Stiu exemplu concret de preot care a divortat de prima sotie, si s-a recasatorit. Am impresia ca ea a fost infidela, nu stiu exact povestea. Era tanar, si preot foarte capabil de altfel, si este la latitudinea episcopului de a-i lasa sa se recasatoreasca.

Multe sunt pe hartie, dar in practica altfel e viata.

Asa, si? Ai impresia ca nu se incalca lucrurile astea niciodata? Bineinteles, ca daca vrei sa te mariti cu cel pe care il iubesti, semnezi ce ti se pune in fata, dupa aia se organizeaza amndoi cum cred ca e mai bine.

La preot - da depinde de episcop intr-adevar si de cine a fost vinovat probabil.

In al doilea caz - de acord cu tine. Fac ei cum cred de cuvinta. Asa ar fi normal.

as dori sa va spun ceva, parinte(GeorgeS): P.S. care ne pastoreste aici, in Italia, apartinand de grecii pastratori ai calendarului iulian, a fost mai intai catolic, si pana sa ajunga ortodox, va asigur ca a cercetat multe despre ortodoxie si este foarte citit. A trait cativa ani ca si calugar in Sf. Munte, avand ca duhovnic pe unul din ucenicii Sf. Siluan Athonitul.Va spun asta ca sa nu credeti altele... Dansul ne-a spus ca atunci cand Sf. Nicodim Aghioritul era in Sf- Munte, si acolo se formase un obicei, o traditie de a se impartasi doar in cele 4 posturi. Astfel, Sfantul a scris o carte despre faptul ca se recomanda o mai deassa impartasire, facand astfel contactul dintre duhovnic si mirean, sa zis, mai strans, avand loc o povatuire mai buna, si altele; bineinteles ca s-a facut tulburare... dar mai apoi s-a realizat un sinod in grecia, pe aceasta tema, hotarandu-se ca aceasta carte a Sfantului nu are nimic contrar Bisericii, ci inca chiar se impunea celor participanti la sinod sa urmeze celor spuse de Sf. Nicodim
fiind preot, dumneavostra ar trebui sa stiti acest lucru foarte bine, deoarece s-a petrecut pe la inceputul sec. xviii, cam asa, si probabil ati studiat mai mult ca noi!
si sa nu credeti ca o mai deasa impartasire presupune impartasirea alandala, ci tocmai contrariul, cum am spus mai sus. faptul ca alti preoti procedeaza nu intocmai cu invatatura, este problema episcopului, sa indrepte , sau a oricarui credincios, fiindca Biserica este si a mirenilor nu doar a clerului.
daca unii aleg sa se impartaseasca mai rar e treaba lor, dar sa nu condamne pe cei care se comunica mai des, ca fiind stricatori de traditie!

Mai, mai, fetelor, cum le stiti voi pe toate!

Bine ca tu le stii nu numai pe toate, dar si bine. :16:

@ Ana Maria Manole dar si pentru ceilalti romani ortodocsi din strainatate:
Pe multi dintre dvs. va aud ca mergeti la parohii apartinand altor Biserici Ortodoxe decat cea romana. Chiar asa departe este parohia apartinand de BOR? Aveti in Italia un Ierarh vrednic ( Preasfintitul Siluan ) care este de-al nostru, harnic si ravnitor la munca in ogorul sufletesc al credinciosilor ortodocsi din Italia. Incercati sa frecventati parohiile apartinand Bisericii noastre , ca are cine sa se duca si la greci si la rusi. Sunt curios daca Preasfintitul recomanda sau ingaduie preotilor pe care ii coordoneaza ca sa impartaseasca enoriasii fara spovedanie.

Da, recomanda! Bineinteles, pentru cei ravnitori, si care se spovedesc, nu pentru oricine intra in biserica.
La fel si IPS Iosif din Franta si din Belgia.
Dar de ce sa nu mergem la alte biserici ortodoxe surori? Nu suntem toti ortodocsi?

Daca cineva vrea sa se impartaseasca des, nu inseamna neaparat ca se considera fara de pacat. Poate insemna ca isi stie slabiciunile sio alearga la medicamentul care i le poate vindeca.
A nu te spovedi in fiecare saptamana nu inseamna neaparat a cere putin de la tine.
Creintele si nevointele nu se masoara numai in zile de post si minute petrecute la spovedanie.

Si eu va doresc la fel.
Totusi, ocoliti intrebarea: ne-ati acuzat pe noi cei ce ne impartasim fara sopovedanie de incalcarea Traditiei si de laxitate, dar cand va intreb de ce sfintia voastra faceti la fel ziceti ca fiecare are duhovnic si nu trebuie sa dea socoteala altora pentru ce face. Atunci nu ne acuzati nici pe noi, ca nu facem asta fara sfatul si binecuvantarea duhovnicului.

@GeorgeS -
1. din pacate exista biserici ortodoxe romanesti (si preoti) care nu aparatin de B.O.R. Eu n-am inteles nici acum din ce motiv.
La noi de ex. apartin de greci.
Avantajele nu le stiu. Dezavantaje: nu suntem ajutati de B.O.R, nu putem avea biserica noastra, etc.

2. In general nu impartaseste parintele fara spovedanie, dar mai sunt exceptii, mai ales la cei care vor sa se impartaseasca des.
Si nu stiu, eu am o problema cu spovedania asta.Cat de des? Cat de des si care pacate trebuie sa te tot duci sa le spui.
Se mai intampla si in alt mod, tot din lipsa de timp si spatiu in biserica: te mai duci si te spovedesti intr-o zi si te impartasesti apoi la slujba urmatoare, peste cateva zile. Mai trebuie sa te mai spovedesti o data? Eu cred ca nu.

In general am impresia ca se cam cade in extrema cu pacatele astea si cu unele activitati bisericesti si nu stiu daca asta inseamna neaparat mai multa credinta. Eu as zice ca se cade in mandrie rau de tot.

Si nu e vorba sa-i judecam pe altii ci sa ne lamurim asupra regulei generale.
Problema asta cu dezlegarea de la duhovnic mi se pare tare netransparenta si derutanta.
- iti da el, pe ce criterii?
- te duci tu sa ceri? Iar - in ce conditii?
si alte intrebari care mai apar.

Referitor la relatii trupesti in zi de sarbatoare, eu am inteles ca nu ai voi sa le ai daca te-ai impartasit. In rest ma alatur lui Fani cu intrebarea.
Unii spun ca nu mai acordam respectul cuvenit sarbatorii respective sau lui Dumnezeu. Se poate, inteleg si asta, desi mi se pare exagerat.
Repet: ii dai sotului cateva minute, restul sunt tot ale lui Dumnezeu.

La fel si cu mancarea de dulce.
In fine putem discuta la nesfarsit, ramane tot neclar, atata vreme cat nu exista explicatii nicaieri.

Si in toate aceste discutii pentru mine ceva este clar: o frica (adevarata, trupeasca) de Dumnezeu...si de preot adeseori. Ne este frica in orice moment ca vine si ne bate rau, cu batul (Dumnezeu). Asa o fi? Eu il vad bun...

Fiecare om are nevoi diferite,unul vrea sa se impartaseasca des,celalalt mai rar.Depinde de starea lui din acel moment si/sau de evolutia sa spirituala,de experientele duhovnicesti care le-a avut.
E de preferat ca ziua de sarbatoare sa i-o oferim Domnului,dar asta nu inseamna sa criticam pe cineva ,care ni se pare noua ca e mai putin scrupulos in acest lucru.Oricine poate cadea si oricine se poate ridica.Dumnezeu are aceasta rabdare sa astepte de la fiecare om ultimul cuvant.
De aceea cel ce mananca sa nu judece pe cel ce nu mananca si invers.Fiecare trebuie sa-si vada doar propriile neajunsuri si limite.
Frica de Dumnezeu este a incepatorului,iar cel care merge pe calea ingusta adauga si dragoste.

Fani, cred ca problema este ca in ortodoxie, din cate inteleg eu, nu este o deosebire de jure ca in teologia catolica intre pacate mortale si pacate usoare care se pot ierta si fara a le mentiona la spovedanie, ci orice pacat este pacat, si pacatul cel mai mare este cel care te stapaneste, nu? Poate ca este altfel, dar asa am inteles eu?

Adica orice crestin isi poate da seama ca pacatele desfranarii, avortul, uciderea, furtul si altele sunt pacate grave care trebuie marturisite. Dar care sunt pacatele usoare? Daca am spus o minciuna pe ici pe colo, este pacat grav sau usor? Daca am incalcat eu stiu ce regula, gen o femeie intra in biserica la ciclu (si stiu multe femei la care chestia asta li se pare de o importanta desavarsita) este pacat grav sau nu? Daca am avut un argument pe o tema gospodareasca cu sotul/sotia/mama/tata, este pacat grav sau nu? Daca am lipsit (o) duminica de la biserica, este pacat grav sau nu? Sigur, toate depind de circumstante, dar in general, lumea habar nu are de chestiile astea.

Si fiindca in teorie un crestin obisnuit care nu prea se intereseaza serios de credinta, nu stie sa deosebeasca intre un pacat care il separa complet de harul lui Dumnezeu si unul care subrezeste relatia lui cu Dumnezeu, sau poate treaba asta ar necesita prea mult efort de cateheza, care, sincer, multi preoti nu prea se inghesuie sa o faca la modul plenar, si atunci se recurge la a impartasi credinciosii cat se poate de repede dupa spovedanie si sa nu se mai permita impartasirea din nou cu aceeasi spovedanie.

Mai sus se spunea ca la spovedanie ne cerem iertare pentru pacatele mari; la impartasanie ni se iarta cele usoare. Sa inteleg ca prin deasa impartasanie ma ingrijesc mai mult de pacatele mici, decat de pacatele mari?!?
Viata, pe care o traim in lume, este vrand-nevrand, plina de pacate, mai mari si mai mici. Respingem insa indreptarul de spovedanie; cum aflam atunci care ne sunt pacatele? Ne bucuram din plin de viata; ce dam de la noi, pentru iertarea pacatelor? Ne credem mai curati decat suntem; chiar credem ca ne mantuim in felul acesta?
Acestea sunt intrebari retorice.
As vrea sa va aduc aminte, ca nu toti, care citesc sfaturile voastre privind deasa impartasanie, sunt chiar atat de constienti de importanta despatimirii, de pacatele facute si probabil ca nu se considera deloc pacatosi, "ca doar nu au omorat pe nimeni". Sa ne gandim si la acestia, atunci cand facem enunturi despre deasa impartasanie. Poate ca sunt preoti, care se ocupa indeaproape de fiecare enorias, ma refer la cei din diaspora; dar din cate stiu eu, ei nu au cum sa faca acest lucru, caci o liturghie pe luna e prea putin, pentru a realiza acest deziderat. Din ce am vazut eu, sunt oameni, care au fost de fiecare data la biserica (de 11 ori pe an timp de peste 20 ani), dar care nu s-au impartasit niciodata, caci nu s-au spovedit niciodata!
Anul trecut au venit si aici mai multi preoti, care in aceste conditii si fara o apropiere prealabila de enoriasi, pentru a-i cunoaste, indemna la impartasanie saptamanala.
Sunt f recunoscatoare colegilor de forum, de la care am invatat f multe lucruri, altfel nu pricepeam nimic din toate acestea si ma lasam si eu dusa de val.

asta este. parintele Cleopa spunea ca cel mai mare pacat e "ALA PE CARE IL AI TU", caci altfel am judeca pacatele cu mintea. fiecare om are anumite patimi cu care se lupta, si spre acestea trebuie sa isi indrepte atentia. insa nici sa-i condamnam pe cei care fac pacate de care noi spunem ca nu am fi in stare. omul este capabil de orice pacat si intr-o anumita masura, cu fapta sau cu gandul, le infaptuieste pe toate. sa nu ne judecam fratele pentru vreun pacat anume, caci imediat ne vine ispita sa facem si noi aia, din pricina judecatii.
deci este foarte, foarte important acest aspect: sa ne luptam cu patimile noastre! si cand ne luptam cu pacatul sa ne luptam cu toate deodata. stiu ca suna foarte greu dar omul trebuie sa lupte impotriva starii de pacatosenie care ne murdareste sufletul in fiecare clipa. sa ne pazim mintea prin rugaciune atunci cand nu suntem tentati sa cadem in patimi, iar atunci cand vine ispita, ne va fi mai usor daca am avut "antrenament". Harul lui Dumnezeu si voia noastra impreuna! Niciodata sa nu ne incredem prea mult in fortele noastre, dar nici sa strigam catre Dumnezeu "Doamne, scapa-ma" si noi sa stam in mocirla noastra, fara a depune nici cel mai mic efort.
Maica Domnului sa ne ajute!

Nu mi se pare folositor sa analizezi ceea ce face preotul.
Niciodata.
Sunt convinsa ca marea majoritate a preotilor sunt constienti de misiunea care o au si nu iau cu usuratate munca lor. Este o povara uriasa si mi se pare foarte urat sa cautam nod in papura!
Chiar daca ei nu s-ar spovedi de fiecare data (dar sunt convinsa ca se spovedesc f des), ei nu duc o viata de mirean! Mi se pare aberant sa comparam viata noastra cu viata preoteasca si constiinta noastra cu constiinta lor.
Pai, Fani, ai luat tu asupra ta povara multor suflete, asa cum face George, ca sa vorbesti in cunostinta de cauza despre viata preoteasca?

Vrei sa stii ce ai de facut? George ti-a spus parerea lui si cred ca este f documentata, deoarece parerea lui vine cu o mare responsabilitate, nu arunca cuvinte asa cum facem noi!

Sincer, mi se pare insultator felul in care pui problema.
(degaba ii spui "sfintia voastra")

Sincera sa fiu, nu sunt convinsa pe care parte a baricadei ar trebui sa fiu, probabil ca nici nu trebuie sa fiu, situatia depinde de contextul local, dar sfaturile unor preoti sunt de neluat in seama, pe cand mult mai relevant este ceea ce spun unii anonimi de pe un forum, cu sau fara pregatire teologica serioasa, cu sau fara intentii bune, cu sau fara harul hirotoniei. Interesant.

Intentia mea nu a fost sa il insult pe parintele George care sunt convinsa ca vorbeste din inima si este foarte convins de ceea ce scrie. De altfel nu a fost de loc un atac personal, vroiam doar sa dau un argument general: de ce preotii sunt tratati altfel decat mirenii in ceea ce priveste conditiile de impartasanie?
Este adevarat ca un preot isi asuma responsabilitati mari, este adevarat si ca nu putem noi sa judecam ce fac altii.

Insa tin sa spun ca acest argument il am de la preoti. Unu, parintele Alexandru Schmemann, care era si preot, si al doilea, chiar duhovnicul meu - care este si el un preot asa cum il descrii. El spune ca daca punem conditii atat de grele pentru impartasania mirenilor, atunci nu se mai poate impartasi nimeni, si atunci cum poate el, preotul, sa se impartaseasca? Ca doar si el este la fel de pacatos ca si noi si nu tine aceste reguli la fiecare impartasanie (postul de o saptamana etc)

Asta nu inseamca ca nu respect preotii, si de aceea i-am si vorbit la plural etc desi noi pe forum ne tutuim. Preotul trebuie respectat pentru functia pe care o are insa aceasta functie nu il pune pe un piedestal, pe care fiind, nu ar mai putea fi intrebat nimic. Cred ca suntem de acord, nu?

NB: Eu nu am spus ca nu ar fi pacate grave si pacate usoare, eu cred ca sunt. Si a spune ca exista pacate grave nu inseamna ca cele usoare nu sunt pacate care subrezesc legatura unui crestin cu harul lui Dumnezeu. Dar asta este si scopul Sf Impartasanii sa restaureze legatura deplina pierduta sau cam in ceata cu Dumnezeu a celui care se impartaseste, nu?

Mi se pare total absurd sa spui ca pe de o parte incerci si vrei sa fii un bun crestin, dar pe de alta parte "vai, sunt plin de patimi, vai, nici un pacat nu-mi este strain, vai, fac pacate foarte mari in fiecare moment al vietii mele." Daca asta este situatia, ce fel de crestin mai esti? De ce te mai si numesti crestin pana la urma? Cred ca e la fel de folositor sa cam stii unde esti, unde mai ai de lucru, unde stai binisor, nu din mandrie, ci fiindca asa e situatia.

Foarte bun contraargument.. La fel si cel al lui Andrei.
Aveti dreptate ca la ortodocsi nu sde face aceasta distinctie intre pacate si ca orice pacat poate fi'de moarte', adica sa ne desparta de Dumnezeu, chiar unul mic, daca este cel care ne chinuie pe noi si daca nu facem efortul sa ne dezbaram de el.

Eu, din nou, dadeam argumentul istoric: asa faceau crestinii in primele secole, pana sa apara monahismul care a introdus forma de spovedanie actuala, amestecata cu o discutie duhovnicieasca si cu sfaturi, canoane etc. La inceput, se facea spovedania, publica de altfel, numai pentru aceste pacate mari pe care toata lumea le stie. Si toata lumea care nu era sub aceste pacate se impartasea, incercand sa se vindece de pacat in general, fara sa recurga la spovedanie pentru asta.
Deci, aceasta diferenta era facuta de crestinii din primele 3 secole, totusi, atat in orient cat si in occident. Eu nu zic, de altfel, ca ar trebui sa revenim la aceasta forma, dar ne-am putea totusi orienta dupa ea macar partial.

Acum, trebuie sa recunosc ca ai sau aveti dreptate ca este foarte greu pentru un crestin sa isi dea seama cat de grave sunt pacatele care il supara.
(Insa daca este foarte greu, ar insemna ca nu ar trebui sa incercam, macar?)

Aici nu as avea de zis decat ca cei care sfatuiesc impartasania deasa si fara spovedanie de fiecare data in general o sfatuiesc pentru crestini despre care au parerea ca sunt destul de inaintati duhovniceste ca sa poata discerne intre pacate, sa poata sa isi dea seama cand este cazul sa se spovedeasca si cand pot sa se impartaseasca si asa. Si acestora in general le dau o regula de spovedanie, de ex. sa vina macar odata la 40 de zile (sau mai des sau mai rar, depinde). La aceste intervale creinciosul poate sa iii ceara sfatul duhovnicului pentru pacatele sale, sa auda si parerea lui despre ele si lupta impotriva lor. Nu este nevoie sa le auda de fiecare data cand se impartaseste, mai ales ca pacatele care ne supera cel mai mult de obicei se repeta des..

Mi se pare ca a spune ca un crestin nu ar fi niciodata capabil de acest discernamant, sau nu ar trebui nicioadata sa i se dea puterea de a-l exercita, ne aduce din nou la tema libertatii crestinului. Mi se pare ca, daca gandim asa, ii vom considera pe crestini vesnic minori, care trebuie vesnic sa intrebe preotul pentru orice gand si fapta.
Este adevarat ca este bine sa ne bazam si pe mintea altuia, nu numai a noastra, insa a ne baza numai pe mintea altuia in discernerea pacatului mi se pare o exagerare periculoasa.

...
 

Pt ca preotii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care indeplinesc cele 7 taine ale bisericii. Preotul se impartaseste la fiecare Sf Liturghie. Nu pot sa inteleg cum poti sa te pui pe picior de egalitate cu un preot. Poate sa fie cel mai desfranat om din lume, cat timp nu cade in erezie, poate savarsi sfintele taine. Nu cred ca realizezi ce inseamna a fi preot. Doamne ajuta!

Repet, acest argument il am de la unii preoti. Ei cred ca realizeaza ce inseamna a fi preot.

Noi vorbim aici de faptul ca pacatul de opreste de a te impartasi, chiar si cel mai mic pacat. Acest lucru nu vad de ce nu ar fi valabil si pentru preoti. Preotii savarsesc tainele insa sunt tot oameni, nu sunt exclusi de la slabiciunea omeneasca. Deci, din acest punct de vedere ma pun pe picior de egalitate cu el (bineinteles, nu ma compar cu nimeni personal, vorbesc in general)
Orice preot bun se simte nevrednic de tainele pe care le savarseste, de altfel.

Nici eu nu inteleg deplin ce inseamna a fi preot, dar argumentul tau schioapata.
Cred ca un preot ar trebui sa vorbeasca despre astfel de lucruri.
Si nu, nu ne putem compara cu ei. Ei au fost chemati de Dumnezeu sa-I slujeasca Lui. Prin ei se savarsesc Tainele Bisericii.
Ei fac multe lucruri pe care mirenii nu le pot face.
Ei intra in altar.. inseamna ca ai voie si tu sa intri in altar ca esti si tu om.. si ce mai spui acolo? Exista reguli clare. Le intelegem sau nu, mai putin conteaza, in primul rand trebuie sa ne supunem lor ca altfel nu ne asemanam cu Hristos, ci cu vrasmasul Lui.

Da, f interesant, ca te faci ca nu intelegi...

Incearca sa mai citesti din vietile sfintilor si vei descoperi, ca aceaasta este atitudinea corecta, pe care trebuie sa o ia credinciosul. Si sfintii s-au numit pacatosi pana la sfarsitul vietii lor, caci asta asteapta Dumnezeu de la noi: sa fim smeriti, nu sa constientizam virtutile, ca sa dam ocazie diavolului sa ne atace.
" Păcatul nu este o categorie de acţiuni specifice de la care înfrânându-ne de­venim „fără de păcat”, ci mai degrabă un fel de plasă care ne prinde şi din care nu mai putem scăpa niciodată în această viaţă[/. Cu cât trăim mai adânc Ortodo­xia, cu atât ne simţim mai păcătoşi, pentru că vedem mai limpede plasa în care este prinsă viaţa noastră; aşa se face că omul care săvârşeşte mai puţine păcate se simte mai păcătos decât cel ce săvârşeşte mai multe păcate." Cuv. Seraphim Rose

Inca un exemplu:
Staretul Kuksa nu-i condamna niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea intotdeauna pe acestia. El spunea:
“Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“. (Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev)

Sunt unii crestini care savarsesc pacate mai "usoare", dar o fac in mod repetat si nu se pot descotorosi de ele, sunt deja patimi. in cazul acesta, oricat de usor ar parea pacatul, el devine cel mai grav. cand ni se spune sa nu judecam pacatele altora, inseamna ca se cere de la noi o aplecare asupra propriilor pacate, o judecata subiectiva.
scopul Sfintei Impartasanii este salasluirea lui Hristos in noi si restaurarea chipului pierdut prin caderea in pacat.legatura a fost restaurata prin Hristos, noi doar trebuie sa ne aliniem cu toata fiinta la ea. Euharistia este CENTRUL vietii liturgice si a vietii crestine in totalitatea ei. prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului este CEA MAI MARE MINUNE care se savarseste pe pamant, mai mare decat oricare alta. Si este o minune la care putem fi toti partasi, si spre asta suntem chemati permanent. Din pacate in zilele noastre a intrat aceasta ispita printre noi, de a sustine ideea rarei impartasanii, de parca am supune vrednicia noastra fata de aceasta mare minune sub legile timpului, uitand in acest fel de clipa crestina, de momentul crestin, aspecte definitorii pentru pocainta.

legat de pacate, da, ai dreptate este multa absurditate aici. eu sunt crestin mai mult cu vorba, caci am multe patimi si pacate. uneori imi pare rau ca incerc sa-mi pacalesc fratii prin vorbe si evlavie falsa, cand, de fapt, doar eu stiu ce e in sufletul meu. exact aici stau, in punctul acesta, asta e situatia concreta. incerc sa contientizez asta cat mai mult, mai putin cu mintea si mai mult cu sufletul. In Pateric am gasit, sau in alta parte, o istorioara a unui avva pe care l-a gasit ucenicul sau plangand la rugaciune, in chilie. Si l-a intrebat de ce plange, iar avva i-a raspuns ca isi plange pacatele. Ucenicul i-a spus "Dar nu ai pacate, avvo!" iar sfantul i-a raspuns "Daca ai stii cate pacate am, nici trei suflete nu ar ajunge sa le planga pe toate". aceasta este simtirea tainica a pacatelor proprii, de care sunt departe.
Legat de aplecarea noastra spre toate pacatele, trebuie facuta o distinctie aici. una este pacatul si alta este patima. patima este o obisnuinta. daca am avea TOATE patimile, ar fi vai si amar, dar Dumnezeu nu ingaduie aceasta ispita pentru ca este greu sa lupti chiar si cu una singura uneori. insa un pacat are mai multe manifestari. uciderea de exemplu, oricat de straina ni s-ar parea noua, poate lua forma uciderii fizice dar si a uciderii din suflet, prin judecata aproapelui. oricat de greu ne-ar fi sa acceptam, tot ucidere este. si asa fiecare pacat, are o manifestare mai "grava" si una mai "usoara". de fapt este vorba de acelasi pacat, daca ii diminuam importanta nu ne poate ajuta aceasta cu absolut nimic, poate doar sa punem capul pe perna mai linistiti, dar nu acesta este scopul nostru. :) Doamne ajuta!

Nu mai intru aici, ca numai va smintesc, si "vai de cel prin care vine sminteala"... Sa va raspunda si altcineva (alt preot) care este mai invatat si are mai multa experienta decat am eu....

Parinte George,
ba eu cred ca ar trebui sa ramanei tu cu noi. Avem nevoie de dumneavoastra aici. Eu va citesc cu mare bucurie si interes postarile.


Cat despre acest subiect, eu cred ca v-ati facut datoria de PREOT. Nu e vina sfintiei voastre ca unii vor sa primeasca ceea ce ce corect si altii nu!

Are parintele Arsenie o vorba pe care cred ca o stiti multi.;
'Eu mi-am facut datoria de crestin. Am spus ce am avut de spus"

Undeva in urma mi-am spus si eu parerea legata de sfanta Impartasanie fara spovedanie. Cine vrea sa tina cont sa tina cine nu, faca ce vrea.

Asa cum ati spus si sfintia voastra am spus si eu. Fiecare sa faca ascultare de duhovnic. Daca el da dezlegare fara spovedanie, va da socoteala. Dumneavoastra v-ati facut datoria de preot. Ati spus. NU E BINE ASA!!!

Acum stiu si cei ce NU au stiut. Alegerea este a lor.

Va rog sa nu plecati de pe forum.
Binecuvantati si iertati. Nu ne uitati la rugaciune..
In rest, bucurie tuturor!

Eu cred, Anna, ca mai degraba tu nu ai inteles ceva din functia preotului.
Una este functia, si alta este persoana.
Datorita functiei - hirotoniei - preotul poate face lucruri in numele credinciosilor, poate savarsi tainele. De asta tine tot ce face in altar, si de aceea credinciosii nehirotoniti nu ar trebui sa intre in altar.
Insa el, ca om, face parte tot din randul credinciosilor. Ba de la el se cer si mai multe decat de la un alt credincios, pe plan duhovnicesc, nu mai putine (mai putina spovedanie, in cazul asta).
Imi pare rau ca parintele George nu vrea sa mai raspunda intrebarilor. Poate alt preot o va face. Vei vedea ca si ei isi pun poate aceasta intrebare (repet, eu o stiu de la preoti).

Nu, nu ma fac ca nu inteleg -- dar nu imi explic cum ceea ce spune preotul care vine in parohie nu face doi bani.

As mai vrea sa adaug ca nu numai preotii, ci toti suntem chemati sa ii slujim Lui. Exista mai multe feluri de slujiri. Cum spune si sf. Pavel, care enumera multe slujiri care existau in vremea lui, si primeau un fel de binecuvantare sau punere a mainilor: cei care sunt profeti, cei care invata, cei care administreaza bunurile Bisericii, etc.
In zilele noastre nu primesc o punere a mainilor decat preotii si diaconii. Insa nu inseamna ca aceste slujiri nu mai exista. Si in general, orice viata traita pentru Dumnezeu si aproapele este o viata de slujire.
Nu trebuie exagerat nici rolul preotului si nu trebuie pus undeva sus, sus, de parca numai el ar avea acces la tainele lui Dumnezeu. Altfel ajungem la un clericalism searbad.

Nu asta am vrut sa zic.

Cum aflam care ne sunt pacatele? CVercetandu-ne inima, fiecare fapta si gand, mereu, sa vedem daca am incalcat mai ales porunca dragostei si in general poruncile lui Dumnezeu.
Nu, la spovedanie ne ingrijim de toate pacatele, nu numai de cele mari.
Sunt pacate care ne opresc de la impartasanie, si pe acelea trebuie neaparat sa le spovednim, dar altele fac parte din starea noastra de pacatosenie, din acea plasa de care vorbeai mai sus, si de ele nu ne curatam asa de repede, avem nevoie de mult efort si de impartasanie ca sa ne vindecam, incetul cu incetul.
Nu e vorba aici de loc dea ne simti curati, ci dimpotriva, de a ne impartasi fiind constienti de 'plasa' in care ne gasim.
Altfel, nu ne-am mai putea impartasi niciodata, iar sfintii, cei ce isi dau seama cel mai mult de pacatosenia lor (vesi ce spuneai mai sus), cu atat mai mult.

Fiecare da sfaturi dupa constiinta lui. Nu cred ca cineva isi va schimba viata numai luand sfaturi de pe internet. Cel mult, aceste idei ilm pot face sa reflecteze si sa caute mai departe.

Nu l-am vrut ca un contraargument, ci ca explicatie pentru felul in care se fac lucrurile astea in Romania. Probabil ca, de fapt, aici este si influenta occidentala, mai mult decat in impartasania deasa, impartasania deasa fiind doar consecinta unei altfel de viziuni asupra pacatului.

Fani ,nu a spus Hristos la nunta fiului de imparat ca cel cu haina patata sa nu stea la masa cu nuntasii?
Daca tu ai haina fara pata ,nu ai decat sa te impartasesti ,mai ales ca ai dezlegare de la duhovnic.
Eu stiu un lucru ,ma spovedesc vineri si pina duminica la sf.Liturghie tot mai gresesc cate ceva.Gresim in fiecare ceas si cu cat ne preocupa mai mult viata noastra duhovniceasca dimensiunea pacatului devine mai mare in ochii nostri.
Si pe aici ,prin tara, se practica impartasania deasa ,adica la mai putin de 40 de zile ,dar nu am auzit pe nimeni sa se impartaseasca fara spovedanie.
Mai mult ,o tanara a vrut sa se impartaseasca si parintele a intrebat-o daca s-a spovedit ,cred ca a simtit ceva sau faptul ca nu o vazuse pe la biserica si i-a spus ca nu o impartaseste.Probabil ca ea nu stia ca trebuie asta.
Deci atentie ,nu mai rataci pe altii ,pastreaza pentru tine ca vei da socoteala.
Faptul ca nu accepti parerea unei persoane avizate ,preot, ce dovedeste?

Fani ,de pacate nu ne vindecam prin sf.Impartasanie ,ci doar ne intarim sufleteste sa rezistam ispitelor si ne vindecam trupeste daca suntem vrednici.
Pacatele le aflam cercetandu-ne inima ,dar daca inima e plina de patimi cum ne mai putem cunoaste?
Ce e stramb ni se pare a fi drept ,cum spunea par.Arsenie Boca.
Prin participare deasa la slujbele bisericii ,prin citirea sf.Scripturi si rugaciune multa ajungem sa ne vedem mai bine pacatele.
Mai degraba mergand des la spovedanie renuntam la anumite pacate ,macar din rusine fata de parintele duhovnic.
Si e adevarat ,Anca a spus bine ,e bine sa na mai uitam din cand in cand si prin indreptarul de spovedanie ,chiar daca am facut-o si alta data.
Doamne ajuta !

Cine are ravna pentru Hristos,nu se poate sa nu vrea sa se impartaseasca mai des.S-a discutat si s-a reglementat aici pe forum conditiile dinainte de impartasanie,asa ca nu are rost sa mai discutam pe tema nevredniciei celui care se impartaseste.
Eu vreau sa subliniez un lucru: este o vreme,si dureaza de mult,cand a scazut ravna pentru viata duhovniceasca si deci dorinta de a se impartasi mai des.Insa ,paradoxal,traim vremurile din urma,cand crestinii ar trebui sa se intareasca impartasindu-se des,concomitent cu sporirea traiului duhovnicesc,pentru a rezista smintelilor actuale si celor viitoare.

La modul in care formulezi aici, pot sa-ti dau un raspuns.
Am spus mai sus, ca oamenii nu s-au spovedit de cel putin 20 ani. Preotul cel nou a spovedit pret de 2 minute si a dat dezlegare la impartasanie saptamanala. Tu te-ai duce in asemenea conditii la impartasanie saptamanala?

Mai multe observatii...
 

@GeorgeS - chiar va rog sa nu plecati, ci sa mai discutati cu noi, sa ne mai luminati.
Pe forum sunt si asa numai 2-3 teologi si intervine numai unul mai des (Fani).
Tocmai de aceea avem asa multe ganduri si nelamuriri, pentru ca nu reusim sa ne lamurim din carti, iar preotii/duhovnicii cam fac exact acest lucru fuga.
Am inteles tot aici pe forum ca se tem de ispite, de gresli, de pacate si de aceea greu accepta sa vorbeasca.
Nu exista la biserici intalniri in afara slujbelor, sau cateheza.
Exista numai predica si aceea este unilatrala: vorbeste preotul si daca unul are de intrebat, n-are voi.
Daca vrei sa abordezi un preot privat el fuge si spune: m-am timp, de ce te intereseaza, este privat, esti prea curios, am lucruri mai importante decat a discuta cu tine, etc.
Si atunci renunti, le aduni in tine, gresesti si asta este. Tot cu Dumnezeu singur ramai pana la urma.

@toata lumea:
Am observat niste lucruri:
1. Ne este greu sa invatam de la numite persoane atunci cand ele se pun insele, sau sunt puse de altii pe pozitia de "sfant, intangibil, nu greseste niciodata, le stie pe toate, perfect".
Se pare ca preotii se incadreaza la aceasta categorie (fara a vrea sa jignesc) si de aceea este greu sa primim ceva de la ei, sa invatam.
De aceea, cred, multi doresc sa ia preotul ca un om normal, cu greselile si neputintele lui, lasand la o parte harul, sau alte caracteristici de "sfintenie a lui".
Si conteaza si modul in care se face totul.

Eu nu stiu de unde a aparut acea pilda cu Iisus si camasa patata si fiul de imparat. E prima data cand aud asta. Si Iisus nu prea face diferente in general: ala este imparat, celalalt om de rand. Ca sa fii fara pata in fata carui imparat? Ca si in fata lui Dumnezeu esti cu pete si este normal si acceptat.
Daca ma gandesc metaforic insa, imi amintesc de ceea ce se intampla in viata:
Cel mai curat, mai fara pete este adeseori cel rau, cel mandru si fara suflet.
Cel mai pacatos este adesea mai bun in multe privinte.

Fani a spus aici un lucru f.intelept: ca fiecare trebuie sa se evalueze singur si sa-si dea seama cand trebuie sa mearga la spovedanie.
Pe de o parte: el se cunoaste cel mai bine si stie daca un pacat este deja o patima/viciu, sau daca este marunt.
Pe de alta parte insa...nu stim ce se incadreaza mereu la pacate si exista o mare tendinat de a exagera.

Mie mi se pare ca spovedania ar trebui sa fie mai complexa, tocmai ca sa exista si partea de diagnostic (corect, complet - cauze, natura pacat etc.) si cea de sfat (cum sa scap, cum sa corectez).

Impartasania ar fi si pentru intarire si pentru usurare si vindecare.
Dar ca orice tratament nu trebuie exagerat, luat fara respect si fara noima, tocmai ca sa mai aibe totusi efect si sa nu devina numai o obisnuinta/dependenta.

Clar ca ne este rusine de preot si de altii din jur, dar vindecarea de pacat nu se face numai cu impartasania, ci cu ajutorul omului, a discutiei, a mangaierii, a incurajarii, cu faptul de a nu te afla mereu singur (inlcusiv in fata problemelor).
Adica sa vedem si cauza si sa o rezolva, nu numai tratamentul si efectul.

Ca sa revin la intrebarea initiala a topicului:
De ce vrem sa ne impartasim tot timpul, chiar cu mai putin post si renuntare trupeasca, de ce vrem dezlegare?
Ca medicament, ca preventie, ca bombonica (bravo, esti cuminte, mai fa tot asa), sau alte motive?
Asta ar trebui sa ne gandim. Care este efectul ce asteptam de la acest act (si altele asemenea in biserica).

Sper ca nu asta ai vrut sa spui, dar asta se intelege din ce scrii.

Internetul este un loc in care multi se informeaza; cuvintele scrise aici pot influenta pe unii, in bine sau in rau, in functie de nivelul lor duhovnicesc. Tocmai de aceea se vorbeste despre riscul de a transforma Sf. Impartasanie intr-un obicei, fara a o mai lua cu frica si cu cutremur. Ca tu nu esti supusa riscului, pentru ca stii despre ce este vorba, nu inseamna ca altii mai putin induhovniciti, care intra pe acest forum, sau care aud de la terta persoana ce scriem noi aici, nu sunt supusi acestui risc.

@Miha-Anca - raspunsul la ultima ta intrebare (f. interesanta de altfel, chintesenta discutiei noastre).
Deci, daca ma iau dupa parerile voastre - duhovnicul/preotul stie, el decide, atunci ma bucur si ma duc mereu si vesel la impartasanie mereu.

Daca ma iau dupa ce gandesc eu si cativa altii ca mine: nu ma duc decat atunci cand ma consider eu pregatita.

La prima varianta mai este si posibil: sunt un om cuminte si nu prea am facut pacate mari, se pot ierta si corecta.

Deco ori ne bazam pe duhovnic, ori pe constiinta noastra.

Si pana la urma: daca Dumnezeu iarta si noi il iubim, ce mai conteaza detaliile.