Acum, poate ma insel eu, da, in vechime nu exista o distinctie atat de taioasa intre comentariu scris si predica.
Dar Sf. Ioan are si scrieri mai teoretice, mai in stil scris, si scrieri care sunt de fapt transcrieri ale unor cuvantari sau predici. De aici deosebirea de stil.

Am gasit judecata ca spui ca ecumenistii sunt intoleranti. (mesajul lui Cezar gasesc ca era foarte corect dpdv al continutului, dar ca era cam dur in exprimare, iar o exprimare prea dura poate din pacate distruge efectul bun al continutului..).
Asa, pot spune ca dupa experienta mea mai degraba anticecumentistii sunt adesea intoleranti..
Experienta noastra depinde si in ce tabara ne aflam. Ca eu sunt nu ecumenista, ci cu deschidere catre 'ecumenie'.
Dar hai sa nu abatem discutia la asta.

De ţinut minte aceste cuvinte al Sf Ioan Gură de Aur.

2. Raspunsul Nr.2
 

Dupa toate cele discutate, NU mai vorbesc eu ci las pe Sf.Ioan Gura de Aur sa vorebasca de la sine... in care SA LUAM AMINTE!!!! Iertati pt tot!!! dar pun aici sa vada toti textul cu cele mai importante ale Sf.Ioan Gura de Aur

<<„Nu vă lipsiţi unul de altul decât din bună înţelegere” (I Corinteni 7, 5).
- Ce înseamnă de fapt aceasta?
- Să nu se înfrâneze femeia dacă bărbatul nu vrea, nici bărbatul dacă femeia nu doreşte.
- Cum aşa?
- Fiindcă mari rele se nasc din înfrânarea aceasta. Căci şi adulterele şi desfrânările şi răsturnarea caselor adesea de aici se fac. Fiindcă dacă având femeile lor, desfrânează, cu mult mai mult dacă îi lipseşti de această mângâiere. Şi bine a zis: „Să nu vă lipsiţi” – numind-o aici lipsire şi mai sus datorie – ca să arate tăria stăpânirii [unuia asupra celuilalt]. Căci a se înfrâna fiecare fără să vrea amândoi înseamnă a se lipsi. Iar dacă e de bunăvoie, nu mai este [lipsire]. Că dacă m-ai îndupleca să iei ceva de la mine, nu o numesc lipsire. Iar cel ce ia fără voia mea şi fiind eu silit, mă lipseşte.

Lucrul acesta îl fac multe femei, lucrând [astfel] un păcat mai mare decât dreptatea, devenind prin aceasta vinovate de desfrâul bărbatului şi împrăştiind toate. Însă trebuie să se cinstească mai înainte de toate buna înţelegere [homonoia] fiindcă şi aceasta este mai importantă decât toate; iar dacă vrei, să cercetăm acest lucru din fapte.

Fie o femeie şi un bărbat, şi femeia să se înfrâneze fără să vrea bărbatul. Aşadar, cum? Dacă acela din această pricină desfrânează, sau chiar dacă nu desfrânează, însă suferă şi se tulbură, şi se aprinde, şi se luptă, şi mii de probleme îi face femeii, care e câştigul postului şi al înfrânării, de vreme ce dragostea [agape] e sfâşiată? Nici unul! Căci câte ocări, câte probleme, cât război nu ies sigur de aici?>>

detalii: http://tainacasatoriei.wordpress.com...gere/#more-498

Si apoi cititi si conferinta scrisa (dupa audio) a bunului parinte CONSTANTIN COMAN care fiind in duhul sf.Parinti mai mult decat mine, vine cu aceeasi problema

http://tainacasatoriei.wordpress.com...-familie-1994/

IERTATI! pt tot!!!

Da, si eu am postat asta de mai multe ori pe acest forum..
Dar cei care cred in abstinenta necesara 90 la suta din zile tot nu il vor lua in seama.
Iar Anca va zice ca nu e in stilul lui. Sau poate va incepe sa creada si ea ca se mai insela. ;-)

Iertare, glumesc.

Ma intreb de ce la Omilii stilul e perfect, iar la lucrarea indicata mai sus, care nu are stil oral, stilul schioapata?!?

In rest, unde ai vazut ca imi impun propria parere? Ar trebui sa ma vezi cu cate carti stau in jurul meu si le cercetez, inainte de a da un raspuns. Eu am timp. Si carti.

NU CRED acest lucru.

Un cuvant plin de intelepciune al Sfantului Ioan Iacob Hozevitul , care spune :
Povestea un preot misionar din Grecia (dintre cei râvnitori) că mergând odată către un sat (aproape de Tesalonic) s-a întâlnit cu un ţăran care se întorcea de la câmp. Ca să-l încerce pe om de răbdare, a zis către el preotul: “Bună seara, păcătosule!” La vorba asta i-a sărit omului ţandăra, răspunzând preotului cu mânie:
“Eu păcătos? De unde ştii asta? Eu sunt cel mai bun creştin din sat, că nu mă ştiu pătat de loc întru păcate!”
Văzând preotul nostru că a dat de bucluc, a căutat să schimbe vorba ca să-l liniştească, dar n-a fost chip. Omul n-a mai vrut să vorbească şi a plecat supărat. Interesându-se preotul în sat despre omul acela cu pricina a aflat că el era eroul sfezilor şi al tulburărilor din sat. Toţi se fereau de el ca de o vacă care împunge.
Poate vreţi să râdeţi cumva de socoteala ţăranului şi de supărarea lui? Gândiţi-vă însă puţin şi veţi vedea că mai toţi avem socoteala lui.
Acela, pentru că se ştia în căsătorie legitimă (adică căsnicie cinstită) era de părere că este cel mai bun creştin.
De asemenea şi noi mulţi dintre călugări şi călugăriţe, cari suntem feriţi de microbii desfrâului lumesc, socotim că ne-am înstrăinat de păcate şi trăim fără prihană.
Chiar dacă (pe de altă parte) am ajunge la măsura lui Lucifer întru mândrie, chiar dacă am întrece pe Iuda, prin iubirea de argint, chiar dacă am fi pentru toţi ca o vacă împungătoare (cu mânia şi zavistia), chiar dacă am mânca carnea fratelui prin clevetire şi bârfire, chiar dacă am fi lacomi şi trândavi (ca nişte râmători, precum sunt eu primul), în sfârşit (ca să nu mai înşir multe), chiar dacă unii (ca şi mine) ne-am bălăci în mocirla tuturor fărădelegilor şi de am umbla în calea fariseilor prin lucruri făţarnice, noi fericiţi ne socotim ca nişte porumbiţe nevinovate, pe câtă vreme nu ne ştim întru păcate (adică nu suntem în desfrâul lumii).
O, ferice de noi (nevinovaţii) că nu umblăm în calea păcătoşilor! Cam aşa cugetăm mulţi dintre noi, sărmanii!
Dar fraţilor şi surorilor, ia staţi puţin să ne dezmeticim! Oare nu cumva ne înşelăm cu părerea?
Ia s-o luăm de la începutul lumii, să vedem, noi suntem greşiţi, ori a greşit Scriptura.
Lucifer, mai marele îngerilor doară a făcut desfrânare (ca cel care nu avea trup) şi cum s-a prăbuşit din cer cu a treia parte din îngeri, prefăcându-se în diavoli?
Oare mândria şi încăpăţânarea lui nu este păcat?
Adam şi Eva n-au făcut desfrânare şi totuşi au pierdut raiul şi prin ei tot neamul omenesc s-a osândit la moarte?
Oare lăcomia şi obrăznicia strămoşilor nu este păcat ca şi desfrâul?
După aceea pedeapsa lui Cain oare pentru desfrâu a fost? Pizma lui care a născut primul omor între oameni, oare nu este păcat? Lăcomia lui de agoniseală care l-a învăţat să vândă pe Stăpânul, oare nu este păcat?
Dar împerecherile cari s-au ivit în sânul Sfintei Biserici şi prigoanele cele înfricoşate cari nu încetează nici astăzi, oare din păcatul trupului se nasc? Râvna cea fără socoteală şi urâciunea, oare nu sunt şi ele păcate? Căci doară toţi ereticii şi prigonitorii Bisericii au fost şi sunt foarte râvnitori. Dar râvna lor este fără socoteală şi pentru asta urăsc adevărul şi hulesc pe Dumnezeu.
Dar oare, fraţilor, războaiele şi mizeria care bântuie lumea numai din păcatul trupesc se nasc? Goana cea nebună pentru stăpânire, râvna la avuţia străină, care aţâţă pe om la război şi-l face mai crud ca o fiară, oare asta nu este păcat ca şi desfrânarea?
Vedeţi că până la desfrânare sunt alte păcate mai grele şi mai greu de vindecat.
Ne înşelăm rău dacă socotim păcate numai căderile trupeşti (curvia şi tot neamul ei). Să nu creadă cineva că este fără prihană, dacă a fost ferit cumva de “gripa” desfrâului trupesc. Gripa aceasta (adică păcatul trupesc) este vădită în toată lumea ca o troahnă generală şi i se cunosc cauzele şi leacurile perfect.
Dar ia gândiţi-vă câte boli ascunse se cuibăresc în sufletul nostru fără să fie vădite la arătare şi fără să pricepem de unde se nasc şi cu ce leacuri se vindecă.
Deci fraţilor, să nu ne fericim pe noi sărmanii dacă suntem feriţi de gripă şi în schimb întru noi mocnesc boli mai grele (zic de cele sufleteşti) pe care nu le pricepem uşor, dar care ne rod haina sufletului ca şi viermii.
Să nu socotim păcătos numai pe omul desfrâului şi nici să numim păcate numai pe cele trupeşti, căci atunci facem mincinoase Sfintele Scripturi şi nu ne putem cunoaşte şi nici îndrepta boala sărmanei noastre făpturi.

Da, eu ma insel dese ori, cand ma incred in mine si nu imi bazez raspunsul pe Sfintii PArinti!

Să înţelegem că îl consideraţi pe Sf. Ioan infailibil ? ;)