![]() |
Si tot catre Maica Domnului
Curăță-mi, Maică, inima mea,
Spală-mă, Maică, de toată greșeala, Fă-mă, Maică, vrednică să simt iubirea ta, Învață-mă, Maică, iubirea ta, Învață-mă, Maică, frumusețea ta, Învață-mă, Maică, gingășia ta, Învață-mă, Maică, jertfa ta, Învață-mă, Maică, mila ta, Învață-mă, Maică, să mă dăruiesc, Învață-mă, Maică, pentru Fiul tău să trăiesc, Învață-mă, Maică, minunea ta, Învață-mă, Maică, Taina ta. Iubește-mă, Maică, când sunt luminos, Iubește-mă, Maică, când sunt păcătos, Iartă-mă, Maică, când sunt rătăcit, Primește-mă, Maică, când am revenit. Încălzește-mă, Maică, la pieptul tău cel cald, Încălzește-mi inima, să ard! Sfințește-mă, Maică, cu Duhul tău preasfânt, Iubește-mă, Maică, așa păcătos cum sunt. |
LUCIAN BLAGA, BUNĂVESTIRE
În noaptea asta lungă, fără sfârșit, o femeie umblă subt cerul apropiat. Ea înțelege mai puțin decât oricine minunea ce s-a-ntâmplat. Aude sori cântăreți, întreabă, întreabă și nu înțelege. În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună un prunc. De nouă ori se-nvârte discul lunei în jurul pruncului. El rămâne nemișcat și crește mirându-se. ...................................... În noua noapte fără sfârșit ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești. Mă duc între ei să vestesc: Tăiați-vă mieii pe cruce în amintirea jertfei ce se va face. Ridicați-vă de lângă foc în cojoace cu flăcări de lână. Luați făclia ce-am aprins-o în steaua coborâtă deasupra ieslelor roase de boi și dați-o mai departe din mână în mână. În curând fiul omului va căuta un loc unde să-și culce capul, răzimându-și-l ca și voi de pietre ori de câni adormiți. În curând rănile purtate prin văile noastre s-or vindeca închizându-se ca florile în întuneric. În curând picioarele albe vor umbla peste ape. din volumul ÎN MAREA TRECERE (1924) |
Citat:
|
Pedeapsă pentru un preot bețiv
La un Preasfințit Episcop au venit din eparhie plângeri contra unui preot cu năravul la beție. * Și precum aceste plângeri stăruiau necontenit, s-a găsit de cuviință să-l oprească de slujit. * S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire, ca prin asta parohia și cei mari să aibă știre. * Dar când dă să iscălească Preasfințitul la sfârșit, s-a făcut un vuiet mare, mii de glasuri s-au pornit: * „Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!” auzit-a din văzduh, și scăpând din mână pana tulburatu-s-a la duh. * Cugetând puțin bătrânul s-a gândit că-i o părere, căci îi țiuie urechea uneori de priveghere. * Deci, apucă iar condeiul ca să facă iscălire, dar în clipa-aceea iarăși se aude glăsuire! * „Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!” se aude lămurit, și de frică Arhiereul a lăsat de iscălit. * Dar venindu-și iar în fire, vrea să termine de scris, socotind acele glasuri nălucire ca de vis. * Dar a treia oară, mâna a-nceput a-i tremura, căci potopul cel de glasuri mai năvalnic răsuna. * Aruncând din mână pana a lăsat neiscălit și chemând pe cel cu vina, cu blândețe i-a grăit: * „Preacucernice Părinte! Iată, am aceste știri, Adevăr ne scrie lumea, Ori sunt goale uneltiri?” * „Toate sunt adevărate, Preasfințitul meu stăpân, mă înșel cu băutura și de rău cu drept mă țin! * De la alte patimi rele Dumnezeu m-a izbăvit, dar năravul băuturii deseori m-a biruit.” * „Dar, (îi zice lui Vlădica) slujba cum ți-o împlinești? căci de-acuma ai pedeapsă șapte ani să nu slujești!” * „Preasfințite, eu din ziua întru care m-ai sfințit, n-a rămas în parohie nici un om nepomenit. * Mai cu seamă eu, smeritul foarte mult mă sârguiesc ca pe cei trecuți din viață pururea să-i pomenesc.” * Auzind Vlădica asta a-nțeles cine striga, și rupând scrisoarea, zice: „Mergi la parohia ta! * Eu asemenea persoane nu le pot canonisi, căci atunci pe mii de duhuri aș putea nedreptăți! * Cei din viață cer pedeapsă după faptul arătat, iară cei din altă lume solitor te-au câștigat! * Am aicea zeci de plângeri scrise doar ca să te cert, dar din ceruri, mii de glasuri strigă astăzi să te iert! * Mergi la slujba ta în pace, dar să nu mai faci sminteli. Și să nu mă uiți pe mine la a slujbei rânduieli!” * (Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, București 2000, p. 140-142) |
LUCIAN BLAGA, PRIMĂVARĂ
A cunoaște. A iubi. Înc-o dată, iar și iară, a cunoaște-nseamnă iarnă, a iubi e primăvară. A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine. A cunoaște. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamnă? A cunoaște - ce înseamnă? A iubi - de ce ți-e teamă printre flori și-n mare iarbă? Printre flori și-n mare iarbă, patimă fără păcate ne răstoarnă-n infinit, cu rumoare și ardoare de albine re-ncarnate. Înc-o dată, iar și iară, a iubi e primăvară. din ciclul postum CÂNTECUL FOCULUI |
MAMA versuri Traian Dorz
http://www.dollarhomeschool.com/read...readingJPG.jpg Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene… Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei, Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură A lui Dumnezeu iubire ele-n inima crescură. În singurătatea serii luminat de raza lunii M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii. De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine. Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă. … A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie. Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă Si cu inima zdrobita, m-ai pierdut în zare, mamă. Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură, Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume. …Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine. Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere, Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie, Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie http://ioan17.files.wordpress.com/20...43_n.jpg?w=500 |
Tată deschide-mi poarta Mi-e dor de Tatăl meu ceresc Mi-e dor de-a Lui mustrare, Mi-e dor de Edenul din care Adam și Eva cu tot neamul lor lipsesc. Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt Și plâng îngenunchiat La poarta Raiului ce e încuiată Că-i frig și bate vântul pe Pământ! Tăticule, deschide-mi poarta O clipă doar să mă-ncălzesc. Să fug din iadul cel lumesc. Am să te-ascult, te rog, Deschide-mi poarta! de Dorina Stoica |
|
Rugăciune
Autor: Zorica Lațcu Doamne, încă să nu-mi dai Frumusețile din rai. Și încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. Nu mă-ndemn încă să-ți cer Fericirile din cer. Până când, prin lume-ți duci Tu, povara sfintei Cruci, Până când însângerat Și lovit și înspinat, Treci pe calea cu dureri, Fericire cum să-Ți cer? Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta Și mă-nvață a o purta. Și în inimă, cu jale, Dă-mi durerea Maicii Tale Și în piept, cu frângere, Dă-mi a Maicii plângere. Dă-mi, Stăpâne, să-ți sărut Urma pașilor, în lut Și mai dă-mi, cu sârg, s-alerg Tălpile să Ți le șterg, Cu iubirea mea duioasă, Ca femeia păcătoasă. |
Vasile Bogrea
Predica la Înălțarea Domnului a părintelui Galeriu m-a dus către această poezie, care a fost scrisă și pe zidul de la Universitate, de către frumoșii visători din 1989:
Suntem datori pământului Pământ avar, E-așa puțin din tine în noi Și așa curând Ne ceri puținul înapoi. Așa curând, Pământ avar! Ți-l dăm sfințit de suferinți Transfigurat de vis De fericiri, de paradis, De prăbușiri și năzuinți, Și sfâșieri Și-atât amar. Ți-l dăm, Căci tu mereu ni-l ceri Pământ avar. (Vasile Bogrea) |
Ora este GMT +3. Ora este acum 00:08:32. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.