Citat:
În prealabil postat de ioan67
(Post 635094)
P.P.S. Da, Dragos, sunt foarte pesimist. Pentru ca traiesc in Romania, aici printre oameni, printre copii, printre batrani si pentru ca am simtit pe pielea mea, cateva mii de zile la rand, ce inseamna societatea romaneasca. Si am si termen de comparatie. Si mai sunt si altele...
|
Desi e clar ca suntem din nou pe contra-sens, ma risc sa-ti amintesc ca societatea romaneasca suntem noi. Nu bulgarii, nu ungurii, nu nemtii sau englezii. Suntem noi, la noi acasa. Si avem anumite variante la dispozitie, ca si romani printre romani:
1 - Ne complacem intr-o lamentare cronica din care nu mai scapa nici un membru al familiei, prieten, coleg sau cetatean roman cu care intram in contact intamplator;
2 - Variantei 1 ii urmeaza automat varianta 2, cand ne pomenim imbacsiti de ura impotriva tuturor, vazand in oricine un potential escroc, si suntem gata sa iesim in strada sa ne strigam drepturile... democratice;
3 - Nici in democratie, nici in totalitarism nu exista "drepturi" pe placul tuturor, si oricum iesim sifonati, mai umili ca inainte, dar nu mai dam vina pe societatea perversa (ca si cum noi am fi altfel!!!), ci pe Dumnezeu care se preface ca nu ne vede, care e nedrept fata de noi, atat de plini de merite...
Nu exista o varianta mai buna ca aceea de a ne lasa in voia lui Dumnezeu si sa mergem pe incredere ca stie El bine ce face. Intr-un fel sau altul, facem parte dintr-un plan al Lui. Pe care astazi nu-l intelegem si tocmai de asta ne lamentam si ne razvratim. Dar sa nu fim in locul celor care o duc intr-adevar bine, (pe spatele suferintei altora), cand vor trebui sa achite nota de plata. Atunci multi vor dori sa fie romani, ACASA. Eu chiar cred intr-un astfel de viitor, dar nu fiindca
ma incred in oameni. Haideti sa ne amintim de intelepciunea lui Gheorghe Hagi: "Trebuie sa fie bine, ca sa nu fie rau!"... Aparent e de cascadorii rasului, dar e la fel ca cealalta varianta: "Te iubesc atat de mult incat renunt tine!" Am trait candva aceasta stare de sacrificiu din dragoste, si nu e un paradox, ci o jertfa intotdeuna rasplatita de Dumnezeu din plin!
Probabil sunt suspectat de acea naivitate sora geamana cu prostia... Nu conteaza. Atata doar: niciodata nu mi-a dat Dumnezeu incercari mai mari decat le-as fi putut duce. Chiar daca poate perspectiva lor m-a zdruncinat din toate incheieturile in primul moment; chiar daca pana si cei mai apropiati se intrebau "oare ce va face?", sau altii mai putin apropiati: "E gata; crapa si asta! In cateva luni e in patru scanduri!"... Nu s-a intamplat asa... Au trecut de-atunci 30 de ani, iar cel ce facea o astfel de prezicere... e oale si ulcele acum...
Sa cautam acele comparatii care ne dau incredere... O duceau parintii sau strabunii nostri mai bine? Daca ar fi foamete, sau razboi, sau calamitate sau dictatura sau "inalta democratie" unde la o mica privire piezisa sa fii impuscat... Daca ar fi ca prin Etiopia, sau prin Alaska, sau prin Coreea de Nord, sau prin Peru... ar fi mai bine? De cand n-am mai zis o rugaciune adevarata de multumire, pentru sanatate, pentru familie, pentru viata plina de indestulare fata de a atator alti muritori din lumea asta, sau pentru faptul ca suntem lucratori in "Via lui Hristos", care... nu ne abandoneaza decat daca noi insine decidem sa fugim de El?...
Haideti sa privim in directia potrivita, chiar daca spoturile publicitare ne distrag sau ne tenteaza in orice alta directie... Sa ne incredintam ca suntem inca "in vie"!...
