@ Florin Ionut
 

Nu mi se pare firesc sa iscodesti cu mintea ce se inampla cu cei care nu sunt crestini.
Ai incredere in Dumnezeu ca dragostea lui e mare (mult mai mare decat iubirea oricarui om de pe pamant), mila lui, asemenea, iar dreptatea tot a lui Dumnezeu este.
Eu cred ca este o ispita sa te preocupe excesiv astfel de lucruri..
1. pt ca ai putea avea tendinta sa crezi ca invatatura crestina este incompleta sau nedreapta (de fapt ni s-a dat tot ce e de trebuinta spre mantuire!)
2. pt ca pui dreptatea si iubirea ta inaintea celor dumnezeiesti.


Dar daca tot insisti, dau cuvintele parintelui Cleopa:
254. Dupa care legi se vor judeca toate semintiile pamantului ?

Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca dupa patru legi vor fi judecati oamenii la infricosatoarea Judecata de apoi :

a. Cei care au trait de la Adam pana la darea legii pe Muntele Sinai, vor fi judecati de Hristos dupa legea constiintei data omului din nastere, numita si legea morala sau legea firii. Prin constiinta, care este glasul lui Dumnezeu in om, fiecare stie ce este bine si ce este rau. Dupa aceasta lege s-a condus lumea pana la Moise ( Romani 2,14-15 ) .
b. A doua lege dupa care se vor judeca oamenii dinainte de Hristos si toti cei ce nu cred in Hristos, este legea zidirilor, a intregii creatii care ne sta pururea in fata si ne spune ca este facuta atat de minunat de un Creator nevazut, de Dumnezeu. " Lumea vazuta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este scoala a sufletelor celor cuvantatoare " , este Biblia nescrisa a tuturor oamenilor ( Romani 1, 20; Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 43; Exaimeron, Cuvantul 1, Bucuresti, 1826 ) .
c. A treia lege, dupa care se vor judeca numai evreii, este legea scrisa a lui Moise, care s-a dat pe muntele Sinai ( Romani 2, 12 ) .
d. A patra lege este Legea darului sau Evanghelia, data noua de Hristos, dupa care se vor judeca toate popoarele crestine ( Ioan 12, 48; Romani 2, 1-6; Iacob 2, 12 ) .
Daca cineva se leapada de botezul crestin este un apostat, adica lepadat de Dumnezeu si nu are iertare in veci, iar la judecata va fi mai greu pedepsit decat un pagan care nu a stiut pe Hristos. Sfintii parinti spun ca paganii nu se pot intoarce usor la credinta in Hristos pentru ca n-au cunoscut pe Dumnezeu. Tot ei spun ca cei ce au gresit in Legea darului, ca crestini, mai greu si mai tare se vor pedepsi decat paganii care au gresit dupa legea firii.

sursa:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri9.htm

Mie mi se pare absolut firesc. Multora le displace cand sunt puti in situatia de a raspunde intrebarilor mai dificile, dar asta n-o sa ma descurajeze in cautarea unui raspuns. Suntem oameni rationali, sa ne folosim deci mintea. Altfel, in lipsa de cunostinte telologice as putea zice de baza, putem fi luati prin surprindere de catre atei, eretici si chiar de catre copiii nostri care asteapta sa-i lamurim in privinta unor chestiuni de credinta.

In dragostea Lui Dumnezeu am mare incredere. In judecata ingusta a oamenilor nu am incredere, mai ales a celor care vor sa se mantuiasca doar cei din religia lor.

Nu as numi-o ispita. Mai degraba curiozitate nesatisfacuta.

Tocmai asta incerc sa demostrez aici, ca avem argumente scripturale si din Sfanta Traditie ca nu numai ortodocsii se mantuiesc. Cu ajutorul vostru, al celor cu scoli teologice si cu o oarecare cultura in domeniu mi se va confirma ca Dumnezeu nu-i trimite in Iad pe cei care nu sunt ortodocsi, chiar daca nu au fost botezati. Nu sustin ca botezul ar fi optional, nicidecum, ci ma refer numai si numai la cei care nu au avut acces la ortodoxie si au trait de la Hristos incoace.

b) Daca Parintele Cleopa sustine ca toti cei ce nu cred in Hristos si nascuti dupa intemeierea Bisericii vor fi judecati dupa legea zidirilor, da eu cred in acest lucru. Insa, aparent, ideea asta s-ar contrazice cu versetul in care Mantuitorul afirma si subliniaza ca:

"Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu."

Deci am ajuns iar la intrebarea originara: cum este posibil ca oamenii nebotezati care au trait in ultimele doua milenii sa aiba acces la mantuire, dar cu toate acestea nu vor putea sa intre in Imparatia Lui Dumnezeu?

Inca astept un raspuns competent, de la oricine se incumeta, si apoi nu voi mai avea de ce sa continui subiectul de fata.

Florin-Ionut
In dragostea Lui Dumnezeu am mare incredere. In judecata ingusta a oamenilor nu am incredere, mai ales a celor care vor sa se mantuiasca doar cei din religia lor.

Asa este! AMIN !

Stii.. imi este foarte greu sa explic lucruri care pentru mine nu au ridicat nicioadata probleme.
Cred in iubirea si dreptatea lui Dumnezeu si degeaba imi rup capul aici ca tot nu am sa reusesc sa-I inteleg caile. Ca in orice situatie de bucurie sau de tristete, stie El de ce.

Nestiute sunt caile Domnului....Dumnezeu are grija de toate....Noi sa ne ingrijim mai degraba de ale noastre! Dumnezeu sa ne ajute si sa ne ierte !

Nu sunt eu cel ce poate sa-ti dea un raspuns competent la asa grea problema, dar pot sa-ti dau o sugestie la care sa reflectezi si cine stie poate gasesti si rezolvarea. Mai exista inca doua astfel de "similitudini nesimilare", ca sa utilizez o expresie cu paradox, legate de problema mantuirii, si le alatur celei pe care tu ai observat-o:
-a. diferenta dintre Rai si Imparatia Cerurilor,
-b. diferenta dintre starea de rob si cea de fiu,
-c. diferenta dintre mantuire si indumnezeire.
Toate se refera la mantuire, toate par sa semnifice in ultima instanta acelasi lucru si totusi exista diferente intre termenii alaturati. Toti ne putem mantui, dar oare toti ne vom si indumnezeii? Toti putem fi robi, dar oare toti vom deveni si fii ai Tatalui (prin har, binenteles)?
Nu stiu raspunsul, ca nu ma incadrez in nici unul din termenii de la punctul a., dar tare m-as bucura sa va stiu pe toti fie in Rai, fie in Imparatia Cerurilor.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Salut Marinica,

Multumesc pentru raspuns.

Inca nu am avut timp sa intreb preotii din oras despre problema pusa in titlul topicului. Sunt foarte curios ce reaspunsuri voi primi!

In legatura cu starea de fiu sau de rob, stiu ca:

- pe de o parte Dumnezeu ne spune ca suntem fiii Lui in har (chiar si celor dinainte de intruparea Lui Hristos):

Psalmul 81, 6: Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".

- pe de alta parte, calitatea de fii ni se daruieste prin credinta:

Ioan 1, 12: Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu
Galateni 3, 26: Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.

- sau prin Taina Botezului (nu gasesc versetul).

Deci, cum sa intelegem? Suntem toti fiii Lui Dumnezeu sau numai cei botezati si credinciosi?

Nici eu nu stiu sigur dar parca imi amintesc ca am citit undeva ca doar cei ce-L primesc pe Hristos, adica pe Fiul cel dupa dumnezeire, in ei doar aceia se pot numi fii duhovnicesti. Deci calitatea de fiu ar fi mai inalta decat cea de rob al Domnului si nu stiu daca prin botez devenim automat fii sau numai atunci cand Hristos locuieste sigur in noi. Oricum, fara Hristos nu cred ca ne putem numi fii ai Tatalui.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu trebuie confundat Eden-ul cu Raiul si cu Imparatia Cerurilor.

Impratia cerurilor a adus-o Iisus pe Pamant. Cei ce traiesc intru Hristos sunt in imparatia cerurilor.
"Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. " Luca 17,21
Imparatia cerurilor nu este identica cu Biserica. (Nu voi intra in amanunte)

Parintele Arsene Boca spune: "daca nu traiti din viata aceasta ca in rai sa nu va inchiputi ca o sa il vedeti pe lumea cealata". Adica daca din viata aceasta nu traim in comuniune cu Iisus Hristos, mai ales prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii sa nu ne inchipuim ca pe lumea cealata vom trai intru Hristos.

Rai are mai multe intelesuri:
1. Rai se refera si la gradina Eden-ului in care au stat Adam si Eva.
2. Rai se refera si locul unde stau ingerii si sfintii, cu sensul de "in casa Tatalui Meu multe locasuri sunt"
3. De asemenea Rai se refera si la "cerul nou si pamantul nou in care domneste toata dreptatea" care va fi dupa invierea mortilor.

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta. Har si pace.

Nu am citit postarile. Chiar azi am citit, scrie ca Raiul nu e acelasi lucru cu Imparatia cerurilor. Cred ca parintele Cleopa spune ca dupa a doua venire a Mantuitorului cei mantuiti vor merge in Imparatia cerurilor.

Cine spune, unde scrie?

Pai este evident frate.

Impratia cerurilor a adus-o Iisus pe Pamant. Cei ce traiesc intru Hristos sunt in imparatia cerurilor."Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. " Luca 17,21. Evident este vorba de prezenta Duhului Sfant in noi pe care il dobandim prin prezenta la Sfintele Slujbe ale Bisericii, prin Sfintele Taine. Este vorba de prezenta lui Hristos in noi mai ales prin Sfanta Taina a Euharistiei, cand ne impartasim cu adevarat trupul si sangele Domnului (nu doar un simbol! asa cum multi ratacesc) si astfel intram in comuninune deplina (trupeasca si sufleteasca) cu Hristos Iisus, si ne "facem partasi dumnezeiestii firi" (II petru 1,4) in toata deplinatatea ei caci "in Hristos locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Coloseni 2,9). Astfel imparatia lui Dumnezeu este in noi.

Raiul nu este identic cu imparatia cerurilor. Imparatia Cerurilor include Raiul.

Sa trecem la lucruri concrete: Imparatia Cerurilor este ca oricare alta imparatie A. Aceasta imparatie A are teritoriile sale. Acele teritorii pot fi asociate cu Raiul, in cazul Imparatiei cerurilor, caci Imparatul Hristos stapaneste peste ele.
Exista insa si expasiunea imparatiei A, cand anumite teritorii sunt in disputa. In aceste cazuri spunem ca imparatia A a ajuns la ele dar aceste teritorii nu sunt inca parte din imparatia A.

Hristos a venit in lume aducand Imparatia cerurilor, si deci oamenii care traiesc intru Hristos sunt deja in Imparatia Cerurilor dar inca nu sunt in Rai.

Pamantul este in imparatia cerurilor sau nu?
Pai doar acei oameni care traiesc intru Hristos, sunt in imparatia cerurilor, caci Hristos imparatul imparateste intru ei, ceilati oameni nu, dar pot intra si ei in imparatia cerurilor daca lasa pe Hristos sa imparateasca (sa lucreze) intru ei acceptand comuniunea cu EL.

Doamne ajuta. Har si pace intru Hristos Domnul Dumnezeul nostru, fara de care nu putem face nimic (nici mici, nici mari, nici multe, nici putine). Maica Domnului sa ne miluiasca si sa ne pazeasca cu harul si puterea Domnului Iisus Hristos.

Asta încerc de la începutul topicului să arăt.

De asta nu mai sînt aşa de sigur. Sînt oameni care susţin că Raiul este temporar, pînă la Judecata de Apoi, şi că Împărăţia Cerurilor va începe abia atunci. Nu cred aşa ceva, pentru că versetele pe care le-ai citat sît clare, Împărăţia Lui Dumnezeu este înlauntrul nostru.

Totuşi, de ce nu cred eu că Împărăţia Cerurilor nu include Raiul? Pentru că oamenii care nu sînt botezaţi nu ajung în Împărăţia Lui Dumnezeu, după cum îi subliniază Hristos lui Nicodim. Nu ajung, punct. Nimeni nu-L poate contrazice pe Domnul Hristos! Atunci, ce se întîmplă cu pruncii care mor înainte de botez? Unde ajung drepţii care au trăit după întemeierea Bisericii dar care nu au avut posibilitatea să se boteze, sînt ei predestinaţi la Iad?! Care e soarta sufletelelor celor avortaţi? Sînt întrebări complicate la care încă aştept un răspuns competent, cu referinţe în Biblie şi la Sfinţii Părinţi şi Teologi, răspuns pe care nu prea îl ştie nimeni să-l dea.

Nici catolicii cu Purgatoriul lor imaginar sau cu "Limbul copiilor" nu pot explica problemele astea.

Nu exista predestinare. Dumnezeu prestie tot ce se intampla.
Exista diferenta intre: mantuire, desavarsire si indumnezeire.
Desavarsirea si indumnezeirea sunt numai intru Iisus Hristos, prin sfintele Taine ale Bisericii. Aceasta este valoarea inestimabila a ortodoxiei crestine, indumnezeirea omului si slava Domnului ca multi sfinti au pasit si pasesc pe calea desavarsirii si a indumnezeirii (care implica bineinteles mantuirea).

"Paganii care din fire fac ale legii vor trai prin lege" deci Hristos ii judeca drept si pe ei si daca au fapte bune (doar in iubirea de aproapele) sunt mantuiti de Hristos (dar nu poate fi vorba de desavarsire si indumnezeire).

Pe de alta parte cei din Biserica care participa la Sfintele Taine dar care prin faptele lor rele arata ca nesocotesc harul si iubirea lui Hristos "calcand in picioare margaritarul de mare pret precum porcii"... aceia vor fi aspru judecati si nu vor intra in Rai (spre viata vesnica) caci "sluga care a stiut si nu a facut mult va fi batuta".

Intrebarile tale sunt foarte profunde si doar un studiu teologic adecvat iti poate oferi raspunsurile.
Iti recomand sa studiezi dogmatica Sfantului Ioan Damaschin pentru o intelegere profunda a teologiei ortodoxe crestine.

Pentru problema sufletelor recomand sa studiezi "Comentariu la Evangledia dupa Ioan" a Sfantului Chiril al Alexandriei, in special comentariu la primele versete din cap 9 (vindecarea orbului din nastere).

Nu te astepta sa gasesti raspunsuri eshaustive la intrebari teologice profunde pe forumuri. Cauta teologi buni, studiaza cartile Sfintilor Parinti nadajduind in harului Duhului Sfant ca sa intelegem si sa traim teologia ortodoxa crestina.

Doamne ajuta. Har si pace.

Frate nu trebuie sa pleci urechea la ce zice unul si altul.

Raiul este un termen generic care defineste locul unde este prezent Dumnezeu, unde Imparateste EL si unde raul nu poate exista. De aceea spunem ca sufletele dreptilor merg in Rai, sau ca ingerii stau in Rai, sau ca Dumnezeu locuieste in Rai, sau ca gradina Edenu-lui in care au locuit Adam si Eva a fost Raiul pe Pamant (paradisul primordial.)

Hristos spune clar ca Imparatia Cerurilor a ajus la om cand EL a venit in lume: "Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. " Luca 11,20 Hristos este cu Sfanta lui Biserica acum si in vecii vecilor. Hristos cel inviat din morti e pururea cu noi si in noi prin Sfanta Impartasanie. "Cine ne poate desparti pe noi de Hristos"?!

Teologia ortodoxa crestina nu se face dupa "bunul plac al fiecaruia" ci dupa modelul si metoda Sfintilor Parinti, in acelasi Duh Sfant.

A invata niste citate din Sfintii Parinti sau din alti Sfinti, teologi sau duhovnici (Parintele Arsenie Boca, Parintele Dumitru Staniloae, Parintele Cleopa) nu iseamna ca am si inteles ce au vrut ei sa zica.

De aceea sa ne ajute Domnul sa ne ferim de pseudo-teologi, de oportunisti care mai mult tulbura Biserica lui Hristos decat o zidesc. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca Duhul Sfant sa intelegem Sfanta Scriptura si Scrierile Sfintilor Parinti si alte altor sfinti si teologi (precum cei 3 enumerati mai sus).

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta.

Iată un răspuns bine alcătuit. Parcă ai fost inspirat cînd ai scris cele de mai sus.

Eugen, mă interesează foarte mult problema mîntuirii necreştinilor, mai bine-zis a eterodocşilor. Dacă nu m-ar interesa, aş fi un simplu ticălos habotnic ignorant şi fără urmă de empatie sau de altuism. De aceea am discutat cu preoţi şi voi mai căuta şi alţii, de asta urmăresc să văd cine mai vizitează forumul, sperînd să aibă studii serioase în spate ca să-mi clarifice nelămuririle legate de propria credinţă. Şi am credinţa că într-o zi Dumnezeu îmi va răspunde simplu şi în clar, aşa cum am observat de-a lungul timpului că obişnuieşte să o facă. De exemplu, împrejurările în care am cunoscut-o pe soţia mea, modul în care am renunţat la apostazie şi felul cum am întîlnit duhovnicul pe care îl am acum au fost minunate...

Doamne ajută şi să mai rămîi pe aici!

Frate eu doar expun invatatura ortodoxa crestina la nivel universitar si postuniversitar (daca este cazul), asa cum am invatat-i si am inteles-o si eu. Este ceea ce se invata la facultate... ca multi studenti nu pricep asta e cu totul alta treaba.
(Nu o sa ma mandresc cu smerenia, adica afisand o falsa smerenie tocmai pentru a afia mandrie. Nici nu o sa spun "sunt smerit dar vreau sa se stie". Cu ajutorul Domnului si a parintelui duhovnic si a profesorilor de la facultati ma judec pe mine insumi.)

Sa multumim lui Dumnezeu ca ne daruieste Duhul Sfant ca sa putem intelege Adevarul. Sa multumim lui Hristos ca ne invata prin Sfanta Scriptura, prin Sfintii Parinti prin teologii adevarati si duhovnicii adevarati ("pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte").

Bucuria este a mea ca am cu cine impartasi dragostea Adevarului, a lui Hristos Iisus.


In masura timpului disponibil si daca este si voia Domnului voi mai scrie, in primul rand pentru fratii si surorile crestin ortodocsi dar si pentru tot omul ce doreste "Calea, Adevarul si Viata" care este Hristos Iisus, Dumnezeu adevarat si om adevarat.

Doamne ajuta. Har si pace.

Imparatia Cerurilor este inlauntrul nostru.
 

Pentru mine, acest cuvant e cutremurator. Dezvaluie instantaneu toata neglijenta mea fata de realitatea omului duhovnicesc nascut la Botez.
Zic acum, exact asa cum simt in clipa asta, ca desertaciune si pacat e orice altceva care nu participa la cautarea si gasirea (de fiecare in parte) Imparatiei Cerurilor dinlauntrul omului crestin.
Nu este oare vanare de vant orice se abate de la aceasta cautare vie si sfintitoare?
Durere cand realizez ca fac orice altceva iar PRACTICA intalnirii cu aceasta Comoara sufera...
Imi pare ca adeseori noi cautam cu mintea (in sens de curiozitate intelectuala) Ceea ce poate fi cunoscut numai cu rugaciunea si faptele nevointei. Teorie, prea multa foiala, teorie...
Sa-mi fie iertata opinia!

Dar avem sprijin si indrumare in multe locuri! In cartea "Staretul meu Iosif Isihastul" gasim marturii biografice amanuntite si felurite despre oamenii lui Dumnezeu si aflarea Imparatiei Cerurilor. Precum si despre Rapirile in Rai si mantuire.
Asemenea, in lucrarile "Marturii din viata monahala" si "Viata Cuviosului Paisie Aghioritul".
Dumnezeu sa ne ocroteasca cu Harul Sau! Amin.

Cartea "Mărturii din viaţa monahală" e compusă din două volume impresionante, din care am citit de fiecare dată cînd aveam nevoie de întărire. O recomand cu căldură tuturor celor care au nevoie de şcoala Duhului Sfînt mărturisită prin gura unui bătrîn simplu, părintele Iosif, om care a ajuns să practice rugăciunea contemplativă - cea mai înaltă formă de rugăciune...

Paradoxul este ca tipul tau de cunoastere nu incape in trei vieti, insa (RE)cunoasterea [vz. Socrate] iti poate lua aprox. o secunda. Se numeste ortodox cel care este deschis spre ambele tipuri de cunoastere.Tu cauti, dar poate ca uiti sa bati si sa ceri.

Apreciez stradania ta si in general forumul cu discutii interminabile, dar folositoare totusi.

Exista o dilema in legatura cu Luca 17,21.Marturisesc ca este unul dintre versetele mele preferate dar este posibil sa mai existe un sens al acestui verset.In forma mentionata apare doar in Luca si est spus fariseilor,ceea ce este extrem de ciudat,ucenicii,cei carora Hristos le spuse ,,vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor"(Matei 13,11) neprimind acesta profunda invatatura in acesta specifica formula(cel putin conform relatarilor scrise ale Noului Testament).In versetul 20 Mantuitorul afirmase caracterul tainic al venirii Imparatiei,odata cu venirea Sa,in opozitie cu asteptarile politice triumfaliste ale spectrului religios evreu al mometului.

Ar fi fost putine sanse ca fariseii,care il respingeu cu indaratnicie semnele evidente ale venirii Sale,preferand o ipocrizie religioasa confortabila si aducatoare de stima publica,sa fi gasit imparatia lui Dumnezeu inauntrul lor sau sa fi fost dispusi sa o caute acolo,stiut fiind faptul ca ei asteptau o venire exterioara,izbitoare si impunatoare,nicidecum una umila si discreta.
Sintagma ἐντός (entos) din textul grecesc are intradevar sensul de inauntru dar mai are si intelesul de(in acesta situtia)de ,,printre voi"ceea ce,logic vorbind,ar fi mai apropiat de contextul textului.Asta inseamna ca Mantuitorul le spunea,in fapt, fariseilor ca degeaba asteptau ceva conform sperantei lor lumesti,adevarata Imparatie,odata cu venirea Sa,era printre ei,in fata lor,dar ei,impietriti,erau incapabili sa sesizeze acest lucru,desi semnele erau clare iar ei,ca niste invatati ai Legii,ar fi trebuit sa le observe.

Este doar o opinie,nu o luati de buna dar sincer nu cred,in contextul textului,ca Hristos le-ar fi spus (doar) fariseilor ceva ce era evident ca nu exista ,,înăuntrul "lor iar acestia,incapabili sa admite minuni evidente cu atat mai putin ar fi fost capabili de o asemenea profunda introspectie,in completa antiteza cu modul lor mort de intelegere.

Împărăţia Cerurilor este-n voi!
Ne-ai spus, cu focul duhului, pe cale
Tămăduind şi-nmiresmînd, agale
Putreziciunea ghiolului din noi...

Uituci, cătam bezmetici împrejur.
Priviri demente, sânge, praf şi glorii!
Extaziaţi de regi şi de istorii
Visam cel mult ... un bec şi-un abajur:

Să depănam în tihnă noi versete,
În nopţi de iască să pocim lecturi,
Cuvântule, să Te sluţim pe guri
Mereu prea lacome şi pururi prea şirete...

Dar Tu ne-ai dat, cu Glasul, înapoi!
„Vă pocăiţi!” e verbul Tău dintâi.
Şi chiar prin ăst cuvânt Tu azi rămâi
Să umpli hăul, golul orb din noi...

Da, Sfinte, Cerul Tău Îl ştiu in mine!
Dar eu, nebunul, umblu pe pământ...
Şi mă închin la roşcove şi-n vânt
Pun bâzâit de viespi, iar nu de-albine...

Împărăţia Cerurilor este-n noi!
De la-nceput, precum în munţi, izvorul.
Iar noi, oh, prea îndrăgostiţi de dorul
De-aŢi oferi cînd pietre, când vreun sloi...

Nu am mai intalnit acest raspuns.

Raiul este definit ca o stare fericita, altii vorbesc si de loc, dar notiunile de timp si de spatiu dispar in lumea vesniciei.

Cuvintele lui Ioan "iata s-a apropiat Imparatia Cerurilor" pot fi intelese ca facand referire la persoana lui Hristos? Daca raspunsul este afirmativ, atunci putem spune ca nu este totuna raiul ca stare cu Imparatia Cerurilor - persoana lui Hristos.

Împărăţia Cerurilor este Biserica.

La fiecare Sfântă Liturghie noi ne aflăm, la început, pe pământ. Auzim cuvântul lui Dumnezeu, revărsat asupra noastră din Sfânta Scriptură (lecturile, culminând cu Evanghelia) şi din Sfânta Tradiţie (omilia). Pe urmă, îmbarcaţi în nava care este clădirea bisericii, navigăm spre Soarele nostru, spre Cristos, Căruia I se spune "Răsăritul cel de sus" la Troparul Naşterii. Momentul exact când ne mutăm din planul pământesc în planul ceresc este, în ritul bizantin, Imnul Heruvic. Momentul culminant al Liturghiei Cuvântului, care este Intratul (Vohodul) Mic a fost deja, iar acum, cu Imnul Heruvic, urcăm, din punct de vedere teologic-liturgic, la cota îngerilor. Suntem integraţi Corpului Angelic când spunem, lămurit: "noi, cei care pe heruvimi cu taină închipuim". Ca să intrăm în Casa lui Dumnezeu de pe pământ, ne-am purificat deja cu apă şi cu întâia tămâiere. Acum, cu Heruvicul, preotul merge din nou până în pridvor, fiindcă urcăm în cealaltă casă a Domnului, în aceea cerească. Odată cu Intratul (Vohodul) Mare urcăm încă mai sus, spre cota Domnului şi Dumnezeului nostru, care ne cheamă la Sfânta Sa Masă, construită pe osemintele celor care s-au jertfit asemenea Lui. Uniunea mistică are loc la Sf Împărtăşanie. Apoi, cei care nu sunt încă, din pricina păcatelor, în Poporul Evreu se mulţumesc cu firimiturile căzute de la masa Sa: este distribuirea antidronului.

După aceea, plecăm acasă. Dar nu mai suntem ai lumii, ci suntem doar în lume, fiind încorporaţi unei Alte Lumi. Cel puţin asta aşteaptă de la noi Cel Care ne-a chemat. Cât de mult trebuie să Îl doară dacă S-a pogorât degeaba printre noi, ca să ne urce pe noi până la El ! Pesemne că spune, cu durere: "pentru ce aţi mai venit, iubiţilor, ca să cădeţi mai de sus ?"

Intr-o analiza la ,,Tatal nostru" Olivier Clement,cu privire la sintagma ,,Imparatia Ta", spunea: ,,După Tatăl si Cuvântul prin care acesta se revelează, iată-L si pe Duhul Sfânt. Căci o variantă foarte veche a Evangheliei după Luca înlocuieste "Vie Împărătia Ta" prin "vie Duhul Tău cel Sfânt".

Să vină Duhul tău cel Sfânt si să ne împărtăsească de Împărătia Ta: slava Ta, Shekhinah, energiile Tale, harul Tău, lumina Ta, viata Ta, puterea Ta, bucuria Ta... toate acestea înseamnă un singur lucru.Împărătia, cerul nou si pământul nou sunt cerul si pământul înnoite în Hristos, pătrunse de harul Duhului, care este viata curată, eliberată de sub stăpânirea mortii. Lumea în Hristos constituie adevăratul "rug aprins", spune Maxim Mărturisitorul. Dar acest foc este acoperit de zgură si cenusă, învelisul opacitătii si al urii noastre, al oricărei complicităti cu puterile haosului, ale întunericului."

"Vie împărătia ta" înseamnă să pregătim, să anticipăm cea de-a doua venire a lui Hristos, îndepărtând zgura si cenusa. Căci Împărătia a cărei venire o cerem este deja în mod tainic prezentă, fiecare celebrare euharistică anticipează Parusia si există în viata fiecăruia clipe euharistice, scântei din Parusie.Nu trebuie să ne temem de aceste momente, de această plenitudine - "pleroforia" - de care vorbesc cei înduhovniciti. Clipe de rugăciune tăcută, de rugăciune dincolo de rugăciune, când inima se aprinde, clipe de tensiune creatoare sau de încredere senină, când lumina celei de-a opta zi tâsneste într-o intuire a adevărului, a frumusetii, sau într-o adevărată întâlnire.

În toate aceste momente, si se cunosc si multe altele, Împărătia ne atinge în mod tainic. Atunci totul e atât de usor, nu mai este moarte, în sensul acelui cuvânt greu de neant, ci numai pasti, treceri; nu mai este exterioritate care desparte; iubirea e atât de mare încât chiar dorinta dispare; mai sunt numai chipuri, si chipul este numai privire, cum spune o omilie a lui Macarie; pământul e sfânt, e o taină, si stelele, noaptea, sunt semnele de foc pe care ni le fac cetele îngeresti."

iar Sfantul Nicolae Velimirovici,intr-o talcuire tot la ,,Tatal nostru"spunea cum doar sfintii stiu sa o faca,surprinzand esenta:

,,Vie imparatia Ta, Mare Imparate! Ne-am saturat de imparatii care numai la aratare sunt mai mari decat ceilalti oameni, dar care zac in mormintele noastre deopotriva cu cersetorii si cu robii. Ne-am saturat de imparatii care mai ieri si-au trambitat puterea asupra tarilor si popoarelor, iar astazi se plang ca ii dor dintii! Ne-am saturat de ei ca de niste nori care aduc prepelite in loc de ploaie. Iata, acesta este om intelept. Da-i lui coroana!, striga multimea. Coroanei ii e totuna pe al cui cap sta. Insa Tu, Doamne, cunosti intelepciunea inteleptilor si domnia muritorilor.

Vrei sa-Ti repet ceea ce stii deja? Vrei sa iti spun cum cel mai intelept dintre noi a domnit asupra noastra de parca ar fi fost prost bata? Iata, acesta este om puternic. Da-i coroana!, striga multimea iarasi, in alta epoca si generatie. Si asa, coroana a calatorit tacuta de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, stii cat pretuieste taria sufleteasca a celor inalti si domnia celor puternici. Tu stii cu cata slabiciune au stapanit puternicii imparatiile lor.

Acum am invatat prin patimire ca nu este alt imparat afara de Tine. Sufletul nostru inseteaza de imparatia Ta si de domnia Ta. Ratacind de colo-colo, oare n-am fost destul de defaimati si de raniti, noi, urmasii vii de pe mormintele micilor imparati si imparatii? Noi ne rugam Tie acum sa vii in ajutorul nostru.Vie imparatia Ta la aratare - Imparatia intelepciunii, a Parintiei si a Puterii Tale! Fie ca acest pamant, care de mii de ani este camp de lupta, sa ajunga casa in care Tu sa fii gazda, iar noi - oaspetii Tai.

Vino, imparate, tronul gol Te asteapta! Odata cu Tine va veni armonia, iar odata cu armonia - frumusetea. Ne-am saturat de alte imparatii; de aceea Te si asteptam acum, Mare Imparate, pe Tine si Imparatia Ta!"

Frumoasa si, cred, pertinenta asertiune, Mihnea! Pe linia asta mergea, dezvoltind mereu, si Parintele profesor Coman la cursurile de NT la care am participat candva.
In cazul tau insa, Pelerinule, nu pot sa spun acelasi lucru... Ca m-ai facut sa plang nitel, intrucat mi-ai luat panza de automistificare in care pluteam cand am scris versurile... O duceam asa de bine, de cateva ore, de cand m-am eliberat de tensiunea unui sentiment pe care inca nu il pricepeam, sub forma versificata (prost si schiop, ca de obicei). Dar ai venit tu sa pui Lumina si astfel sa inteleg si eu (in loc sa ma imbat cu impresii vagi) ce voiam sa spun, bajbaind, acolo...
Extraordinare selectii, Pelerinule! Nu stiu cum as putea sa-ti multumesc pentru minunata clarificare pe care m-ai ajutat sa o traiesc. Bravo, omule! Jos palaria!
Si Slava lui Dumnezeu pentru ca iata, din Comoara Ortodoxiei, ne vorbeste prin Sfintii Sai, spre imblanzirea noastra.

Ioan,sa-ti spun ceva frate,ca unui prieten vechi care stiu ca,prin furtuni,il cauta pe Dumnezeu.Frate Imparatia chiar exista si cumva este,cred,printre noi.Mult timp am crezut ca este undeva departe,poate dincolo,ca nu are cum sa incepa in lumea asta parca fara nimic sfant.M-am inselat teribil.Eram undeva departe de aici,intr-un loc unde erau multi oameni si printre ei era un anumit om.Stateam la o distanta destul de mica de el si il priveam.ca si cum ai vedea un film alb-negru in care un om apare in culorile sale,asa era acel om in multime.Era un calugar batrin,care statea si privea lumea cum intra si iesea intr-o biserica.Nu stiu ce natie era,langa el era o maicuta care il ajuta si am auzit doar cateva vorbe,pareau intr-o limba asemanatoare cu rusa.Ma uitam la el si nu imi puteam lua privirea.Avea o liniste aproape nepamanteana,ceva in completa antiteza cu zbaterea noastra.Cand s-a uitat in directia mea pot spune ca privirea lui parca a trecut prin mine,ceva bland,bun si cu o dragoste coplesitoare.Am vazut multe in viata si sunt impresionat destul de greu dar acel om avea ceva ce noi nu avem.Parca vedea o dimensiune a realitatii care noua ne este invaluita intr-o ceata groasa,ochii sufletului,inchisi de pacat,fiind incapabili sa vada mai mult decat imediatul.

A fost prima data cand am avut sentimentul ca prin acel om trece,intra si iese din el lumina.Nu stiu cum sa spun in cuvinte,dar omul acela iradia lumina si cu toatea astea nu spunea aproape nici un cuvant.Era ceva in el care in noi nu exista.Ma uitam la el complet inlemnit,chiar imi spuneam in cap ca ma insel dar senzatia persista.Eu cred ca sunt oameni care cumva,intr-un fel tainic,sunt deja in Imparatie si ea este in ei.Stiu sigur ca exista dupa ce l-am vazut pe acel om,parca timpul se oprea in dreptul sau si capata o alta dimensiune,una care iti taia vorbele si iti umezea ochii.Parca te vedeai asa cum esti,ca ceva de care nu te poti ascunde,care te punea fata in fata cu tine.Cred ca totul a durat maxim 10 minute apoi m-am pierdut in multime.Nu l-am uitat pe acel batrin dar sunt convins ca traia ceva ce noi nu traim si ca inima si gandul sau erau undeva unde noi nu suntem.Omul acel nu avea nevoie de cuvinte,era printre noi dar nu era dintre noi,era ceva greu de descris.

Eu sunt sigur frate ca unii,cei cu inima curata,blanzi si buni,nestiuti de noi nebunii fara de nimic bun,cei ce-l iubesc pe Dumnezeu cu adevarat ,clipa de clipa,sunt intr-o Imparatie de care noi nu stim.Aceea Imparatie exista,asa cred.

Doamne ajuta frate!

Pretioasa marturisire, Pelerinule, si foarte plastic ai descris evenimentul. Iti multumesc!

mișcătoare „istorioara"

Domnul fie cu tine...!!!

Da, aici găsim răspunsul. Împărăţia Lui Dumnezeu înseamnă Duhul Sfînt, a treia Persoană a Dumnezeirii. Comuniunea cu El, deci cu Dumnezeu, trebuie să fie scopul nostru aici şi după moarte, a se înţelege Înviere cînd spunem moarte. O dată ce omul se spovedeşte şi se împărtăşeşte, demonii fug, păcatele sînt iertate şi omul primeşte vizita Domnului nemijlocită. Acest lucru este posibil numai şi numai în Biserică, ea fiind Trupul Lui Hristos, nu identică cu Duhul Sfînt. Atunci pricepem sensul afirmaţiei subliniate de Hristos lui Nicodim, cînd îi zice clar că dacă nu ne naştem din nou, nu vom putea vedea Împărăţia Lui Dumnezeu. Nici măcar nu o vor vedea cei nebotezaţi şi nepocăiţi, d-apoi să mai şi intre în ea.

Cine poate să intre atunci dintre ne-creştini? Nimeni. Să tragem deci concluzii pripite crezînd că aceia nu se vor mîntui? Nicidecum. Mîntuirea este doar primul pas în ascensiunea către Dumnezeu, este alungarea demonilor, este practic o exorcizare. După botez, o dată ce păcătuim, Duhul Sfînt pleacă de la noi. Ne spovedim şi împărtăşim, Duhul Sfînt revine. Temporar, pînă ce-L alungăm noi la îndemnul celui rău. Aşa că viaţa noastră este un lung şir de ridicări şi coborîri, de vizite ale Lui Dumnezeu şi de retrageri...

Dacă nu ne stabilizăm în starea de bine, de mîntuire, şi dacă nu ne ridicăm spre desăvîrşire asemănîndu-ne cu Hristos, dacă nu vom fi nevinovaţi ca pruncii, nu-L vom vedea pe Domnul faţă către Faţă după moarte. Poate că vom scăpa de cel viclean mîntuindu-ne de prezenţa lui, dar noi, ortodocşii în special, sîntem chemaţi la mult mai mult de atît. Cît despre ceilalţi, Judecătorul va hotărî care le va fi existenţa şi nu putem noi să-i condamnăm la Iad pentru că aşa ni se pare că scrie prin Noul Testament.

Doamne, ajută-ne pe toţi măcar să scăpăm de plasele încîlcite ale vrăjmaşului!

Ma indoiesc ca este Biserica. Cineva, de fapt Cel mai in masura sa stie si in drept sa spuna, a spus: "Iata ca Imparatia Cerurilor este inauntrul vostru". Daca Bisericii i s-a urcat la cap, mai ales dupa comparatia lingusitoare a lui Dionisie Pseudoareopagitul, aia facuta intre ierarhia celesta angelica si cea terestra a Ekklesiei, si a decretat asa ceva, e problema ei...
Cat despre excursul mental din timpul Liturghiei, splendid, frate Mihnea; ai un talent si un stil admirabile. Insa eu privesc Liturghia ca pe un ritual. Pentru ca din pdv-ul meu este doar un ritual...desigur, pivotul liturgic crestin.

Iertare de mii de ori , dar asta o simteam la inceput , iar starea asta de spectator trebuie schimbata in participant , ca traitor , prin inmultirea credintei si dragostei in Dumnezeu . E o stare unica , draga frate , te rog mult sa ma ierti !
Poate un Staniloae te va convinge , caci cuvintele lui sunt traire si experienta autentica :http://www.crestinortodox.ro/credint...hie-69819.html

Theodor, s-ar putea argumenta in multe feluri pentru a sprijini talcuirea Imparatiei prin Biserica. S-a si facut aceasta, in istoria Bisericii, de nenumarate ori. In baza mesajului Evanghelic, continuind neintrerupt din primele secole.
E vorba despre Biserica intrucat in Ea lucreaza harul, viaza Duhul Sfant.
Imparatia lui Dumnezeu este prezenta lucratoare a Mangaietorului. Fara Duhul Sfant nu se poate vorbi despre Imparatie, asta e limpede, sper.
De asemenea, nici fara pocainta nu poate fi vorba despre Imparatie in viata omeneasca. "Pocaiti-va, ca S-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu!"
Or, Biserica inseamna har (energia necreata, Dumnezeu in lucrare) si Duh Sfant (Persoana) impreuna-lucrator cu oameni credinciosi, evlaviosi, nevoitori. Sunt, in Biserica, Sfintele Taine (adica viata impreuna-lucrare intre om si Dumnezeu, iar nu doar "ceva" aplicat din afara, ca o alifie magica popositoare pe un suflet inert, precum din pacate se intelege des), sunt slujbele toate, asadar tot ce trebuie pentru ca oamenii sa castige pe Duhul Sfant, si astfel sa se petreaca innoirea mintii omenesti si a vietii intregi.
Iar Duhul, odata poposit in templul viu care devine treptat o anumita persoana, viaza acolo - inlauntrul sufletului omenesc, sfintind si omul in cauza si tot ce il inconjoara (alti oameni etc.). Si iata, Imparatia Cerurilor este in acel om. Pe care il numim cuvios/sfant. Este in El Imparatia - viaza in/prin el, adica totul in omul acesta este indumnezeit, decurge dumnezeieste desi simultan omeneste. Stihiile omului sunt reinnoite, sfintite, revitalizate, insanatosite, tamaduite, ca si cum caderea nici nu ar fi existat. Este o minune! Initiata prin Hristos, prin Jertfa, prin Inviere si prin pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime. Apoi prin toate ale Bisericii.

Evident, acesta e un om al Bisericii, un madular al Ei. Si, cum sunt multe madulare sfintite, Biserica Insasi este Sfanta. Prin oamenii care o alcatuiesc, prin purtatorii de Duh Sfant, deci prin Imparatia Care viaza in fiecare. Si desigur, prin celelalte parti ale trupului Ei mistic unde evident viaza acelasi Duh (sfintii, ingerii, Preasfanta Nascatoare) si, evident, prin Capul Bisericii - Hristos.

Asadar, prin lucrarea Duhului Sfant in om, in omul credincios si nevoitor, acesta parcurge despatimirea, hristificarea. Treptat, intreaga fiinta se preschimba, induhovnicindu-se (prin energia necreata, intru dobandirea Duhului Sfant).
Vezi in acest sens pilda, in legatura cu Imparatia, a aluatului si a fainei! Aceasta pilda pune talcul acestei prefaceri (metanoia) pornind de la Invatatura, de la Cuvantul Domnului (Revelatia) si ne arata Imparatia ca o stare/devenire/fiintare launtrica, un mod de a fi, o fiintare aparte: in Duhul Sfant, scaldata si imbunatatita prin energia necreata. Imparatia poposeste treptat in om asa cum Soarele se ridica incet, incet, din mare... Pana cand omul devine imbunatatit, adica luminat intru totul, curatit/sfintit, fara patimi si intru totul daruit lui Hristos. Desigur, in acest caz, in ciuda comparatiei, Soarele nu mai apune... Desi sunt cazuri cand se stie ca unii au pierdut harul si Duhul (o stim din marturisirile lor, mai intai).
Si avem in Evanghelie mai multe pilde prin care Mantuitorul ne introduce in Taina Imparatiei, succesiv dezvelindu-ne anumite aspecte, nuante. Citim si meditam... Traim... Prin Mila lui Dumnezeu.
Domnul fie cu noi!

Aici la acest text Hristos se adresa fariseilor, iar daca este asa cum se spune Imparatia o stare sufleteasca a fiecaruia dintre noi ,nu prea se potriveste .deoarece fariseii erau mereu impotriva lui Hristos si cauta mareu sa-l omoare.Deci nu avea cum sa fie Imparatia lui Dumnezeu inlauntru lor. Mai degraba Iisus Hristos se referea la el ca Imparat trimis de Dumnezeu Tatal ,el era in mijlocul lor si ei nu pricepeau. Adica intr-un cuvant ,le-a zis ,,Iata ca Imparatia lui Dumnezeu este in mijlocul vostru, facand referire la el ca Imparat.

Nu se potriveste deloc ,deoarece tot pe acest forum este o explicatie a Imparatiei ,si termenul in greaca mai inseamna si ,, in mijlocul vostru,, ,Deci cand Iisus a spus aceste cuvinte Farisilor , el se referea la el ,ca el era in mijlocul lor atunci , ca Rege ,ca Mesia(Unsul) ,si ei nu intelegeau ce le spunea ,si nu faptul ca Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul nostru , o stare sufleteasca. In Cartea Daniel Dumnezeu spune ,ca el va RIDICA ,o Imparatie, care nu va fii distrusa ,ea va dainui vesnic si nu va trece in stapanirea unui alt popor. Deci nu e o stare sufleteasca e clar.

Aceste cuvinte isi gasesc ecoul in Matei 16:18. Este vorba de indefectibilitatea Bisericii.


Imparatia lui Dumnezeu este Ecclesia. Imparatia Cerului este Ecclesia triumphans, iar Imparatia lui Dumnezeu pe pamant este Ecclesia militans. "Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul nostru" inseamna a fi imbisericiti.

Cel putin, eu asta pricep.

Desigur, a fi imbisericit inseamna si o anumita stare sufleteasca, dar e mult mai mult de atat.

A fi imbisericiti inseamna, inainte de toate: Cristos in mijlocul nostru. Acum intelegem de ce e mult mai mult decat o stare sufleteasca: inseamna ca ne-am golit de noi si ne-am umplut (imbracat) in Cristos.

Uite asa isi face fiecare cunoscute aspiratiile!
Imi vine in minte Toparceanu cu:
'' ...se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.''

Ba eu cred ca nu suntem in Imparatia lui Dumnezeu, daca in interiorul nostru nu este stapan peste faptele, dorintele, aspiratiile, gandurile noastre Hristos prin Duhul Sfant. Iar daca suntem in Imparatie, avem si roadele Duhului despre care vorbeste apostolul: dragostea, indelunga rabdare etc. Si cum ar putea cineva "un popor" sa ia acestea de la cei care le au?
Au incercat multi si au dat sfintii mucenici.

citatul apartine in intregime lui NPriceputu
 

Mesaje: n/a
Implicit
Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

Părintele Sofronie vorbeşte pe larg despre "iadul iubirii"...
În "Vom vedea pe Dumnezeu precum este".