de față, și înainte le stă tuturor, și „întru Dînsul trăim - după dumnezeiescul Apostol – și ne mișcăm și sîntem.” 9 De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi sălășlui la marginile mării, 10 și acolo mîna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta. „Dimineață” a numit răsăriturile, iar „margini ale mării” – apusurile; pentru că, pe lîngă înălțime și adînc, a adăugat lungimea și lățimea, învățîndu-ne că dumnezeiasca fire este nescrisă împrejur. Încă și Iona Proorocul a cercat puterea acesteia: că, ispitindu-se a fugi de Dumnezeul tuturor, s-a prins, și s-a legat cu valurile, și s-a închis în chit ca într-o temniță și s-a povățuit către cetatea la care se trimisese. Deci graiurile proorociei se arată adevărate și aici, că, „dacă mă voi sălășlui la marginile mării, acolo mîna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta”. 11 Și am zis: Poate întunericul mă va acoperi, și noaptea este luminare întru desfătarea mea. Iar Simmah, așa: „Aș zice: Poate întunericul mă va acoperi - dar și noaptea este luminoasă împrejurul meu.” Zice: Măcar către răsărit, măcar către apusul soarelui de voi fugi, nu voi scăpa de puterea Ta. Măcar întru întunericul nopții de mă voi ispiti să mă acopăr, nici așa nu mă voi tăinui, că Ție și întunericul Îți este lumină. 12 Că întunericul nu se va întuneca la Tine, și noaptea ca ziua va lumina. Iar Simmah, așa: „Nici întunericul întunecat nu va fi peste Tine, încă și noaptea ca ziua se va lumina.” Zice: Întunericul îmi este întuneric mie, că eu am deosebire a luminii și a întunericului; iar Ție, Luminii celei gîndite, și noaptea Îți este prea-luminoasă și mai luminătoare decît toată amiaza zilei. Precum este întunericul ei, așa și lumina ei. Că, precum îmi este mie noaptea de întunecoasă, așa Îți este de luminoasă Ție. 13 Că Tu ai zidit rărunchii mei, Zice: Și acestea nu le zic așa prost, ci fiind luminat cu darul Tău și primind în gînduri strălucirea Ta. Că „rărunchi” a numit aici gîndurile, de vreme ce partea poftitoare este lipită de rărunchi, și gîndurile primesc asupreala acesteia. sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele. Tu Te-ai făcut și pedagog al meu, și dascăl, că am dobîndit a Ta purtare de grijă îndată ce am ieșit din pîntece. 14 Mărturisi-mă-voi Ție, că cu înfricoșare Te-ai făcut minunat. Minunate sînt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte. Și pentru aceasta petrec lăudîndu-Te, strălucindu-mă cu ale Tale mari lucrări și ridicîndu-mă către acestea. 15 Nu s-a ascuns de Tine osul meu, pe care l-ai făcut întru ascuns, și statul meu întru cele mai de jos ale pămîntului. Zice: Cunoști cu de-amănuntul toate cele pentru mine, că Tu m-ai zidit în pîntecele maicii mele și m-ai adus la lumină ca din marginea cea mai de pe urmă a pămîntului. Că așa a tălmăcit și Achila: „Nu s-a acoperit osul meu de Tine, cu care am fost făcut întru ascuns; în multe feluri m-am închipuit, ca întru o parte prea de jos a pămîntului.” Nimic - zice - nu se poate tăinui de Tine, Care ai plăsmuit firea oamenilor în prăvălia[COLOR=#800080][1][/COLOR]cea ascunsă a firii. 16 Cele nelucrate ale mele le-au văzut ochii Tăi, și în cartea Ta toți se vor scrie; zile se vor zidi, și nimeni întru dînșii. Iar Simmah, așa: „Încă nefiind închipuit eu, ochii Tăi mai-nainte m-au văzut împreună cu toți cei scriși în cartea Ta, celor ce se zidesc nelipsindu-le nici o zi.” Zice: Mai-nainte de a mă zidi și a mă închipui, m-ai văzut pe mine la fel ca pe cei născuți și desăvîrșiți, care nu sînt lipsiți de nici o zi, și sînt scriși în cărțile Tale. De cărțile acestea face pomenire și Fericitul Daniil, că zice: „Judecătorul a șezut și cărțile s-au deschis.” Și Domnul zice, întru sfințitele Evanghelii: „Iar ai voștri, și perii capului toți sînt numărați.” Iar prin „cărți”, se cuvine a înțelege atotcuprinzătoarea cunoștință a lui Dumnezeu și netăinuita pomenire a lui Dumnezeu. Așa, după ce le-a povestit pe cele dumnezeiești, de aici își descoperă al său scop, necăutînd iubire de cinste și de slavă, ci punîndu-se înainte drept întîi chip și pildă de folos: 17 Iar mie foarte îmi sînt cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule! Foarte s-au întărit stăpîniile lor. Și istoria ne învață arătat acest lucru, Dumnezeu învrednicindu-i pe dumnezeieștii preoți de toată cinstea și căutarea, că toți au auzit făgăduințele făcute lui Avraam: „Voi blagoslovi – zice – pe cei ce te binecuvîntează pe tine, și îi voi blestema pe cei ce te blestemă.” Iar pe acest „s-au întărit stăpîniile lor”, Teodotion l-a tălmăcit așa: „s-au întărit săracii lor”, fiindcă cei ce, pentru nelegiuirile împăraților celor rău-credincioși, au petrecut de demult întru prostime și sărăcie au dobîndit înaintea Iosiei toată cinstea. 18 Număra-voi pe dînșii, și mai mult decît nisipul se vor înmulți. Pentru că, luminîndu-se la minte prin bună-credința împăratului, cei ce demult erau rău-credincioși s-au întors către buna-credință și au îmbrățișat petrecerea după Lege, și cei ce de demult erau numărați lesne s-au făcut mai înalți decît numărul. Cuvîntul mai-nainte vestește încă și schimbarea lumii ce s-a făcut după înomenirea Dumnezeului și Mîntuitorului nostru, că cei ce se grijesc de slujba lui Dumnezeu biruiesc numărul în fiecare cetate și țară. Sculatu-m-am și încă sînt cu Tine. Iar Simmah, așa: „Deștepta-mă-voi și de-a pururea voi fi cu Tine.” Că, de-a pururea deșteptîndu-mă pe sine-mi, voi lepăda somnul trîndăviei și voi păzi în minte a Ta pomenire, dobîndind a Ta purtare de grijă. 19 De vei ucide pe păcătoși, Dumnezeule! Bărbații sîngiurilor, depărtați-vă de la mine! - că pricinuitori sînteți întru gînduri. Osebirea celor ce iubesc pe cei buni este a se îngrețoșa de cei împotrivnici. Pentru care zice: Dacă Tu, Iubitorul de oameni, îi ucizi pe păcătoși, cu mult mai vîrtos mă voi întoarce eu de împreunarea acestora, știind socoteala lor cea prigonitoare, că nu suferă și nu primesc sfătuirile cele bune, ci le leapădă prin învîrtoșarea socotelii. 20 Lua-vor întru deșertăciune cetățile Tale. Și - zice - nu fără dreptate îi vei ucide pe dînșii, ci pentru că vor locui în deșert cetățile Tale, nedobîndind nici un folos din legile Tale. 21 Au nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, și asupra vrăjmașilor Tăi m-am topit? 22 Cu urîciune desăvîrșită i-am urît pe ei, vrăjmași s-au făcut mie. De dragostea Ta sînt spînzurat – o Stăpîne! – și pe aceleași cu Tine voiesc și să le iubesc, și să le urăsc. Pentru aceasta, îi iubesc și îi cinstesc pe cei ce se țin de a Ta slujbă și credință, iar pe cei ce Te urăsc nu numai că îi urăsc, ci mă și necăjesc și mă topesc pentru ei: că îi urăsc ca pe niște călcători de Lege, dar îmi este milă de ei ca de niște oameni. Și sînt silit a plînge pentru dînșii pentru fireasca împreună-pătimire, dar iarăși mă îngrețoșez de dînșii pentru multa lor răutate. 23 Ispitește-mă, Dumnezeule, și cunoaște inima mea! Cearcă-mă, și cunoaște cărările mele! 24 Și vezi de este calea fărădelegii întru mine și mă povățuiește în calea cea veșnică. Acestea eu așa socotesc că le ai, însă Te rog pe Tine, Doctorul sufletelor cel prea-bun, să iscodești cu de-amănuntul viața mea și să cerci mișcările inimii mele; și, de se va afla ceva împotrivnic legilor Tale, mă rog a se îndrepta de a Ta înțelepciune și a se povățui către călătoria cea veșnică. Acestea s-au zis de Fericitul David, dar mai-nainte s-au grăit pentru Iosia bine-credinciosul; sînt puse înainte încă și tuturor celor ce voiesc pricină de mîntuire. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atelier” zicem noi acum, nesuferit cuvînt franțuzesc și franc-masonic. |
Psalm 139
TÎLCUIREA PSALMULUI 139 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Scoate-mă, Doamne, de la omul rău, de la bărbatul nedrept izbăvește-mă! Nedrept era Saul și nemulțumitor către făcătorul de bine, că pe dumnezeiescul David - cel ce nu numai că nu-l nedreptățise cu nimic, ci i se și făcuse pricinuitor al multor bunătăți - el se sîrguia să-l ucidă. 2 Care a gîndit nedreptate în inimă, toată ziua rînduia războaie. Nu numai că a gîndit rele, ci lîngă gînduri a adăugat și lucrurile. Iar pe acest „toată ziua”, Simmah l-a tălmăcit: „în fiecare zi”. 3 Ascuțitu-și-au limba lor ca de șarpe, venin de aspidă sub buzele lor. De multe ori s-au ispitit a-l ucide pe dînsul cu vicleșug și de multe ori, jurîndu-se și grăindu-i cuvinte prietenești, au călcat jurămintele. Deci după cuviință a asemănat socoteala vicleană și vicleșugul ascuns cu veninul fiarelor tîrîtoare. 4 Păzește-mă, Doamne, de mîna păcătosului, de la oamenii nedrepți mă scoate! Rugăciunea aceasta este cuviincioasă omului drept, că nu cere pieirea vrăjmașilor, ci mîntuirea lui-și. Care au gîndit să împiedice pașii mei. Gonindu-se de Saul, Fericitul David a fugit către cei de altă seminție, iar aceia erau păgîni și lucrători a toată fărădelegea. Deci și pentru aceasta este vrednic de minune, căci pretutindeni era păzitor al bunei-credințe și nu suferea a sluji nevoilor și vremilor. Și zice: Acesta care mă gonește puțin a lipsit de nu mi-a împiedicat pașii bunei mele credințe. 5 Ascuns-au cei mîndri cursă mie și cu funii au întins cursă picioarelor mele, pe lîngă cărare sminteli mi-au pus mie. „Mîndru” numește pe însuși Saul, iar „curse”, și „funii” și „sminteli” - bîntuielile de multe feluri, năpădirile, pîndirile. Și le-a zis pe acestea cu închipuire, din metafora celor ce vînează și întind lațuri, și curse și mreji. 6 Zis-am Domnului: Dumnezeul meu ești Tu, Iar eu, defăimînd toate cele omenești, m-am dăruit pe sine-mi Ție, și pe Tine Te știu Domn și Dumnezeu al meu și de la Tine aștept ajutorul. ascultă, Doamne, glasul cererii mele! 7 Doamne Doamne, puterea mîntuirii mele, Repetarea este a celui ce crede și iubește, că zice: Întru Tine am nădejdea mîntuirii mele, că Tu singur poți da mîntuire. umbrit-ai peste capul meu în ziua de război. Și acest lucru l-am deprins cu iscusul: pentru că - și cînd am primit asupră-mi monomahia[COLOR=#800080][1][/COLOR](adică lupta) cu Goliat, și cînd m-am sîrguit la război cu cei ce de altă seminție - cu ajutorul Tău m-am îngrădit împrejur ca și cu o pavăză. 8 Să nu mă dai, Doamne, de la dorirea mea, celui păcătos! Iar Simmah, așa: „Să nu dai, Doamne, poftele călcătorului de Lege!” Așa au tălmăcit încă și Teodotion și Achila: „Să nu-i dai împlinirea poftei celui ce poftește a mea junghiere.” Iar după Cei 70, așa se cuvine a înțelege: „Să nu-și dobîndească prin mine acelea pe care le poftește.” Că eu vreau să mă mîntuiesc, iar acela vrea să mă ucidă, deci acea poftă să nu o dai aceluia. Gîndit-au asupra mea, să nu mă părăsești, ca nu cîndva să se înalțe! Tot gîndul îl pornesc asupra junghierii mele, deci să nu mă lipsești de a Ta purtare de grijă, ca să nu le dai lor pricină de trufie. 9 Capul înconjurărilor și ostenelile buzelor lor îi va acoperi pe dînșii. De aici, mai-nainte zice relele ce se vor întîmpla lor. Iar Simmah a tălmăcit acest stih mai descoperit: „Amărăciunea celor ce mă înconjură, truda buzelor lor, să-i acopere pe ei!” Zice: Să cadă întru ale lor pîndiri, și ei să pătimească ceea ce lucrează asupra mea și desăvîrșit să-i acopere amărăciunea măiestrită de ei asupra mea! Aceasta se aseamănă cu ceea ce a zis în Psalmul al 7-lea: „Groapă a săpat, și a deschis-o pe dînsa, și va cădea în groapa pe care a lucrat-o.” 10 Cădea-vor peste dînșii cărbuni, în foc îi vei surpa pe ei, Căci ca și cu un foc îi vei cheltui pe dînșii de tot cu urgia Ta. întru ticăloșii, și nu vor putea răbda. Cădea-vor în primejdii, și nu se vor înălța deasupra lor. Și acestea s-au întîmplat lui Saul întru războiul împotriva celor de altă seminție, că, după ce a fost junghiat, acolo a primit sfîrșitul vieții. 11 Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pămînt, Prin acestea îi însemnează pe cei ce îl cleveteau la Saul: pe Doic, pe Zifei, pe alții care au rostit multe clevetiri asupra lui. Și ne învață că cei ce uneltesc cuvîntări mincinoase pentru bogăție și pentru silnicie nu-și nimeresc scopul și nu dobîndesc cele dorite. pe bărbatul nedrept relele îl vor vîna întru stricăciune. Și acestea le-a pătimit și Saul: că a fost prins în război și a luat rana aducătoare de moarte. 12 Cunoscut-am că va face Domnul judecată săracilor și izbîndă lipsiților, Am învățat dreptatea dumnezeieștii hotărîri - zice - și știu că nu-i va lăsa spre vătămare vrăjmașilor pe cei lipsiți de ajutorul omenesc, ci îi va pedepsi pe cei nedrepți după vrednicie. 13 iar drepții se vor mărturisi numelui Tău și vor locui drepții cu fața Ta. Deci, dobîndind de la Tine această purtare de grijă, ceata drepților Te laudă și iubesc a Ta stăruire, pururea nălucindu-Te pe Tine și părîndu-li-se lor că văd a Ta față. Într-acest fel este și cea zisă în Psalmul 15: „Mai-nainte vedeam pe Domnul înaintea mea totdeauna, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clătesc.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Luptă unul la unul între cei mai puternici războinici ai unei armate, prin care se hotăra soarta războiului. La noi, o pildă de monomahie este înfruntarea lui Preda Buzescu cu hanul tătar. |
Psalm 140
TÎLCUIREA PSALMULUI 140 Psalmul lui David. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! „Strigare” numește cu adevărat osîrdia sufletului, că și lui Moisi, tăcînd așa, i-a zis Dumnezeu: „Ce strigi către Mine?” Ia aminte glasul rugăciunii mele cînd strig către Tine! Zice: O Stăpîne! – primește rugăciunea mea cu milostivire. 2 Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta; ridicarea mîinilor mele - jertfă de seară. Cu rugăciunea a înjugat și lucrarea faptei bune: că „ridicarea mîinilor” pe aceasta o arată, fiindcă mîinilor li s-a încredințat lucrarea. Și se roagă să i se înalțe rugăciunea asemenea fumului tămîiei și să urmeze buna mireasmă a aceleia; la fel, și întinderea mîinilor să se arate asemănată jertfei de seară. A pomenit de seară, nu de dimineață, căci era în primejdii și în scîrbe, iar primejdia se aseamănă întunericului și nopții. 3 Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele! Ziditorul a dat limbii două ziduri: unul al dinților și altul al buzelor, oprind pornirile ei necuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Dar Proorocul se roagă să dobîndească și altă străjuire, temîndu-se să nu grăiască ceva necuvios pe cînd își plînge a sa nevoie. Iar că nu suferea niciodată a zice ceva de hulă nici cînd era gonit de Saul, mărturisește istoria: căci, și cînd ai lui (ai lui David) s-au ispitit a-l ucide pe dînsul (pe Saul), el l-a numit „uns al Domnului”; și, vorbind către dînsul, s-a numit pe sine-și „rob al lui”; și l-a ucis pe cel ce i-a vestit junghierea lui Saul și se fălea că el a făcut-o, zicînd: „Sîngele tău asupra capului tău, că ai zis că tu ai ucis pe unsul Domnului.” 4 Să nu abați inima mea spre cuvinte de răutate, ca să pricinuiască pricini întru păcate! Se roagă a i se păzi nu numai limba, ci și înseși mișcările minții, ca nici întru acelea să nu se afle alt gînd afară de dumnezeieștile legi. Iar în loc de: „ca să pricinuiască pricini întru păcate”, Simmah a zis: „gînduri nelegiuite”. Iar după Cei 70, așa se cuvine încă a înțelege: Ar fi putut să gîndească Fericitul David că Saul îi era vrăjmaș și războinic și dorea junghierea lui, și deci a-l ucide nu era lucru fără dreptate, că Legeaporuncea: „Vei iubi pe vecinul și vei urî pe vrăjmașul tău!” Dar el, mai-nainte văzînd evangheliceasca petrecere, voia să viețuiască după dînsa, și se roagă să nu ia nici o pricină spre păcat. Cu oamenii ce lucrează fărădelegea nu mă voi însoți, și cu aleșii lor. Că - zice - pe acestea le lucrează lucrătorii nelegiuirii, iar mie să nu-mi fie vreo împărtășire cu dînșii, măcar de ar și avea ei desăvîrșita bună-norocire. Că „aleși”, aici, îi numește pe cei răi care sînt bine-norociți. 5 Certa-mă-va dreptul cu milă și mă va mustra, iar untul de lemn al păcătosului să nu-mi ungă capul meu; Mai plăcute - zice - îmi sînt mie mustrările de scîrbă care mi se fac de cei drepți pentru învățătură și folos, decît cele dulci aduse de cei păcătoși, măcar de îmi și dăruiesc acestea viață mai dulce decît untdelemnul ce îmi strălucește capul; aleg a fi certat de cei drepți, în loc de a fi cinstit de cei păcătoși. că încă și rugăciunea mea este întru bune vrerile lor. Iar Simmah, așa: „încă și rugăciunea mea este întru răutățile lor.” Că atît de departe stau eu de a rîvni buna lor norocire, încît mă rog să se schimbe: ca, schimbîndu-se aceea, să-și schimbe și ei răutatea. 6 Înghițitu-s-au lîngă piatră judecătorii lor. Nu după multă vreme - zice - se vor face deșerți, și cei ce se află suiți întru stăpînirea cea desăvîrșită vor fi cufundați asemenea stîncilor acoperite de ape - în loc de: Se vor da uitării. Auzi-se-vor graiurile mele, că s-au îndulcit. Și, învățîndu-se cu iscusul adevărul graiurilor mele, vor simți dulceața și folosul acestora. 7 Ca grosimea pămîntului s-au rupt pe pămînt, risipitu-s-au oasele lor lîngă iad. „Grosimea pămîntului” numește desimea pămîntului care, tăindu-se cu plugul, se desparte în bulgări. Deci – zice - cei ce acum stau se vor împrăștia cu moartea, asemenea bulgărilor acestora, și oasele lor se vor risipi în morminte. Că „lîngă iad” a numit mormintele. 8 Căci către Tine, Doamne Doamne, ochii mei; spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu! Iar eu nu mă bizui nici unui ajutor omenesc, ci aștept ajutorul Tău și mă rog ca sufletul meu să nu se lipsească de acesta. 9 Păzește-mă de cursa care mi-au pus mie și de smintelile celor ce fac fărădelege! Cursele și smintelile acestea le-a pomenit și în Psalmul de mai-nainte. Iar „curse” și „sminteli” numește bîntuielile, de care se roagă să se izbăvească. 10 Cădea-vor în mreaja Lui păcătoșii, Adică a lui Dumnezeu, că cei ce întind curse altora se vor prinde întru dumnezeiasca pedeapsă ca întru niște lațuri, și vor suferi acelea pe care le lucrează și vor pătimi acelea pe care le aduc asupra altora. deosebi sînt eu pînă ce voi trece. Iar eu voi petrece despărțit de aceștia pînă ce voi primi sfîrșitul vieții mele. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică neraționale. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:08:13. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.