Nicidecum nu zic asta, si duhovnicul meu tot preot de mir este, dar incercam sa combat prejudecata conform careia calugarii nu pot da sfaturi fiindca nu sunt in lume.
Hristos a fost fara de pacat, dar a stiut totul despre pacatele respective si despre rezolvarea lor, si El este cel ce ii lumineaza in duh pe duhovnici, fie ei de mir sau manastire.

Tare bine ai pus problema Lavrentiu! Tare bine!! Nu mai pot spune decat... Da-ne Doamne putere sa [COLOR=Red]simtim[/COLOR] cu adevarat prezenta TA in timpul spovedaniei..sa ne deschidem inima ca si cum Hristos este de fata. Nu, numai preotul/om.. Si daca imi este permis un sfat (l-am primit la randul meu de la Pr. Ioanichie Balan). Sa nu transformam spovedania in 'discutie libera" chiar daca duhovnicul ne este (si) prieten..acolo in taina spovedaniei sa spunem scurt si concret ce ne doare. Atat! Discutiile prietenesti, cordiale..dupa. :1:

Dumneata esti interlocutorul care s-a retras. Ma ateptam totusi la o retragere mai eleganta..

Eu stiu un preot care are o abordare exact opusa, si cred ca nu e de mirare ca lumea il cauta si nu sunt putini si sunt sigur ca le este de un real ajutor.

Ma rog, fiecare cu intelegerea lui, probabil in acest fel se si cern fiii duhovnicesti, cei care sunt inclinati spre o astfel de abordare "militareasca" vor fi multumiti, restul isi vor cauta alt duhovnic..

Din pacate au ajuns in zilele noastre sa dea sfaturi in chestiuni in care nu sunt competenti si nu indivizi marunti ci "nume grele" ...

Eu ma spovedesc la un preot calugar si daca cer un sfat sau orice altceva tot de la calugari o fac! E o diferenta enorma! Nu-i disconsider nici pe preotii de mir,sunt si printre acestia duhovnici extraordinari insa prefer calugarii.

Pana acum ne intrebam de unde au putere marii duhovnici sa ne dea un raspuns la intrebarile care ard fiinta noastra. Acum am ajuns sa spunem ca dau sfaturi in chestiuni in care nu sunt competenti. Oare nici acum nu am inteles ca duhovnicul exprima doar voia lui Dumnezeu, chiar daca noua ne pare nebuna? Oare Dumnezeu e competent doar in anumite cazuri? Daca avem raspunsuri atunci de ce mai alergam dupa ele, iar daca nu suntem multumi cu cele ce am primit, ele niciodata nu vor rodi in noi.

Se pare ca unii au uitat ca "prin gura duhovnicului graieste Dumnezeu"!

Draga Alin, eu ma duc la duhovnic cautand mantuire, nu competenta

Ma bucur ca s-a revenit la tema initiala.
As vrea sa spun doua vorbe:
1. Sa nu comparam pe duhovnici, indiferent ca sunt monahi sau de mir, cu Iisus. EL a avut puteri de la Tatal si a stiut totul, sau mai precis a intuit si eprceput totul, chiara daca nu le-a trait.
Puterea data duhovnicilor, care sun t oameni totusi, are o limita. Eu asa zic.
Da, nu contesta nimeni ca ei au o intelepciunhe, chiar clarviziune, dar anumite lucruri le stie numai fiecare om in parte.
Poti sa intrebi multe pe duhovnici, or fi stiind multe lucruri la modul teoretic, invatat la scoala, la lectia de anatomie, sau dintr-o carte, dar simtirea legata de anumite lucruri lumesti nu o pot avea.
Ei nu stiu ce simte o femeie in anumite perioade ale vietii, asa cum nici noi nu stim ce simte un barbat, chiar daca suntem experti in medicina, psihologie si etc.
Calugarii nu stiu anumite lucruri de simtire legate de casatorie si traiul in doi si nu ma refer numai la sex, ci la totul. Asa cum nici noi nu stim anumite simtiri legate de viata de calugarie.
Numai daca te pui in pielea altuia poti sa simti cu adevarat.
Eu asta am vrut sa spun cu firul meu.
Si revin la framnatarea mea legata de duhovnic.
Te duci la un duhovnic de mir pentru sfaturi. Costel spune ca trebuie sa fim multumiti. Depinde de duhovnic si cum da aceste sfaturi. Si ma refer acum la duhovnicii de mir. Depinde cum simt ei lucrurile si cum stiu sa le dea mai departe in sfaturi. Si ei sunt tot oameni, n-avem ce face si cum sa schimbam, degeaba o dam ascunsa. Duhovnicii sunt tot oameni.
Cu tot harul si puterea primita de la Dumnezeu, depinde si de terenul pe care cade samanta (cum se spune si in pildele lui Iisus).
Nici nu stiu de fapt daca misiunea calugarilor este de a da sfaturi mirenilor. Ei se duc la manastire sa se roage si atat, cel putin in ortodoxie, ca in alte confesiuni fac mult mai mult. De ce ne ducem noi dupa ei si nu-i lasam in pace, ma intreb?
Daca asta ar fi rolul lor, atunci nu s-ar izola, ci ar sta printre oameni si i-ar sfatui si daca sunt mai buni si cu mai mult har, poate ar trebuie sa-i ajute mai cuseama pe confratii intru credinta, pe preotii de mir.
Am cerut de cateva ori sfaturi unei maici pe care o cunosteam, legat de probleme lumesti si religioase. La ultimele m-a lamurit imediat si f.bine.
La primele n-a stiut si chiar s-a suparat: "de unde sa stiu eu sa te sfatuiesc in probleme de iubire, nunta etc.?" Si avea dreptate.
Mi se pare si lipsit de respect sa ceri sfaturi lumesti unui monah, fie el barbat sau femeie.
Eu am oarece reticente si fata de preotii de mir.
La un sfat legat de casnicie pot primi trei feluri de raspuns, prin prisma experientei de viata a fiecaruia:
- unul casatorit in pace si fericire - iti spune ceva (pozitiv, incurajator, etc.)
- unul care este vaduv - iti spune si din tristetea durerii si singuratatii
- unul divortat - iti mai spune si partile negative
Si mai am in final o intrebare pe care mi-a pus-o preotul ca raspuns la una a mea: calugarii spun ca femeia nu este curata, sau cei casatoriti. Si atunci mama, tata, bunica, sora, lor nu sunt curati? Ei asa considera?
Poate ca da, poate ca ei lasa sufleteste in urma totul, inclusiv familia si alunga de la ei niste lucruri firesti si refuza sa stie de ele, se le accepte. Cum simt ei in sufletul lor, nu stiu.
(ca sa intelegeti la ce ma refer: exista de ex. fete/femei care refuza sa accepte sarcina, nu percep nici macar simptomele si asta pana ajung la durerile nasterii. Ele sustin ca nu sunt insarcinate, pana nasc.)
Iisus a stiu bine anumite lucruri si nu le-a refuzat, sau alungat prin prisma credintei. A stiut bine si ce facuse Maria Magdalena si stim bine rolul ei in Noul Testament.
Poate ca vina monahilor mai ales si a altor duhovnici este ca se bazeaza inca pe V.T, sau amesteca cele doua legi. Fiindca in N.T se spune suficient de clar despre anumite lucruri si altfel decat in V.T.

Uite aşa ne rătăcim şi-n viaţă şi credinţă. Multe confuzii Sofia , foarte multe. Pune-ţi ordine în gândire, în viaţă, în tot dragă Sofia, altfel un pic câte un pic nu numai că ne rătăcim, dar si mintea o ia razna, şi e păcat, mare păcat. Credinţa în general şi în mod special Ortodoxia de o complici mai mult decât trebuie, mergând pe 7000 de variante şi punând mai mult întrebări la întrebări şi stând într-o frământare continuă şi nefirească, totul e in zadar şi mult mai rău de atât, adică înebunirea minţii pentru tot restul vieţii.

Draga Sophia, eu iti multumesc pentru mesajul detaliat care clarifica putin mai mult divergenta mare dintre parerile noastre.

Mie sincer mi se pare ca ai o reticenta fata de preoti, fie ei calugari sau de mir, in ce priveste puterea lor de sfatuire.

Dar tu ai dat exemplul cu Hristos, ca nimeni nu e ca El in lucrurile astea, si partial iti dau dreptate. Dar nu trebuie sa uiti ca El a dat efectiv apostolilor si ucenicilor tot ce are El, ca El ne iubeste desavarsit, nu partial. Ce zicea Pavel? Mai bine este sa fiti ca mine, dar daca nu puteti, nu e pacat. Si cine a povatuit mai multi mireni decat el?

Mie mi se pare sincer si te rog nu te supara pe mine, ca aratam un soi de ingamfare, cand cautand smerenie capatam nemultumire: ala nu stie aia, ala nu stie aia, de parca duhovnicii ar trebui sa fie niste atotstiutori.

Mi se pare ca noi nu stim ce vrem de la ei: lor, Dumnezeu le da luminare in ceea ce conteaza, in drumul spre mantuire, ca sa ne dea sfatul, in ceea ce e important. Daca avem aceasta credinta, Dumnezeu ii lumineaza. Daca nu avem credinta asta, Dumnezeu nu le da gandul cel bun, ca doar nu zace acel gand ca apa intr-un vas din care duhovnicul scoate cu cana si ne toarna-n cap.

Asa ca eu cred ca daca noi ne ducem la duhovnic cu preconceptii de genul: nu se pricepe la casatorie, nici nu avem vreo sansa sa se priceapa. Ca repet, Dumnezeu le da si dupa smerenia noastra.

Asta e parerea si credinta mea, rog iertati-ma daca am zis prostii.

Cristi - eu mai rau ma zapacesc si ma derutez cand va citesc pe voi pe forum si altii care taie firul in 100 ( ca si aici pe forum). Pe cuvant. Inainte sa ma apuc sa citesc diverse idei si lucrari teologice, eram mai linistita. Stii: "fericiti cei saraci cu duhul..."

Lavrentiu - eu nu m-am dus cu preconceptii, a fost suficient sa gasesc si sa citesc ideile parintelui Cleopa pe internet si m-a darmat sufleteste pe toata viata. Si m-am dus pentru ca am auzit unele idei la unul si la altul si am vrut sa ma lamuresc.
Ii respect pe toti cei intru credinta si unii imi sunt chiar dragi si as vorbi mult cu ei: preoti, monahi, dar sa nu cada in exagerari si sa darame sufletul oamenilor.
Preotii de mir la care m-am spovedit n-au indraznit nici unul sa spuna astfel de lucruri si sa-mi faca rau. Asta este diferenta ce mi-a aratat-o viata.
Asta este tot.
Si sa nu uitam: despre Pavel nu prea stiu pana sa-l prigoneasca pe Domnul, ce viata privata a avut. Stiu insa ca cel mai mare sfant al Ortodoxiei (si primul), a fost lasat de Domnul - Petru. Si el a fost om insurat, cu familie si copii si a avut si rataciri si a fost om normal. Oare de ce L-a luat tocmai pe el sa-i dea cheile Raiului?

Nu am mai auzit o astfel de părere până acum. Pe ce te bazezi când o faci?

Avea cineva dreptate pe aici sa te numesca vestica ...
Oare de ce separi tu Luceferii Ortodoxiei? Pavel nu iti place, dar Petru da? Pavel a prigonit Biserica, atat stii tu despre el?

Oare poti canta impreuna cu mine:
"Cei ce sunteti intre Apostoli mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, Stapanului tuturor rugati-va pace lumii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila!"

Ma rog lui Dumnezeu sa poti!

Sophia, de multe ori nu stim sa apreciem in mod corect relatia cu duhovnicul. Fie el mirean sau monah, imbunatatit sau mai putin imbunatatit, nu intamplator il numim "parinte". Ne consideram fii duhovnicesti ai sai, dar in realitate nu mergem la el ca la un tata.

Din acest motiv nu primim cum se cuvine nici cuvantul sau. Dupa cum tatal trupesc ne va povatui intotdeuna "spre tot lucrul bun", asa si duhovnicul ne va calauzi mereu spre Hristos. Bucuria duhovnicului este sa-L impartaseasca pe Hristos credinciosilor in Taina Sfintei Euharistii. Insa nu o poate face oricum. Si nu din cauza lui, ci a noastra.

In situatia in care, canonul primit este unul greu de purtat, sa fim incredintati ca l-am primit pentru ca noi insine il tinem departe pe Hristos in viata de zi cu zi.

Poate duhovnicul pentru unii dintre noi, nu este asemenea unui tata ci unui prieten, insa nici in aceasta situatie, sa nu ne asteptam ca duhovnicul sa-si manifeste "prietenia" fata de patimile noastre.

Da exista si altfel de duhovnici. E firesc sa fie asa. Mai mult duhovnicul (daca e cu adevarat duhovnic) se va "modela" dupa ucenicul sau. Eu nu am intalnit niciodata duhovnici nemultumiti...ci doar ucenici. Si asta, cred ca se intampla tocmai din cauza a ceea ce spunea Lavrentiu mai sus. Nu mergem acolo sa ne justificam (si daca parintele nu ne primeste justificarile..inseamna ca nu e duhovnic bun..merg la altul..) nici sa cautam competenta ci MANTUIREA. Gandeste-te putin, a cauta competenta...la scaunul spovedaniei e ca si cum L-ai face pe Hristos incopetent (Doamne iarta-ma si ma miluieste). Pentru ca nu in fata omului preot mergi acolo ci in fata LUi Hristos. Si nu mergi acolo sa spui cat bine ai facut si ce frumos ai postit..ci cat de slab esti si cat de putin iubesti aproapele. Sfatul parintelui Ioanichie mi se pare bun si intelept. Pentru ca sfaturile Alin, discutiile libere sunt bune dar NU in timpul spovedaniei. Nu vii acolo sa stai cu Hristos la taclale..ci sa-I spui cat de slab si neputincios esti. Personal cand merg la spovedit imi spun patima, simplu si deschis. Daca ma intreaba mai multe detalii le dau, daca nu, nu. Spun adevarul gol golut fara justificari fara vorbe de genul..sa vedeti ca am gresit...desi am luptat sa nu faca sta...ca am postit numa 2 de zi aspru in loc de 3 apoi am baut apa...desi nu am vrut dar.. ispita..Nu am putut face metaniile ma doare spatele...dar eu am vrut dar daca mi-a fost rau...ce sa fac??...NU. Simplu. Am facut asta si asta, Scurt pe doi. Parintele meu duhovnic ma asculta si dupa spovedanie ma indruma ce sa fac sa pun inceput bun. Daca as incepe o discutie cu sfintia sa probabil as incepe sa ma indreptatsesc ori NU ptr asta merg acolo..Oare Cela ce a zidit toate nu stie TOT? Trebuie sa mai spun eu..Doamne eu am gresit cu asta...cred ca ar trebui sa-mi dai canonul asta...sau sa fac asta...ce spuneti? Spovedania nu e targuiala, nici afacere..ci singura cale spre MANTUIRE! Dar fiecare cum simte, asa sa faca. Eu vorbesc doar din punctul meu de vedere. Atat!

Nu sunt vestica.
N-am spus ca nu-mi place Pavel, ci ca nu-i stiu viata de om, de dianinte.
Despre Petru se stiu mai multe si mi-a placut exact pentru ceea ce am spus mai sus. Si nu eu ci Iisus l-a facut cel mai mare sfant si i-a dat cheile raiului.

Ovidiu-S, Marius - ati urmarit discutia pana acum? Majoritatea celor sustinute de par.Cleopa de ex. vin din V.T. Nu este vorba de canoane ci de etichete, ce-i curat si ce-i murdar.

Sophia, nu e vb de eticheta ci de o ascultare simpla! Ma deranjeaza cum se pune problema asta a necuratiei.. Fratilor, NIMIC nu poate murdari Biserica. NIMIC nu o poate spurca (Doamne iarta-ma) Hristos NU s-a scarbit de femeia cea cu scrugere de snage ce s-a apropiat de El... Nu e vorba de eticheta si de necuratie ci de o simpla ASCULTARE! Atata tot.

Ups?! Eduardd - mi-e greu sa te urmaresc in ultimul mesaj.
Si eu gandeam asa, ca te duci la spovedanie ca la ancheta si trebuie sa spui tot.
Exista insa multi care spun ca poti vorbi liber cu duhovnicul, sa-l intrebi, sa-i cer sfatul.
Ah, stai ca vorbim de lucruri diferite. Tu vorbesti de duhovnic la spovedanie, eu il vad in toata "institutia" lui.
Intelesesem ca duhovnicul nu acela la care te spoevdesti, ci inseamna mai mult.

Eduardd - adica ascultare la ce? Asta e problema. Unul zice ca sunt femeie, deci murdara definitiv si intreaga viata, si eu trebuie sa accept lucru. La asta te referi?
Nu, nu ma duc sa ma ating de lucruri in biserica, sau sa ma impartasesc in anumite zile, sau fara post trupesc.
Dar eticheta este pusa: femeia este asa si oamenii casatoriti sunt asa. Punct.
Eu asa ma simt: cu eticheta pe mine, orice as face.

Atunci asta e! N-ai ce-i face. Daca asa spui tu..atunci, n-ai ce-i face. Punct. Pacat insa, ca nu intelegi ca Stapana a fost si Ea femeie, OM ca noi..macar gandul acesta ar trebui sa te mangaie ca tot esti si tu femeie..dar daca tu tot murdara te simti..asta e! Eu nu pot face nimic...mai ales ca esti nitel ironica..si orice spun cred ca va urma din nou un, ups...eu nu asa am dorit sa discutam.. dar in fine. Nu m-am suparat, sper ca nici tu.Doamne ajuta!

Nu-s ironica Eduardd. Ma doare sufletul.
Te referi la Fecioara Maria? Da, este femeie, dar ea altfel, e curata si a nascut fecioara.
Eu nu-s ca EA.

Iarta-ma daca din pricina mea te doare. Nu asta am dorit. Iarta-ma!
Ai dreptate Sophia, Stapana (asa iubesc eu sa-I spun) este Preacurata este fara de pacat dar cu toate acestea se coboara pana la noi, femeile..intelegi? Vine si ne mangaie si ne umple inimile de bucurie si de dragsote fierbinte, ne imbraca cu frumusetea Ei ca si cu o haina si astfel imbracate si inimiresmate indraznim sa pasim spre Hristos. Cu ochii in lacrimi spunem Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ma. iti spun o taina..acum ceva timp cineva mi-a daruit o cordeluta atinsa da Braul Maicii Domnului. Cand ma simt tare rau ma incing cu ea si o simt tare aproape pe Stapana. Uneori sunt in aceea perioada dar asta nu ma opreste sa o fac..stii de ce?? Pentru ca STIU ca si EA a fost femeie si ma intelege.. De aceea spuneam draga mea Sophia, nimic nu poate mudari Iubirea Bunatatea intelegi? Poate ca nu...dar daca ot nu intelegi, te rog..ia icoana Stapanei in brate..strange-o la piept ca pe cineva drag si foarte aproape de tine si vei intelege...
Ascultarea? Este primul pas spre un inceput bun..dar ptr a face ascultare deplina, e drept trebuie si putina "nebunie". Toate la timpul lor..important este sa simti pe Stapana asa cum este dealtfel..ca pe o MAMA..nu o straina la care nu vom putea niciodata ajunge.. Preasfanta Stapana sa te acopere cu Sfantul Ei Acoperamant.

Draga Sofia , iti doresc din tot sufletul linistea de care ai nevoie, o liniste ce musai trebuie s-o dobandesti , pentru-ca altfel nu o sa intelegi aproape nimic din tot ce se intampla in jurul tau , creandu-ti doar o lume a ta , rupta complet de realitate. In aceste conditii , credinta nu-ti aduce nimic folositor, ci dinpotriva iti da o stare de nesiguranta si o depresie continua , ori Ortodoxia vorbeste de un Dumnezeu Viu , nu de un Dumnezeu abstract , de neatins cu mintea si sufletul nostru. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti, draga Sofia.

Aproape toate problemele care le pune Sophia sunt absolut reale si justificate, dupa cum se stie si eu ma pot regasi in multe dintre cele expuse de ea. Nu inteleg de ce i se pune pumnul in gura pe premiza ca nu are dreptate si atat, reprezinta opinia ei, una foarte obiectiva daca este sa analizam situatia dincolo de toate scrierile cu care ne-am obisnuit, cea din perspectiva realitatii vietii crestinilor si a clericilor in societate.
Aspectele care le aduce ea in vedere chiar sunt reale, multe dintre ele sunt ingrijoratoare, insa, nu le putem intelege din latura crestinului resemnat care nu stie decat sa posteasca si sa mearga periodic la biserica, si atat. Exista si o latura a crestinilor mult prea implicati in aceasta tagma a bisericii, care, de altfel se si contamineaza cu tot cusurul ei de dincolo de aparenta.
Daca nu am mai inchide ochii, daca am sta si am asculta aceasta persoana, care stie, de fapt ce vrea si ce doreste sa aduca in vedere si in atentia credinciosilor, poate am reusi sa mai si remediem atatea nereguli care exista in atitudinea celor care se tot falesc cu Cuvantul Lui Dumnezeu, dar nu si cu respectul pentru acest cuvant.
Prea ne inchidem inimile in teoriile interminabile ale unei credinte imaginare, in acelasi timp in care toti credinciosii din jur ne ranesc, preotii ne seduc, nepasarea imbraca perfidele straie ale umilintei aparente.
Pe mine ma lasa rece multe din aceste teorii fiindca stiu prea bine ce-nseamna credinta si ce-nseamna credinciosii...doua lucruri, din pacate diferite. Nici pe departe nu pretind ca eu sunt mai presus, dar sa admitem realitatea egoismului interminabil din oameni, cu sau fara inzestrare verbala.

Vezi Sophia, de aici trebuie sa inceapa lupta ta: trebuie sa te lupti sa nu te mai simti etichetata. Eticheta pe care crezi ca ti-o pune lumea e de fapt un semn al mandriei tale.
Dumnezeu sa ma ierte, nu te judec, ci vorbesc din experienta, ca unul care plesneste de slava desarta.

Du-te la duhovnic si arunca inaintea lui toate cuvintele astea pe care ni le zici si cere-i sa-ti dea cuvant de linistire. Iar pentru smerenia si ascultarea ta sincera, vei vedea cu ochii tai cum Dumnezeu prin gura oricarui duhovnic iti va da cuvantul bun.

Si roaga-te Sfantului Petru sa-ti arate ce fratietate este intre el si Sfantul Pavel. Ca ei intru smerenie s-au facut frati.

Si iarta-ma daca te-am amarat in cuvintele mele anterioare.

Ory, tocmai tu vii aici cu teorii si nemultumiri.
Acum ce-ai vrea sa zicem, sa mintim, sa ne plecam grumazurile in fata "intelepciunii" lumesti. Zicem adevarul, ca asa am fost invatati.

Ory draga, ori rece ori fierbinte.

Nu inteleg de ce spui "tocmai tu", din cate imi amintesc eu am gandit mere cam la acelasi nivel, nu cred ca m-am imbuibat vre-odata cu teorii infinite de credinta, in timp ce in ograda, fratele meu spune in acelasi timp in care specifica ca-i este frica de Dumnezeu, sa merg cu masina in stalp, cu familia mea cu tot.
Scutiti-ma de dulcegarii crestinesti, credinta nu se arata prin cuvinte ci, prin fapte, iar faptele poporului roman atat de crestin, le stim fiecare, de-aia am impanzit lumea de fii risipitori si uitati de familie si de biserica. Pentru ca ne pasa unuia de celalalt.
Excelam in nepasare, lipsa de respect, avorturi, hotie, copii aruncati in strada, spitale imputite, bogati mafioti, puscarii pline, sex la tot pasul, tigari la tot pasul, alcool la tot pasul, calugari care nu stiu ce vor, violenta, crime, coruptie ,divorturi....
Unde este acest popor crestin care-ti pune in fata biblia si scrierile Sf. Parinti ? Unde, ca nu-l vad ! Si nici in biserica in care am stat mult si bine nu l-am vazut !
ASTA ESTE REALITATE!, pana nu vom lasa literatura la o parte si ne-om apuca de fapte cu adevarat crestinesti, nu vom fi cu nimic mai presus decat ateii.

Nu este aşa Ory ! Aici nu-i vorba de teorii, sau de cât de des mergi la biserică, sau cum şi cât ţi post, sau cât de vrednic eşti. Nu trebuie încurcate, amestecate lucrurile, şi filozofia asta interminabilă, mai mult ne complică existenţa şi înţelegerea noastră. Reuşim astfel să complicăm mai mult decât trebuie orice în jurul nostru. Ne scărpinăm mai mereu invers . De ce ? Nu ştiu, poate din neştinţă, din orgoliu, să părem mai originali, nu ştiu efectiv de ce. Fiecare îşi ţine credinţa după proprile puteri, după nevoinţele şi trăirile şi întelegerii lui. Nu o facem pentru fală, pentru cel din stânga sau dreapta noastră, o facem pentru Dumnezeu, iar atunci când sărim din una în alta, neânţelegând iubirea adevărată , neânţelegând neputinţa noastră a fiecăruia din noi şi nerecunoscând că refulăm aiurea din cauza unor neâmpliniri, eşecuri sau mai ştiu eu ce , suntem în credinţă degeaba. Dumnezeu nu ne vrea nici filozofi, nici depresivi, ne vrea aşa cum suntem , şi buni şi răi , şi mai buni şi mai puţini răi, dar aşa cum suntem. De multe ori, noi înşine ne stâlcim, ne schimonosim, ne împopoţonăm complet aiurea. Nu ! Să fim normali , pentru că am uitat să fim normali, fireşti, să iubim, să -i înţelegem pe cei din jur, să ne înţelegem pe noi până la urmă. Păi cum Ory, dacă nu-ţi convine ce spune cel de lângă tine, gata îţi faci bagajul şi pleci ? Sau spui că ţi se bagă pumnul în gură ? Sau dacă am avut o problemă cu un preot, toţi sunt o apă şi-un pământ ? Sau dacă Biserica mai are şi ea ezitările, greşelile ei, îmi părăsesc credinţa sau acuz întreaga Biserică ? Ortodoxia nu este pe atât de întortocheată, pe cât sunt gândurile noastre , draga mea Ory !

Ar fi trebuit sa-l vezi in tine, Ory. Daca in tine nu l-ai vazut, cum sa-l vezi in altii?

As adauga ca Ortodoxia nu pune raul inainte. Pentru ea importanta e Invierea, nu drumul spre ea. Ca nimeni nu s-a mantuit din milioane de morti, ci numai Invierea a mantuit.

Ory, daca pui raul inainte, acesta te va face sa nu vezi binele.

Sa-l vezi in tine ?, nu prea ai cum !, Cand esti prea tanar esti manipulat si indoctrinat in asa masura incat este greu sa-ti mai intelegi propriile-ti convinderi, mai ales atunci cand iti mai si dedici viata acelor credinciosi care stiu ce sa faca cu ea...si fac un dezastru, fiindca ei stiu ce vor si vor sa le fie doar lor bine, cu orice pret.
Se naste foarte multa iresponsabilitate din cauza egoismului, foarte mult rau adunat impreuna cu neputinta umana, ajungandu-se inevitabil la individualitatea de care trebuie sa fim raspunzatori. Pana la urma, indiferent cat esti de manipulat, tu raspunzi de tine insuti, indiferent cat esti de tanar si de imatur, intotdeauna cineva te va influienta intr-un fel sau altul cu o asa putere incat iti poate schimba viata iremediabi, dar, in cele din urma tu ai a raspunde.
Si raspunsul crestinului este aproape intotdeauna evaziv, scuzabil, acoperit de o dulceata amara...oricum, numai cu duhul responsabilitatii celor din jur NU.
Uneori tind sa cred ca oamenii cei mai capabili de sfaturi, sunt tocmai cei care nu au prea multe de spus. Situatia este mult mai complicata decat pare si numai sacrificandu-se cineva pe sine o poti intelege.
Dumnezeu este, evident VIU, dar oamenii sunt morti de mult....

Cristi, Dumnezeu nu ne vrea nici filozofi, nici derpresivi ?....
Poate ca acestia ar avea , cu adevarat ceva de spus despre viata si despre moarte, despre suflet si materie, pentru ca ceilalti care se simt cei mai vrednici sa propovaduiasca si o fac cu o sanatate de necontestat, poate ca nu au un merit prea inaltator, tocmai pentru rigiditatea starii de viata din ei.
Poate ca tocmai filozofii si depresivii tac, fiindca a vorbi este o aroganta pe care nu si-o pot permite, simtind cu toata fiinta lor adevarata nimicnicie si desavarsire posibila pe pamant.
Dumnezeu ne vrea oricum.....fiindca oricum viata este o lupta, pe care o castigam sau o pierdem suferind, sau sarbatorind....

Pe lumea asta este mai usor sa fii pacatos ( usurinta, nu ca si infaptuire de pacate ), decat sa incerci a fi corect, fiindca orice ai face si oricate ai dedica din viata ta acestei conduite moral-crestine, intotdeauna ti se va gasi, mai cu precadere decat la pacatosi, veriga cea slaba, neputinta cea de dincolo de tarie, inconvenintul mistic ce poate denigra....onestitatea.Totdeauna te vei complica si mai mult.
Cum o dai nu este bine !

ory, credinta o primim de la Dumnezeu, nu este meritul cuiva ca e credincios. Pentru a te numi credincios trebuie sa crezi in Dumnezeu si acest lucru se face dupa anumite reguli, caci unele lucruri, pe care le facem de capul nostru pot fi impotriva lui Dumnezeu.

Mie imi pare rau ca atentia ta, conform expunerilor tale, e concentrata mai mult asupra oamenilor si mai putin a lui Dumnezeu.
Cand mergem la biserica trebuie sa ne detasam de ceilalti oameni, cautand sa simtim prezenta lui Dumnezeu in biserica. La fel si cand ne rugam: cautam sa simtim prezenta lui Dumnezeu la noi in inima. Cat timp ne atintim privirea la oameni, in loc sa interiorizam privirea in inima, vom ramane tot atat de departe de Dumnezeu, precum e Cerul de pamant.

Uite, sunt de acord cu tot ce spui despre oameni, fie ca sunt preoti, enoriasi si restul; dar nu ei sunt importanti atunci cand il cautam pe Dumnezeu, ci Dumnezeu in persoana e important. Pe El sa-L cautam, caci El este Cel, are ne da mantuirea. Toata stradania noastra de a merge la Liturghie, de a ne ruga, de a face bine este in vederea obtinerii, prin mila lui Dumnezeu, a mantuirii, caci doar gandul ca am putea ajunge in iad este inspaimantator. Si din pacate, acolo ne e locul, daca nu ar fi Dumnezeu cu dragostea Lui nesfarsita, cu care ne iarta cele mai mari pacate si ne ia la El, spre viata vesnica.

Spui ca este o credinta imaginara, si poate ca asa este, pana cand primesti raspuns de la Dumnezeu prin salvarea de la o boala, dintr-o situatie limita, din care nu ai fi iesit fara ajutorul Lui; prin mici semne pe care ti le da; prin indeplinirea rugamintilor pe care I le adresezi; prin trimiterea de ajutor atunci cand ne rugam; prin indepartarea unui vrajmas, atunci cand acesta e pe cale sa ne invinga; si multe altele. Cel mai bun exemplu este al lui Razvan, tanarul pentru care ne-am rugat cu totii pe forum si care a scapat, iesind nu numai din coma, ci rezistand cu bine interventiilor chirurgicale pe creier si pe corp, si care acum e in convalescenta. Cum a fost posibil? In primul rand datorita credintei de neclintit a mamei sale, care s-a rugt pentru el zi si noapte.

Oare tu Ory, daca ai fi in asemenea situatie si ai primi ajutor nesperat de mult si de repede, te-ai mai indoi de dragostea lui Dumnezeu? Cred ca nu. Poate nici nu te indoiesti de dragostea lui Dumnezeu, ci ai vrea sa o vezi izvorand din fiecare om, din fiecare crestin, din fiecare suflet de pe pamant.
Si noi dorim, cu totii, acest lucru, dar stim ca pacea a fost luata de pe pamant.

Pacea a fost luata si a fost lasat loc pentru razboi; razboi intre oameni, dar si razboi cu pacatele. Cel care alege razboiul cu oamenii e pe calea gresita, caci cu pacatele trebuie sa ne razboim.
Si pentru acest razboi cu pacatele e loc mult, caci cu totii avem pacate si toti trebuie sa ne razboim cu ele. Cum cel care ne atrage spre pacat, este viclean, trebuie sa stim si cum sa ducem acest razboi; de aici si toate cartile pe care le citim si din care ne "dam lectii" unii altora, spre propria noastra invatatura. Este f important sa stim aceste lucruri, pentru a ne inarma cu cele mai puternice arme de lupta impotriva dusmanului; iar acesta nu este omul, ci este diavolul, care se manifesta vizibil prin faptele oamenilor, cele, pe care le-ai insirat si tu de atatea ori: minciuna, seductie, violenta, viol, si multe altele, pe care le cunoastem cu totii.

Omul face acele fapte, dar la indemnul nevazut al celui rau. Primul pacat facut, il indeamna sa faca si al doilea si al treilea si pana la urma nu mai realizeaza ca e in greseala; de la pacat a trecut la patima, adica pacat la patrat. Dar chiar facand aceste fapte, omul are posibilitatea sa se distanteze de ele, si o face prin spovedanie. Deci, iata ce bun e Dumnezeu: noi facem toate pacatele lumii si e de ajuns sa le spunem si sa le regretam si suntem iertati. La oameni nu gasesti atata iubire, cat ai cauta.

Observ ca folosti expresia "rigiditatea starii de viata" a unora. Acestia sunt cei, care au pacatuit ca toti oamenii, dar care au regretat faptele lor, le-au spovedit si s-au distantat de pacate. Cu cat avem mai putine pacate, cu atat Dumnezeu ne inalta din mocirla vietii. Unii stau in mocirla pana la gat, se spovedesc si se smeresc si salta peste mocirla; altii incet, incet, pe masura ce se mai distanteaza de pacate, mai urca cate un pas si se elibereaza de aceasta mocirla a pacatelor.

Si cu cat te ridici mai sus si capeti aer curat de la Dumnezeu, cu atat te preocupa mai mult cum sa primesti mai mult aer curat, care e mai de pret decat placerile de alta data, care te incarcau de pacat. Este un mecanism care functioneaza aproape de la sine din clipa in care te-ai hotarat ca vrei sa fii al lui Dumnezeu. Nu este o hotarare usoara, caci va trebui sa iti schimbi modul de viata; se schimba valorile; lucruri care alta data ti se pareau extraordinar de importante, devin bagatele, iar altele, pe care nici nu le bagai de seama, devin mijloc de a te apopia de Dumnezeu, deci de importanta majora.

Omul singur isi stabileste cat de repede sau de incet vrea sa se apropie de Dumnezeu, dar neatent, nu stie ca poate din greseala, iar sa piarda poteca ingusta care duce la Dumnezeu si greseste, pacatuieste iar, din nou. Atunci Dumnezeu schimba metoda de educare a noastra si introduce lectii de suferinta. Lectiile acestea nu se uita; este dovedit. Si daca consideri ca Dumnezeu este singura ta salvare, vei accepta cele mai mari suferinte, numai sa nu te mai indepartezi de pe drumul , care te duce la Dumnezeu.
Bine, dar ceilalti oameni ce rol au? Prin ei lucreaza Dumnezeu la mantuirea noastra. De aceea trebuie sa-i iubim, indiferent ca ne fac bine sau rau.

Daca in dreapta ta ar sta un batran pe o buturuga si in stanga un grup de oameni petrecand pe care i-ai vedea intai? Unde s-ar opri privirea ta mai indeung? In dreapta sau in stanga?

De aici porneste raul ory...viata trebuie dedicata Lui Hristos nu omului. Da, trebuie pusa in slujba aproapelui dar nu dedicata. Avem un singur Stapan..pe Stapana. Si este Stapana pentru ca trebuie sa fi Stapana inimii [COLOR=Red]tale[/COLOR]. Daca e doar a lumii si nu a ta..nu-ti foloseste cu nimic si ajungi la acel dezastru de care vb mai sus.. Hai Ory, sa privim intai in noi apoi in ceilalti (crestini falsi sau nu). Si daca sunt prea dulce in vorbire promit sa ma acresc. Dar pentru asta vin la Galati sa imi dai un kg de lamaie, bine?:10::6:

Ei aici este intrebarea si problema mea si vad ca si a lui Ory.
Viata trebuie dedicata Lui sau oamenilor?
Si cred ca cei mai multi cad in extreme.
Iisus a spus asa: iubiti-va unii pe altii, asa cum va iubesc si eu. Niciodata n-a cerut renuntarea la oameni si n-a cerut iubire pentru EL.
N-a spus niciodata "iubiti-Ma" si traiti pentru Mine.
A murit si a adus noua lege pentru oameni, pentru ca lor sa le fie bine si nu pentru el, sau ca sa-i aduca spre EL. El a mers spre oamnei si le-a facut bine, i-a ajutat.
Pildele lui invata cum sa se poarte oamenii intre ei si nu cu EL.
EL nu se pune niciodata in discutie.
Iar in exemplul dat de cineva mai sus cu baiatul bolnav: primordiala a fost iubirea mamei lui, care a facut posibila rugaciunea si comunicarea cu EL.
Sigur ca credinta, rugaciunea, comunicarea cu EL sunt f.importante, dar nu ele sunt telul vietii noastre, zic eu.
Adica nu cred ca Dumnezeu a facut oamenii pentru EL, sau ca sa se roage LUI zi si noapte, ci ca sa populeze pamantul.
De fapt nu stiu bine, eu asa gandesc si inteleg. N-am gasit nicaieri altfel, nici preotii nu spun altfel.
Cand ajuti om si ii faci bine, o faci pentru el, dar prin asta placi si lui Dumnezeu si ii iubesti pe amandoi. Invers, daca lasi omul ca sa-l iubesti numai pe EL, s-ar putea sa nu functioneze asa bine.
Si daca voi dati exemple va dau si eu unul:
Acasa, sau pe strada vezi un om in situatie disperata, pe moarte, sau mai stiu eu, iar tu esti in drum spre biserica. Ce faci? Ramai sa ajuti omul, sau il lasi sa moara si te duci la biserica?
Asta este dilema mea.
Pentru mine credinta este: esti credincios si traiesti intru Domnul si te va iubi si Acesta, daca esti om bun si iti iubesti aproapele.
De aceea a si inceput biserica, toate confesiunile, cea ortodoxa mai timid inca, sa se indrepte spre social, spre om.
Si inca ceva: majoritatea sfintilor si martirilor au devenit asa datorita smereniei, milei fata de om, actelor de caritate, mai putin datorita rugaciunii intense in izolare. Sigur toate, intru credinta.
Nu stiu, poate gresesc acum in fata Lui, dar ce stiu si ce inteleg eu, simplu om?

Pt. Eduardd
 

...si ceilalti.
Nu m-am suparat pe voi. Discutam ca sa invatam si sa ne lamurim unii pe altii.
:53: