În prealabil postat de glykys (Post 512213) LUCIAN BLAGA, BUNĂVESTIRE În noaptea asta lungă, fără sfârşit, o femeie umblă subt cerul apropiat. Ea înţelege mai puţin decât oricine minunea ce s-a-ntâmplat. Aude sori cântăreţi, întreabă, întreabă şi nu înţelege. În trupul ei stă închis ca într-o temniţă bună un prunc. De nouă ori se-nvârte discul lunei în jurul pruncului. El rămâne nemişcat şi creşte mirându-se. ...................................... În noua noapte fără sfârşit ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti. Mă duc între ei să vestesc: Tăiaţi-vă mieii pe cruce în amintirea jertfei ce se va face. Ridicaţi-vă de lângă foc în cojoace cu flăcări de lână. Luaţi făclia ce-am aprins-o în steaua coborâtă deasupra ieslelor roase de boi şi daţi-o mai departe din mână în mână. În curând fiul omului va căuta un loc unde să-şi culce capul, răzimându-şi-l ca şi voi de pietre ori de câni adormiţi. În curând rănile purtate prin văile noastre s-or vindeca închizându-se ca florile în întuneric. În curând picioarele albe vor umbla peste ape. din volumul ÎN MAREA TRECERE (1924)

*

„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
şi scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.
*

Cugetând puţin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi ţiuie urechea
uneori de priveghere.
*
Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăşi
se aude glăsuire!
*
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
şi de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.
*
Dar venindu-şi iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.
*
Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.
*
Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
şi chemând pe cel cu vina,
cu blândeţe i-a grăit:
*
„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste ştiri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”
*
„Toate sunt adevărate,
Preasfinţitul meu stăpân,
mă înşel cu băutura
şi de rău cu drept mă ţin!
*
De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”
*
„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ţi-o împlineşti?
căci de-acuma ai pedeapsă
şapte ani să nu slujeşti!”
*
„Preasfinţite, eu din ziua
întru care m-ai sfinţit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.
*
Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuţi din viaţă
pururea să-i pomenesc.”
*
Auzind Vlădica asta
a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice:
„Mergi la parohia ta!
*
Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aş putea nedreptăţi!
*
Cei din viaţă cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câştigat!
*
Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!
*
Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi pe mine
la a slujbei rânduieli!”
*

(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul,
Hrană duhovnicească,
ed. Lumină din Lumină,
Bucureşti 2000,
p. 140-142)