Da, e un lucru stiut, in ecumenism “ortodoxia” nu se exprima prin credinta, ci prin pastrarea comuniunii cu episcopul, mitropolitul, patriarhul care din oarece motive isi spune “canonic”.

Dar aici discutam despre Biserica Ortodoxa care se afla acolo unde exista succesiune apostolica si credinta ortodoxa vie si neschimbata asa cum au cunoscut si strabunicii nostri. In Biserica Ortodoxa inter-comuniunea este numai o consecinta a exprimarii ortodoxiei. In Biserica Ortodoxa se traieste doar dupa invatatura Sfintilor Parinti, si nimeni nu suspenda canoanele, nu le considera depasite de vreme, nici nu le interpreteaza in “duh”, ci le aplica in intelepciune duhovniceasca cu akrevie sau ikonomie.

Dupa razboiul civil din Rusia, Sf. Tihon, patriarhul Moscovei a dat ucaz in 1920 prin care a cerut tuturor bisericilor sa caute protectie in alta parte pina cind necazul va trece. In mai 1922, bolsevicii “reformeaza” Biserica Rusa transformind-o intr-un organ de Stat, si asa a ramas pina in zilele noastre. Episcopii din diaspora, impreuna cu cei care au reusit sa scape din Rusia s-au adunat la Karlovic (in Serbia) in septembrie 1922 unde au format sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Toti acesti episcopi sint ortodocsi. Biserica Rusa din afara Rusiei are parohii in intreaga lume, peste tot unde exista ortodocsi si nu numai rusi. De-a lungul timpului a fost mama pentru toti ortodocsii adevarati refugiati din calea comunismului si ecumenismului. Patriarhia Constantinopolului a preferat sa fie in comuniune cu bisericile reformate de diavol din tarile comuniste si/sau cu cele care ii impartaseau ereziile ecumeniste decit cu biserica curata Ortodoxa Rusa din afara Rusiei. Asa se explica lipsa comuniunii cu patriarhiile “canonice”. Totodata, Biserica Rusa din afara Rusiei a ajutat bisericile ortodoxe (citeste calendariste, stiliste, traditionaliste – pe limba ecumenista) locale prin consacrare de episcopi, si tot in timpul cit Sf. Filaret Noul Marturisitor (a fost canonizat in 2000, 2001, 2008 si 2009 de diferite sinoade) a fost Intii Statatorul Bisericii (1964-1985).



In mesajul urmator, Fani71 va aduce argumentul forte pro-ecumenist ca Biserica Rusa din afara Rusiei a intrat in comuniune cu patriarhiile “canonice” in 2007, ceea ce este adevarat, dar fara nici un fel de relevanta. E ca si cum ai zice ca toti sfintii romani de pina la schisma ar trebui scosi din calendarele ortodoxe pentru ca biserica romana a apostat in 1054. Intorcindu-ma la Biserica Rusa din afara Rusiei si la istorie, din nefericire aceasta a cazut in 1986 sub influenta unor forte nestraine de KGB si a altor puteri lumesti care au condus-o accelerat pina la apostazie in 2007. Insa, o treime din credinciosi, cler si manastiri s-au rupt in America inca din 1986 si 1987 punindu-se la adapost sub sinodul Bisericii Ortodoxe (Calendariste, Stiliste, Traditionaliste – dupa nomenclatorul ecumenist) a Greciei (biserica care a re-capatat episcopi cind ierarhia i s-a stins tot prin sinodul Sf. Filaret), alte grupuri au facut-o mai tirziu, dupa 2000 si sint in proces de reorganizare in Rusia, Europa de Vest si America. In toata lumea ortodocsii nu sint multi, dar sint purtati de indemnul Mintuitorului: “Sa nu-ti fie frica, turma mica!” si fac Biserica sa razbata prin vremuri grele, de mare decadere spirituala, pina la sfirsitul lumii, pentru ca “portile iadului” nu o vor cuceri.

Inca odata: patriarhul in biserica ortodoxa nu e un fel de papa! Au existat suficienti episcopi care sa formeze un sinod de sine statator si au decis (in 1922, deci in alte conditii decit cele din 1920) ce au considerat ei mai bun pentru Rusia si ortodoxie. Biserica Rusa n-a facut “compromisuri” cu puterea, ci a fost exterminata si repusa in loc ca un simplu organ de stat[COLOR="Red"](1)[/COLOR]. Intre 1917 si 1935 130.000 de preoti ortodocsi au fost arestati, din care 95.000 au fost executati (restul, doar Dumnezeu stie citora le-or fi ramas oasele in gulag). Numai intre 1927 si 1940 numarul bisericilor ortodoxe in Russia a scazut de la 29.584 la mai putin de 500. Cine iti inchipui tu ca se afla in biserica lui Stalin? Cu acela si cu aceia patriarhul ecumenic s-a cuminicat si continua sa o faca!

Foarte bine. A existat multa emigratie ruseasca si nu tuturor le plac rigorile ortodoxiei. Unii au preferat si prefera ecumenismul, mult mai relaxat si lumesc.

Bine. Atunci o sa fii de acord ca este exact situatia creata in biserica romano-catolica la 1700 cind unele biserici ortodoxe au acceptat pe papa in Ardeal. Din punctul de vedere romano-catolic a insemnat o recunoastere a greselilor trecutului din partea acelor biserici. Din punct de vedere ortodox, insa, acele biserici au apostat la 1700. Tot din punct de vedere ortodox, Biserica Rusa din afara Rusiei a cazut in apostazie in 2007 intrind in comuniune cu patriarhiile ecumeniste (eretice).

Anatema impotriva ecumenismului a fost data in 1983 cind Biserica Rusa din afara Rusiei marturisea ortodoxia. Toate sinoadele ortodoxe (calendariste, stiliste, traditionaliste – in limbaj ecumenist) au intarit de-atunci anatema. Deci, consens cu privire la anatema exista din plin in lumea ortodoxa:

"Cei care ataca Biserica lui Cristos prin invataturi care sustin ca Biserica Mintuitorului este impartita in asa numitele ramuri ce difera in doctrina si traditie, sau ca Biserica nu exista in mod vizibil, dar se va forma in viitor cind toate sectele sau cultele si chiar religiile se vor uni intr-un singur trup, si care nu fac diferenta intre preotia si tainele Bisericii si cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharisia ereticilor lucreaza intru mintuire; si prin urmare si cei care in mod constient sint in comuniune cu ereticii mentionati mai inainte, sau care le recomanda, disimineaza sau apara erezia cea noua a ecumenismului sub pretextul dragostei fratesti sau a presupusei unificari a crestinilor dezbinati sa se

[size=4]afuriseasca[/size]."

Biserica “oficiala” rusa este biserica lui Stalin. Cei care au ramas (vorbesc despre cler) sint ofiteri KGB/FSB si informatori ai acestuia – vezi agentul “Mihailov”, actualul patriarh al Moscovei. N-ai decit sa umbli in parasinagogile lor si sa te cuminici cu ei prin patriarhul tau in ceea ce-ti imaginezi tu ca este “una, sfinta, soborniceasca si apostoleasca” biserica, daca asta vrei.

Cei care erau in gulag primeau Sfintele Taine de la preotii care erau in gulag. Doar nu-ti imaginezi ca bolsevicii ii scoteau pe puscariasi duminica la slujba! Pe cei de-afara i-a mintuit Dumnezeu dupa legea firii. Tainele KGB sint mari, dar in nici un caz nu sint sfinte.

Da, iti dau dreptate, sint intr-adevar schismatici. Au refuzat comuniunea cu Biserica lui Stalin si cu toti cei care sint in comuniune cu Biserica lui Stalin, caci “ce conglasuire este intre Hristos si Beliar sau ce impartasire are credinciosul cu necredinciosul?”.

Cum sa nu aiba legatura? Toate acele patriarhii sint ecumeniste. In rest, am spus doar ca unii prefera ecumenismul ortodoxiei pentru ca e mult mai relaxat si lumesc, dupa cum chiar tu ne-ai convins: ati suspendat mai toate canoanele si pe cele care le-ati pastrat le interpretati in “duh”.

Eu sint ortodox si nu sint aici ca sa discut detalii foarte personale legate de credinta mea.

Ecumenistii mutileaza adevarul lui Dumnezeu. Vorbesc cu tine, dar poti sa ma inviti si la masa.

Mintuitorul le-a rasturnat schimbatorilor de bani mesele si i-a scos din Templu cu biciul. Si asta este un exemplu de urmat.

Imi pare rau, Fani71. Probabil ti se intimpla pentru ca nu te impartasesti cu Trupul si Singele Domnului, singurul lucru care te poate apara de diavol si feri de inselaciune.

Astept sa-mi aduceti argumente prin care sa-mi demonstrati ca ma insel (si crede-ma, chiar mi-as dori sa reusiti!). Pina acum n-am auzit decit ca n-am dragoste crestineasca (cum oare as putea avea fata de minciuna?), ca nu dau ascultare(?), ca sint atotstiutor (ma indoiesc), etc, cam putin, totusi, pentru a-ti sustine ideile, nu crezi? Ti-as propune sa te intorci iar la lista celor 7 si sa mai incerci odata sa-ti masori ortodoxismul, si fara a face trimiteri la persoana cind nu mai ai nimic de spus:

Citat:

1. In 1922 Patriarhia Ecumenica recunoaste validitatea succesiunii apostolice in biserica anglicana. Cu alte cuvinte, confirma veridicitatea tainelor si in afara Bisericii Ortodoxe, prin urmare Biserica Ortodoxa nu mai detine Adevarul decit impreuna cu anglicanii. 2. In 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagoras ridica anathema asupra bisericii romano – catolice (da, schisma nu mai exista!) - in conditiile in care biserica romano – catolica se aflat intr-un grad de apostazie mult mai inaintat decit la 1053 (numarul ereziilor pe care le promoveaza este mult mai mare decit la vremea shismei). In plus, prin trecerea papei in dipticonul Constantinopolitan, Patriarhia Ecumenica se afla, tehnic, in comuniune si cu Papa de la Roma. 3. In 1993, Patriarhia Ecumenica, Biserica Rusa, Biserica Alexandriei, a Cyprului, Poloniei, Finlandei, Albaniei si BOR semneaza acordul de la Balamand (Liban) in care biserica romano-catolica este numita “biserica sora”, iar Biserica Ortodoxa si biserica romano-catolica sint definite ca “cei doi plamini ai Crestinatatii” - o renuntare in scris la ortodoxie. 4. In 2008, Mitropolitul BOR al Banatului se impartaseste cu greco-catolicii, excluzindu-se astfel din comuniunea ortodoxa, pentru ca nu poti fi si greco - catolic si ortodox in acelasi timp. Mitropolitul Corneanu ramine in continuare membru al Sinodului BOR. 5. Biserica Ortodoxa Antiohiana impartaseste monofiziti siriaci, recunoaste validitatea botezului si casatoriei monofizite, con-celebreaza slujbe cu monofizitii (Biserica Siriaca este o biserica monofizita – erezie condamnata la cel de-al IV-lea Consiliu Ecumenic). 6. Mitropolia Finlandei tine Sfintele Pasti dupa pascalia noua incalcind astfel hotaririle celui de-al III-lea Consiliu Ecumenic (in 2008 a sarbatorit Pastele cu 1 saptamina inaintea pastelui iudaic, impreuna cu romano-catolicii si protestantii). 7. Toate acele bisericile care isi spun canonice si care se afla in comuniune cu Patriarhia Ecumenica participa activ in miscarea ecumenista pan-crestina si inter-religiosa (canoanele Bisericii Ortodoxe interzic slujirea si rugaciunea in comun cu heterodocsii si paginii).

"Noi, ierarhi, cler si popor al adevaratei Biserici Ortodoxe, aflate sub pastorirea Prea Fericitului Auxentiu, Arhiepiscop al Atenei si a toata Grecia, vazind ca ecumenismul marturiseste o Biserica a lui Cristos formata din ramuri cu doctrine si traditii diferite sau chiar opuse; ca recunoaste tainele ca lucratoare intru mintuire ale ne-ortodocsilor – care au pierdut sau nu au avut niciodata forma canonica de botez, si dintre care multi hirotonisesc si introneaza femei la preotie si episcopie, in timp ce altii nici macar nu recunosc preotia; ca se manifesta aceste credinte in slujbe si rugaciuni in comun la care participa ortodocsi, heterodocsi si chiar ne-crestini si pagini; si ca prin acestea se cauta a inrobi libertatea spirituala si Adevarul lui Cristos la minciuna si puterile si preocuparile acestei lumi care sint in duhul Anticristului; declaram prin aceasta ecumenismul culme a tuturor ereziilor, intru totul opus credintei apostolice a Sfintilor Parinti, respingator Sfintei Treimi, pregatitor venirii Anticristului, si ca toti credinciosii care tin comuniune cu ecumenistii sau marturisesc acele invataturi se afla sub afurisirile care cad peste eretici. Considerind, mai departe, marea tradare a Bisericii infaptuita de Mitropolitul Sergius, locum tenens al tronului patriarhal al Rusiei, la 16/29 iulie 1927 cind a inrobit Biserica statului comunist si ateu – sau mai bine spus cind a creat schisma in Biserica ca sa se supuna el si toti cei care l-au urmat printului acestei lumi; luind in considerare cele sapte decenii de persecutie criminala dusa de Patriarhia Moscovei impotriva ortodocsilor care au ramas statornici in marturisirea de credinta exprimata in scrisoarea pastorala din 14/27 septembrie 1927, trimisa din lagarul de concentrare din Solovki de catre episcopii marturisitori si martiri prin care il condamna pe Mitropolitul Sergius si pe toti cei care i-au urmat calea plina de perfidie; si vazind ca mostenitorii sai, actualii ierarhi ai Patriarhiei Moscovei nu au condamnat sergianismul, care a dat cele ale lui Dumnezeu cezarului, nu au incetat sa tradeze credinta apostolica prin participarea lor in Consiliul Mondial al Bisericilor sau nu au renuntat la ecumenism, nici nu au alungat din mijlocul lor spiritul protestant al “Bisericii Vii”, condamnat de catre sfintul patriarh Tihon, si vazind renuntarea la botezul canonic prin scufundare de trei ori si multe alte inovatii care fac biserica de nerecunoscut ca ortodoxa in doctrina si traditie; declaram ca toti credinciosii care tin comuniune cu oricare dintre sergianisti si succesorii acestora incalca Adevarul si Credinta lui Cristos, se supun duhului Anticristului si cad in afurisirea Bisericii."

(Februarie 1993)

La 7 decembrie 1965 patriarhul ecumenic Athenagoras, un mason de gradul 33, ridica anatema din 1054 asupra bisericii romano – catolice.

La 15 decembrie, Sf. Filaret Noul Marturisitor, itii statator al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Russiei ii scrie lui Athenagoras urmatoarele:


“Gestul pe care l-ai facut pune semn de egalitate intre eroare si adevar. Secole de-a rindul bisericile ortodoxe au crezut, si intemeiat, ca n-au incalcat nici o doctrina de-a Sfintelor Sinoade Ecumenice; timp in care Biserica Romei a introdus o serie de inovatii in invataturile sale dogmatice. Cu cit mai multe inovatii erau introduse, cu atit mai adinca devenea ruptura dintre Est si Vest. Deviatiile doctrinale ale Romei in secolul al XI-lea inca nu contineau erorile care au fost adaugate mai tirziu. De aceea suspendarea excomunicarii din 1054 ar fi avut poate sens la aceea vreme, dar astazi nu-i decit dovada indiferentei cu privire la cele mai semnificative erori, mai exact, la doctrinele noi si straine Bisericii stravechi, dintre care unele, identificate de Sf. Marcu al Efesului, au constituit motivul pentru care Biserica a respins unirea de la Florenta… Nici un fel de uniune cu Biserica Romana nu este posibila atita timp cit aceasta nu renunta la noile sale doctrine, si nici un fel de rugaciune in comun nu poate fi restabilita fara decizia tuturor bisericilor, ceea ce cu greu s-ar putea intimpla inainte de eliberarea Bisericii Rusiei care in prezent traieste in catacombe… Dialogul adevarat implica schimb de opinii si existenta posibilitatii de a convinge participantii sa ajunga la intelegere. Dar asa cum se deduce din enciclica Ecclesiam Suam a Papei Paul al VI-lea dialogul devine un plan pentru unirea noastra cu Roma printr-o formula care ii lasa neatinse doctrinele si, in particular, doctrina dogmatica cu privire la pozitia Papei in Biserica. Compromisul facut prin acceptarea erorii este necunoscut in istoria Bisericii Ortodoxe si este strain esentei Bisericii. Nu poate aduce armonie in marturisirile de credinta, ci numai unitate de suprafata, iluzorie, similara convietuirii comunitatilor protestante dizidente in miscarea ecumenica.”

La 19 ianuarie 1918, Sf. Tihon, patriarhul Moscovei, anatemizeaza comunistii cu urmatoarele cuvinte:

“Prin puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu va interzicem sa va apropiati de Tainele lui Cristos si va anatemizam daca doar purtati nume crestinesti, chiar daca prin nastere apartineti Bisericii. De asemenea, va cerem tuturor, fii si fiice credincioase ale Bisericii Ortodoxe sa nu aveti nici un fel de impartasire cu astfel de decazuti ai rasei umane: “Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela" (1 Corinteni 5:13).”

In iulie 1937 la Uskut, in Siberia s-a tinut o adunare secreta a sinodului Bisericii Ruse din Catacombe care a decis urmatoarele:

“1. Sfintul Sinod interzice dreptcredinciosilor sa primeasca impartasanie de la clerul confirmat de statul anti-crestin.

2. Duhul Sfint a relevat Sfintului Sinod ca anatema-blestem aruncata de Prea Sfintia Sa Patriarhul Tihon este valida si ca toti preotii si slujitorii Bisericii care au indraznit sa o considere greseala ecleziastica sau tactica politica intra sub puterea anatemei.

3. Tuturor celor care discrediteaza si se dezic de Sfintul Sinod din 1917-18: Anatema!”

Parintele Seraphim Rose a spus despre Sf. Filaret Noul Marturisitor: “Pozitia ortodoxa a Mitropolitului Filaret este bazata pe experienta intregii sale vieti petrecuta in ortodoxie… Luarile sale de pozitie care nu admit compromisul in favoarea adevaratei ortodoxii seamana foarte bine cu acelea din secolul al XIX-lea ale celui cu acelasi nume, Mitropolitul Filaret al Moscovei, campionul ortodoxiei patristice in confruntarea cu influentele anti-ortodoxe care veneau dinspre vest.”

Tot ieromonahul Seraphim (Rose), in Cuvintul Ortodox, vol. 12, Nr. 1 din ian. – feb. 1976, mai spunea: “Intre conducatorii Bisericilor Ortodoxe de astazi exista unul singur de la care se asteapta – si nu numai membrii propriei sale Biserici, dar si foarte multi apartinind multor altor Biserici Ortodoxe – sa vina glasul corectitudinii ortodoxe, a adevarului si constiintei nepatate de considerente politice si calcule de orice alta natura. Glasul Mitropolitului Filaret de New York, Intii Statator al Bisericii Ruse din Afara Rusiei este singura voce pe de-antregul ortodoxa intre toti conducatorii ortodocsi. Prin aceasta el este ca si Sfintii Parinti din vremurile vechi, cei care au pus puritatea ortodoxiei mai presus de orice, si sta in mijlocul acestei lumi confuze din punct de vedere religios ca ultimul campion al ortodoxiei in spiritul Consiliilor Ecumenice.”

Sfintul Mitropolit Filaret, Intii Statator al Bisericii Ruse din Afara Rusiei a scris in ton umil, dar ferm scrisori de ingrijorare (premergatoare, vazut in retrospectiva, anatemei impotriva ecumenismului din 1983) ierarhilor celorlalte jurisdictii ortodoxe cu scopul de le reaminti indatoririle de pastori si invataturile Bisericii cind semnele abaterii de la Credinta cea Adevarata deveneau evidente.

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

Sfintii Parinti si doctorii Bisericii ne indeamna sa avem grija de Adevarul Ortodoxiei ca de lumina ochilor. Domnul nostru Isus Cristos i-a invatat pe Apostolii Sai sa pastreze neschimbate fiecare iota si articol al Legii Dumnezeiesti zicind: “Asa ca, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi, si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor” (Matei 5:19). El si-a trimis discipolii sa predice doctrinele pe care le-a incredintat lor tuturor neamurilor in forma originala, neschimbata, iar noua, fiecaruia dintre episcopi ne revine aceeasi obligatie in calitate de urmasi ai Apostolilor. Sintem indemnati sa procedam asa si prin definitia dogmatica a celui de-al Saptelea Consiliu Ecumenic: “Pastram neschimbate toate traditiile eclesiastice care ni s-au transmis fie prin cuvint scris sau spus”. Sfintii Parinti prezenti la Consiliu au adugat, in primul lor Canon: “Exemplul pentru cei care au capatat demnitate sacertodala se afla in marturiile si instructiunile cuprinse in scrierile canonice pe care le primim cu bucurie cintind Domnului cu cuvintele pe care Dumnezeu i le-a inspirat lui David: “In calea marturiilor Tale m-am desfatat ca de toata bogatia.”, “Ai poruncit ca marturiile tale sa fie dreptate in veac”, “Intelepteste-ma si viu voi fi”. Daca cuvintele profetiei ne obliga sa pastram marturiile Domnului pentru vecie si sa traim dupa litera lor, este evident ca trebuie sa le urmam fara ezitare si asa cum sint.

Fiecare dintre noi a promis solemn la intronare sa tina Credinta si sa respecte canoanele Sfintilor Parinti, jurind inaintea lui Dumnezeu sa pastreze Ortodoxia nestricata de ispitele si erorile care se strecoara in viata Bisericii.

Daca o anumita ispita apare in sinul unei singure Biserici Ortodoxe, remediul poate fi gasit chiar in acelasi loc. Dar in situatia in care un anumit rau patrunde in toate Bisericile noastre, atunci devine o problema care trebuie sa preocupe pe fiecare episcop. Poate careva sa taca vazind pe multi dintre fratii sai si turmele pe care aceia le conduc umblind pe carari ce dau in prapastie prin pierderea inconstienta a Ortodoxiei?

Sa admitem oare ca din umilinta ar trebui sa pastram tacerea? Sa tratam ca lipsa de respect a da sfaturi altor urmasi ai Sfintilor Apostoli, dintre care unii ocupa cele mai vechi si venerabile tronuri?

In ortodoxie, insa, toti episcopii sint egali in ceea ce priveste Harul si se deosebesc doar prin onoarea care li se acorda.

Ar trebui oare sa ne impacam cu faptul ca fiecare Biserica raspunde numai pentru ea insasi? Dar ce se intimpla atunci cind se fac declaratii in numele intregii Biserici, care tulbura drept-credinciosii, si, astfel, ne implica si pe noi, chiar daca n-am permis nimanui sa le aplice?

Sf. Grigore Teologul a spus odata ca exista situatii “cind chiar si prin tacere putem trada Adevarul”. Oare n-am trada si noi Adevarul daca observind o deviatie de la Ortodoxie am pastra numai tacerea – ceea ce-i intotdeauna mai usor si mai sigur decit sa marturisesti?

Cu toate acestea sintem nevoiti sa constatam ca nici o voce nu se ridica de pe pozitii mai inalte decit ale noastre; de aceea ne vedem nevoiti sa o facem noi, ca sa nu fim certati la Judecata de Apoi ca am vazut pericolul ecumenismului amenintind Biserica si nu i-am avertizat pe episcopii sai.

Bineinteles ne-am adresat deja Prea Fericirii Sale patriarhul Athenagoras si Inalt Prea Sfintiei Sale arhiepiscopul Iakovos al Americilor de Nord si de Sud exprimindu-ne durerea si preocuparea cu privire la activitatile lor ecumenice prin care au vindut dreptul de intii nascut al Bisericii pentru aplauze la scena deschisa. Pozitia adoptata de delegatii ortodocsi la Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Uppsala, un motiv care sporeste ingrijorarea aparatorilor ortodoxiei, ne obliga sa ne facem cunoscuta durerea si tulburarea tuturor fratilor nostri episcopi ortodocsi.

Ne-ati putea intreba de ce va scriem de abia acum despre acea Adunare, dupa aproape un an de la inchiderea lucrarilor. Raspunsul este pentru ca noi nu am avut observatori prezenti si ne-am informat numai din presa, a carei acuratete nu este intotdeauna de incredere. De aceea am asteptat rapoartele oficiale si dupa ce le-am studiat am gasit imperativ sa adresam aceasta scrisoare tuturor episcopilor ortodocsi, cei pe care Domnul i-a insarcinat sa aiba grija de Biserica Sa pe pamint.

Raportul asupra Adunarii de la Uppsala ne-a socat in mare masura pentru ca am putut observa mai bine ca niciodata cit de mult cistiga eroarea ecumenismului aprobarea bisericilor noastre.

Dupa ce primii pasi au fost facuti in organizarea Miscarii Ecumenice multe Biserici Ortodoxe au inceput sa participe la conferintele acesteia, urmind initiativa Patriarhiei Constantinopolului. La aceea vreme o astfel de implicare nu provoca ingrijorare nici celor mai zelosi dintre ortodocsi. Se credea ca Biserica nu va suferi daca reprezentantii sai apareau alaturi de diversi protestanti in cautare de adevar cu scopul de a prezenta Ortodoxia in raspuns la erorile lor. O asemenea participare la conferinte inter-religioase putea fi acceptata ca avind un caracter misionar.

Aceasta pozitie a fost mentinuta in mare parte, desi nu intotdeauna cu consecventa la Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Evanston in 1954. Cu acea ocazie, delegatii ortodocsi au afirmat in plen ca hotaririle Adunarii contravin flagrant invataturile noastre cu privire la Biserica si ca sint in imposibilitate de a se alatura celorlalti in a-si da acordul. In schimb, si-au exprimat pozitiile separat, in concordanta cu doctrina Bisericii Ortodoxe.

Acele hotariri a fost insa atit de categorice incit delegatii ar fi trebuit in mod normal sa declare ca nu se cuvine ca bisericile ortodoxe sa ramina membre in Consiliul Mondial, ca si ceialati, pe baza acelor principii. Protestantii ar fi putut foarte bine sa-i intrebe: “Daca nu sinteti de acord cu principiile noastre de baza, atunci de ce sinteti aici?” Stim ca in conversatii private unii protestanti chiar i-au intrebat asa, dar aceasta intrebare nu s-a pus in sesiunile plenare. Asa se face ca ortodocsii au ramas membri ai unei organizatii cu care au aratat clar ca nu au nimic in comun.

Dar, care este situatia astazi?

Conferinta pan-ortodoxa de la Geneva din iunie 1968 a urmat un curs diferit. Aici s-a exprimat “dorinta generala ca Biserica Ortodoxa sa devina un membru organic al Consiliului Mondial al Bisericilor si hotarirea de a contribui prin toate mijloacele la avansarea acestuia, din punct de vedere teologic si nu numai, la promovarea si dezvoltarea intregii lucrari a Consiliului Mondial al Bisericilor.” Prea Fericirea Sa patriarhul Athenagoras a informat Consiliul Mondial in legatura cu aceasta decizie la 30 iunie 1968. N-au existat nici un fel de retineri; nici o mentiune nu a fost formulata cu privire la obiectivele misionare, nici intr-un caz, nici in celalalt.

Trebuie sa intelegem foarte clar in ce fel de uniune religioasa a fost Biserica Ortodoxa declarata “membru organic” si care sint implicatiile dogmatice ale unei astfel de decizii.

In 1950, la Toronto , Consiliul Mondial al Bisericilor a acceptat anumite declaratii fundamentale, e drept intr-o forma mult mai precauta decit cele din zilele noastre care deja nu mai erau in conformitate cu doctrina ortodoxa a Bisericii. La punctul 4 se afirma ca “fiecare Biserica membra a Consiliului Mondial considera relatia altor Biserici cu Biserica Soborniceasca mentionata in crezuri ca subiect comun pentru reflectie.” Aceasta declaratie este inacceptabila pentru ca se vorbeste despre Biserica ca si cum n-ar exista si ar fi un soi de entitate abstracta mentionata in diferite crezuri de credinta. Totusi, chiar si atunci, la punctul 3 putem citi urmatoarele: “Bisericile membre recunosc ca Biserica lui Cristos este mai larga decit propriile trupuri bisericesti” (Sase Sondaje Ecumenice, New York, 1954, p. 13). Dar pentru ca in punctul precedent (nr. 2) se afirma ca “Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred in baza Noului Testament ca Biserica lui Cristos este Una”, apare implicit ori o contradictie sau, daca nu, atunci se enunta o doctrina noua conform careia nimeni nu poate apartine Bisericii celei Una fara sa-i accepte doctrinele si fara sa aiba unitate liturgica cu aceasta.

Declaratiile separate facute la Evanston patru ani mai tirziu in numele tuturor delegatilor ortodocsi au imbunatatit oarecum situatia prin aceea ca au aratat clar ca eclesiologia ortodoxa differa asa de mult in esenta fata de eclesiologiile protestante incit devine imposibil sa compui o declaratie comuna. Astazi insa participantii ortodocsi in Consiliu Mondial al Bisericilor actioneaza in mod diferit; ei au abandonat principiul exprimat la Evanston in incercarea de a uni adevarul cu eroarea. Daca toate Bisericile Ortodoxe sint membre organice ale Consiliului Mondial al Bisericilor, atunci toate deciziile acelui Consiliu sint facute atit in numele lor, cit si al protestantilor.

Daca initial Ortodoxia a participat la intilnirile ecumenice numai ca sa marturiseasca adevarul, facind, ca sa spun asa, munca misionara printre confesiuni straine de Ortodoxie, acum s-a combinat cu acestea, si oricine e liber sa spuna ca cele ce au fost declarate la Uppsala s-au declarat si in numele Bisericilor Ortodoxe membre prin persoanele delegatilor acestora. Si, vai, trebuie sa adaug ca s-au facut si in numele intregii Bisericii Ortodoxe!

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

...
Consideram de datoria noastra sa protestam cu maxima fermitate impotriva acestei stari. Sintem convinsi ca in protestul nostru ii avem alaturi pe Sfintii Parinti ai Bisericii. Cu noi sint nu numai ierarhii, clerul si poporul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, ci si toti acei membri ai Bisericii Ortodoxe care sint in acord cu noi.

Ne asumam liberatatea de a spune ca fratii nostri episcopi par sa fi tratat aceasta problema nu cu suficienta atentie si fara sa realizeze cit se indeparteaza Biserica noastra inspre zona anti-canonica si chiar anti-dogmatica urmarind intelegerea cu heterodocsii.

La Conferinta din 1937 de la Lausanne reprezentantul Patriarhului Ecumenic, Mitropolitul Germanos a declarat in mod categoric ca refacerea Bisericii inseamna pentru protestanti obligatia de a se intoarce la invataturile Bisericii vechi a celor Sapte Consilii Ecumenice. “Care sint elementele de doctrina crestina”, a spus acesta, “care trebuie socotite necesare si esentiale? Din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe nu exista nevoia de a defini acele elemente necesare de credinta pentru ca ele sint cuprinse in vechile marturisiri de credinta si in deciziile celor Sapte Consilii Ecumenice.” Aceasta a fost pozitia adoptata de toti delegatii Ortodocsi prezenti la conferintele de la Lausanne si Oxford.

In ceea ce priveste Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei, pozitia acesteia a fost exprimata cu deosebita claritate la numirea reprezentantului in Comitetul pentru Continuarea Conferintei cu privire la Credinta si Disciplina la 18/31 decembrie 1931. In aceea decizie se spunea:
“Sinodul Episcopilor, pastrind credinta in Biserica Una, Sfinta si Soborniceasca declara ca Biserica nu a fost niciodata divizata. Singura problema care se pune este cine apartine Bisericii si cine nu. In acelasi timp, Sinodul intimpina cu caldura eforturile confesiunilor heterodoxe in studiul inavataturilor lui Cristos cu privire la Biserica si spera ca prin acesta, in special data fiind participarea reprezentantilor Sfintei Biserici Ortodoxe ele vor ajunge la convingerea ca Biserica Ortodoxa, ca stilp si temelie a adevarului (I Tim. iii. 15) a pastrat intreaga si fara de greseala doctrina data de Cristos Mintuitorul discipolilor Sai. In aceasta Credinta si cu aceasta speranta Sinodul Episcopilor accepta invitatia Comintetului pentru Continuarea Conferintei cu privire la Credinta si Disciplina.”

Aici totul e clar si nimic n-a fost lasat nespus. Aceasta declaratie in esenta e in acord cu ceea ce s-a zis la aceea vreme si de catre reprezentantii oficiali ai altor Biserici Ortodoxe.

Ce s-a schimbat atunci? Si-au abondonat protestantii greselile? Nu. Ei nu s-au schimbat, dar nici Biserica nu s-a schimbat; s-au schimbat doar cei care sustin ca o reprezinta.

Daca reprezentantii Bisericilor Ortodoxe ar fi continuat sa sustina cu fermitate principiile de baza ale credintei noastre despre Biserica, atunci n-ar fi adus Biserica in pozitia ambigua creata prin decizia Conferintei de la Geneva de anul trecut.

Incepind cu Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la New Delhi, delegatii ortodocsi nu mai fac declaratii separate si s-au comasat cu protestantii. Asa se face ca deciziile Adunarii de la Uppsala sint facute in numele “Bisericii”, despre care se vorbeste intotdeauna la singular.

Dar cine vorbeste? Cine le-a dat acestor oameni dreptul sa faca declaratii eclesiologice, nu numai in numele lor, dar si in numele Bisericii Ortodoxe?

Va rugam, prea-iubiti frati sa verificati lista Bisericilor participante la Miscarea Ecumenica si in Consiliul Mondial al Bisericilor. Cititi, de exemplu, primele rinduri ale listei de la pagina 444 a raportului nr. 68 de la Uppsala.

Acolo o sa gasiti urmatoarele nume: Biserica Evanghelica River Plata, Biserica Metodista a Australiei, Bisericile lui Cristos in Australia, Biserica Anglicana a Australiei, Uniunea Congregationala a Australiei, Biserica Presbiteriana a Australiei…

Sa continuam cu insirarea listei? Nu e clar ca incepind chiar de la primele rinduri apar confesiuni diferite mult fata de Ortodoxie, care neaga tainele, ierarhia, traditia Bisericii, sfintele canoane, care nu venereaza pe Maica Domnului si pe sfinti, etc? Ar trebui sa enumeram mai toate dogmele noastre ca sa subliniem ce anume in doctrinele Ortodoxe nu este acceptat de majoritatea membrilor Consiliului Mondial al Bisericii – in care, totusi, Biserica Ortodoxa este fara de tagada un membru organic.

Cu toate acestea, in numele acestei uniuni a diversilor reprezentanti ai tuturor ereziilor posibile Adunarea de la Uppsala afirma: “Biserica declara”, “Biserica ne invata”, “Biserica face una si alta…”

Din acest amestec de erori, situat pe-alaturi si departe de Traditie, in decizia publicata cu privire la “Spiritul Sfint si Universalitatea (Sobornicia) Bisericii” se afirma: “Spiritul Sfint nu numai ca a pastrat Biserica in continuitate cu trecutul, dar El este de asemenea prezent in mod continuu in Biserica lucrind intru reinoirea sa interiora si recreatie.”
Intrebarea este unde se afla “continuitatea cu trecutul” la prezbiterieni? Unde este prezent Duhul Sfint la cei care nu recunosc nici un fel de taine? Cum poate cineva vorbi de universalitate (sobornicie) atita timp cit nu recunoaste deciziile Consiliilor Ecumenice?

Daca aceste decizii cu privire la doctrina ar fi fost acceptate prin cuvinte care sa indice ca o parte a Bisericilor urmeaza o anumita doctrina, in timp ce celelalte Biserici urmeaza o alta doctrina, si daca invataturile Bisericii Ortodoxe ar fi fost citate separat, atunci am fi avut o situatie in acord cu realitatea. Dar aici nu este cazul pentru ca in numele a diferite confesiuni se afirma ca “Biserica ne invata…”

Aceasta este in esenta o declaratie a doctrinei protestante cu privire la Biserica care-i include pe toti cei care se autointituleaza crestini, chiar daca nu au impartasire. Fara sa accepti aceasta doctrina nu poti fi membru organic in Consiliul Mondial al Bisericilor pentru ca aceasta doctrina reprezinta fundamentul intregii ideologi pe care a fost construita aceasta organizatie.

E adevarat ca rezolutia cu privire la “Spiritul Sfint si Universalitatea Bisericii” contine si o nota scrisa cu litere mici prin care se sustine ca din cauza ca aceasta rezolutie a provocat un numar atit de divers de opinii nu este o decizie finala, ci numai un rezumat al chestiunilor discutate la aceasta sectiune. Pentru celelalte rezolutii nu exista insa nici o astfel de nota. Procesele-verbale nu contin nici un indiciu ca delegatii ortodocsi ar fi luat cuvintul prin care sa ceara Adunarii sa nu vorbeasca in numele Bisericii la singular; iar Adunarea o face peste tot, in toate rezolutiile si fara asemenea note restrictive.

Ba mai mult, Inalt Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Iakovos, in raspuns la salutul adresat de Arhiepiscopul Suedez a spus in numele Adunarii: “Asa cum bine stiti, intreaga lume pretinde si indeamna universul bisericesc sa dea mare marturisire de credinta.” (Raportul nr. 69 de la Uppsala , pagina 103)

Dar despre care “univers bisericesc” vorbea Arhiepiscopul Iakovos? Despre Biserica Ortodoxa? Nu. El vorbea aici despre “Biserica” in care se regasesc toate confesiunile, aceea a Consiliului Mondial al Bisericilor.

O asemenea tendinta de a face afirmatii in acest mod este evidenta cu precadere in raportul Comitetului cu privire la Credinta si Disciplina. In rezolutia continuta in raport gasim urmatoarele declaratii cu privire la succesul ecumenismului: “Sintem de acord cu decizia Comisiei cu privire la Credinta si Disciplina de la Bristol de a pune in practica studiul – program cu privire la unitatea Bisericii in contextul mai larg al unitatii intregii omeniri si a creatiei. In acelasi timp consideram binevenite declaratiile Comisiei de Credinta si Disciplina precum carora sarcinile acesteia ramin “sa marturiseasca ca Biserica lui Isus Cristos este Una” si sa-si mentina in fata Consiliului si a bisericilor “obligativitatea de a exprima acea unitate in numele Domnului pentru o mai buna realizare a lucrarii Sale in lume.” (ibid., p. 223)

Inplicatiile acestor rezolutii sint clare: in ciuda diviziunilor externe ale Bisericilor, exista totusi unitate interna. Scopul ecumenismului in lume este de a face aceasta unitate interna manifesta si in exterior prin diverse expuneri ale unor astfel de aspiratii.

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

...
Ca sa le evaluam pe toate acestea din punct de vedere ortodox, este suficient sa ne imaginam cum le-ar privi Sfintii Parinti ai Consiliilor Ecumenice. Isi poate cineva imagina Biserica Ortodoxa a acelor vremuri declarindu-se membru organic al unei societati care-i aduna la un loc pe eunomieni sau anomoieni, arieni [cei care l-au urmat pe Arie], semi-arieni, sabelieni si apolinarieni?

Cu siguranta, nu! Dimpotriva, Canonul I al celui de-al Doilea Consiliu Ecumenic nu indeamna la unitate cu asemenea grupuri, ci le anatemizeaza. Consiliile de mai tirziu au au facut acelasi lucru cu ereziile care au urmat.

Implicarea organica a crestinilor ortodocsi intr-o structura comuna impreuna cu ereticii moderni nu-i sfinteste pe acestia din urma, dar ii instraineaza pe cei care cred ortodox de la unitatea ortodoxa soborniceasca. Aceasta unitate nu apartine numai vremurilor moderne. Sobornicia acopera si toate generatiile Sfintilor Parinti. Sf. Vicentiu de Lerins scrie in opera sa nemuritoare: “Crestinilor nu li s-a permis niciodata, nu li se permite si nu li se vor permite vreodata sa marturiseasca ceva ce n-a fost mai inainte acceptat, insa au avut intotdeauna datoria, o au si o vor avea in permanenta sa-i anatemizeze pe aceia care marturisesc altceva decit ceea ce a fost acceptat.”

Probabil se va gasi cineva sa spuna ca vremurile s-au schimbat, ca ereziile de astazi nu mai sint atit de rele si disctructive ca cele din vremurile Consiliilor Ecumenice. Dar sint acei protestanti care au renuntat sa cinsteasca pe Maica Domnului si pe sfinti, care nu recunosc Harul ierarhilor, sau romano-catolicii care au introdus abateri noi – sint ei mai aproape de Biserica Ortodoxa decit arienii si semi-arienii?

Sa admitem ca propovaduitorii moderni ai ereziei nu sint atit de ostili fata de Biserica Ortodoxa in comparatie cu cei din vechime. Totusi, acest lucru nu se intimpla din cauza ca doctrinele lor ar fi mai aprope de invatatura Ortodoxa, ci din cauza ca protestantismul si ecumenismul au ajuns la concluzia ca nu exista Biserica cea Adevarata si Una pe acest pamint, ci doar comunitati de oameni aflate in diferite grade de inselare. O asemenea doctrina opreste orice imbold de a marturisi ceea ce fiecare considera a fi adevar si, de aceea, ereticii moderni par mai putin aspri decit cei din vechime. Insa aceasta indiferenta fata de adevar este in multe privinte mai rea decit fervoarea in apararea unei greseli confundate cu adevarul. Pilat, cel ce a spus “Ce este adevarul?” n-a putut fi convertiti, dar Saul, cel care i-a persecutat pe crestini a devenit Apostolul Pavel. Tot de-aceea gasim in Apocalipsa cuvinte amenintatoare adresate Ingerului Bisericii din Ladiocea: “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.” (3:15-16)

Ecumenismul face din Consiliul Mondial al Bisericilor o societate in care fiecare membru se recunoaste pe sine si pe ceialalti cu indiferenta Laodiceana ca fiind in inselare si se preocupa doar cu a gasi frazele care sa exprime acea inselaciune in termeni acceptabili pentru toti. Unde exista acolo loc de membru organic pentru Biserica cea Una, Apostoleasca, Soborniceasca si Sfinta, aceea care intotdeauna a marturisit ca este sfinta si fara de greseala pentru ca Cristos ii este Capul (Efeseni 5:27)?

Canonul LVII (LXVI dupa numaratoarea ateniana) de la Cartagina afirma despre Biserica ca este cea “despre care se vorbeste ca de-o porumbita” (Cintarea Cintarilor 6:9) si mama numai una a crestinilor prin care vin toate darurile sfintitoare, de viata si mintuitoare intru vecie – dar care pune si pedeapsa mare de blestem peste cei care insista in erezie.

De asemenea, consideram de datoria noastra sa spunem ca este imposibil sa recunosti Biserica Rusa ca legala si corect reprezentata la conferintele pan-ortodoxe convocate de Prea Fericirea Sa Patriarhul Athenagoras. Acei episcopi care au participat sub conducerea Mitropolitului Nicodim la conferinte in numele Bisericii Ruse, nu reprezinta adevarata Biserica Rusa. Ei ii reprezinta doar pe acei episcopi care poarta titlurile anumitor dioceze ale Bisericii Ruse prin vointa unui guvern ateist. Am avut mai inainte ocazia sa-i scriem Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras cu privire la aceasta problema. Aceste persoane participa la intilnirile din strainatate atita timp cit prezenta lor acolo satisface interesul autoritatilor lor civile care sint de cea mai mare cruzime cunoscuta in istoria lumii. Ferocitatea lui Nero si ura imptriva crestinatatii a lui Iulian Apostatul palesc in comparatie cu a acestora.

Ne intrebam daca nu cumva acel guvern sta in spatele deciziei noastre de a adopta rezolutiile politice ale Adunarii de la Uppsala care repeta multe din sloganurile larg folosite in propaganda comunista facuta in Vest?

In discursul de incheiere al presedintelui, dr. Payne, se spune ca “Biserica lui Isus Cristos trebuie sa demonstreze in mod activ mila lui Cristos intr-o lume aflata in trebuinta”. Dar nici el si nici nimeni altcineva nu zic un cuvint despre milionele de crestini martirizati in U.R.S.S.; nimeni nu spune o vorba de compasiune fata de aceia.

E bine sa ne exprimam compasiunea pentru cei flaminzi din Biefra, pentru cei ce sufera in mod constant din cauza luptelor din Orientul Mijlociu sau Vietnam , dar oare acopera ele intreaga suferinta omeneasca a vremurilor noastre? Am putea crede ca membrii Consiliului Mondial al Bisericilor nu cunosc nimic despre persecutiile religioase din U.R.S.S.? Nu stiu ce inechitatea exista acolo? Nu stiu nici ca martirii pentru Credinta se numara cu milioanele, ca Sfinta Scriptura nu se editeaza acolo si ca oamenii sint condamnati la munca grea pentru distribuirea ei? Nu stiu ca acolo copiii sint opriti sa invete principiile de baza ale religiei si chiar sa participe la serviciile religioase? N-au aflat despre miile care sint inchisi din cauza Credintei, despre copiii luati de la parintii lor pentru a-i impiedeca sa primeasca o educatie religioasa?

Toate acestea sint cu siguranta binecunoscute oricarei persoane care citeste ziarele, insa nu sint niciodata mentionate in vreo rezolutie de-a Consiliului Mondial al Bisericilor. Preotii ecumeniti si levitii trec mai departe, in tacere si fara interes, chiar si fara sa arunce o privire la ce se intimpla cu crestinii persecutati in U.R.S.S.. Ei tac pentru ca reprezentantii Bisericii Rusiei, in ciuda a tot ce dovedeste contrariul neaga existenta acestor persecutii pentru a fi pe placul autoritatilor lor civile.

Oamenii acestia nu sint liberi. Ca vor sau nu, sint obligati sa vorbeasca in ascultarea ordinelor primite din Moscova comunista. Frica de persecutie ii face mai mult demni de compasiune decit de acuzare. Insa fiind prizonierii morali ai celor fara de Dumnezeu, nu pot vorbi cu adevarat in numele Bisericii Ortodoxe Ruse, care sufera, careia i s-au luat toate drepturile, care a fost fortata sa taca si a fost impinsa in catacombe si inchisori.

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,


...
Fostul Patriarh Sergius si actualul Patriarh Alexei au fost alesi prin incalcarea regulilor stabilite de Consiliul Intregii Biserici a Rusiei in 1917 la reinfintarea patriarhiei. Amindoi au fost alesi asa cum a dispus Stalin, cel mai feroce persecutor al Bisericii din istorie.

Va puteti imagina un Episcop al Romei care sa fie dupa dispozitiile lui Nero? Stalin a fost cu mult mai rau decit acela.

Ierarhia aleasa de Stalin a trebuit sa promita supunere fata de guvernul ateist, al carui scop, in conformitate cu programul comunist este anihilarea religiei. Actualul Patriarh Alexei i-a scris lui Stalin imediat dupa moartea predecesorului sau ca va ramine fidel guvernului: “In deplin acord cu Consiliului pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse si cu Sfintul Sinod, ma voi tine departe de greseli si actiuni nesabuite.”

Oricine stie ca “greseli si actiuni nesabuite” inseamna in limbajul stapinilor de la Moscova orice incalcare a dispozitiilor date de autoritatile comuniste.

Putem sa simtim mila pentru acest batrin nefericit, dar nu-l putem recunoaste ca si cap al Bisericii Rusiei a carei parte integranta ne consideram a fi. Sanctiunile Canonului XXX Apostolic si ale Canonului III al celui de-al Saptelea Consiliu Ecumenic pot fi aplicate de doua ori atit Patriarhului Alexei, cit si colaboratorilor acestuia: “Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.”

Episcopul Nicodim al Dalmatiei, in comentariile sale la Canonul XXX Apostolic spune: “Daca Biserica a condamnat influenta ilegala a autoritatilor civile la numirea episcopului in vremurile cind conducatorii erau crestini, cu atit mai mult a trebuit sa o faca atunci cind aceia erau pagini.” Ce mai ramine in acest caz de spus cind un patriarh si episcopi sint instalati in functie de dusmanii declarati si militanti ai propriei lor religii?

Daca o parte a Episcopatului Rus, impreuna cu fostul patriarh (la vremea aceea mitropolit) Sergius s-a pus de acord cu dusmanii Bisericii in 1927, o parte insemnata (si cea mai respectata), din care faceau parte Mitropolitul Iosif al Leningradului si Mitropolitul Chiril al Kazanului, primul candidat al Patriarhului Tihon pentru pozitia de locum tenens nu a acceptat sa il urmeze pe Sergius, preferind scoaterea in afara legii si martiriul. La acea vreme Mitropolitul Iosif ajunsese deja la concluzia ca in prezenta unei guvernari a carei tel era in mod deschis eliminarea religiei prin orice mijloace aflate la dispozitie devenea imposibila, practic, existenta Administratiei Bisericii fara a permite compromisuri mari si pline de pacat. De aceea el a inceput seria de consacrari secrete de episcopi si preoti, organizind in acel mod Biserica din Catacombe care exista si astazi in ascuns.

Ateistii mentioneaza rar Biserica din Catacombe pentru ca se tem sa-i faca prea multa publicitate. Doar cu foarte rare ocazii presa sovietica publica stiri legate de judecarea unora dintre membrii sai. Totusi, informatia apare in manualele activistilor anti-religiosi din URSS. De exemplu, gasim informatie de baza in legatura cu aceasta Biserica, sub numele de “Biserica Ortodoxa Adevarata”, in manualul Slovar Ateista (Dictionarul Ateistului), publicat la Moscova in 1964.

Fara sa aiba biserici la vedere, in adunari secrete asemanatoare celor din catacombe ale primilor crestini, acesti marturisitori ai Credintei isi fac slujbele nestiuti de lumea de din afara. Ei sint adevaratii reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Ruse a carei maretie se va face cunoscuta lumii numai dupa caderea puterii comuniste.

Din aceste motive, chiar daca reprezentanti ai Patriarhiei Moscovei au participat la adoptarea deciziile Conferintei pan-ortodoxe de la Geneva de anul trecut, si in special la aceea prin care Biserica Ortodoxa a fost facuta membru organic in Consiliul Mondial al Bisericilor, noi consideram ca hotarirea a fost luata fara participarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta Biserica este fortata sa taca, iar noi, ca reprezentantii sai liberi ne exprimam indurerarea fata de acceptarea unei asemenea decizii. Ne pronuntam categoric impotriva acestei decizii care este contrara insasi naturii Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceasca si Apostoleasca.

Otrava ereziei nu este atit de periculoasa cind este predicata din afara Bisericii. De multe ori mai periculoasa este acea otrava care se introduce treptat in organism si in doze din ce in ce mai mari de catre aceia care prin natura pozitiei lor ar trebui sa fie doctori pentru suflet si nu exterminatori.

Se poate intimpla ca Episcopatul Ortodox sa ramina indiferent fata de acest pericol? Sau sa fie oare inca timp sa ne aparam turma spirituala chiar cind deja lupii ucid oile de fata cu pastorii si in interiorul stinii?

Oare nu vedem ca sabia e deja ridicata (Matei 10:34) despartindu-i pe cei care sint de partea Sfintei Biserici in credinta si traditie de cei care, in cuvintele Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras in salutul adresat Adunarii de la Uppsala lucreaza sa dea forma “unei noi orientari in miscarea ecumenica” pentru “realizarea renasterii crestine generale” pe calea reformarii si indiferentei fata de adevar?

Cred ca am aratat destul de clar ca aceasta unitate aparenta nu inseamna unitate in adevarul Ortodoxiei, ci o unitate care amesteca albul cu negrul, binele cu raul si adevarul cu greseala.

Am protestat deja impotriva actiunilor ecumenice ne-ortodoxe ale Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras si ale Arhiepiscopului Iakovos prin numeroase scrisori trimise Episcopilor Bisericii Ortodoxe din diferite tari. Am primit expresii de acord din multe parti ale lumii.

Dar acum a sosit timpul sa ne facem protestul si mai tare auzit, iar apoi chiar si mai mult, in asa fel incit sa oprim actiunea acestei otravi inainte ca sa ajunga la fel de daunatoare ca vechile erezii ale arienismului, nestorianismului sau eutichianismului care in acele vremuri au scuturat intrgul trup al Bisericii facind sa para ca erezia ar fi putut sa cucereasca Ortodoxia.

Ne indreptam apelul nostru catre toti Episcopii Bisericii Ortodoxe implorindu-i sa se aplece asupra subiectului acestei scrisori si sa se ridice in apararea puritatii Credintei Ortodoxe. De asemenea, ii rugam mult sa se roage pentru Biserica Ortodoxa Rusa, atit de mult progonita de ateisti, ca Domnul sa scurteze zilelel incercarii acesteia si sa-i trimita libertate si pace.


Mitropolit Filaret
New York,
Duminica celui de-al Saselea Consiliu Ecumenic,
14/27 iulie 1969

Patriarhul Ecumenic Athenagoras a ridicat in 1965 anatema impotriva Papei in conditiile in care abaterile de la credinta ale bisericii romano-catolice erau mult mai numeroase si mai grave decit cele de la 1439 cind a fost semnata unirea de la Florenta (de catre toti episcopii “ortodocsi”, mai putin Ps. Marcu al Efesului). Tot atunci, in 1965, Papa a fost trecut in diptikonul constantinopolitan in care sint inscrisi toti cei cu care patriarhul ecumenic se afla in impartasire.


Sa vedem pentru comparatie cu cei care se pretind urmasii Sfintilor Apostoli in zilele noastre ce are de spus Sf. Marcu al Efesului despre patriarhul ecumenic al vremurilor sale, unionistul Grigore al III-lea (Mammas):

“Sint absolut convins ca cu cit ma indepartez mai mult de el si de cei care ii seamna, cu atit vin mai aproape de Dumnezeu si de toti credinciosii si de Sfintii Parinti; si chiar si cind ma despart de acei oameni, eu tot in partasie cu adevarul si Sfintii Parinti si teologii Bisericii ramin.” (Patrologia Graeca, Vol. CLX, col. 536a si 537a.)

“Nu doresc si nici nu accept impartasire cu el [patriarhul unionist] nici in timpul vietii si nici dupa moarte; asa cum toata viata mea am fost separat de ei [de unionisti], tot asa in momentul despartirii de aceasta viata, si chiar si dupa moarte, resping impartasirea si unirea cu ei si dispun, va cer sa faceti juramint ca nici unul dintre ei n-o sa fie lasat la inmormintarea mea sau la parastasurile facute pentru mine, si nici nimeni altcineva care nu ne apartine noua, sa incerce sa se asocieze clerului nostru si sa slujeasca cu el. Caci aceea ar insemna sa amesteci ceea ce nu poate fi amestecat. Pentru ca e nevoie ca ei sa ramina complet despartiti de noi pina cind Dumnezeu le va da buna indreptare si pacea Bisericii Sale .” (Patrologia Graeca, Vol. CLX, col. 536c)

Si inca, spre deosebire de unii duhovnici contemporani (si viitori sfinti dupa spusele unora), Sf. Marcu nu a indemnat la opozitie si nu a organizat nici un fel de rezistenta in “biserica”, ci pur si simplu (in perfecta concordanta cu canoanele Bisericii) a intrerupt impartasirea si orice fel de asociere cu episcopii eretici (toti de pe Pamint!) si cu toti aceia care ii urmau pentru ca in Biserica Ortodoxa, care este Trupul curat al lui Cristos nu poate exista si adevar si minciuna la un loc, ci numai Adevarul care mintuieste.

Noul Om Sovietic
(Traducere din The Orthodox Christian Witness din 3/16 iunie 1996)

Ce au in comun Sinclair Lewis, Ernest Hemingway, Dorothy Parker, Lillian Hellman, Dashiell Hammett, Sidney si Beatrice Webb, Harold Laski, George Bernard Shaw, Pablo Picasso si Franklin Delano Roosevelt? Cel putin un lucru sigur ar fi ca au fost incredintati ca “experimentul sovietic” a oferit o mare speranta pentru mai binele omenirii. Au crezut, in mod naiv sau nu ca natura umana putea fi schimbata prin acel experiment si ca se putea fauri un om nou, si de aceea au ajutat sau promovat comunismul pe masura ce se dezvolta in Rusia sovietica. Daca astazi auzim mai putin vorbindu-se despre comunism in mod favorabil, credinta ca un oarecare nou sistem de guvernamint ar putea crea un alt tip de fiinta umana este departe de a fi moarta. In Statele Unite si in democratiile din Vestul Europei acest deziderat atrage multa gindire politica (atit de la dreapta, cit si de la stinga spectrului politic). Realitatea este ca astazi foarte multi oameni, chiar daca nu admit in mod deschis, cred ca crestinismul a esuat, ceea ce-i determina sa imbratiseze diferite forme de sisteme politice pentru a crea un nou individ cu scopul de a depasi egoismul umanitatii noastre decazute.

Odata cu prabusirea comunismului in Rusia ni se deschide posibilitatea de a arunca o privire asupra acestui “mare experiment” si sa intelegem ce fel de “om nou” a incercat sa creeze. A fost acest “om nou” ceva ce ne-am fi dorit sa fim sau a fost acel asa zis “om nou” in realitatea mult mai aproape de “vechiul om” pe care Domnul nostru Isus Cristos a venit sa-l mintuiasca? Rezultatele apar foarte clare: experimentul sovietic a fost un esec care a condus la moarte si mizerie umana aproape de neinmaginat, la poluarea mediului, la risipa economica si la lipsa generala de speranta si incredere. De asemenea, devine in sfirsit clar ca acest “experiment” nu s-a limitat numai la a concura cu crestinismul pentru a cistiga inimile si mintile oamenilor, ci a insemnat si infiltrarea si subminarea Bisericii Ortodoxe Ruse si a altor organizatii religioase in Rusia, dar si in alte parti ale lumii. De fapt, ideea conform careia conducerea politica si nu Domnul nostru Isus Cristos este ceea ce mintuieste omenirea s-a raspindit aproape in toate organizatiile religioase din Vestul Europei si America. Dar probabil ar fi prea mult si ar creea suspiciune sa spunem ca Biserica a fost persecutata din afara si corupta din interior de comunism. Din fericire pentru noi a aparut in ultima vreme evidenta de netagaduit in legatura cu ce s-a intimplat cu Biserica Ortodoxa Rusa, de unde putem intelege care au fost tiparele care s-au folosit in impunerea acestei ideologii seculare pentru a submina crestinismul in Rusia.

Intr-o carte recenta, “Turnul Secretelor”, scrisa de Victor Sheymov gasim referiri tulburatoare despre cum arata in realitate acest “om nou”. Victor Sheymov s-a nascut la Moscova in 1946. A absolvit Universitatea Tehnica din Moscova dupa care a lucrat pentru programul de aparare spatiala. Mai tirziu a intrat in KGB unde a avut o cariera deosebita, avansind patru grade in doar cinci ani devenind maior in 1978. A fost insarcinat cu modernizarea sistemului de comunicatii de securitate, dar a dezertat refugiindu-se in Vest in 1980. Pozitia detinuta in KGB i-a asigurat o intelegere aparte a realitatii experimentului sovietic, ceea ce a condus in cele din urma la deziluzionarea sa cu privire la statul sovietic si ideologia acestuia.

Sheymov descrie componentele variate ale KGB-ului intre care include si “Directia a 5-a” responsabila pentru reprimarea nemultumirilor ideologice, conducerea Bisericii Ortodoxe Sovietice si pregatirea bazei pentru promovarea unei imagini favorabile cu privire la situatia si politica tarii.

Una dintre sarcinile detinute de Sheymov a fost si recrutarea agentilor pentru “Biserica Ortodoxa Sovietica”, asa cum el o numeste.

Recrutarea pentru biserica a fost rezultatul penetrarii KGB-ului in Biserica Ortodoxa Sovietica. Procesul a inceput cu ani inainte cind KGB-ul recruta agenti si informatori dintre personalul clerului sovietic. Programul s-a dezvoltat insa pina in punctul in care ofiteri KGB cu norma intreaga au fost plasati in pozitii cheie in biserica imediat dupa absolvirea Academiei Spirituale din Zagorsk-ul istoric asigurindu-li-se cariere uluitoare. Daca candidatii obisnuiti trebuiau sa treaca examene de admitere riguroase, KGB-ul isi avea numarul rezervat de locuri la Academia Spirituala.

Personalul KGB dedicat si comitetele de partid ale KGB-ului cautau candidati pentru numarul de locuri rezervat de KGB la Academia Spirituala printre ofiterii tineri ai KGB-ului. Acesti candidati trebuiau sa satisfaca anumite criterii:

• Sa fie membri (sau candidati – candidatura insemnind anul universal de proba) de Partid.
• Sa fie voluntari pentru serviciul in Biserica
• Sa fie ofiteri
• Sa fie necasatoriti

Candidatilor care indeplineau aceste criterii li se faceau propuneri in mod individual, iar oferta trebuia sa fie tratata cu sensitivitate. Daca raspunsul primit era “nu”, orice referire la subiect inceta si refuzul nu trebuia sa se reflecte in nici un fel asupra carierei ofiterului.

Renumitul cercetator John Dunlop in problema ruseasca confirma mai departe gradul in care Biserica Ortodoxa Rusa a fost transformata intr-o unealta a statului sovietic.

"Cu siguranta putini vor nega astazi ca inainte de esecul loviturii de stat din august 1991 Biserica Ortodoxa Rusa era strins controlata si atent urmarita. Konstantin Kharchev, presedintele Consiliului pentru Afacerile Religioase, de la sfirsitul lui 1984 si pina la inceputul lui 1989 marturiseste ca Biserica Rusa a fost intr-adevar controlata in mod riguros de catre Comitetul Central al Partidului Comunist (in special de departamentul ideologic al acestuia) si de catre KGB."

La inceputul lui 1992, A. Shushpanov, un fost agent KGB a dat un interviu in publicatia pro-democratie de larga circulatie “Argumenti i Fakty” in care a descris in detaliu munca sa ca operativ al politiei secrete in cadrul Departamentului pentru Afacerile Eclesiastice Externe ale Patriarhiei Moscovei.

Shushpanov confirma ca majoritatea indivizilor care lucrau in acel departament erau agenti apartinind fie KGB-ului moscovit, fie celui unional. De asemenea exista si o pozitie cu norma intreaga apartinind oficial rezidentului KGB sau sefului de obiectiv si localizat in cadrul departamentului. Rapoartele obligatorii privind contactele cu vizitatorii straini se inminau in 5 exemplare: o copie pentru presedintele departamentului, o alta pentru Consiliul Afacerilor Religioase (in mare, tot o filiala a KGB-ului), iar 3 copii mergeau direct la KGB.

Citind toate acestea am fi tentati sa ne intrebam: acceptind ca sub comunisti Biserica Ortodoxa Rusa a fost transformata intr-un instrument al Partidului Comunist, fapt fara precedent in istoria razboiului lumii seculare impotriva Bisericii Crestine, cind comunismul s-a prabusit in Rusia s-a schimbat oare ceva?

Noul Om Sovietic
(Traducere din The Orthodox Christian Witness din 3/16 iunie 1996)

...

Din pacate intrebarea are si astazi relevanta. In primul rind dupa cum John Dunlop observa “majoritatea covirsitoare a celor 119 episcopi ai Patriarhiei Moscovei au fost consacrati la episcopie inainte de august 1991 (data cind orinduirea comunista a incetat oficial in Rusia). Aceasta indica ca fiecare dintre acesti episcopi a fost atent verificat si apoi pus in functie de care aparatele ideologice ale Partidului Comunist si de catre KGB.” Dunlop scrie mai departe:

“Materialele dezgropate din arhivele KGB-ului arata ca 4 dintre cei 6 membri permanenti actuali ai Sfintului Sinod al Patriarhiei Moscovei sint, sau au fost pina decurind agenti KGB: Patriarhul Alexei II (cu numele de agent “Drozdov”), Mitropolitul Juvenali de Krutitsy (“Adament”), Mitropolitul Kiril de Smolensk (“Mikhailov”) si Mitropolitul Filaret al Minskului (“Ostrovski”). Seful Departamentului Publicatiilor Patriarhale, Mitropolitul Pitirim de Volokolamsk (“Abbat”) a fost si el desconspirat ca agent. Trebuie subliniat ca un “agent” al fostului KGB insemna cu mult mai mult decit un “informator” pentru ca el, sau ea, era un operativ activ al Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB), in fapt un ofiter in civil al acelei organizatii.”

De aici putem in mod rational concluziona ca una dintre partile componente ale Uniunii Sovietice care a supravietuit intacta caderii comunismului a fost conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse. In timp ce numerosi sefi de comitet de Partid si conducatori ai institutiilor sovietice au fost inlocuiti dupa caderea Uniunii Sovietice, conducerea Bisericii a ramas neatinsa. Cit de tragic poate fi sa vezi ca toti acei oameni pusi in functii de Partidul Comunist, al carui scop a fost distrugerea Bisericii Crestine au ramas in pozitii si chiar au capatat chiar si mai multa putere si influenta in Rusia de astazi, pentru ca ii vedem prezentati in mod proeminent in media ruseasca, ocupind pozitii in Duma, intilnindu-se cu presedintele Rusiei, beneficiind de cu mult mai mult respect decit au avut parte inainte. Crestinii ortodocsi trebuie sa fie foarte atenti sa nu fie inselati de faptul ca acesti oameni poarta haine de episcopi ortodocsi, titluri onorabile si stravechi si ocupa tronurile Sfintilor Bisericii. Acestia au fost numiti de catre comunisti pentru a le servi interesele, au fost agenti ai KGB-ului si sint in cel mai bun caz niste carieristi care s-ar vinde oricind KGB-ului pentru a avansa sau pentru o slujba sigura, iar in cel mai rau caz sint ateisti convinsi care au vazut in Biserica doar ca o organizatie de subminat. Acestia sint exemple de “oameni noi” construiti de comunism – acela al unui om fara sens moral si valori, si nu sint in nici un caz “oamenii noi” pe care Domnul nostru Isus Cristos vrea sa-i formeze prin Biserica Sa – oameni care sa se nege pe sine chiar si pina la moarte ca sa-l urmeze pe Dumnezeu.

Sheymov, Victor, Tower of Secrets , Naval Institute Press, Maryland , 1993

Argumenty i fakty, nr. 8, 1992

Dunlop, John, The Moscow Patriarchate As An Empire Saving Institution, Capitolul II: The Politics of Religion in Russia and the States of Eurasia , editor Michael Bourdeaux. M.E. Sharp Pub. 1995, Armonk , NY

**********************

(Orice asemanare cu situatia din alte tari si biserici nu poate fi decit intimplatoare.)