:2: Imi pare foarte rau! Dar nu, nu a fost tot! Rugaciunile nu raman fara folos si nu renunta la ele! Continua astfel!

Inaintea lui Dumnezeu nu esti divortat, iar lucrurile vor capata un sens mai devreme sau mai tarziu, cand poate nici nu te mai astepti. Important sa nu deznadajduiesti!

Ce sens ? Sensul vietii mele era familia mea, familia asta, nu alta care poate aparea.... Stiu ce se spune ca trebuie sa-l punem pe Dumnezeu inaintea familiei. Nu vreau sa fiu ipocrit si sa zic ca am facut asta, nu, pentru mine familia era totul. In fine sunt destul de confuz acum si ma gandesc la multe; de la rostul rugaciunii, la faptul ca am patit acest lucru tocmai pentru ca Domnul si-a intors fata de la mine si asta este o pedeapsa...pfff imi trec asa multe prin cap si mi-e atat de dor de familia mea :(.

Nu imi e usor sa iti spun toate acestea
 

Doamne-ajuta!

Ai facut ce trebuia sa faci. Acum mergi la biserica si aprinde cateva lumanari si multumeste lui Dumnezeu pentru cele cate a randuit pentru fratia ta pana azi. Caci, daca in ciuda eforturilor tale de a nu dezlega ce a unit El, totusi a lasat evenimentele sa decurga in acest sens, inseamna ca asa trebuie. Din proprie experienta iti spun ca multe situatii care m-au mahnit am constatat ulterior ca erau spre binele meu sau al altora. Durerea este dincolo de intelegerea evenimentelor, stiu ca te doare cumplit, dar nu deznadajdui ci repetati in gand, asa cum ne invata parintele Arsenie Boca, ca asa iti trebuie. Nu intelegi acum de ce. Dar roaga-l pe Dumnezeu sa iti descopere de ce a trebuit sa fie asa si poate ca te va ajuta sa intelegi.

Uneori cel de langa tine este prins nepregatit duhovniceste de catre vrajmasi si, oricat ai incerca sa ii spui ca nu este bine ce vrea sa faca, nu il/o poti opri. Roaga-te pentru ea si de aici inainte, caci nu ea insasi este cea care a impins lucrurile catre acest deznodamant, ci vrajmasii din spatele ei. Asta e crucea ta. Nu incerca sa fugi de ea, da Slava lui Dumnezeu si iubeste rana.

Doamne-ajuta!

Nu familia trebuie sa fie totul, ci Dumnezeu. Dumnezeu nu trebuie sa fie dupa familie, ci familia dupa Dumnezeu. Familia te poate duce si la cadere, Dumnezeu niciodata.

Stiu, e greu sa-L iubesti pe Domnul atunci cand inima iti este ranita de despartire. Nu cauta explicatii pentru cele intamplate, cauta sa te rogi in continuare. Sunt sigur ca intr-o zi ne vei spune cat de minunat este Domnul.

Este foarte greu sa mai gasesc motivatia sa ma rog. Sunt aproape sigur ca raspunsul o sa fie acelasi oricare ar fi motivul pentru care ma rog fie el sanatate, iertarea pacatelor sau mai stiu eu ce. La biserica daca e sa ma mai duc o sa ma duc probabil doar de frica judecatii. Am avut in perioada asta o experienta (nu personala) care mi-a aratat ca daca nu crezi ti-o iei urat de tot. Mi-ar fi placut ca relatia mea cu Domnul sa fie una bazata pe iubire, nu pe teama. In orice caz concluzia mea dupa aceasta perioada este ca daca ai ceva de rezolvat in viata, rezolva singur pentru ca cerand ajutor de la cineva ai toate sansele sa ramai cu ochii in soare.

Draga Victors, poimaine ii sarbatorim pe Sfintii Parinti Ioachim si Ana.
Aveau si ei o problema mare, mare, si se tot rugau lui Dumnezeu sa le-o rezolve: nu puteau avea copii. Si erau oameni drepti, nu ca noi, si stii cat s-au rugat? Nu trei luni, nici trei ani, nici treizeci de ani... mai multi zeci de ani s-au rugat Domnului sa le dea un copil. Si El le-a rasplatit rabdarea si le-a daruit o fetita, pe Nascatoarea de Dumnezeu. Ce ne-am fi facut noi daca ei, dupa trei luni de post, rugaciune si psaltire ziceau: gata, Doamne! Am obosit, nu mai putem?

Insasi faptul ca poti sa te rogi-fizic macar-stai in genunchi si citesti- este un raspuns la rugaciune.Fara Dumnezeu nu ai putea face asta.

Stiu ca ai dreptate. Strict legat de problema mea aveam nevoie de o rezolvare acum, nu maine, nu peste 10 ani, dar asta a fost sa fie nu pot sa dau vine pe nimeni decat pe mine ca s-a ajuns aici, poate au fost momente cand trebuia sa remarc anumite semnale si sa schimb ceva...cu siguranta au fost acele momente dar am fost orb :( si asta ma doare cel mai tare. Si ca sa-ti mai spun ceva ca sa vezi ca nu sunt pierdut definitiv :); in sufletul meu undeva acolo inca mai palpaie o mica speranta ca o sa fiu din nou impreuna cu familia mea candva si cred ca asa o sa-mi gasesc o motivatie sa ma rog; sper sa nu ajung la balamuc ;).

O seara buna

VictorS
Familia inseamna iubire . Familia inseamna unul, trup si suflet, cu iubire in comuniune cu Dumnezeu. Familia inseamna si rugaciune. Rugaciunea femeii si a barbatului impreuna intru Hristos. Familia inseamna ascultare; ascultarea unul de altul si impreuna de Hristos. Familia inseamna stapanire: barbatul pe trupul femeii si femeia pe trupul barbatului si impreuna robi lui Hristos.
Priveste in urma la familia pe care o plangi si vezi, asa era?
Priveste la trecut; trecutul cu pacate si greseli si neascultari de Hristos. Te agati de un trecut cu pacate si refuzi sa privesti la un viitor ce poate tinde spre "fara de pacat"; ce poate tinde spre Hristos.
Priveste in urma si spune de cate ori ai facut voia lui Dumnezeu? sau voi cei doi membrii ai acestei familii? Spui ca nu poti sa te rogi, ca nu ai motivatie. Nu uita ca Domnul si cand nu v-ati rugat, si cand ati uitat de El, v-a ocrotit, nu a spus niciodata ca nu are motivatie. Mereu ne amintim de El la necaz, iar in rest ne cufundam in placeri, alergam in caruselul lumii prinsi de mreje false.
Nimic nu este fara rost. Dumnezeu ne educa. Da, ne face educatie mereu dar noi uneori nu vedem. Aceasta incercare a ta are un rost. Priveste in urma si poate vei vedea motivul pentru care acum suferi. Spune slava lui Dumnezeu; slava lui Dumnezeu pentru toate. Iti lipseste speranta in Dumnezeu. Nu o vad; si lasarea in voia lui Dumnezeu. Atunci cand grijile noastre , necazurile noastre le punem in mainile Domnului, atunci El ne va calauzi. Dar atata timp cat noi cautam singuri rezolvare , punand nadejde in noi si nu in El, atunci El ne lasa singuri. Asta nu inseamna ca nu ne vede. Iar daca noi, chiar si in ultimul ceas, ridicam ochii la El si ramanem statornic cu fata la El , atunci El ne va ajuta. Cand va voi, nu cand vrem.

Stii rugaciunea pentru mantuire? Ce zice acolo la un moment dat?
"Iti inchin , o Doamne Dumnezeule, gandurile, faptele, suferintele mele, ca in viitor sa ma gandesc la Tine, sa graiesc de Tine, sa lucrez dupa voia Ta, sa sufar pentru Tine.
Doamne, eu voiesc ceea ce voiesti pentru ca Tu voiesti si ma supun voii Tale si fagaduiesc sa fac ce voiesti Tu.
Te rog cu umilinta lumineaza-mi mintea, oteleste-mi voia, curateste-mi trupul si-mi sfinteste sufletul!"

Asta trebuie sa faci si Domnul iti va da familia care trebuie sa fie a ta: cea care a fost sau cea care va fi. Dumnezeu stie, tu doar trebuie sa faci voia Lui.
Cu drag iti spun: neliniste, framantari, tristeti, toate nu sunt de folos. Singura de folos este incredintarea in mainile Domnului si curatirea de pacate. Si atunci Domnul va randui ce e mai bine pentru tine.
Iarta-ma pentru aceasta postare lunga dar e spusa din inima.
Doamne ajuta!

A trecut o noapte lunga si grea in care m-am gandit la ce a fost. Am citit si recitit incurajarile si mustrarile (binevenite) voastre. Furia de ieri s-a mai domolit. Desi ieri ziceam ca nu mai trec pe la biserica cel putin o perioada pana ma linistesc azi in drum spre birou pasii m-au dus spre aceeasi biserica la care am fost zilnic in perioada asta. Desi eram hotarat sa abandonez am iesit din biserica cu gandul ca trebuie sa ma rog in continuare pentru impacarea noastra, pentru reunirea familiei si sa nu renunt. Poate ca sunt eu ca nu pot accepta deocamdata acest final si ma agat de o himera sau poate chiar asta trebuie sa fac; in orice caz sunt hotarat sa ma rog in continuare pentru impacare ca nu am nimic de pierdut. Pana cand ? Nu stiu, probabil pana o sa pierd orice urma de speranta in legatura cu aceasta posibila impacare.
Sper sa nu va suparati pe mine ca-mi schimb atitudinea de la o zi la alta sau chiar de la ora la ora dar sunt tare confuz :).

O zi buna
Doamne ajuta

Poate ar trebui sa te rogi pentru a accepta ceea ce iti da Domnul? Fie impacare, fie alt drum??
Zic si eu, te rog sa nu te superi.

Nu stiu ce sa zic. Dar daca nu e de la Domnul aceasta certa si despartire ? Poate este doar un test, poate este un semn ca trebuie sa ne apropiem mai mult de el, poate ca pana la urma insistenta mea va da roade. Imi vine in minte iar exemplul foarte frumos postat de glykys cu Sfintii Parinti Ioachim si Ana si mare dreptate a avut cand mi-a dat acest exemplu. Daca si ei spuneau ca de la Domnul este ca sa nu aiba copii si abandonau ?
O sa vorbesc zilele astea si cu duhovnicul dar si sfaturile si parerile voastre aici pe forum sunt foarte importante pentru mine.
O zi buna

Am citit undeva o revelatie in care se spunea ca cei nascuti in eprubeta nu ar avea suflet. Apoi unii embrioni sunt distrusi altii inseminati, dar distrugerea embrionilor poate fi considerata ca avort ce se iarta prin spovedire si tot asa.Nu stiu adevarul dar e probabil mai bine sa fie adoptie in cazul asta. Dar ultimul cuvant trebuie sa il aiva preotul.

Rugaciunile la icoane facatolrare de minuni saul la sfinti ca Sf Nicolae, au adus copii nascuti natural unde nu se astepta nimeni, inclusiv doctorii. Eu cred ca bine ca parintii sa isi dea copii lui Dumnezeu asa cum a fost dat Imparatul Constantin si Parintele Cleopa.

Dumnezeu nu este un pompier ,ai nevoie de el si apoi rupi relatia ,indiferent ca te-a ajutat sau nu.
Voia Lui nu coincide mereu cu voia noastra.
Noi sa ne vedem de mantuire ,la Judecata mergem singuri.
Relatia de iubire cu Dumnezeu nu o are toata lumea de la inceput ,se spune ca daca iti iubesti aproapele il iubesti si pe Dumnezeu.
Cititi cartile "Marturii din lumea Fagarasului " Vol.1 si veti vedea cazul unui tanar parasit de sotie si copii fara nici un motiv.
Parintele il sfatuia sa isi duca viata in credinta.
Nu intotdeauna pentru pacatele noastre patimim ci si pentru cele ale parintilor sau ale stramosilor nostri.

Vedeti ca Dumnezeu va iubeste ,v-a dat gandul cel bun sa intrati in biserica.
Mergeti duminica la sf.Liturghie si incercati sa fiti atent la slujba.
Veti pleca cu totul alt om.
Dumnezeu ne vrea alaturi de El prin incercarile si necazurile pe care le primim.

iubesc pe cine nu trebuie si ma sting incet. ma sufoc acasa,ies pe strada,ma uit in gol,iar acasa cad adesea jos si nu vreau sa ma ridic in picioare.

Draga Victor, niciodata sa nu crezi ca Dumnezeu l-a dat uitarii pe cineva dintre noi. Nu te mai intreba de ce s-au intamplat toate acestea. Pune in locul acestor ganduri, gandul la Dumnezeu si vei avea parte de liniste si bucurie. Chiar daca pentru noi unele chemari sunt de neinteles, ia cele intamplate ca pe un mod de chemare a lui Dumnezeu catre El. Si de-ti va fi necesara impacarea, sa stii ca ea va veni prin lucrarea lui Dumnezeu.

Te-ai intrebat vreodata ca poate nu iubesti cum trebuie?
Ca de iubit trebuie sa iubim si sa ne fie drag de toata lumea, doar ca in diverse feluri, de preferinta cat mai frateste si cat mai curat.
De la patimi vine tot raul, un duhovnic bun ar fi tare folositor in cazul tau, si un pic de smerenie.

Iubesc si ma gandesc la o familie. Cum ar trebui?

Nu am cum sa nu ma gandesc de ce s-au intamplat toate. Cel putin pentru a vedea unde am gresit si sa nu mai repet acele greseli. De rugat, da o sa ma rog in continuare la Dumnezeu si Maica Domnului pentru impacarea noastra si refacerea familiei, iar daca Domnul va vrea impacarea, va veni ca doar bucata aia de hartie nu conteaza in fata Lui. Simt ca este datoria mea sa ma rog in continuare pentru reintregirea familiei. Daca aceasta despartire este de la cel rau atunci Domnul o sa-mi ajute sa inving pana la urma; daca despartirea a venit prin voia Lui si vrea ca sa fie definitiva o sa-mi arate asta, dar repet asa simt eu ca nu e bine sa renunt.

Doamne ajuta

Astazi am reusit sa vorbesc cu parintele Ciprian de la Sihastria. Este in Bucuresti asa ca am avut ocazia sa vorbesc cu dansul despre necazul meu. M-a ascultat si la sfarsit mi-a spus ca nu exista rezolvare. Practic mi-a spulberat orice speranta. Ma gandeam ca si celor cu boli "incurabile" li se da totusi o speranta cat de mica si speranta de vindecare cu ajutorul rugaciunii si la mine nici o sansa ?
Chiar si acolo la parintele erau persoane care ziceau ca ce spune parintele asa se intampla, deci e clara treaba. :(

E bine cateodata sa mergem inainte si sa nu ne plecam un fata incercarilor, dar de cele mai multe ori nu o facem, fie din neputinta , fie din necredinta... ne plecam si inca cum , anihilam totul din jur si ne lasam purtati de griji, de suferinte, de ganduri, si nu lasam toate in grija Celui care le poate rezolva toate, vrem totusi sa schimbam noi , sa facem noi ceva ca sa schimbam totul, nerealizand ca noi nu suntem "stapani pe situatie" totul e presus de puterea noastra, nici macar pe noi insine nu ne putem stapani daramite pe tot ce e in jurul nostru...
Din pacate ,sau din fericire( macar de-ar fi toate aceste ajutor spre mantuire...), traiesc o situatie oarecum asemanatoare, parintii mei sunt" in criza" de ceva timp, o poveste lunga si dureroasa pt mine sa povestesc, dar pe scurt: acum 10 ani am avut probleme financiare , tata a plecat in italia, totul a mers oarecum bine timp de 3 ani, am reusit oarecum sa mai rezolve problemele, acum urma sa se adune ceva bani pt familie , dar au urmat altele , prima probleme de munca apoi certuri apoi dezastru...intervine o persoana sau mai multe cred in viata tatalui meu si de atunci nimic nu mai e la fel, acum 5 ani urma sa aflu ca una din figurile cele mai importante din viata mea m-a ranit atat de mult incat refuzam sa vad realitatea , mereu spuneam ca nu e adevarat ,incercam sa apar ceea ce mai ramasese in urma atator certuri , dar a venit si vremea sa infrunt realitatea , am incercat sa o sprijin pe mama si sa o protejez, pe cat imi era in putinta. Dar odata ce distrugi ceva nu gasesti nimic care sa lipeasca totul cum era prima. Acum nimic nu mai e la fel , nu mai e o familie , nu mai e nimic care sa-mi aminteasca de dragostea de tata, el a ajuns asa incat sa nu il intereseze de familie de probleme de nimic, lasitatea si egoismul este atat de mare incat ii vede pe toti cei din jur responsabili de toate, de fii se intereseaza o data pe saptamana 3-10 min. iar de mama ce sa spun, mai mult de nepasare nu cred ca exista alt cuvant mai greu decat acesta...
Iar eu... eu incerc sa-mi sprijin familia ,iar daca mi-ar sta in putinta sa sterg totul si sa o luam de la capat , sa am o familie , sa nu mai am atatea griji sa nu ma afecteze toate , sa nu mai simt atat gol in inima, sa nu mai simt lipsa dragostei de tata , sa nu mai simt atat contrast de dragoste si ura, nu stiu daca pot sa o numesc ura, doar suparare ...
Incerc sa o conving pe mama sa nu mai sufere atat sa lase totul deoparte si sa mearga mai departe , dar cum poti cand stii ca nu esti nici casatorita nici necasatorita , cauti mereu spre trecut si cauti sa-ti gasesti sotul care nu-l mai ai , parca ai fi vaduva ,dar nu esti , nu stii de ce sa te agati ca sa mergi mai departe...credinta e tot ce ramane , dar raman si neputintele , regretele , si lacrimile...raman ranile...
Dumnezeu este singurul sprijin in neputinte, unde diavolul sau omul distruge Domnul reface...

Imi amintesc de vorba unui filozof : " Pentru orice problema exista o rezolvare, doar pentru problemele inchipuite; NU ! "
Asadar, draga Victor, nu inteleg de ce-ti pui sufletul si mintea pe tava, fie si inaintea unui preot, este musai ca sfatul/parerea acestuia sa fie si valida ? Nu cred ! Mai bine ai incerca sa exploatezi toate posibilitatile situatiei tale, o exploatare ancorata in sperante ...nemuritoare, pana la urma . Eu nu cred ca nu exista rezolvare la problema dumitale, eu cred doar ca NU TE CUNOSTI indeajuns, si nici nu incerci acest lucru astfel incat sa realizezi ca NOI insine suntem rodul a ceea ce sustinem, facem, simtim, si trebuie sa administram cat mai bine acest privilegiu daruit de Dumnezeu fiecaruia dintre noi, pana la urma ne descurcam in aceasta lume in mod individual, oricum, doar sa supravietuim atat fizic, cat si psihic, dar si spiritual. Exista " probleme " de genul " irezolvabile de Biserica ", dar asta nu inseamna ca trebuie sa si tinem cu dintii de " parerea/atitudinea " acesteia.
Eu zic sa-ti revizuiesti principiile ! La Dumnezeu totul este POSIBIL,....

am scris si eu un articol pe blog despre acceptarea situatiilor dificile: http://oanamuntean.ro/cum-sa-accepti...5-pasi-simpli/

Necazul meu... stiu ca nu este mare, nu as vrea sa exagerez, stiu ca altii au necazuri serioase, dar eu spun ce ma intristeaza acum... Acum ma instristeaza, ca un baiat pe care l-am cunoscut anul trecut si ne-am inteles bine 2 luni, doar... si in clipa de fata ma jigneste. Eu sunt o fire mai senibila, si ma doare ce imi spune... Doamne, ce oameni rai pot sa existe pe lumea asta ...

Sa ii multumesti lui Dumnezeu ca acest om nu ti-a devenit sot, sau relatia nu a fost mai lunga, cu siguranta ai fi suferit mai mult. Acum ce sa faci, tot felul de oameni, unii mai rai, altii mai putin educati, altii rau intentionati, etc. Acum incearca sa depasesti aceasta situatie aratandu-i ca nu te injosesti si nu te pretezi la astfel de comportamente. Atitudinea lui spune multe despre el. Nu mai asculta ce spune despre tine, nu ii mai da ocazia sa te jigneasca, clar o face sa te raneasca.

Maica Siluana a spus sa ii binecuvantam pe cei care ne jignesc si sa ne rugam ptr. ei, in gand. A spus ca ajuta si ca oamenii se vor calma. Stiu ca pare greu, dar merita incercat plus ca trebuie sa ne iubim si vrasmasii.
Imi pare rau ca treci prin asta, nu e placut. Stiu cum este, din pacate.

Care este necazul dumneavoastra in clipa de fata
 

Sincer nu-i pot intelege pe acei barbati care simt nevoia sa-si jigneasca sau mai rau sa-si bata partenera sau sotia! Poate oi fi eu mai de "moda veche"", insa nu pot pricepe cum asta poate fi un lucru care sa-i faca placere unui barbat......
Nu zic, in orice relatie sau casatorie apar si certuri sau neintelegeri (vorba aia- nu exista relatie sau casatorie perfecta, pentru simplu fapt ca doi oameni nu pot aveea tot timpul acceiasi parere!), insa daca se ajunge la lucruri grave- jigniri sau violenta fizica- e clar ca sunt probleme serioase!

Singura explicatie eu o gasesc in lipsa de Duh Sfant intr-o familie unde se manifesta o astfel de violenta. Nu stiu ce sa spun. Am trait intr-o familie in care nu a existat violenta, dar pentru asta cred ca cel mai mare merit l-a avut smerenia mamei mele, fiindca toata viata ei a fost o femeie supusa si extrem de iubitoare. La randul meu vorbesc acum ca un familist; nu s-a pus vreodata problema violentei in micile noastre dispute, dar nu pot sa nu fac legatura cu alte cazuri unde provocarile sunt dincolo de limita oricarei rabdari. De aceea de multe ori sotia mai glumeste spunandu-mi: "Ei, uite-asa o femeie ti-ar fi trebuit tie!..." Eu cred ca de la inceput, inainte sa pornim la un drum, putem anticipa "sufletul" in seama caruia ne punem propria noastra mantuire. Pentru ca intr-o familie, nimeni nu se mantuieste singur, iar din doi care au fost pana la cununie, devin UNUL. Fiecare se roaga pentru celalalt si impreuna pentru rostul si rodul familiei binecuvantate. Dar zilele nu-s toate la fel; unele sunt mai bune, altele mai proaste. Cand celalalt a avut o zi mai grea, trebuie sa fim mai cu bagare de seama si sa ne alegem vorbele ca nu cumva cineva din afara sa umple paharul, iar noi cu o mica picatura sa-l revarsam, doar ca sa dovedim ca avem dreptate. Daca stii ca ai dreptate, asteapta momentul pana ce Dumnezeu Insusi ti-o va da prin faptele tale, care nu vor mai avea nevoie de vorbe si dispute...

Da, aveti dreptate. Aceasta este atitudinea pe care m-am gandit sa o adopt.

Asa este. Eu merg pe principiul: am o viata, nu 100, nu vreau sa fac anumite compromisuri si vreau sa iubesc cu adevarat. Unde mai pun ca acest baiat si-ar fi dorit sa studieze teologia, iar eu vad o mare incompatibilitate. In fine, in momente din acestea nu pot decat sa imi amintesc Fericirile...

Cred ca tine mult de educatie iar apoi de cat te duce capul. Sa rezolvi lucrurile cu pumnul, arata ca nu esti capabil in alt fel. Violenta fizica este deja prea mult, daca s-a ajuns aici lucrurile sunt pierdute de sub control. Este bine ca atunci cand o fata vrea sa se marite, sa deschida bine ochii, daca observa ceva in neregula sa nu meraga pe ideea ca lucrurile se vor schimba.

necazul meu actual este că am început să fiu mulţumit cu starea mea de persoană singura.
de fapt nici nu mai este un necaz.

Poate nu ai intalnit inca persoana potrivita. De obicei, cand nu mai resimti ceva ca pe un necaz si esti relaxat, atunci se intampla sa gasesti rezolvarea, deci esti pe drumul cel bun :-)

Minunat sfat duhovnicesc da aici Pr. Rafail Noica:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...telitul+doamne

Necazul meu este ca mereu cred in binele si frumosul din sufletele unor semeni de-ai mei si mereu ma impiedic in neadevarul din ei si tot cad, incat peste tot port vanatai...Sigur , am reusit sa nu ma mai pedepsesc pe mine, pentru neputintele lor si asta zic eu , tot insemneaza ceva.

Asa sunt si eu, daca te consoleaza cu ceva. :) Dar, stii tot consider ca nu ar trebui sa ne schimbam, lasa sa vedem noi frumosul in ei si sa ii iubim. E un mare lucru asta.

Care e necazul dumneavoastra in clipa de fata
 

Foarte frumos ce ati spus, e bine sa vedem frumosul din oameni! Pur si simplu cred ca oamenii trebuie luati asa cum sunt- nimeni nu-i perfect, cu totii gresim! In cazuri grave insa, cu suntem atacati sau neindraptatiti in mod evident, trebuie sa ripostam! De acord ca trebuie sa iertam greselile aproapelui nostru, insa unele lucruri extreme nu pot fi iertate!

Cel mai mare necaz care poate fi consider ca e singuratea si lipsa unei femei iubite...

Ca nu il iubesc pe Dumnezeu cu toata inima mea, cu tot sufletul meu si cu tot cugetul meu...asa, poate nu as mai avea necazuri

Despre singuratate.
 

Singuratatea este soarta tuturor oamenilor inzestrati intr-un fel anume..Ei o vor deplange uneori insa o vor alege intodeauna ca pe cel mai mic dintre doua rele! Ea are si partea ei buna intrucat doar in singuratate inveti sa te rogi,sa meditezi iar meditatia iti arata ca singuratate nu exista, exista doar insingurare deliberata! Asa-zisul meu necaz e ca nu-i pot face pe ceilalti sa inteleaga acest lucru,fiind vorba de cei carora le pasa de mine!